QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate medicina

Limbajul







LIMBAJUL Consideratii generale

Limbajul, constiinta si gandirea sunt fenomene psihice specific umane, conditionate reciproc, avand la baza capacitatea de abstractizare si generalizare, proprie exclusiv fiintei umane. Omul este singura fiinta capabila de constientizare, fiinta care gandeste folosind mijloace lingvistice, incarcand intotdeauna limbajul cu un continut de gandire.

Formarea limbajului la specia umana constituie cea mai evoluata si ultima constrangere pe care a impus-o evolutia unei linii evolutive. Exista si in acest caz o antinomie. Constrangerile structurale lingvistice au acordat omului cea mai mare libertate posibila in constructia de mesaje, in transmiterea de informatie altor sisteme.

Prin limbaj, omul a reusit sa se cunoasca pe sine, realitatea inconjuratoare, dar mai ales sa dea frau liber spiritului sau creator, producand ceea ce numim valoare si adevar.



Ceea ce caracterizeaza sistemul uman din punct de vedere informational este bogatia de mesaje alcatuite din informatie structurala, genetica, circulanta. Particularitatile somatice dobandite, cunostintele castigate, experienta de viata si mai ales cultura, totul adauga biti informationali, facand din fiinta umana un sistem prin excelenta informational.

Omul dispune de cea mai mare cantitate de informatie receptionata, prelucrata si utilizata, cel mai inalt grad de homeostatare, ceea ce-l conduce la cel mai inalt grad de libertate si autonomie fata de mediu. Omul, ca sistem informational, este la randul sau un emitator de informatii, de mesaje.

Limbajul articulat, cel mai eficient emitator de mesaje, reprezinta de fapt un sistem de schimb de semnificatii, de informatii intre persoane.

Bogatia de informatii stocate la nivelul sistemului uman, completata de capacitatea omului de a transmite mesaje prin limbaj, fac din om cel mai eficient sistem, in dramatica sa lupta si infruntare cu tendinta universala la echilibru termodinamic. Limbajul reprezinta un sistem de comunicare intre oameni, efectul unei activitati nervoase complexe, ce permite transfer de informatie prin semnale sonore, grafice sau gestuale. Limbajul este un proces complex senzorio-motor care implica, pe de-o parte, buna functionare a unor organe de simt si, pe de alta parte, buna functionare a unui complex motor. Limbajul normal implica deci buna functionare a analizatorilor vizual, auditiv si motor, adica buna functionare a mecanismelor care pennit receptarea infonnatiilor, stocarea si prelucrarea lor, precum si capacitatea de a transmite aceste informatii altor sisteme.

in mecanismul vorbirii se disting trei niveluri de organizare si integrare:

receptionarea informatiei comunicata de stimulii externi si transmisa prin cai specifice si nespecifice unor anumite zone corticale,

prelucrarea informatiei si stocarea ei in anumite proteine sintetizate la comanda unui anumit ARN;

emiterea de semnale cu o anumita semnificatie, respectiv transmiterea mesajului, in 1971, Balaceanu si Nicolau au propus o schema neurocibernetica a limbajului. Aceasta schema presupune existenta unui:

dispozitiv de intrare si decodare a mesajelor primite de la receptori („input');

selector, care stabileste corespondenta dintre mesajele de intrare si iesire, avand rol decizional;

dispozitiv de iesire, de incodare a mesajelor („output').

La omul adult, limbajul este strans legat de gandire, memorie, atentie, cunoastere, decizie si praxie care, la randul lor, presupun functionarea unor mecanisme feed-back ce controleaza fiecare nivel de organizare si integrare, ca si interdependenta dintre ele.

I. 3. 2. Zona limbajului in creierul uman

in unna a numeroase cercetari care au angajat medici, psihologi, lingvisti, informaticieni, s-a stabilit ca zona limbajului este situata in emisfera stanga si este reprezentata prin a treia circumvolutiune frontala, prima circumvolutiune temporala, girusul supramarginal si girusul angular. Vorbirea normala reclama nu numai integritatea acestor zone. Este tot atat de necesara integritatea regiunilor subcorticale - legatura intre pulvinar si portiunea postero-laterala a talamusului stang cu portiunea retrorolandica a zonei limbajului de cealalta parte, sau portiunea dorsomediana si ventrolaterala a talamusului stang, pe de-o parte, cu portiunea retrorolandica a zonei limbajului, de cealalta parte. Se pare ca o portiune din talamus - pulvinarul, mai ales - moduleaza activitatile zonei clasice a limbajului (portiunea retrorolandica).

in exprimarea corecta a limbajului, un rol important il au structurile de materie cenusie paraventriculara, insula, putamenul si sistemul reticular ascendent. Cert este ca centrele care organizeaza limbajul sunt localizate in emisfera stanga. Aceasta dominanta pentru limbaj nu este in raport direct cu preferinta manuala. Dominanta emisferei stangi in limbaj nu exclude anumite proprietati lingvistice ale emisferei drepte, mai ales la dreptaci.

Lexicul emisferei drepte este inferior emisferei stangi, iar sintaxa de care dispune este elementara.

in conditii normale, emisfera dreapta nu are control direct asupra mecanismelor motorii ale vorbirii. in vorbirea normala, emisfera dreapta intervine probabil in asociere cu cea stanga, in exprimarea si comprehensiunea prozodica, in declansarea secventelor automate, in producerea si interpretarea metaforelor.

in timpul discursului, emisfera dreapta permite un comportament adaptat spuselor interlocutorului. in functie de context, de afectivitatea subiectului, emisfera dreapta are rol in initierea intentiei de a vorbi sau anularea acestei intentii.

Rolul emisferei stangi in vorbire este confirmat si de cercetarile de genetica. Conform teoriei lui Annett (1985) gena care controleaza folosirea mainii drepte este o gena dominanta (rs+) cu transmitere mendeliana. Prezenta sub forma homozigota rs H sau heterozigota rs', aceasta gena conduce la localizarea in emisfera stanga a tuturor capacitatilor umane controlate predominant de emisfera stanga. Persoanele homozigote recesive rs' sunt supuse factorilor circumstantiali de mediu, factori intamplatori, mai ales educationali si in functie de aceasta folosesc mana dreapta sau stanga. Rezulta deci ca pentru stangaci nu exista o anumita gena.



Conform teoriei lui Annett, 32% din populatie sunt dreptaci (rs++), 49% de asemenea dreptaci (rs ') si 19% potential stangaci. Dintre acestia din urma numai o mica parte (5%) devin realmente stangaci, pentru ca factorii educationali intervin in obligarea copilului potential stangaci, sa-si foloseasca mana dreapta. De altfel, afazia ca urmare a lezarii emisferei drepte este extrem de rara, dar este semnificativa pentru un genotip rs '.

Un studiu statistic privind asimetria cerebrala a fost efectuat de catre Levitsky (1968) pe 100 de creiere. A fost investigat lobul temporal - planum temporale - suprafata lobului temporal care se leaga de girusul Heschl. Dintre creierele studiate 65% aveau o arie mai mare a planumului la stanga; 11% la dreapta; 24% nu prezentau diferente.

Studiile lui Witelson si Kigur (1988) sustin acelasi punct de vedere, anume ca 60 - 83% dintre subiecti au planumul mai mare in emisfera stanga. Cert este ca exista o asimetrie dreapta - stanga privind „planumul temporale' acesta fiind mai extins in emisfera stanga decat in cea dreapta.

Exista deci o asimetrie cerebrala privind centrul vorbirii precum si o distributie mendeliana a genotipurilor de 3:1 (rs++, rs+~, rs~~) in ceea ce priveste folosirea mainilor. Aceasta distributie este independenta - autonoma - de localizarea centrului vorbirii.

Desi emisfera stanga are rol major in limbaj, limbajul este o activitate complexa ce implica integritatea intregului subsistem al encefalului. Cu toate acestea exista doua arii de importanta majora: Broca si Wernicke. Jumatatea posterioara a celor doua prime circumvolutiuni temporale stangi, girusurile supra marginalis si angur, substanta alba subiacenta precum si fascicolul arcuat alcatuiesc subsistemul posterior, respectiv aria Wernicke. Rolul acestei arii consta in receptarea stimulilor lingvistici si comprehensiunea limbajului vorbit. Regiunile temporale drepte omoloage sunt activate simultan, ceea ce confirma rolul emisferei drepte in comprehensiunea limbajului. Structurile perisylviene precum si neocortexul de asociatie in zona jonctiunii temporo-occipito-parietale sunt implicate in selectia cuvintelor in functie de semnificatia lor.

Subsistemul anterior cuprinde aria Broca; piciorul si capul celei de a treia circumvolutiuni frontale (ariile 44 si 45), partea inferioara a circumvolutiunii frontale ascendente, insula, substanta alba subiacenta acestor structuri corticale, fascicule de substanta alba periventriculara, capsula interna, nucleul caudat si lenticular.

Aria Broca intervine in: incitarea la vorbire, motivatie, controlul semantic si sintactic al cuvintelor si frazelor, programarea si realizarea motorie a limbajului. Zonele corespunzatoare ariilor Broca si Wernicke sunt mai dezvoltate decat regiunile omoloage lor din emisfera dreapta.

intre cele doua arii - Broca si Wernicke - conform teoriei lui Geschwind (1970), exista o stransa corelatie. Conform acestei teorii, informatiile auditive sunt stocate in ana Wernicke. Aceste informatii sunt activate cand un cuvant vorbite este recunoscut ca atare. Pentru ca acest cuvant sa fie exprimat, forma sa sonora (auditiva) este transmisa din aria Wernicke in aria Broca. Acest serviciu de transfer intre aria Broca si Wernicke este asigurat de fasciculul arcuat. Conform conceptiei lui Gerschwind, aria Broca stocheaza codul care converteste informatia auditiva si o transforma intr-un alt cod motor care se exprima in limbajul oral.

Pornind de la acest model, extrapolat la limbajul scris, deducem ca semnele (cuvintele) scrise ajung din cortexul vizual in aria primara si ariile de asociatie din lobul occipital. Infonnatia trece in girusul angular al lobului parietal si literele sunt recunoscute ca formand cuvinte. Girusul angular, situat intre aria vizuala si auditiva de asociatie este locul ideal pentru a asocia auzul si vazul, ceea ce sta la baza scrisului si cititului. Subsistemul motor implicat in limbaj este la randul sau compus din numeroase subsisteme alcatuite din substanta alba - fascicule descendente - care inerveaza musculatura labio-buco-gloso-faciala precum si musculatura mainii, implicate in limbajul oral si scris.

Acest model, propus de Geschwind, desi contestat este totusi probat de numeroase observatii clinice.

Alte teorii postuleaza ideea organizarii modulare a sistemului vorbirii. Conform acestor teorii, in creier exista unitati functionale bine distincte care intervin in mod autonom si ierarhic, diferitele operatii desfasurandu-se secvential. Astfel:

intr-o prima etapa, semnalul acustic ajunge in ariile primare si de asociatie ale celor doua emisfere in lobii temporali. Structuri specializate din emisfera stanga „extrag' din fluxul acustic semnalul fonetic specific cuvantului. Este nevoie de o codare pentru a elimina multiplele variatii de pronuntare a fonemelor legate de vocea, accentul si viteza de emisie a vocii vorbitorului,

- in etapa urmatoare are loc recunoasterea lexicului „de intrare' prin activarea codurilor lexicale stocate. Cuvantul poate fi cunoscut sau nu, in functie de bogatia lexicului codat si stocat in cortex;

in ultima etapa, reprezentarile lexicale activeaza procesele asociative care sustin semantica. Achizitiile semantice pot fi repartizate in non verbale (vizuale) si verbale. Semantica se bazeaza pe vaste retele asociative distribuite in interiorul celor doua emisfere. Comprehensiunea frazelor angajeaza in mare masura memoria, care la randul ei, permite constructia gramaticala si sintaxa frazei, in urma parcurgerii acestor trei etape are loc productia orala, activarea lexicului „de iesire'. in aceste conditii fiecare vorbitor este auditorul propriului lui discurs. Se presupune ca exista un circuit intern care analizeaza programul fonetic. Acest circuit intern este reprezentat de



Partea I. Cercetare teoretica

structurile cerebrale care asigura decodarea auditiva, permitand omului sa se „auda' mental. Este vorba de ceea ce numim limbaj interior. Se realizeaza o asa-zisa „bucla interna' care asigura memorarea pe termen lung a materialului codat.

3. Limbajul in filo si ontogeneza

Limbajul ca forma de comunicare in cadrul grupului social poate fi urmarit in retrospectie filogenetica si ontogenetica.

Filogeneza - ca istorie a speciei - consemneaza la animalele care traiesc in comunitati, aparitia unor sisteme variate de comunicare. Spre deosebire insa de om, aceste animale traiesc numai in mod secundar si incomplet intr-un mediu social, astfel ca si mijloacele lor de comunicare sunt foarte reduse.

Animalele emit zgomote, sunete, vocalizari semnificative pentru o anumita sursa de hrana, iminenta unui pericol sau, in perioada de rut, pentru atragerea sexului opus. Aceste vocalizari sunt programate genetic si se rezuma la imitarea congenerilor. Foarte precoce si in scurt timp, puiul de pasare, de exemplu, memoreaza cantecul adultilor din aceeasi specie. Acest „cantec' difera de „cantecul' altor specii si de zgomotele din mediul inconjurator.

Vocalizarea angajeaza muschii respiratori si buco-faringo-laringinei, indepartandu-i totodata de la functiile lor naturale.

Fara indoiala, factorii emotionali stau la originea emiterii sunetelor, in cursul evolutiei, structurile implicate in emiterea sunetelor s-au perfectionat, aparand corzile vocale ale mamiferelor, un adevarat aparat fonator. Pe langa aceasta, anumite structuri nervoase au rolul de a controla activitatea aparatului fonator. Astfel la pasari, sirinxul, este controlat de nervul hipoglos cu originea in bulb. La randul sau sirinxul este controlat si de talamus si de nucleul arhistriatumului si a neostriatumului.

La mamifere - la primate - girusul cingular anterior si aria motorie suplimentara de pe fata interna a lobului frontal au un rol deosebit in producerea sunetelor. Girusul cingular si substanta cenusie periapeductala, cu proiectie pe nucleul ambiguu, reprezinta un mecanism ancestral al vocalizarii. Aria motorie suplimentara, aparuta mai recent in filogeneza, formeaza cu nucleul ventrolateral al talamusului si cu striatumul, un sistem de declansare al vocalizarii.

Desi exista asimetrii anatomice ale anumitor structuri ale sistemului nervos central la primate, lateralizarea este variabila de la un individ la altul in cadrul aceleiasi specii. Cert este inca ca scizura sylviana stanga este totdeauna mai lunga la stanga decat la dreapta. La toate vertebratele capabile de vocalizare, centrul vocalizarii este situat in partea stanga a creierului. Distrugerea acestor centri la canari, conduce la imposibilitatea de a canta; lezarea emisferei stangi la maimuta Maccacus, altereaza memoria auditiva recenta.

Ontogeneza - ca istorie a individului uman - consemneaza, conform legii biogenetice fundamentale (Müller-Haekel), o scurta recapitulare a principalelor etape ale filogenezei.

intr-o etapa prelingvistica, sugarul emite zgomote de origine respiratorie, zgomote universale prezente la toti copiii, care evolueaza apoi in complexitate. in luna a sasea, la copiii care aud, se stabilesc legaturi functionale si anatomice intre perceptie si productia verbala. In luna a noua, copilul sanatos produce structuri silabice juxtapuse sau izolate, produse prin imitatie si perfectionate prin „incercari, erori si corectii'.

Etapa lingvistica incepe la varsta de un an prin emiterea primelor cuvinte pe care copilul de pronunta in raport cu modelul auzit. Aceasta etapa este paralela cu mielinizarea cailor ce unesc intre ele structurile specializate ale emisferei stangi: aria Broca si Wernicke. Se constituie astfel o „bucla' audiofonatoare esentiala in formarea limbajului.

Copilul incepe sa pronunte cuvinte izolate, „semne ale semnelor' lumii exterioare insotind cuvantul cu gesturi. Legaturile asociative, cuvant- obiect, constituie un suport fundamental al reprezentarilor conceptuale. Obiectele sunt categorisite in functie de trasaturile lor distinctive, ceea ce conduce la aparitia generalizarii, fundament al conceptualizarii.

Copilul invata sa inlantuiasca cuvintele, sa formeze fraze scurte, apoi mai complexe pe care le supune regulilor de morfologie si sintaxa in functie de modelul limbajului pe care il aude. La inceput, limbajul este folosit pentru a designa un obiect pe care copilul il doreste sau pentru a solutiona o problema.

La 6-7 ani, copilul incepe sa vorbeasca „in sine' sa schematizeze gandirea sub forma verbala. Aceasta etapa corespunde cu dezvoltarea lobilor frontali. Copilul devine constient ca limbajul ii este propriu, ca el gandeste sau nu in consens cu semenii sai.

Cert este ca omul se integreaza de la inceputul existentei sale intr-un mediu social pe care-1 reflecta intr-un mod constient prin primul si al doilea sistem de semnalizare. Omul, ca „zoon politikon', este, cu toate atributele sale, inclusiv limbajul, un produs al filogenezei si al mediului social.






Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }