QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

Catre o intelegere a mediului institutional ca spatiu al etichetarii





Catre o intelegere a mediului institutional ca spatiu al etichetarii


Institutia sociala este definita in Dictionarul de Sociologie ca fiind „alcatuita din toate componentele structurale ale unei societatii prin intermediul carora sunt organizate principalele interese si activitati prin care sunt satisfacute nevoile sociale.”(Gordon Marshall, 2003, p.291)

Legea 272/2004 privind protectia drepturilor copilului defineste serviciul de tip rezidential ca fiind „acele servicii prin care se asigura protectia, cresterea si ingrijirea copilului separat temporar sau definitiv, de parintii sai, ca urmare a stabilirii masurii plasamentului”(art.110.(1). Centrele de plasament sunt incadrate in categoria serviciilor de tip rezidential.

In categoria institutiilor totale sunt incluse si centrele de plasament, acestea sunt institutii „create cu scopul de a lua in grija persoanele considerate neputincioase si in acelasi timp inofensive” (Goffman, E., 2004, p. 16). Sunt astfel numite pentru ca rezidentii traiesc in propria lor lume, interactiunea cu lumea exterioara fiind limitata. In institutiile rezidentiale exista o distinctie fundamentala intre institutionalizati si personalul angajat, care ii privesc pe ceilalti (institutionalizati, copiii si tinerii din centre de plasament) „prin prisma unor stereotipuri inguste si ostile, considerandu-i agresivi, ascunsi nedemni de incredere”(Goffman, E., 2004, p. 18). Urmarea acestor caracteristici este aceea ca rezidentii se simt inferiori, slabi, blamabili, vinovati, ceea ce duce la o scadere a stimei de sine, a perceptiei de sine si de aici se ajunge la neincrederea ca vor reusi. Aceste sunt unele din motivele pentru care centrul de plasament este un spatiu al etichetarii, la care se poate adauga atitudinea pedagogica autoritara a educatorilor dar si lipsa programelor individualizate.





1. Descrierea centrului de plasament


Plasamentul este masura de protectie care se impune in situatiile in care securitatea, dezvoltarea sau integritatea morala a copilului este periclitata in propria familie, din motive independente de vointa parintilor. Aceasta masura se instituie la solicitarea parintilor. (Stativa, E., 2000)

Centrele de plasament au ca scop principal asigurarea dezvoltarii armonioase a personalitatii, prin promovarea  modelului familial de ingrijire si asigurarea unei ingrijiri si educatii individualizate si personalizate a copilului, preluand functiile si atributiile familiei (Bratianu, I.; Rosca, C., 2005).

Centrele de plasament de tip clasic sunt institutii mari ca numar de beneficiari, dar si ca spatiu fizic, ele sunt caracterizate de lipsa unor spatii care sa permita dezvoltarea autonomiei copilului, absenta unei interventii individualizate asigurate de un personal calificat cu toate ca exista asistenti sociali si cel putin un psiholog in fiecare din aceste institut Cu toate aceste influenta profesionistilor este limitata datorita numarului mare de copii (cel putin 70 intr-un centru).

Separarea copilului de familie, abandonul real sau nu si internarea in institutiile de ocrotire duc la aparitia stresului, a sentimentelor de frustrare datorate  privarii lor de satisfacerea in familie a trebuintelor primare, de ingrijire, securitate afectiva si a nevoilor psihosociale, de apartenenta, identitate, comunicare (Partenie, A., 2000).

Comportamentul copilului institutionalizat este caracterizat de apatie, neincredere, tristete, dezorientare frustrare datorata deprivarii afective la varstele preadolescentei si adolescentei, in acest sens, „copilul abandonat pare adesea neglijat, trist, distant dar si hiper-afectuos, instabil interior, nestatornic in afara, suferind de tulburari de comportament si tulburari somatice. Cu probleme de caracter, asocial, uneori de o timiditate si discretie nelinistitoare, copilul este adesea enuretic, dezordonat, dezorientat in spatiu si timp.”() Acestea sunt unele dintre efectele traseului institutional, care duce la perceptii de genul: „Trecutul si viitorul il ingrozesc sau il lasa indiferent. Ceea ce conteaza este prezentul caruia ii opune o atitudine de fuga si camuflaj continue.” (Dumitrana, M., 1998, p.31). Aceste  sentimente sunt datorate lipsei de responsabilitati, pentru ca nu au luat decizii si nu stiu cum sa procedeze, datorita lipsei de abilitati sociale.

Institutiile de acest fel gazduiesc multi copii abandonati, tineri  care au cunoscut un traseu institutional care lasa urme adanci in dezvoltarea fizica, psihica si sociala. Cei mai multi au fost abandonati inca de la nastere, in maternitati, ceea ce a dus la un lung sir de schimbari dintr-un centru in altul, de la centrele spital pentru sugari, la centre pentru prescolari apoi pentru scolari iar pentru unii dintre ei la scoli ajutatoare in regim de internat.

Conform studiului Ecaterinei Stativa realizat in 2000, in centrele de plasament pentru copii cu varste cuprinse intre 0-3 ani majoritatea vin din institutii sanitare (63,6 %)- maternitati sau spitale/sectii de pediatrie.

In centrele de plasament pentru copii prescolari cei mai multi copii (47,7 %), vin dintr-un alt centru de plasament, probabil foste leagane, si  familie (44,2%). In centrele de plasament pentru scolari, majoritatea copiilor vin din familie (52%), iar ponderea copiilor care vin dintr-o alta institutie rezidentiala este de 45,7 %.

Transferul dintr-o institutie in alta, in functie de varsta, atrage dupa sine mari probleme de adaptare care se manifesta prin neincredere in sine, dezinteres pentru invatare, apatie, reticente de comunicare, alaturi de nonconformismul integrarii in colectiv, datorat respingerii conditiei de institutionalizat, indisciplina iar uneori se poate ajunge la fuga din centru. In timp aceste manifestari se atenueaza, dar raman lacunele scolare care duc la insuccese la invatatura soldate cu repetentii si nu putine sunt cazurile in care acesti copii ajung in scoli speciale desi nu au deficite care sa necesite transferul lor in astfel de institutii ceea ce inseamna pentru multi dintre ei o masura extrema care va avea consecinte negative in momentele viitoare ale viet Aici se incadreaza si pregatire profesionala care este deficitara si care este un alt motiv ce ingreuneaza cautarea, gasirea si pastrarea unui loc de munca.

„Complexul provenientei se transforma in preadolescenta si adolescenta in structura psihica constanta cu efect negativ, decompensator al echilibrului general al personalitatii” (Partenie, A., 2000, p.154). Acest complex este interiorizat la aceasta varsta mai mult ca pana acum si datorita constientizarii etichetelor pe care la primesc atat de la colegii de scoala („asta e de la casa de copii”, „esti orfan”, „esti copilul statului”, etc.), cat si din partea personalului angajat in aceste centre (etichetele sunt de cele mai multe ori asemanatoare cu toate ca vin din partea unor adulti, ele difera doar in sarcasm „nu-ti place mancarea, dar la tine acasa ce mancai”). Astfel, eticheta repetata este interiorizata ceea ce poate duce la raspunsuri agresive din partea adolescentilor. Aceste trairi de revolta, deruta, neliniste, deprimare lasa urme si rani care nu se vindeca definitiv niciodata, insa ei trebuie invatati sa traiasca demn cu acestea. Pe acest segment avand un rol important asistentul social care trebuie sa lucreze intr-o echipa multidisciplinara, alaturi de psiholog si de personalul angajat al centrelor de plasament.

Lipsa unei echipe in centrele de plasament face ca acesti copii, ajunsi acum tineri, la varsta plecarii din institutii, sa se afle in imposibilitatea de a-si organiza propria viata, datorita, in primul rand sistemului institutional deficitar care nu ii pregateste pentru acest moment. Acest sistem rezidential cultiva in beneficiari sentimente de neincredere in propriile puteri si incapacitatea de a lua deciz Este foarte greu sa ia decizi proprii pentru ca aceasta deprindere nu le-a fost educata datorita neimplicarii lor in activitati care sa ii oblige sa-si asume raspunderea pentru anumite probleme. Tinerii nu sunt niciodata implicati in actul decizional care ii priveste in mod direct, deciziile sunt luate de personalul angajat.

In institutie copilul traieste intr-un mediu nefiresc pentru ca accesul la viata cotidiana este limitat datorita programului rigid pe care sistemul institutional il are, ceea ce il impiedica in insusirea acelor experiente care sunt necesare competentelor de viata. Experientele in mediu casnic, in ambientul fizic exterior institutiei, participarea la diversitatea situatiilor cotidiene sunt resurse pentru integrarea sociala care lipsesc sau sunt foarte limitate pentru copiii din institutii (interactiuni cu vecinatatea si vecinii, utilizare serviciilor si institutiilor din comunitate: posta, magazine diverse, cinematografe, teatre, parcuri etc.)(Alexiu, M., T.; Sellick, C., p.119, 2000).

Acesti tineri traiesc sentimente contradictorii in momentul apropierii plecarii, pe de o parte bucuria ca vor putea fi proprii lor stapani, iar pe de alta parte disperare pentru ca nu stiu ce ii asteapta. Aceasta nevoie de ocrotire si dirijare permanenta este o caracteristica importanta a tuturor celor care au crescut in afara familiei. Lipsa deprinderilor de viata independenta este insotita de lipsa cunoasterii si acceptarii normelor sociale, datorata unor contacte limitate cu lumea neinstitutionala, acesta este unul dintre motivele pentru care tinerii sunt respinsi si resping la randul lor societatea exterioara.

Criza parasirii institutiilor la varsta de 18 ani este datorata si lipsei suportului social. Astfel, ei se simt respinsi, exclusi iar incercarile de integrare se soldeaza de cele mai multe ori cu esecuri. Aceasta este una din cauzele cresterii criminalitatii la nivelul acestei categorii de tineri pentru ca cei mai multi nu au un domiciliu stabil si nici posibilitati de supravietuire, fiind expusi fenomenelor de prostitutie, delincventa, abuz de substante si alcool (Alexiu, M., T.; Sellick, C., p. 121, 2000).

In aceste conditii, acesti tineri se gasesc la 18 ani singuri, fara sprijin familial, deoarece familia de origine este pentru ei o parte a societatii care ii respinge. Toate aceste duc la accentuarea sentimentelor de neincredere in propriile puteri, de nereusita in gasirea unui loc de munca dar si pe alte planuri, ceea ce duce la raspunsuri agresive din partea acestor tineri.

O statistica realizata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului arata ca in 31 martie 2005 un numar de 32.456 se aflau in institutii de ocrotire fie publice fie private, ceea ce reprezinta un procent de 39,31% din totalul copiilor aflati in familii substitutive sau institutii, iar numarul celor care au fost dezinstitutionalizati la aceiasi data este de 668, din care110 pentru implinirea varstei de 18/26 ani. De mentionat faptul ca multi dintre acesti tineri dezinstitutionalizati au fost reintegrati in familia naturala, dar practica ne spune ca multi dintre ei isi vor parasi familia datorita lipsurilor cu care acestea se confrunta.(Buletin informativ, nr.10, 2005)

In aceste conditii este important de studiat parcursul acestor copii in institutiile de ocrotire rezidentiale.


2. Personal angajat/tineri – adolescenti, actori ai etichetarii


Centrele de plasment nu asigura programe individualizate. In aceste institutii nevoile primordiale sunt acelea de ordine, rutina si uniformizare si doar pe planul al doilea apar nevoile copilului. Acestea sunt satisfacute „in bloc” si nu individual pentru o dezvoltare armonioasa. In acest context, dezvoltarea intarziata a acestor copii va fi vazuta ca o reactie a mediului nestimulativ, a lipsei oportunitatilor de interactiune spontana ti afectuoasa cu adult (Neamtu, G., 2003, p.815).

In acest capitol ne vom concentra asupra relatiei dintre adultul angajat al centrului de plasament si beneficiarul acestor servicii, copilul si tanarul institutionalizati cu scopul de a evidentia impactul pe care etichetarea de catre personalul angajat il are asupra dezvoltarii viitoare a rezidentilor.

Personalul educativ angajat in centre de plasament nu are o pregatire profesionala specifica dezvoltarii copiilor, cei mai multi (multe) angajati/te avand studii liceale in diferite domenii si doar foarte rar sunt intalniti absolventi de licee pedagogice.

Pe langa aceste aspecte exista si alte caracteristici ale institutiilor care determina relatii instabile intre copil si angajat. Dintre acestea cele mai importante ar putea fi:



raportul redus adult-copil si fluctuatia personalului;

atitudinea angajatului care nu se considera angajat pentru a oferi afectiune si relatii personalizate, apropiate cu copilul;

rotatia copiilor in cadrul sistemului, de la o grupa la alta, de la un centru la altul;

rotatia personalului in interiorul sistemului (la inceput de an scolar educatorii referenti isi aleg grupele, de cele mai multe ori altele decat cele pe care le-au avut in anul precedent) (Neamtu, G., p.816, 2003).

Gradul crescut de pauperitate al societatii, conditiile de locuit improprii, alcoolismul, lipsa de educatie, nivelul scazut al constiintei si responsabilitatii adultilor, unii parinti care au fost abuzati in copilarie si care repeta acest comportament, dar si masura redusa in care copiii din familii, institutii sau de pe strada sunt valorizati si respectati sunt indicatori semnificativi ce favorizeaza aparitia neglijarii si abuzului asupra copilului.

Indiferent de formulare, abuzul asupra copilului presupune violenta, actiuni sau inactiuni fizice si psihologice intentionate, care se repeta si care afecteaza sanatatea fizica sau psihica a copilului (Roth, M., 1999; Killen, K., 1997).

Conform lui Ionel Bratianu si Cristinel Rosca (2005) „stigmatul” face parte din categoria abuzului psihologic pus de majoritatea membrilor comunitatii, ca urmare a necunoasterii, determinandu-i la o serie de discriminari (hoti vagabonzi, handicapati, needucati) intre copiii institutionalizati si cei proveniti din familii, ceea ce duce la o participare scazuta la viata sociala reala si la dificultati de integrare sociala a copiilor proveniti din centre rezidentiale. Aceasta discriminare, marginalizare, stigmatizare, etichetare a copiilor din institutii nu se datoreaza doar neinformarii, „ci si alimentarii acestui stigmat chiar din interiorul centrelor de plasament venit din partea personalului de ingrijire/educatie, ceea ce ii face sa intampine serioase dificultati de acomodare si adaptare la viata sociala” (Bratianu, I.; Rosca, C.,2005, p. 195).

Dar in aceasta lucrare ne vom opri doar asupra abuzului institutional care face obiectul temei studiate. „Abuzul institutional este cel prin care unele autoritati, unitati medicale, scoli opereaza in moduri discriminatorii si nu respecta drepturile copilului.” (Bratianu, I.; Rosca, C., 2005, p.178).

In cadrul abuzului institutional – abuzul emotional - este dat de privarea copilului de afectiune sau confort psihologic.

Violenta fizica nu apare brusc, ci ca urmare a unor reactii, comportamente, mai mult negative din partea adultului abuziv decat pozitive. In centrele de plasament, atitudinea adultilor este de cele mai multe ori imprevizibila, de multe ori adultii nu fac distinctia dintre o sarcina bine indeplinita si o greseala, astfel nu se face diferenta intre pedepse si recompense. Tinerii intervievati in acest sens au spus ca erau pedepsiti prin diferite moduri, care vor fi prezentate mai tarziu, dar niciodata recompensati.

Schaefer in urma unor studii a ierarhizat 10 categorii de abuz verbal pe care le-a numit „niciodata acceptabile”:


Figura 1.  Categorii de abuz verbal

Categoria de abuz verbal

Exemplu

Respingerea sau retragerea dragostei

„Nimeni nu ar putea sa te iubeasca.”

Corectii verbale

„Prostule!”, „Hotule!”

Solicitarea perfectiunii

„Cum reusesti sa fii mereu al doilea?”

Comparatii nefavorabile

„De ce nu poti sa fii si tu ca X?”

„Tap ispasitor”

„Tu esti motivul pentru care parintii/adultii te-au parasit.”

Oprobiul colegilor

„Priviti cu totii, ce a reusit sa faca!”

Injurii


Amenintari

„Te bat!”, „Te omor!”

Inducerea vinovatiei

„Cum ai putut face asta dupa tot ce am facut pentru tine?”



Predictii negative

„Niciodata nu vei reusi sa faci ceva cum trebuie!”

Schaefer, 1997 apud Neamtu, G., 2003; Bratianu, I.; Rosca, C., 2005

Astfel de expresii fac obiectul etichetarii de catre personalul angajat al copiilor, tinerilor institutionalizati, fiind cel mai des intalnite forme de stigmatizare. Motivele  pentru care avem de a face acest gen de probleme sunt foarte greu de precizat. Cert este ca personalul angajat nu este unul profesionist, cei mai multi neavand studii in domeniul cresterii si dezvoltarii copilului, de aceea consider ca asistenta sociala ar trebui sa intervina in procesul de selectare a personalului. Etichetarea, lipsa valorizarii, ignorarea nevoii de recunoastere a calitatilor adolescentului, conduc la o perceptie de sine negativa, la sentimente de neputinta si de aceea sunt atat de dese esecurile la aceasta categorie de tineri. De aceea consider necesara interventia asistentilor sociali pe segmentul valorizarii si al oferirii de putere prin investirea cu incredere a acestui tip de beneficiari. Un alt motiv al lipsei programelor individualizate ar putea fi numarul relativ mare de copii pentru un singur angajat (aproximativ 12).Cu toate acestea, atitudinea pedagogica a educatorilor este autoritara, fiindu-le mai usor sa supravegheze copiii in institutie decat implicandu-i in activitati constructive de petrecere a timpului liber.

Un alt aspect care trebuie amintit este cel al programului din centrele de plasament. Acesta este limitat la orele de masa, orele de meditatii (pregatirea temelor pentru a doua zi), restul timpului fiind petrecut pe coridoare, uitandu-se la telenovele sau pierzand efectiv vremea prin institutie. Din aceste motive dezvoltarea beneficiarilor de servicii rezidentiale este limitata la spatiul institutional. Interactiunile cu exteriorul sunt foarte rare iar cele care exista reprezinta munca in gospodariilor celor care lucreaza in institut



2.1. Etichetarea in relatia personal angajat si tanar rezident


Desi se poate spune ca este folosita in scop „educativ”, etichetarea este des intalnita, sub forma poreclelor, a corecturilor atunci cand nu ai reusit sa faci ceea ce ti s-a cerut („esti un incapabil”, „nu esti bun de nimic”, vezi figura 1.), ea lasa urme adanci influentand foarte mult stima de sine, increderea in propriile forte, perceptia de sine si lista ar putea continua.

Asa cum am aratat mai sus, institutiile rezidentiale sunt un spatiu „prielnic” etichetarii mai ales datorita absentei individualizarii, dar si datorita muncii personalului angajat care nu poate fi numita intotdeauna „profesionista”.

Cele mai intalnite etichete in aceasta relatie, tanar/copil institutionalizat – angajat sunt cele referitoare la etnie (aceasta si datorita numarului mai mare de copii de etnie rroma), dar si la comportamentul lor in relatia cu angajatii (exemple de etichete intalnite in aceasta relatie „hotule”, „prostule”, „handicapatule”, „incompetentule” etc.). Astfel tanarul devine rau pentru ca nu a fost valorizat, pentru ca i s-a repetat de multe ori ca este rau. Si apoi mai este si perioada adolescentina care vine cu criza ei de identitate, conform teoriei ericksoniene (Vander-Zanden, J., 1993).

Una dintre reactiile la etichetare este agresivitatea, fie verbala manifestata prin raspunsuri urate, injurii, fie fizica, caracterizata de trantirea usilor, aruncarea cu anumite obiecte fie indreptate catre personal, fie catre colegii mai mici. La agresivitate se adauga comportamentul atribuit, daca spre exemplu i se reproseaza ca nu invata, ca este un prost pentru ca nu reuseste sa ia note mai mari, atunci nici nu va incerca sa treaca de aceste probleme ci se va afunda in ele, nu putine fiind cazurile in care se ajunge la repetentie. Am relatat care sunt unele dintre formele de etichetare intalnite in institutiile rezidentiale din tara, nu trebuie omis ca toate aceste sunt intr-o oarecare masura forme de pedeapsa. Nu am vorbit insa de recompensele primite de beneficiarii sistemului de protectie rezidential. In cele ce urmeaza voi incerca sa exemplific din experienta proprie, dar si din raspunsurile tinerilor intervievati in cercetarea acestei lucrari care sunt cele mai intalnite modalitati de recompensare. La intrebarea „Care erau recompensele primite pentru ca ti-ai indeplinit atributiile corect?” doar unul dintre subiecti a spus ca de cele mai multe ori era incurajat, recompensa constand intr-un „sec” „bravo”, sau „bine”. Experienta mea de sase ani in casa de copii iar mai apoi in centrul de plasament, poate confirma lipsa recompenselor din partea personalului, care de cele mai multe ori are o atitudine indiferenta mai ales fata de cei mai mari dintre rezidenti (adolescenti si tineri in anii terminali). Cu toate acestea etichetele nu sunt absente, ele fiind parca mai intense in perioada de sfarsit a institutionalizar Imi aduc aminte, ca in clasa a XII-a fiind tot mai des mi se spunea ca voi ajunge ca mama mea, care si-a parasit copi Acum nu ma mai doare, poate si pentru ca nu am mai auzit aceasta comparatie de foarte mult timp, dar atunci, cand stii ca trebuie sa pleci si nu vezi un viitor prea frumos, optimist sau cel putin realist, pentru ca nu stii ce te asteapta ai tendinta de a crede ca pana la urma asa se va intampla. Doar asa imi pot explica acum, fuga pentru o saptamana din institutie.


2.2. Etichetarea  in relatia tanar-tanar


Etichetarea in aceasta relatie exista si are de asemenea o influenta negativa asupra personalitatii, comportamentului dar mai ales asupra stimei de sine, perceptiei de sine, increderii in propriile forte si lista ar putea continua.

Intrebati in cercetare daca aveau porecle toti tinerii care au fost institutionalizati au raspuns afirmativ. Cele mai intalnite etichete sunt cele care se refera la apartenenta etnica (cioara, tigan) dar si altele cum ar fi handicapat, prost, gunoi, hot. Cand i-am intrebat daca ei puneau porecle celorlalti, ei au raspuns negativ, insa din observatiile mele am putut constata ca si ei eticheteaza folosind aceleasi expresii peiorative.

Aici trebuie amintit aspectul circular al etichetei si anume, daca la un moment dat au fost etichetati de colegii mai mari din centru, ei nu vor riposta asupra lor ci asupra celor mai mici, care la randul lor vor manifesta acelasi comportament.

Daca asupra angajatilor ripostau in primul rand agresiv verbal, asupra colegilor (dar asa cum am spus, asupra celor mai mici, mai slabi) vor raspunde mai ales agresiv fizic, batandu-i, pedepsindu-i (transferand sarcinile lor celor „vinovati”, obligandu-i sa le spele hainele, sa le dea mancarea, sa le faca patul, si asa mai departe).


2.3. Efectele etichetarii asupra tanarului institutionalizat


Efectele etichetarii sunt regasite indirect in cele ale institutionalizar Etichetarea, desi este o teorie bine fundamentata, consecintele ei nu au fost niciodata descrise in detaliu si nici explicate prin intermediul unor studii experimentale riguroase (Boncu, S., 2000, p. 121). Acesta este motivul pentru care lucrarile nu trateaza consecintele directe ale etichetarii, nici macar atunci cand se explica efectele institutionalizar

Cele mai importante efecte ale institutionalizarii vor fi enumerate in cele ce urmeaza: - sindromul de hospitalism (institutionalizare) apare datorita neglijarii, numarului redus de contacte cu adultul, activitatile de ingrijire si educare deficitare din institutii;

- carente de ingrijire, stimulare, socializare si educare a copilului;

- disfunctionalitati ale starii de sanatate a copilului institutionalizat (malnutritie, tulburari digestive, tulburari somato-forme adica suferinte somatice care nu sunt explicate prin boli organice;

- deprivare afectiva si tulburari emotionale;

- tulburari de personalitate, de comportament

- deprivare sociala si distorsiuni de relationare sociala.

In cele ce urmeaza voi incerca o scurta prezentare a efectelor de ordin psihologic si social ale institutionalizarii si implicit ale etichetar


2.3.1. Efecte pe plan psihic (stima de sine, identitate de sine, valori, lipsa suportului social, etc.)




Etichetarea repetata are urmatoarele efecte psihice:

- „dificultati de adaptare si acomodare socio-scolara iar mai tarziu profesionala. Acestea apar pe fondul „incapacitatii de a-si concentra atentia, de a intelege ce au de facut, a lipsei de initiativa si participare, a anxietatii, a dependentei (cer ajutor, solicita aprobarea celorlalti, in special a adultilor), a unor comportamente de autoizolare, agresivitate, lipsei de incredere, marginalizarii, izolarii, stigmatizarii, etichetarii, discriminarii sa diferentierii negative in raport cu cei proveniti din famil

- alterarea si distorsionarea negativa a imaginii de sine si de altii; apare pe fondul neputintei de a raspunde asteptarilor si cerintelor, de multe ori aberante ale adultilor, a culpabilizarii si responsabilizarii directe, fara vreo vina din partea lor, a diminuarii respectului si a stimei de sine, a constiintei de sine si de altii, a lipsei de incredere in sine si altii, dezvoltarii sentimentului de culpabilitate, incertitudine si insecuritate in raport cu altii;

- accentuarea complexelor de inferioritate interiorizate; apar pe fondul dezvoltarii unui grad mare de autoinvinuire interiorizat si imprimat de adulti, mai ales atunci cand nu reusesc sa raspunda cerintelor si nevoilor impuse de adulti.

- vulnerabilitate crescuta si predispozitie spre alte activitati antisociale sau infractionale; apar pe fondul absentei unor activitati specifice varstei si intereselor lor.

- neputinta integrarii socio-profesionale; efectele descrise mai sus nu fac decat sa adanceasca , pe termen lung, imposibilitatea copilului de a se integra social si profesional dupa incetarea masurii de protectie, la acestea se adauga si lipsa increderii in orice fel de institutie sau autoritate si neglijarea propriei persoane” (Bratianu, I.; Rosca, C., 2005, p.135-136).

Magdalena Dumitrana (1998), citandu-i pe Jarrow (1961), Bowlby (1965, Pringle (1965) scria ca „subiectii institutionalizati sunt incapabili sa se angajeze in relatii semnificative de dependenta cu alte persoane, care sa-i ghideze spre adaptarea sociala; institutionalizarea, prin efectele ei secundare de deprivare materna si sociala determina cresterea sentimentelor de insecuritate si de lipsa de valoare, resimtite de copil, antrenand in acelasi timp scaderea respectului fata de sine.” (p.35-36).

Desi cele enumerate mai sus sunt in mare parte efectele institutionalizarii, ele pot fi transferate si catre etichetare pentru ca asa cum am aratat institutionalizarea este un mediu prielnic etichetar


2.3.2. Efecte pe plan comportamental (comportamente deviante nepedepsite, nedescoperite in/din afara centrului)


Utilizarea etichetelor comportamentale duce la urmatoarele efecte negative:

a)          intaresc comportamentul – daca unei persoane i se ataseaza frecvent o eticheta negativa ajunge sa se comporte conform acelei etichete (nu esti bun de nimic)

b)          atribuie anumite roluri – aceste roluri diminueaza sansele persoanei etichetate (indisciplinat)

c)          reduc sansele de dezvoltare personala(nu esti in stare de nimic, atunci tanarul nici nu va incerca sa duca ceva la bun sfarsit)

d)          reduc motivatia pentru schimbare (oricum nu sunt bun de nimic, atunci de ce sa incerc)

e)          favorizeaza aparitia ideilor preconcepute, adultii isi modifica comportamentul fata de tineri (ceea ce se intampla in institutii, daca unul a gresit vor fi toti etichetati)

(Baban, A., 2001, p. 59).

Tulburarile de comportament  ale copiilor din centre de plasament sunt strans legate de cele de personalitate, de ceea voi aminti cateva dintre aceste tulburari pe care le gasim in literatura de specialitate: incapacitatea de conceptualizare, tendinta de a oferi raspunsuri arbitrare, fabularea, lipsa de control asupra raspunsurilor emotionale, motivatie scazuta asupra conformarii normelor, regulilor, cerintelor scolare si sociale, incapacitate de a simpatiza sau de a-si face prieteni adevarati, inexistenta unui raspuns emotional atunci cand ar trebui sa apara, prefacatorie, minciuna, incercare de evaziune, adesea fara rost, furt si alte comportamente problematice (Bratianu, I.; Rosca, C., 2005, p. 104).

Aceiasi autori vorbesc despre tulburarile de comportament care „constau intr-o mare tendinta a individului de a incalca legile si drepturile celorlalti, trecand la actiuni agresive si antisociale” () „ Alcatuite din deficit de atentie si intelect, sau memorie, tulburarile de comportament afecteaza in cele din urma activitatea relationala, dar nu atinge nivelul de afectare a persoanelor dizarmonice. Tulburarile de comportament se manifesta sub forma comportamentului deviant in cele mai „fericite” cazuri, iar in cel mai rau caz a comportamentului delincventional”  (Bratianu, I.; Rosca, C., 2005, p. 104).

Comportamentul deviant, din punct de vedere al acomodarii si adaptarii sociale se prezinta dupa Hewitt si Jenkins ca avand trei structuri, fiecare avand coerenta unui sindrom:

Sindromul comportamentului nesocializat agresiv - avand ca forme de manifestare sfidarea, cruzimea, initierea batailor, sadism, sentimente de vinovatie inadecvate situatiilor. Experienta personala ma face sa cred ca aceste atitudini sunt predominante in centrele de plasament. Intotdeauna am fost de parere ca in lipsa unei familii acesti copii ar trebui sa fie uniti, sa se considere o familie, prieteni, dar din pacate nu este asa. Motivele ar putea fi invidia pentru ca un adult il place pe cel de langa tine mai mult decat pe tine, ca uneori te viziteaza un parinte (alti membrii ai familiei largite); un alt motiv ar fi sentimentele de frustrare, neincrederea in propriile forte (daca te bati nu esti luat de „fraier”), neincrederea in ceilalti adulti care ti-ar putea face dreptate.

Sindromul comportamentului socializat delincvent – furturi, activitati de banda, vagabondaj. Este un fenomen destul de intalnit in institutii, desi nimeni nu recunoaste. Furtul de la colegi este cel mai intalnit si cel mai putin pedepsit pentru ca de cele mai multe ori nu se afla faptasul, sau pentru ca victima este mai „slaba” si nu are curajul divulgar Daca se afla ca astfel de fapte au avut loc sunt musamalizate pentru a pastra imaginea institutiei, insa efectele pe termen lung ale nedivulgarii sunt de cele mai multe ori dramatice pentru copii, datorita lipsei pedepselor comportamentele sunt invatate si se vor repeta.

Sindromul comportamentului suprainhibat sau nevrotic - este legat de suferintele cronice ale copilului datorate abandonului. Acesti copii sunt in general persoane introvertite, desi lasa alta impresie, in general isi „rezolva” problemele leganandu-se, datorita neincrederii, a fricii de a fi ridiculizat (Dumitrana, M., 1998, p. 35 ; Bratianu, I., Rosca, C., 2005, p.105)

Desi este o alternativa mai buna pentru multi dintre beneficiarii sistemului rezidential, acesta are efecte nocive asupra dezvoltarii armonioase ale copilului atat pe termen scurt dar mai ales pe termen lung. De aceea asistenta sociala ar trebui sa se ocupe mai mult de aceasta categorie de beneficiari, nu doar in perioada de institutionalizare cat mai ales la iesirea din institutii, atunci cand apar de fapt aceste probleme si integrarea socio-profesionala ridica mari semne de intrebare. Asa cum am aratat in capitolele anterioare, etichetarea are efecte negative asupra perceptiei de sine care scade datorita lipsei valorizarii si care conduce la lipsa entuziasmului, a autonomiei, a increderii in sine. De aceea, cei mai multi dintre cei care au trait perioade insemnate (cei mai multi fiind abandonati la nastere) in institutii rezidentiale vor cunoaste esecul in ceea ce priveste cautarea, gasire dar mai ales pastrarea unui loc de munca. Acesta este unul dintre motivele pentru care multi vor recurge la metode ilegale de a-si duce existenta (furt, talharie, consum de alcool si alte droguri).







Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }