QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

Rolul activitatii in adaptatarea la mediu si transformarea lui








ROLUL ACTIVITATII IN ADAPTATAREA LA MEDIU SI TRANSFORMAREA LUI


Prin activitate omul nu se limiteaza numai la reproducerea realitatii, ci, datorita faptului ca aceasta dispune de componente motrice inhibate, ultima lor veriga aflandu-se la nivel mintal, el ajunge la transformarea, la restructurarea ei. Prin activitate omul produce modificari in conditiile externe, in propriile lui stari, in relatiile cu mediul. In activitate omul isi realizeaza ideile, isi satisface aspiratiile, isi construieste noi planuri si idealuri; prin activitate omul se adapteaza conditiilor interne si externe la un nivel din ce in ce mai inalt. Dat fiind faptul ca activitatea este atat cauza, cat si efect al dezvoltarii biopsihosociale a omului, ea este resimtita de acesta ca o adevarata nevoie psihica, ca o cerinta imperioasa a integritatii fiintei lui. Considerarea activitatii ca obiect de studiu al psihologiei obliga la tratarea psihicului ca un mare sistem aflat in perpetua organizare si care isi sporeste continuu capacitatea de autoreglare. Totodata, activitatea ca obiect de studiu al psihologiei obliga psihologia sa-si revizuiasca arsenalul metodelor si strategiilor de cercetare si sa-si reconsidere finalitatile. Demersurile interpretative trebuie sa-si gaseasca un loc mai important in psihologia activitatii.



In opina lui James, ceea ce „descoperim in constiinta, inaintea actului voluntar, se reduce la imaginile anticipatoare ale senzatiilor care vor provoca miscarea, acompaniate de un fiat sau de consimtirea actualizarii senzatiilor'. Vointa presupune un fiat expres ce este cel care decide existenta miscarii. Fiatul este un antecedent mental aditional care comanda vointa. El apare numai atunci cand in constiinta sunt prezente, simultan, idei antagoniste sau cand este nevoie de a neutraliza inhibitia unei reprezentari antagoniste. James merge insa si mai departe incercand sa explice ce anume determina aparitia momentului fiat. Pentru aceasta, el introduce notiunea de „efort interior' sau „volitional'. Exista efort atunci cand individul face apel la un motiv rar si ideal pentru a neutraliza impulsurile habituale si instinctive, atunci cand actiunea se executa contra tendintelor naturale foarte explozive sau in ciuda inhibitiilor naturale foarte obstructive. Efortul este o „forta aditionala supraadaugata motivelor'. Efortul voluntar consta, dupa opinia lui, in capacitatea atentiei de a mentine energic reprezentarile sub privirea constiintei. El se diferentiaza de efortul muscular, ca sinteza a tuturor senzatiilor periferice ocazionate de o contractie musculara, cu care adeseori este confundat. Momentul fiat, desi esential pentru vointa, se produce in stransa legatura cu efortul voluntar.

Ideea efortului voluntar, ca element esential al vointei, a fost reluata si de Lewin. Analizand o serie de acte volitiv-afective bazate pe intentie, el a aratat ca acestea sunt legate de specificul starii de „incordare' (Spannung). Unul dintre experimentele sale (lasarea timp indelungat a unui subiect singur, concomitent cu urmarirea lui dintr-o camera alaturata) a schitat urmatoarele idei. Ramas singur, subiectul cauta un punct de sprijin in afara actiunilor sale. O femeie, de exemplu, isi determina actiunile dupa miscarea acelor ceasornicului („voi pleca atunci cand acele ceasornicului ajung in pozitie perpendiculara'). Situatia in care se afla era modificata astfel: ea isi propunea sa astepte pana la o anumita ora, apoi sa se ridice si sa plece. Dupa expresia lui Lewin, ea modifica „campul psihologic' in care se afla, creandu-si astfel o noua situatie in acel camp. Asadar, era vorba despre transferul starii absurde a subiectului intr-o noua stare ce capata sens.

Dembo, preluand ideea lui Lewin, a organizat experimente in care subiectii aveau de rezolvat probleme ce nu puteau fi rezolvate. Intr-o prima faza, s-a constatat ca subiectul incerca, facea eforturi, dar neputand indeplini sarcina, manifesta tendinta de a o parasi. Intr-o a doua faza, subiectul era constrans de experimentator sa continue rezolvarea. In aceasta noua situatie, subiectul cauta o solutie de compromis: ramanea in campul sarcinii, dar in acelasi timp se izola de ea (incerca sa citeasca un ziar pe care il avea la indemana). O alta forma de solutionare a tensiunii o reprezenta refugiul in planul imaginar in care subiectul cauta solutii imaginare. Obstacolul dintre subiect si scop a fost numit de Dembo, „bariera interna', iar obligativitatea de a continua actiunea „bariera externa'. Relatia dintre cele doua tipuri de „bariere' este ilustrata si de cazul copiilor care stau la masa de invatat pcntru ca asa li se impune (bariera externa), dar se preocupa de cu totul altceva (se joaca, deseneaza, mototolesc o hartie), acte echivalente cu fuga din campul sarcinii.

Toate aceste constatari au condus spre concluzia ca specificul psihologic al vointei consta nu doar in efortul voluntar ce urmeaza a fi mobilizat in vederea atingerii scopurilor, ci si in dinamica acestuia. Or, dinamica efortului volitional, ca stare de tensiune, de incordare interna, de mobilizare a tuturor resurselor psihonervoase, ca nucleu subiectiv al procesului de vointa depinde de mularea lui pe marimea obstacolului. Obstacolul nu trebuie confundat nici cu o piedica externa, reala, nici cu o rezistenta interna resimtita de individ. Din punct de vedere psihologic, el rezulta din confruntarea posibilitatilor individului cu conditiile obiective ale activitatii, fapt care face ca una si aceeasi piedica externa sau rezistenta interna sa reprezinte un obstacol pentru un individ, nu si pentru un altul.

Cand intre marimea efortului voluntar si marimea obstacolului exista o concordanta, avem de a face cu un reglaj voluntar eficient, cand intre cele doua marimi apar discrepante, reglajul voluntar este deficitar. Situatiile de supramobilizare voluntara, ca si cele de submobilizare sunt la fel de neeficiente: in primul caz, desi activitatea se finalizeaza, are loc un consum energetic prea mare care duce la oboseala, surmenaj, satisfactii indoielnice; in cel de-a1 doilea caz, activitatea nici nu se finalizeaza macar. De aceea, este necesara realizarea nu numai a unui optim motivational sau afectiv, ci si a unui optim volitional.

Precizari privind activitatea umana voluntara:



• ca urmare a confruntarilor individului cu sarcini de acelasi fel, efortul voluntar se poate specializa, adica devine capabil de a se manifesta doar in acele tipuri de activitati, care vor fi de aceea cautate, si nu altele;

• capacitatea de a manifesta efort voluntar este foarte mare, dar nu nelimitata; cand efortul voluntar este puternic si indelungat, se ajunge la obosirea si chiar surmenajul individului si deci la scaderea performantelor acestuia;

• in rezolvarea concreta a sarcinilor conteaza nu doar marimea efortului voluntar, ci si usurinta cu care el poate fi disponibilizat, conceptia potrivit careia dispune de vointa cel care este capabil de un efort mare, este partial corecta. In realitate, dispune de o mare vointa nu cel care se mobilizeaza greu, cu un consum energetic considerabil, ci cel care isi disponibilizeaza rapid capacitatea de efort, ca urmare a utilizarii ei frecvente; se poate vorbi de o oarecare automatizare a efortului voluntar;

• disponibilizarea efortului voluntar, a resursei de energie necesara vointei este produsa, conform legilor lui James si Lewin, de nevoia care a motivat la origine comportamentul dorit. Nevoia de a-si mentine sanatatea, de a capata aprobarea sociala il poate determina pe un individ sa alerge intr-o cursa sportiva. Oamenii trebuie sa posede nu numai capacitatea de a decide cum sa se comporte, ci si nevoia de a decide cum sa se comporte. Pentru a ramane sanatosi, oamenii ar trebui sa-si satisfaca nevoia de autodeterminare asa cum isi satisfac nevoia de foame. Necesitatea intrinseca pentru determinare este cea care furnizeaza individului energia de a decide cum sa se comporte si de a continua practicarea comportamentului ales chiar si atunci cand energia celorlalte nevoi este imprastiata.

Deosebit de semnificativa este conceptia psihologului roman Mihai Ralea care in lucrarea sa Explicarea omului, (1946) considera ca nota distinctiva a omului in raport cu animalul este capacitatea sa de a-si amana, intarzia, suspenda, inhiba reactiile in fata solicitarilor mediului. Prin amanare, omul isi controleaza reactiile vitale, reflexele imediate, actele sale comportamentale mai simple sau mai complexe. Datorita amanarii, care pentru noi este echivalentul vointei, omul, in loc de a fi robit de mediu, in loc de a se manifesta exploziv, direct, nemijlocit, in loc de a fi dominat de reactii automate, instantanee, de acte instinctive, de raspunsuri uniforme - se opune mediului tocmai pentru a-1 stapani, a-l influenta, se manifesta controlat, retinut, mijlocit, reflexiv, rational, este dominat de reactii variate, diverse, constiente.

Amanarea este capacitatea omului de a-si crea obstacole tocmai pentru a deveni liber, de a putea interveni constructiv, de a avea timp pentru a-si alege cele mai potrivite mijloace de actiune, de a le varia si restructura. Ea nu constituie un simptom al deficitului energetic al omului, al neputintei lui de a actiona prompt, deci o deprimare, ci un stimulent. Orice obstacol este o provocare care mobilizeaza intr-un organism alarmat, cuprins de panica, mult mai multe resurse, mai multe izvoare de energie decat o cale neteda, lipsita de dificultati. Astfel, amanarea il ajuta pe om sa-si realizeze scopuri mai inalte, mai complexe, mai indepartate, ii deschid calea propriei sale afirmari si expansiuni.

Datorita acestor considerente trebuie sa observam ca activitatea umana voluntara nu se incheie numai cu executarea deciziei, ci si cu amanarea sau inhibarea actiunii, ca veriga ce poate declansa intregul act.





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }