QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

O teorie structurala a agresiunii








O TEORIE STRUCTURALA A AGRESIUNII



Traducere: OANA TOPALA


  1. INTRODUCERE

Acest eseu teoretic se refera la conditiile agresiunii. Vom defini agresiunea oarecum vag ca pe ceva ce “conduce catre schimbare, chiar impotriva vointei celorlalti”. Formele extreme ale acestui fenomen sunt: intre oameni - crimele, inclusiv homicidul, intre grupuri – revolutiile, inclusiv epurarile si intre natiuni – razboaiele, inclusiv genocidul. Aceste forme fac agresiunea negativa si problematica, un motiv de ingrijorare si de prevenire. Dar unii pot privi si cealalta fata a monedei : agresiunea ca forta conducatoare in istorie, energie motivationala care misca muntii. Totusi, ne vom referi in principal la agresiune in formele sale extreme unde aceasta raneste si afecteaza pe ceilalti deoarece ei se afla in calea afirmarii unuia singur si nu iau in considerare cauzele bune pe care agresiunea le serveste in mintile agresorilor. In acest sens, agresiunea este prolifica, importanta si catastrofala, avand tehnologia moderna drept factor multiplicator. Va trebui sa fie studiata in originile sale, in fiecare punct de unde porneste ea.




In perioada post-belica s-au facut relativ putine cercetari asupra problemei originilor, dar au fost multe cercetari despre cum se controleaza agresiunea, de exemplu efortul formidabil care s-a facut in cercetarile despre controlul armelor si dezarmare. Este ca si cum desfasurarea apocaliptica a agresiunii din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial a avut un efect paralizator. La nivelul sloganurilor, insa, am gasit doua dintre agentiile specializate ale Natiunilor Unite ce utilizeaza uneori teoriile mai degraba simpliste ale agresiunii. Pentru UNESCO razboiul incepe « in mintile oamenilor » iar pentru FAO razboiul incepe din cauza lipsei „resurselor de petrol”. Prima teorie a aflat in psihologia contemporana daca razboiul « incepe » inseamna « isi are originea intotdeauna ». Dar oricare ar fi conditiile externe ce duc la agresiune, probabil ca acestea trec prin ratiunea oamenilor si formeaza perceptii cu un inalt continut de emotivitate inainte de a fi transformate in agresiune. Totodata ar trebui sa se observe faptul ca ceea ce psihologia ar mentiona in prezent este ca razboiul nu isi are originea in ratiunea oamenilor, dar ca exista necesitatea pentru care se intampla aceasta. Agresiunea ostila nu este o parte inseparabila de structura innascuta a « ratiunii oamenilor », ci este adaugata din exterior, de exemplu prin procese speciale de socializare.

Cuvintele Lordului Boyd Orr despre foame, ca si cuvintele despre ratiunea oamenilor, atrag atentia asupra unui posibil efect pervers al actiunilor nobile ale UNESCO si FAO. A raspandi cunoastere si a da hrana sunt activitati pozitive in sine – si daca in plus se poate arata ca au si efect de prevenire a razboiului, ar fi mult mai nobile. Dar numarul de exemple care ii vor veni fiecaruia in minte, despre indivizi si natiuni infometate care nu au agresat pe nimeni, ca sa nu mai mentionam milioanele de indivizi si natiuni si cu resurse de alimente si cu resurse de petrol care au agresat, ii fac pe unii sa se intrebe daca corelatia dintre foame si agresiune, chiar pozitiva (ne indoim de asta) este suficient de stransa pentru a fi semnificativa.

Dificultatea acestor teorii, ca si a teoriei frustrarii a lui Dollard, este ca ele sunt non-structurale ; ele nu iau suficient in considerare contextul social. Prima teorie vede omul ca pe unitate auto-suficienta; el este propria sa cauza. Aceasta nu corespunde cu parerea noastra conform careia ceea ce conteaza in structura sociala este pozitia. Avand in vedere importanta caracteristicilor individuale, este putin probabil ca, pentru un individ, sansa unei agresiuni sa fie independenta de pozitia sociala precum si ca toti indivizii aflati in aceeasi pozitie sa aiba aceeasi tendinta fata de agresiune.

A doua teorie aseaza agresiunea in structura sociala, in locurile unde se afla foamea ; in acest sens, aceasta este o teorie structurala. Suficienta sa se gaseste mai degraba in termenii aspectului limitat al structurii sociale. Foamea poate furniza energie motivationala, dar ea trebuie sa fie combinata cu o pozitie in structura sociala care sa dea imaginea unei vieti mai bune, a situatiilor si a resurselor. Tocmai aici isi are locul ratiunea oamenilor : o teorie a agresiunii ar combina ideea frustrarii cu ideea perceperii agresiunii ca o posibila cale de a iesi dintr-o situatie de frustrare.

Acum ne vom indrepta spre construirea unei teorii de acest tip.


IPOTEZA DESPRE DEZECHILIBRUL DE POZITIE

Sa ne imaginam ca avem un sistem de elemente in care exista actori in sensul din stiintele sociale, care au scopuri si care sunt capabili sa-si indrepte actiunile inspre acestea si care interactioneaza unii cu altii. Concret, ne gandim la trei tipuri de sisteme : un sistem al indivizilor, gasit intr-un grup si in mod special intr-o natiune ; un sistem al grupurilor gasit intr-o natiune daca grupurile sunt omogenizate si organizate astfel incat sa fie vazute ca si actori si natiunile, intr-un sistem international. Totusi, vom prefera sa lucram pentru un timp cu teoria generala, fara sa ne referim la aceste trei interpretari, si sa ne intoarcem la acestea mai tarziu,

Chiar si in aceste conditii foarte generale, pare foarte dificil sa gasim contra-exemple pentru cele ce urmeaza : 1) Va exista o diviziune a muncii, in sensul in care elementele nu vor avea aceleasi sarcini in acelasi timp ; 2) Elementele vor avea tendinta sa fie ordonate, in functie de numarul de criterii care le evalueaza pozitia in sistem ; 3) Pozitia relativa a elementelor conform acestor criterii va avea o anumita stabilitate. Ceea ce incercam sa spunem prin aceasta este ca stratificarea pare sa fie un fenomen universal. Distanta dintre « superior » si « inferior » poate fi redusa, consecintele stratificarii pot fi diminuate, dar nu se poate spune ca aceasta nu exista. Daca cineva doreste o societate egalitara, unde fiecare sa aiba aceeasi pozitie, se poate ajunge la aceasta prin anumite tehnici care fac ca un element care este intr-o pozitie inferioara intr-un anumit context sa fie intr-o pozitie superioara in alt context (compensare) sau lasand indivizii care au pozitii superioare intr-o perioada sa aiba pozitii inferioare in alta perioada (rotatie). Acest lucru nu se poate realiza prin abolirea diferitelor pozitii. Atat timp cat exista interactiune, va exista si tendinta de a dezvolta o anumita similaritate culturala, si imediat ce este cazul, elementele care au mai multe din valorile sistemului sau sunt mai aproape de acestea sau sunt mai asemanatoare cu acestea vor inainta in pozitie, in timp ce elementele care au mai putine din aceste valori si par sa fie departe de a le atinge –glorie, putere, inteligenta, bani, frumusete, sanatate – vor ramane intr-o pozitie inferioara in sistem.

Astfel, un sistem de interactiuni este un sistem multidimensional de stratificare, unde cei care au si cei care nu au, cei care au mai mult si cei care au mai putin, afla, le sunt date sau le sunt impuse anumite pozitii. Pentru simplitate, sa operam cu urmatoarele criterii de pozitie, in termenii a doar doua pozitii – superioara si inferioara. Ne vom referi la acestea ca fiind pozitii topdog si underdog (T si U). Astfel, intr-un sistem, un element cu 5 criterii de pozitie va avea un profil, sa zicem TUTTU, a carui interpretare depinde de ce fel de sistem avem si la ce fel de dimensiune ne referim. De exemplu, se poate sa fie « superior in putere », « inferior in venit », « superior in ocupatie », « superior in educatie », « inferior in descendenta » (in cazul indivizilor sau al grupurilor) sau “superior in putere militara”, “inferior in venit per capital”, “superior in industrializare”, “superior in nivelul educational”, “inferior in trecutul glorios” (in cazul natiunilor) si cineva ar putea discuta cat de potrivita este configuratia.

Doua configuratii sunt in afara oricarui dubiu: topdog complet TTTTT si underdog complet UUUUU, amandoua sunt situatii foarte cunoscute in orice sistem social, individual sau national. Ne vom referi la aceste doua “situatii echilibrate” deoarece pozitiile elementelor din aceste configuratii sunt in echilibru cu celelalte, ele sunt echivalente.

Cu 5 dimensiuni si doua pozitii pentru fiecare, exista 32 de configuratii posibile, sau, in general 2n combinatii cu n dimensiuni utilizate in fiecare analiza. Acum problema teoretica este : unde anume in sistem, pentru ce tipuri sociale este cel mai probabil ca agresiunea sa se acumuleze si sa se produca ? Simtul comun, ca si experienta sociala, ne face sa ne indoim ca agresiunea este distribuita intamplator in configuratiile sau in pozitiile sociale.

Cu aparatul conceptual dezvoltat mai sus, exista trei raspunsuri posibile : agresiunea porneste in principal de la elementele echilibrate sus, (topdog complet), agresiunea porneste in principal de la elementele echilibrate jos (underdog complet), sau porneste in principal de la elementele aflate in dezechilibru de pozitie, adica elementele cu cateva pozitii superioare si cateva pozitii inferioare. Vom examina cele trei posibilitati.

Cel care este topdog complet a obtinut deja ceea ce sistemul are de oferit in termeni de recompensa, dar aceasta nu il impiedica « sa doreasca mai mult ». Razboaiele coloniale si sclavia au fost exemple tipice ale agresiunii din top, desi o analiza mai amanuntita ar putea arata probabil ca au existat eforturi facute de natiuni si de indivizi aflati aproape de top, dar pentru putin timp, pentru una sau doua dimensiuni, pentru a obtine o configuratie de topdog complet.

Se poate argumenta apoi ca cel care este topdog complet se afla intotdeauna in stare de agresiune relativa fata de cel care este underdog complet, de exemplu. Structura recompensatorie societatii este un transfer built-in de valoare dinspre underdog spre topdog unde, inevitabil, acesta din urma primeste mai mult decat ceea ce i se cuvine, printr-un proces de acumulare. Acolo unde exista stratificare, acolo exista si exploatare. Dar oricat de important ar putea fi, nu avem de a face cu agresiune, in sensul definit de noi. Agresiunea implica o dorinta de schimbare, si atat timp cat cei care sunt topdog doar absorb din structura ceea ce reprezinta drepturile lor institutionale, aceasta nu poate fi definita ca fiind agresiune (ci ca exploatare). Ei pot intampina agresiunea din pozitiile de mai jos in structura cu mai multa agresiune, dar aceasta este agresiune reactiva care, inca o data, este diferita de ceea ce investigam noi : punctele unde agresiunea poate fi studiata in statu nascendi.

Mai multi autori au argumentat ca nu aici este localizat cel care este underdog complet. Sa ne imaginam ca chiar asa a fost: structurile feudale, societatea sclavagista sau societatea castelor din India nu ar fi fost stabile ci ar fi avut o viata mult mai scurta. Ce era tipic acestor societati nu se referea atat la diferentele dintre inferior si superior – aceste diferente se gasesc, de asemenea, in structurile sociale moderne – cat mai ales la corelatia aproape completa intre dimensiunile de pozitie. Daca o persoana a fost superioara intr-un anumit context in comparatie cu o alta persoana, acesta a fost cazul si in multe alte contexte. Totusi, sau mai ales din acest motiv, structurile aratau o remarcabila stabilitate – pana cand, credem noi, a fost permisa o anumita mobilitate, astfel incat au aparut pozitiile dezechilibrate.



James C. Davies a rezumat multe din opiniile despre baza sociala a revolutiilor :

« La baza principiilor lui Tocqueville si ale lui Marx putem alege una din aceste idei, sau alta, care fac dificil actul de a decide cand este mai probabil ca revolutiile sa apara : cand a existat un progres social si economic sau cand a existat un regres. Se pare ca ambele idei au valoare explicativa si posibil predictiva si daca sunt juxtapuse si asezate in secventa temporala potrivita.

Teoriile lui Marx, de Tocqueville si ale lui Davies sunt dinamice. Marx localizeaza sursa revolutiilor adanc in societate, in proletariat si prezice revolutiile dupa o perioada de deteriorare si de exploatare. Impotriva acestui punct de vedere, Davies foloseste studiul lui Zawadzki si al lui Lazarfeld si foloseste descrierea situatiei de underdog complet :

« Preocuparea pentru supravietuirea fizica, chiar in zonele industriale, este o forta care militeaza cu putere impotriva stabilirii sensului comunitatii si a consensului in actiunea politica unita, care sunt necesare pentru a induce o stare psihica revolutionara. Mai degraba decat a transforma oamenii in revolutionari, saracia de durata duce, in cel mai bun caz, la izolarea individului sau a unei familii si, in cel mai rau caz, la resemnare si disperare muta.”

Aceasta tema se repeta foarte des in studiile despre perioadele sau locurile aflate in depresie, sau in studiile despre lagarele de concentrare. Totusi, majoritatea acestor studii se concentreaza asupra starii morale sau mentale a celui care este underdog complet sau asupra nivelului scazut al organizarii sociale si uita adesea mult mai simplul si cel mai evident factor: ca cel care este underdog este deposedat de resursele care fac ca revolutiile sa fie posibile: idei, viziuni, cunostinte, arme, experienta sociala, empatie, curaj necesar pentru a se imagina pe sine drept conducator, etc. Ceea ce nu are cel care este underdog, poate sa obtina, dar, credem noi, el obtine aceasta tocmai schimband unul din statuturile U intr-un statut T si convertind acel statut intr-o resursa cu scopul de a dizolva dezechilibrul.

La Tocqueville, agresiunea era legata de o ameliorare a situatiei : « Natiunile care au suportat cu rabdare si aproape inconstient cea mai coplesitoare opresiune izbucnesc adesea intr-o rebeliune impotriva robiei, moment in care incepe sa creasca o lumina. ». De Tocqueville ar fi gasit o baza solida pentru teza sa in actuala revolta a negrilor din Statele Unite ; aceasta pare sa confirme teza sa atat in spatiu (in special in Nord) cit si in timp (crestere rapida si dezagregare rapida).

Davies combina cele doua perspective si concepe o teorie simpla unde presupune ca revolutiile apar cand populatia este expusa unui efect De Tocqueville urmat de un efect Marx, i.e. o imbunatatire insotita de o revolutie de asteptari crescute urmata de o criza si o deteriorare la nivelul satisfactiei dorite astfel incat se ajunge la «o diferenta intre ce vrea poporul si ceea ce obtine ». Acesta este momentul in care se produc revolutiile si autorul aduce un numar de ilustrari bine motivate dar nu aduce date statistice pentru a-si confirma teza.

Oricat de bune ar fi aceste teorii, luate separat sau in juxtapunerea lui Davies, acestea prezic cand, nu prezic unde anume in structura sociala este probabil sa izbucneasca revolutiile sau alte acte de agresiune. Raspunsul lui Davies ar putea fi : exact in pozitiile expuse efectului Davies. Dar ar fi foarte dificil sa aratam ca cel care este underdog complet a fost adesea expus la caderi si ridicari cauzate de fluctuatiile economice si la schimbarea stilurilor de exploatare fara sa recurga la nici un fel de violenta in timp ce alte sectoare ale societatii pot fi extrem de sensibile la cea mai mica tendinta descendenta. Teoria lui Davies poate localiza revolutiile in timp, ca si teoria lui Dollard, dar nici o teorie nu le localizeaza in spatiul social.

In cazul acesta, ne intoarcem la ipoteza noastra, care este foarte simpla :

Agresiunea apare in pozitiile sociale aflate in dezechilibru. Intr-un sistem de indivizi ia forma crimei, intr-un sistem de grupuri ia forma revolutiilor, intr-un sistem de natiuni ia forma razboaielor. Dar este putin probabil ca aceste forme de agresiune sa apara daca :

s-au incercat alte forme de echilibru in vederea unei configurari topdog ;

cultura are o anumita practica in agresiunile violente.

Vom prezenta acum comentarii vaste ale acestei ipoteze. Astfel, ca reactie imediata, intr-o alta lucrare am discutat aceasta problema dintr-o alta perspectiva. Intr-o lume formata in principal din pozitii topdog complet si underdog complet, nu va fi prezent nimeni sa construiasca un pod peste diferenta dintre cei doi.

Din acest motiv, un conflict intre TTTTT si UUUUU nu va fi limitat de prezenta combinatiilor mixte care ar putea servi pe de o parte ca punti de comunicare, pe de alta parte ca rezervor de neutralitate ce ar putea fi transformat in mediatori si, in general sa atenueze conflictul (clasica teorie a incrucisarii). Un neajuns al acestei teorii este neglijarea nevoilor agesive in combinatii neechilibrate. Astfel, teoria pe care o prezentam aici vine in completarea celeilalte teorii: pentru teoria incrucisarii, combinatiile dezechilibrate vor indeplini o functie de agresiune – legatura, in timp ce pentru prezenta teorie structurala a agresiunii, dezechilibrul este un rezervor de agresiune.

Deoarece predictiile care decurg din aceste doua teorii sunt contradictorii, apare o nevoie evidenta de meta-teorie. Doar pentru a arata una dintre directiile acestei idei: este posibil ca teoria incrucisarii sa presupuna: a) un grad ridicat a sistemului de integrare astfel incat sa fie prezente efectele de comunicare si de mediere; 2) sanse mari pentru combinatiile dezechilibrate sa devina echilibrate in mod legitim. Daca gradul de integrare a sistemului este scazut, precum in sistemul international, si daca sunt blocate mai multe cai de actiune, efectul de agresiune va predomina efectul incrucisat. Sugeram ca acesta este un subiect fascinant pentru viitoarele cercetari teoretice si empirice.



3.O teorie despre cum functioneaza dezechilibrul. Neagu Virginia


Teza este foarte simpla,iar teoria din spatele ei este de asemenea simpla.Se bazeaza pe o comparatie dintre pozitia sociala,sa spunem a unui TU si a unui UU,in terminologia noastra.Sunt trei deosebiri care par sa fie decisive in acest context.

a)Dezechilibrul inseamna tratament diferential

Am presupus ca pozitia conteaza in sensul ca unele elemente sunt tratate conform pozitiei lor.Unui element in pozitia TU ii va fi in mod constant amintita starea obiectiva a dezechilibrului prin tratamentele diferentiale la care este supus.Acest lucru va forta un acord intre situatia lui obiectiva si perceptia sa subiectiva-cu exceptia cazului in care el va intrerupe interactiunea intr-o directie sau alta.Daca face asta,el traieste de fapt intr-o lume cu o singura dimensiune de pozitie.Dar daca nu,dezechilibrul va fi o parte din existenta lui fenomenologica,si poate sa apara ideea de rectificare.In orice caz,nu trebuie sa presupunem,in numele teoriei,ca o ideologie a rectificarii trebuie sa fie in intregime dezvoltata,sau perceputa in totalitate-ci doar ca existenta subiectiva a dezechilibrului va cauza o instabilitate in stilul de viata al persoanei sau al natiunii,si va cauza ceea ce este des mentionat ca fiind o ”imagine proprie instabila”.In alti termeni sociologici,cheia problemei este probabilitatea mare ca TU dezechilibrat sa foloseasca TT drept grup de referinta,chiar daca UU este cel mai aproape de el pe cand un underdog complet subordonat,UU,nici nu ar indrazni sa gandeasca in termenii lui TT ca grup de referinta;pozitia topdog complet se va afla dincolo de imaginatia lui.Degradarea absoluta a lui UU poate sa fie mare,dar TU sufera de degradare relativa determinata de pozitia lui.Efectul destabilizator al acestei discrepante va produce o diferenta de presiune,si,teza este, deci,ca,daca exista o cale de actiune deschisa,atunci rectificarea dezechilibrului va fi realizata prin alte metode.In acest proces,sunt deosebit de importante doua aspecte ale situatiei de dezechilibru.




b)Dezechilibrul inseamna resurse

Am comentat efectele pe care TU le are asupra faptului de a face parte din doua tabere,de exemplu a fi alb si sarac,ca natiune sau individ.In mod cert,pozitia in tabara de top nu creeaza doar motivatiile pentru echilibrare,dar si cateva dintre resursele care vor veni la indemana in competitie.Le nouveau riche poate fi din partidul ecologist,dar el este cu toate acestea bogat,iar povestile despre el sunt despre eforturile lui de a obtine un echilibru prin convertirea banilor in cultura si prestigiu.Natiunea mica,supraaglomerata dar dezvoltata economic,are in potentialul ei economic posibilitatea de a se preschimba in putere militara cu expansiune teritoriala ulterioara.Membrul proletariatului intelectual poate sa fie redus in absolut orice,si totusi sa aiba in maturitatea lui intelectuala disciplina academica,instrumente de nepretuit care pot fi transformate in putere,ocupatii inalte si venituri.La fel natiunea alba dar saraca poate sa se inrudeasca cu natiunea alba dar bogata ca sa castige influenta si recunoastere,precum este si cazul multor natiuni latino-americane.


c)Dezechilibrul inseamna auto-justificare

Cultura noastra pare sa fie mai dominata de temele echilibrului si ale adecvarii decat de tema compensatiei.Nu avem nici un sprijin empiric pentru asta,dar se pare ca sunt mai multe tipuri de oameni si natiuni care spun ”consideram ca pozitia noastra inalta pe X este corecta si ca este drept ca noi sa avem o pozitie inalta pe Y,pentru ca ea corespunde cu ceea ce meritam”,decat de oameni si natiuni care spun ”consideram ca pozitia noastra inferioara ne indreptateste la unele compensari,macar intr-o dimensiune”.

Revendicarile trebuie justificate nu numai in ochii revendicatorilor insisi;ei trebuie sa simta ca au dreptate in legatura cu auto-justificarea.In felul realizarilor-orientate spre lumea in care traim,cererile se vor baza mai degraba pe realizari decat pe lipsa de realizari-in cel din urma caz cererile sunt de obicei explicate de altii,iar Statul Bunastarii,este un exemplu de institutionalizare a gradului de compensare.Exista probabil nenumarate exemple de acest fel de auto-justificare,bazate pe dezechilibru.Se gandeste despre astfel de cazuri ca fiind natiuni ce incearca sa echilibreze teritoriile aglomerate cu un rang economic realizat prin miloace rapide de industrializare (Germania,Japonia),sau sa echilibreze teritoriile la un rang derivat dintr-un trecut glorios (Italia).In toate aceste cazuri,s-au facut foarte explicite referiri la perceperea dezechilibrului,devenit-cum s-ar zice-parte a ideologiei nationale.Sau cineva ar putea gandi despre cazurile adevarate sau fictive de oameni care au simtit ca rangul lor inalt pe o dimensiune i-a indreptatit la devianta care a facut legitim ceea ce ar fi fost ilegitim pentru underdog complet.Astfel,ne-am imaginat ca la multi minori delincventi lumea cuprinde o discrepanta amara intre rangurile superioare din punct de vedere al unor resurse pe care ei le poseda,cum ar fi inteligenta,puterea sau initiativa,si rangul scazut pe mai multe dimensiuni institutionalizate cum ar fi varsta,venitul,pozitia,educatia.In mod evident,unul va trebui sa foloseasca la ce se refera sociologii,ca ”stare informala”,pe langa starile institutionalizate pentru a se apropia la un nivel suficient de baza explicativa.Pentru a rezuma: este garantat social,de structura sistemului,ca elementul dezechilibrat nu este niciodata lasat in pace cu dezechilibrul,cu exceptia cazului in care reduce sau inchide unele canale de interactiune.In aceasta situatie instabila,el are atat resurselec cat si justificarile interioare necesare pentru actele de devianta.Cu toate acestea,noi nu luam in seama agresiunea cu exceptia cazului in care 1)au fost incercate alte mijloace de rectificare si 2)cultura are unele practici in agresiune.



4. MAI MULTE DESPRE DIMENSIUNILE DEZECHILIBRULUI

Traducere refacuta in totalitate - Baba Mihai Silviu


A sosit momentul sa fim mai specifici in ceea ce priveste dimensiunile de pozitie.Acestea se preocupa cu cele mai importante lucruri cruciale ale vietii, pentru care oamenii traiesc si mor.Dar ele difera peste masura, si ar trebui analizate din cel putin 3 unghiuri diferite:

1. este posibil , atat in teorie cat si in practica ca un element sa isi schimbe pozitia in totalitate;

2. cum afecteaza schimbarea unui element, pozitia celorlalte;

3. care tipuri de dezechilibru sunt cele mai importante?

Prima problema implica distinctia traditonala facuta in sociologie intre dimensiunile atribuite si dimensiunile obtinute.Pozitia atribuita este dobandita din nastere, pozitia obtinuta este cea pe care individul o infaptuieste chiar el in timpul vietii.Totusi , aceasta ascunde distinctia importanta dintre dimensiunile care sunt de neuitat in sensul ca elemental nu poate scapa de ele ( varsta, sex, rasa, dreptul primului nascut, familie, etnie) si probabil chiar neindoielnice ( varsta, sex, rasa) – si dimensiunile uitate cum ar fi nationalitatea sau mediul ecologic pe care individual le poate indeparta – chiar daca acestea sunt dobandite la nasterea lui.Dobandirea poate fi de asemenea conditionata de catre matricea dimensiunii atribuite, cum se intampla in majoritatea societatilor de astazi ( abilitatea nu este dobandita la nastere, dar posibilitatea sau imposibilitatea demonstrarii ei este cunoscuta, asta daca ea exista), ca mobilitatea devine iluzorie exceptie facand persoanele cu particularitati mixte ale binelui si raului,care sunt facute pentru mobilitate.Cel mai provocator caz de agresiune este probabil dimensiunea pe jumatate deschisa a promisiunilor neindeplinite, dar canalul complet inchis va servi de asemenea la acumularea agresiunii in cazul in care toate canalalele sunt inchise.

A doua problema este mai interesanta.Imaginati-va un sistem de doua elemente si doar o singura dimensiune: suntem interesati in ce mod va afecta pozitia uneia pozitia celorlalte.In principiu sunt 3 posibilitati.Elementele pot fi associate pozitiv in sensul ca daca unul creste la fel se intampla si cu celalalt, astfel ele se vor tine unul dupa altul in drumul spre pierzanie.Apoi, din nou, ele pot fi associate negativ: cresterea unuia inseamna caderea celuilalt.Si in al treilea rand , ele pot sa nu fi associate deloc.Diferitele sisteme economice furnizeaza exemple pentru toate trei.

In mod concret, cel mai dramatic exemplu al asocierii negative in cazul natiunilor este dimensiunea suprafetei: castigul unei natiunii va trebui sa fie pierderea uneia sau a mai multor natiuni doar daca jocul va putea fi facut ca suma variabila si aplicat in perimetrul spatiului extern.(sau asa cum a fost in perioada marilor descoperiri).La fel se aplica proprietatii in orice perioada de timp: deficitul unei personae inseamna castigul alteia, doar daca jocul este schimbat prin diferiti factori cum ar fi distrugerea sau crearea unei proprietati ori extinderea ei in afara timpului.

In mod similar ,dimensiunile pot fi asociate pozitiv, negativ, sau deloc:

Aparitia unei unitati pe o anumita dimensiune poate sa implice aparitia unei alte dimensiuni, sau disparitia ei, sau poate sa nu implice nimic.Vechime mai mare inseamna mai multa putere – cel putin puterea de a influenta alegerile prin vot, si asa mai departe.

In general este evident ca dimensiunile cu asociere negativa intre unitati sunt unele periculoase, si aceasta ne face sa ne gandim la cat de multe sunt ele in prezent.Utilizand coceptul de natiune legat de ideea de teritoriu, de obicei continuu, politica intenationala este periculoasa mai ales din cauza simplei calitatii metrice ale acelei dimensiuni.Astazi identitatea nationala este legata intr-un mod rigid de un teritoriu – dar aceasta conditie se poate elimina chiar daca doar evreii si alti cativa au avut lunga experienta a unei existente nationale intru-un teritoriu liber.Astfel, ne putem imagina fiecare natiune ea constand intr-un miez geografic care nu este negociabil fiind inconjurat de o periferie care poate fi schimbata pentru alte bunuri sau chiar pierduta cu nicio dauna ireparabila provocata integritatii nationale sau identitatii.Sau ne putem imagina o lume unde toate natiunile au fost ca natiunea evreiasca inainte de nasterea Israelului - cu o autoritate centrala, dar fara teritoriu – unde natiunile se amesteca la fel cu straturile intr-o societate.

Dar chiar daca aceasta poate servi prevenirea agresiunii pentru a reduce proeminenta dimensiunilor competitive si de a creste importanta dimensiunilor cooperative aici fiind necesara inserarea unui avertisment important.Economia mondiala poate fi probabil structurata intr-un mod in care bogatia devine o dimensiune cooperativa astfel incat deficitul nici unei unitati nu poate fi castigul altei unitati( daca altfel nu se poate, atunci prin simpla metoda a impozitarii pentru astfel de castiguri).Dar chiar daca natiunile se nasc impreuna pe o dimensiune a prosperitatii exista totusi un singur aspect al acestei dimensiuni care va ramane competitiv pentru totdeauna: nu prosperitate absoluta, dar prosperitate relativa.Castigul unei natiuni de pe pozitia numarul 1, indiferent de valoarea absoluta, este deficitul altei natiuni.Si asta da nastere unei chestiuni majore care poate fi decisa doar empiric.Ce conteaza mai mult, pozitia absoluta sau cea relativa? Ce este mai important pentru un elev competitiv, de a-si imbunatati notele sau pozitia sa relativa? Daca isi imbunatateste notele dar aluneca inapoi in pozitia relativa, cum arata el in in balanta neta a realizatilor sale? Dar despre natiunea obisnuita de a se afla pe pozitia intai in ceea ce priveste puterea militara care este totusi ocolita de catre o alta natiune chiar daca aceasta si-a sporit la randul ei capabilitatea militara.



Probabil pozitiile absolute sunt de o importanta suprema doar in sistemele cu mici interactiuni sau fara interactiuni sau in cazuri extreme.Cu un grad ridicat de interactiune noi stim ca nimic din literatura stiintei sociale nu combate ideea ce se preocupa cu pozitia relativa pe o dimensiune de pozitie sau ca aceasta va creste, si de cand cresterea in interactiune reprezinta o directie generala in comunitatea mondiala aceasta ar trebui sa faca mai mult, nu mai putin competitiva, si conflictele din motivul pe care il discutam mai mult, nu mai putin probabile in viitor.

In sfarsit, ne intoarcem la problema diferentierii dezechilibrelor.Pentru a spunce ca dezechilibrul conteaza nu inseamna ca toate tipurile de dezechilibru conteaza in egala masura.O tipologie a dezechilibrelor este necesara, si o vom discuta din trei unghiuri , doua dintre ele conventionale si unul substantial.

In primul rand, este evidenta dimensiunea gradului de dezechilibru.Imaginati-va ca introducem un „ middledog” al dezechilibrului, numindu-l M.Definim „gradul” de dezechilibru ca fiind distanta interna dintre pozitii, care ar trebui sa faca pe TTM mai putin dezechilibrat decat TTU.In general, experienta bazata pe informatii obtinute de la persoane aflate in dezechilibru tinde sa arate ca efectele dezechilibrului nu apar decat daca este prezenta o cantitate considerabila a dezechilibrului.Consecinta este o tendinta care duce spre relatiile in forma de J: tendintele devierii reprezinta nivelul de baza al echilibrului si gradele scazute ale dezechilibrului, iar apoi se ridica repede pentru gradele ridicate ale dezechilibrului.

In al doilea rand, exista problema profilului de dezechilibru.Suma distantelor interioare in combinatiile TTU, UUT si TMU sunt la fel, deci asa ar trebui sa ne asteptam la mai mult decat un efect fata de combinatia TTM unde suma este 2.Dar ne asteptam la acelasi efect cu aceasta masura cruda a distantei interioare ? A priori, se poate argumenta faptul ca TTU este mult mai disperat in ceea ce priveste statutul sau scazut iar UUT mai mult mandru de statutul sau ridicat, de aceea cel dintai este mult mai agresiv, si apoi s-ar putea certa iar situatia s-ar putea inversa.Se poate spune ca TMU este expus la o abatere particulara generand combinatii, iar apoi se poate spune ca agresiunea acestuia va fi neutralizata cu exactitate din cauza complexului de structura sociala in care se regaseste.Cu alte cuvinte, aceasta problema ar trebui lasata pe baza faptelor; bogatia lor, dovada ca ei sunt buni, probabil va intrece de departe chiar si o imaginatie teoretica.

In al treilea rand, exista problema alegeri dimensiunilor.In mod cert, nu toate dezechilibrele chiar si cu profil identic, vor avea acelasi efect care genereaza abaterea.Efectul va depinde de proeminenta dimensiunilor si a dezechilibrelor.Exista de asemenea o sugestie importanta facuta de catre Jackson aceea ca „a obtine” versus „a atribui” ar putea fi folosita aici.Haide-ti sa comparam aceste doua structuri cu aceeasi distanta interioara, bazata pe trei dimensiuni:


Dimensiunile: atribuire obtinere atribuire

Structura 1           ridicat scazut ridicat

Structura 2           scazut ridicat scazut


Din cele trei mecanisme pe care le-am mentionat in sectiunea „ cum functioneaza dezechilibrul” aceasta distinctie ar trebui sa afecteze al treilea mecanism, in special norma despre justitie..Elementul cu a doua structura este supradezvoltat comparativ cu cazul atribuit; elementul cu prima structura este subdezvoltat, si de aceea cel supradezvoltat mai mult decat cel subdezvoltat va simti ca merita un targ favorabil, macar pentru implinirea culturii spre care s-a orientat.

Conform lui Jackson se poate prevedea o pedeapsa suplimentara pentru cel supradezvoltat si o pedeapsa mai mica pentru cel subdezvoltat; cel supradezvoltat va condamna societatea pentru ca il constrange, cel subdezvoltat se va invinui singur deoarece face mai putin decat societatea sau sistemul ar putea astepta de la el.Dar cel supradezvoltat se afla intr-o situatie de dificultate aceea ca el se pozitioneaza mai jos pe dimensiunea atribuita, unde mobilitatea, prin definitie, este imposibila.De acum incolo, el va trebui sa se lupte asemenea unui om de culoare ( Negru ) educat, nu pentru statutul de alb, insa pentru eliminarea rasei ca dimensiune de pozitie.Astfel, agresiunea exterioara ia o forma alta decat simpla lupta pentru mobilitate si valoare insuficienta; aceasta ar putea fi o lupta despre definitia valorii.

Cel subdezvoltat, ex. albul din clasa majoritara care este inferior in educatie sau in venit, ar putea fi mult mai motivat in ceea ce priveste agresiunea directa pentru a obtine propria mobilitate.Dar la fel de probabila poate fi agresiunea care este corespunzatoare cu dorinta de a pastra ceea ce are – si cu siguranta aceasta se va indrepta impotriva atacurilor din partea celui supradezvoltat.In acest chip , cei doi se vor lovi din nou, probabil cu cea mai puternica sursa de agresiune pentru orice pereche posibila de combinatii.In termeni mai concreti, cel subdezvoltat poate fi identificat ca fiind membru al unei extreme de dreapta iar cel supradezvoltat ca fiind membru al unei extreme de stanga; primul isi va pastra privilegiile intrucat aceasta este cea mai superioara baza pe care el o are in sistem,iar cel din urma va nega sistemul de privilegii sau il va schimba in favorea propriului avantaj.Astfel, il contrazicem pe Jackson care a ordonat agresiunea din exterior, ar trebui sa fie mai putin decat probabil, necesar pentru cel subdezvoltat, doar ca aceasta ar putea veni ca o reactie la agresiunea din partea celui supradezvoltat si sa fie mai putin spontana.

Este interesant in aceasta conexiune de a compara statul negrilor din USA si cel din Brazilia.Comparatiile sunt frecvente si relateaza ca in Brazilia exista mai putina discriminare sau prejudiciu, dar datele statistice nu par sa demonstreze asta.Mai degraba imaginea creata este ca in USA se afla mai multi negri in pozitii superioare fata de Brazilia.Se va sugera doar o interpretare in termenii teoriei actuale.Daca avem o natiune unde rasa si pozitia sunt echilibrate vom prezice un nivel foarte scazut de agresiune, si de aici inainte mai mult o tendinta de a exprima in concordanta cu ideologia predominanta a timpurilor noastre , ideologia egalitatii dintre rase.Astfel, nu vor exista nici un fel de legi care sa prescrie segregarea si prejudiciul public, pentru pozitia echilibrului care este cladita pe o structura sociala.

Pe de alta parte, imaginati-va o natiune unde multi negrii sunt superiori intr-o pozitie sociala si multi albi sunt inferiori.In acest caz vom prevede oficial si neoficial bariere pentru a securiza segregarea, si o alta bariera impotriva agresiunii rezultand din dezechilibru.De fapt, calea spre obtinerea „ egalitatii rasiale „ se va face prin reprimarea rasei ca o dimensiune – si aici ca si oriunde rolul ideologiei si perceptiei este probabil colosal.In acest mod, in masura in care aceste modele sunt apropiate de realitatea din USA si Brazilia, USA pare sa fie mult mai apropiata de drumul spre egalitatea raselor decat Brazilia, doar ea se afla intr-o perioada de tranzitie cu o grozava sursa potentiala de agresiune pe care aceasta inca nu a introdus-o.Revolta negrilor in USA se aseamana cu revolta coloniilor in era anti-colonialismului: acestea sunt cele doua eforturi depuse pentru a elimina dimensiunile, facand toti cetatenii „ clasa intai”, sau toate natiunile independente.



loading...


Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }