Frustrarea - Relatia frustrare – tulburare de comportament, Clasificarea reactiilor la frustrare, Frustratia afectogena

Frustrarea

1. Relatia frustrare – tulburare de comportament

Etimologic, cuvantul frustrare vine din latinescul frustrari si semnifica a amagi, a insela, in franceza de unde a fost preluat in limba romana, frustration inseamna pagubire, lipsire de un drept, sperante zadarnice, destramarea unor planuri.

Frustrarea reprezinta o stare a celui care este privat de satisfactie legitima, care este inselat in sperantele sale. Pentru Paul Popescu Neveanu, frustratia este un „fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalitatii in chip tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a nerealizarii unei dorinte, aprivarii subiectului de ceea ce ii apartinea anterior, in ordinea materiala sau in plan proiectiv afectiv.”

In dictionarul enciclopedic de psihiatrie (Gorgos, 1988, pg. 230) gasim urmatoarea descriere a frustrarii : „situatie in care un obstacol intervine in calea satisfacerii unei trebuinte si modifica astfel comportamentul unei ze se datoreste ceea ce simte el.”

Termenul de frustrare trebuie privit in stransa corelatie cu notiunile de conflict, stres, si inferioritate.

2. Clasificarea reactiilor la frustrare

O clasificare a reactiilor constiente la frustrare a fost realizata de Rosenzweig (cf. Rudica, 1979), ce utlizeaza trei criterii:

1) economia (gradul de deposedare al) trebuintelor frustranti

2) sinceritatea raspunsurilor;

3) adecvarea raspunsurilor.

In cazul primului criteriu (economia trebuintelor frustrante s-au identificat reactii de aparare a eului, reactii de persistenta a trebuintei si reactii care exprima inevitabilitatea obstacolului.

a. Raspunsurile de aparare a eului. In functie de modul in (subiectul frustrarii isi asuma „agresiunea', pot fi grupate in:

a.l. extrapunitive - individul isi directioneaza reactiile spre ceilalti, isi exprima furia si invinovateste pe altii pentru „lipsa sa de noroc'. Elementele lumii exterioare devin tintele agresiunii si proiectiei sale, fara a se tine cont de situatia obiectiva. Patologic, acest tip este ilustrat de paranoia. 

a.2. intra-punitive - implica trairea sentimentelor de vinovatie si umilinta. Persoana frustrata se considera responsabila iar reactia la frustrare este indreptata spre sine insasi.

Acest tip de raspuns il poate determina pe individ sa se simta inferior si lipsit de oric fel de merite, existand posibilitatea de a se instala stari depresive, psihastenii si obsesii.   

a. impunitive - presupun trairea sentimentelor de jena rusine. Accentul nu se pune, de aceasta data, pe invinovatirea un instante din exterior. Situatia este considerata inevitabila si minimalizata. In plan patologic, le corespund anumite manifestari isterice.

b. Reactiile de persistenta a trebuintei. Directioneaza activitatea si gandirea subiectului spre implinirea trebuintei frustrate.

c. Reactii care exprima inevitabilitatea obstacolului. In acest caz. raspunsurile sint stereotipe, ca urmare a „dezarmarii' individului.

In ceea ce priveste criteriul sinceritatii reactiilor la frustrare, raspunsurile se plaseaza intre doua extreme, la polul negativ intalnindu-se fabulatia si simbolurile, iar la celalalt pol fiind raspunsurile sincere si directe.

Adecvarea raspunsurilor este determinata de Rosenzweig in functie de caracterul adaptativ (individul actioneaza pentru implinirea scopului in ciuda obstacolelor) sau neadaptativ (repetarea comportamentului frustrant, nejustificata de realitate).

Pornind de la clasificarile operate de Rosenzweig, Kendler (care foloseste criteriile

succesului sau insuccesului in invingerea obstacolului, persistenta raspunsului comportamental si posibilitatea subiectului de a gasi noi modalitati de adaptare) si Lazarus (tendinta de a reactiona direct - prin atac - si formele indirecte, defensive) si urmarind nu atit o clasificare descriptiva cit una care sa permita explicarea dinamicii reactiilor la frustrare.

3. Frustratia afectogena

Frustratia afectogena este starea afectiva ce rezulta din nesatisfacerea unei dorinte sau nevoi psihologice ce provoaca o profunda insatisfactie ce se exprima prin agresiune directa, dirijata catre obstacol, catre originea frustrarii, prin deplasarea agresiunii atunci cand aceasta nu este posibila sau permisa catre un alt obiect sau prin auto-agresiune.

Frustrarea, se produce atunci cand organismul intalneste un obstacol mai mult sau mai putin de neintrecut in calea satisfacerii unei nevoi vitale. Situatia stimul, care reprezinta o astfel de piedica poate fi denumita stress (tensiune) si trauma corespunzatoare a organismului poate fi conceputa ca o marire a tensiunii. Tensiunea implicata astfel se considera ca un conflict.

Sentimentul de frustratie este o stare conflictuala afectiv-motivationala. Tensiunea creata de catre nevoie, sarcina, intentie poate fi sau nu realizata, executata, ca urmare a unor obstacole interne sau externe (interdictie sociala, handicap fizic, incercari nereusite in atingerea unor scopuri, conduite de opozitie care il apropie sau il indeparteaza pe subiect de realizarea unei sarcini), ce creeaza o stare frustranta sau conflictuala.

Conceptul de frustrare a fost introdus de S. Freud pentru starile .de privatiune pe care le resimte subiectul in conditiile nerealizarii libidourilor sale, dar el a fost extrapolat si in alte domenii (de exemplu si in cel social). De altfel, dupa unele interpretari eronate ale teoriei freudiene la originea faimoaselor complexe se gasesc starile de privatiune.

Mecanismele de frustrare au fost studiate de S. Rosenzweig si L. Rosenzweig utilizand testul proiectiv „Picture frustration stady' (1944), structurat intr-un caiet cu 24 de desene ce reprezinta diverse personaje in diverse situatii frustrante, a caror figura si mimica nu este indicata pentru a favoriza proiectarea. Testul de frustratie Rosenzweig este utilizat cu predilectie, de catre clinicieni si mai putin de psihomotricieni. Pe baza datelor privind reactiile subiectului care sunt codificate, se elaboreaza indicete conformitatii la grup, care este scazut in raport direct proporiional cu gravitatea anormalitatii psihice. Rosenzweig considera ca indivizii normali au o mai mare toleranta la frustrare decat nevroticii si psihoticii.