Familia in criza - divort

FAMILIA IN CRIZA - DIVORT

1.1. Familia - scurta definitie, caracteristici

Intreaga dezvoltare a umanitatii este indisolubil legata de constituirea si evolutia formelor de colectivitate umana, dintre care familia reprezinta una dintre verigile sociale cele mai vechi si mai specifice in asigurarea continuitatii si afirmarii depline a fiintei umane. Ca si forma universala si elementara de organizare a vietii in comun a oamenilor, familia reprezinta un grup alcatuit din partenerii maritali uniti prin casatorie si descendentii acestora. Acest principiu este stipulat in legile si codurile cu privire la familie, atat la nivel national, cat si international.

Exista o serie de definitii ale familiei, care surprind aspecte functionale sau structurale ale fenomenului.

'Familia este un grup care-si are originea in casatorie, fiind alcatuita din sot, sotie si copiii nascuti din unirea lor (grup caruia i se pot alatura si alte rude pe care-i unesc drepturi si obligatii morale, juridice, economice, religioase si sociale (inclusiv drepturi sau interdictii sexuale'. (CI.Levi-Strauss, Mitrofan, I.; Mitrofan, N.; 1991).

'Familia constituie un grup cu caracteristici proprii, cu anumite obiceiuri care respecta anumite traditii, chiar inconstient, care aplica anumite reguli de educatie, intr-un cuvant, care creaza o atmosfera' (R.Vincent, Mitrofan, I.; Mitrofan, N.; 1991).

'Familia este unitate de interactiuni si comunicari personale, cuprinzand rolurile sociale de sot si sotie, mama si tata, fiu si fiica, frate si sora. "Familia este un grup social realizat prin casatorie, cuprinzand oameni care traiesc impreuna, cu o gospodarire comuna, legat prin anumite relatii natural-biologice, morale si juridice. Ov.Badina, F.Mahler, apud. Mitrofan, I. Mitrofan, N.; 1991).

Tinand cont de aceste definitii, se pot detasa urmatoarele caracteristici ale familiei (Mitrofan, I.; Mitrofan, N.; 1991):

• existenta unui anumit numar de persoane;
• reunirea lor ca rezultat al actului casatoriei;
• intre membri familiei exista un ansamblu de drepturi si obligatii garantate juridic;
• in familie se stabilesc relatii interpersonale de ordin biologic, psihologic si moral;
• grupul fami1ial isi constituie un climat psihosocial propriu,
• in cadrul familiei exista un ansamblu de norme si reguli privind conduita membrilor.
• familia prezinta o organizare structurala, cu o anumita distributie a rolurilor si sarcinilor familiale;
• familia indeplineste anumite functii in raport cu societatea.

Nu putem incheia aceasta parte referitoare la definirea si caracteristicile familiei fara a prezenta opinia bisericii vizavi de casatorie, preciza Scrisoarea Papei Ioan Paul al II-lea catre familie (1994) (apud.Petroma 1997, p.28-29): 'Casatoria care se afla la baza institutiei familiei consta in legamantul prin care un barbat si o femeie alcatuiesc intre ei o comunitate in toata viata, oranduita prin caracterul ei natural si educarea copiilor' C.Enachescu, R.lonescu, V.Dragomirescu, St.Nica si F.Stanescu dau o tipologie structurala a familiei 'normale':

a) Familia nucleara propriu-zisa - compusa din cuplul conjugal si copii naturali;

b) Familia nucleara cu copii adoptati - compusa din cuplul conjugal: copii naturali si copii adoptati;

c) Familia nucleara largita - compusa din cuplul conjugal, copii si rude de families au prieteni;

d) Familia in curs de dezorganizare-cuplul se afla in orag de separare

e) Familia dezorganizata-un grup familial incomplete prin absenta unui parinte si care se poate largi uneori prin atasarea unei rude sau prieten;

f) Concubinajul - ca grup familial pseudomarital, cu sau fara copii.

Familia indeplineste o serie de functii specifice, adica ea isi asuma un ansamblu de responsabilitati intr-un moment istoric dat. Principalele functii ale familiei, in etapa actuala, pot fi considerate a fi (Mitrofan, I. Mitrofan, N., 1991)

1. functia biologic-sexuala - satisfacerea trebuintelor sexuale, instinctului sexual, ca modalitate de realizare a relationarii intersexe. Aceasta functie nu reprezinta un scop in sine, ci un mijloc pentru realizarea armoniei dintre parteneri, in cadrul cuplului;
2. functia de procreare - asigura continuitatea speciei;
3. functia economica - asigurarea de catre parteneri, prin activitatea proprie, a unor conditii de ordin material;
4. functia psihoafectiva - relatiile interpersonale, informale, prin excelenta afective, favorizeaza comunicarea, relaxarea si sustinerea afectiva in cadrul actului interpersonal. Prin intermediul acestei functii, se asigura pentru fiecare membru al familiei, sentimentul de apartenenta la o structura familiala coerenta;
5. functia educationala - exercitata de catre parinti asupra copiilor, acest lucru realizandu-se prin doua tipuri de actiuni: directe - organizate si dirijate, prin utilizarea unei serii de metode si tehnici educative; indirecte - prin modele de conduita oferite, ca si climatul psihofamilial oferit.

Iolanda Mitrofan deceleaza, in cadrul functiei educationale, o serie de subfunctii:

e1) instructional-formativa - care debuteaza odata cu primele momente ale ontogenezei si sta la baza formarii intelectuale si relational- cognitive a copiilor;

e2) psihomorala - formarea unor trasaturi, atitudini pozitive, prin intermediul tipurilor de modele oferite de catre parinti copiilor

e3) social-integrativa-nivelul de adaptare si integrare in raport cu sistemul cerintelor vietii si activitatii sociale;

e4) cultural-formativa - formarea atitudinilor estetice, spiritul critic, dezvoltarea creativitatii si a modalitatilor de a recepta frumosul din lume.

Societatea in care noi traim poarta insa pecetea schimbarii, transformarile tot mai accentuate isi pun amprenta asupra stilului de viata al individului, reclamand noi strategii adaptative la nivelul relatiilor interpersonale, gradul de satisfactie personala ii preocupa intens pe oameni si ii determina a opereze modificari importante in structurarea si calitatea actelor interpersonale, schimbari cu efecte in plan conjugat sau partenerial. Uneori, partenerii constientizeaza natura reala a problemelor care pot aparea intr-un cuplu si pot incerca sa le rezolve, reusind sa mentina familia la un nivel adecvat de functionare. Alte cupluri, nu reusesc, insa, sa realizeze o comunicare optima, solutia ultima si cea mai potrivita gasita de acestia fiind disolutia familiei prin divort.

1.2. Divortul - esec al comunicarii intrafamiliale

Termenul de 'divort' provine din latinescul 'divertere', care inseamna a se indeparta'. Conceptul este la fel de vechi ca si casatoria.

Divortul reprezinta o modalitate juridica prin care se desface casatoria. Divortul intervine in momentul in care intr-o casatorie nu mai sunt prezentate elementele in baza carora ea a fost incheiata: sentimentele reciproce de natura afectiva, relatiile de apropiere si prietenie, sprijinul moral si material acordat.

Printre cauzele cele mai importante ale cresterii ratei divorturilor, numara (Cseh Szombathy Lazlo, apud. Mitrofan, I.; Mitrofan, N.: 1. activitatea profesionala a femeilor, cresterea nivelului de trai, problema locuintelor, mobilitatea sociala, urbanizarea, transformarile culturale.

Alte cauze ce pot qenera un divort, alaturi de cele care au fost deja mentionate sunt (P. Hauck, 1995): obiceiul unui partener de a da prea mult si a celuilalt de a primi in exces; incompatibilitate esentiala (de exemplu: unul foarte religios, celalalt ateu), ignorarea diferentelor subtile, profunde dintre barbat si femeie; incapacitatea de a te cenzura la manie, tendinta de aservire a partenerului, ignorarea schimbarii ce afecteaza fiecare membru al cuplului (cu o periodicitate de 5-10 ani) si inaptitudinea partenerilor de a se mula flexibil la aceste transformari etc.

Un aspect specific al divorturilor din societatea noastra este invocarea unor factori (motive) de natura psihologica si psihosociala: nepotrivire de caracter, incompatibilitatea modului de raportare la diferite valori, imposibilitatea de a stabili un punct de vedere comun in raport cu un anumit criteriu de referinta, infidelitatea partenerilor etc.

In conformitate cu unele studii sociologice (I. Mihailescu, 1983, casatoriile desfacute prin divort au o durata destul de scurta: varsta medie la divort a femeii in ultimele 3 decenii a fost de 30-35 ani, iar a sotului, de 34-38 ani; ponderea cea mai mare o au sotii de 25-34 ani si sotiile de 20-29 ani.

Ca medie, sunt mai frecvente divorturile in mediul urban decat in mediu rural.

Separarea prin divort a partenerilor maritali sugereaza, de cele mai multe ori, prezenta unei casnicii nefericite, pe o durata extinsa de timp. Divortul garanteaza eradicarea suferintei, pentru ca efectele lipsei de fericire maritala se simt o perioada indelungata dupa divort.

Pe linia postulata de Bohannon, orice proces de divort cumuleaza multe fatete:

• divortul emotional se concretizeaza printr-un registru amplu de  trairi si comportamente negative (reprosuri, absenta iubirii, a suportului, infidelitate etc.);
• divortul legal se refera la procesul oficial de desfacere a mariajului. Multe cupluri tinere dau dovada de o flagranta inocenta in ceea ce priveste traseul laborios pe care trebuie sa-l parcurga pana la finalizarea oficiala a separarii;
• divortul economic vizeaza ansamblul deciziilor pe care partenerii trebuie sa si le asume pana la finalizarea actiunii;
• divortul coparental este prezent doar in cazul cuplurilor care au copii si se concretizeaza prin aceea ca doar unul dintre parinti obtine in custodie minorul ( minorii).
• divortul comunitar , implica schimbarile inerente pe care le genereaza asupra relatiei dintre statutul persoanei respective si anturajul ei. Ca urmare multi indivizi se autoclaustreaza intr-o solitudine igienica pentru a-si tamadui ranile, ceea ce provoaca rupturi in raporturile cu anturajul de odinioara;

• divortul de dependenta se refera la faptul ca persoanele independente in viata conjugala, dupa divort se autonomizeaza rapid, in schimb, cele dependente de partener, vor simti un sentiment de debusolare.

Taxonomia propusa de Bohannon, in pofida relativismului ei, are meritul de a atentiona asupra caracterului plurivalent al divortului.

Divortul poate fi inteles, asadar, la mai multe niveluri, de unde acceptiunile sale diferite:

1) Un proces psihologic complex, gradual, care se prelungeste pe mai multi ani.

Acest proces afecteaza deopotriva partenerii, copiii si apropiatii celor implicati in divort si care se soldeaza cu pierderea respectului, a increderii si a grijii pentru o persoana anterior iubita sau respectata, pierderea securitatii emotionale, a identitatii familiale si a mandriei familiale, a sperantei pentru imbunatatirea lucrurilor si a motivatiei pentru a continua sa incerce sa faca lucrurile sa mearga.

Acest proces dureros, plurinivelar incepe mult inainte si dureaza mult dupa ce are loc divortul efectiv. El este accentuat, de obicei, de conflict, ostilitatile declansate de divortul legal.

2) O sursa de pierderi abstracte si fizice majore.

Aceste pierderi afecteaza partenerii pe trei nivele: mental + emotional (pentru unele persoane) spiritual. Aceste pierderi antreneaza stresuri semnificative, cu efecte asupra sanatatii, relatiilor si tonusului psihologic al persoanei. Acceptarea acestor pierderi poate dura multi ani.

3) O sursa de vinovatie si rusine extrem de puternica pentru adulti, dar pentru copii si uneori pentru parintii biologici ai partenerilor implicati. Aceste sentimente sunt foarte puternice la adultii anxiosi si la copiii care au avut o copilarie destul de dificila.

4) O schimbare majora in identitatea personala a fiecaruia dintre parteneri si a copiilor afectati.

Aceasta modificare a identitatii poate afecta puternic modul in care fiecare dintre parteneri si copiii, dar mai ales ceilalti oameni din jurul divortatilor se simt si ii recepteaza pe ceilalti.

5) O puternica experienta de invatare care va configura alegerile viitoare ale unui nou partener si expectantele privind eventualele intalniri amoroase si recasatoriri. Copiii minori pot invata din separarea parintilor ca 'modul in care poti rezolva problemele maritale este sa pleci (sau sa-l faci pe partener sa plece), indiferent de ce simt copiii'.

6) Un proces dureros de ajustare si adaptare sociala, de reorganizare a relatiilor cu familia si prietenii. Acest lucru implica modificari complet stresante in ceea· ce priveste rolurile si relatiile dintre membrii familiei extinse ca si schimbarea numelui, a veniturilor, a asigurarilor si buletinelor. Aceasta reorganizare multinivelara cauzeaza un ansamblu de pierderi la adulti, care cer mai multi ani si un mediu suportiv pentru a fi acceptate.

7) Un proces legal, costisitor si un eveniment legal, care se finalizeaza cu disolutia responsabilitatilor maritale contractuale. In procesele mai amiabile, avocatii amplifica de obicei conflictul dintre parteneri. Acest lucru sporeste ranirile si resentimentele, care au nevoie apoi de multi ani pentru a se vindeca. Acest proces legal include, de asemenea, o negociere complexa, schimbari conflictuale in responsabilitati si posesiuni comune, cum ar fi casa si masina etc.

'Procesul de divort', intelegand prin aceasta divortul ca disolutie de cuplu si nu neaparat divortul legal, incepe atunci cand: persoanele care vor divorta incep pentru prima data sa dezvolte un self, protector in relatiile cu partenerul; atunci cand doi adulti idealisti aleg un partener gresit pentru a se casatori, pentru motive gresite, la un moment nepotrivit etc;

atunci cand unul sau ambii parteneri incep sa se indeparteze din punct de vedere emotional, deoarece considera ca relatia lor nu-i mai satisface suficient si nu mai vad nicio speranta de a imbunatati aceasta relatie; atunci cand unul dintre parteneri apeleaza la un avocet.

Finalul unui process de divort are loc atunci cand toti cei afectati-adulti si copiii- au realizat o serie de adaptari, au acceptat pierderile suferite si si-au reorganizat vietile, stabilindu-si clar telurile de dezvoltare si scopurile in viata. Acest lucru necesita, de obicei, multi ani dupa divortul efectiv.

Divortul prezinta o serie de consecinte, atat directe, imediate, cat si indirecte, care se fac simtite dupa o perioada mai indelungata de timp.

Printre consecintele directe, putem enumera:

a) psihotraumatizarea partenerilor, prin persistenta neintelegerilor dintre ei, precum si prin 'dezvaluirile' din viata personala care au loc in timpul divortului;

b) psihotraumatizarea copiilor in perioada premergatoare, mai ales in conditiile in care unul dintre parinti ii foloseste impotriva celuilalt parinte manipulandu-le reactiile, sau prin optiunea pe care copiii trebuie sa o faca, daca au o varsta de peste 10 ani, in legatura cu parintele cu care doreste sa ramana;

c) indepartarea efectiva a copiilor de catre unul dintre parinti sau de catre amandoi;

d) separarea de unele bunuri comune care aveau o anumita rezonanta emotionala pentru parteneri.

Printre consecintele indirecte, se pot mentiona:

a) comportamentul deviant al copiilor, ca reactie posttraumatica, uneori se poate instala la copii o adevarata patologie psihiatrica, chiar mult mai tarziu, in viata de adult;

b) aversiunea fata de partenerul de sex opus sau chiar fata de ideea de casatorie si de familie, atat la partenerii care au trecut printr-un divort si pentru copiii care provin dintr-un cuplu divortat;

c) cazul 'parintilor multipli', in cazul unor divorturi si recasatoriri succesive ale partenerilor; se poate ajunge chiar la situatia in care copilul traieste situatia de a avea ambii parinti nenaturali;

d) instalarea tendintei de a divorta a unor copii cand devin adulti si se casatoresc.

Nu in ultimul rand, o conditie vitala pentru evitarea divortului este cunoasterea reala de catre fiecare partener, a structurii psihologice si a sistemelor de interelationare in ceea ce priveste partenerul si in ceea ce priveste propria persoana.