QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate romana

Camil Petrescu - personaje din opera








Camil Petrescu scrie proza, poezie si teatru. Este scriitorul cel mai interesant din perioada interbelica, este si un mare eseist: “Teze si antiteze”. Modalitatea estetica a teatrului, studiul despre Husser, fenomenologia. Scrie un articol: “De ce nu avem un roman?” in 1941 in care spunea ca este necesara o societate in care problemele de constiinta sa fie posibile, ori noi nu avem aceasta societate. “Atunci cum poti sa construiesti un roman care sa aduca ipoteticul mobil, sa te orienteze spre actul originar, sa promoveze fluxul devenirii sufletesti in locul staticului, a calitatii in locul cantitatii, samd”.

Mai scrie despre substantialitate, o carte si articole.

Camil Petrescu scrie o poezie de esenta expresionista si poezia lui este un fel de preludiu la marea lui opera, pentru ca poezia lui nu constituie o opera aparte.

Ciclul “Transcedentalia”, publicat in 1931, aduce un poet care face poezie, nu creeaza poezie. Se poate face o trimitere in acest caz la George Calinescu, care si el face poezie, nu creeaza poezie (“Lauda materiei” in care simtim pe marele Calinescu cuprins de modele, nereusind sa depaseasca modelele; il simtim clasicizand, ii simtim influentele romantice, il simtim ca poet modern, dar scrie cel mai frumos poem de dragoste “Epitalam”, un fel de cantec de nunta in care apare un mire atotstiutor – poezia pledeaza oentru aceasta idee ca dragostea este cu atat mai puternica, mai mare cu cat cel care nutreste acest sentiment vine din sferele inalte ale culturii. Calinescu evoca aici pe Hendel, pe Bach, pe Petrarca, pe Dante). In “Transcedentalia” exista o poezie, “Ideea”. Poetul intr-adevar a vazut idei, ne spune el intr-una din partile acestei poezii: “Eu sunt dintre acei cu ochi halucinati si mistuiti launtric, caci am vazut idei”. Ideea este relizata intr-un univers intreior prin disociere de ceilalti si in acelasi timp, printr-o extensie a universului interior. “Caci scrisu-i tot, e doar gandire vested conservata si inchisa sub formule si sub chei”. Ideea aceasta porneste de la Hegel, care sustinea ca simpla numire ucide lucrul sau fiinta. Pentru Bergson prin cuvant se interpune un ecran intre constiinta si obiectul ei. Camil disociaza ideea ca esenta pura de ideea de a semnifica ceva. Ceea ce face el este fenomenologie. “Fara durere, fara bucurie, eu caut in natura pretutindeni ideile” (“Fenomenologie”). Poetul isi imagineaza ca intra intr-o biblioteca plina de tomuri, de pergamente, de colectii nepretuite legate in marochine in care zac, oranduite ierarhic, sub capitole si titlu mii si milioane de idei. Odata spuse, aceste idei isi pierd esenta. In aceasta poezie in care in biblioteci zac cadavre de idei, Camil ne mai spune ca ideile se nasc in spatii reci, propice creatiei. Ideea o gasim pentru prima oara la Eminescu in “Geniu pustiu” – este invocat acel spatiu al gheturilor, al nordului, rece; o spune si Calinescu in “Lauda lucrurilor”

In ciclul “Transcedentalia” apar si alte poezii ca “Aspecte”, “Iubire”, “Cercul”. Poetul, ca formula poetica, barbizeaza; simtim in versurile lui muzica lui Ion Barbu. Exista aceasta incercare de a spune foarte multe idei in cuvinte putine, pe care o intalnim si la Ion Barbu. Barbu scria o poezie sub influenta lui Gauss, matematicianul care a gandit foarte mult si a scris putin.

“E vartej ametitor, nimic abrupt
Nu-i oprire sus, e dedesubt
Nu mai cauta si nu gandi – e vis
Cercul lumii a ramas inchis” - “Cercul” este o incercare de a cuprinde metaforic aceste spatii ale fenomenologiei pure. (Fenomenologia este stiinta care vizeaza esenta, stiinta esentelor si nu a existentelor reale, sau a faptelor). Bergson propune pentru cunoastere intuitia (ceea ce se intalneste si la Blaga). Este folosit procedeul juxtapunerii de afirmatii si contra-afirmatii orientate catre acelasi obiect. Imaginea vartejului produs de imposibilitatea iesirii din constiinta, de a atinge esenta pura. Imaginea cercului apare si la Nichita, deci cercul nu mai este simbol al perfectiunii la moderni, ca la Eminescu, ci devine un spatiu al claustrarii.

In ciclul de poezii exista si poezii legate de jurnalul de front in care Camil evoca razboiul: “Mars greu”, “Repaus”, “Sara”. Motivele evocate sunt romantice: oglinda, apa, luna, diamantul. Ca si la Nichita, soldatul nu are biografie, personajul curata cu grija arma si lopata – cele doua elemente ale mortii, pune cruciulita la gat, maine va fi un atac mare si-atat. Este un razboi infernal, de cosmar, e ca un turn al Babilonului, neinduplecat si urias. “Sara de august”, “Mana”, “Repaus” sunt poeme in care scriitorul scrie ca intr-un adevarat jurnal versuri pentru ziua de atac.

Ciclurile mortii (13 poeme din tematica razboiului) si “Transcedentalia” se constituie ca un preludiu al romanului. Camil va scrie un roman despre razboi si un roman al geloziei, deci al trairilor unui intelectual in raport cu iubirea, deci raportat la el insusi si raportat la univers in care apare imaginea razboiului.





“Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”





“Ultima noapte . ” este primul roman, un fel de prelungire a versurilor de dragoste si a versurilor despre razboi, in care se dezbat probleme de constiinta, sau sentimentul poetului in raport cu razboiul.

Camil scrie un roman modern, el se rupe de romanul traditional al lui Rebreanu, al lui Cezar Petrescu, al lui Balzac si-al lui Zola, in sensul ca nu mai face o monografie social-istorica, ci o monografie a unor idei sau sentimente. El scrie o literatura citadina si intelectuala. Ca si la Proust romanul este scris la persoana I si creeaza o realitate in functie de cunoasterea intuitiva, deci cunoasterea se realizeaza pe calea intuitiei (Bergson). Totul se suprapune fluxului memoriei, cartea sta sub semnul fenomenologiei, in sensul ca patrundem in aceasta lume a esentelor, deci opera artistica este conceputa ca un corelativ al constiintei pure independenta de celelalte elemente ale fluxului trait.

Scriitorul pune problema timpului. Timpul nu se mai desfasoara normal, ci se suprapune, cu cat intram in roman exista un timp al povestirii si un timp povestit. Debutam in plin razboi, la inceputul acestui razboi, ca dupa aceea sa se faca o incursiune in existenta lui Stefan Gheorghidiu, deci suntem intr-un spatiu al autenticitatii si scriitorul declara ca nu va scrie decat ceea ce atrait el cu adevarat. De aceea este si scris la persoana I si de aceea si timpul pe care il evoca scriitorul este timpul prezent. Este vorba de o anume autenticitate: Camil a fost infiat, ca si Calinescu. Sub influenta lui Freud noi ramanem din copilarie cu niste tare pe care le mostenim; asa ne explicam de ce si Camil va fi obsedat de paternitate, ca si Calinescu. Camil isi cauta mereu un suport moral, dovada este exagerarea sentimentului iubirii; el scrie un roman al geloziei matrimoniale in primul volum, fara sa fi fost insurat, de aici si ingustarea lumii dupa o anumita idee, dupa ideile lui teoretice. Totul este o traire in suprarealitate si aceasta izvoraste dintr-o nemultumire, din cautarea unui perpetuu suport moral.

Asa cum se vede dupa titlu si avand in vedere critica in momentul aparitiei cartii s-a spus ca este vorba despre doua romane: un roman al geloziei si un roman al razboiului. De fapt, este vorba de un singur roman, in sensul ca personajul principal, Stefan Gheorghidiu, este cel care face legatura dintre cele doua romane. Mai exista un artificiu de constructie si anume discutia de la popota ofiterilor.

Suntem in fata unui nou roman; scriitorul vine cu un raspuns, inca din 1941, cand scrie “De ce nu avem un roman?”: “Sa construiesti un roman care sa aduca ipoteticul mobil, sa te orientezi spre actul originar, sa promovezi fluxul devenirii sufletesti in locul staticului, si calitea in locul cantitatii”. Pana la Proust toti romancierii au creat o imagine construita rationalist, deductiv si tipizant. Exista deci, in literatura romana o monografie sociala, sau la nivelul comediei umane, la Cezar Petrescu, la Rebreanu si exista o data cu Camil Petrescu o monografie a unor idei. Camil Petrescu vine cu o literatura citadina; ca si Proust reda totul la persoana I, creeaza o realitate in functie de cunoasterea intuitiva, in functie de fluxul amintirilor involuntare. Deci, romanul sta sub influenta lui Bergson (intuitia), irationalismul lui Bergson, fluxul memoriei (memoria retine esentialitatea), fenomenologia lui Husser (stiinta care patrunde in lumea esentelor).

Roamnul este influentat de proustianism (in primul rand triunghiul conjugal este aidoma romanului “In cautarea timpului pierdut” vezi manual-geneza romanului). Camil reduce destinul prozei moderne la Marcel Proust. Nu-i citeaza nici pe Kafka, nici pe Faulkner, nici pe Virginia Wolf, dar in schimb, intalnim citati foarte multi scriitori si filozofi ca Schopenhauer, Nietzsche, Thyltei, Husser, Bergson, dar si dr. Marinescu, Charcot, Freud si Kant. Tot autorul vorbeste despre substantialitate (reconstituire prin cunoastere). Substantialismul, de fapt, este o stiinta a esentelor, ca si fenomenologia. Scriitorul ne asigura ca scrie doar ce a trait cu adevarat – autenticitate. Romanul lui propune o experienta a vietii, care inseamna totusi altceva decat o experienta-aventura, cum face A. Gide. Camil Petrescu este stendhalian si proustian in aceeasi masura,dar il simtim permanent ca exponent al romanului de analiza si promotorul unui roman substantial, in sensul de reconstituire prin cunoastere.

Problema pe care o pune Camil Petrescu este si cea a stilului, in sensul traditional al cuvantului. Cum se intampla si in “Patul lui Procust”, nu avem de-a face cu un stil clasic, frumos, evolutiv. Este vorba de o reactie impotriva calofiliei care ia forma mimetismului stilistic prezent in literatura mai ales fals idealista, care foloseste stilul nobil pentru a-si ascunde lasitatea si mediocritatea si chiar coruptia. Singura, revolta e generoasa. “Cand vorbesti de durerile tale, trebuie sa fii calm, ca si cand ai vorbi de dureri straine; trebuie obiectivat totul – si lirismul”. Simtim acest dispret pentru calofilie. Abia spre sfarsitul vietii Camil accepta scrisul frumos, cand scrie poezie lirica. Explicatia anticalofiliei este data la Camil de functiile cuvantului in sens substantial.

In cadrul general al limbii el distinge o limba literara si una neliterara, poetic
nepoetic, artistic
vulgar si faptul ca limba literara este un fel de acceptie conformista.

Romanul debuteaza in spatiu si timp, aproape balzacian. ne aflam pe frontul romanesc, in primavara anului 1916. Personajul este inregimentat la fortificarea Vaii Prahovei, intre Busteni si Predeal. Venim in contact cu eroul, obsedat ca-l inseala nevasta. El incearca sa plece, sa verifice acest adevar. Deci, iata ca venim in contact cu un personaj care face legatura intre romanul geloziei si romanul razboiului. In afara de acest personaj, exista si un artificiu de constructie, intalnit si la Rebreanu, si anume discutia de la popota ofiterilor. Popota este asezata intr-o odaie mica, sateasca si acolo se discuta despre cinste si necinste, despre moralitate si imoralitate, notiuni de altfel, relative. Este normal ca romanul sa inceapa asa, pentru ca scriitorul vrea sa ne puna in fata unui personaj de exceptie si pentru aceasta creeaza atmosfera si o suita de portrete miniaturale, cum sunt cele ale lui Corabu, Dimiu, Floroiu si la sfarsit Orisan. Personajul vine in conflict cu cei enuntati (in afara de Orisan), scriitorul realizand aceasta distinctie intre ofiterii de cariera si cei aflati pe front din motive de razboi, dar cu alte meserii. In acest caz, avem de-a face cu un profesor de filozofie. Este foarte interesanta aceasta discutie pentru a sesiza nivelul intelectual al ofiterilor romani si mai este interesant construita aceasta pagina de analiza. Momentul debuteaza cu caracterizarea pe care o face direct autorul, la persoana I, celorlalti ofiteri. Dupa ce realizeaza aceasta prezentare, il pune pe personajul principal in dialog. Se realizeaza dialogul, ca dupa aceea, Stefan Gheorghidiu sa se autoanalizeze, dar abia dupa ce vorbeste, deci invers decat ceilalti. Pus in situatia de fapt, el ia atitudine si apoi se autoanalizeaza. Analizeaza reactia sa si reactia celor din jur in aceasta situatie. Asistam de fapt, la raportul lui cu el insusi si cu lumea din jur.

Intai exista o proza de atmosfera: descrierea mesei si a tacamurilor, un adevarat balci al desertaciunilor, pentru ca ofiterii veneau de acasa cu ce aveau mai prost –lingura, cutit, farfurie – fiindca stiau ca se pierde sau se sparge.


loading...



Descarca referat




E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







loading...


Cauta referat