Planificarea educatiei/invatamantului

PLANIFICAREA EDUCATIEI/INVATAMANTULUI

Planificarea educatiei/invatamantului reprezinta o activitate de proiectare a dezvoltarii sistemului de invatamant realizata in contexul 'mentinerii raporturilor complexe, interne si externe, in stare de echilibru satisfacator in circumstante pe cale de schimbare dinamica'(Coombs, Ph.H., 1970, vezi pag. 16).

Continutul conceptului de planificare a educatiei/invatamantului poate fi delimitat in functe de resursele temporale si spatiale prevazute special pentru realizarea unor obiective pedagogice determinate la nivel social si individual. Din aceasta perspectiva planificarea educatiei/invatamantului marcheaza un tip de proiectare realizabil, de regula, pe termen mediu, deosebit de prognoza educatiei/invatamantului (orientata pe termen lung) si de programele educatiei/invatamantului, angajate pe termen scurt (vezi Miftode, Vasile, 1976, pag.77-107).

Evolutia conceptului reflecta masura in care planificarea este implicata in rezolvarea raportului dintre dezvoltarea sociala globala (economica, politica, culturala) si cererea de educatie organizata in mod sistematic. Sunt evidente astfel trei momente semnificative: a) lansarea planificarii educatiei/invatamantului ca instrument de administrare a scolii, aplicabil dupa modelul proceselor de productie industriala (prima jumatate a secolului XX); b) promovarea planificarii educatiei /invatamantului ca factor al cresterii economice, implicat mai ales in domeniul pregatirii profesionale (anii 1950-1960); c) afirmarea planificarii invatamantului/educatiei la nivelul unui demers interdisciplinar specific stiintelor pedagogice/educatiei (in special dupa infiintarea, la nivel de UNESCO, a Institutului de Planificare a Educatiei. Paris. 1964) - vezi De Landsheere, Viviane, 1992, pag.689-690.

Modelele de planificare a educatiei/invatamantului, dezvoltate la nivel teoretic si practic, reflecta evolutiile conceptuale consemnate dar si 'comenzile sociale', conjunc-turale sau circumstantiale (vezi Husen, T.; Postelthwaite, The International Encyclo-pedia ofEducation, 1985, pag. 3923-3927).

a)  Modelul expansiunii educatiei, propune dezvoltarea invatamantului printr-un proces de crestere, care permite extrapolarea calitatilor dar si a defectelor sistemului.

b)  Modelul proiectarii demografice a educatiei propune dezvoltarea invatamantului in functie de fenomenele de crestere a populatiei inregistrate la diferite intervale de timp.

c) Modelul raportarii educatiei la necesarul de forta de munca propune dezvoltarea invatamantului conform cererilor provenite, in special, din domeniul economiei.

d) Modelul valorificarii investitiilor in educatie propune dezvoltarea invatamantului prin orientarea resurselor pedagogice in directia perfectionarii capitalului uman.

e) Modelul calitatii educatiei propune dezvoltarea invatamantului in sens managerial la nivelul raportului dintre obiectivele pedagogice asumate - activitatile propuse - produsele realizate.

Planificarea cantitativa corespunde primelor trei modele de proiectare a educatiei si invatamantului. Ea este tipica, mai ales, anilor 1950-1960. supralicitand ideea expansiunii educatiei prin suplimentarea resurselor pedagogice. in special a celor de ordin financiar. Evaluarile efectuate, inclusiv in cazul unor reforme scolare, realizate, in special in tarile in curs de dezvoltare demonstreaza faptul ca succesul planificarii invatamantului nu depinde numai de bani 'care nu pot garanta o crestere semnificativa a randamentului scolar' (vezi De Landsheere, Viviane, 1993, pag.693).

Planificarea calitativa dezvolta modelul valorificarii investitiilor in educatie in contextul optimizarii raportului dintre obiectivele pedagogice asumate si rezultatele obtinute, evaluabile la diferite intervale de timp, la nivelul sistemului si al procesului de invatamant.

Planificarea calitativa angajeaza 'pilotajul sistemului scolar' prin crearea 'unui dispozitiv de supraveghere care declanseaza alarma in cazul aparitiei unor disfunctio-nalitati'. Un astfel de instrument sustine pilotajul administrativ (realizabil din perspectiva dispozitiilor reglementare) si in mod special pilotajul formativ (realizabil din perspectiva 'testelor criteriale', centrate pe obiective) si pilotajul randamentului scolar (realizabil din perspectiva 'testelor normative' opuse dar si complementare 'testelor criteriale') - vezi De Landsheere, Gilbert, 1992, pag.225.

Prin instrumentul pilotajului, planificarea educatiei 'stabileste in ce masura sistemul educativ raspunde nu numai la exigentele calitatii (in termenii raportului intrare-iesire, ci si la exigentele coerentei si ale echitatii pedagogice si sociale (in termeni de politica a educatiei, vezi raportul finalitati-activitati-strategii).

A planifica educatia in sens calitativ presupune 'a lua decizii bazate pe informatii riguroase si actuale' care asigura stabilirea relatiei optime intre: resursele pedagogice investite - conditiile de realizare a procesului de invatamant/ si ale activitatii de invatare - rezultatele obtinute, pilotate si evaluate formativ in termeni de cunostinte si de capacitati dobandite de elevi (vezi De Landsheere, Viviane, 1993. pag.694).

Perfectionarea planificarii calitative solicita 'o strategie care sa puna mai putin accentul pe expansiunea sistemului si a procesului de invatamant - oricare ar fi ea' Solutiile eficiente la scara pedagogica si sociala trebuie sa vizeze. in mod special, 'raportarea planificarii educatiei la schimbare si la adaptare, actiune posibila si necesara prin: a) definirea mai precisa a obiectivelor; b) integrarea mai rapida a noilor structuri corespunzatoare finalitatilor asumate; c) pilotarea si evaluarea prioritar formativa a rezultatelor; d) renovarea stilului si a modalitatilor de conducere, angajate in sens managerial; e) intensificarea cercetarilor la nivelul 'transformarilor interne ale sistemului' (vezi Coombs, Philip, H.. 1970, pag.63-70). - Vezi Managementul organizatiei scoiare, Politica educatiei.