Importanta jocului didactic in integrarea copiilor cu ces

IMPORTANTA JOCULUI DIDACTIC IN INTEGRAREA COPIILOR CU CES

' Eu sunt copilul. Tu tii in mainile tale destinul meu.
Tu determini in cea mai mare masura, daca voi reusi sau voi esua in viata!
Da-mi, te rog, acele lucruri care sa ma indrepte spre fericire.
Educa-ma, te rog, ca sa pot fi obinecuvantare pentru lume'.
(Din Child's Appeal, Mamie Gene Cole)

Sunt cuvinte care ar trebui sa ne urmareasca toata viata. Da, eu cel matur, indiferent ce hram port si de unde vin, imi asum o foarte mare responsabilitate fata de o viata de om, in momentul in care am devenit parinte sau educator. Daca unii sunt mai putin constienti de acest lucru, inseamna ca undeva, in trecutul lor, in copilaria lor au avut parte de aceeasi inconstienta din partea adultilor din jur. Acesta este un lant al slabiciunilor pe care multi dintre noi ar putea sa-l rupa, doar daca ar vrea, doar daca ar fi mai atenti la cei din jurul lor, la sufletele nevinovate, ,,condamnate" la un alt mers al dezvoltarii personalitatii lor, in toata plenitudinea sa. Da, este vorba de copiii cu cerinte educative speciale. Oare cu ce au gresit acesti copii si in fata cui, de am ajuns sa nici nu-i observam, noi, cei din ,,alte sfere"? Suntem, oare, destul de convinsi sau din necunostinta de cauza ca aceste ,,cerinte educationale speciale" pot reiesi nu numai dintr-o deficienta biologica ci, mai ales din experientele neplacute, anterioare, ale copilului, din problemele sociale ale familiilor acestora? Raspunsul nu poate veni decat din modul de implicare al membrilor societatii si comunitatii, pentru integrarea acestor copii in societate. Acesta ar putea fi examenul nostru civic, al faptului ca ne pasa de cei carora le-am dat viata si ca nu ajunge atat pentru a-i da societatii ca oameni integri.

Uitam adesea ca NE NASTEM CU DREPTURI EGALE si ca doar SANSELE NU SUNT EGALE!

Cu cat mai devreme vom constientiza acest aspect, adica, cu cat mai de timpuriu, cu atat sansele pentru copiii aflati in situatii de institutionalizare vor fi mai multe si mai mari, pentru ca, inca, segregarea si marginalizarea nu sunt atat de prezente si infiltrate in viata lor. Influenta ,,izolarii" copiilor cu CES asupra dezvoltarii personalitatii lor este negativa pentru ca, stim foarte bine ca dezvoltarea personalitatii copilului este intr-o relatie stransa cu mediul, acesta determinand vectorul, directia drumului dezvoltarii acestuia.

Sa nu uitam ca si confortul psihologic oferit de mediu este determinant intr-o evolutie sau alta a formarii si dezvoltarii personalitatii umane.

Nu putem face abstractie de faptul ca avem si copii institutionalizati. Este o realitate. Important este sa dorim sa ne schimbam atitudinea vizavi de acestia, sa intelegem ce rol important avem, noi, cei care suntem privilegiati sa crestem si sa educam copii fara asemenea probleme, chiar si fata de acesti copii. Rolul nostru este de a participa efectiv la schimbarea mentalitatii societatii, oferind informatii si practici ancorate in realitate. Trebuie sa gasim diverse modalitati de integrare sociala activa a acestor copii, pentru a diminua factorii care duc la o instabilitate emotionala, la un limbaj dezvoltat insuficient, la un comportament dificil si sa determinam un echilibru emotional, incredere in cei apropiati pentru a putea relationa mai usor, sa participam la formarea deprinderilor necesare vietii in colectivitate. Nu numai scoala are obligatia si menirea de a influenta in bine bunul mers al dezvoltarii acestor copii. Cati dintre noi isi dau seama ca acesti copii au - pe langa problemele similare cu ale unui copil obisnuit - si problemele specifice situatiei care a determinat institutionalizarea lor? Rezolvarea acestor probleme necesita o tratare individuala prin activitati de corectie si de recuperare si prin includerea copilului in sistemul educational obisnuit.

Toate acestea nu cer un efort atat de mare din partea noastra, DAR, tratarea lor cu nepasare sau indiferenta, sau si mai rau, excluderea acestei realitati din sfera preocuparilor noastre, poate duce la nedezvoltarea celorlalte procese psihice si a personalitatii acestor copii, in definitiv. Copiii cu CES demonstreaza un nivel scazut de adaptare scolara, lipsa deprinderilor de viata, lipsa de initiative, instabilitatea atentiei, autocontrolul nedezvoltat. Daca nu din alte motive, atunci, macar din spirit civic ar trebui sa le dam atentia cuveni

Din experienta personala pot afirma ca orice cadru didactic poate folosi in procesul instructiv-educativ cat si de integrare in colectivitate, diverse strategii si interventii utile:
- Crearea unui climat afectiv-pozitiv;
- Stimularea increderii in sine si a motivatiei pentru invatare;
- Incurajarea sprijinului si cooperarii din partea colegilor, formarea unei atitudini pozitive a colegilor;
- Incurajarea independentei, cresterea autonomiei personale;
- Incurajarea eforturilor;
- Sprijin, incurajare si apreciere pozitiva in realizarea sarcinilor, fara a crea dependenta;
- Folosirea frecventa a sistemului de recompense, laude, incurajari, intarirea pozitiva, astfel incat sa fie incurajat si evidentiat cel mai mic progres;
- Crearea unui climat afectiv, confortabil;
- Centrarea invatarii pe activitatea practica;
- Sarcini impartite in etape mai mici, realizabile;
- Folosirea invatarii afective;
- Adaptarea metodelor si mijloacelor de invatare, evaluare, etc.

Copiii, majoritatea timpului lor liber si nu numai, si-l petrec jucandu-se. Jocul reprezinta pentru copii o modalitate de a-si exprima propriile capacitati. Prin joc, copilul capata informatii despre lumea in care traieste, intra in contact cu oamenii si cu obiectele din mediul inconjurator si invata sa se orienteze in spatiu si timp. In timpul jocului, copilul vine in contact cu alti copii sau cu adultul, astfel ca jocul are un caracter social.
Jocurile sociale sunt esentiale pentru copiii cu deficiente, intrucat le ofera sansa de a se juca cu alti copii. In aceste jocuri sunt necesare minim doua persoane care se joaca si comenteaza situatiile de joc (loto, domino, table, cuburi, carti de joc etc.).

Datorita faptului ca se desfasoara mai ales in grup, jocul asigura socializarea. Jocurile sociale sunt necesare pentru persoanele cu handicap , intrucat le ofera sansa de a juca cu alti copii, orice joc avand nevoie de minim doua persoane pentru a se desfasura. Jocurile trebuie insa sa fie adaptate in functie/de/deficienta/copilului.
Copiii cu tulburari de comportament trebuie sa fie permanent sub observatie, iar la cei cu ADHD jocurile trebuie sa fie cat mai variate. In perioada de prescolar se desfasoara mai ales in grup, asigurandu-se astfel socializarea. Din acest motiv, copiii cu deficiente trebuie sa fie inscrisi la gradinita, alaturi de copiii sanatosi. Copiii sunt curiosi, dar practici, astfel ca ei vor accepta usor un copil cu deficienta fizica, care se deplaseaza in scaun cu rotile sau in carje. Ei sunt suficient de simpli si deschisi pentru a accepta usor un coleg cu probleme de sanatate. Perioada de prescolar este cea mai indicata pentru inceperea socializarii copiilor cu deficiente. La aceasta varsta, socializarea se realizeaza usor prin intermediul jucariilor si al echipamentelor de joc. Totusi, trebuie sa fim atenti la unele probleme deosebite. Unii copii cu deficiente au avut experienta neplacuta a spitalizarii si a separarii de parinti. De aceea, pot aparea reactii intense, mai ales in primele zile de gradinita. In alte cazuri, copilul are probleme legate de utilizarea toaletei si de deplasare. In aceste situatii, este de preferat sa se solicite prezenta mamei pana la acomodarea copilului in colectivitate si acomodarea personalului cu problemele copilului.

Mediul social este o sansa! Institutionalizarea nu este o sentinta!

Neimplicarea noastra, a celor din jur este o sentinta mai periculoasa - si cu o bataie mai lunga in viitor - decat orice predispozitie biologica sau sociala!

Sa ne bucuram, asadar, de ceea ce avem, dar sa nu uitam de cei mai tristi ca noi!