QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

Componentele personalitatii



COMPONENTELE PERSONALITATII



Personalitatea poate fi definita ca un tipar cognitiv, emotional, comportamental si biologic distinct al unei persoane care: (a) ii defineste stilul personal si (b) ii influenteaza interactiunile cu mediul. Intre aceste componente exista interactiuni continue (vezi figura de mai jos).


MEDIUL FIZIC  MEDIUL FIZIC

(STIMULI S) MECANISMELE DE ADAPTARE (STIMULI S)










1. COMPONENTA COGNITIVA


Pentru a se adapta la mediu, fiinta umana si-a elaborat un sistem de prelucrare a informatiei. Noi construim in mod activ o reprezentare a realitatii - care este diferita de realitatea insasi -  prin selectarea, transformarea, stocarea si reactualizarea informatiei. Nivelul cognitiv vizeaza diversele modalitati de operare cu informatiile si cunostintele dobandite pe parcursul vietii. Aceste informatii sunt constituite din convingeri, atribuiri, evaluari, decizii, teorii, asumptii, expectante care pot fi structurate in mai multe categorii: informatii despre sine, informatii despre ceilalti, informatii despre lume, societate, informatiile despre intelegerea modului in care functioneaza psihicul uman (metacognitii), informatii despre viitor etc.

Gandurile, atitudinile, convingerile, mediaza atat modul in care ne comportam, cat si emotiile pe care le traim. Mai mult, ele precipita, respectiv mentin anumite trairi emotionale si implicit anumite comportamente (ne referim indeosebi la cele cu valenta negativa). Totodata, un comportament poate deveni un stimul care declanseaza un gand (cognitie, expectanta, convingere), care la randul lui determina o traire emotionala. Prezentam cateva din aspectele particulare ale interactiunii dintre cognitii emotii si comportamente in Tabelul 1. Constituirea acestor cognitii se realizeaza pe parcursul dezvoltarii persoanei consecutiv experientelor de viata si a contactului cu alte persoane.




Tabelul 1. Exemple ale relatiei dintre ganduri, emotii si comportamente

Cognitii

Emotii

Comportamente

"Nu voi reusi la acest examen!"

stres, nervozitate

Reducerea timpului acordat invatarii, implicarea in alte activitati diferite de cele de invatare

Suprainvatarea care poate determina oboseala si ulterior reducerea performantelor.

"Nu am nici o calitate."

sentimentul abandonului, tristete


Izolare




In general, exista tendinta de a considera gandurile ca o reflectare fidela a realitatii. Totusi, de cele mai multe ori gandurile sunt doar o interpretare mai mult sau mai putin fidela a realitatii.

De pilda coerenta unui mesaj scris nu este atat o proprietate intrinseca a textului, cat mai curand o problema de reprezentare mentala (interpretare) a acestuia. Un discurs poate fi reprezentat in mod coerent, chiar in absenta unor indici (de suprafata) ai conexiunii (cum ar fi: coreferenti, conectori semantici). Astfel, coerenta devine un proces care are loc in mintea cititorului. Ea rezida in constructia unei reprezentari mentale, care relationeaza un set de idei si are ca scop o interpretare generala, adecvata discursului ca intreg.

Daca procedam la efectuarea de interpretari in cazul unor informatii neutre si relativ precis delimitate, cu atat mai mult vom fi tentati sa generam interpretari cand este vorba de informatii cu caracter ambiguu, in relatie cu propria noastra persoana. Prin intermediul acestor interpretari frecvent este distorsionata informatia referitoare la eu si la problematica proprie. De pilda, interpretarile recurente cu coloratura negativa pot duce la formarea stimei de sine negative, si in consecinta la scaderea performantelor.

Vom analiza in continuare cateva din interpretarile negative ale realitatii precum si efectele lor pentru viata cotidiana.


1.1. Distorsiuni ale gandirii


Denumite si distorsiuni cognitive, aceste tendinte dezadaptative ale gandirii pot avea ca punct de plecare pe de o parte experientele negative din copilarie si de mai tarziu, iar pe de alta parte preluarea modelelor parintilor si altor persoane semnificative (profesori, rude) privind interpretarea realitatii. Judecatile pe care le fac parintii asupra propriei persoane, asupra evenimentelor de viata prezente si viitoare sunt preluate de copii si devin astfel tipare de interpretare a propriei persoane, a realitatii prezente si viitoare. De exemplu, parintii pot afirma frecvent: 'oamenii sunt rai; ca atare, nu merita sa ai incredere in nimeni'. Aceasta afirmatie insumeaza experientele pe care le-au avut in relatiile cu cei din jur. Copilul preia acest tipar de gandire al parintilor care-i va produce anxietate sociala (teama nejustificata de a cunoaste alte persoane).

Pentru multi calificativele negative care le adreseaza parintii (de exemplu: 'nu esti bun de nimic, n-o sa ajungi nimic.') devin un tipar defectuos de autoapreciere (fiind generalizari care pornesc din fapte singulare, ele minimalizeaza calitatile si reliefeaza defectele). Acest tipar creeaza complexe de inferioritate, care blocheaza sansa de a-l invalida: in momentul in care dorim sa ne angajam intr-o activitate se activeaza gandul (tiparul). 'nu sunt bun de nimic' sau 'va urma un nou esec'. Dupa o experienta personala negativa (o deceptie in dragoste sau prietenie) exista riscul ca sa facem o generalizare de genul: 'nu merita sa ai incredere in oameni'.

Mentionam cateva din erorile de gandire care apar cu cea mai mare frecventa: suprageneralizarea, personalizarea,  gandirea bipolara in termeni de 'alb - negru', saltul la concluzii, catastrofizarea, folosirea lui 'trebuie'.


Suprageneralizarea

Pe baza unui eveniment singular se fac generalizari asupra unor situatii variate. Ele se manifesta in limbaj prin utilizarea unor asa numiti cuantificatori universali ca de exemplu 'intotdeauna', 'niciodata', 'de fiecare data', 'totul'. Aceste generalizari creeaza implicit premisele mentinerii comportamentelor negative. Rationamentul este simplu si functioneaza implicit: de pilda persoana poate gandi despre sine in termenii: 'daca niciodata termin un lucru' ma voi comporta in consecinta. De fapt, sunt anulate sansele de schimbare (vezi efectele negative ale utilizarii etichetelor). De aceea se recomanda utilizarea unor cuantificatori particulari de genul: 'uneori se intampla', 'de data aceasta', 'in aceasta situatie / caz', etc.

Personalizarea

Persoana se considera singura responsabila pentru un eveniment negativ sau neplacut, cand de cele mai multe ori, de fapt, exista o prea mica baza pentru aceasta concluzie. Exemplu: "Din vina mea prietenii mei nu se simt bine cu mine."

3. Gandirea in termeni de 'alb - negru'

Se refera la tendinta de autoevaluare, de a-i evalua pe altii si de a evalua propria situatie in categorii extreme. Este un mod de a rationa extremist lipsit de nuante. Daca un rezultat nu este conform exectantelor, il putem considera un esec total.

4. Saltul la concluzii

Rezida in a ajunge la o concluzie negativa chiar si atunci cand nu are suficiente informatii pentru a lua o decizie corecta si realista. Exemplu: "Pentru ca nu am reusit sa retin o formula nu am o memorie buna":

5. Catastrofizarea sau deformarea selectiva

Catastrofizarea consta in supraevaluarea propriile greseli simultan cu o subevaluare a aspectele pozitive ale propriului comportament sau ale unor situatii parcurs. Aceasta viziune distorsionata are ca si consecinte o stima de sine scazuta, lipsa increderii in sine. De pilda poate fi cazul unei persoane care petrece o seara excelenta cu prietenii, dar care nu retine dupa aceea decat o reflectie anodina pe care a facut-o una din colege in legatura cu emotivitatea ei.

6. Folosirea lui 'trebuie'

Impunerea de catre adulti a unor standarde prea ridicate, nerealiste poate duce la descurajare si neincredere din partea copilului. Inducerea la copil a ideii ca trebuie sa fie mereu fericit si stapan pe sentimentele lui, ca oamenii normali nu sunt niciodata nelinistiti va duce la ideea gresita a unui perfectionism emotional.

Exemple: "Trebuie sa fii cel mai bun." sau 'Trebuie sa reusesc cu orice pret sa obtin ceea ce mi-am propus' - nerealizarea acestor standarde duce la descurajare si neincredere, elevul ajungand ca fie convins ca nu are valoare daca nu ajunge la standardele impuse. Alternativa o constituie reformularea ideilor prezentate anterior, astfel incat sa fie introduse de sintagme de genul "mi-ar place sa . ", "ar fi bine ca . "


1. Fenomenul atribuirii


Unul din aspectele importante ale componentei cognitive a personalitatii, cu impact asupra educatiei, il constituie fenomenul atribuirii. Pentru a gasi justificari plauzibile pentru comportamentele noastre, uneori atribuim performantele noastre slabe, fie asteptarilor nejustificate ale celorlalti, fie unor factori externi asupra carora nu avem control. Daca isi atribuie performantele reduse siesi, subiectul va decide ca acest fapt: fie constituie doar un mic accident, fie se datoreaza unei submotivari provizorii, dar reversibile. Altfel spus se inregistreaza o biasare hedonica relativ la atribuirile pe care le facem.

Teoria atribuirii cauta sa relatioeze explicatiile si scuzele mentionate anterior la ideea de succes si esec. Aceasta teorie are un rol deosebit in domeniul educatiei, unde succesul si esecul sunt teme recurente. Anderson & Weiner (1992) pornesc de la premisa ca cele mai multe explicatii ale succesului si esecului sunt intemeiate pe trei caracteristici importante: (a) locatia controlului, (b) stabilitatea si (c) controlabilitatea. (a) Locatia controlului indica masura in care un eveniment care ni se intampla are o cauza interna (aptitudini, eforturi) sau una externa (sansa, dificultatea sarcinii). Cand individul considera ca anumite evenimente depind de propriul lui comportament, de caracteristici sau abilitati inerente propriei persoane, vorbim de o locatie interna a controlului. Cand insa individul percepe evenimentele ca fiind sub incidenta sansei, sortii, altora, etc, vorbim de o cauza externa. (b) A doua caracteristica vizeaza masura in care aceste cauze sunt considerate constante sau variabile de catre individ. (c) Ce de-a treia caracteristica se refera la gradul in care succesul/ insuccesul este considerat controlabil sau nu.

Asumptia centrala a teoriei atribuirii este ca oamenii incearca sa-si mentina o imagine pozitiva despre ei insisi. Pe baza sintezei mai multor studii, rezulta ca atat copiii, cat si adultii adopta un sistem de atribuiri egocentriste. Astfel, actiunile cu valenta pozitiva tind sa le atribuie in mod regulat propriului lor efort si abilitatilor de care dispun, in timp ce esecurile considera ca se datoreaza unor factori externi, pe care nu pot sa-i controleze (dificultatea problemei, sansa). Exista si subiecti care nu recurg la aceasta strategie si care atribuie cauza esecului inabilitatilor lor. Ei considera ca sunt incapabili de reusita, si astfel evita anumite activitati pentru care se considera inapti, sau comit greseli nejustificate in rezolvarea unor probleme. Astfel de tipare atributionale dezadaptative pot fi identificate cu precadere la persoanele apartinand unor medii defavorizate: minoritati, elevi proveniti din familii cu venituri reduse. Mare parte din membrii acestor grupuri neaga efortul ca factor cauzal al succesului sau esecului.  

Teoria atribuirii se bazeaza pe patru explicatii potentiale ale succesului si esecului: abilitate, efort, dificultatea sarcinii si sansa. In situatia in care reusim sa rezolvam o sarcina, cel mai frecvent tindem sa atribuim succesul faptului ca au depus un efort sustinut ca suntem inteligenti (o atributie interna si stabila), si nu faptului ca au avut noroc sau ca sarcina a fost usoara. In schimb, performantele reduse la rezolvarea de sarcini posibil le vom pune pe seama sansei n-a fost de partea lor (o atributie externa si instabila), fapt ce le va afecta performantele ulterioare.

COMPONENTA COMPORTAMENTALA

Fiecare din noi putem fi definiti pe baza comportamentelor noastre. Personalitatea este un construct complex, care deriva din observarea sistematica a unor secvente comportamentale, specifice unei persoane. Ca urmare, "noi suntem ceea ce facem!". Cu toate ca elementul vizibil al personalitatii este comportamentul, frecventa cu care o persoana este definita in termeni de trasaturi este mult mai crescuta, comparativ cu frecventa definirii aceleiasi persoane in termeni comportamentali. Trasaturile psihologice reprezinta caracteristici relativ stabile si durabile ale unei persoane. In contrast cu caracteristicile fizice, cum ar fi de pilda sexul, culoarea ochilor, inaltimea, caracteristicile psihologice nu pot fi observate direct. Simpla scanare a caracteristicilor fizice ale unui individ nu ne ofera indici suficienti pe baza carora sa generam inferente privind onestitatea, creativitatea sau ipocrizia lui. In consecinta, avem nevoie de informatii concrete, relevante, rezultate pe baza unor observatii sistematice ale comportamentului, care sa evidentieze acele trasaturi.

1. Relatia trasatura-comportament

Raspunsul la intrebarea 'Cum este persoana x?' poate fi dat in termenii: 'Este inteligenta si constiinciosa, iar in relatiile cu colegii manifesta corectitudine si onestitate.'. Fiecare din termenii subliniati desemneaza cate o trasatura. Pentru a descrie o persoana, cel mai frecvent recurgem la enumerarea unui set de trasaturi. Trasaturile reprezinta deci modalitatile cele mai facile de descriptie a unui individ, prin faptul ca integreaza intr-un format simplu, concis, o suita de indici observabili (comportamente). Dat fiind faptul ca trasaturile nu sunt observabile - existand doar in mintea noastra, avand deci un caracter epifenomenal - lasa deschisa posibilitatea comiterii unor multiple erori privind evaluarea individuala. Sa consideram urmatoarea situatie: "o persoana telefoneaza frecvent prietenilor sai, ii invita acasa, ii imprumuta cu bani". Pe baza observatiilor intreprinse cineva poate conchide ca este o persoana prietenosa. Insa, pornind de la aceeasi indici comportamentali se poate avansa ipoteza ca persoana este singura, sau traieste sentimentul singuratatii. Astfel de exemple ne avertizeaza asupra faptului ca descriptiile pe baza trasaturilor sunt imprecise si ambigue. Totodata trasaturile nu ofera informatii pertinente privind modalitatile concrete de ameliorare a comportamentelor dezadaptative pe care le exprima.

Etichetarea lui x ca fiind constiincios ridica urmatoarea problema: in ce masura trasatura atribuita este una care se manifesta doar in anumite contexte, sau se exprima intr-o varietate de situatii de viata? Mischel (1986) a realizat un studiu privind onestitatea la elevii aflati in diverse situatii: la scoala, acasa, cand erau singuri, cand erau in compania prietenilor. Concluzia cercetarii a fost urmatoarea: elevii care au manifestat o lipsa de onestitate la scoala (de pilda incercau sa copieze) nu au exprimat cu necesitate aceeasi tendinta intr-o alta situatie, cum ar fi de exemplu participarea la o competitie atletica. Desigur ca, la una si aceeasi persoana exista o anumita consistenta in exprimarea comportamentelor oneste, insa corelatia dintre ele este relativ modesta. S-a constatat ca exprimarea onestitatii intr-o situatie de clasa a fost mai consistenta cu exprimarea aceleiasi caracteristici in situatii similare (alte ore), si mai putin consistenta in situatii disimilare (acasa).

Astfel, atribuirea de trasaturi ar trebui sa se faca cu anumita reticenta si desigur cu multa precautie. Alternativa ar reprezenta-o utilizarea unor descriptori comportamentali care sunt mult mai precisi si mai riguros circumscrisi

Mentionam cateva din avantajele descrierii unei persoane pe baza comportamentelor:

- descriptiile sunt mult mai  specifice si mai detaliate

- permit interventii mai tintite

- promoveaza individualitatea subiectului: unii sunt mai amabili intr-un fel, altii in alt fel; unul este anxios intr-o situatie, altul in alta.


Functiile trasaturilor


Frecvent, explicatia comportamentului unei persoane se face pe baza etichetei atasate unor tipare comportamentale

Demersul prin care se ajunge la explicarea unui comportament pe baza trasaturilor aferente comporta trei pasi succesivi:

Observarea sistematica a unor comportamente izolate (C1, C2 etc. ) ale unei persoane.

Sumarizarea si subsumarea acelor comportamente unei etichete (trasatura de personalitate), printr-o operatie de generalizare. Astfel, se produce saltul de la unele comportamente specifice (C1, C2, . ) la trasatura de personalitate corespunzatoare (de exemplu: constiinciozitate).

In final, se explica unul din comportamentele persoanei (congruente cu cele observate la pasul (1) pe baza trasaturii aferente.

Redam in Fig. 1 explicatia circulara obtinuta:


TRASATURA / ETICHETA

(constiinciozitate)



COMPORTAMENTE

- C1 (isi planifica munca cu una sau doua zile inainte)

- C2 (isi indeplineste responsabilitatile)

- .. .

De ce se comporta astfel?





Fig. 1. Relatia circulara trasatura-comportamente

Semnalam doua din principalele limite pe care le comporta demersul prezentat anterior:

1. circularitatea explicatiei - se motiveaza declansarea unor comportamente pe baza etichetei atasate acelorasi sau unor comportamente similare; cu alte cuvinte, se incepe si se sfarseste cu aceeasi observatie privind conduita unei persoane.

descrierea in termeni de trasaturi nu ofera mai multa informatie decat obtinem in urma observatiilor comportamentale.

Avantajul major al utilizarii trasaturilor in descrierea unei persoane il constituie faptul ca: pe de o parte aduna intr-un format simplu si concis o cantitate apreciabila de informatie, iar pe de alta parte permit generarea de predictii (desigur, in termeni aproximativi) privind evolutia comportamentelor posibile ale acelei persoane.

In concluzie: (a) comportamentele umane au o cauzalitate complexa, iar simpla lor etichetare nu este suficienta pentru identificarea solutiilor necesare rezolvarii unor probleme de viata bine definite; (b) saltul de la comportamentele specifice la o trasatura de personalitate nu ofera decat pseudoexplicatii pentru comportamentele aferente; (c) pentru a explica un comportament este important sa se urmareasca relatiile functionale dintre variatia comportamentului si antecedentele sau consecintele care produc variatia.


3. Aspecte negative ale etichetarii


Pe baza fluxului de argumentare prezentat anterior putem afirma ca trasaturile nu constituie dispozitii imuabile, care sa ne faca sa actionam invariabil intr-o varietate de situatii. Aceste dispozitii nu reprezinta altceva decat atribuiri interne ale consistentei comportamentelor unei persoane. Anderson & Weiner (1992) sustin ca, in general, persoanele tind sa atribuie cauzele comportamentelor proprii, stimulilor inerenti unei situatii, in timp ce observatorii externi tind sa atribuie aceleasi comportamente observate unor dispozitii stabile a persoanei.

Atribuind unui persoane etichetele de: onest, creativ, anxios, putem ajunge la o falsa generalizare, deoarece comportamentele corespunzatoare acestor trasaturi pot fi specifice unor situatii particulare. Mai mult, etichetarea poate opera sub forma erorii autoprofetiei implinite (self-fulfilling profecy), ca atare putem exercita o anumita presiune subtila asupra celuilalt, determinandu-l implicit sa joace rolul atribuit (de lenes, agresiv, clown). O parte dintre trasaturi se pot schimba partial odata cu modificarea comportamentelor aferente. Comportamentele sunt initiate si intarite in buna masura de factorii de mediu (antecedente si consecinte) care frecvent nu dispun de un grad de consistenta foarte ridicat.

Sintetizam in continuare cateva din efectele negative (imediate si de durata) specifice fenomenului etichetarii elevilor de catre profesor (Baban & Mih, 2001):

  • intaresc comportamentele dezadaptative - daca unui copil se ataseaza frecvent o eticheta, ajunge sa se comporte conform acelei etichete (de pilda, daca unui copil i se spune in mod recurent ca este timid, va ajunge sa creada ca este o persoana timida si se va comporta in consecinta);
  • atribuie  anumite roluri - aceste roluri putin magulitoare diminueaza sansele de initiere a unui dialog constructiv, si totodata de mentinere a unui contact interpersonal consistent cu persoana 'inchisa intr-un rol'.
  • reduc atat sansele de dezvoltare personala cat si motivatia de schimbare -
  • favorizeaza aparitia biasarilor - Rosenthal & Jacobson (1968) au realizat un experiment in care au testat influenta expectantelor profesorilor asupra performantelor scolare la elevi. Profesorilor li s-a comunicat de catre autorii cercetarii ca, in urma aplicarii unor teste de inteligenta, anumiti elevi din clasa se situeaza deasupra mediei dezvoltarii intelectuale. Elevii insa au fost repartizati in aceasta categorie in mod aleator. Opt luni mai tarziu le-a fost aplicat acelorasi elevi un test de inteligenta si au fost inregistrate totodata si performantele lor scolare. Concluzia studiului a fost ca atat scorurile obtinute la testele de inteligenta, cat si performantele scolare ale elevilor apartinand categoriei desemnata drept "inteligenta" au fost mai mari comparativ cu media celorlalti elevi din clasa. Explicatia acestui fenomen rezida in faptul ca profesorii si-au modificat comportamentul fata de elevii etichetati 'inteligenti'. Expectantele mai crescute ale profesorilor fata de aceasta categorie de elevi i-a determinat sa le acorde implicit mai multa atentie, si totodata un suport emotional mai substantial; ca atare sansele de-a fi provocati mai frecvent la raspuns si de-a primi un feed-back mai favorabil erau mai mari.


3. COMPONENTA EMOTIONALA

Emotiile sunt trairi subiective, care rezulta din acordul sau discrepanta dintre expectantele unei persoane si realitate. Ele constituie componenta fenomenologica a personalitatii, care este asociata cu manifestari comportamentale, cognitii, reactii fiziologice.

Procesele cognitive cum ar fi perceptia, gandirea, memoria sunt implicate in mod direct in declansarea si intretinerea emotiilor. Procesele de evaluare si atribuire ale gandirii (atat a situatiilor - stimul, cat si a resurselor de-a face fata acestor situatii), ne influenteaza starile emotionale pe care le traim. De exemplu o adolescenta poate sa supraevalueze o cearta pe care a avut-o cu prietenul si sa faca o atribuire interna ('totul s-a intamplat numai din cauza mea'), fapt care ii va induce o stare de tristete. O evocare a unui eveniment fericit, de asemenea ne poate influenta - de data acesta in sens pozitiv - dispozitia.

Unul din aspectele importante ale componentei emotionale a personalitatii, cu implicatii importante in domeniul educational, il reprezinta afectivitatea negativa.


3.1. Expresii ale afectivitatii negative


Conform teoriei sistemelor de interactiune ale personalitatii afectivitatea negativa reduce capacitatea individului de accesare a unor informatii din reteaua semantica a memoriei de lunga durata, si totodata creste sensibilitatea pentru perceperea obiectelor desprinse de context. Astfel, prin alocarea preferentiala a resurselor cognitive in directia procesarii elementelor izolate ale unor structuri judecatile intuitive ale individului privind coerenta de ansamblu a structurii vor fi afectate (Baumann & Kuhl, 2002). In consecinta, un subiect care manifesta una din formele afectivitatii negative va intampina dificultati in a stabili relatii intre datele unei probleme si in a construi o imagine de ansamblu a modelului rezolutiv al acesteia, fiind prea concentrat in a procesa elementele in mod izolat.

Afectivitatea negativa este consecinta unor reprimari emotionale recurente si se manifesta cu precadere prin: anxietate, depresie, iritabilitate, frustrare, senzatii de disconfort. Una din cele mai frecvente forme ale afectivitatii negative o reprezinta anxietatea.

Anxietatea este definita ca stare de neliniste sau teama si este insotita de anumite manifestari somatice: palpitatii, respiratii rapide si superficiale, transpiratii, tremuraturi etc. Ea implica perceperea sau anticiparea unui pericol, intern sau extern. De pilda, in cazul anxietatii sociale elementul esential al simptomatologiei il reprezinta ruminatiile si imaginile legate de perceptia sine-lui ca obiect social. Particularizarea mecanismului anxietatii sociale indica o preocupare excesiva (hipervigilenta) a subiectului pentru modul in care apare in fata celorlalti. Estimarea pericolului ne activeaza convingerile negative referitoare la consecintele potentiale cu caracter catastrofic ale evaluarilor. Aceste preocupari colaterale ne abat atentia de la sarcina concreta pe care trebuie s-o rezolvam, fapt care ne reduce considerabil sansele de a obtine o performanta buna. Pentru a evita potentiala catastrofa de a face din nou o impresie proasta, putem recurge la unele comportamente de asigurare, care fie pot fi observate direct (evitam sa-i privim pe ceilalti, tinem mainile incordate) fie sunt exprimate intr-o forma mascata (repetam mental unele fraze inainte de a le pronunta cu voce tare). Numai ca aceste comportamente nu fac altceva decat sa ne accentueze gandurile negative si disconfortul.


Pentru prevenirea afectivitatii negative un rol major il are educatia afectiva. Acest concept educational este strans legat de conceptul de inteligenta emotionala. Goleman (1995) a identificat cateva din dimensiunile constructului numit inteligenta emotionala: (a) identificarea propriilor emotii traite (a fi capabil sa numesti emotiile, a identifica posibilele cauze ale emotiilor, a diferentia intre comportament si emotie), (b) managementul emotiilor (a fi capabil sa tolerezi frustrarile, sa-ti exprimi in mod natural furia, fara agresiune, sa controlezi stresul, a avea sentimente pozitive fata de propria persoana); (c) utilizarea emotiilor in mod eficient (a fi mai putin impulsiv si mai putin autocontrolat, a aloca resursele atentionale in directia unei sarcini) (d) ameliorarea relatiilor interpersonale (a dezvolta abilitati de intelegere a relatiilor interpersonale, a fi asertiv si abil in comunicare, a fi prosocial si cooperant, a avea abilitatea de negociere in situatii de conflict). Dezvoltarea inteligentei emotionale faciliteaza ameliorarea increderii in sine a elevului, curiozitatea, capacitatea de comunicare, precum si capacitatea de a initia si a intretine relatii.

In concluzie la constructia personalitatii participa structuri biologice, comportamentale, cognitive si emotionale, aflate intr-o perpetua interactiune. Comportamentele au o cauzalitate complexa, iar simpla lor etichetare nu este suficienta pentru identificarea solutiilor necesare rezolvarii unor probleme de viata.


Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }