Conceptul de stres

Conceptul de stres

Introducerea conceptului de stres in campul medical a fost legata de lipsa resimtita in ultimele patru decade, in practica si teoria medicala a cadrului teoretic al relatiei dintre sanatate, boala, stil de viata si pattern comportamental. Folosirea conceptului de stres a furnizat medicinii o baza pentru a lega evenimentele exterioare (ex.: stresorii) si patternurile comportamentale cu conditiile interne si biochimice asociate cu etiologia, factorii favorizanti, declansarea si intretinerea bolilor. Utilizarea termenilor de "stres" si "adaptare", asa cum vedem in axele 4 si 5 ale DSM reflecta, in parte, rapida crestere a popularitatii acestor doua variabile. Resursele biologice sunt folosite de catre organism in raspunsul la stres, asa cum noteaza curent autorii definitiilor adaptarii. Datorita recentelor cercetari asupra starii de sanatate a societatii contemporane cu accent pe dieta, exercitii, controlul asupra comportamentelor daunatoare (fumat, alcool, stres), resursele biologice au devenit comune in regimurile de control al stresului, dar adesea se folosesc mai degraba ca un reflex, decat intr-o maniera deliberata.

Conceptul de stres, introdus de Selye H, indica initial o actiune de suprasolicitare exercitata din exterior asupra organismului, care determina o reactie de adaptare nespecifica a organismului fata de agresiunea care-i ameninta integritatea. Roger Guillemin, pornind de la aceasta definitie, formuleaza una dintre cele mai remarcabile definitii ale stresului: "Stare tradusa printr-un sindrom specific corespunzand tuturor schimbarilor nespecifice induse astfel intr-un sistem biologic." Selye H a privit stresul din punct de vedere fiziologic, in timp ce Spinoza considera ca "mintea si corpul sunt unul si acelasi lucru". Aproape orice stresor si aproape orice reactie de stres implica atat componente fiziologice cat si psihologice (emotionale).

Rolul stresului in determinarea atacului de panica (dupa Forsyth J, 2001)

Conceptul a suferit reconsiderari succesive in care a fost precizata mai clar notiunea de agent agresor sau stresor si s-a facut extensia catre asa numitul stres psihic. Cea mai larga definitie a agentilor de acest tip ni se pare cea data de Fraisse P (1967) "totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu isi gasesc solutia". Agentii stresori capabili sa declanseze un stres psihic sunt de natura variata, nefiind obligatorii numai stimulii psihici, din aceasta cauza putandu-se departaja doua tipuri de agenti stresori:

cei ce sunt reprezentati prin cuvintele, ideile, procesele gandirii. Agentii din aceasta categorie sunt caracterizati sub forma de situatii psiho-traumatizante. In stresul psihic, principalii agenti stresori sunt reprezentati de cei cu continut notional-ideativ, receptionati de subiect ca indicatori unor situatii amenintatoare "actuale" sau "in perspectiva" pentru indivizii agresionati.

cei senzoriali externi. Acestia pot deveni agenti stresori in doua cazuri: atunci cand se bombardeaza scoarta cerebrala timp indelungat si cu o intensitate crescuta sau in cazul cand au o semnificatie pentru subiect.

parametri de actiune ai agentilor stresori sunt reprezentati de durata in functie de atribute precum "noutatea" si "bruschetea" cu care se actioneaza

Lucian Alexandrescu (2000) stabileste o clasificare stresului realizata in functie de urmatoarele criterii: magnitudinea absoluta sau relativa a stresului; raportul sau cu etapa de viata a subiectului (ciclul vietii, dupa Erikson, in termeni de concordant, neconcordant, indiferent); nuantele de expectabilitate-neexpectabilitate si controlabilitate-necontrolabilitate; raspandirea generala a stresorilor si efectul lor asupra omului "obisnuit".

Clasificarea este aplicabila pentru orice stresori, la orice varsta si in conjunctie cu orice sistem de clasificare al bolilor psihice. Ea contine opt grupe mari, notate A-H.

Grupa A - Stresul exceptional sau catastrofic - se refera la stresuri masive, acute, de regula neasteptate, evenimente iesite din comun, din cotidian, deloc sau putin influentabile de catre subiect si care afecteaza practic pe oricine intr-o mare masura. Acest tip de stres include dezastre si calamitati naturale, dezastre si catastrofe (razboaie, poluari, bombardamente); accidente colective; stresul catastrofic individual: violenta nesexuala sau sexuala, tortura. Din punct de vedere clinic, (Predescu si Alexandrescu), patologia ocazionata de stresul catastrofic include reactii psihotice imediate (de soc si nesoc), reactii mai indepartate de tip depresiv si, in mod aproape specific, sechele la distanta, de tipul tulburarii de stres posttraumatic.

Grupa B - Stresurile vietii - include stresuri concordante sau necontradictorii cu etapa eriksoniana de viata, cu intesitate moderata medie sau mare, care afecteaza practic pe oricine, dar intr-o masura variabila. Include sase sub-grupe de:

stresuri scurte -pierderi reale (cunostinte, rude), pierderi simbolice;

stresuri legate de boala tranzitorie;

stresuri cu post-efecte prelungite -pierderi reale (partener marital, copil), pierderi materiale majore;

stresuri cu actiune prelungita -suprasolicitari lungi, boala cronica, conflicte cronice;

stari stresante -stresul existentei ca handicap sau ca sechelar grav; stresul existentei in conditii precare financiare si/sau de mediu;

stresuri legate de schimbari majore de statut, mediu, conditie de viata.

Stresurile indelungate pot contribui la constituirea unor dezvoltari patologice ale personalitatii.

Grupa C - Stresuri care decurg din desfasurarea neobisnuita a unor acte de viata obisnuite.

Grupa D - Stresul necazurilor si al solicitarilor cotidiene. Specifice sau nu grupului de apartenenta, aceste stresuri induc, cel mult, manifestari tranzitorii sau fragmentare. Au un posibil rol pentru determinarea rezistentei sau lipsei de rezistenta la stresori mai mari. Adesea produc o anumita frustrare.

Grupa E - Stresul endemic - stresul general si impersonal constituit de vestile proaste ale zilei sau perioadei: inflatie, somaj. Stresul endemic nu are decat un rol de fond.

Grupa E - Stresurile speciale conditionate de expuneri particulare. Include stresul unor profesii sau ocupatii cunoscute ca stresante, si al altor profesii ce implica risc individual.

Grupa E Stresurile conditionate de vulnerabilitati individuale particulare:

a.  stresul determinat de psihopatologia preexistenta: stresul determinat de anxietatea fobica, stresul fenomenelor compulsive si cel consecutiv tulburarii de control al impulsurilor; stresul resimtit de pacientii cu schizofrenie, cu epilepsie;

b. stresul consecintelor unor acte psihotice (amintiri crepusculare, confuzie, comportament delirant-halucinator in psihoze majore);

c.  stresul amintirilor, determinat de retrairea sau evocarea unor situatii stresante anterioare;

d. stresul sarbatorilor ce evidentiaza subiectului singuratatea ori inadecvarea vietii pe care o duce;

e.  stresul determinat sau facilitat de prezenta unei patologii somatice care modifica vulnerabilitatea.

Grupa F - Stresurile speciale - sunt stresuri ce se constituie ca atare, prin vulnerabilitati si/sau expuneri particulare.

Grupa G - Stresul experimental - nu are, de regula, urmari patologice durabile. El se refera la diferite proceduri de laborator care induc, la voluntari, stresuri scurte si strict limitate ca intensitate si gama de continuturi.

Grupa H - Stresul situatiilor extremale - este stresul experimental sau natural indus in legatura cu existenta sau pregatirea pentru existenta in medii intens nefavorabile vietii omului.

Viata profesionala si viata sociala obisnuita sunt sursele cele mai importante ale stresului cotidian, faptul ca diversi factori influienteaza in mod diferit diversi indivizi a creat si creeaza confuzii si dezbateri dintre cele mai virulente. Unii afirmand chiar ca este vorba de o exagerare in ceea ce priveste asa zisul stres al vietii moderne. De fapt Selye avertizase, "nu conteaza ce ti se intampla, ci cum reactionezi la ce ti se intampla."

Pentru Golu M, stresul psihic reprezinta o stare de tensiune, incordare si disconfort cauzata de afecte negative, de frustrare, de reprimare a unor trebuinte sau aspiratii, de imposibilitatea rezolvarii unor probleme.

Iamandescu IB afirma ca stresul psihic are caracter primar atunci cand este rezultatul unui agresiuni receptionate din sfera psihica si un caracter secundar care ar fi o reactie de insotire sau de constientizare a unui stres fizic sau biologic careia i se acorda o semnificatie amenintatoare sau de alta natura. Huber W ) afirma ca natura obiectiva a stresorului este mai putin importanta pentru sanatate ca evaluarea subiectiva pe care o persoana i-o da.

Taylor (1990) arata ca evenimentele considerate de catre o persoana drept negative, necontrolabile, nepredictibile sau ambigue sunt traite mult mai stresant de catre aceasta. Kanner si colab. (1981) au demonstrat ca stresorii minori dar care actioneaza continuu au acelasi efect ca si evenimente cu semnificatie stresanta majora care se petrec punctual. Este un lucru care nu mai trebuie demonstrat faptul ca pentru multi indivizi, chiar daca si-au ales dupa criterii vocationale profesiunea, aceasta poate constitui o sursa importanta de stres psihic (Iamandescu I-B., 2002)

Dupa Stora Jean Benjamin 1996

Stresul psihic antreneaza ca orice alt stresor o participare complexa a intregului organism in cele doua ipostaze ale sale psyche si soma. Inter-reactiile generate la nivelul diferitelor componente ale psihismului au fost schematizate de Iamandescu I-B (1995) astfel:

Comportamente adaptative

Mathney, Aycock, Pugh, Curlette si Cannella (1986) au sugerat ca patternurile de adaptare se pot divide intr-o categorie de stresori preventivi si o categorie de stresori combativi.

Formula lor include patru tipuri:

evitarea stresorilor prin adaptarea vietii

adaptarea nivelului cererii

indepartarea stresului indus de patternurile comportamentale

descoperirea resurselor adaptarii.

Categoria stresorilor combativi include cinci tipuri:

manifestarea stresului

stapanirea resurselor

atacarea stresorilor

tolerarea stresorilor

scaderea iritabilitatii.

Comportamentele de adaptare pot fi impartite in patru dimensiuni independente:

activ-pasiv (discutand direct actiunea, tratand despre stresori sau evitand stresorii)

cognitiv-emotional (controland stresorii angajati in activitatea cognitiva sau tinand de sfera emotionala catarsisul si expresia)

controlul (mentinand in aparenta controlul personal asupra stresorilor)

actiunea psihologica/actiunea sociala (sfera autorealizarii sau suportul social).

Stresul este incriminat ca fiind unul din factorii cei mai importanti in patogeneza tulburarii depresive. In perspectiva psihologiei dezvoltarii factorul "stres" aparut chiar in mica copilarie poate avea efecte pe termen lung contribuind la depresia adultului. Este interesant faptul ca psihanaliza a subliniat inca la inceputul secolului XX rolul experientelor precoce de viata in psihopatologia adultului. Numeroase studii au aratat ca abuzul fizic sau sexual asupra copilului, abandonul, lipsa parintilor, separarea precoce de acestia pot fi enumerate printre factorii generatori de stres precoce si identificati adesea in anamnezele depresivilor majori.

Stresul psihic acut poate induce prin numeroasele transformari fiziologice pe care le determina, aparitia unor simptome sau tulburari organice cu grad diferit de pericol pentru viata individului. Posibilitatea de atenuare a efectelor stresului psihic acut depinde, din punct de vedere psihologic, de diversitatea si plasticitatea mecanismelor de adaptare la mediu pe care le foloseste individul. O existenta bogata in interese si preocupari nu il fereste pe individ de trairea unor stresuri psihice intense, dar ii permite sa le depaseasca in conditiile unor efecte patologice secundare minime.

Incercand sa sintetizeze evenimentele de viata care pot deveni stresori Lazarescu M (2002) delimiteaza urmatoarele situatii: