QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

Eforturile nasterii si dezvoltarea psihologiei moderne








EFORTURILE NASTERII SI DEZVOLTAREA PSIHOLOGIEI MODERNE

Fiecare om este, intr-o oarecare masura, psiholog intuitiv. Poate sesiza trairile celor din jurul sau si ale sinelui, tot felul de interrelatii sociale ale sale sau ale altora, din viata de fiecare zi.

Aceasta metodologie ascunsa, dar perfectionata secular, a creat, insa, informatii uriase privind OMUL, dar si fatete numeroase ale psihicului sau, cunostinte care au fost stocate in arte si, mai ales, in literatura, in epopeile lumii antice, au fost reprezentate portretistici foarte complexe de oameni, potential existenti in timpul creatiei epopeilor, care au reprezentat trairi de experiente umane, de obicei dramatice, in care oamenii cautau adevarul, virtutea si fericirea - si se intalneau cu destinul, de cele mai multe ori, dur si neindurator.




Literatura a dezvoltat, treptat, prin scrierile lui Sofocle si Euripide, prin cele ale lui Dante Alighieri (in stralucita sa Divina Comedie), prin scrierile lui Petrarca, prin poezia sa de dragoste, prin operele lui Boccaccio, ceva mai tarziu, si apoi prin opera lui Rabelais, numeroase portretistici, o permanenta lupta a omului cu destinul, in opera lui Moliere ori aceea a lui Shakespeare. Nu putem ignora faptul ca prin pictura s-au exprimat forme stralucite de scenarii legate de om. Si portretistica foarte diferita a traversarii timpului de catre sculptura lui Michelangelo, pe de alta parte, operele lui Rubens, Velasquez, Rembrandt etc., care dezvaluie, de asemenea, omul in fata vietii cu capcanele si feeriile sale.

Se poate citi in aceasta bogatie a imaginatiei umane (de implicatie, dupa Osborn), ca a avut si are loc o uriasa si continua conversie de atitudini ale conditiei umane, mai ales incepand din secolul al XVIII-lea, secol ce a adus cu sine o noua mentalitate legata de triumful eforturilor omului. In 1789, stiinta si omul au dobandit dreptul de contributie sociala si stiintifica. Omul si libertatea sa au devenit subiecte de prim ordin in paginile filosofiei, domeniul prin care s-au creat ritmuri foarte alerte de dezvoltare culturala, sociala si politica. Au inceput sa se dezvolte filosofia istoriei, a drepturilor, a libertatii. Apoi, operele lui Baudelaire, cele ale lui Rimbaud au inceput sa prezinte un alt om, omul intrat in nenumarate lupte cu diferite imprejurari, si, treptat, a aparut omul invingator, care isi faureste destinul si care vrea sa se cunoasca si pe el insusi.

Pentru tentativele de constituire a psihologiei, inca din secolele XIV si XV, prezinta interes un psiholog mult discutat.

Este vorba de Paracelsus (1493-1541), care a cautat esenta psihicului, dar a gasit doar o teorie ce pornea de la principiul activatiei, deoarece a considerat ca spiritul este nebulos si impregnat de dimensiuni cosmice universale, in operele sale - Opus paragranum si Opus paranimum - a diferentiat existenta a doua aspecte ale psihicului: anima brutus si anima spiritus. Dispeceratul creierului, fiind central, Paracelsus 1-a plasat in ochiul pineal si in vertex. A conturat conceptul de analiza transcendentala, considerand ca unele persoane o poseda. Cine nu o are, este un defavorizat si un inferiorizat al existentei. Ceva mai tarziu, Paracelsus s-a referit si la umori (glandele endocrine) si implicatiile lor in functiile organice reglatorii. Acestea au fost vazute, la randul lor, si ca diferentiatoare prin dominatii dereglatoare. Paracelsus a incercat o apropiere a psihicului de fundamentele biologice.

S-a dezvoltat si parapsihologia, domeniul fenomenelor psihice mai ciudate, ca cele legate de hipnoza, telepatie, precognitie, cazurile de paranormalitate etc. Psihologia era alimentata inca de epidemia „misterelor', care trezea omului vremii aceleia curiozitatea pentru lumea miturilor pe care vroia sa le decodifice.

in secolul al XlX-lea si inceputul secolului al XX-lea, s-au dezvoltat numeroase cunostinte de anatomie, fiziologie, inclusiv ale sistemului nervos (SN). Influentat de acestea, Cesare Lombroso (1835-1909), medic si criminolog italianca preluat unele idei ale lui Gali (1788-1828) si a efectuat studii foarte meticuloase si complexe pe delincventi criminali. Le-a alcatuit portrete, care se combina in zilele noastre cu cele ale lui G. Tarde (1843-1904) si cu cele ale lui E. Durkheim (1858-1917). Lombroso a considerat ca in conditii obisnuite, mai ales criminalii pot fi adesea recunoscuti dupa morfologia lor (criminalii innascuti), dupa bazele craniului, printre altele (fapt discutabil). Teoria lui Lombroso a fost preluata si rediscutata de criminologi, in zilele noastre, deoarece portretistica criminologica, pe care a expus-o Lombroso, este complexa si interesanta.

Au inceput sa fie de interes si problemele diferentelor de profil psihologic, femeile si barbatii, dar si problemele mediului, ereditatii si educatiei. Prin lucrarile sale, Wundt (1913), cu Beitrage zur Theorie des Sinneswahrnehmung, a contribuit la consolidarea psihologiei experimentale senzoriale, iar prin cele 10 volume ale lucrarii Volkerpsychologie (Psihologia popoarelor) a facut o vasta descindere spre macropsihologia diferentiala. Laboratorul de la Leipzig, dat in folosinta in 1879, a devenit un model si o promisiune pentru dezvoltarea psihologiei experimentale. La un an dupa infiintarea acestui laborator, s-au infiintat alte laboratoare: la Gottingen, de catre G. E. Miiller, la Baltimore, de catre G. E. Hali (1883), laboratorul de la Roma, de catre Giuseppe Sergi (1884), cel de la Universitatea din Kazan (Rusia), de catre Behterev (1886), laboratorul de la Torino, de catre Angelo Mosso (1888), si in acelasi an cel de la Bonn, de catre Merleau - Ponty; in 1884, s-au infiintat, la Paris, doua laboratoare, unul de catre H. E. Baunis si celalalt de Universitatea Sorbona. in 1893, existau in U.S.A. 16 laboratoare (de psihologie), iar in 1927, peste 100.

In Europa, dezvoltarea acestora a fost mai lenta; totusi, pana la declansarea primului razboi mondial, marile universitati din Europa aveau toate laboratoare. In Romania, s-a facut la Iasi proiectul primului laborator de psihologie, de catre Gruber, in 1894. Gruber a lucrat la laboratorul de la Leipzig (1891-1893) si activitatea lui a fost foarte apreciata, dar moartea sa neasteptata a avut efecte nefaste privind laboratorul de la Iasi, unde s-a intors in 1893.

Nu putem omite, din seria cercetarilor experimentale de laborator, pe cele efectuate de I. P. Pavlov, privind reflexele conditionate, chiar daca acestea s-au facut pe caini. I. P. Pavlov a inceput lucrarile sale in 1899 si le-a tot amplificat. A devenit foarte repede celebru si a fost acaparat de catre behavioristi, mai ales ca intre timp a luat premiul Nobel, iar reflexele conditionate au devenit o cale explicativa a conduitelor - validata, si nu contrazicea nici optica asociationista, foarte dezvoltata la inceputul secolului XX. Reflexele conditionate au fost aplicate in probleme de implicatie in situatii, in reglarea conduitelor, in formarea deprinderilor (RC) si chiar in teoria reclamelor (inclusiv subliminale), ca si in imagologie.

Psihologia si cercetarea de laborator au inceput sa devina cerinte sociale, mai ales in America, unde viata laboratoarelor americane a fost amplificata de intensificarea industrializarii.

Este stiut faptul ca fiecare stiinta face parte dintr-un complex de conditionari implicate in cunoastere si are mai multe feluri de interrelatii cu alte stiinte, dar mai ales cu dezvoltarea istorica a progresului, care pune omului tot mai multe feluri de interogatii, dezlegarea acestora nuclearizand noi domenii ale cunoasterii. De fapt, omul a dezvoltat toate stiintele.

Psihologia s-a dezvoltat latent din structura nucleica a filosofici si a domeniilor ei cu directionari cosmologice (legate de univers si de religie), ontologice (legate de toate aspectele existentiale) si mai ales epistemologice (legate de cunoastere si potentele ei).

Or, in toate acestea este implicat latent ca maxim de interes, Omul, mereu necunoscut.

Dezvoltarea psihologiei a constat in desprinderea de filosofic a interogatiilor privind psihicul, ca atribut al omului si caracteristicilor lui.

Interesant ni se pare, insa, faptul ca la inceput a fost cuvantul „psihic', punct de plecare in conturarea domeniului psihologiei. Doi filosofi - John Locke (1632-1704) si, apoi, David Hume (1711-1776) au pus in evidenta faptul ca exista o diferenta intre cuvantul spirit, care este legat de filosofic, cuvantul suflet, legat mai mult de religie si cuvantul psihic, al psihologiei. Psihologia contura ceva misterios prin acest cuvant, greu de folosit (pentru ca se refera la ceva ce ar fi trebuit sa fie, dar nu era inca). Denumirea a inceput sa devina viabila si sa capete identitate tot mai clara, dupa ce s-au conturat primele studii experimentale implicate in pretuiri si evaluari convenabile si cu substrat motivational si functional psihofiziologic controlabil.

Prezinta interes istoricul nasterii psihologiei si psihodiagnozei. Sub forma de evaluare empirica intuitiva, psihodiagnoza s-a nascut ca tentativa de organizare a observatiilor pe copii; se dibuia un coeficient de dezvoltare ori de schimbare psihica prin dezvoltare.



Secolul al XlX-lea a adus cu sine, treptat, cresterea apetitului pentru cercetare, pentru ordonarea de date - si multe persoane aspirau la statutul de intelectual cu studii medicale. Acestia au infiintat, in Franta, un laborator particular oarecum secret, privind copii proprii, laborator in care se opera si cu fise medicale ale propriilor copii. Pe planul mai larg al dezvoltarii stiintei, au inceput sa se dezvolte mult stiintele biologice, dar si darwinismul (controversat la inceput) a devenit de interes. Problemele metodelor au trecut pe prim plan.

Montbarlard, Hindey, Sarmon au efectuat, dar mai ales au operat cu masuratori antropometrice, dar si cu semnalari ale dezvoltarii vorbirii. Treptat, aceste semnalari s-au transformat din fise psihobiologice in studii biografice sumare (Tiedman, 1787; Ch. Darwin, 1840; Shinn, 1893).'S-au considerat jurnale de observatii de durata. Studiile longitudinale, sub forma unor fise, au inceput sa fie un fel de note in familiile intelectualizate si culte. A inceput sa fie cunoscuta tot mai mult dezvoltarea biopsihica a copilului. Aceasta metoda s-a imbogatit si ordonat si a ajuns o metoda curenta de metodologie, care masoara evenimente importante ale dezvoltarii biopsihice, si constituie suportul altor metode care studiaza, mai in profunzime, copilul. Tot in aceste tipuri de notatii, au aparut semnalizari privind dezvoltarea psihica, a mersului, a limbajului si a sociabilitatii. Introducerea obligativitatii invatamantului primar a dat nastere cerintei tot mai acute de observare a caracteristicilor inteligentei, memoriei, atentiei, observatiei notatiilor semnificative legate de crestere. In secolul al XVIII-lea, s-au extins masuratorile antropologice in familii, la sugestii externe sau interne (mai ales la medici, filosofi, fiziologi). in secolul al XlX-lea, s-a dezvoltat si studiul senzatiilor.

in secolul al XX-lea, s-a dezvoltat diagnosticarea inteligentei si au inceput sa apara testele de inteligenta, intre timp, s-au consumat cateva evenimente importante legate de constituirea psihologiei, ca domeniu de activitate.

Sub influentele convergente ale dezvoltarii intereselor de cunoastere si a constituirii unei clase de teologi iluminati, s-au abordat si studiat diferite domenii ale stiintei aflate in plina dezvoltare.

De fapt, exista, inca din antichitate, un nomenclator de concepte de corelatii psihologice si sociologice - mai ales ca atribute ale naturii umane, nascute in evaluari curente, unele chiar in legislatiile vremurilor. Pot fi inscrisi in aceasta nomenclatura, mai ales filosofii moralisti si marii filosofi ai lumii antice, ca Socrate, Platon si Aristotel, Empedocle, sofisti etc., dar si tipologisti si mai vechii precursori Hipocrates, Galenus, Gali etc.

Cu mai multe implicatii de profunzime si precizie, cercetatori precum Philippe de la Hire (1640-1718) au determinat, la inceputul secolului XVIII, particularitatile diferentiale in aparitia imaginilor consecutive. Cavalerul d'Arcy a masurat persistenta unor impresii luminoase inca de prin 1675, iar fizicianul Venturi a masurat campul vizual normal, in fine, Christian Wolf a denumit, in 1732, stiinta despre om: psihologie, demonetizata, acceptata si cunoscuta filosofilor, datorita lui Locke si David Hume. in toate domeniile, dorinta de cercetare s-a intensificat si s-a extins dupa Renastere. Stiintele au inceput sa penetreze in diferite probleme - si s-a dezvoltat cerinta de ordonare, precizie, sistematizare si interpretare, legate de ipoteze, pentru a deveni reguli, legi etc.

inca din 1732, Christian Wolf (1679-1754), filosof si matematician, a sugerat folosirea matematicii la evaluarea pragurilor senzoriale. El a sensibilizat penetratia matematicii in psihologie. Nu a fost insa singurul. De altfel, H. P. Helmholtz (1821-1894), E. Weber (1795-1878), dar mai ales Th. Fechner (1801-1877), au conferit proceselor senzoriale statutul psihic cel mai complex din acea vreme si metodologii de cercetare, idei de precizie, rigoare matematica si implicatii biologiste explicative ale functionalitatii senzoriale.

Claude Bernard (1813-1878), medic de mare reputatie, a pledat, de asemenea, pentru rigori in gandirea omului de stiinta. Si din alte directii s-a alimentat ideea de rigoare si calcul. Asa de pilda, optica hermeneutica, dezvoltata de Friedrich Schleiermacher (1768-1834) si de Wilhelm Dilthey (1833-1911), ca arta a interpretarii, a pledat pentru o psihologie descriptiva, analitica si de intelegere a contextului, a experientei, o forma a psihismului obiectiv, care are in vedere coerenta castigata de catre psiholog, in esenta, acestia considerau ca psihologia trebuie sa treaca de datele specifice unei stiinte normative spre o epistemologie a psihologiei si a stiintelor istorice in care omul este o fiinta deosebita, unica in felul ei, care se modifica si modifica universul sau.

Prezinta interes istoricul nasterii psihodiagnozei, ca disciplina validanta pentru psihologia generala, cea a varstelor, a psihologiei diferentiale si de fapt a tuturor disciplinelor, ramuri ale psihologiei. Prezinta interes si intercorelarea psihologiei cu alte stiinte.

S-a intensificat, treptat, cerinta si tensiunea semnificative procesului de conturare a domeniului metodelor, obiectivelor si rolului social al psihologiei. Laboratorul infiintat de W. Wundt la Leipzig, in 1879, a devenit un eveniment de inceput al castigarii statutului de stiinta a psihologiei. W. Wundt a conturat, in 1879, tematica, realizarile si obiectivele laboratorului pe tematica, domeniile, metodele si obiectivele senzorialitatii, sub forma experimentala cu rolul de a da contur si profunzime cercetarilor senzoriale pe de-o parte, si pe de alta parte de a contura statutul de stiinta a psihologiei, prin stocarea de rezultate si interpretarea lor.

W. Wundt a fost cel care a subliniat, istoric, primul palier al psihofiziologiei senzoriale, prin care a inceput distantarea diferitelor tipuri de senzatii si castigarea, din ce in ce mai mult, a cercetarii pragurilor acestora: pragurile absolute (maximal si minimal de receptie) si pragurile diferentiale (de sesizare a diferentelor de intensitati, a provocarii senzoriale receptionate ca atare). W. Wundt a avut o bogata si tensionata viata stiintifica, a fost influentat de filosofia lui Kant, dar a reusit sa impuna ideea existentei unei evaluari psihice a excitantilor senzoriali. Si totul se petrecea intr-o perioada in care, pe de-o parte, se incepuse consolidarea surprinderii primelor structuri psihice validabile - fapt ce parea bizar, si pe de alta parte, cei implicati in acest proces ce le crea trairea unei biruinte, nu erau siguri ca procesele de gandire ar putea fi studiate experimental, in spiritul nou in care evalua psihologia. Pe seama psihologiei, incepusera sa circule pareri despre asemanarea ei cu un om cam distrat care si-a pierdut ochelarii in gradina si ii cauta in casa, pentru ca poate aprinde lumina, si in casa se vede mai bine, sau ideea ca psihologia poseda aparate, cercetatori, are cadrul complet al unei stiinte, dar ii lipsesc hainele sub palton.

Dar evolutia psihologiei s-a precipitat, mai ales, spre descoperirea de noi si noi idei ce semnalau caracteristici psihice acceptabile.

Exista, insa, si cateva momente mai interesante si mai semnificative pentru dezvoltarea ideii ca psihologia poate deveni o stiinta cu obiective si instrumentari ordonatoare, asa cum visau, probabil, vechii filosofi si temperamentalistii greci.

Prin secolul al XVIII-lea, dupa liberalizarea de presiunile Inchizitiei inceputa in timpul Renasterii, cand s-au dizolvat blocajele religioase, s-a constituit ideea posibilitatii de organizare a domeniului larg al psihologiei, iar D'Alembert a efectuat un program privind cunoasterea omului (in 1759), program pe care 1-a prezentat intr-un discurs preliminar al enciclopediei franceze - privind psihologia ca stiinta. Acest proiect a fost mai larg decat cel ce a fost activat prin laboratorul intemeiat de W. Wundt, in 1879. Proiectul lui D'Alembert continea obiectivele si domeniile mai importante ale proceselor psihice, printre care figura si inteligenta. Totusi, lui W. Wundt (1832-1921) i-a revenit meritul conturarii psihologiei ca stiinta umanista, cu identitate proprie indiscutabila.

Au avut loc si alte evenimente demne de abordat si de corelat intre ele. Asa, de pilda, a fost momentul Bassel, legat de o situatie mai deosebita din domeniul astronomiei. Prin 1875, au avut loc la Observatorul Astronomic din Anglia - Greenwich, consemnari ale unor greseli de reperare a stelelor si planetelor la meridian, efectuate de unii dintre astronomii observatorului, dintre care, mai ales, Kinsbrooken. Desi considerat ca un bun astronom, gresea mereu, fapt semnalat de Maskelyne (1732-1811), reprezentant regal al Observatorului. Dar greseli de reperare au facut si alti astronomi ai observatorului, consemnati si ei. Maskelyne avea experienta, intrucat lucrase la Observatorul din Bradley (1760), ca si in alte parti. Peste ani, Bassel, care a lucrat in problemele participarii oamenilor la diferite forme de munca, a studiat si gradele si frecventa greselilor (intarzierilor) de reperare astronomica de la Greenwich si a conturat motivatia greselilor datorita timpului de reactie personal al astronomilor invinuiti, pe nedrept, de neglijenta. Problema a sugerat si alimentat apoi, in timp, necesitatea testarii TR (timpului de reactie) al celor ce se angajeaza in profesii in care TR are o mare importanta, in acest context, s-a dezvoltat OSP (orientarea scolara si profesionala) si SP (selectia profesionala), ca activitati de testare a disponibilitatilor personale favorabile sau defavorabile unor profesii. Folosirea SP si OSP au solicitat, la randul lor, constituirea de profiluri profesionale, pentru a se stabili ce anume este necesar sa se diagnosticheze pentru diferitele profiluri de activitati lucrative. Bineinteles, ca in acest context, este implicata ideea ca asortarea profilului psihologic al fiecarei persoane cu profilul profesiei devine o conditie a progresului - iar in caz de nepotrivire, a esecului si a tot felul de probleme. De aceea, OS si OSP au capatat o tinta sociala importanta.



Un alt moment interesant, ca semnificatie in dezvoltarea psihologiei moderne, a fost generat de Sir Francis Galton (1825 - 1911). Sir Galton a avut, la Londra, un laborator de antropometrie si a strans foarte multe date in aceasta directie. Este vorba de masuratori pe diferite persoane (femei si barbati de diferite varste), ca longilitate corporala, a bratului, piciorului, greutatea, latimea capului etc. La un moment dat, a intalnit o cunostinta mai veche care avea o intreprindere de panzeturi si stofe, si in discutiile celor doi s-a conturat ideea de a face imbracaminte standard, pe seama masuratorilor antropometrice de mare frecventa. Din aceasta idee s-a nascut industria imbracamintei confectionate de gata, o industrie necesara, utila, cu efecte foarte complexe si cu progrese uriase, privind moda si evolutia ei. Aceasta industrie a folosit, mai ales, claselor mijlocii.

intre timp, Michel Foucault a definit omul prin ambiguitatea pozitiei sale, ca „obiect al cunoasterii si subiect care cunoaste'. Si Buffon a pus in evidenta dualitatea fiintei umane. Nu putem uita scrierile lui Mihai Ralea, care a pledat pentru aceasta dualitate, in mai toata opera sa.

Pe de alta parte, Charles de Linne a integrat omul in speciile naturale, a vorbit despre specificitatea lui si a reactivat imperativul delfian „Homo nosce te ipsum', conturand interdependentele dintre psihologie si biologie.

Psihologia s-a nascut prin distantarea problemei naturii umane de metafizica sub presiunea largirii opticii pozitiviste, dar si sub imperiul cerintelor unei mai profunde radiografii a psihologiei naturii umane.

in seria aporturilor de inceput, cea mai importanta interventie, printr-o lucrare remarcabila, a fost cea a lui T. Fechner (1801-1887), fiziolog de formatie. El a implicat o relatie complexa intre doua variabile: pe de-o parte, intensitatea stimulilor, iar pe de alta, intensitatea senzatiilor fata de acestia. A lucrat intens in domeniul senzatiilor vizuale - avand si el probleme cu ochii. Cea mai cunoscuta lucrare a sa Elemente der Psychophysik (1860) a fost prima lucrare importanta si caracteristica de psihologie experimentala. O alta lucrare a sa, deosebit de importanta, a fost intitulata Vorschule der Aesthetik (Introducere in estetica, 1876). in aceasta lucrare, a folosit metoda impresiilor. Este considerat intemeietorul „esteticii de jos' - lucrarea constituind un punct de plecare pentru estetica industriala si psihologia artei.

E. N. Weber este, impreuna cu Fechner, cofondator al psihofiziologiei moderne, senzoriale. El a studiat senzatiile musculare si tactile - pentru dezvoltarea psihofizicii. A folosit metoda celor mai mici diferente de sensibilitate senzoriala. Formularea acestor relatii este cunoscuta ca legea Fechner-Weber. Fechner1 a si conferit psihologiei statutul cel mai complex stiintific din acea vreme, cu o metodologie de cercetare riguroasa.

E. N. Weber (1840) a sintetizat rezultate privind toate categoriile de senzatii. S-a facut, asa cum de fapt am aratat mai sus, un prim pas in constituirea psihologiei experimentale, al carei reprezentant au fost G. T. Fechner (1801-1887) si, apoi, W. Wundt (1832-1920). Psihologia experimentala moderna, astfel nascuta, a devenit nucleul principal, expansiv, al conturarii psihologiei moderne.

De altfel, secolul al XlX-lea a fost impregnat de idei ale darwinismului si de noua mentalitate elaborata sub influentele dezvoltarii biologiei si a stiintelor, in genere. Pe plan socio-economic, se desfasurau etape, semnele dezvoltarii R.T.S. (revolutiei tehnico-stiintifice), care aveau sa duca la o mai mare acumulare de capitaluri si la raporturi noi intre om si munca, om si societate, om si educatie, educatie si munca etc. in acest context, s-a format o serie de necesitati sociale noi si tot mai profunde. Ele se refereau mai mult si mai direct la om, la situatia lui, la libertate, drepturi si proprietate asupra mijloacelor de productie. Pe planul dezvoltarii psihologiei, au inceput sa apara cadrele largi ale cerintelor de aplicabilitate practica, a aporturilor psihologiei, alaturi de cerinta crearii unei coerente in cadrul cercetarilor ce se efectuau. Acestea au devenit mai clare ca obiectiv, mai directionate - si s-au conturat, treptat, si modalitatile in care puteau sa fie abordate.

in perioada la care ne-am referit, s-a conturat, ca atare, si o noua optica. Herman Ludwig Ferdinand von Helmholtz (1812-1890), fiziolog renumit al secolului al XlX-lea, obsedat de problemele fortei vitale, de miscare permanenta si de legile conservarii energiei, a atribuit psihicului, in mod latent, un rol important, legat de diferentierile senzoriale. Acestea, prin dominatiile lor tot mai diversificate, au contribuit la distantarea psihologiei de filosofic, in mod rapid.

James Prescott (1814-1878) a avut in atentie teoria energetista (fiind printre intemeietorii termodinamicii), teorie care a contribuit, de asemenea, la distantarea psihologiei de filosofic. Se incerca implicarea in problemele fortei vitale. Oswald va fi, insa, reprezentantul cel mai de seama in aceasta problema.

De fapt, si Cabanis (1757-1818) a legat de psihicul uman rationamentele biologice (el s-a implicat, teoretic, in disectii stiintifice). Optica biologica era ea insasi de vadita noutate si progres pentru acele timpuri, si a deschis drum larg integrarii dimensiunilor energetiste in psihologie, probleme ce se conturau in lucrarile lui Wilhelm Oswald, care a reunit teoriile personaliste cu cele energetiste. C. Radulescu-Motru a fost, si el, reprezentant al energetismului psihologic.

Laboratorul de la Leipzig (1879), fondat de W. Wundt, a devenit un centru mondial al psihologiei. Foarte multi psihologi au lucrat, au studiat si comentat experimente la acest laborator, contribuind la dezvoltarea psihologiei ca stiinta, si apoi la colportarea instrumentatiei dobandite, in tarile din care au venit la laboratorul de la Leipzig. Dintre acestia, au facut parte, printre altii, si C. Radulescu-Motru (1868-1957), E. Gruber (1861-1896), FI. Stefanescu-Goanga (1881-1920). Acesti psihologi romani, ca si altii, si-au efectuat si publicat lucrarile de doctorat in revista condusa de W. Wundt, intitulata Philosophische Studieri. Asa cum am aratat inca din introducere, la laboratorul de la Leipzig au fost multi psihologi intemeietori de centre de cercetare in diferite tari (precum Stanley Hali, J. Mckeen Cattell, Ed. Titchener, dar si F. Kraepelin, B. G. Bourdon, A. Michotte s. a.). Consideram interesant faptul ca W. Wundt a avut o discutie controversata cu C. Radulescu-Motru privind testele. Wundt nu le-a considerat instrumente ale psihologiei experimentale, spre deosebire de C. Radulescu-Motru, care a pledat pentru teste ca instrumentar psihologic de mare importanta.

Pornindu-se de la modelul laboratorului de la Leipzig, au inceput sa se organizeze laboratoare, sa se elaboreze tehnici specifice, in diferite tari. S-au dezvoltat si revistele de psihologie, s-au constituit asociatii nationale de psihologie si a inceput sa se organizeze congrese de psihologie nationale si internationale.

Momentul Wundt a fost un fel de revolutie copernicana in psihologia, abia nascuta prin el. Treptat, interesul pentru manifestarile psihice ale omului a crescut si a capatat o tenta de mare descoperire, printr-o optica noua. Succesiunea eforturilor de cercetare psihologica a pus in evidenta constituirea de centre de cercetare legate de obiective sau doar de idealuri - si apoi - de cele mai multe ori, legate prin sentimentul de apartenenta la domeniul acestei noi stiinte: psihologia. Au existat tentative si de alt fel, de transferuri din celelalte stiinte, care au contribuit, de fapt, la conturarea psihodiagnozei.



Prin 1793, Vauban, Maresal al Frantei, a efectuat primele interventii legate de organizarea activitatilor din fabricile (de atunci) de armament si arsenalele de artilerie, pentru a fi mai eficiente; matematicianul Bernoulli, fizicianul Coulomb si chimistul Lavoisier au studiat desfasurarea ramurilor grele din intreprinderi, izvorul energiei umane, relatia dintre cantitatea de oxigen consumat si munca eficienta si multe alte probleme legate de relatia om-munca.

Un remarcabil analist, Hoffedingh, a prezentat, pe langa biografia oamenilor mai remarcabili ai timpului, si modul in care acestia au dezvoltat o noua optica in mentalitatea filosofica a finalului de secol XVIII si apoi, cu penetratie pana in secolul XX. Analiza biografica si de contributie stiintifica a lui W. Wundt, care a fost primul prezentat de Hoffedingh, se refera la studiile fiziologice ale lui W. Wundt, din lucrarea Beitrage zur Theorie des Sinneswahrnehmung, in care studiul miscarii ochiului 1-a angajat pe W. Wundt in conceptia spatiului si timpului psihologic. Este vorba de timpul scurs de la actiunea stimulului vizual la trezirea reprezentarii unei trairi sensibile. Prin 1897, W. Wundt a elaborat trei editii ale lucrarii Vorlesungen iiber die Menschen und Tierseele (Lectii asupra sufletului oamenilor si animalelor), in 1875, Wundt, ajuns profesor de filosofic la Leipzig, a publicat lucrarea Einfuhrung in der Psychologie si apoi Physiologische Psychologie (Psihologia fiziologica), lucrare ce a fost considerata de aceeasi importanta cu lucrarea Elements de psychophisique, a lui Fechner (o capodopera a psihologiei experimentale), in fine, in 1890, Wundt a pus in circulatie lucrarea Griindlage der physiologischen Psychologie (Bazele psiho/iziologiei), in care a facut o expunere a dezvoltarii psihologiei. La acestea se adauga lucrarea Sprachgeschichte und Sprachpsychologie (1901), ca si lucrarea Volkerpsychologie (1900-1920), lucrare in zece volume, care a conturat domeniul psihologiei diferentiale a popoarelor.

Wundt a inceput, treptat, sa fie animat de un pelerinaj interior al tematicii psihologiei si a inceput sa fie interesat nu numai de ruperea psihologiei de filosofic, ci si de ruperea psihologiei de fiziologie si independenta stiintelor, idei ce s-au conturat intr-un articol publicat in Revista de la Leipzig, in 1899. El a marturisit ca atunci cand a ajuns la functiile superioare ale imaginatiei implicate in spatialitate si temporalitate, mai ales, dar si la modificarile senzatiei, care dispune si foloseste reprezentari, a avut o viziune - aceea a sintezei ce nu se afla in senzatii, nici in reprezentari, ci in psihic. Sinteza, a considerat Wundt, este expresia curenta a psihicului, in articolul „Die psychologischen Axiome und ihre Beziehung zum Causalprinzip' („Axiomele psihicului si legatura lor cu principiul cauzalitatii'), incepuse sa elucideze problemele cunoasterii, in acest context, Wundt a elaborat opera sa asupra Logicii, apoi lucrarea Systheme der Philosophie (1892, ed. a Il-a), in si prin care a atins un punct de mare sinteza. A urmat Einstellung in der Philosophie (Introducere in filozofie, 1901), lucrare in care a subliniat caracteristicile diferitelor curente din filosofic si istoria acesteia. Dar cea mai interesanta afirmatie facuta de Wundt a fost ca „prin cunoasterea rationala se poate depasi experienta, care devine transcendentala'.

Am facut aceasta scurta evocare a experientei umane intuitive si impresive, implicata in modificarile de mentalitate, din secolul XIX, pentru a pune in evidenta dezvoltarea psihologiei evaluative interumane ca o solicitare permanenta a omului de a se cunoaste si de a-i cunoaste pe ceilalti.

in secolul al XlX-lea, se voia insa, o forma de cunoastere mai profunda, mai sistematica, venise timpul stiintei ca cerinta sociala. Dezvoltarea psihologiei si a psihodiagnozei sunt legate profund de aceasta desprindere a omului de filosofic si de exercitarea libertatii de a diseca liber competentele si partile slabe ale omului in fata Universului cu care se confrunta, il umanizeaza, gestionandu-si viata si geneza lui ca persoana, in fiecare persoana si cu fiecare secventa de timp si de spatiu prin care trece. Ce caracteristici are omul? Care sunt mai importante dintre ele? Cum a reusit sa-si castige potentele prin care poate strabate complexitatea vietii? Si care sunt diferentele dintre oameni? De ce exista? Cui se datoreaza? Acestea si multe altele constituie problemele ruperii psihologiei de filosofic. Toate intrebarile s-au transformat in cautari, ipoteze, cercetari si forte ale cunoasterii.

in 1890, Compania de otelarie M. Steele, apoi Uzinele Ford, Uzinele Fayot, la sugestia lui Parson, au organizat primul birou de OSP (Vocational Guidance) la Boston, fapt ce a dus la dezvoltarea psihologiei muncii, activitatii de organizare de profiluri profesionale si de studiere aprofundata a aptitudinilor, intereselor si competentelor, indemanarilor, viteza de formare

a deprinderilor, valoarea atentiei si sincronizarea ei cu ritmurile de lucru impuse de activitatea specifica in intreprinderi.

Pe de alta parte, au inceput sa se infiinteze reviste de psihologie in diferite tari (tot dupa infiintarea Laboratorului lui Wundt). Cele mai importante au fost: Le travail humain (1894), Paris, Psychological Review, S.U.A. (1894), L'Annee psychologique, Paris (1895). In acelasi an, a aparut revista rusa Obozrenie Psihiatrii, nevroiogii, experimentalnii Psihologii, Moscova. Dupa 1900, sumarele acestora se vor mari foarte mult. Toate acestea au amplificat comunicarea de probleme, schimbul de idei si au largit foarte mult domeniul stiintific accesibil al psihologiei.

in acelasi timp, prin constituirea de laboratoare si reviste de psihologie s-a creat o provocare diferentiala intre centrele psihologice, fapt ce a facut ca in secolul XX sa inceapa sa apara tratate de psihologie si asociatii nationale si internationale de psihologie - sa intre in atentie o serie de probleme de prim ordin - cum ar fi elaborarea de sinteze pe domenii, elaborarea, de asemenea, a unui cod deontologic, ca si diversificarea si organizarea mai severa a tehnologiilor de cercetare.

intre timp, Pierre Paul Broca (1829-1880), medic chirurg si antropolog francez, profesor universitar la Paris, si-a propus sarcina (foarte dificila de altfel) a localizarii cerebrale a diferitelor activitati si functii, in special, 1-a interesat centrul limbajului din creier (devenit centrul Broca). A elaborat si alte lucrari, precum anevrismele, tumorile creierului si afazia, si chiar craniometria.

Creierul are doua emisfere si structurile care le reunesc. Dupa localizarea efectuata de P. P. Broca, a avut loc o explozie a cercetarilor de localizari cerebrale, fapt ce a afectat problema corelatiilor functionale, in orice caz, oamenii de stiinta, precum Wilder Graves Penfield si altii, au demonstrat ca in cursul primilor doi ani de viata, emisferele cerebrale isi castiga functionalitatile specifice. Emisfera dreapta sesizeaza realitatea mediului de apartenenta cu bogatia si caracteristicile imagistice mentale si gandirea concreta. Emisfera stanga cauta si gaseste, in aceasta lume concreta, o infinita retea de cauze si efecte armonioase (Vadim L Deplin -1975) si guverneaza gandirea logica si abstracta. Ambele functioneaza in interactiune, completandu-se si controlandu-se reciproc.

Prin toate acestea, psihologia s-a conturat ca domeniu stiintific intercorelat cu numeroase discipline - dar mai ales cu stiinte umaniste de prima importanta - pana la sfarsitul secolului al XlX-lea.





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }