Normalitate si comunicare

Normalitate si comunicare

Folosirea studiului comunicarii pentru a surprinde normalitatea sau patologia psihica cu cotele lor de ordine si dezordine a fost preconizata de Stössel S, Ogodescu D inca din 1972. Schimbul de informatie este caracteristic organismului uman la toate nivelele sale de organizare, toate procesele de reglare au nevoie de informatie. Fiinta umana nu poate fi conceputa in afara informatiei si comunicatiei (Restian A, 1997). Citandu-l pe Pamfil E acest autor arata ca dialogul adica informatia reprezinta conditia liminala a constiintei si a psihicului uman.

Normalitatea presupune o capacitate de comunicare si elaborare continua a informatiei care sa asigure armonia la nivelul subsistemului individual, familial, social sau grupal. Homeostazia realizata de fluxul input-urilor si output-urilor informationale care oscileaza si interactioneaza dinamic si permanent ar fi in opinia lui Enatescu V (1987) chiar normalitatea sau sanatatea in opozitie cu boala care este dezechilibru ce produce dezordinea si dezorganizarea sistemului. Acest autor considera ca exista tipologii ale normalitatii, modelele de comunicare individuale fiind influentate de factori constitutionali temperamentali, psihosocioculturali etc.