QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate pedagogie

Delimitarea conceptului de invatare si definitii ale invatarii








Delimitarea conceptului de invatare si definitii ale invatarii


Procesul complex de formare si devenire a personalitatii umane este indisolubil legat si independent, totodata, de activitatea de invatare si de educatie in general. Complexitatea si diversificarea functiilor atribuite acestei activitati umane (in mod deosebit a invatarii scolare) nu cunoaste un continut semantic unitar si nici nu intra sub incidenta analitica a unei singure discipline, problematica invatarii fiind revendicata de mai multe discipline, continutul ei fiind deci pluridisciplinar. De invatare se ocupa cele mai diverse stiinte si discipline, pe langa pedagogie si psihologie, cum ar fi: biologia, fiziologia, gnoseologia, logica, sociologia, psihologia sociala, cibernetica etc.

Nici chiar asupra delimitarii atributiilor invatarii – a functiilor acestei activitati – nu exista puncte de vedere unitare si comune. Dictionarul de Pedagogie distinge doua sensuri ce-i sunt atribuite invatarii:




sensul larg, care atribuie fenomenului invatarii atributul de dobandire de catre fiinta vie a experientei individuale, de comportare, sens de natura biofiziologica si unde invatarea coincide cu mecanismul adaptarii individuale, determinand organizarea unei anumite reactii de raspuns – adaptative; La acest nivel invatarea mai poarta denumirea si de invatare spontana, neorganizata, care se extinde si asupra unor structuri sociale cum ar fi: familia, grupurile de joaca etc.

in sens psihopedagogic, invatarea este perceputa ca a fi acea activitate desfasurata de catre oameni in scopul insusirii de cunostinte si dobandirea de deprinderi in toate sectoarele vietii psihice – cunoastere, emotivitate, vointa etc.; Rezulta de aici ca invatarea este o activitate indreptata spre scopuri de cunoastere a unor cunostinte, reguli, regulamente, legi, principii avand din aceasta perspectiva o functionalitate informativa si un rol formativ – de formare si transformare continua a personalitatii individului, a dimensiunilor cognitive in primul rand.

Din cele doua perspective prezentate putem defini invatarea ca a fi acea activitate cu valoare psihologica si pedagogica, condusa si evaluata in mod direct sau indirect de educatori si consta in insusirea, transformarea, acomodarea, ameliorarea, reconstructia, fixarea si reproducerea constienta, progresiva, voluntara si relativ interdependenta a cunostintelor, priceperilor, deprinderilor si aptitudinilor.

Invatarea este un fenomen complex, dinamic, cu un continut bogat si  o larga sfera de cuprindere. Literatura de specialitate evidentiaza multitudinea incercarilor de definire a invatarii, de conturare a unor teorii si modele ale invatarii.

In sens larg, invatarea este definita drept “achizitie noua de comportament, ca rezultat al exersarii, menite sa satisfaca adaptare la mediu”; “insusirea de catre organism a unor raspunsuri la situatii pentru care nu detine posibilitati genetice”; “invatarea inseamna explorarea vie si activa a situatiilor, cu posibilitatea de a sparge tiparele comportamentale existente si a elabora forme noi de comportare, solutii creatoare”.

Dupa behavioristi, invatarea consta in dobandirea de noi comportamente in urma actiunii repetate a unor stimuli asupra organismului si a formarii unor reactii, comportamente de raspuns. Ea este, in esenta, o asimilare activa de informatii date, cunostinte, insotita de formarea de noi deprinderi, comportamente si operatii instrumentale. Dupa E. Hilgard, invatarea este caracterizata prin schimbarea activitatii ca rezultat al exercitiului sau reactii la o situatie. Modificarile psihocomportamentale ca rezultat in urma actului de invatare nu pot fi insa atribuite tendintelor reactionale innascute, starilor temporare ale organismului (oboseala) sau maturizarii biologice. Dupa ce il citeaza pe A. N. Leontiev  care defineste invatarea ca “procesul dobandirii de catre fiinta vie a experientei individuale de comportare“, A. Cosmovici (1996) conchide: “Deci tot ce nu este innascut este invatat”.

In sens extensiv, invatarea reprezinta un proces de achizitie in functie de experienta, datorita caruia anumite activitatii psihice sau conduite se formeaza  ori se modifica sub influenta conditiilor repetitive si variabile ale mediului (R. E. Hilgard si H .G .Bower,1974).

In psihologia actuala, notiunea de invatare umana desemneaza, in  general, “achizitii de comportament nou”, “modificari in comportamentul existent al subiectului” sau „imbunatatiri in efectuarea actiunii, obtinute indeosebi, prin exercitii pentru adaptarea sa nuantata la mediu” (T.A. Bogdan, 1980).

Tot in sens larg, P. Golu defineste invatarea drept acel “proces evolutiv, de esenta informativ formativa, constand in dobandirea (receptionarea, stocarea si valorificarea interna) de catre fiinta vie – intr-o maniera activa, explorativa proprii de viata si, pe aceasta baza, in modificarea selectiva si sistematica a conduitei, in ameliorarea si perfectionarea ei controlata si continua sub influenta actiunilor valabile ale mediului ambiant” (1985).

Unii autori (Hilgard, Sawery, Cosmovici) considera ca definitia invatarii trebuie nuantata cu precizari privind delimitarea invatarii de:

- aspecte innascute ale sferei comportamentale;

- maturizare,

- oboseala;

- modificarea conduitei datorata consumului de alcool, droguri;

- cele care au loc in functiile receptoare si receptorii;

- modificarile conduitei provocate de accidente etc.

Ampla si complexa activitate de invatare se circumscrie procesului specific de formare si dezvoltare a personalitatii, pe baza interactiunilor multiple si diverse ale subiectului uman cu mediul, indeosebi cu cel socio–cultural. In linii mari, invatarea este responsabila pentru asimilarea de catre subiecti a experientei sociale si pentru constituirea personalitatii (Allport G. W., 1981). Invatarea contribuie la “formarea gandirii abstracte, nasterea sentimentelor complexe, constituirea vointei si a trasaturilor de personalitate” (A. Cosmovici, 1996, 1975).



Acceptiunea restrictiva a invatarii este cea de invatare scolara realizata in cadrul procesului instructiv – educativ si caracterizata prin urmatoarele (M. Zlate, 1996):

- se realizeaza intr-un cadru institutionalizat, fiind reglementata de legi, principii, norme, structuri de organizare si functionare;

- este un proces dirijat din exterior ce tinde (spre etapele finale ale scolaritatii) sa devina un proces autodirijat;

- este un proces stric controlat, ce tinde sa devina treptat autocontrolat;

- este un demers constient, presupunand stabilirea anticipata a scopului, mobilizarea voluntara a efortului etc.;

- are un pronuntat caracter secvential;

- dispune de un caracter gradual sub raportul esalonarii dificultatilor sarcinilor didactice;

- este un proces relational mijlocit, intre profesor si elev manifestandu-se relatii de comunicare, socio–afective, de cunoastere, influenta;

- are un pronuntat caracter informativ –formativ.

In studiile de psihologie se mentioneaza ca invatarea scolara este, in esenta, o invatare cognitiva, adica o “activitate complexa prin care se deosebesc noi cunostinte si se elaboreaza structurile fizice corespunzatoare fiecarui stadiu de dezvoltare”, respectiv ea consta in “formarea conceptelor si operatiilor mintale”. (P. Popescu Neveleanu, 1982). Reamintim insa faptul ca literatura de specialitate mentioneaza si alte tipuri si forme de invatare, mai simple si mai complexe, dupa criteriile de clasificare avute in vedere si anume: invatarea motrica, senzoriometrie, perspectiva, afectiva, verbala, creativa, prin identificare, imitatie, rezolvarea de probleme, din experienta proprie sau din a altora, prin observare sau participare sociala etc. Trebuie mentionat si retinut faptul, ca nici o clasificare, cat de ingenioasa ar fi, nu poate epuiza formele si tipurile de umana, existente in realitate, mai ales ca, categoriile enuntate mai sus genereaza noi si diferite specii de invatare.

Invatarea nu este perceputa ca un scop in sine ci este strict legata functional de dezvoltarea personalitatii umane, fiind deci in raporturi de interconditionare cu dezvoltarea. Aceasta din urma este reprezentata de o serie de etape, ipostaze prin care trece un fenomen sau o fiinta sub influenta unor factori interni sau externi, devenind totodata sursa unor produsi psihici cum ar fi: priceperile, deprinderile, aptitudinile, atitudinile, interesele, idealurile etc. La om dezvoltarea se manifesta ca incorporare si constituire de conduite si atitudini noi, ca formare de instrumente – disponibilitati de adaptare din ce in ce mai complexe, ca forme de modalitati comportamentale de satisfacere a unor trebuinte si ca formare de noi trebuinte si mijloace de a le satisface. In plan ontogenetic dezvoltarea joaca un rol decisiv, mijlocul prin care ea se realizeaza fiind insa invatarea, aceasta fiind sursa si mecanismul dezvoltarii unor trasaturi de personalitate. Redam mai jos relatia dintre formele dezvoltarii, subtipurile acesteia si unele tipuri ale invatarii.


Dezvoltare

Subtipuri de dezvoltare

Rezultat al procesului de invatare

1. biologica

a) biogenetica

b) biopsihica



- emergenta genetica si maturizare biologica

- invatare biopsihica la nivel de specie

2. psihica

a) psihomotorie

b) intelectuala

c) afectiva

- invatare senzorio-motorie;

- invatare cognitiva;

- invatare afectiva.

sociala

a) socio-morala

- invatare sociala


Cercetarile psihologiei contemporane dovedesc caracterul stadial al dezvoltarii psihice umane, importanta deosebita a stadiilor intelectuale pentru formarea si dezvoltarea personalitatii copiilor la varstele scolare (Paul Popescu Neveleanu, 1969). In cadrul lor, se constituie structurile intelectuale fundamentale intr-o ordine logica, psihogenetica. Astfel, sistemul intelectual al individului uman se construieste psihogenetic progresiv, evoluand de la simplu la complex, de la concret la abstract, iar in adolescenta formarii structurii operarii se disociaza de continutul ei real, oferindu-i subiectului posibilitatea efectuarii unui rationament ipotetico–deductiv sau formal (J. Piaget, 1965). Adolescentul devine capabil de gandire reflexiva, “de a gandi asupra propozitiilor, de a ierarhiza si coordona, la un nivel superior, ideile, ipotezele si enunturile verbale, de a comunica judecatile si rationamentele complexe dupa norme logice si matematice”.

In felul acesta se ajunge la construirea de structuri operationale, si prin acestea, la formarea de sisteme cognitive conceptuale, la asimilarea de informatii si notiuni din ce in ce mai complexe, mai abstracte si generale, in raport cu gruparile operatorii si combinatorii intelectuale, care se restructureaza la nivele tot mai inalte de organizare si echilibru. Astfel, adolescentul examineaza mintal structura formala a judecatilor si rationamentelor sale, formuland „propozitii despre propozitii”, trecand de la o gandire a realului la una asupra posibilului, ajungand in varful constructiei intelectuale cand sunt posibile asimilari precum si acomodari ale acomodarilor              (J. Piaget, B. Inhelder, 1976).

Luand ca baza stabilirea dezvoltarii intelectuale a lui J. Piaget, considerand obligatorie incadrarea in aceasta logica genetica si urmarind etapele interiorizarii actiunilor mintale ale lui                 P. I. Galperin (1975) prin „antrenament modelatoriu”, P. Popescu Neveleanu (1969) a pus problema anticiparii operationale, a constituirii precoce a acelor structuri operationale ce urmeaza “la rand”, care sunt asteptate de educator/elev dar, intrucat nu sunt inca elaborate, nu permit rezolvarea unor probleme specifice si, implicit, determina o intarziere in dezvoltarea inteligentei.

In scoala, influentele mixte, instructiv – educative ale profesorilor, isi gasesc drumul de dezvoltare psihica numai daca in cadrul interactiunilor comunicationale formative, ceea ce elevul reuseste sa invete cu ajutorul adultului, intr-un context comunicational socio – cultural si sub o indrumare metodica, devine pe parcurs eveniment al actiunii proprii si implicit, castig si efect al dezvoltarii proceselor psihice, creandu-se astfel, suportul intern, psihogenetic, cu stabilitatea ierarhica necesara si ordonarea logica pentru viitoarele achizitii conceptuale tot mai complexe si diverse.





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }