QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate pedagogie

Forme ale educatiei








Forme ale educatiei


1. Educatia formala se caracterizeaza prin:

este educatia  oficiala, institutionala. Scoala prin toate formele sale, este institutia care o realizeaza (gradinite, scoli, licee, universitati, centre de perfectionare etc.);

este realizata in cadrul sistemului de invatamant structurat ierarhic si gradat cronologic, organizata pe niveluri si ani de studii. Ea se realizeaza “in cadrul unui proces de instruire realizat cu rigurozitate, in timp si spatiu: planuri, programe, manuale, cursuri, materiale de invatare etc.”[1];




cuprinde toate ciclurile de scolarizare (prescolar, primar, gimnazial, liceal, superior);

se realizeaza prin intermediul procesului de invatamant;

are finalitati explicite, formulate in documente scolare oficiale (Legea invatamantului, programe de invatamant, manuale etc.), elaborate pentru  cicluri, niveluri si ani de studii, fiind proiectate pedagogic prin planuri de invatamant, programe si manuale scolare, cursuri universitare, ghiduri etc.;

procesul educational este constient, intens, concentrat, continuu;

are ca rezultate asimilarea sistematizata si organizata de cunostinte, faciliteaza dezvoltarea unor capacitati, priceperi, deprinderi, aptitudini si atitudini in diferite domenii (cultural-stiintific, practic, tehnologic, social) precum si dobandirea din partea celui educat a unor metode si tehnici de munca intelectuala, dezvoltarea capacitatilor de autoevaluare;

este realizata de catre persoane specializate in domeniul stiintific abordat precum si in domeniul psihopedagogic;

se adreseaza unui public ce beneficiaza de un statut aparte – cel de elevi sau de studenti;

in cadrul procesului educational sunt utilizate continuturi (informatii), metode si mijloace didactice, adaptate situatiilor educationale specifice si care contribuie la atingerea obiectivelor educationale;

evaluarea performantelor celor educati se realizeaza prin raportare la criterii sociopedagogice riguroase si este realizata de catre fiecare cadrul didactic si de catre institutia scolara in sine, concretizandu-se in note, calificative,aprecieri, caracterizari etc.

faciliteaza accesul la valorile culturii, stiintei, artei, literaturii si tehnicii, la experienta social-umana, avand un rol decisiv in formarea personalitatii umane, conform obiectivelor individuale si sociale;

este influentata de alte componente ale sistemului social si politic etc.

Educatiei formale ii sunt aduse cateva critici.

Centrata pe performanta (mai degraba academica decat sociala), educatia formala lasa prea putin timp liber imprevizibilului, studierii aspectelor cotidiene cu care se confrunta elevii. De aceea, in multe dintre situatii, scoala apare rupta de contextul social in care functioneaza. Cadrele didactice, fie nu au pregatirea psihopedagogica necesara abordarii acestor aspecte, fie nu au timpul necesar abordarii aspectelor sociale.

Activitatea lor este puternic influentata de timpul necesar parcurgerii programei scolare, repectarii orarului si a programului prescris.

Educatia formala tinde astazi sa depaseasca granitele clasice prin care aceasta detinea rolul prioritar. Scoala trebuie sa se schimbe si sa se deschida in fata problematicii lumii contemporane prin:

descongestionarea programelor de invatamant si a materiei de studiu;

introducerea unor discipline/capitole care sa vizeze viata comunitatii in care scoala isi desfasoara activitatea care sa abordeze aspecte ce tin de dezvoltarea comunitaii, istoricul acestei, valorizatea aspectelor pozitive ale comunitatii  etc.;

sustinerea elevilor pentru a-si manifesta talentele si aptitudinile  prin cresterea si diversificarea ofertei de optionale si de alternative educationale;

dezvoltarea unor oferte educationale diverse (pachete de cursuri optinale, alte servicii sociale dezvoltate in scoala etc.);

oferirea unor sanse reale pentru fiecare unitate de invatamant de a-si determina propriul curriculum (prin curriculum la decizia scolii);

posibilitatea utilizarii flexibile a segmentului neobligatoriu din programe in functie de nevoile locale de educatie si formare;

asigurarea unei conexiuni adecvate intre invatarea formala, nonformala si informala, in sensul deschiderii scolii inspre influentele educative nonformale si informale si gasirea modalitatilor optime de articulare intre acestea;

armonizarea politicilor si practicilor privind instruirea initiala, si continua (asigurarea calitatii si continuitatii prin continutul curriculum-ului, evaluare si recunoastere) si regandirea tuturor nivelurilor si structurilor invatamantului din prespectiva educatiei permanente;

integrarea rapida a noilor tehnologii comunicationale in procesul de invatamant, etc.



2. Educatia nonformala prezinta urmatoarele caracteristici:

este alcatuita din toate activitatile educationale, intentionate, sistematice, desfasurate insa in afara scolii (de catre alte institutii si organizatii);

nonformal nu e sinonim cu needucativ, ci desemneaza o realitate educationala mai putin formalizata sau neformalizata, dar intotdeauna cu efecte formativ-educative;

continutul sau este adaptat nevoilor individului si unor situatii specifice;

un aspect important al educatiei nonformala il reprezinta faptul ca cei educati opteaza, aleg din proprie initiativa o forma sau alta de educatie nonformala, in functie de obiectivele personale, necesitati, interese etc.;

continutul si obiectivele urmarite sunt prevazute in documente special elaborate ce prezinta o mare flexibilitate, diferentiindu-se in functie de varsta, sex, categorii socioprofesionale, interesul participantilor, aptitudinile si inclinatiile acestora;

educatia nonformala care serveste unei mari varietati de necesitati educationale (mai ales la tineri si adulti) se regaseste sub mai multe forme:

a) educatia “complementara”, paralela cu scoala, intalnita mai ales la elevi;

b) educatia “suplimentara, pentru cei care si-au intrerupt prematur studiile;

c) educatia de “substitutie”, pentru cei care sunt analfabeti.[2]

o alta clasificarea a educatiei nonformale poate fi facuta in functie de activitatile desfasuare. Astfel intalnim:

1) activitati extraclasa/extradidactice (cercuri pe disciline, interdisciplinare sau tematice, ansambluri sportive, artistice, concursuri scolare, olimpiade, competitii etc.);

2) activitati de educatie si instruire extrascolare, denumite parascolare si periscolare.

Activitatile parascolare se dezvolta in mediul socio-profesional specific: activitati de perfectionare si de reciclare, de formare civica sau profesionala.

Activitatile periscolare sunt desfasurate in mediul socio-cultural ca activitati de autoeducatie si de petrecere organizata a timpului liber in cadrul universitatilor populare, al cluburilor sportive, la teatru, in muzee sau in cluburile copiilor, in biblioteci publice, in excursii, actiuni social-culturale sau in familie ori prin intermediul massmedia.

Toate aceste activitati folosesc predominant resurse locale.

Obiectivele educatiei nonformale sunt multiple si specifice diverselor situatii intalnite. Totusi putem sistematiza cateva dintre acestea:

a) Perfectionarea profesionala/recalificarea persoanelor care au nevoie de acest lucru. Acesat obiectiv include mai multe aspecte: perfectinarea profesionala, recalificarea, sustinrea celor interesati pentru a se implica intr-o activitate profitabila (comert, agricultura, comert, servicii, industrie etc.).

b) Pregatirea cetatenilor pentru a cunoaste, folosi mai bine resursele locale Parteneriatul scoala – comunitate locala este imperios necesar sa se manifeste in acest domeniu. Alaturi de scoala, in acest demers pot sta: autoritatile locale, agentii economici, organizatiile nonguvernamentale si nu in ultimul rand, cetatenii.

c) Alfabetizarea Este cunoscut faptul ca, analfabetismul este sursa de saracie, marginalizare sociala, conflicte sociale etc.

Sunt scoli care, alaturi de alti parteneri (ONG-uri, autoritati, biserica) s-au implicat in programe de alfabetizare/completarea scolarizarii pentru cei care au abandonat scoala la un anumit nivel. Beneficiile comunitatii sunt multiple :

cei alfabetizati se pot angaja in munca, pot fi mai bine remunerati, este diminuat gradul de saracie ;

pe langa alfabetizare, cei formati se pot specializa intr-un anumit domeniu, comunitatea putand folosi aceasta forta de munca;

cei cuprinsi in astfel de programe mai pot primi informatii, pot exersa deprinderi de viata sanatoasa (educatie igienica), economica (administrarea resurselor) acest lucru ducand implicit la sporirea calitatii vietii;



pentru multi dintre copiii care provin din parinti analfabeti exista riscul ca si acestia, la randul lor sa nu frecventeze scoala sau sa o abandoneze. Daca parintii suntcuprinsi in programe de alfabetizare, pot constientiza avantajele scolarizarii si astfel isi vor sprijini copiii in a urma scoala;

poate scadea gradul de infractionalitate la nivel comunitar. Oamenii isi vor putea procura resursele muncind si mai putin prin comiterea de de acte de infractionalitate.

d) Dezvoltarea unora dintre componentele educatiei: morala, profesionala, fizica, igienica, ecologica, pentru petrecerea timpului liber, interculturala, civica etc.

e) Recreierea si destindrea participantilor si petrecerea adecvata a timpului liber Pot fi organizate activitati de cunoastre, intretinere a resurselor locale sau de promovare a comunitatii (festivaluri, expozitii, serbari etc.). Nu este de neglijat faptul ca in cadrul acestor activitati pot participa impreuna toti membrii comunitatii (elevi, tineri, adulti).

f) Largirea si completarea orizontului cultural al participantilor la diverse activitati;

g) Exersarea si cultivarea abilitatilor, aptitudinilor, talentelor, capacitatilor Educatia nonformala este realizata de o serie de agenti care actioneaza la nivelul comunitatii locale: familie, organizatii nonguvernamentale, case de cultura si tehnica, muzee, teatre, biserica, politie, unitati sanitare, agenti economici, cinematografe, biblioteci, universitati populare etc. cat si prin mass-media.

Sorin Cristea spune ca: “educatia nonformala valorifica activitatea de educatie / instruire organizata in afara sistemului de invatamant dar si in interiorul acestuia (vezi rolul cluburilor, taberelor elevilor/studentilor) sub indrumarea unor cadre didactice specializate in proiectarea unor actiuni educationale, care asigura realizarea corelatiei subiect/educator – obiect/educat la niveluri de flexibilitate complementare in raport cu resursele pedagogice formale.”[3]

Spre deosebire de educatia formala, coordonatorii acestei forme de educatie sunt animatori, moderatori care sunt mai flexibili, entuziasti, se adapteaza rapid la cerintele specifice activitatii desfasurate.

Evaluarea performantelor obtinute de catre participanti este si ea flexibila, in functie de situatii. In conditiile extinderii cererilor de pregatire profesionala prin diferite forme de instruire nonformala, exista si situatii in care acestea sunt finalizate prin certificate sau diplome de absolvire.

Raportul dintre educatia nonformala si cea formala este unul de complementaritate, atat sub aspectul continutului, cat si in ceea ce priveste formele si modalitatile de realizare.

Sunt semnalate insa si o serie de limite precum:

de multe ori programele sunt prea flexibile, centrate doar pe obiectivele pe termen scurt, educatorii au o mare libertate metodologica;

este puternic dependenta de mijloacele disponibile care nu sunt in masura sa raspunda adecvat cerintelor educative concrete;

recunoasterea sociala a rezultatelor certificate prin diplome si certificate poate fi dificila in conditiile existentei “concurentei” educatiei formale;

pot aparea situatii in care resursele comunitatii locale implicate si programele educationale desfasurate la nivel comunitar sa nu aiba coerenta (ex. sunt profesionalizate persoane in meserii necerute la nivel local) etc.

Orientarile postmoderniste evidentiaza expansiunea educatiei nonformale cu preluarea unor sarcini de educatia formala, diversificand activitatile si stimuland in mai mare masura motivatia participantilor.

Largirea campului educatiei nonformale este o problema de interes general pentru politicile educationale incepand cu anii pe fondul afirmarii preocuparilor de educatie permanenta si recurenta si al extensiei formelor de instruire de-a lungul intregii vietii in formule situate in afara sistemului scolar.

Teoria “descolarizarii societatii” (Ivan Illich, 1971) propune “patru retele ale cunoasterii” caracteristice pentru “noile institutii educative” de tip nonformal:

a) o retea de “servicii utilizata in activitatea zilnica in uzine, aeroporturi, ferme etc.”, care pune la dispozitia publicului diferite “obiecte educative”: instrumente, biblioteci, laboratoare, sali de expozitii, sali de spectacol, muzee etc.;

b) o retea de “schimburi de cunostinte” actualizate, bazata pe “o lista de persoane” dispuse si capabile de asemenea activitatii;

c) o retea de comunicare sustinuta printr-un organism care “faciliteaza intrunirile intre “semeni” si inregistrarea dorintelor in materie de educatie;

d) o retea de adrese ale persoanelor profesioniste sau amatoare, capabile de “servicii educative” oferite chiar la nivelul unui “anuar”.[4]

1.3 Educatia informala este caracterizata prin urmatoarele:

Influentele educative primite zi de zi neplanificat si neorganizat, influentele educative sunt spontane, neasteptate;

Se intinde pe durata intregii vieti si se realizeaza prin intermediul experientelor cotidiene;

Include ansamblul influentelor cotidiene, spontane, eterogene, incidentale, voluminoase – sub aspect cantitativ – care nu isi propun in mod deliberat atingerea unor obiective pedagogice, dar au efecte educative, ocupand cea mai mare pondere de timp din viata individului. Aceste influente spontane, incidentale nu sunt selectate, prelucrate si organizate din punct de vedere pedagogic;



Individul primeste informatii, isi formeaza priceperi si deprinderi, si structureaza personalitatea, convingerile, atitudinile. Prin contactele sociale spontane si influente cotidiene fiecare persoana adopta anumite atitudini, realizeaza anumite comportamente, interiorizeaza valori, conturandu-si astfel profilul sau psihosocial;

Obiectivele educatiei informale nu sunt formulate explicit dar prin influentele sale exercitate continuu are efecte educative care pot fi atat pozitive cat si negative;

Educatia informala isi manifesta influenta in afara cadrului institutional, in mediul social de viata cotidiana al individului, in familie, in grupul de prieteni, in colectivul de munca, in localitatea in care traieste, in comunitate, pe strada etc.

Educatia informala cuprinde “achizitiile dobandite intr-o maniera intamplatoare in ocazii din ce in ce mai numeroase si mai variate, asa cum le determina conditiile existentei umane ca atare.”

In literatura de specialitate intalnim o diferentiere a influentelor educative de tip informal:

Influente educative neorganizate, neselectate, spontane, neprelucrate care sunt rezultate din interactiunea sociala din familie,strada, anturaj etc;

Influente educative organizate si institutionalizate manifestate de mass-media, care sunt proiectate si orientate din perpectiva altor interese decat cele educationale. Mass media poate insa, sa abordeze si sa-si propuna programe speciale cu obiective educationale

Evaluarea acestui tip de educatie este si ea una informala, spontana. Poate imbraca forma feed-back-ului venit din partea celor din jur ca opinii, atitudini, sfaturi, replici in conversatie etc. sau a reusitelor personale si sociale ale celor implicati. “Viata sociala se desfasoara sub dublu impact: acela al opiniei colectivitatii si al cenzurarii pe care o opereaza constiinta in sine.”[6]

In tarile dezvoltate se manifesta tendinta institutionalizarii educatiei informale in cadrul organizatiilor de tineret si comunitare. In acest sens, specialistii (de multe ori voluntari), incurajeaza oamenii sa se gandeasca la propriile experiente si situatii de viata si sa discute despre acestea cu ceilalti membrii prezenti (vezi intrunirile si cluburile pentru dezalcolizare si dezintoxicare, si campaniile impotriva SIDA, etc.)




Sorin Cristea, Dictionar de pedagogie, Grupul Editorial Litera Educational, Chisinau, 2002, p. 112

Jinga Ioan, Istrate Elena, Manual de pedagogie, Editura ALL Educational, Bucuresti, 2001, p. 115

Idem 84, p. 199

Oprea Crenguta Lacramioara, Pedagogie. Alternative metodologice interactive in

https://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap1.pdf, apud Cristea Sorin, 2002, p. 120 si Mahler Fred, 1977, pp. 56–63; 128–134

Cozma Teodor, Educatia formala, nonformala, informala in Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, Iasi 1997, p. 28

Idem 88




Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }