Eliminarea barierelor din relatia profesor-elev

Eliminarea barierelor din relatia profesor-elev

Procesul de predare-invatare este unul complex, iar cand profesorul si elevul nu pastreaza o relatie optima, acesta poate deveni chiar sinuos. Aceasta relatie de interdependenta poate fi umbrita de atitudini ce vin atat din partea profesorului, cat si din partea elevilor. In aceste conditii, profesorul poate fi si este acuzat adesea ca se limiteaza la predarea acelorasi notiuni si, mai ales, dupa aceleasi tehnici de predare, ca nu stie sa interactioneze cu elevul, nemotivandu-l astfel.

Elevul este cel plin de elan, insa datorita societatii, care promoveaza doar non-valori, acesta nu are posibilitatea de a urma niste modele, iar energia lui e centrata inspre activitati care poate sunt mai putin benefice pentru el, iar mai tarziu, pentru societate.

In cartea „Relatia profesor-elevi: blocaje si deblocaje”, autoarele, Elena Truta si Sorina Mardar, ofera atat sursele de blocaj, cat si manifestari ale acestor blocaje, dar si solutii, de aceea am selectat zece blocaje, pe care le-am considerat cele mai frecvente, pentru a le prezenta si a le discuta.

1.     „cod inaccesibil” – codul este limba, si mai ales nivelul la care apeleaza atat emitatorul, cat si receptorul pentru a se intelege. Astfel ca, daca profesorul impacheteaza esenta intr-o forma inaccesibila sau greu accesibila elevilor, acestia nu vor putea comunica, nu-i vor putea raspunde profesorului. Acest blocaj duce la cel de-al doilea despre care o sa vorbim, si anume:

2.     „absenta feedback-ului/feedback dificitar”. Solutia inlaturarii celor doua bariere in realtia profesor-elev este aceea de a adapta codul, limbajul la particularitatile individuale ale elevilor si de a solicita un feedback permanent. Cand se observa absenta acestuia, activitatea trebuie oprita pentru intreaga clasa sau pentru elevul cu probleme, dupa caz.

3.     „motivatia deficitara a receptorului”, adica a elevului. In timpul lectiei, daca elevul nu este motivat, interesat de informatiile predate, acesta poate sa isi gaseasca diverse preocupari, de aceea e important sa trezim interesul lor pentru fiecare ora in parte.

4.     „climat de munca necorespunzator”- galagia, agitatia duc la perturbarea orei si elevii nu mai pot urmari mesajul; neurmarirea acestuia duce la neintelegerea lui, iar pentru a evita aceasta agitatie, bariera, e nevoie ca toti elevii sa fie prinsi in lucru;

5.     „neintelegerea semnificatiei si intentionalitatii comportamentului celuilalt” – acesta e punctul ce duce la ruperea relatiei profesor-elev. Daca intre cei doi nu exista o apropiere si o intelegere, totul se duce de rapa; in acest sens profesorul trebuie sa rupa aceasta bariera si sa fie atent la fiecare elev, de la fiecare sa astepte atat cat ii poate oferi, nu mai mult, pentru ca risca sa-si arunce elevul in derizoriu. Aici trebuie sa amintim, ca mijloc de remediere, de un sistem de notare al profesorului bine intemeiat, dar si de o transparenta in notare.

6.     „atitudine excesiv de critica sau de necritica in fata celorlalti” – bariera aceasta poate fi inlaturata incet pornind de la sistemul transparent de notare despre care am vorbit, pentru ca profesorul trebuie sa-si noteze elevii in functie de cat au invatat intr-un moment dat, nu sa-si creeze preconceptii, cu unii elevi sa fie excesiv de critic, iar cu altii excesiv de lejer.
Neincrederea, dezamagirea sau imposibilitatea cooperarii pot fi eliminate daca se analizeaza zilnic aceasta relatie si mai ales daca profesorul va folosi metode cat mai diversificate in predare, iar notarea se va face atunci cand elevul a fost activ, pentru motivarea acestuia.

7.     „iluzia profesorului ideal / elevului ideal”- trebuie pornit de la ideea ca nu exista nici profesor, nici elev ideal, acestia doar pot tinde spre ideal, de aceea profesorul trebuie in permanenta sa-si aminteasca si sa-i aminteasca si elevului despre acest lucru. Cei doi poli trebuie sa-si autoregleze comportametul si trebuie sa realizeze un joc de rol, cu scopul de a se putea intelege unul pe celalalt.

8.     „insuficienta antrenare a elevilor in procesul de predare a cunostintelor” – totul depinde de noi, profesorii; daca nu vom fi activi si nu le vom induce elevilor pofta de a activa, de a participa la ora, acestia vor cadea in dezamagire, blazare. De aceea, trebuie sa purtam un dialog viu cu elevii, sa le punem in fata diferite probleme in care sa se implice, indreptand astfel cunostintele teoretice inspre aplicare, iar totul va fi pentru ei mult mai fascinant.

9.     „competitia” este o bariera in relatia elevului cu ceilalti colegi din clasa si, in viitor, in societate. Daca tot timpul ii angrenam in competitii, acestia s-ar putea sa devina individualisti, acum si mai tarziu (dupa cum spuneam), de aceea trebuie sa stim sa inlaturam aceasta bariera atunci cand apare. Elevii trebuie sa vada competitia ca pe un joc, ca pe o activitate cu caracter cooperant, de aceea, acest gen de activitati e foarte bine de realizat in grupe, si nu individual.

10. „stilul de conducere al profesorului (autoritar si laissez-faire)”. Aceasta bariera consta in cele doua extremitati la care recurg de obicei profesorii, acestia pot fi „buni”, iar elevii profita de aceasta lejeritate si uita ca au de indeplinit unele sarcini de scoala sau ca intre ei si profesori exista o treapta. Acest comportament risca sa se extinda nu numai in relatia cu acel profesor, ci in relatia elev-profesor, in general. De cealalta parte, profesorii autoritari isi predau foarte bine materia, sunt respectati de elevi, dar materia predata de acestia nu este inteleasa, pentru ca elevii nu indraznesc sa-si lamureasca anumite neclaritati, nu indraznesc sa-i puna profesorului intrebari care l-ar ajuta, ei doar o memoreaza si atunci procesul de invatamant nu mai este axat pe competente.

Pentru eliminarea barierelor e necesara o cale de mijloc, un comportament al profesorului prin care sa se faca respectat, dar elevul sa poata sa indrazneasca sa-i adreseze intrebari.

Lista acestor bariere poate continua, la fel cum pot continua si solutiile. Important este, daca apar aceste bariere, sa fim receptivi, sa avem capacitatea de a le identifica si de a le eticheta si, mai important, in functie de situatie, de a cauta raspunsuri, solutii, pentru inlaturarea lor pentru ca relatia noastra cu elevii sa fie una benefica pentru ei, pentru noi, pentru sistemul de invatamant, pentru societate.

Rolul comunicarii nonverbale in mediul scolar, specialitatea istorie

Intr-o comunicare cu dominanta verbala, cum este si cea educationala, comunicarea nonverbala si cea paraverbala nu se adauga verbalului, ci formeaza un intreg bine structurat, complex si convergent.

Definitiile comunicarii nonverbale sunt foarte variate si majoritatea acceptate, diferenta constand in modul de abordare a procesului de transmitere a semnalelor nonlingvistice. In „The Blackwell Encyclopedia of Social Psychology”, M.L. Patterson ia in considerare doua acceptiuni ale termenului de comunicare nonverbala: „in general se refera la transmiterea de informatii si la influentarea prin reactiile fizice si comportamentale ale indivizilor”.

Comunicarea nonverbala ofera un cadru deosebit de fertil in dezvoltarea interrelationarilor didactice si, de altfel, trebuie observat nu numai ca nu poate fi despartita de comunicarea didactica in general, ci si ca locul sau tinde sa fie unul din ce in ce mai important.

In calitate de profesor, am prilejul sa observ modul in care comunica elevii, atat intre ei, cat si in momentele didactice, si constat ca, de multe ori comunicarea verbala nu este de ajuns. Pentru un mesaj complet primit de la elevi este absolut necesar sa adaug si informatiile trimise prin intermediul comportamentului nonverbal. In egala masura, si comunicarea mea trebuie sa fie una completa: nu este suficient sa reproduc informatii verbale, ci trebuie sa le anim, sa le dau profunzime, ajutandu-ma de gesturi, de mimica, de tonul vocii si de toate celelalte modalitati de comunicare nonverbala.

Gesturile includ mult mai mult decat simplele miscari al mainilor sau altor parti vizibile ale organismului. Intonatiile vocii pot inregistra atitudini si sentimente la fel de semnificativ ca inclestarea pumnului, agitarea mainii, datul din umeri sau ridicarea sprancenelor. Raspundem la gesturi cu o mare vioiciune si chiar s-ar putea spune ca o facem potrivit unui cod elaborat si secret care nu este scris nicaieri, nu este cunoscut de nimeni si este inteles de toti.

Fata defineste identitatea, exprima atitudini, opinii si stari de spirit, arata modul de inrudire cu altii, este marca vizuala a fiecarei fiinte umane. Extrem de expresiva, fata umana are trasaturile foarte mobile si deoarece „vorbeste pentru ea insasi” cu elocinta si candoare, vocabularul are doar cateva cuvinte care sa exprime multitudinea si diversitatea gesturilor sale. Din punct de vedere emotional, fata este mai puternica decat cuvantul. Inrosirea fetei, ca urmare a exercitiului fizic, jenei, timiditatii, furiei sau rusinii – forma de manifestare specific umana – este determinata de stimuli sociali, ca atunci cand devenim centrul atentiei unui grup, suntem rugati sa luam cuvantul sau incercam un sentiment de panica.

Printre miscarile profesorului se pot inscrie: indicarea tablei si fixarea privirii spre un anumit elev, indreptarea intentionata a privirii asupra clasei, aruncarea privirii spre o priza si inmanarea prelungitorului unui elev, in mod ostentativ, miscarea capului in sens afirmativ sau negativ in timp ce un elev raspunde, etc. La randul lor, si elevii recurg la nonverbal in reactia lor la clasa. Printre gesturile concrete observabile de catre elevi se inscriu: strangerea pumnilor, ce echivaleaza cu ostilitate, manie sau stress, capul sprijinit in palma semnifica plictiseala, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotriva, denota interes. Incruntarea, pe de o parte, semnifica manie, dar, pe de alta parte este si un gest facut in momentul concentrarii, „o adunare a gandurilor” in zona centrala a fruntii. Cand un elev isi incruciseaza membrele superioare este un gest de aparare, de protectie, simbolizand si timiditatea; din contra, membrele degajate, bratele deschise denota relaxare, disponibilitate spre comunicare, siguranta de sine. Aceste miscari ale elevilor au valoare de feed–back pentru profesor, dar numai in conditiile in care profesorul le interpreteaza corect.

Privirea, in conceptia lui John Heron, este „cea mai profunda si intensa, dar in acelasi timp si cea mai simpla metoda de comunicare in lumea umana”. Atat calitatea de dezvaluitori ai starilor interioare, cat si puterea de influentare a sentimentelor si vointei asigura ochilor o pozitie privilegiata de emitatori si de receptori de semnale interpersonale. Orice miscare a ochilor sau a pleoapelor, precum si orice dilatare a pupilei contin elemente importante de informatie. Privirea furnizeaza expresiile cele mai nuantate si emotiile cele mai reale. Intentiile cele mai ascunse nu pot fi controlate decat cu mare greutate. Preferam, mai degraba, sa evitam contactul cu privirea celuilalt decat sa-i furnizam informatii pe care le percepem ca fiind prea intime. Cand profesorul adreseaza o intrebare elevilor sai la ora de curs, acesta nu trebuie sa numeasca o anumita persoana, chiar daca el cunoaste numele tuturor elevilor din sala, ci le observa expresivitatea ochilor. Printr-un astfel de comportament el vede cine stie, doreste si vrea sa raspunda, dar si pe cei care nu cunosc raspunsul la intrebarea sa.

Paralimbajul reprezinta modul prin care mesajul oral este transmis, fiind inclus fie in aria comunicarii verbale, fie in campul comunicarii nonverbale. Acesta include viteza de vorbire, ridicarea sau scaderea tonului, volumul, folosirea pauzelor, calitatea vorbirii. Cand toti acesti factori sunt aditionati cuvintelor, ei pot schimba intelesul a ceea ce dorim sa transmitem. In privinta intonatiei, aceasta poate modifica total continutul unei fraze, putand sa introduca un subinteles sau o ironie. Intonatia devine o forma a modularii continutului lingvistic al mesajului. In cadrul comunicarii didactice, tonul este unul din factorii care influenteaza mesajul transmis, atragandu-i pe elevi sau, din contra, facandu-i dezinteresati. Un ton calduros in voce va spori randamentul elevilor, va determina cresterea performantei in achizitionarea cunostintelor. Ritmul, debitul si intensitatea depind de controlul emotiv: vocea este sigura, anxioasa, energica etc. Este de la sine inteles ca cel ce vrea sa se impuna atentiei va ridica vocea. In sala de clasa profesorul foloseste o intensitate ridicata a vocii in explicatiile deosebite, la care adauga si un ritm mai lent al vorbirii, vorbesc mai rar si mai tare decat in mod curent. Aceeasi voce o va folosi si in cazurile in care in clasa exista o rumoare care perturba procesul educational. Pe de alta parte, elevii vor vorbi clar si tare atunci cand sunt siguri pe informatiile detinute si, din contra, vor sovai si vor vorbi aproape soptit in momentul in care nu stapanesc informatiile.

Astfel de asertiuni generale pot fi nelimitate. In ceea ce priveste comunicarea nonverbala in mediul scolar, aceasta are semnificatia ei. Unanim, relatiile afective pozitive stimuleaza invatarea. Predarea si invatarea sunt influentate de moralul grupului si de natura relatiilor intretinute cu membrii grupului. Sustinand acestea, argumentez necesitatea utilizarii de catre profesor si a unei comunicari nonverbale eficace. Dar, din moment ce procesul educational se bazeaza pe doi membri – educator si educat –, atunci, pentru un dascal nu este suficient ca el sa intrebuinteze elemente ale limbajului nonverbal, ci trebuie sa distinga si modalitatea de comunicare nonverbala a celor pe care ii indruma, pentru a le intelege nedumeririle, pentru a le intui intrebarile, pentru a le descoperi emotiile si sentimentele, pentru a asigura un proces educational constructiv.

Observarea constienta a propriilor noastre actiuni precum si ale altora este calea cea mai potrivita pentru a intelege mai bine metodele de comunicare ale celei mai complexe si mai interesante fiinte de pe glob – omul.

Jocul - metoda interactiva de predare - invatare a unei limbi moderne

Spre deosebire de metodele traditionale de predare a unei limbi straine, metodele moderne implica interactivitatea, participarea directa a celor instruiti in procesul de predare-invatare. Una dintre metodele interactive utile pentru invatarea unei limbi moderne este jocul. Lucrarea de fata se concentreaza pe o serie de exemple de jocuri didactice utile in predarea limbii engleze. Jocul poate duce la asimilarea notiunilor mult mai usor, creand un mediu relaxat de invatare si contribuind la dezvoltarea imaginatiei, a aptitudinilor si creativitatii elevilor.

Jocul ca metoda didactica trebuie privit din doua perspective:

1. Jocul la clasele mici, I-IV, care ar trebui sa fie predominant deoarece acestia reactioneaza altfel cand stiu ca fac parte dintr-o poveste pe care o construiesc impreuna, in care, cu siguranta, au rolul principal, acesta nefiind unul impus, ci unul asumat, „creat”.

2. Jocul la clasele mari - gimnaziu si liceu. Desi par mai greu de captat in astfel de activitati, elevii vor participa cu interes, deoarece se anuleaza barierele unei lectii „in clasa”, este altceva decat orele obisnuite, iese din tipare. In acest caz jocul didactic poate fi folosit, fie pentru a incepe o discutie, pentru a „sparge gheata”, fie pentru a evidentia trasatura competitiva a participantilor, sau pentru a recapitula unele notiuni studiate.

In cele ce urmeaza voi enumera cateva tipuri de joc si momentele in care le putem folosi in cadrul unei lectii, avand ca si grup-tinta clasele de gimnaziu si de liceu.

a) Pentru „spart gheata” un joc de genul ”intrebari pentru aflarea adevarului” ar putea inlatura barierele in comunicare, i-ar putea face chiar si pe cei mai timizi sau mai putin pregatiti elevi sa participe. Acest joc este eficient atat la clasele de liceu, cat si la clasele de gimnaziu, pentru elevii de nivel mediu si avansat pentru ca incurajeaza interactivitatea. Profesorul va alege un „voluntar” care va fi cel interogat. Colegii ii vor adresa intrebari in legatura cu ceea ce a facut el, de exemplu la sfarsit de saptamana, cu o zi in urma, folosind intrebari cu raspuns limitat „Da”, „Nu”. Exemple: „Ai fost ieri la cumparaturi?”, sau „Te-ai uitat ieri la televizor?” Este important ca aceasta activitate sa se desfasoare intr-un ritm alert si sa nu dureze mai mult de zece minute. Profesorul va corecta eventualele greseli de gramatica sau de pronuntie ale elevilor, dar nu va interveni pe parcursul desfasurarii acestei activitati. O alta varianta a acestui joc didactic este „Cuvantul misterios”. Profesorul va scrie pe tabla un cuvant legat de vocabularul predat la clasa intr-o ora anterioara. Un elev va sta cu spatele la tabla si va adresa colegilor intrebari pentru a afla cuvantul. Intrebarile trebuie sa fie cat mai variate. Daca elevul numeste cuvantul de pe tabla, el va avea dreptul de a scie alt cuvant, care sa fie descoperit de un alt coleg desemnat.

b) Pentru imbunatatirea vocabularului putem folosi un joc numit „Trage oblonul”. Elevii vor fi impartiti pe echipe de cate patru. Fiecare echipa va primi cate opt fise continand opt „ferestre”. Pe jumatate de „fereastra” este scrisa o jumatate de proverb sau expresie (Oblonul inchis). Elevii vor primi si partea cealalta pe bucatele mici de hartie. Ei trebuie sa potriveasca respectivele cuvinte astfel incat „oblonul” care cuprinde toate cuvintele proverbului, sau expresiei sa fie  inchis. Profesorul va avea rolul de a juriza munca elevilor si de a desemna echipa castigatoare, adica cea care va „inchide” obloanele, va gasi proverbele sau expresiile enuntate in cel mai scurt timp. Aceasta echipa va da o „pedeapsa” echipei perdante.

c) „Jumatate de Rebus”. Acest joc functioneaza astfel: Elevii lucreaza pe perechi. Profesorul le va propune un rebus completat partial. Unul dintre elevi va avea o jumatate de rebus, iar celalalt a doua parte. Nu vor exista indicii pentru aflarea cuvantului. Elevii vor formula, pe rand, propriile explicatii, respectiv definitii astfel incat fiecare dintre ei sa poata completa rebusul. Acest joc incurajeaza dezvoltarea vocabularului si exprimarea libera, dar poate fi folosit si pentru recapitularea vocabularului la sfarsitul unei unitati de invatare. Trebuie sa mentionez faptul ca aceasta metoda este foarte potrivita in cazul elevilor de nivel avansat, deoarece ei pot formula definitii mai ample, ajutandu-se si de vocabularul acumulat.

d) „Povestea” - o activitate antrenanta care incurajeaza creativitatea elevilor si dezvolta lucrul in echipa. Se poate folosi atat la clasele de gimnaziu, cat si la cele de liceu. Elevii vor fi impartiti in patru grupe. Fiecare grupa va scrie pe o foaie de hartie cate patru sau cinci cuvinte, care au sau nu legatura intre ele. Fiecare foaie va merge la cealalta grupa, adica foaia de la grupa intai va merge la grupa a doua, cea de la a doua la a treia si asa mai departe. Fiecare echipa va trebui sa alcatuiasca o poveste folosind cuvintele respective, respectand regulile gramaticale, nu neaparat si pe cele logice! Se pot compune povesti amuzante sau science fiction - creativitatea nu are limite! O alta varianta a acestui joc este scrierea unei poezii folosind cuvintele propuse. Paragrafele vor fi notate pe foi tip flip-chart si apoi vor fi prezentate colegilor de un purtator de cuvant al fiecarei grupe. Profesorul va avea rolul de evaluator al activitatii elevilor, evidentiind cele mai bune idei.

In incheiere este necesar sa subliniez faptul ca aceasta metoda didactica ofera elevilor posibilitatea de a-si imbunatati cunostintele si abilitatea de a vorbi o limba straina, reinventandu-se in fiecare caz, interactionand cu altii, transferand ”achizitiile” in contexte noi!