QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

Metodologia cercetarii stiintifice





METODOLOGIA CERCETARII STIINTIFICE. CUNOASTEREA STIINTIFICA A REALITATII SOCIALE


Continutul conceptului de metodologie

Sociologia studiaza organismul social ca intreg, ca totalitate. In procesul devenirii sale, ca stiinta autonoma, sociologia incorporeaza in structura sa un ansamblu de modalitati specifice prin care sociologul se raporteaza la natura faptelor sociale atunci cand isi propune sa patrunda in universul specific al acestora.




Metodologia cercetarii sociologice se defineste ca fiind totalitatea demersurilor teoretice, tehnice si epistemologice pe care le intreprinde cercetatorul faptelor sociale (sociolog sau psiholog) pentru a putea cunoaste geneza, evolutia si dispozitia acestui gen de fapte. Etimologic, metodologia desemneaza „stiinta metodelor'; sensul pe care il atribuim metodologiei in acest context este acela de a cuprinde ansamblul demersurilor teoretice, metodico-tehnice si epistemologice pe care le intreprinde un cercetator in vederea cunoasterii stiintifice a unor fapte, fenomeme sau procese sociale.

Definitia prezentata subliniaza faptul ca in continutul conceptului „metodologia cercetarii sociologice' regasim trei niveluri diferite de ordonare a demersurilor pe care le presupune actul cunoasterii stiintifice a faptelor sociale: nivelul teoretic, nivelul tehnic si nivelul epistemologic.

Demersurile de natura teoretica pe care le intreprinde cercetatorul pentru a desfasura o cercetare concreta a unui anumit domeniu al vietii sociale sunt multiple. El trebuie sa-si clarifice cu exactitate nivelul la care a ajuns cunoasterea sociologica a domeniului pe care il cerceteaza; sa faca o analiza critica a aparatului conceptual in care este reflectata realitatea sociala devenita obiect al cercetarii stiintifice; sa formuleze cu claritate ipoteze generale si ipoteze de lucru in care sunt, de altfel, surprinse raporturile de cauzalitate dintre componentele structurale ale realului social cercetat si alti factori economici, politici, morali intrinseci acestui real sau exteriori acestuia.

La nivelul teoretic avem in vedere functia cognitiva pe care o indeplineste teoria sociologica. In orice cercetare concreta sociologul porneste de la un sistem de concepte care au intrat deja in patrimoniul stiintei sociologice. Sociologul nu-si propune sa redefineasca conceptele cu care opereaza decat in masura in care analizele proprii il duc la concluzia ca nici una dintre definitiile existente in literatura de specialitate nu exprima corect sau complet realitatea pe care respectivul concept o desemneaza. In aceasta privinta este semnificativa disputa din jurul continutului conceptului de „fapt social' care a inceput la sfarsitul secolului trecut si nu s-a incheiat nici in zilele noastre. Acesta este insa un caz aparte; in general, exista numeroase concepte, ipoteze, teze, principii si legitati (componente ale teoriei) care au relativ aceeasi semnificatie pentru numerosi sociologi.

Teoria sociologica orienteaza cercetatorul in actul cunoasterii, dar acesta nu se poate limita, in toate cazurile, numai la teorie. Viata sociala presupune existenta unor stari caracterizate prin stabilitate, repetabilitate si rezistenta in timp. Socialul are insa, spre deosebire de toate celelalte forme de manifestare a lumii reale, o accentuata tendinta de schimbare. Tocmai de aceea cercetarea concreta, de teren, asupra modelelor reale de construire si dezvoltare a organismelor sociale este una din principalele surse de imbogatire a teoriei sociologice.

Nivelul tehnic al metodologiei consta in utilizarea de catre cercetator a unui ansamblu de metode, tehnici, instrumente cu ajutorul carora devine posibila dezvaluirea a ceea ce este esential, stabil in universul faptelor sociale concrete in care se desfasoara viata individului si a grupurilor umane. Etimologic, „metoda' provine din cuvantul grecesc methodos, care semnifica mijloc, cale, mod de expunere. Metoda presupune un intreg sistem de reguli si principii care trebuie respectate pentru a realiza cunoasterea riguroasa a obiectului cercetat.

Pe masura ce s-a dezvoltat ca stiinta autonoma, sociologia si-a creat si metode adecvate studierii faptelor sociale. Emile Durkheim este primul sociolog care abordeaza problematica metodologiei sociologice, in lucrarea sa Regulile metodei sociologice. Sociologul francez foloseste notiunea de metoda in sensul in care astazi specialistii utilizeaza conceptul de metodologie. El insista asupra tuturor demersurilor necesare actului cunoasterii de la rigoarea definirii faptului social si pana la observarea directa a comportamentului uman sau ordonarea meticuloasa a informatiilor din documentele statistice.

In prima jumatate a secolului XX se constituie si se experimenteaza deja toate metodele si tehnicile utilizate astazi in cercetarea sociologica. Vorbim astfel de un ansamblu de metode; pentru cercetarea stiintifica a realitatii sociale se utilizeaza metode cum ar fi: ancheta sociologica, metoda sociometrica, analiza continutului documentelor sociale, metoda experimentala.

Daca o metoda sau alta, o tehnica sau un procedeu oarecare ne permite sa atingem anumite obiective pe parcursul unei investigatii sociologice, metodologia sociologica ghideaza intregul act al cunoasterii de la delimitarea obiectului de studiu pana la reconstituirea in plan teoretic a realitatii sociale cercetate. Aceasta afirmatie conduce la ideea ca, intr-o cercetare concreta, se folosesc de regula, concomitent, mai multe metode pentru a depasi limitele cognitive ale fiecareia si pentru a evidentia faptele sociale asa cum sunt ele in realitate si nu cum am dori noi - prin prisma propriei subiectivitati - sa fie.



Nivelul epistemologic reprezinta specificul actului cunoasterii fenomenelor si proceselor sociale. Din punct de vedere epistemologic nu sunt prea numeroase demersurile pe care le intreprinde cercetatorul vietii sociale, dar este suficient sa facem precizarea ca niciodata nu vom realiza o cunoastere riguroasa daca nu vom avea in permanenta in vedere natura specifica a actului cognitiv in sociologie. In aceasta stiinta nu numai ca cele mai importante surse de informatii sunt oamenii, dar insesi faptele sociale sunt moduri de a fi si de a face ale acestora. Tocmai de aceea un autentic cercetator stiintific al vietii sociale va putea fi numai acela care va avea capacitatea de a distinge ceea ce sunt si fac oamenii in mod real de ceea ce spun sau ar dori ei sa fie si sa faca. In masura in care sociologul stapaneste bine teoria sociologica, metodele de cercetare proprii sociologiei, tehnicile si procedeele de aplicare a fiecarei metode, in aceeasi masura se asigura rigoarea explicatiei stiintifice a faptelor sociale in urma cercetarilor concrete, de teren. Prin sintagma „cunoastere si explicare stiintifica a realitatii sociale' dorim sa marcam deosebirea dintre acest tip de cunoastere si cunoasterea comuna (spontana, cotidiana).


Cunoasterea sociologica a realitatii sociale. Repere epistemologice

Nasterea sociologiei ca stiinta a adus cu sine o serie de intrebari si probleme cu privire la utilizarea simtului comun in interpretarea fenomenelor sociale, precum si cu privire la necesitatea desprinderii de acesta si orientarea catre cunoasterea stiintifica a vietii sociale.

C. Wright Milis identifica, in binecunoscuta sa lucrare Imaginatia sociologica, o serie de probleme pe care le-au abordat sociologii de-a lungul timpului (legate de structura sociala, schimbarea sociala sau raportul individ-societate), pentru a stabili apoi obiectul sociologiei, ca fiind studiul influentelor reciproce dintre om si societate, dintre biografie si istorie.

Astfel, scopul cercetarii din domeniul stiintelor sociale este de a explica aceste relatii dintre indivizi si societate, precum si evolutiile, schimbarile sau conflictele sociale.

A. Cunoasterea comuna-caracteristici

In viata de zi cu zi oamenii observa, analizeaza, evalueaza mediul social in care traiesc, dau explicatii si formuleaza predictii asupra unor evenimente, fenomene si procese sociale. Oamenii traiesc si muncesc laolalta, interactioneaza unii cu altii, dobandind astfel o serie de cunostinte privitoare la aceste lucruri si conturandu-se o conceptie, mai mult sau mai putin clara, despre anumite fenomene ale socialului.

Prin experienta de zi cu zi ajungem, la un moment dat, ca fiecare dintre noi sa fie un fel de „specialist' in probleme sociale. Functioneaza aici ceea ce se numeste cunoasterea la nivelul constiintei comune, al simtului comun, al bunului simt (sau cunoasterea spontana, cotidiana).



Indiferent de denumirea utilizata, trebuie retinut faptul ca simtul comun reprezinta o constientizare a realului, este rezultatul contactului fiecarui om cu realitatea inconjuratoare, in virtutea capacitatii acestuia de a o reflecta, dar intr-un mod subiectiv.

Cunoasterea comuna se refera la acele credinte, cunostinte, explicatii, interpretari etc. obtinute in mod spontan, fara o cercetare sistematica, fara utilizarea unor metode stiintifice, ci in baza activitatilor practice nemijlocite, contextelor obisnuite (familie, cerc de prieteni, loc de munca etc.) si prin intermediul mijloacelor naturale (simturile, limbajul natural, gandirea obisnuita etc.).

Daca ar fi sa concertam caracteristicile cunoasterii comune, ele ar putea fi exprimate astfel:

a)    Realitatea sociala este direct accesibila oamenilor obisnuiti, cunoasterea ei nu necesita utilizarea unor instrumente speciale; fenomenele, caracteristicile, procesele etc. pot fi observate direct.

b)   Realitatea sociala umana este foarte familiara oamenilor, datorita faptului ca fiecare individ este membru al unui grup (familie, grup de munca, organizatie etc.), traieste in mijlocul celorlalti si impartaseste cu ei valori, credinte, ganduri comune.

c)  Mecanismele, strategiile, metodele pe care oamenii le utilizeaza pentru a obtine informatii sunt diverse: ei imbina observatiile proprii cu cele ale altor oameni, pun intrebari, se documenteaza din diferite surse (de exemplu mass-media) si, astfel, ei ajung sa emita idei, sa formuleze ipoteze, sa generalizeze, sa faca predictii, sa puna in legatura anumite cauze cu unele efecte etc. Dupa cum spunea Petru Ilut in Abordarea calitativa a socioumanului (1997), oamenii, „actorul cotidian [] cauta permanent aplicarea legii minimului efort de gandire, a celui mai scurt drum mental in vederea atingerii obiectivului propus'.

d) In general, multe din teoriile stiintifice din cadrul disciplinelor socioumane isi au corespondentul in cunoasterea comuna. Diferentele constau mai mult in limbaj si modalitate de expresie. Ca exemplu, formularea, atat de des auzita in limbajul comun, „cine se aseamana se
aduna' are in domeniul relatiilor interpersonale ca si corespondent, teoria care poarta numele de „atractie prin asemanare' dupa cum o alta teorie, specifica aceluiasi domeniu, respectiv „atractia prin complementaritate', in limbajul comun este exprimata prin formularea „contrariile se atrag'.

In concluzie, cunoasterea comuna utilizeaza un limbaj natural, mai putin standardizat si riguros, un limbaj viu, care reuseste sa surprinda de cele mai multe ori diversitatea si bogatia realitatii sociale.

e)  Cunoasterea comuna este puternic stratificata, ea mergand de la simple idei, constatari, prejudecati, pana la observatii profunde, la explicatii si rationamente de valoare. Septimiu Chelea (1978) distingea doua forme esentiale ale simtului comun; este vorba de „simtul comun de prima mana' -cunostinte provenite din experienta directa de viata - si „simtul comun de mana a doua' - cunostinte aprofundate prin lecturarea unor texte din diferite domenii: juridic, psihologic, sociologic etc. Spre exemplificare putem oferi cazul unui preot dintr-o comunitate rurala care poate fi un adevarat cunoscator al relatiilor ce se stabilesc intre membrii comunitatii, al comportamentelor si mentalitatilor lor.


B. Caracterul iluzoriu al cunoasterii comune

In domeniul socioumanului, raportul dintre cunoasterea comuna si cea stiintifica prezinta unele particularitati, in sensul ca nu exista o delimitare foarte clara intre ele, zona lor de intersectie fiind destul de larga. Ca urmare, putem vorbi, atat de existenta unei continuitati intre cele doua tipuri de cunoastere, cat si de diferente, deosebiri, care le particularizeaza pe fiecare.

Recunoasterea aspectelor pozitive ale cunoasterii comune impune si evidentierea limitelor acesteia, deloc neglijabile, in scopul depasirii acestui tip de cunoastere si trecerea la un altul, la superior, cunoasterea stiintifica.

Printre neajunsurile si limitele cunoasterii comune putem enunta:

a)  Aceasta cunoastere este puternic marcata de subiectivitatea agentului cunoasterii, de spiritul sau de observatie, de capacitatea sa de analiza si sinteza, de mentalitatea, pregatirea profesionala etc. Astfel, in virtutea acestora, oamenii ajung sa filtreze informatiile, sa le retina doar pe cele care concorda cu propriile pareri si sa le respinga pe cele disonante, informatii care difera de ideile proprii.

b)Cunoasterea comuna are un caracter individual, personal; chiar daca ideile obtinute la acest nivel ar fi corecte si pertinente, ele intotdeauna vor fi particulare, rezultatul unui context. Ele nu vor putea fi generalizate si nu vor putea fi transferate la intreaga realitate sociala. Desi cunoasterea comuna are un caracter enciclopedic, ea este limitata doar la experienta personala a individului si doar preia opinii colective sau „explicatii'.

c)   De asemenea, simtul comun este spontan, nu are o finalitate explicita, cum vom vedea ca este cazul cunoasterii stiintifice.

d)  Cunoasterea comuna are un caracter superficial, deseori inregistrand doar legaturi aparente si intamplatoare intre anumite aspecte ale vietii sociale.

e)  Reprezentarilor ce tin de simtul comun le lipseste precizia, exactitatea; ele sunt formulate in termeni vagi, nu pe baza de masurare si /sau numarare. De exemplu, simtul comun formuleaza propozitii de genul: „majoritatea oamenilor cred ca', in timp ce cunoasterea stiintifica opereaza cu expresii de genul: „70% din tineri considera ca'. Limitele cunoasterii comune fiind enuntate, trebuie sa remarcam si faptul ca un mare sociolog roman, Henri H. Stahl (1974), arata ca la nivelul acesteia actioneaza o serie de factori, care ii confera un caracter iluzoriu. Este vorba de „enculturatie' - transmiterea culturii de la o generatie la alta - care, prin elementul sau de baza, limba, influenteaza modul de a gandi si a judeca al oamenilor, si „socializarea' - procesul prin care se formeaza personalitatea individului, in acord cu normele si valorile impuse de societatea in care traiesc; cunoasterea comuna este, deci, influentata de zestrea culturala primita prin socializare.

Din prezentarea tuturor acestor lucruri, rezulta in mod clar necesitatea depasirii, a rupturii de cunoasterea spontana si trecerea la cunoasterea stiintifica, lucru evidentiat, dealtfel, si de catre intemeietorul scolii sociologice franceze, Emile Durkheim, in Regulile metodei sociologice.

C. Cunoasterea stiintifica - caracteristici

Spre deosebire de simtul comun, cunoasterea stiintifica reprezinta cunoasterea realizata de oameni cu o pregatire teoretica speciala si care utilizeaza instrumente adecvate de investigare a realitatii sociale; prin acest tip de cunoastere se urmareste determinarea naturii fenomenelor si formularea unor explicatii de valoare adecvate.

Daca am vorbit despre caracteristicile cunoasterii spontane si despre caracterul ei iluzoriu, se cuvine a le evidentia si pe cele ale cunoasterii stiintifice.

Astfel:

a) La nivelul acestui tip de cunoastere, desi subiectivitatea nu este exclusa in totalitate, ea are pondere mai mica si, mai mult decat atat, exista posibilitatea de a o controla, intr-o oarecare masura, prin utilizarea unor metode specifice si respectarea unor reguli de investigare.

b)Are un caracter impersonal, in sensul ca aceeasi realitate poate fi studiata de catre mai multi cercetatori, pornind de la aceleasi ipoteze, utilizand aceleasi instrumente, iar rezultatele la care se ajunge sunt apropiate.

c)  Cunoasterea stiintifica are un caracter organizat si sistematizat.

d)De asemenea, vizeaza punerea in evidenta a unor legaturi profunde intre diferite aspecte ale vietii sociale, vizeaza accesul la esenta, la necesar la logic.

e) Cunoasterea stiintifica porneste de la un set de ipoteze, cu rol de ghidare a investigatiei si a efortului de cunoastere, utilizeaza o serie de metode si tehnici specifice, este orientata din punct de vedere metodologic si are o anumita finalitate (stiintifica).

f)  In plus fata de aceste caracteristici, constatarile la nivelul acestui tip de cunoastere, se bazeaza pe masurare si /sau numarare.

Asa cum intre activitatea practica a oamenilor si activitatea de cunoastere exista o stransa legatura, asa cum simtul comun a fost depasit in decursul timpului de cunoasterea stiintifica, tot asa, cunoasterea societatii a cunoscut acelasi proces, de depasire a cunostintelor la nivelul simtului comun de catre cunoasterea teoretica, din ce in ce mai complexa, prin aparitia si dezvoltarea stiintelor socioumane (sociologia, psihologia, antropologia etc.).



D. Dublete conceptuale ale realitatii socioumane

Disciplinele socioumane au dezvoltat numeroase teorii si metode pentru cunoasterea si intelegerea fenomenelor, proceselor, faptelor care compun viata sociala. Aceasta realitate socioumana este descrisa printr-o serie de „binoame conceptuale', dupa cum precizeaza Petru Ilut (1997, pag. 24), dublete pe care le vom evidentia in continuare.

Un prim exemplu il constituie binomul obiectiv - subiectiv, binom ce releva, poate cel mai bine, dualitatea realitatii sociale. Aceasta din urma este un sistem alcatuit din diverse forte si structuri existente in afara vointei si constiintei individului, deci care sunt „obiective', dar si din elemente care depind de individ, factori pe care acesta ii poate controla, deci „subiectivi'.

„Agentii umani, in calitate de indivizi, grupuri, popoare si culturi construiesc mereu, prin interactiune, atat realitatea subiectiva, cat si pe cea obiectiva' (P. Ilut, 1997, pag.25).

Un alt binom ce reflecta natura duala a realitatii socioumane este binomul teoretic - empiric.

Cand spunem „teoretic' ne referim la toate ideile, explicatiile, teoriile, interpretarile, ipotezele elaborate asupra realitatii. Paul Lazarsfeld evidentiaza (dupa Traian Rotariu, Petru Ilut,1997, pag.20) „rolul activitatii teoretice in cercetarea sociologica:

stabilirea de scheme clasificatorii precise;

formularea de concepte complexe care orienteaza observatorul spre fapte interesante;



formularea de probleme de cercetare avand o mare importanta din punctul de vedere al societatii;

formularea de idei generale asupra manierei in care se produc schimbarile actuale sau a felului in care pot fi provocate;

previziuni fondate pe descoperiri empirice inca neverificate (ipoteze);

punerea in relatie a faptelor empirice cu altele, ipotetice sau deja verificate (interpretarea)'.

Spre deosebire de „teoretic', prin „empiric' se intelege studierea concreta a realitatii sociale, prin utilizarea unor metode si tehnici specifice (observatia, ancheta, experimentul etc.) cu ajutorul carora cercetatorii obtin date, informatii si cunosc astfel, realitatea. Robert King Merton (1972) sistematizeaza, astfel, functiile cercetarii empirice in dezvoltarea teoriei:

initierea teoriei, prin descoperirea de fapt neasteptate;

orientarea teoriei, prin evidentierea de noi directii si preocupari teoretice;

reformularea teoriei, prin elaborarea de noi scheme explicative ale unor fenomene si procese sociale;

clarificarea conceptelor utilizate in teorie.

In cadrul disciplinelor socioumane, orice demers stiintific are atat o baza teoretica, cat si una practica, cei mai multi specialisti recunoscand valabilitatea si necesitatea principiului unitatii dintre cele doua dimensiuni, precum si determinarea lor reciproca.

Cantitativ - calitativ este un alt cuplu conceptual utilizat mult, in special in sociologie, concepte care au prilegiat numeroase dezbateri cu la privire intelesul lor. Totusi, majoritatea teoreticienilor si metodologilor, este de parere Petru Ilut (1997, pag.40), au cazut de acord asupra urmatorului lucru: conceptele pot fi analizate comparativ din perspectiva a doua planuri - cel epistemologic si cel metodologic.

Din punct de vedere epistemologic, modelul cantitativist presupune existenta unei realitati obiective, a unor structuri exterioare indivizilor, apeland la descrieri si explicatii ale acestora, in timp ce modelul calitativist pune accentul pe subiectivitatea umana, pe motivatiile si asteptarile indivizilor, pe intelegerea (comprehensiunea) realitatii sociale.

Din punct de vedere metodologic, mai exact din punct de vedere al metodelor si strategiilor folosite, putem spune ca modelul cantitativist se bazeaza pe metode si tehnici structurate (ancheta pe baza de chestionar, experimentul etc.), iar modelul calitativist utilizeaza metode si tehnici nestructurate (interviu de grup, studiul de caz, observatia participativa etc.).

In afara acestor dublete conceptuale de mare importanta in sociologie, mai putem aminti si pe cel marco - micro, care are in vedere complexitatea universului sociouman si desemneaza mai mult un mod specific de analiza.

„Macro' se refera la unitati sociale de volum mare, analiza „macro' desemnand, de fapt, analiza la nivel global, considerarea in mare a sistemului social, a fenomenelor si proceselor ce il compun, iar „micro' desemneaza unitatile sociale (grupuri) mici, analiza „micro' reprezentand analiza elementelor, a entitatilor ce compun unitatile sociale complexe.

Iata, asadar, ca universul sociouman are o natura duala, iar cunoasterea lui nu este posibila fara intelegerea acestor concepte care il definesc.

E. Rodul paradigmelor in cercetarea stiintifica

Societatea umana este guvernata de o serie de configuratii, de legitati si regularitati pe care teoriile stiintifice trebuie sa le explice. De aceea, metoda cea mai buna pentru a descifra si a surprinde statutul unei discipline consta in „identificarea principalelor paradigme pe care aceasta le utilizeaza' (Raymond Boudon, 1990,pag.202).

Termenul de paradigma poate fi definit in multe moduri, dar cel mai frecvent el este utilizat in sensul de model, de „pattern'.

Pentru Thomas S. Kuhn (dupa S. Chelcea, 1998) paradigmele sunt „exemple impartasite in comun' de catre o comunitate stiintifica si care „pot indeplini functii de cunoastere atribuite in mod obisnuit regulilor impartasite in comun', totalitatea realizarilor dintr-un anumit domeniu acceptate de o comunitate stiintifica si care ofera un model pentru problemele ridicate de cercetare, in timp ce pentru Robert King Merton (1990, pag. 202-203) termenul de „paradigma' desemneaza „limbajul in care sunt formulate teoriile' sau„subansambluri importante ale teoriilor emise in cadrul unei discipline', un set de propozitii, concepte, metode si instrumente de investigatie cu caracter normativ si care au rolul de a ghida cercetarea intr-un anumit domeniu.

Indiferent de definitia pe care o utilizam, rolul pe care il ocupa paradigmele in cercetarea stiintifica, in general, si in cea sociologica, in special, este incontestabil.

Pornind de la o analiza a teoriilor sociologice, Raymond Boudon identifica in Efecte perverse si ordine sociala (1977) doua mari familii de paradigme: este vorba de paradigmele „interactioniste' si de cele „deterministe'.

In cazul paradigmelor interactioniste actele actorilor sociali sunt „actiuni orientate catre un scop' - adica sunt acte intentionale, explicate prin finalitatile pe care acei actori le urmaresc, in contextul interactiunii dintre acestia, indiferent de conditiile de la care se porneste.

Daca vorbim insa de paradigme deterministe, actelor actorilor sunt tratate ca fiind „comportamente', iar acestea din urma sunt intelese numai plecand de la elementele anterioare acestuia, de la conditiile care il determina si il fac posibil.

Autorul ofera, spre exemplificare, doua relatari diferite cu privire la accidentele de circulatie:

„1. Cei doi automobilisti angajati fata in fata, pe banda centrala a unei sosele cu trei benzi, si-au lansat apeluri de faruri repetate. Socul frontal n-a putut fi evitat (ziarele).

2. Domnul X, un industrias important care parea ametit cand a parasit restaurantul, dupa un dineu de afaceri a intrat cu automobilul intr-un copac(ziarele)'.

Daca analizam cele doua relatari, putem observa ca accidentul este prezent, in prima situatie, ca fiind consecinta faptului ca nici unul din cei doi automobilisti nu a cedat in fata celuilalt, fiecare incercand sa iasa castigator din jocul in care au intrat. Nu aflam nimic despre ocupatia lor, despre locul din care vin etc., elemente care apar in cel de-al doilea caz. Aici, accidentul este explicat prin existenta unor imprejurari, cauze, care l-au facut posibil. Astfel, soferul era un om de afaceri, deci era normal sa participe la un dineu de afaceri; se stie ca in asemenea ocazii se consuma bauturi alcoolice si era de asteptat ca el sa fie in stare de ebrietate. In concluzie, accidentul are o explicatie logica, el fiind datorat starilor care l-au precedat.

Cele doua exemple sunt total diferite, dar ele permit evidentierea distinctiei fundamentale intre teoriile sociologice, intre paradigmele interactioniste si cele deterministe:

In sociologie sunt utilizate atat paradigmele interactioniste, cat si cele deterministe, fenomenele si procesele sociale fiind studiate din ambele perspective, in functie de natura si structura acestor procese, de contextul cercetarii, de evolutia sociologiei etc.; faptele, fenomenele sociale, comportamentele, pot fi explicate atat in interactiune cu alte fenomene si procese sociale, ca rezultat al compunerii unei multimi de actiuni (urmarindu-se doar rezultatul final), cat si plecand de la anumite conditii si cauze preexistente, ca rezultat al unor comportamente cauzate de existenta unor elemente anterioare lor si care determina efectele de rigoare.

Fiecare model elaborat a contribuit intr-o anumita masura la dezvoltarea stiintei, o paradigma neputand fi considerata „adevarata sau falsa, realista sau irealista'. Ea nu poate fi decat „mai mult sau mai putin adaptata fenomenului pe care dorim sa-l analizam' (R. Boudon, 1990,pag.263).


BIBLIOGRAFIE


BOUDON, Raymond, Texte sociologice alese, Editura Humanitas, Bucuresti, 1990.

BOUDON, Raymond, Efecte perverse si ordine sociala,

CHELCEA, Septimiu, Chestionarul in investigatia sociologica, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975.

DABU, Romulus, IELICI, Brigitte, Sociologia industriala, Editura de Vest, Timisoara, 1995.

DURKHEIM, Emile, Regulile metodei sociologice, Editura Cultura Nationala, Bucuresti,1924.

GRAWITZ, Madeleine, Methodes des sciences sociales, Paris, 1972.

ILUT, Petru, Abordarea calitativa a socioumanului, Editura Polirom, Iasi, 1997.

MARGINEAN, Ioan, Proiectarea cercetarii sociologice, Editura Polirom, Iasi, 2000.

MERTON, Robert King, Influenta cercetarii empirice asupra teoriei, in Cunoasterea faptului social, seria Teorie si metoda in stiintele sociale, vol. 8, Editura Politica, Bucuresti,1972.

MILLS, C. Wright Imaginatia sociologica, Editura Politica, Bucuresti, 1975.

ROTARIU, Traian, ILUT, Petru, Ancheta sociologica si sondajul de opinie, Editura Polirom, Iasi, 1997.

STAHL, Henri Henri, Tehnica monografiei sociologice,

STAHL, Henri Henri, Teoria si practica investigatiilor sociale, vol. 1, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,1974.







Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }