TEORII DESPRE INVATAMANT

Bernstein si codurile lingvistice

Despre natura educatiei moderne si implicatiile ei sociale (mai ales implicatiile in inegalitatile sociale) exista mai multe puncte de vedere teoretice. Una dintre abordari pune accentul pe capacitatea lingvistica, dezvoltata de B.Bernstein pe baza cercetarilor sociologilor de la Institutul Educatiei (Universitatea din Londra). Bernstein sustine ca, copiii din medii diferite isi formeaza coduri diferite sau moduri de exprimare, in prima perioada a vietii, care vor afecta experienta lor scolara ulterioara (Bernstein, 1975, apud. Giddens, 2000). Daca in mod curent preocuparile lingvistice se centreaza asupra diferentelor de vocabular sau asupra capacitatilor verbale, interesul cercetatorului englez se concentreaza asupra diferentelor de folosire sistematica a limbajului, care deprotejeaza uzual pe copiii saraci de cei bogati.

B.Bernstein face o distinctie intre limbaj si vorbire. Vorbirea este un mesaj, iar limbajul este un cod. Limbajul este un set de reguli in fata caruia trebuie sa se subordoneze toate codurile vorbirii, dar  "sistemul relatiilor sociale este cel care determina aparitia unui cod de vorbire" (Bernstein, 1978, p.60).

De vorbit despre relatia sociala

Forma relatiei sociale regleaza optiunile pe care le fac locuitorii, atat la nivelul sintetic, cat si la cel lexical. Spre exemplu, daca un adult ii vorbeste unui copil, el va utiliza o forma de vorbire in care sintaxa, cat si vocabularul sunt simple. De aceea sintaxa frazei si vocabularul utilizat pot transmite forma relatiei sociale. In masura in care relatia sociala face aceasta, se pot stabili pentru locutori principii de alegere, astfel incat o anumita sintaxa si un anumit registru lexical sunt preferate fata de altele. Principiile specifice ale alegerii care regleaza aceasta selectie, presupun, atat pentru locutori cat si pentru auditori, procedee de planificare care orienteaza pe locutor in pregatirea vorbirii si care orienteaza, de asemenea, pe auditor in receptarea discursului. In opinia lui Bernstein, formele diferite de relatii sociale pot da nastere, prin intermediul procedeelor de planificare, unor sisteme de vorbire sau coduri lingvistice cu totul diferite.

Cand copilul invata sa vorbeasca, adica in vocabularul nostru, cand invata codurile specifice care regleaza actele sale verbale, el invata cerintele structurii sale sociale. Bernstein sustine ca limbajul copiilor din clasa muncitoare reprezinta structura sociala - un cod restrictiv - modul de a-l folosi contine multe presupozitii neexprimate, pe care vorbitorii se asteapta ca si ceilalti sa le cunoasca.

Codul restrictiv - reprezinta un tip de vorbire legat de particularitatile culturale ale unei comunitati dintr-o clasa sau un cartier defavorizat (Giddens, 2000). Majoritatea membrilor din clasa muncitoare traiesc intr-o vecinatate sau intr-o cultura determinata de familie si, de aceea, valorile si normele sunt considerate de la sine inteles, asadar, nu mai sunt exprimate prin limbaj. Parintii tind sa-si socializeze copiii direct prin folosirea unor recompense sau atentionari pentru a le corecta comportamentul. Intr-un cod restrictiv, limbajul este mai potrivit pentru comunicarea legata de experienta practica decat pentru discutii despre idei cu caracter abstract, procese sau relatii. Vorbirea intr-un cod restrictiv este astfel caracteristica pentru copiii crescuti in familii din clasele inferioare si din grupurile de acelasi nivel in care isi petrec timpul. Vorbirea lor se orienteaza dupa normele grupului, fara sa se poata spune de ce urmeaza ei acele anumite structuri de comportament.

Caracteristici si utilizari ale codului restrans

codul restrans se caracterizeaza prin forma condensata, rigiditate in exprimare, prin legatura cu situatiile concrete, utilizarea limitata a adjectivelor, adverbelor, rigiditatea sintaxei, suplete redusa in structurarea frazei, tendinta de a asimila un individ cu altul (si a nu le releva diferentele), grupul "noi" este mai puternic decat "eu";

codul restrans face ca structura de organizare a frazei, cuvintele sa fie in totalitate previzibile pentru locutori si pentru auditori;

forme pure ale codurilor restranse se regasesc in modurile de comunicare prin ritualuri: relatiile protocolare, diferitele tipuri de servicii religioase, intalnirile si cuvantarile de rutina, unele situatii din povestiri;

diferentele individuale sunt transmise uzual prin variatii ale semnalelor extra-verbale.

Ex: Mama care relateaza copilului povestea cu "Scufita Rosie".

"Si Scufita Rosie intra in padure" (pauza rituala). "Si ce crezi tu ca s-a intamplat?" (intrebare retorica). Daca mama vrea sa-i transmita experienta personala, individualitatea ei, ea nu o poate face prin variatii de vocabular. Ea o poate face doar prin variatii ale semnalelor transmise prin canalele extraverbale, prin schimbarea intonatiei, a inaltarii vocii, a ritmului, a fizionomiei, a gesturilor sau chiar prin schimbarea tensiunii musculare, daca tine copilul in brate. Intentiile personale ale mamei si ale copilului, aspectele interpersonale ale raportului lor, nu pot fi transmise decat intr-un mod extra-verbal. (B.Bernstein, 1978)

codul restrans face ca persoanele sa se raporteze una la alta prin pozitia sociala sau statusul pe care-l ocupa;

felul de a spune, momentul de a spune devin mai importante decat ceea ce este spus;

intelesurile vor fi mai curand concrete, descriptive sau narative, decat analitice sau abstracte; in anumite domenii, intelesurile vor fi foarte condensate;

in aceste relatii sociale, vorbirea tinde sa fie rapida si fluenta, formulele de articulare sunt reduse;

anumite intelesuri sunt fragmentate, condensate si foarte particulare, nivelul selectiei vocabularului si al sintaxei va fi scazut.

Obs.: Toti membrii unei societati utilizeaza coduri restranse intr-un moment sau altul. Functia principala a acestui cod este aceea de a intari si defini forma raportului social, restrangind semnalarea verbala a experientelor individuale (B.Bernstein, 1978).

Prin contrast, dezvoltarea lingvistica la copiii din clasele de mijloc implica, dupa parerea lui Bernstein, dobandirea unui cod elaborat - un stil de expunere in care sensurile cuvintelor pot fi individualizate pentru a corespunde cerintelor unei situatii anume. Felul in care copiii provenind din clasele de mijloc invata sa foloseasca limbajul, este mai putin dependent de contextul particular; copilul este capabil sa generalizeze si sa exprime idei abstracte cu mai multa usurinta. Controlul exercitat de mamele copiilor apartinind clasei de mijloc este insotit adesea de explicatii, privind motivele si principiile care determina reactiile lor fata de comportamentul acestora. In timp ce o mama din clasa muncitoare ii interzice copilului sa manance prea mult dulciuri spunindu-i pur si simplu: "Gata cu dulciurile!", o mama din clasa de mijloc ii va explica acestuia ca mancatul prea multor dulciuri este daunator pentru sanatate si in special pentru dinti.

Caracteristici si utilizari ale codului elaborat

codul elaborat se caracterizeaza prin complexitatea enunturilor, precizia constructiilor gramaticale, alegerea subtila, fina a adjectivelor, adverbelor, utilizarea unui simbolism expresie ce permite diferentieri de detaliu, nuante logice, subintelesuri;

previzibilitatea la nivel sintactic este posibila intr-o masura mai mica, relatiile sociale incita indivizii sa selectioneze din resursele lor lingvistice o madalitate verbala care sa se potriveasca in cat mai mare masura cu referenti specifici;

acest tip de cod usureaza transmiterea si elaborarea verbala a experientelor individuale in particularitatea lor.

Un cod elaborat induce la cei care-l folosesc, o anumita sensibilizare fata de implicatiile distinctiilor si diferentelor si ii orienteaza spre posibilitatile pe care le ofera un sistem complex de concepte ierarhizate pentru a organiza experienta.

Exemplu prin care se arata cum diferite coduri controleaza relatiile sociale (dupa B.Bernstein, 1978):

Daca ne imaginam o reuniune la care un om ar merge in mijlocul mai multor persoane, pe care nu le-a mai intalnit niciodata. El se adreseaza unei tinere fete. Va utiliza mai intai un cod restrans (careia ii este caracteristica o previzibilitate lexicala clara) care va asigura baza pentru o relatie sociala. El va incerca sa cunoasca mai bine caracteristicile ei specifice prin intelesul pe care il da prezentei si semnalelor extraverbale. El pare astfel sa se indrepte spre un cod elaborat (daca poseda unul) care le va permite amandurora sa dobandeasca mijlocul de a-si exprima verbal experientele lor singulare. Astfel, ei au mai multe posibilitati de a descoperi un teren comun si pot sa treaca din nou la un cod restrans (cu previzibilitate sintactica). In acest moment, calitatea relatiilor lor se schimba si poate sa ia aceasta schimbare de cod drept prezumtioasa si sa-l forteze pe omul nostru sa se intoarca la un cod elaborat ori, daca este foarte nefericit, la un cod restrans (cu previzibilitate lexicala). Pe de alta parte, ea ar putea accepta schimbarea relatiei sociale.

Aceste coduri sunt induse de relatia sociala, o exprima pe aceasta si, in acelasi timp, au o actiune de reglare asupra ei. Capacitatea de a schimba codurile controleaza capacitatea de a schimba rolurile.

In urma acestor rezultate, Bernstein ne sugereaza ca acei copii care au de spus coduri de vorbire mai elaborate, sunt mai pregatiti in ceea ce priveste cerintele educatiei formale decat cei care sunt limitati de codurile restranse.

Aceasta nu inseamna ca, copiii din clasele de jos au un mod de vorbire "inferior". Mai degraba modul in care ei folosesc vorbirea intra in conflict cu cultura academica a scolii. Se adapteaza mai usor culturii scolare doar cei care stapanesc din familie coduri elaborate.

Teoria lui Bernstein este intarita si de alte cercetari. Printre acestea o amintim pe cea a lui Joan Tough, care a observat diferenta intre limbajul copiilor clasei muncitoare si limbajul copiilor clasei de mijloc. Ea afirma ca, copiii clasei de jos primesc in general mai putine raspunsuri la intrebarile pe care le adreseaza adultilor si de asemenea primesc mai putine explicatii legate de rationamentele celorlalti (Tough, 1976, apud.Giddens, 2000).

Ideile lui Bernstein si ale celorlalti cercetatori ne ajuta sa intelegem de ce persoanele provenite din mediii socio-economice inferioare tind sa fie "nerealizate" in scoala. Urmatoarele trasaturi au fost asociate cu codurile de vorbire restrictive, toate fiind inhibitorii pentru sansele educationale ale copiilor din clasele defavorizate:

Copiii cu coduri mai restranse par sa fie mai putin informati, mai putin curiosi fata de lumea inconjuratoare decat cei care stapanesc coduri elaborate deoarece, probabil, primesc raspunsuri limitate la intrebarile pe care le pun acasa.

Copilul va intampina dificultati de adaptare la principiile disciplinei scolare, cat si la limbajul abstract, rece si neemotional folosit in predare.

Formele frazelor cu care era obisnuit in copilarie, face ca ceea ce ii preda profesorul sa i se para de neinteles datorita modelului nou de expresii verbale. Copilul poate face eforturi de adaptare, de multe ori prin traducerea in limbajul propriu a limbajului profesorului, dar i se poate intampla sa nu surprinda principiile pe care vrea sa i le transmita profesorul.

Daca la invatarea pe de rost sau la exercitii, copilul nu va intampina mari probleme, s-ar putea sa intampine dificultati la sesizarea distinctiilor conceptuale care implica generalizarea si abstractizarea.

Bowles si Gintis: scoala si capitalismul industrial

Lucrarea lui Samuel Bowles si Herbert Gintis se preocupa in principal de fundamentul institutional al dezvoltarii sistemului scolar modern (Bowles si Gintis, 1976, apud.Giddens, 2000).

Acesti autori accepta ideea ca educatia de masa a avut efecte benefice prin eradicarea analfabetismului sau oferirea de informatie satisfacatoare in sine. Pe de alta parte insa, se afirma ca educatia s-a dezvoltat in primul rand ca raspuns la unele nevoi economice, sistemul scolar fiind departe de ceea ce intentionasera reformatorii sai luminati.

Bowles si Gintis considera ca educatia, dezvoltata ca raspuns la cerintele capitalismului industrial, contribuie la asigurarea priceperilor tehnice si sociale cerute de intreprinderile industriale; insufla forta de munca, respect fata de autoritate si disciplina.

Relatiile de control si supunere fata de autoritatile scolii (profesori, directori, scoli) sunt o prefigurare a celor de la locul de munca. Recompensele si pedepsele la care se recurge in scoli reprezinta, de asemenea, o replica a celor din lumea muncii. Scolile actioneaza totusi polarizat, contribuind la motivarea unor indivizi catre "realizare" si "succes", iar pe altii ii descurajeaza facindu-i sa se orienteze spre slujbe mai putin platite.

In opinia celor doi autori, scoala reproduce sentimentul de neputinta pe care multi indivizi il resimt in alte sfere. Sistemul actual de invatamant face ca scolile sa "legitimeze inegalitatea, sa limiteze afirmarea personala la forme compatibile cu supunerea fata de o autoritate arbitrara si sa contribuie la procesul prin care tinerii sa se resemneze cu soarta lor" (Bowles si Gintis, 1976, p.266). Cei doi cercetatori sustin ca afirmarea individului s-ar putea realiza prin mai multa egalitate in societate si mai multa democratie la locul de munca.

Illich: planul ascuns de studii

Ivan Illich este unul dintre cei mai controversati teoreticieni ai educatiei. Este cunoscut pentru ideile sale critice la adresa dezvoltarii economice moderne pe care o descrie "ca fiind un proces prin care oamenii autosuficienti din start, sunt deposedati de priceperile lor traditionale si determinati sa se bazeze pe doctori pentru sanatate, profesori pentru invatamant, televiziune pentru divertisment si patroni pentru subzistenta. De asemenea sustine repunerea in discutie a notiunii de invatamant obligatoriu (Illich, 1973, apud.Giddens 2000).

El sustine ca scolile stiu cum sa procedeze cu privire la patru sarcini de baza:

asigurarea supravegherii copiilor in custodie cand parintiisunt la serviciu;

distribuirea indivizilor in roluri ocupationale, prin exersarea acestora in scoli;

transformarea valorilor dominante ale societatii in care functioneaza scoala;

insusirea deprinderilor si a cunostintelor acceptate social si necesare in campul muncii.

Termenul de organizatie de custodie dat scolii, rezida in opinia sa, in obligatia frecventarii ei de catre copiii "adunati de pe strazi" in intervalul dintre copilaria mica si angajare. Illich vorbeste de un consum pasiv in scoala - o acceptare necritica a ordinii sociale existente - prin natura disciplinei si inregimentarii pe care o implica. Aceste lectii nu sunt predate constient, ele sunt implicite prin procedurile si organizarea scolara. Planul de studii ascuns ii invata pe copii ca rolul lor in viata este "sa-si cunoasca locul si sa si-l respecte" (ibid.).

Societatea descolarizata

El spune ca invatamantul obligatoriu este o inventie de data relativ recenta, de aproximativ 130 de ani. Intrucat scolile nu promoveaza egalitatea sau dezvoltarea libera si creatoare a individului el propune desfiintarea formei actuale si inlocuirea cu o alta. De asemenea el sustine ca educatia trebuie sa asigure accesul oricui doreste (nu doar in copilarie sau adolescenta) la sursele disponibile, in orice moment al vietii. Acest sistem ar permite accesul pe scara larga la cunoastere, si nu numai, specialistilor. Cei ce studiaza nu ar trebui sa se supuna unui plan de studii standard, ci sa posede optiuni personale asupra studiilor lor.

Cadrele educationale

In locul scolilor prezente, Illich este adeptul infiintarii unor cadre educationale. Resursele materiale pentru invatarea formala ar fi depozitate in biblioteci, agentii de inchiriere, laboratoare si banci de date, la dispozitia oricarui student.

Ar fi infiintate "retele de comunicatii", care sa asigure date despre capacitatile diferitilor indivizi sau daca acestia doresc sa predea si altora sau sa fie inscrisi intr-o activitate de predare reciproca.

Aceste propuneri utopice ale lui I.Illich au revenit in actualitate dupa anii 1990, odata cu aparitia magistralelor  informationale si a noilor tehnologii de comunicare.

Educatia si reproductia culturala

Conectarea celor trei perspective educationale poate fi corectata in conceptul de REPRODUCTIE CULTURALA (Bourdieu, 1986; Bourdieu si Passeron, 1977, apud. Ggiddens, 2000).

Reproductia culturala se refera la modul in care scoala si alte institutii sociale participa la perpetuarea inegalitatilor sociale si economice de-a lungul generatiilor. Conceptul ne scoate in evidenta modul prin care scoala influenteaza insusirea valorilor, a atitudinilor si obiceiurilor datorita planului ascuns  de studiu.

P.Bourdieu vorbeste de faptul ca orice putere are caracterul de violenta simbolica atunci cand poate sa impuna ca legitime anumite semnificatii, ascunzand "raporturile de forta" care sunt fundamentul fortei sale, adaugind acestor raporturi de forta propria forta.

Orice actiune pedagogica este o violenta simbolica - ca impunere printr-o putere arbitrara, a unui arbitrariu cultural.

Impunerea fortei corespunde intotdeauna intereselor grupurilor sau claselor sociale dominante. Numai ca prin arbitrariu cultural, actiunea pedagogica (inteleasa astfel) propune o selectie arbitrara a unor norme, item-uri, taxonomii etc.

Orice actiune pedagogica contribuie, reproducand arbitrariul cultural pe care-l incalca, la reproductia raporturilor de forta care intemeiaza puterea sa de impunere arbitrara (functia de reproductie sociala a reproductiei culturale).

Concret reproductia culturala s-ar traduce astfel. Copiii din mediile sarace, in special din grupurile minoritare, isi formeaza moduri de exprimare si de comportament care intra adesea in contradictie cu cele dominante in scoala. Copiii din clasa muncitoare resimt mult mai puternic socul cultural atunci cand merg pentru prima data la scoala, decat cei provenind din familii privilegiate. Primii se afla pur si simplu intr-un mediu cultural strain. Nu numai ca acestia nu sunt motivati pentru a obtine performanta scolara, dar vorbirea si comportamentul lor obisnuit nu coincid cu cele ale profesorilor, chiar daca depun eforturi de comunicare, spune Bernstein.