QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate economie

Referat la metodologia cercetarii stiintifice





Universitatea din Pitesti

Facultatea de Stiinte Economice

Master:Economie si Finante Europene







Referat la metodologia cercetarii stiintifice





Cartea intitulata ,,Cu fata spre secolul XXI’’ de Okita Saburo trateaza problemele atat de natura economica cit si sociala despre dezvoltarea Japoniei in diferite evolutii ale sale.

In prima parte pune accentul pe rolul economistului in Guvern atribuindu-i mai multe roluri:

-primul reprezentand ,,o explicatie a statului si a functionarii economistilor in guvern si implicarea lor in domeniul politic’’;

-al doilea prezinta ,,o retrospectiva istorica asupra rolului jucat de economistii in guvernul Japoniei de dupa razboi”;

-al treilea prezinta ,,economistii guvernului si planificarea economiei’’;

-al patrulea releva ,, rolul economistilor in elaborarea politicilor economice concentrate asupra unor planuri economice specifice si asupra recentei politicii economice a Japoniei in incercarea de a defini functia economistului in guvern prin abordarea formulei caz-studiu’’.

In Japonia termenul de ,,economist’’ are mai multe conotatii,deoarece personalul din ministere si agentii au studii superioare economice. EPA,MOF si MITI angajeaza anul un numar mare de economisti japonezi. Diferenta dintre acesti economisti este:

-cei care au o pregatire preuniversitara, acestia vor lucra in plan academic si in invatamant universitar si nu se vor angaja in serviciul guvernamental. Acesti oameni vor lucra pana la sfarsitul carierei lor si nu se pot muta din functia guvernamentala in cea academica sau in afaceri.

Functionarul guvernamental este rotat in posturi diferite prin curs intens de reciclare la 2-3 ani. Economisti guvernamentali spre deosebire de cei universitari au avantaje ca:

-se implica in economia nationala si in problemele acesteia;

-are acces la date statistice;

-este sprijinit de organizatii guvernamentale.

Economistul trebuie sa aiba trasaturi ca :intuitie in prevenirea fluctuatiilor pe termen scurt si sa fie capabil sa prevada schimbarile pe termen lung pentru a sugera masuri eficiente, sa inteleaga lucrurile, sa fie obiectivi in analize economice si neutri si sa nu coordoneze rivalitati intre ministere si agentie.

Cei universitari se preocupa doar cu probleme pe aspect teoretic si au o experienta limitata.

Economistul poate veni cu idei noi in proiectarea si planificarea politicii economice.

EPA este cea care functioneaza perfect coordonand si formuland politici economice guvernamentale. Pe fiecare an pregateste un buletin economic unde sunt prevazute principalele indrumari pentru activitatea de coordonare. EPA elaboreaza proiectele, iar Conferinta Ministeriala pentru Masuri Economice aproba masurile incluzand si pe cele ca balanta de plati internationala a Japoniei si largirea accesului pietelor de import. Intocmeste planuri economice pe termen lung, dar si analizeaza aspectele economice. Are si o revista anuala Cartea Alba Economica care arata starile economiei. O alta preocupare a EPA e stabilirea de relatii coordonatoare privind deciziile politicii economice interministeriale. Alaturi de economistii de la EPA participa incepand cu anii ’80 MOF, MITI si Banca Japoniei.

Astfel ca Banca Japoniei infiinteaza in 1982 Institutul de Studii Economice si Monetare, MOF infiinteaza in 1985 Instututul de Politica Monetara si Fiscala, iar MITI in 1987 Institutul de Cercetari. Ministerele si agentiile din Japonia au consilii speciale ce actioneaza si indruma reprezentanti din lumea afacerilor , ai forurilor academice si ai muncitorimii.

Dupa al II-lea razboi mondial Japonia avea nevoie de reconstituirea economiei, astfel ca notiunea de economist a fost inteleasa si recunoscuta. Desi planul de recuperare economica in 1949 al Biroului nu a fost considerat bun, in 1955 s-a cazut de acord cu nevoia unei economii planificate in cadrul unei economii de piata si a fost elaborat planul cincinal ca autosuport al economiei.

Planul national de venit dublu din 1960 au stimulat afacerile si consumatorii pentru viitor contribuind la dezvoltare. S-a folosit ca instrument analiza productie-consum, statisticile asupra venitului national si modele econometrice. Trecerea de la o economie de recuperare la cea de crestere s-a datorat dorintei poporului de a ajunge natiunile industrializate, teoriile economice implementand de asemenea politicii guvernamentale precum SUA care obtinuse o crestere economica de 5% anual. Datorita crizei petrolului de la sfarsitul lui 1973 Japonia e marcata de inflatie, deficit bugetar in crestere, balanta deficitara pentru platile internationale si alte nemultumiri.

Japonia are o economie de piata libera, iar resursele se aloca din companii private si consumatorul pietei libere. Desi straini spun ca guvernul intervine prea mult in economie, se pare ca e o competitie acerba intre corporatii. Performantele in domeniile ca productivitatea si preturile se datoreaza libertatii si vitalitatii sectorului particular. Cele trei functii principale in economia planificata prezentata in Raportul la Studiul de baza in Planificarea Economica din 1965 al Comitetului Consiliului Economic sunt:

-concentrarea educationala si informative asupra previziunilor economice;

-declararea obiectivelor pe termen lung privind planificarea;

-mediator intre diverse interese.

Industriasi, lideri ai muncitorimilor, jurnalisti, economisti teoreticieni fac parte din Consiliul Economic unde se dezbat planuri ce modeleaza societatea si economia Japoniei.

In Japonia postbelica au fost 10 planuri economice pentru a fi adoptate si pentru a suporta schimbari pana la termenul final. Primele 5 planuri s-au adoptat la mijlocul anilor’50 pentru a pune bazele unei economii, prevazand atingerea productivitatii maxime si investitii planificate in industrie. Celelalte 5 planuri prezentau cresterii rapide in anii ’50-’60, deoarece resursele de petrol aveau preturi mici si erau favorabile comertului international.

In 1975 se prefera o crestere mica dar sigura, iar in 1976 se planifica cresteri constante in ciuda crizei petrolului 1973. Din 1979 se are in vedere satisfacerea cerintelor interne si asezarea bugetului pe o baza solida.

Se elaboreaza planuri pentru dezvoltarea teritoriilor din Japonia ca: urbanizarea, dezvoltarea industriei si reteau de drumuri.

Pentru a se elabora un plan e nevoie sa fie adresata administratiei Consiliului Economic, specificand obiectivele generale si perioadele respective. A II-a etapa Consiliul Economic pregateste proiectarea planului. A III-a etapa presupune intocmirea proiectului de administratie .

Planul pentru dublarea venitului national din 1960 a fost unul dintre cele mai reusite planuri economice din Japonia. Okita Saburo era director general si raspundea de acest plan. Pentru elaborarea acestui plan Consiliul Economic a suplimentat Comitetul Politic General cu: un comitet statistic, un comitet al sectorului public, un comitet al sectorului privat si 17 subcomitate.

Acest plan a adus o crestere medie anuala de 7,2% trebuind sa dubleze venitul national in aproximativ 10 ani. Desi cresterea economica reala era in medie de 10,7% anual, economia japoneza depasind prevederile planului. Acest plan avea 5 obiective: intarirea capitalului social, modernizarea industriei japoneze, promovarea exportului si dezvoltarea cooperarii cu tarile in dezvoltare, desfiintarea granitelor pentru stiinta si tehnologie si asigurarea stabilitatii sociale printr-o dubla structura in economie. Acest plan a dat dovada spre orientare in viitor si a avut un sprijin politic.

In 1973 pentru a face fata crizei petrolului Japonia a elaborat un plan ce presupunea o rata de crestere mult sub posibilitatile japoneze ce incercau o stagnare a inflatiei, insa a esuat.

In 1979 un alt plan se concentra pe surplusul conturilor curente japoneze si pe un buget guvernamental solid, ce a dus la o crestere economica bazata pe cererile externe si pe echilibrul balantei externe folosind investitiile publice, iar pentru rationalizarea cheltuielilor si perceperea unei taxe pe consum mai mare pentru o restructurare financiara guvermantala. Taxa de consum fiind nesimpatizata de public.

In 1983 a luat fiinta Planul de indrumare pentru economie si societate, acest plan prezenand o crestere de 4% intarind bugetul pentru franarea deficitului pana in 1990.

In economia japoneza exista instabilitate in 2 domenii ca: bugetul guvernului si balanta externa.

Balanta fiscala guvernamentala in anii ’70 s-a dezechilibrat prin micsorarea impozitelor pe venituri si investitii crescande pentru bunatatea sociala si lucrari publice. Astfel ca guvernul a emis bonuri de 40% din fondul fiscal pe 1979 si incepe sa restabileasca balanta financiara.

Cresterea venitului si micsorarea sau tinerea pe loc a cheltuielilor era singura cale.

Cheltuielile guvernului se mentin scazute in 1980 si serios reduse din 1983-1987.

Balanta externa de la 6,9 miliarde $ in 1982, surplusul contului curent japonez a sarit la 20,8 miliarde $ in 1983, avand o crestere continua. Acest dezechilibru a dus la frictiuni comerciale, evaluari monetare fortate si alte probleme care au condus la relatiile protectioniste.

Guvernul ia masuri ca deschiderea de piata, stimularea cererii interne, dezechilibrele fiind legate de comert. Japonia trebuie sa incetineasca ritmul reducerii dezechilibrului bugetar, iar SUA sa reduca deficitul bugetar.

Saburo considera ca Japonia trebuie sa reduca surplusul contului curent de la 40% GNP la 2% in urmatorii 5 ani, sa mareasca platile in numerar si sa ia masuri macroeconomice. Se doreste un control asupra contului curent, dar nu e posibil intr-o economie de piata. In relatiile externe Japonia trebuie sa reduca aceste dezechilibre chiar daca aduc nemultumiri pe plan intern in buget, cerand SUA sa-si reduca deficitul commercial la jumatate in urmatorii 5 ani.



Conflictele comerciale intre Japonia si SUA



Frictiunile dese intre Japonia si SUA se datoreaza motivelor ca: piata japoneza e mai inchisa decat cea americana, deficitul comercial american e foarte mare, iar americanii considera ca Japonia nu isi asuma responsabilitatile internationale. In cazul disputelor legate de semiconductoare Japonia acuza SUA ca nu ia masuri si ca ignora dezechilibrul balantei comerciale desi profitul japonez e scazut in continuare. Cand s-a elaborate planul pentru dublarea venitului national japonez GNP era de 3% din totalul mondial, iar GNP american de 30%. Japonia exporta masini de cusut, binocluri, piane, incaltaminte, tranzistoare, bluze ieftine din bumbac. Industria textila fiind un atuu politic in care SUA cere Japoniei restrangerea exportului, negocierile durand 3 ani ,dar esuand chiar daca nu era singura exportatoare ci si Koreea, Taiwan,Hong Kong era interesate de negocierile bilaterale.

Problemele economice si consecintele politice in relatiile Japonia-SUA sunt legate de:

1. Domeniul textil, otelul si televizoarele color a facut trecerea de la o industrie bazata pe munca la cea bazata pe capital si tehnologie, de aici luand fiinta frictiunile comerciale. SUA in loc sa-si inlocuie industria dezavantajata cu una tehnologizata, leaga problemele economice de cele politice. Japonia a redus productia si a sprijinit dezvoltarea tehnica, redresand si alte industrii mai slabe. Neintelegerile intre Japonia si SUA cu privire la restrictii de import afecteaza tarile sarace ce doresc sa-si mareasca exportul bunurilor prelucrate.

2. Expotul televizorelor color a adus un acord bilateral intre cele 2 tari, astfel ca exportul pentru televizoare japoneze s-a fixat la 1,75 milioane pe an, timp de 3 ani incepand cu 1 iulie 1977.

Japonia e dependenta de energie, materiale si sursele de alimente de aceea e obligate sa-si vanda produsele in strainatate, dar ar prefera sa investeasca in strainatate decat sa exporte.

Deschiderea japoneza isi castiga locul printre tarile exportatoare, sprijina structurile sociale pentru a trece mai usor peste criza petrolului din anii ’70, desi au o economie vulnerabila.

3. Problema automobilelor a facut ca prin cresterea pretului petrolului, sa se trecea de la automobile mari la automobile cu consum moderat. Cele 2 tari orientandu-se spre automobile mici. Problema s-a rezolvat prin restrictia voluntara de export a japonezilor, ceea ce a dus la revenirea industriei auto americane.

4. Alte frictiuni au aparut in domenii ca: semiconductoare, computere, echipament de telecomunicatii, masini, unelte si alte domenii de inalta tehnologie. SUA avand punctul forte in domeniul tehnologic, iar o criza ar reda caderea din suprematia economica internationala.

Continuarea crizei comerciale cu Japonia se datoreaza hotararii luate de politica industriala japoneza de a se impune in domeniul tehnologic unde SUA domina. Japonia lasa in urma domeniile bazate pe munca intensiva si industrializata sofisticat pentru domenii noi ale sec.XXI.

Astfel prezentandu-se 2 aspecte:

-modul Japoniei de a parcurge trecerea;

-insuccesul politicii economice americane in consens cu guvernul, muncitorimea si lumea afacerilor din SUA.

Acest lucru poate duce la o situatie tensionata intre cele 2 tari, japonezi nu dispun de resurse naturale interne ca SUA, de aceea are nevoie sa-si dezvolte resursele umane in activitatea de inalta tehnologie. Japonia trebuie sa retraga industiile depasite si sa participe la industrii cu inalta tehnologie asumandu-si riscul cercetarii si dezvoltarii.

5. Deschiderea pietei japoneze catre importuri deoarece este slaba in agricultura si distributie, dar competitive in automobile, electronica si alte domenii. Agricultura fiind o piata inchisa vor importa produse agricole ca potocale, carne de vita si orez dupa ce incheie un acord cu SUA.

Japonia fiind prima ce a benficiat de Runda Kennedy ducand la dezvoltarea economiei, Runda Tokyo a creat intelegeri in vederea micsorari tarifelor sau desfiintarii pentru a dezvolta comertul international. Guvernul a initiat un cod in care cele 3 puteri economice, Japonia, SUA si Comunitatea Europeana vor asigura independenta de competitie pentru celelalte doua.

Angajatii japonezi considera ca nu se pot dezvolta pe linia tehnologica datorita presiunii SUA, iar companiile americane mici sunt defavorizate in comparatie cu cele mari. In 1983 se hotaraste ca produsele din import sa fie tratate ca cele japoneze decizandu-se ca: sa se stabileasca normele si regulile de certificare, sa se accepte testarea datelor si sa se simplifice procedeele de import.

6. In anii ’80 frictiunile economice s-au extins de la pietele de desfacere a bunurilor la pietele de capital, la sistemele de distributie si alte servicii. SUA doreste liberalizarea pietelor financiare si a capitalului japonez pentru evitarea supraevaluarii dolarului pentru a nu dezechilibra balanta comerciala. Se realizeaza acest lucru si apare yenul pe piata valutara in februarie 1984 creat de Grupul Ad Hoc Financiar Japonia-SUA pentru Probleme Financiare.

Politica macroeconomica de coordonare intre natiuni devine importanta, Conferinta Ministeriala OECD din mai 1987 cere Japoniei extinderea cererii interne, Germaniei sa scada rata venitului si SUA sa reduca deficitul fiscal. Japonia inregistreaza surplusul in contul curent si in cel comercial, iar SUA inregistreaza deficit comercial. Pentru a lua masuri Japonia indreapta surplusul sau spre tarile in dezvoltare, subscrie la Banca Asiatica de Dezvoltare, Banca Mondiala si IDA in jur de 10 miliarde $ in 1987. Se elaboreaza si un plan pe 7 ani pentru IDA pana in 1992, dar raportul WINDER va demonstra ca stimularea cresterii economice si exportul tarilor industrializate va produce din nou problema fluxului monetar inversandu-se de la tari sarace spre cele bogate. Japonia si SUA produc 40% din produsul mondial global, ar trebui sa conlucreze si sa promoveze cresterea si dezvoltarea economiei mondiale.





Relatiile dintre Japonia si Thailanda



Thailanda nu mai este considerata o tara exclusiv agrara, a reusit sa-si evite datoriile externe coborand rata serviciilor de la 25% la 16%. Si-a diversificat produsele de export, cele vechi erau reprezentate de porumb, tek, cositor si alte materii prime. Guvernul a dat libertate de actiune sectorului particular si pentru noi domenii de activitate asociindu-se cu capitalul strain.

Economia thailandeza poate concura cu Taiwan si Coreea de Sud. Banca Thailandei a estimat ca in 1987 s-a exportat cu 30% mai mult decat in 1986. Exista diferente intre produse agricole si cele industriale in ciuda cresterii mentinute. Japonia a investit in obiectivele economice in Thailanda, precum si in Taiwan si din NIE unde forta de munca e specializata. In 1959 Banca Mondiala a recomandat pentru industrializarea Thailandei, incurajarea educatiei si pregatirea tehnocratilor interni. A doua schimbare a fost cooperarea dintre sectorul public si privat creandu-se JPPCC. A treia schimbare a fost ca Bangkokul sa fie centru de informare, transport, telecomunicatiile facand legatura cu Oceania, Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est prin rute aeriene.

Pentru a se dezvolta Thailanda are nevoie de 5 aspecte: nevoia de a diversifica baza industriala, nevoia de a incuraja sectorul micilor intreprinzatori, nevoia de a extinde sistemul de beneficii in afara Bangkokului, nevoia de a moderniza sectorul agricol si nevoia de a imbunatati balanta comerciala cu Japonia. In trecut se exporta numai produse agricole, in prezent se exporta textile, aparatura electrica, produse chimice si produse agro-industriale. Este nevoie de schimbari in infrastructura, porturi mai bune si echipament portuar, mijloace de telecomunicatii. Thailanda e obligata sa mentina si sa garanteze libera concurenta, dar in anumite sectoare este necesar protectionismul. Negocierile bilaterale si cele multilaterale vor aduce prosperitate, iar Runda Uruguay sa realizeze un mediu economic international competitiv. Japonia e cel mai mare investitor si continua sa-si extinda relatiile si consultarile reciproce cu Thailanda. Pentru dezvoltarea industriei thalandeze se elaboreaza Planul National de Dezvoltare Economica si Sociala pe 6 ani. Astfel se dezvolta Laem Chabang in industria din aglomeratele suburbia ale Bangkokului si redistribuie industria usoara in zone cu posibilitati de infrastructura. Regiunea Map Ta Phut dezvolta regiunea portuara si industria grea, iar in Chiang Mai se construiesc aeroporturi internationale, central-industrial. Thailanda exporta produse ca orez, zahar, porumb, in 1986 exporta in Japonia carne de pui dezosat. Thailanda este sprijinita de japonezi pentru a dezvolta si sectorul agroindustrial fiind vestita pentru creveti, homari, stridii si ton.

De-a lungul timpului trei valuri a marcat istoria economica a Asiei postbelice. Primul val fiind in anii ’60, unde Japonia s-a dezvoltat rapid. Al II-lea val constituie aparitia economiilor nou industrializate ce au inregistrat rate inalte de crestere intre cele 2 crize ale petrolului in anii ’70. SUA si Comunitatea Europeana au fost puterile cele mai dezvoltate pana cand au inregistrat o incetinire a productiei si o crestere spre consum decat spre investitii. Astfel Japonia si noile tarii industrializate au putut prelua jocul in noua dezvoltare mondiala.

Al III-lea val prezinta ridicarea Asiei de Est si de Sud-Est, cum este si exemplul Thailandei, Japonia fiind dispusa sa ajute tarile din ASEAN.

Saburo pune un deosebit accent pe modernizarea si dezvoltarea economica a Japoniei, factorul uman jucand un rol important.

In 1868 regimul feudal a fost inlocuit cu un guvern hotarat sa dezvolte economia, invatamantul fiind primul pas. In regimul feudal educatia consta in citit, scris si socotit si nu era obligatoriu ci esential, deoarece economia japoneza era agricola, doar 30% din populatie stiind sa scrie si sa citeasca. Templele budiste fiind cele care raspandeau educatia. Guvernul Meiji a avut ca scop intarirea si dezvoltarea acestor traditii. Educatia universitara fiind rezervata unei mici elite doar pentru dezvoltarea si modernizarea institutiilor. Resursele guvernului erau alocate invatamantului elementar si profesional, fiind la baza pentru imbunatatirea tehnologiei si economiei. In august 1984 s-a elaborate Legea pentru Reforma Invatamantului conform cerintelor reformatoare pentru o Japonie moderna si deschisa. Prima deschidere s-a constat in modernizarea si deschiderea spre vest, a II-a fiind democratizarea inceputa dupa al II-lea razboi mondial, iar in a III-a fiind vorba de deschiderea pietei interne pentru importuri. Acelasi lucru fiind asemanator si in domeniul educational. Planul pentru dublarea venitului Japoniei din 1960 a dus spre o dezvoltare economica, o sansa favorabila pentru forta de munca ieftina, de buna calitate si educata pentru a face fata tehnologiei sofisticate. Planul pe termen lung al unei economii de piata a fost recunoscut si de SUA in special pentru domenii ca invatamant, stiinta, tehnologie si construirea infrastructurii. Saburo a pus accentul pentru pregatirea populatiei in stiinte si in colaborare cu Ministerul Educatiei privind pregatirea tehnica medie si superiora, elaborand un plan in 1961 pentru domeniile stiintifice si tehnologice. Este necesar o structura a pietei fortei de munca pentru mentinerea in servicii a celor mai in varsta si asigurarea unui loc de munca celor doritori.

Vizita in Thailanda a lui Saburo in 1985 a adus Thailandei ajutor pentru micii intreprinzatori thailandezi si spre industiile de export, Japonia lansand imprumuturi . Surplusul de venit japonez fiind canalizat spre tari devastate de foame din Asia si Africa, in 1987 Japonia doreste sa dubleze ajutorul pentru dezvoltare tarilor in curs de dezvoltare. Japonia urmeaza exemplul altor tarii de a primi studenti din strainatate precum SUA avea 310 000 studenti straini, Franta 120 000, 57 000 in Gemania de Vest si 53 000 in Marea Britanie.



Probleme majore in economia Pacificului



In anul 1960 Pacificul s-a confruntat cu doua mari valuri de dezvoltare economica si este posibil sa apara si al treilea val.

Primul val a avut loc in anii ‘ 60 in Japonia cand rata de crestere depasea 10% pe an iar tara a devenit una din marile puteri economice din lume.

Cel de-al doilea val l-a constituit dezvoltarea inregistrata de NIE asiatice in anii ‘ 70. In prezent se desfasoara si cel de-al treilea val in tarile ASEAN si China.

In ciuda presiunilor de natura structurala, sconomiile tarilor din zona Pacificului, au depasit in anii ‘ 80, economiile tarilor din America latina si Africa. In prima cauza au adoptat politici economice orientate spre export ceea ce a dus la nasterea unei competivitati si la o grija crescuta fata de cerintele pietei. Cea de-a doua cauza a dus la diviziunea muncii intre tarile din zona Pacificului. Statele Unite le-a furnizat piete, tehnologie si capital, Japoniaa bunuri de consum, capital si tehnologie, iar tarile ASEAN, Australia, Noua Zeelanda si Canada materii prime si bunuri de consum.

Tarile din zona Pacificului au folosit aceste resurse pentru a-si mari comertul international, investitiile si alte schimburi pentru o dezvoltare mai rapida si mai eficienta. Investitiile si veniturile tarilor Pacificului de vest au crescut in anii ‘ 70 iar productia s-a marit. In 1985, atat pentru Statele Unite cat si pentru Canada, comertul in zona Pacificului a depasit comertul din zona Atlanticului iar Pacificul au devenit parteneri internationali. Cresterea economica in zona Pacificului mergea, in anii 80 au semnalat un dezechilibru al balantei economice. De asemenea, se semnaleaza o crestere substantiala in investitiile corporatiilor japoneze in strainatate de la 12,2 miliarde dolari in anul fiscal 1985 la 22,3 miliarde dolari in anul fiscal 1986 si 33,3 miliarde dolari in anul 1987. Aceste investitii au dus la cresterea importurilor in Japonia. Coreea de Sud si Taiwanul continua sa-si mareasca investitiile in strainatate si sa-si recicleze surplusurile.

Odata cu scaderea pretului petrolului si recesiunea preturilor produselor de consum din anii ‘ 80, tarile ASEAN s-au reorientat la strategii de a inlocui importul la strategii de a promova exportul, straduindu-se sa scape de procurarea bunurilor de consum si sa traca de la un sistem economic condus de guvern la un sistem economic privat, eficient si viguros.

In 1987, multe dintre aceste tari si-au marit exportul de bunuri de uz secundar, si-au marit investitiile directe din Japonia si alte tari industrializate cunoscand o revigorare o data cu modificarea preturilor petrolului si altor bunuri de consum pe la jumatatea anului.

Australia si Noua Zeelanda au inregistrat cresteri la export iar economia chineza este in continua expansiune. Ponderea exportului se face pe pietele americane si anume Japonia 36,0 %, Coreea de Sud 38%, Taiwan 44,2%, Thailanda 18,8% si Malaiezia 16,2% in 1987. Aceste tari vor fi puternic afectate de o rata scazuta. In acelasi timp o rata crescuta va impune sarcini mai greu de suportat tarilor indatorate, pretul petrolului si al altor bunuri va avea un impact major. Cu toate acestea, schimbarile au adus un numar de avantaje care au contribuit la dezvoltarea tarilor din zona Pacificului de vest. Ritmul dezvoltarii continua sa creasca in Coreea de Sud, Hong Kong si Taiwan iar produsele tarilor ASEAN sunt deosebit de competitive pe piata mondiala.

Economia Chinei se dezvolta iar Japonia, Coreea de Sud si Taiwanul isi intensifica atat importurile de produse cat si investitiile directe in tari de peste ocean dar continua si dezvoltarea investitiilor intraregionale.

Japonia a inregistrat in anul fiscal 1987 un surplus in balanta contului curent de 84,5 miliarde, 94,0 miliarde surplus comercial si un transfer de capital pe termen lung de 119,5 miliarde. Cifrele pentru anul fiscal 1986 au fost: 94,1 miliarde dolari, 101,7 miliarde dolari si 144,7 miliarde dolari indicand o reducere simtitoare in surplusul Japoniei pentru anul fiscal 1987.

Tarile din zona Pacificului au un rol major in promovarea cresterii economiei mondiale si expansiunii comertului mondial.

In anii ’70 Japonia a atins una dintre cele mai bune performante, ajungand puterea economica printre marile democratii industrializate. Japonia si-a fixat si primele tinte pe termen mediu de ajutoare oficiala pentru dezvoltare. Aceasta tinta a fost realizata in 1980. A doua tinta pe termen mediu, formulata sa asigure totalul ODA pentru 1981-1985 de cel putin 21 de miliarde de dolari sau totalul dublu pentru 1876-1980.

Rolul unei tari cu balanta financiara pozitiva continua cu extinderea volumului ODA din anii ’60 si continua cresterea yenului, ODA japoneza a devenit a doua ca marime in lume, a doua dupa Statele Unite si detinea cca 12% din totatlul mondial ODA in 1986.

Japonia datorita perfectiunii a obtinut surplusuri curente de 55 miliarde de dolari in anul fiscal 1985 (incepe la 1 aprilie), 94,1 miliarde de dolari in anul fiscal 1986 si 84,5 miliarde de dolari in 1987.

In anul fiscal 1988, programul ODA a inclus in buget propuneri de 1,35 trilioane de yeni (cca 10 miliarde dolari) in timp ce programul american ODA prevedea 9 miliarde dolari in bugetul anului fiscal 1988.

In septembrie 1987, senatorul american a adoptat o rezolutie cerand Japoniei sa ridice cota ei ODA la 3% din GNP pana in anul 1992. In Japonia GNP va fi de 3,5 trilioane de dolari in 1992, 3% din GNP va fi peste 100 de miliarde de dolari, ceea ce inseamna de trei ori totalul curent ODA si OECD DAC.

In prezent, cheltuielile de aparare ale Japoniei reprezinta cel putin peste 1% din GNP, iar acestea nu includ pensiile sau alte cheltuieli, cifra fiind cam de 1,6% din GNP.

Zona Pacificului va juca un rol din ce in ce mai important pe scena mondiala, iar Japonia va contribui si ea la prosperitatea mondiala.



Populatia si dezvoltarea



O carte in serviciul omului


Rafael M. Salas cand a publicat “Ajutorul international al populatiei: prima decada, era Ministru de Externe si a scris prefata acestei carti. A spus ca in 1969 a luat fiinta Fondul National Unite pentru Activitati in sprijinul Populatiei (UNFPA), care in 1979 si-a sarbatorit prima decada. Aceasta decada a coincis cu prima decada a Natiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Salas poseda o admirabila putere de previziune, arata foarte clar relatia intre problemele populatiei si dezvoltarea socio-economica in tarile in curs de dezvoltare.

Salas a elaborat cel mai cuprinzator program de asistenta multinationala pentru activitatile populatiei din tarile in dezvoltare. A fost numit in 1969 primul director exclusiv UNFPA, fondul numara doar cativa membri si un buget de 2,5 miliarde $ . A transformat organizatia intr-o agentie respectabila cu un personal de peste 500 de oameni din intreaga lume si un program de buget anual de 175 milioane dolari care sa sustina 2500 proiecte pentru 130 tari in dezvoltare.

Mereu neobosit a organizat in 1974 Conferinta Mondiala despre Populatia de la Bucuresti, Romania si in 1984 Conferinta Internationala despre Populatie in Mexico City.

Salas era un profund cunoscator al Budismului si al istoriei si un adept al stilului poeziei scurte japoneze, haiku. Volumul sau “56 de pietre” este o culegere de 56 haiku pe care le-a scris treptat si le-a publicat la 56 de ani.


Populatia si dezvoltarea


Rafael Salas si-a dorit sa ne determine sa ne procupam de problema populatiei si a dezvoltarii. Japonia este totusi saraca dar adaposteste o populatie numeroasa si a trecut peste numeroase obstacole in cursul dezvoltarii sale economice.

Putem constata ca industralizarea si dezvoltarea agriculturii, incepute la sfarsitul secolului XIX-lea au aparut cu un efect semnificativ asupra cresterii populatiei urbane si asupra compozitiei fortei de munca industriale.

Japonia postbelica a avut parte de schimbari demografice in cresterea medie de viata.

In 1935 media de viata era de 46,92 ani pentru barbati si 49,23 ani pentru femei. Pana in 1986 media a crescut la 75,23 si 80,93, Japonia fiind pe primul loc in lume in ceea ce priveste media de viata. In acelasi timp a scazut mortalitatea infantila de la 107 la mie in 1935 la 5,2 la mie in 1986. Aceste schimbari s-au datorat progreselor facute in medicina si igiena. Inaintea celui de-al doilea razboi mondial hrana de baza erau orezul si proteinele obtinute din seminte de soia si din peste. A crescut productia de lactate, carne de animale si carne de pasare datorita dezvoltarii economice si exportului de produse industriale deoarece au importat mari cantitati de hrana pentru animale.



Dezvoltarea industriei stimuleaza cresterea populatiei urbane, iar prin achizitionarea de valuta se imbunatateste hrana. Acest aspect duce la scaderea natalitatii, iar cel de-al doilea la o mortalitate scazuta. Japonezii consuma in medie zilnic 80 grame de proteine animale si vegetale, jumatate din proteine animale provin din peste si crustacee iar restul din carne de animale si pasari. Proportia de peste si crustacee este mai mare in Japonia decat in Europa de vest sau in Statele Unite.

Statisticile arata ca America consuma 10000 calorii zilnic pe cap de locuitor inclusiv calorii originare, iar Japonia 4000 pe zi. Cu aceiasi cantitate Japonia poate hrani o populatie de 2,5 ori mai mare decat poate hrani America.

Mortalitatea infantila creste o data cu cresterea malnutritiei mamelor. Putine familii pot asigura copiilor varsta adulta. Comunitatile foarte sarace nu au clinici sau spitale, nu au mijloc de transport. Lipsa curentului electric impiedica desfasurarea unor activitatii in timpul noptii.


De la “limitele cresterii” la o “crestere sustinuta”


In aprilie 1968 un grup de 30 de persoane din 10 tari s-au intalnit la Roma pentru a forma Clubul din Roma. Cativa ani mai tarziu Rafael Salas a devenit membru in comitetul executive al clubului. Raportul Clubului s-a referit la “Limitele cresterii “ o lucrare din care s-au vandut 10 milioane de exemplare in 37 de limbi.

La opt ani dupa publicarea “Limitele cresterii “, Statele Unite au publicat Raportul Prezidential Global 2000. Acest raport a fost pregatit datorita cererii presedintelui Cartu si la elaborarea lui au lucrat atat Consiliul pentru Calitatea Mediului cat si Departamentul de stat sub conducerea directorului de studiu Gerald O. Barney.

In 1982 un grup de studiu a publicat un raport provizoriu in care se recomanda sa se alcatuiasca un grup de experti asupra Natiunilor Unite care sa studieze aceasta problema.

Aceasta idee a fost preluata de Ministrul japonez al Mediului, Bunpei Hara, in discursul sau la sesiunea speciala UNEP la Nairobi, in 1982. Hara a promis ca guvernul japonez va fi pregatit sa suporte o parte substantiala din conturile comisiei daca va fi infiintata.

Ideea a fost aprobata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite din 1983, iar Gro Harleam Brundtland din Norvegia a fost numit presedinte si vice-presedinte Mansour Khalid din Sudan.

Raportul comisiei intitulat “Viitorul nostru comun” a fost publicat in aprilie 1987, avand o mare audienta in intreaga lume. Raportul a subliniat faptul ca saracia este cauza majora a deteriorarii mediului si a pus accent pe nevoia unei dezvoltari economice in contextul unei dezvoltari generale.



Forta pasnica a Japoniei



In anul 1960, participarea Japoniei la produsul mondial global a fost de 3% in timp ce America inregistra 36%. In 1980 acest procent a crescut la 9% ajungand la 12% in 1986, putin peste o jumatate din cel inregistrat de Statele Unite (23%).

La sfarsitul lunii iunie 1988, institutiile financiare detineau 36% din totalul actiunilor la bancile mondiale, in comparatie cu numai 14% cat aveau institutiile americane.

In anul 1987, durata medie de viata a crescut de la 75,6 ani la barbati si 81,4 ani la femei, depasind tarile Scandinave. Rata mortalitatii infantile, numarul deceselor la noi-nascuti la 1000 de nasteri anual a fost in acelasi an de 5-5,5 printre cele mai mici din lume.

Speranta medie de viata in Statele Unite a fost de 71 ani la barbati si 78,3 ani la femei in 1986, iar rata mortalitatii se ridicase la 10,4. La japonezi in 1935 media sperantei de viata a fost de 46,9 ani la barbati si 49,6 ani la femei iar rata mortalitatii atingea 106,7.

Importurile Japoniei in anul 1988 au fost cu 25,3% mai mare decit in 1987, cresterea importurilor americane ajungind la 33,3%. Odata cu cresterea cotarii yenului si a eforturilor depuse de guvern pentru asigurarea unei piete deschise, consumatorii niponi au inceput sa cumpere mai mult bunuri provenite din import.

In anul fiscal 1985, s-au facut 3370 investitii insumand 930 milioane dolari, in 1987, numarul investitiilor a crescut la 3946, totalizind 2,2 miliarde $. Un numar de 684 investitori proveneau din Statele Unite cu un total de 940 milioane dolari in anul 1987, ceea ce arata o crestere a valorii de 92% fata de anul precedent.

Desi Japonia afirma ca sumele cheltuite pentru aparare reprezinta 1% din produsul national global, cifra reala in termenii formulei NATO ar fi mai degraba 1,6%. Japonia a depasit deja Franta, Marea Britanie si Germania apuseana, se situa pe locul trei din lume dupa cele doua supraputeri.

In 1987 contributia Japoniei insuma 31% din produsul sau global, si se astepta sa atinga media de 345 din PNG in urmatorii cinci ani. Cresterea alocatiilor totale pentru aparare si asistenta a dezvoltarii, conform standardelor NATO, va reprezenta 2% din PNG pentru bugetul ODA pe anul 1992. Aceasta crestere arata ca suma cheltuita de Japonia pentru ODA va fi mai mare decat alocatiile celorlalte 17 tari membre ale DAC la un loc. Multi japonezi considera ca pana in anul 2000, 1% din PNG trebuie sa-l reprezinte fondul ODA, asa cum este in majoritatea tarilor scandinave. Japonia a incercat sa raspunda politicii de modernizare economica promovata de China, oferindu-i un imprumut initial in valoare de 330 miliarde yeni (1,5 miliarde de dolari la valoarea dolarului din anul 1979), pe perioada 1979-1983. Un al doilea imprumut insumeaza 540 miliarde yeni (2,3 miliarde dolari la valoarea dolarului din anul 1984) se extinde pe perioada 1984-1990.

In luna august a anului 1988, primul-ministru nipon Takeshita s-a angajat sa acorde asistenta financiara si de alta natura pe perioade 1990-1995 in valoare de 810 miliarde yeni. Comertul intre China si Japonia este in continua crestere. In 1988, totalul comertului bilateral s-a cifrat la 19,3 miliarde de dolari, de 5,6 ori mai mult decat a fost cu zece ani in urma. Acum Japonia detine 20% din comertul Chinei.

In anul 1987, un numar de 418000 de japonezi au vizitat China si 73000 de chinezi au sosit in Japonia, cifre ce reprezinta o crestere de 18 ori fata de cea de acum 10 ani. Spre comparatie, in anul 1987 numarul americanilor care au vizitat China a fost de 315000.



Cucerirea influentei in lume



Japonia este deja o uriasa forta economica si va continua sa ramana astfel o lunga perioada si in secolul 21. Engleza este o limba internationala, japoneza ramane un grai minor, aceste disparitati sunt clar evidentiate si de numarul de studenti straini care invata in cele doua tari – 344000 in Statele Unite (1986) si numai 22000 in Japonia (1987).

La Conferinta la varf de la Toronto, primul-ministru Takeshita s-a angajat sa sporeasca contributia Japoniei la ODA la cel putin 50 miliarde de $ pe o perioada de cinci ani 1988-1992.

Au crescut masiv investitiile directe cu 33,4 miliarde de dolari in anul fiscal 1987, din care o treime au mers in tarile in curs de dezvoltare.

Pe plan economic Produsul National Global (GNP) japonez este ceva mai mare decat jumatate din cel american, ceea ce inseamna ca pe cap de locuitor este mai mare decat cel american. Rapoartele recente cu privire la deficientele statistice constatate in colectiile americane de date referitoare la Japonia sunt bine fundamentate.

Economia japoneza progreseaza mai rapid decat o percep americanii. Cresterea de 5,1% a Produsului National Global real in anul 1984 s-a datorat unei cresteri a cererii interne de 3,8% si unui plus de 1,3% la exportul produselor japoneze. In anul 1988 rata de crestere a PNG in termeni reali a fost de 5,7% ca rezultat al cresterii cu 7,6% a cererii de produse pe piata interna, in timp ce cererea externa a scazut cu 1,9%.

Desi exista o oarecare nemultumire in sensul ca Japonia nu paticipa la responsabilitati pe masura capacitatii ei economice, sau ca nu poseda nici filosofia sau principiile necesare unei orientari viitoare, astfel de critici provin in majoritate din cauza discrepantei ivite brusc intre modul in care japonezii isi percep tara si modul in care o fac strainii. Lucrurile se afla in schimbare si schimbarea este radicala. Ceea ce este important de retinut este constientizarea faptului ca Japonia se afla intr-un proces de tranzitie.

Avand in vedere deosebirile de natura istorica, sociala si institutionala dintre Japonia si S.U.A. ar trebui sa se gaseasca o modalitate constructiva de a iesi din impasul actual. Incercariile Statelor Unite ale Americii de a arunca asupra Japoniei blamul ”neloialitatii” este o cale inutil antagonista ce contine o conotatie imorala, fiind un plus si flagrant arbitrara.

Cu timpul, a devenit din ce in ce mai evident faptul ca degradarea mediului inconjurator in tarile in curs de dezvoltare isi impune propriile sale restrictii atat asupra dezvoltarii economiei din tarile respective cat si asupra cresterii economiei modiale in general.

Tarile industriale au cunoscut diverse tipuri de poluare ambientala in cursul dezvoltarii lor economice. Astfel in Japonia emisiile de gaze industriale au avut urmari teribile, cum ar fi intoxicatiile cu mercur din Minamata sau poluarea aerului in asa masura incat a cauzat boala astmica in Yokkaichi. Acestea nu sunt decat doua dintre consecintele cele mai cunoscute si de temut ale tipului de boli produse de poluarea ce insoteste dezvoltarea industriala.

Protectia mediului si dezvoltarea economica au constituit preocupari complementare in 1848 fiind infiintata Comisia Internationala ONU pentru mediu si dezvoltare (WCED) , ce s-a axat pe necesitatea conlucrarii oamenilor de pretutindeni in vederea unor dezvoltari sustinute in toate colturile lumii.

WCED a elaborat opt principii de baza in cadrul Declaratiei de la Tokio din 28 februarie 1987, facand un apel la toate institutiile din toate tarile lumii de a actiona atat pe cont propriu cat si in cooperare in scopul unei dezvoltari sustinute:

Revigorarea cresterii economice: saracia reprezinta o sursa principala de degradare a mediului care nu numai ca afecteaza un mare numar de oameni din tarile in curs de dezvoltare dar submineaza si dezvoltarea sustinuta a intregii comunitati de natiuni - atat in curs de dezvoltare cat si industrializate. Este necesara stimularea cresterii economice mai ales in tarile in curs de dezvoltare, simultan cu dezvoltarea bazei de resurse a mediului inconjurator;

O noua calitate in cresterea economica: revigorarea cresterii trebuie sa fie de un tip nou, in care asistenta, echitatea, justitia sociala si securitatea sa constituie in mod ferm obiective sociale majore. O componenta indispensabila a acestui nou tip de crestere este folosirea unei energii nepoluante pentru mediu, dar care sa ofere un grad adecvat de securitate. Alti factori ce concura la atingerea acestui obiectiv sunt: educatia, comunicarea si cooperarea internationala;

Conservarea si dezvoltarea bazei de resurse: ritmuri sustinute de crestere implica conservarea resurselor mediului, adica grija pentru ca aerul, apa, padurile si solul sa ramana curate; mentinerea diversitatii genetice si folosirea surselor de energie, apa si materii prime in mod eficient;

Asigurarea mentinerii nivelului dezvoltarii populatiei: un mai mare acces la serviciile de planificare familiala este in sine o forma de dezvoltare sociala care ofera cuplurilor si in special femeilor dreptul la autodeterminare;

Reorientarea tehnologiei si controlul asupra riscurilor: toate tarile trebuie sa-si schimbe orientarea tehnologica in asa fel incat sa se acorde o mai mare atentie factorilor de mediu. Este necesar sa fie infiintate mecanisme institutionale la nivel national si international pentru a stabili impactul potential al noilor tehnologii, inainte de a fi folosite pe scara larga;

Integrarea mediului si a proceselor economice in actul decizional: obiectivele economice si ambientale pot si trebuie sa se sprijine reciproc: mentinerea unui anumit nivel implica o raspundere sporita fata de impactul deciziilor politice. Cei ce iau astfel de decizii trebuie sa fie facuti raspunzatori de efectul pe care deciziile lor il au asupra stocului de resure ale mediului inconjurator din propria lor tara;

● Reformarea relatiilor economice internationale: sunt necesare imbunatatiri fundamentale in sfera accesului la pietele de desfacere, tehnologiei, transferului si finantelor internationale pentru a sprijini tarile in curs de dezvoltare sa-si largeasca posibilitatile proprii prin diversitatea bazei lor economice si comerciale, asa incat sa poata deveni independente;



Intarirea cooperarii internationale: este necesar acordarea unor prioritati sporite dezvoltarii, cercetarii, cunoasterii si controlarii mediului si a dirijarii resurselor in toate sectoarele dezvoltarii internationale. De asemenea este necesara recunoasterea faptului ca pacea si securitatea internationala au o importanta esentiala.

Pe vremea aceea insa, japonezii erau preocupati mai degraba de sporirea veniturilor personale si de ridicarea standardului de viata printr-o crestere industriala, decat de protectia mediului si putin erau cei interesati de problemele poluarii. De exemplu, in 1971, a fost infiintata Agentia pentru mediul inconjurator, iar mass-media din Japonia a acordat spatii destul de largi Conferintei de la Stockholm din 1972. La infiintarea Programului Natiunilor Unite pentru Mediul inconjurator (1973), Organizatia mondiala a cautat sa creeze un fond de 10 milioane dolari in acest scop, la care Japonia a contribuit cu 1 milion dolari. Japonia este o tara mica dar inregistreaza o denistate a populatiei extrem de mare si o economie infloritoare, astfel incat PNG pe km2 este de peste zece ori mai mare decat in Statele Unite ale Americii. Din aceasta cauza Japonia a devenit foarte sensibila la problemele poluarii mediului ambiant. Numai in momentul in care situatia a inceput sa se inrautateasca, s-a acordat o atentie speciala acordarii unei masuri contra poluarii.

O sursa majora a nivelului de poluare atmosferica o constituie modalitatile de aprovizionare cu energie. Dupa cum arata datele din tabel, Japonia si-a redus dependenta de petrol de la 77,6% la 55,6%, inregistrand o crestere a utilizarii gazelor naturale de la 1,6% la 9,8% si a energiei nucleare de la 0,6% la 10,9%. Faptul ca a folosit din ce in ce mai putin sursele petroliere a constituit o cale majora de reducere a cantitatii de bioxid de carbon imprastiata in atmosfera, deci s-a aratat receptiva la o problema majora legata de mediul inconjurator.



Tabelul 1. Surse de energie in Japonia (%)




Petrol



Gaze naturale



Carbune



Energie nucleara



Energie hidroelectrica



Sursa: Saburo Okita, “Cu fata spre secolul 21”, Editura Ager -Economistul- Rai, Bucuresti, 1992

Desi dezastrul de la Cernobil (Uniunea Sovietica) a avut loc la o distanta apreciabila in spatiu, iar Japonia nu a fost afectata direct de caderi radioactive, lumea a inceput sa manifeste suspiciuni cu privire la securitatea folosirii energiei nucleare, ceea ce a stimulat in ultimii ani miscarea anti-nucleara. Dat fiind insa lipsa unor surse interne de aprovizionare cu energie si faptul ca energia nucleara are un cost redus, iar centralele atomice nu emit bioxid de carbon, guvernul japonez intentioneaza sa continue stimularea folosirii acestui tip de energie. Conform unor estimari guvernamentale, energia nucleara a furnizat pana in anul 2000, 40% din energia electrica si 16% din cantitatea de energie primara.

Pe langa aspectele legate de securitatea folosirii ei, energia nucleara mai pune si problema evacuarii carburantului nuclear folosit. In raportul anual al Comisiei pentru Energie Atomica din Japonia, decembrie 1988, se sugereaza ca rezidurile cu un grad scazut de radioactivitate produse de uzinele atomice precum si alte astfel de echipamente sa fie stocate in incinta acestor uzine. Rezidurile care prezinta un grad crescut de radioactivitate vor fi pastrate in mod obisnuit in tancuri, in interiorul perimetrului uzinelor.

La fel ca si restul lumii, japonezii sunt din ce in ce mai preocupati de o serie de probleme globale cum ar fi efectul de sera produs de bioxidul de carbon, scaderea stratului de ozon cauzata de gazele feonice, distrugerea padurilor tropicale care favorizeaza caderea ploilor, intinderea zonelor de desert si poluarea marilor si oceanelor.

Deoarece toate sectoarele industriale fusesera devastate si era imposibil ca totul sa fie revitalizat imediat, programul de productie prioritara fost conceput astfel incat sa fie alocate resurse in sectoarele cele mai importante, in speranta ca ele vor pune apoi baza dezvoltarii si altor sectoare. Primul sector caruia i s-a acordat o atentie prioritara a fost carbunele si, dupa parerea economistului Okita Saburo, “aceasta politica a avut un aport major la redresarea economica a Japoniei dupa dezastrul suferit in timpul razboiului”.

Au fost studiate trei aspecte specifice legate de traditiile economice ale Japoniei si de situatia rezervelor de resurse umane. Un prim aspect a fost elaborarea unui program de dezvoltare a resurselor umane apt sa formeze oameni care sa se poata adapta cerintelor muncii in continua schimbare pe masura progresului si restructurarii industriei. Un al doilea aspect l-a constituit incurajarea formarii unor ingineri capabili sa promoveze trecerea la o structura industriala care sa incorporeze o cantitate mai mare de valoare. Un al treilea aspect, urmarea crearea unui pachet de masuri care sa corespunda relatiilor industriale in schimbare, practicilor de angajare a fortei de munca, a sistemelor de salarizare si a altor elemente ce apar pe parcursul modernizarii economiei.

Omenirea are capacitatea sa mentina ritmul de dezvoltare, sa se asigure ca el satisface nevoile prezentului fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi. Dar atat tehnologia cit si organizarea sociala pot fi controlate si imbunatatite pentru a face loc unei ere noi de crestere economica.

Stiinta si tehnica au capacitatea de a schimba insasi structura si interactiunile din cadrul societatii, culturii si economiei. O noua tehnologie nu implica riscuri noi mai mult inca ofera sansa unei mai bune productivitati, unui standard de viata crescut, imbunatatirii starii de sanatate si a asistentei medicale. Utilizarii mai eficiente a resurselor, capacitatii de a pastra bogatia naturii prin folosirea resurselor reciclabile si inca mult altele. Deci pentru a depasi constrangerile impuse de mediu asupra industrializarii globale si sa obtinem un ritm sustinut de dezvoltare, avem nevoie de descoperiri majore atat in structurile noastre socio-economice cat si in stiinta si tehnica.

Japonia a ajuns sa detina peste 10% din produsul national global al lumii si este limpede ca politicile ei trebuie sa porneasca de la dorinta de a contribui la mentinerea cresterii economiei mondiale. Este de la sine inteles ca aceasta tara joaca un rol active in promovarea dezvoltarii regionale a tarilor din zona Asiei si Pacificului, in concordanta cu rolul pe care-l are in arena internationala.

Stimuland cererea interna si eliminand controlul guvernamental, Japonia a devenit o piata majora de import pentru bunuri exportate din toate colturile lumii, contribuind astfel la mentinerea dezvoltarii in zona Asiei si Pacificului si in cele din urma a intregii omeniri.

In anul 1960, guvernul nipon a anuntat un plan de dublare a venitului national. Planul a fost elaborat pe baza cunoasterii depline a tendintelor de crestere a economiei Japoniei si a avut ca scop eliminarea barierelor in calea acestei cresteri, refacerea diverselor dezechilibre micsorarea inegalitatilor sociale si economice.

Cu acest plan s-a sperat dublarea venitului national al tarii intr-un interval de zece ani, obiectiv realizat de fapt in sapte ani. Astfel, Japonia a intrat intr-o perioada de crestere rapida, media anuala a ratei crestere fiind de 10% an pe o perioada de 15 ani. Planul a jucat, deci, un rol important in consolidarea bazelor dezvoltarii economice postbelice a Japoniei.

In Japonia cresterile obtinute nu se datoreaza atat sprijinului guvernamental cat mai ales concurentei si actiunilor viguroase ale mecanismelor de piata. De fapt societatile nipone din sectorul de stat nu au fost investitori active in sfera bunurilor de consum sau a serviciilor.

Recent, Japonia a privatizat caile ferate si telecomunicatiile, dar guvernul continua sa fie principalul proprietar. In cazul intreprinderilor mici, o astfel de separare nu este realista. In cazul intreprinderilor mari, privatizarea conducerii trebuie promovata printr-o politica apta sa evite interventia excesiva a guvernului, incurajandu-se abilitatile managerului. Trecerea proprietatii in posesiune particulara trebuie facuta in mod progresiv. Simpla trecere a proprietatii din sectorul public in cel particular nu garanteaza si o crestere a eficientei manageriale, care este asigurata numai de concurenta dintre intreprinderi.

Guvernul insa isi poate asuma un rol central in dezvoltarea infrastructurii. Deci, un al doilea factor determinant al calitatii politicii promovate il constituie rolul guvernului. In domeniul dezvoltarii infrastructurii fizice si sociale. Guvernul are un rol important in construirea infrastructurii necesare (drumuri, porturi, mijloace de comunicatie, sisteme energetice) pentru a tine pasul cu dezvoltarea sectorului privat.

Un al treilea factor il reprezinta o politica bine fundamentata, consecventa si compatibila pe termen lung, este vorba de importanta planificarii bazata pe criteriile unor structuri economice liberale.

In interviul acordat ziarului “Economistul” la Bucuresti, Saburo Okita preciza ca o tara nu trebuie luata drept model de dezvoltare, dar este foarte util pentru tarile ce doresc sa progreseze sa tina seama de experienta celor care au izbandit. De asemenea considera cel mai important lucru pentru Romania ar fi sa dezvolte o politica sistematica de imbunatatire a exporturilor si, totodata, sa sporeasca substantial productia interna, indeosebi cea agricola.


BIBLIOGRAFIE


SABURO OKITA Cu fata spre secolul XXI, Editura Ager -Economistul- Rai, Bucuresti, 1992






Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }