QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate management

Metode si proceduri de evaluare a intreprinderii



METODE SI PROCEDURI DE EVALUARE A INTREPRINDERII


INTRODUCERE

Parcurgerea prezentului capitol asigura o introspectie a principalelor reguli si recomandari formulate de standardele de evaluare in vederea alegerii si aplicarii diferitelor metode si proceduri de evaluare. In teoria evaluarii nu este practic posibila definirea unei metode universale destinate sa evalueze valoarea unei intreprinderi, deoarece:

fiecare intreprindere prezinta un caz particular, caruia nu i se pot aplica fara discernamant norme generale de evaluare;



situatia particulara a fiecarei intreprinderi determina procedura de evaluare.

Buna practica profesionala cere expertului evaluator sa stabileasca suficiente detalii, in fiecare caz, dupa natura si sensul evaluarii specifice pe care o determina.


OBIECTIVE OPERATIONALE

Dupa ce veti parcurge acest capitol, veti putea:

sa realizati o evaluare pertinenta a elementelor patrimoniale – imobilizari, stocuri, creante, disponibilitati, datorii, etc.;

sa stabiliti valoarea unei intreprinderi prin metode patrimoniale;

sa cuantificati valoarea intreprinderii prin metode bazate pe rentabilitate, respectiv metode bursiere;

sa alegeti cea mai indicata metoda de evaluare pentru intreprinderea ce face obiectul evaluarii.


  1. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND METODELE SI PROCEDURILE DE EVALUARE

Alegerea metodelor si procedurilor de evaluare se face de expertul evaluator de intreprinderi potrivit competentei si rationamentului sau profesional. In orientarea acestei alegeri, evaluatorul trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:

existenta sintezei diagnosticelor si cunoasterea punctelor forte, punctelor slabe, a oportunitatilor si riscurilor privind intreprinderea evaluata;

cunoasterea criteriilor de estimare a valorii;

aprecierea aplicarii celor mai adecvate, potrivit caracteristicilor intreprinderii.


In orientarea acestei alegeri, expertul evaluator de intreprinderi trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:

existenta sintezei diagnosticelor si cunoasterea punctelor forte, punctelor slabe, a oportunitatilor si riscurilor privind intreprinderea evaluata;

cunoasterea criteriilor de estimare a valorii;

aprecierea aplicarii celor mai adecvate metode, potrivit caracteristicilor intreprinderii.


Pentru stabilirea celei mai bune valori medii a intreprinderii de evaluat, expertul evaluator trebuie sa tina seama de urmatoarele recomandari:

in orice evaluare sa se utilizeze minim 3-5 metode, potrivit caracteristicilor intreprinderii;

in actiunile de privatizare sa nu se utilizeze numai metode patrimoniale, ci sa se foloseasca metodele de evaluare combinate sau prin rentabilitate, dupa specificul intreprinderii in cauza.


In cadrul procedurilor de utilizat este necesar ca pentru fiecare metoda aleasa de expertul evaluator de intreprinderii:

sa se procedeze la retratarile specifice fiecarei metode;

sa se aleaga cu grija parametrii;

sa se efectueze cu competenta calculele.


Adevarata valoare a unei misiuni de evaluare este data de exigenta cu care se aplica si de competenta si rationamentul sau profesional.


In practica evaluarii sunt utilizate o pluritate de metode, grupate in trei mari categorii:

metode de evaluare patrimoniale – abordarea patrimoniala;

metode de evaluare prin rentabilitate – abordare pe baza de venit;

metode de evaluare combinate – combina elementele cele doua abordari.


  1. METODE DE EVALUARE PATRIMONIALE

Abordarea patrimoniala consta in evaluarea distincta a fiecarei componente a activelor intreprinderii si a datoriilor sale. Esenta abordarii consta in corectiile efectuate asupra valorilor contabile ale activelor si datoriilor pentru a le transforma in valori de piata.

Aceasta abordare, de obicei, nu este utilizata ca metoda unica de evaluare a unei intreprinderi, deoarece nu include o mare parte din activele necorporale, respectiv cele care nu sunt inregistrate in bilantul intreprinderii.


Metodele clasice inscrise in abordarea patrimoniala sunt:

Metoda activului net contabil corectat sau metoda activului corijat (ANc);

Metoda valorii de lichidare;

Metoda costului de recreare.


2.1. Metoda activului net corijat (ANc)


Activul net corijat reprezinta marimea capitalului necesar pentru a reconstitui patrimoniul net existent al intreprinderii, la nivelul valorii reale de utilitate al acestuia. ANc se determina ca diferenta intre activul bilantului economic si datoriile inscrise in acest bilant.

Bilantul economic este elaborat de evaluator pentru a corija distorsiunile care apar intre imaginea contabila a intreprinderii si realitatea sa economica si financiara.


Pentru a determina ANc se pot utiliza urmatoarele doua metode:

Metoda substractiva

, unde

ATc – activul total corectat,

DTc – datorii totale corectate


Metoda aditiva

V= Capital propriu contabil +/- Ajustari din evaluare (corectii)

Sunt supuse reevaluarilor pentru stabilirea corectiilor imobilizarile (necorporale, corporale si financiare), stocurile, creantele, disponibilitatile banesti si valorile mobiliare de plasament – din activ, datoriile si provizioanele – din pasiv.

Corectii asupra elementelor de activ

a) Evaluarea imobilizarilor necorporale


Imobilizarile necorporale sunt cel mai greu de evaluat.

Principii generale de evaluare:

eliminarea nonvalorilor;

evaluarea activelor necorporale (brevete, marci, cheltuieli de dezvoltare, fond comercial) se poate face fie in mod global prin metoda goodwill – GW, fie in mod independent prin utilizarea, dupa caz, a urmatoarelor metode:

metoda comparatiei de piata,

metoda costului de inlocuire,

prin rentabilitate sau prin venit.


a1) Evaluarea “Cheltuielilor de constituire” – acestea sunt considerate nonvalori pentru determinarea ANc si sunt eliminate din bilant (valoare 0).


a2) Evaluarea “Cheltuielilor de dezvoltare”

Pentru reevaluarea acestora evaluatorul respecta urmatoarele principii de evaluare:

daca nu se pot identifica pe proiecte distinct sau daca se refera la studii, proiecte care mentin potentialul actual, adica nu vor aduce beneficii in viitor, se considera nonvalori si se evalueaza la valoarea 0;

daca se identifica pe proiecte distincte si conduc la obtinerea de beneficii sau avantaje in viitor sunt evaluate prin metoda actualizarii fluxurilor viitoare de numerar, conform modelului


, unde


CF = Rezultat net + Amortizari si provizioane - ∆NFR

∆NFR = NFR- NFR

NFR – necesarul de fond de rulment

CF - valoarea fluxului de numerar in anul de previziune i

a – rata de actualizare

n – orizontul de previziune


a3) Evaluarea altor imobilizari necorporale (brevete, licente, marci comerciale, fond comercial, programe informatice)

Exista doua posibilitati:

daca se pot evalua distinct sau separat se stabileste valoarea de utilitate a acestora prin aplicarea uneia din cele trei metode prezentate mai sus;

daca nu pot fi evaluate distinct sau separat se elimina din bilant si se evalueaza global prin metoda Goodwill, conform modelului


V= ANc + GW

b) Evaluarea imobilizarilor corporale


b1) Terenurile sunt evaluate la valoarea de piata, facandu-se distinctie intre terenurile cu constructii si fara constructii


Terenurile fara constructii (TFC)– valoarea lor depinde de mai multi factori (localizare, raport cerere/oferta, facilitati urbanistice, posibilitati de constructie) si se determina de cabinete specializate sau prin anchete efectuate de agenti imobiliari, notari, primari etc.

Model de calcul


V = Suprafata in mp x Pret/mp, unde

mp – metru patrat


Terenurile cu constructii (TCC) – Exista urmatoarele metode:

Metoda abaterii forfetare – consta in aplicarea unui coeficient cuprins intre 15% - 30% la valoarea de piata a proprietatii imobiliare (teren si cladire);

Model de calcul


V = V x K, unde

V - valoarea de piata a proprietatii imobiliare,

K- coeficientul de abatere forfetara


Metoda a doua porneste de la pretul pe metru patrat al terenului neconstruit caruia i se aplica o diminuare (corectie) de aproximativ 30%

Model de calcul


V = Suprafata in mp x Pret/mp x (1 - K), unde

Pret/mp - pret pe metru patrat teren fara constructie,

K- coeficient de corectie.


Abordarea prin costuri

In evaluarea activelor imobiliare, abordarea prin costuri are un rol foarte important intrucat se poate aplica atat acelor categorii de bunuri imobiliare care au o piata dar si in evaluarea non-piata, intrucat permite si evaluarea constructiilor specializate sau unicat, a celor neterminate, afectate sau care necesita reabilitari, modernizari, dezvoltari, inclusiv asupra celor cu valoare istorica, de patrimoniu.


O caracteristica importanta a acestui tip de abordare este aceea ca face legatura intre valoarea unei proprietati imobiliare si costurile de: amenajare (a terenului), constructie, extindere, inlocuire, substitutie sau reconstructie, reabilitare, modernizare, depreciere, completare, demolare, deconstructie (la constructii), dar si cu deprecierea fizica si morala, deci pierderea de valoare prin uzura, afectare sau pierderea atractivitatii proprietatii imobiliare.


O alta caracteristica a acestui tip de abordare este aceea ca specialistul in evaluare incearca sa determine valoarea finala a unei proprietati imobiliare sau parti a acesteia prin diferenta perceputa de un posibil cumparator intre proprietatea evaluata si o cladire noua.

Modalitatea practica de a estima aceasta valoare in procesul evaluarii este de a determina costul de constructie sau inlocuire, la care se iau in considerare si costurile de amenajare, imbunatatire a amplasamentului, inclusiv costurile directe, indirecte, profiturile antreprenorului etc. Specialistul in evaluare va compara costul de inlocuire al proprietatii obtinut in urma analizelor cu valoarea unor proprietati existente pe piata. Din acest cost el va scadea pierderile de valoare datorate deprecierii fizice, functionale sau externe.


Etapele pe care un specialist evaluator este util sa le parcurga in aplicarea abordarii prin costuri proprietatilor imobiliare sunt urmatoarele:

separarea virtuala a proprietatii imobiliare pe componente distincte: terenul (terenurile) si constructia sau constructiile;

estimarea valorii terenului la valoarea de piata pentru utilizarea existenta;

estimarea costului de inlocuire brut al amenajarilor terenului si constructiilor atasate din care sa se scada deprecierea (fizica, functionala, economica);

determinarea valorii juste in baza costului de inlocuire net.


Se considera exemplul urmator:

Obiectul supus evaluarii valorii juste il constituie o proprietate imobiliara alcatuita dintr-o casa tip vila P+M (parter + pod mansardabil) si un teren in suprafata totala de 850 m. Pentru stabilirea valorii constructiilor componente ale proprietatii la valoarea cladirii se adauga si imprejmuirile din gard stradal – 47 ml (din beton si lemn), respectiv 169 ml (din plasa de sarma).


Costul de inlocuire al cladirii de tip vila s-a estimat prin realizarea unui deviz general orientativ, pe categorii de lucrari, in functie de caracteristicile tehnico-constructive si de gradul de dotare, dupa deducerea deprecierii globale obtinandu-se o valoare de 67.850 euro. Imprejmuirile din gard stradal au fost evaluate astfel: componenta din beton si lemn pentru 1.450 euro, iar structura din plasa de sarma pentru 675 euro. Corespunzator vechimii si starii sale se estimeaza pentru gard, in totalitatea sa o depreciere de 5%, rezultand:


V = (1.450 + 675) – 5%(1.450 + 675) = 2.019 €

De asemenea s-au luat in considerare amenajari ale proprietatii de natura aleilor de circulatie curte precum iluminare alei si amenajare gradina in valoare totala de 1.300 euro. Valoarea totala a constructiilor este:


V = V + V + V = 67.850 + 2.019 + 1.300 = 71.169 €


b2) Cladirile si constructiile speciale sunt evaluate la valoarea de utilitate prin luarea in consideratie a urmatorilor factori:

modul de constructie;

vechimea si adaptarea cladirii sau constructiei speciale la activitatile care au loc in incinta acesteia.


b3) Echipamente tehnologice, mijloace de transport, mobilier, aparatura de birotica si alte imobilizari corporale


b3.1) Daca exista o piata de ocazie: valoarea lor se preia de pe piata si eventual se corecteaza cu conditiile de lucru si modul de intretinere

Atunci cand se evalueaza active similare vandute pe o piata activa aplicabila este si metoda comparatiei vanzarilor.

Deoarece, de obicei, este dificil de gasit active comparabile identice cu cel in cauza, trebuie aplicate corectii ale preturilor activelor imobilizate asemanatoare vandute pentru a asigura comparabilitatea intre acestea pe baza diferentelor intre caracteristicile lor esentiale numite elemente de comparatie.


Elementele pe baza carora se fac comparatiile si ajustarile (corectiile) sunt luate de pe piata si reflecta ceea ce cumparatorii considera a fi cauze ale diferentelor preturilor pe care sunt dispusi sa le plateasca.

Daca activele imobilizate comparabile sunt superioare celui analizat intr-o anumita caracteristica a lor, atunci pretul acestora este corectat in jos. Invers, daca preturile acestor active sunt inferioare celui supus analizei, se va face o corectie pozitiva. In mod ideal, atunci cand se fac astfel de modelari si evaluari, concluziile ar trebui sa se bazeze pe vanzari de active imobilizate identice sau asemanatoare (de obicei asemanatoare), care au fost tranzactionate pe piata.


Din pacate, vanzari de active imobilizate identice cu cel supus analizei se intalnesc foarte rar. In practica, analiza de piata va scoate la iveala vanzari de active asemanatoare si nu identice, iar aceasta reprezinta analiza de similaritate pe care isi bazeaza specialistul autorizat opinia sa asupra valorii. Ca si elemente de comparatie putem aminti:

originea si varsta efectiva (se va incerca modelarea varstei efective a comparabilei);

starea (conditia): Este stiut faptul ca diferentele din starea (conditia) activului imobilizat afecteaza pretul de vanzare al activelor asemanatoare;

capacitatea: In mod ideal, activul comparabil ar trebui sa aiba aceeasi capacitate de productie (sau una apropiata) cu cea a activului supus analizei. In caz contrar, s-ar putea impune corectarea pretului de vanzare al activului comparabil pentru reflectarea diferentelor de capacitate.

caracteristici (accesorii): Specialistul evaluator ar trebui sa compare activul analizat cu active ce prezinta aceleasi caracteristici si accesorii;

locatia: Locatia geografica a vanzarii activului comparabil poate afecta pretul de vanzare. In plus, si locatia fizica a unui activ, in interiorul unei instalatii, poate afecta pretul de vanzare;

producator: Acolo unde este posibil, specialistul evaluator ar trebui sa efectueze comparatia activului vizat cu vanzarile de active asemanatoare, realizate de acelasi producator;

motivatia partilor: Aceasta reprezinta o problema importanta de comparatie, mai ales in cazul utilajelor mari. Specialistii evaluatori ar trebui sa analizeze si sa inteleaga motivatia cumparatorului si a vanzatorului si cum afecteaza aceasta motivatie valoarea activului supus analizei;

pretul: In multe cazuri, mai ales a proprietatilor mari, pretul tranzactiei ar trebui investigat si exprimat in termeni monetari (de numerar);

calitatea: Calitatea activului comparabil ar trebui sa fie echivalenta cu cea a imobilizarii analizate. In caz contrar, specialistul ar trebui fie sa renunte la activul comparabil, fie sa efectueze o corectie adecvata;

cantitatea: Preturile unitare pot varia considerabil in functie de cantitatea vanduta, cantitate ce va fi si ea corelata la conditiile de piata: o piata a cumparatorului sugereaza disponibilitatea unor cantitati importante, in timp ce o piata a vanzatorului sugereaza o cantitate limitata;

data vanzarii: Specialistul evaluator ar trebui sa obtina informatii despre vanzari inregistrate intr-o perioada de timp rezonabila fata de data analizei. Acest lucru este important in special in cazul pietelor instabile. Teoretic, vanzarile comparabile ar trebui sa fie apropiate de data analizei, insa acestea nu sunt intotdeauna usor de obtinut. Cand astfel de vanzari se inregistreaza in afara perioadei de timp „rezonabile”, dar ele trebuie luate in considerare, specialistul ar trebui sa justifice acest fapt si sa faca corectiile adecvate, deoarece informatiile au un grad scazut de interes;

tipul de vanzare: Tipul si termenii vanzarii indica niveluri diferite de preturi aferente modalitatilor diferite de comercializare (deci premiselor valorii).


Cum se obtin informatii de piata: O metoda de a obtine informatii de piata este contactarea dealerilor de echipamente folosite, care cunosc tipul de echipament supus analizei, pentru a afla preturi de vanzare recente sau preturi curente solicitate. Este de preferat ca relatia sa fie facuta cu mai mult de un dealer, in acest mod putandu-se asigura o coerenta in informatii.


Unde se pot obtine informatii de piata

dealeri de echipament folosit;

dealeri de echipament nou;

cataloage de vanzari;

reclame din ziare;

vanzari private;

vanzari prin licitatie. Dealerii de echipament nou si folosit sunt surse bune de informatii. Daca un client a cumparat un dispozitiv mecanic de la un dealer de echipament folosit, acesta ar fi o informatie buna. Mai mult, acel dealer poate fi foarte cooperant in furnizarea de informatii.

Specialistul evaluator ar trebui sa ceara permisiunea clientului pentru a contacta dealerul care i-a vandut echipamentul, deoarece clientul ar putea sa nu fie de acord cu comunicarea de informatii despre vanzare, mai ales daca dealerul are relatii cu concurentii sai.


Informatiile obtinute de pe piata vor fi utilizate de specialist in modelarea valorii activului imobilizat supus analizei; in forma cea mai simpla, reprezentarea metodei comparatiei vanzarilor presupune relatia:

Pretul activului imobilizat comparabil +/- corectii = Pretul activului imobilizat analizat  


Exemplu:

Intreprinderea ALFA detine un echipament pentru care se doreste stabilirea valorii de piata prin metoda comparatiei vanzarilor; in acest sens se apeleaza la serviciile unui specialist evaluator care, in urma informatiilor furnizate de producatori, respectiv dealerii de echipamente similare, noi sau folosite, a intocmit urmatoarea grila de piata pentru trei echipamente vandute:


Elemente

Echipament 1

Echipament 2

Echipament 3

Echipament de evaluat

Data vanzarii

6 luni

1 an

2 ani


Vechime

5 ani

5 ani

5 ani

5 ani

Stare

Medie

Excelenta

Medie

Medie

Capacitate

1.000 unitati

800 unitati

800 unitati

600 unitati

Accesorii

Standard

Standard

Standard

Standard

Pret vanzare





In vederea efectuarii corectiilor ce se impun, informatiile necesare sunt:

preturile au crescut cu 10% pe an in ultimii doi ani;

corectia pentru diferentele de capacitate este 9% pentru fiecare diferenta de 200 unitati de capacitate;

corectia pentru fiecare diferenta de conditie (stare) este de 10%; deci intre corectia medie si buna , corectia este +/-10%.


Pentru echipamentele vandute se impune realizarea de corectii si modelari, acolo unde caracteristicile lor sunt superioare celui evaluat, pretul lor va fi corectat in jos, respectiv daca caracteristicile lor sunt inferioare echipamentului supus analizei se va face o corectie pozitiva, ca in tabelul urmator:


Elemente

Echipament 1

Echipament 2

Echipament 3

Echipament de evaluat

Data vanzarii

6 luni

1 an

2 ani


Corectie ptr. data vanzarii





Vechime

5 ani

5 ani

5 ani

5 ani

Corectie ptr. vechime





Stare

Medie

Excelenta

Medie

Medie

Corectie ptr. stare





Capacitate

1.000 unitati

800 unitati

800 unitati

600 unitati

Corectie ptr. capacitate





Accesorii

Standard

Standard

Standard

Standard

Corectie ptr. accesorii





Corectie totala (% pret de vanzare)





Pret  vanzare





Corectie pret  vanzare – net






S-a stabilit de catre evaluator, pentru echipamentul supus analizei un pret de vanzare de 10.900 €.


Exemplu :

Se doreste modelarea valorii de piata a unui grup de active la solicitarea unui client pentru o linie completa de injectie de material plastic in vid, 1985 ABC, model X. Specialistul evaluator detine informatii din vanzarile la licitatie a trei comparabile A, B si C ca in tabelul urmator:



Elemente

Comparabila A

Comparabila B

Comparabila C

Linie inj. completa

Varsta, ani





Conditie 

Bun 

Excelent

Slab 

Excelent

Productie/min.buc





Pret licitatie






Corectia pentru fiecare diferenta de conditie (stare) este de 7%, iar pentru fiecare 50 de bucati de productie de 2%. Fiecare an din varsta impune o corectie de 3%.


Elemente

Comparabila A

Comparabila B

Comparabila C

Linie inj. completa

Varsta, ani





Corectie ptr varsta





Conditie 

Bun 

Excelent

Slab 

Excelent

Corectie ptr. stare





Productie/min.buc





Corectie productie





Corectie totala





Pret licitatie





Corectie ptr.   pret licitatie






Se considera de catre evaluator pentru grupul de active un pret de licitatie de 14.700 €.


b3.2) Daca nu exista o piata de referinta acestea se pot evalua prin utilizarea a doua metode:


Prima metoda – metoda costului de inlocuire net - porneste de la valoarea unui bun nou similar, dupa care se procedeaza:

fie acestea se corecteaza cu un coeficient care tine cont de durata de viata ramasa care. La randul ei se, se judeca in functie de gradul de utilizare si gradul de intretinere;

fie prin aplicarea urmatoarei formule de calcul:


Vu = Cost bun similar pe piata x (1- Grad de uzura)

sau

Vu = Valoarea contabila neta x (Valoarea unui bun similar/ Valoarea bruta contabila)

A doua metoda – metoda bazata pe valoarea de achizitie – porneste de la costul de achizitie la care se adauga investitiile ulterioare corectate cu un coeficient de reevaluare (in vederea actualizarii costurilor istorice) si cu un coeficient de vechime, astfel:


Vu = Valoarea de intrare x (1+a) x (1- Grad de uzura), unde:

a = coeficient de reevaluare



Exemplu:

Se considera obiect al analizei un avion YR PMS, de tip AN2 fabricat in 1998 in Ucraina si achizitionat de nou de SC ARIPI AURII SA. Din declaratiile proprietarului rezulta ca avionul AN2 este folosit numai pentru stropiri si fertilizari in sectorul agricol, fiind executate in timp toate reviziile periodice; se remarca neefectuarea inca a unei reparatii capitale. Se cunosc despre avion informatiile:

tipul avionului AN2

nr. de inventar  345321

valoare de punere in functiune 4.749.876 lei

valoarea de inventar  325.679.054 lei

valoare de amortizat la 31.12 2004 76.894.335 lei

amenajat in varianta pentru lucrari agricole

starea tehnica a avionului necesita reparatii capitale la celula, elice, anvelope

Specificatie

U/m

Celula

Motor

Elice

Serie fabricatie


G 234

K 187

AV 222

Data fabricatiei





Data ultimei reparatii capitale





Ore de functionare de la punerea in serviciu (Vef)

Hz




Ore de zbor ramase pana la iesirea din serviciu (DVUR) 

Hz




Ore de zbor totale (DVUN)

Hz




Se prezinta in continuare, in mod sintetic, o parte din aceste date:


In vederea estimarii valorii juste, de piata, a aparatului de zbor la 31.12. 3004 societatea apeleaza la serviciile unui evaluator specializat; se pot aplica urmatoarele metode: metoda costurilor (costul de inlocuire net), metoda comparatiei de piata, metoda capitalizarii veniturilor.

Avand in vedere faptul ca tipul de avion evaluat nu se mai fabrica in prezent, iar tipurile de avioane fabricate se deosebesc de tipul evaluat atat din punct de vedere constructiv, cat si din punct de vedere al caracteristicilor tehnico-functionale, se va utiliza metoda costurilor in evaluarea valorii juste.

Principalele elemente ale avionului – celula, motorul si elicea se uzeaza dupa reguli diferite, astfel ca in estimarea gradului de uzura fizica se va porni de la ponderea valorica a fiecarei componente respectiv: 75% pentru celula, 20% pentru motor, 5% pentru elice.


De asemenea, calculul deprecierii functionale necesita cunoasterea costului de reproductie estimat de evaluator, in baza informatiilor disponibile la 168.000 USD.


Pentru determinarea valorii de inlocuire a avionului s-a utilizat metoda costului de inlocuire brut, valoarea aparatului se determina diminuand valoarea actualizata (de nou) dupa relatia:


V = (1) unde,



V - valoarea actualizata, calculata prin actualizarea valorii de intrare,

- uzura fizica,

- uzura morala generata de neadecvare functionala


Se modeleaza mai intai masura uzurii fizice, dupa relatia:

= , in care

= deprecierea fizica a componentei calculat cu ajutorul relatiei:

(%) =

= ponderea valorica a componentei fata de valoarea totala.


Se determina uzura fizica pe componente astfel:

= = 12,50 %

= = 13,66 %

= = 56,25 %

Uzura fizica pentru intregul avion va fi:

= = 14,92 %

Uzura morala, care pune in evidenta deprecierea avionului ca urmare a progresului tehnic atat din punct de vedere al reducerii pretului de cost, cat si al performantelor tipurilor noi fabricate se exprima cu ajutorul relatiei:

= 1 - , in care

= costul initial al avionului,

= costul de reproductie al avionului la momentul analizei


Costul initial al aparatului estimat in USD este de 155.000 u.m., pentru acest gen de active uzura morala este cuprinsa, de regula, intre 1 si 10 %.

= 1 - = 7,7 %

Determinarea valorii aparatului – cost de inlocuire net se face prin inlocuirea datelor in relatia (1) :

V =[155.000 x (1- 14,92%)] (1 – 7,7%)=131.874 x (1- 7,7%) = 121.720USD


In evaluarea activelor asemanatoare se utilizeaza pentru stabilirea costului de inlocuire net si metoda cost-capacitate.

Metoda cost-capacitate este utilizata in masurarea costului de inlocuire net pentru instalatiile si echipamentele asemanatoare de diferite dimensiuni, tocmai pentru a reliefa realitatea potrivit careia costurile instalatiilor asemanatoare sau ale pieselor de echipament de diferite dimensiuni variaza exponential in functie de dimensiune.

Exemplu:

In vederea determinarii costului de inlocuire pe baza metodei cost-capacitate se considera urmatoarele informatii despre o instalatie de prelucrare:

data masurarii costului de inlocuire net – 31.03. 2004;

data punerii in functiune a instalatiei – 31.03.1998;

durata de viata totala estimata – 20 ani;

reparatia capitala efectuata in martie 2000 a restabilit 80% din durata de viata normala;

capacitatea de productie proiectata 16.000 t/an;

capacitatea de exploatare curenta si viitoare – 15.000 t/an;

cheltuieli de exploatare cu combustibil mai mari fata de un substitut modern, cu 12 tone motorina pe an la un pret de 27.000.000 lei/t;

cota impozitului pe profit 25%;

pretul de vanzare al unei instalatii moderne substitut de 19.000 t/an este de 21 miliarde lei;

factor exponent 0,7;

rata de actualizare 13%.


Se parcurg etapele:

a) determinarea costului de inlocuire pe baza metodei cost-capacitate

, in care

- costul de inlocuire necunoscut al activului supus evaluarii ;

- costul de inlocuire cunoscut al capacitatii ;

- capacitatea activului supus evaluarii;

- factorul exponent, care exprima faptul, constatat prin analize detaliate, ca nu toate elementele de cost ale unui activ variaza direct proportional cu dimensiunea acestora.

=

= 21 = 21 x 0,88665 = 18,6198 mld. Lei


b) determinarea uzurii fizice tinand cont de urmatorii parametrii:

- durata de viata totala estimata – 20 ani;

- durata de viata restabilita, reparatie capitala – 20 ani x 80% = 16 ani;

- numar de ani de la reparatia capitala – 4 ani;

- durata de viata utila ramasa (DVUR) – 16 ani – 4 ani = 12 ani;

- varsta efectiva (Vef) – 20 ani – 12 ani = 8 ani.

= = 100 = 40%.

Valoric, uzura fizica este 18,6198 x 40% = 7,4479 mld. Lei


c) determinare depreciere functionala:

cheltuieli de exploatare excedentare

12 tone x 27 mil. lei/t = 324 mil. lei/an

- cheltuieli de exploatare excedentare nete

324 (1 – 0,25) = 243 mil. lei/an

- factorul de actualizare este 5,9176

- cheltuieli de exploatare excedentare nete actualizate

243 x 5,9176 = 1.437,9 = 1.438 mil. lei


d) determinare depreciere economica

==(1–0,95582)x100= 4 ,42%

Costul de inlocuire se stabileste astfel:

Cost de inlocuire brut    18.619,8 mil. lei

Uzura fizica 7.447,9 mil. lei

Depreciere functionala  1.438 mil. lei

Cost dupa depreciere fizica, functionala    9.733,9 mil. lei

Depreciere economica (4,42%)  430,2 mil. lei

Cost de inlocuire  9.303,7 mil. lei


c) Evaluarea imobilizarilor financiare

Imobilizarile financiare sunt formate din titluri de participare (respectiv, drepturile sub forma de actiuni sau alte titluri de valoare in capitalul altor firme, care asigura exercitarea unui control sau unei influente notabile si, deci, obtinerea unui profit sub forma de dividende), titluri ale activitati de portofoliu (titluri de valoare pe termen lung, achizitionate in vederea obtinerii unor venituri financiare fara a interveni in gestiunea societatilor emitente), alte titluri si creante imobilizate (creante legate de participatii, respectiv imprumuturi acordate societatilor la care societatea supusa evaluarii detine titluri de participare, imprumuturi acordate pe termen lung tertilor in scopul obtinerii unor dobanzi legale, garantiile si cautiunile depuse de societatea supusa evaluarii la terti).


Evaluarea elementelor imobilizarilor financiare prezentate mai sus se face in moduri diferite, punctul de plecare constituindu-l pretul de cumparare sau valoarea inscrisa in contractul de achizitie a titlurilor de participare si altor titluri imobilizate, cu care acestea sunt inregistrate in contabilitate.


In teoria evaluarii sunt recomandate urmatoarele principii de evaluare:

Titlurile de valoare cotate sunt evaluate la valoarea bursiera din momentul evaluarii;

Titlurile de valoare care nu sunt cotate la bursa se pot evalua prin utilizarea mai multor procedee:

Metoda lui Irving-Fischer – valoarea prezenta a unei actiuni este egala cu suma actualizata a dividendelor viitoare anticipate generate de actiunea respectiva, conform modelului:


, unde


Di – dividend platit in anul i,

n – numar de ani de previziune pe orizontul finit,

a – rata de actualizare,

Vn – valoarea actiunii in anul n


Metoda lui Gordon-Shapiro – aplicabila atunci cand nu se pot estima dividendele pe un orizont finit de timp. Valoarea prezenta a unei actiuni se stabileste in functie de dividendele distribuite in anul evaluarii in conditiile in care se admite ca acestea cresc cu o rata g, constanta si inferioara ratei de capitalizare a pietei.


Model de calcul


, unde

k – randamentul sperat de investitor in conditiile unui risc dat,

g – rata de crestere a dividendelor,

D - dividendul estimat anului urmator evaluarii


Cel de-al treilea procedeu se bazeaza pe metoda comparatiei de piata, care implica parcurgerea etapelor:

se determina profitul net pe actiune al firmei la care societatea supusa evaluarii detine titluri (D);

se stabileste coeficientul pret-castig (PER) ca raport intre cursul actiunii si profitul net pe actiuni, pentru intreprinderile necotate la bursa.

Acest coeficient se corecteaza - de catre evaluator – in plus sau minus in functie de elementele care diferentiaza cele doua firme, cum ar fi:

talia intreprinderii;

necotarea la bursa;

dependenta fata de clienti, furnizori si/sau banci;

calitatea activelor;

structura productiei etc.


Formula de calcul

Vu = D x PER, unde:

D = profit net pe actiune;

Vu = valoarea de piata a unei actiuni.


Cel de-al patrulea procedeu se bazeaza pe veniturile nete viitoare pe care le poate degaja investitia in aceste titluri, procedeu care stabileste valoarea titlurilor prin capitalizarea profitului net sau a dividendelor.


Formula de calcul:

Vu = K x Profit net (Dividende), unde:

K = factor de capitalizare = 1/a

a = rata de capitalizare


d) Imprumuturile pe termen lung sunt retinute la valoarea contabila ramasa de plata (valoarea nominala a imprumutului – valoarea ratelor incasate). Daca rata dobanzii practicata la imprumuturile pe termen lung este mai mica decat dobanda practicata pe piata, valoarea imprumutului se stabileste prin actualizarea acestora cu o rata de actualizarea egala cu diferenta intre rata normala a pietei si rata practicata.


e) Evaluarea stocurilor

Pentru a evalua corespunzator stocurile, este necesar ca evaluatorul sa faca in prealabil un inventar fizic si sa calculeze indicatorii de rotatie insistand asupra celor cu rotatie lenta sau zero.


Stocurile se pot evalua prin mai multe metode, astfel:


Stocurile de materii prime, materiale se evalueaza prin metodele FIFO (primul intrat – primul iesit), LIFO (ultimul intrat – primul iesit), CMP (costul mediu ponderat) al perioadei sau costul de achizitie al zilei de inchidere a perioadei si/sau exercitiului (daca acest cost este mai mic decat costurile de achizitie anterioare). In cazul unor stocuri depreciate si/sau inutilizabile de intreprindere, evaluarea se face la pretul probabil de vanzare (sau valorificare) a stocurilor, diminuat cu cheltuielile accesorii valorificarii;


Stocurile de produse finite si semifabricate se evalueaza la costul de productie, fie la pretul probabil de vanzare, in cazul in care valorificarea produselor nu se poate face decat prin reducerea pretului de vanzare. Pentru produsele finite care sunt greu vandabile sau au miscare foarte lenta se constituie provizioane pentru depreciere;


Productia in curs de executie (neterminata) se evalueaza in mod similar cu stocul de produse finite, respectiv la costul de productie, corectate cu gradul de finisare tehnica, stabilit cu ocazia inventarierii productiei in curs.


f) Evaluarea creantelor


Creantele se evalueaza in functie de riscul de neincasare si vechimea lor, astfel:

Creantele mai vechi de un an si/sau cu probabilitate mare de neincasare, sunt evaluate la valoarea zero;


Creantele pentru care s-a acordat credit – client si se afla in termene de creditare se evalueaza la valoarea nominala (valoarea inregistrata in contabilitate);


Creantele cu o vechime mai mare de 6 luni, dar incasabile se evalueaza printr-o diminuarea cu procente de 25-50%, in functie de riscul de neincasare si rata medie a dobanzii practicata la creditul comercial (creditele bancare sau la depozitele bancare).


Pentru aceste creante este necesar a se obtine confirmarea soldurilor de la clienti. De aceea, evaluatorul va trimite in prealabil o „note de confirmare” catre clienti respectivi si dupa primirea raspunsurilor va proceda la stabilirea valorii reale a creantelor respective. Nerespectarea acestei proceduri, precum si refuzul de confirmarea constituie o abatere de la normele legale in vigoare;


Creantele in devize sunt evaluate la cursul devizei din momentul evaluarii;


Platile anticipate nu se includ in evaluare (ex. avansurile acordate furnizorilor).


g) Evaluarea disponibilitatilor


Principii de evaluare:


Disponibilitatile in moneda nationala nu se actualizeaza, soldurile conturilor se preiau la valoarea lor nominala


Disponibilitatile in valuta sunt transformate in lei la cursul de referinta al B.N.R. la data evaluarii


Cecurile, cambiile biletele la ordin si alte valori (lingourile si monedele de aur sau argint) se evalueaza la valoarea cotatiei de piata din data evaluarii


Marcile postale si timbrele fiscale se evalueaza la valoarea nominala, cu exceptia cele cu valoare filatelica.


Corectii asupra elementelor de pasiv (datoriile)


In general, la elementele de pasiv nu se fac corectii, deoarece obiectul operatiile de vanzare-cumparare il constituie bunurile materiale evidentiate in activul patrimonial. Totusi, sunt unele elemente care trebuie sa fie analizate sau corectate atunci cand se stabileste valoarea intreprinderii prin metoda activul net contabil corectat. Acestea se refera la:

a) Creditele pe termen lung se corecteaza dupa aceeasi uzanta cu cea prezentata in cazul imprumuturilor acordate pe termen lung acordate de societate si inscrise in componenta imobilizarilor financiare (vezi evaluarea imobilizarilor financiare);


b) Datoriile pe termen scurt (curente) se evalueaza la valoarea probabila de plata. Se includ in datoriile curente sumele de natura unor obligatii - a caror estimare este posibila, cum ar fi:

platile cu o periodicitate regulata pentru care nu s-au primit, pana la momentul evaluarii, notele de plata (telefon, electricitate, gaze, salubritate, energie termica). Estimarea acestor datorii se face fie pe baza consumurilor inregistrate si a tarifelor practicate, fie pe baza mediei platilor anterioare pentru perioade de timp egale;


datoriile pe cale de ase produce, de exemplu in cazul probabilitatii foarte ridicate de plata a unor daune, despagubiri, penalitati, amenzi (rezultatul neachitarii la timp a obligatiilor la scadentele stabilite), se constituie un provizion pentru intreaga datorie previzibila;


includerea in datoriile totale a provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli a caror probabilitatea de a se produce este ridicata.

Concluzie

Desi ANc reprezinta o fotografiere clara a patrimoniului net al unei intreprinderi la data evaluarii, aceasta metoda nu exprima pretul la care poate fi cumparata o intreprindere, deoarece nu reflecta si valoarea goodwill –ului, respectiv a know-how-ului, calitatii managementului, marcii, fondului comercial, calitatea retelei de distributie etc. – deficienta datorata fie faptului ca nu sunt inregistrate in activul bilantier, fie faptului ca sunt greu de evaluat individual (vezi evaluarea imobilizarilor necorporale).

Metode de evaluare prin rentabilitate


Metodele de evaluare prin rentabilitate sau actuariale isi propun sa determine valoarea globala a intreprinderii, bazata pe rezultate repetabile pe care intreprinderea este capabila sa le genereze in conditii normale de exploatare si cu mijloacele sale actuale.


Metodele de evaluare bazate pe rentabilitate au in vedere capacitatea intreprinderii, a capitalului investit de a realiza venituri, de a produce profit, de a acorda dividende etc. In functie de exprimarea rentabilitatii se practica diferite procedee de stabilire a valorii de rentabilitate.

Punctul de plecare al metodelor de evaluare bazate pe rentabilitate il constituie rezultatul financiar contabil publicat. Uneori acesta este corectat ca urmare a cel putin trei categorii de factori a caror incidenta trebuie stabilita si masurata, si anume:

incidenta fiscalitatii (ex. diferentele dintre amortizarea tehnica, reala si cea fiscala; provizioanele constituite in scopuri fiscale; diferentele provenite din evaluarea stocurilor etc.);


incidenta metodologiei contabile (principiile si regulile contabile, modalitatea de determinare a rezultatului fiscal etc.);



distorsiunile voluntare ale rezultatului financiar (profitul sau pierderea realizate pe o piata cu caracter exceptional, rezultatele financiare ale producerii unor calamitati naturale sau accidente etc.)


Metodologia de determinare a valorilor prin rentabilitate


Pentru stabilirea valorii intreprinderii cu ajutorul acestor metode, trebuie solutionate urmatoarele aspecte (etape):


Determinarea profitului luat in calcul;


Optiunea pentru o rata de actualizarea sau capitalizare;


Perioada pentru care se fac previziunile (orizontul de prognoza);


Alegerea si calcularea valorilor bazate pe rentabilitate


Determinarea profitului luat in calcul


In literatura de specialitate se prezinta alternativa profitul brut sau net, fara a se preciza criteriul de alegere. Utilizarea profitului brut poate crea un avantaj vanzatorului – prin obtinerea unui pret mai mare – iar cumparatorul este dezavantajat si nu va accepta aceasta optica intrucat la preluarea afacerii el trebuie sa plateasca obligatiile fiscale.

De aceea, se considera ca trebuie folosit profitul net.

Profitul net luat in calcul este reprezentat, in fapt, de capacitatea beneficiara a intreprinderii (CB), a carui marime se determina prin corectarea profitului net contabil.

Capacitatea beneficiara semnifica aptitudinea unei intreprinderi de a genera un beneficiu dat, in viitorul apropiat, in conditiile de gestiune considerate normale, identice cu cele din ultimii ani, daca nici o schimbare semnificativa nu are loc.


Etapele determinarii capacitatii beneficiare:

Studiul rezultatelor trecute – evaluatorul analizeaza rezultatele trecute obtinute de intreprindere pe un orizont de minimum 3 ani si stabileste daca acestea sunt credibile, normale, certe si reproductibile in viitor. In raport de concluziile acestei analize, evaluatorul va proceda la corectarea rezultatelor trecutului pentru a elimina influenta factorilor care produc distorsiuni asupra realitatii economice.


Principalele corectii vizeaza:

Amortizarea – se elimina excesul sau se adauga amortismentul suplimentar;

Provizioanele – se analizeaza natura provizionului si justificarea lui economica;

Salariile (in special cele ale conducatorilor) – se analizeaza prin referire la standardele expertilor in munca si protectie sociala;

Stocurile – daca s-a aplicat aceeasi metoda in cursul anului si se corecteaza consumurile inregistrate in functie de abaterile constatate.


Examenul previziunilor – evaluatorul trebuie sa analizeze previziunile efectuate de intreprindere si sa stabileasca daca sunt credibile, adica coerente cu ipotezele constatate de diagnostice. De asemenea, evaluatorul trebuie sa verifice coerenta dintre rezultatele trecute ale cifrelor retinute pentru elaborarea conturilor de exploatare previzionate.

Pentru realizarea previziunilor se pot utiliza doua tehnici:

Previzionarea pe baza de calcule analitice privind productia, vanzarile si cheltuielile aferente – bazandu-se pe strategiile societatii de productie (ca volum si structura sortimentala), de vanzare (cantitate, valoare si piata) si de cheltuieli in corelatie directa cu politica de preturi;

Previzionarea prin calcule sintetice, cu ajutorul ritmului mediu, ratelor de eficienta, rentabilitatii cifrei de afaceri, a capitalului.


Determinarea capacitatii beneficiare se face dupa mai multe uzante in functie de dinamica trecuta, prezenta si previzibila pentru viitorul apropiat a cifrei de afaceri (exprimate in preturi comparabile – CA recalculata). Astfel:


Cand evolutia cifrei de afaceri recalculata are o evolutie pozitiva, crescatoare pe orizontul luat in calcul, capacitatea beneficiara se stabileste ca o medie aritmetica simpla a profitului net corectat din anii anteriori, anul evaluarii si, eventual, a previziunilor pe urmatorii 2 ani, excluzandu-se din calcule anul in care evolutia a fost mai accentuata, in sens pozitiv sau negativ sau rezultatele care se abat de la normal;


Cand dezvoltarea intreprinderii, a pietei acesteia si/sau a sectorului de activitate este sesizabila, dar se produce in mod neregulat si imprevizibil pentru viitor, capacitatea beneficiara se stabileste ca o medie aritmetica ponderata a profitului net din ultimii 3 ani, utilizandu-se coeficientii de ponderare:


1 pentru anul N-2

2 pentru anul N-1

3 pentru anul N


Formula de calcul

,   unde


1, 2, 3 – coeficienti de ponderare,

f, f - indicii anuali de inflatie oficiali,

P- profit net corectat in ultimii trei ani

Cand evolutia productiei este brutala dar pozitiva exista doua uzante:

fie sa se sustina ca previziunile de crestere nu sunt credibile si, deci, profitul net se calculeaza ca o medie a ultimelor trei exercitii financiare incheiate;


fie sa se accepte credibilitatea previziunilor de crestere a profitului net iar profitul luat in calcul se identifica cu profitul previzionat.



2.2.2. Optiunea pentru o rata de actualizarea sau capitalizare


Actualizarea este operatia prin care o suma care va fi incasata sau platita in viitor este transformata in valori de azi.


Rata de actualizare (a) este rata de profitabilitatea prin care marimea curenta a unei sume ce va fi incasata sau platita in viitor este adusa la valoare ei prezenta.


Rata de actualizare depinde, teoretic, de urmatorii factori:

  • nivelul ratei neutre sau ratei dobanzi fara risc, notata cu i;
  • marimea riscurilor, notata cu P (prima de risc);
  • rata anuala a inflatiei, notata cu f.

a) Rata neutra (i) este principala componenta a ratei de actualizare si poate fi perceputa astfel:


fie ca un cost al banilor sau al resurselor utilizate pentru a obtine incasari sau rezultate viitoare;


fie ca si un cost de oportunitate cu care trebuie penalizate incasarile viitoare in urma investitiei in intreprinderea care le-a produs pentru ca s-a optat pentru acest tip de investitie si nu un altul care ar fi putut fructifica in alt mod acelasi capital disponibil.



Alegerea ratei neutre utilizata in calculele de evaluare depinde de rationamentul evaluatorului. (este la rationamentul celui care face evaluarea).


Pentru alegerea ratei neutre evaluatorul are la dispozitie mai multe variante:


  • costul capitalurilor utilizate de o intreprindere pentru realizarea obiectivelor sale, utilizat atunci cand se evalueaza o intreprindere ca intreg;
  • rata dobanzilor la obligatiunile de stat, considerate cele mai sigure sau fara riscuri;
  • rentabilitatea medie a plasamentelor imobiliare;
  • rata medie a dobanzilor practicate la bancile comerciale;
  • randamentul mediu al actiunilor la Bursa de valori etc.

Recomandari generale:

Caz I. Pentru societatile cotate si neindatorate i = PER,


Caz II. Pentru societatile necotate si neindatorate i = rata medie a dobanzii la obligatiunile de stat,


Caz III. Pentru societatile cotate si indatorate i = CMPC.


, unde


Cc - costul capitalului propriu,

Cpr – capital propriu,

Cperm – capital permanent,

Cd – costul indatorarii,

Df – datorii financiare.


Costul capitalului propriu se bazeaza intr-o prima modalitate pe inversul coeficientului de capitalizare bursiera (PER) dupa formula:



O a doua modalitate de stabilire a costului capitalului propriu tine seama de:

rata de distribuire a dividendelor din profitul net – d,

profitul net – P,

cursul actiunilor intreprinderii la bursa – B,

marimea capitalurilor proprii Cpr, dupa formula:


, unde D = P x d


Costul indatorarii (Cd) se determina dupa impozitare si este influentat de rata dobanzii pentru datoriile contractate de intreprindere – dc si de cota de impozit pe profit – s, dupa formula:


b) A doua componenta a ratei de actualizare o constituie rata inflatiei (f).


Fiind o caracteristica a oricarei economii, ea influenteaza intr-o masura mai mare sau mai mica puterea de cumparare a monedei nationale. De aceea, pentru o determinare corecta a valorii intreprinderii, in cazul metodelor bazate pe rentabilitate care lucreaza cu valori previzionale, obtenabile in viitor pe care apoi le aduce in valori ale prezentului prin procedura actualizarii, interpretarea corecta a inflatiei este de prima importanta.


Astfel, daca rezultatele viitoare sunt exprimate in unitati monetare curente care tin seama de inflatia viitoare, aceste rezultate trebuie actualizate cu o rata care include inflatia, numita rata de actualizare nedeflata (anedeflata)


Daca rezultatele viitoare sunt exprimate in unitati monetare constante, care nu tin seama de inflatia viitoare, ele trebuie actualizate cu o rata care nu include inflatia numita rata de actualizare deflata (adeflata). Pentru stabilirea acestei rate trebuie sa se tina cont de urmatoarele reguli:


Reguli generale pentru stabilirea nivelului ratei de actualizare deflate:

daca rata inflatiei este mai mica de 10%:

adeflata = anedeflata – f

daca rata inflatiei este mai mare de 10%:

adeflata = (anedeflata – f)x 1/(1+f)


c) A treia componenta a ratei de actualizare o constituie prima de risc (P).


Prima de risc reprezinta expresia riscului specific fiecarei intreprinderi (risc economic – de exploatare sau risc financiar).

Riscul de exploatare al intreprinderii este stabilit de evaluator dupa ce diagnosticheaza functiile de exploatare (juridica, comerciala, productie-exploatare, personal) ale acesteia in raport de punctele slabe identificate. Iar, riscul financiar specific intreprinderii se stabileste pe baza rezultatelor diagnosticului functiei financiare si in raport cu punctele slabe identificate.


Prima de risc se aplica – intotdeauna – unei rate neutre in prealabil deflata. Aplicarea ei la o rata nedeflata ar conduce la erori in evaluarea datorita faptului ca se aplica automat si componentei inflationiste, majorand rata de actualizare totala si penalizand rezultatele viitoare care trebuie actualizate.


Prima de risc se poate stabili prin doua modalitati:

evaluarea riscului global - consta in stabilirea marimi riscului pentru fiecare categorie de risc la nivelul urmatoarelor valori in raport cu rezultatele diagnosticarii efectuate in prealabil de evaluator:

- pentru risc mic P = 0,25

- pentru risc mediu P = 0,50

- pentru risc putin ridicat P = 1,00

- pentru risc ridicat P = 1,50

- pentru risc foarte ridicat P = 2,00



Formula de calcul a ratei de actualizarea (a) in cazul unui risc global:

a = adeflata x (1 + P)


evaluarea riscului pe trepte de risc – consta in cuantificarea riscului pe fiecare categorie de risc (treapta) pe o scara de punctare cuprinsa intre 0-5%.


Principalele trepte de risc sunt:


risc legat de talia intreprinderii (dimensiunea si pozitia pe piata);


managerii cheie (risc pierdere si/sau inlocuire);


riscul financiar (raportul intre datoriile financiare si capitalul permanent);


riscul legat de structura productiei (numarul tipurilor de produse si gradul de flexibilitate a productiei);


riscul legat de dependenta de clienti (ponderea unui client in total cifra de afaceri);


riscul legat de previziune (utilizarea variantelor: optimista, pesimista, probabila de previziune);


riscul de tara (posibilitatea unor tulburari sociale majore, expropriere, pericol de razboi, restrictii vamale, modificarii ale politii fiscale, dictatura sindicatelor etc.) si altele.


Pentru fiecare categorie de risc evaluatorul stabileste nivelul acesteia intre 0% (nu exista risc) si 5% (risc maxim).


Formula de calcul a ratei de actualizarea (a) in cazul evaluarii riscului pe trepte:

a = adeflata + marimea riscului, unde:


marimea riscului = suma riscurilor identificate pe fiecare treapta (prezentata mai sus)


Concluzie:

Criteriile in functie de care stabileste evaluatorul rata de actualizare sunt:

structura financiara a bilantului intreprinderii (raportul dintre capitalul propriu si capitalul permanent), structura care indica prezenta sau absenta indatorarii – aspect care conduce la alegerea ratei neutre de baza (daca este indatorata va alege ca rata de baza costul capitalurilor utilizate de o intreprindere; daca nu este indatorata va alege orice alta baza);


daca societatea este cotata sau necotata la bursa;


modul de determinare al marimii riscului.


Capitalizarea reprezinta aducerea in valori actuale a unor rezultate constante la infinit. Capitalizarea se deosebeste de actualizare prin faptul ca se aplica unor rezultate constante, estimate pentru viitor si prin faptul ca se ia in considerare un orizont de timp infinit si nu finit.


Rata de capitalizare (c) este un divizor prin intermediul caruia un venit net se transforma in capital, respectiv valoare investitiei, indiferent de forma in care aceasta este realizata. Utilizarea ratei de capitalizare pentru transformarea unui venit net in capital se face numai in cazul in care venitul este de natura unei anuitati (marimi anuale egale).


.2.3. Orizontul de prognoza


Al treilea element utilizat in formulele de evaluare a intreprinderii bazate pe rentabilitate este orizontul de prognoza. Acesta se exprima in ani si constituie o ipoteza a evaluatorului, corespunzand unei limite constante din diagnosticul sectorului de activitate caruia ii apartine societatea evaluata. In practica se considera:

fie ca durata vietii intreprinderii care este a priori infinita si, in acest caz, perioada de prognoza va fi de cel mult 25-30 ani;


fie doua perioade, dintre care prima este mai scurta, de 3-10 ani (orizontul cert) si corespunde orizontului de vizibilitate al intreprinderii, iar cea de-a doua perioada reprezinta un numar mai mare de ani, aproximativ diferenta pana la 20-30 ani (orizontul incert). Pentru prima perioada, care este reprezentativa, vor fi elaborate mai multe scenarii de evolutie, in timp ce pentru cea de-a doua, ipotezele luate in calcul vor fi mai simple.


Orizontul de previziune este stabilit de evaluator prin luarea in considerare a urmatoarelor aspecte:

ciclul de viata al produselor societatii;


ciclul normal de investigare;


cantitatea si calitatea informatiilor de care dispune echipa de evaluatori pentru a face previziunile;


durata de amortizare fiscala;


durata de recuperare a investigatiei facuta de cumparator;


anumite norme sau precizari ale organismelor abilitate in domeniul evaluarii intreprinderilor;


perioadele practicate la evaluari similare.


In situatii de stabilitate economica perioada este spre limita superioara a intervalului (10 ani), intrucat probabilitatea de recuperare a investitiilor este mai mare si invers.


Determinarea valorii de rentabilitate


Pentru stabilirea valorii intreprinderii cu ajutorul acestor metode se utilizeaza mai multe valori, cum ar fi:


a) Valoarea prin rentabilitate (Vr)


Aceasta valoare are la baza capitalizarea veniturilor si consta in corectarea profitului mediu cu un multiplicatorul (K), care reprezinta rata de plasament a disponibilitatilor pe piata financiara. Acest coeficient este inversul ratei de capitalizare si exprima numarul de ani de profituri nete pe care cumparatorul este dispus sa le plateasca.

Formula de calcul a valorii intreprinderii:


Vr = P x K, unde:

P = profit net mediu anual;

K = factor de capitalizarea = 1/c;

c = rata de capitalizare.


Valoarea de rentabilitatea este direct proportionala cu capacitatea intreprinderii de a produce profit si invers proportionala cu rata de plasament a disponibilitatilor pe piata financiara. O asemenea metoda se practica in ipoteza ca intreprinderea functioneaza pe o perioada nedeterminata, iar variatia profitului mediu anual este nesemnificativa.


b) Valoarea de rentabilitate limitata (Vrl)


Aceasta valoare se bazeaza pe actualizarea profiturilor anuale viitoare, limitate la un numar de ani. Intrucat numarul de ani poate influenta sensibil valoarea, se ia in calcul valoarea reziduala (Vz). Valoarea reziduala corespunde orizontului de prognoza in care profitul nu mai poate fi calculat cu credibilitate, durata cuprinsa, in general, intre 10 si 20-30 ani. Valoarea reziduala reprezinta expresia globala a profitului total realizabil in aceasta perioada care creste intr-o proportie constanta.

Formula de calcul a valorii intreprinderii:


c) Valoarea de rentabilitate continua (Vrc)


Potrivit acestui procedeu se considera ca valoarea intreprinderii este data de profitul mediu anual previzionat, ca un fel de renta perpetua la care se adauga valoarea de rentabilitate.

Formula de calcul a valorii intreprinderii:


Vrc = P + Vr


d) Valoarea de rentabilitate prin actiuni (Va)


Aceasta valoare se bazeaza pe multiplicarea profitului estimat cu raportul pret/castig pe actiune (PER) realizat in ultimul an. Acest raport semnifica imbogatirea teoretica a actionarilor in cursul unui an. Metoda se aplica pentru intreprinderile cotate, ceea ce nu exclude posibilitatea utilizarii ei, cu anumite corective, si pentru cele necotate la bursa.


Formula de calcul a valorii intreprinderii:

Va = P x PER


Factorii care stau la baza selectarii metodelor de evaluare

1) Natura intreprinderii, respectiv a ramurii din care face parte si obiectul de activitate. Daca este o intreprindere de productie, in care capitalul investit este mare, predominant se aplica metodele patrimoniale. In schimb, la o intreprindere comerciala, vor prevala metodele bazate pe rentabilitate si cele pe cifra de afaceri.


2) Patrimoniul intreprinderii si posibilitatile de valorificare a potentialului tehnico-productiv al acestuia. In situatiile patrimoniul este valorificat corespunzator – produce venit, profit – iar acesta se inscrie in limitele normale si este de durata, alaturi de metodele patrimoniale sunt aplicate si pe cele bazate pe rentabilitate, avantajandu-l pe vanzator. Daca randamentul este scazut, folosirea metodelor bazate pe rentabilitate, il avantajeaza pe cumparator.


3) Mediul economico-social si politic in care isi desfasoara activitatea societatea, reprezinta un alt element de care trebuie sa tina seama evaluatorul, intrucat acesta poate constitui un factor de conditionare a valorificarii potentialului tehnico-productiv.


4) Pozitia intreprinderii pe piata financiara, respectiv, daca detine titluri de plasament, daca actiunile proprii sunt sau nu cotate la bursa.

Practica demonstreaza ca este necesara folosirea simultana a unui evantai de metode, atat pentru verificarea apropierii dintre valori, cat si pentru a se crea o zona de negociere a partilor implicate in tranzactie.



CUVINTE CHEIE

reevaluarea elementelor patrimoniale;

metode patrimoniale;

metode de rentabilitate.



TEME DE REFLECTIE


- Utilizand informatiile prezentate in acest capitol – teoretice dar si aplicative prin intermediul studiilor de caz stabiliti, in cazul unei societati supuse procesului de evaluare care este cea mai fiabila metoda de evaluare


Identificati si argumentati factorii ce stau la baza selectarii metodelor de evaluare.


Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }