QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Elemente si probleme ale metodei comparative








ELEMENTE SI PROBLEME ALE METODEI COMPARATIVE


l. Aspectul fragmentar si incomplet al studiilor referitoare la stiinta dreptului comparat

Unii autori, printre care si Constantinesco1, au apreciat ca dreptul comparat reprezinta doar o metoda si ca insuficienta acestei metode, care se rasfrange si asupra altor discipline, a contribuit la irosirea multor forte si a dus, chiar, la discreditarea dreptului comparat, apreciindu-se ca nu s-au obtinut rezultate stiintifice.




S-a apreciat, de asemenea, ca rezultatele gresite au pus in lumina insuficienta metodei in dreptul comparat, in acest fel s-a explicat de ce Congresul de drept comparat din anul 1900 a cautat sa puna la dis­pozitia stiintei dreptului comparat metodele si mijloacele necesare pentru a-i asigura directia corecta de actiune si cercetare, in felul acesta pot fi evitate si conflictele de legi, sa se realizeze reglementarea diverselor relatii sociale pentru ca juristul practician sa se limiteze la aplicarea dreptului din tara in care il practica. De aceea s-a cautat ca dreptului sa i se dea o dimensiune universala, acest lucru realizandu-se, in parte, prin dreptul comparat.

Cu privire la Congresul din anul 19002, reuniunea de drept comparat organizata in Paris, care a marcat inceputul unei epoci noi pentru dreptul comparat, s-a desfasurat in urma unor intense pregatiri si a precedat marile realizari produse in legatura cu dreptul comparat in ultimele decenii ale secolului al XlX-lea in tarile europene din vestul continentului.

Prima dintre societatile de specialitate, care isi desfasoara acti­vitatea, este Societatea franceza de legislatie comparata, infiintarea Societatii a avut loc la Paris, in anul 1869, fiind creata in scopul de a facilita practicienilor cunoasterea dreptului strain pentru solutionarea conflictelor de legi, dar si de a gasi in legile straine modele, solutii de perfectionare a legislatiei franceze.

Primul presedinte al societatii a fost Edouard Laboulaye, pro­fesor la College de France. Numarul membrilor societatii a crescut, an de an, societatea ajungand sa numere printre membrii sai toate numele ilustre ale dreptului francez.

Dupa crearea Societatii, a fost editat si publicat Buletinul acesteia, care va deveni, mai tarziu, Revue internationale de droit compare.

S-au evidentiat noi cercetatori, cum a fost si Koschaker, care au incercat sa clarifice problemele noi cu care se confrunta dreptul comparat, cum ar fi aceea privind caracterul dreptului comparat, ori precizarea ca principii fixe ale folosirii metodei comparative nu exista inca, iar cercetatorul Blagojevic considera ca problema comuna actuala a dreptului comparat este de a defini un mod apropiat de aplicare a dreptului si a metodei comparative, rezultand astfel o metodologie moderna a dreptului si a metodei comparative.

in ultima perioada de timp, chiar redus la metoda comparativa, dreptul comparat nu are certitudinea de a fi gasit posibilitatea sa-si precizeze caracterul.

Studii interesante de drept au fost facute si in Italia si Spania. Dintre italieni, cel mai important sub aspectul studiilor de drept comparat, a fost Emerico Amari, autorul unei lucrari teoretice intitulate Critica di una scienza delle legislazioni comparate, aparuta in 1857. Scopul sau a fost acela de a impune o stiinta autonoma a legislatiilor comparate, o stiinta a metodei comparatiste, care sa urmareasca cauzele fenomenului juridic, factorii care produc sau contribuie la producerea fenomenului juridic. Printre astfel de factori sunt enumerati: climatul, religia, cutuma, economia politica. Scopul acestei stiinte este, de asemenea, modul in care aceasta apare, traieste, este modificata sau dispare.

Prin comparare, autorul arata ca se pot desprinde constantele fizicii sociale, legislatiile care guverneaza destinul legilor.

Legislatia comparata ne permite, potrivit lui Emerico Amari, sa verificam unitatea genului uman prin unitatea legilor, ajungandu-se astfel la o biologie universala a legilor.

Conceptia lui Emerico Amari nu s-a impus, dar este considerat ca un pionier al stiintei autonome a dreptului comparat si literatura italiana il aminteste ca atare.

in Spania, precursorul dreptului comparat a fost Gumersindo de Azcarate. intr-o lucrare importanta a sa, publicata in 1874, stiinta dreptului comparat se situeaza intre filozofie si istorie, dar este inde­pendenta de fiecare dintre ele. Lucrarea este compusa din doua parti distincte3:

Stiinta legislatiilor comparate isi propune sa aprecieze drepturile pozitive potrivit principiilor eterne ale dreptului.

2. Stiinta legislatiei ar avea ca obiect sa propuna reforme potrivit acelorasi principii.

Alti autori, cum ar fi Langrod, au criticat in mod vehement metoda de cercetare a dreptului comparat, considerand ca stiinta com­parativa a dreptului nu a iesit din faza de inceput si ca sunt realizate confuzii grave in cercetare, acestea reprezentand de fapt numai cercetari monografice, sunt descrise numai diferentele de opinii intre autorii putinelor manuale si nu adopta o pozitie transanta in legatura cu caracterul, natura disciplinei. Stiinta comparativa a dreptului nu avanseaza in domeniul sau de activitate si nu exista un acord gene­ralizat in privinta problemelor esentiale pe care trebuie sa le rezolve si pe care le ridica dreptul comparat.

Desi au fost elaborate mai multe tratate si articole cu privire la activitatea dreptului comparat, lipseste un studiu detaliat al functionarii si al problemelor specifice pe care le pune metoda comparativa. Unele tratate de drept comparat nu dedica metodei comparative spatii (capi­tole, sectiuni), iar alte lucrari examineaza4 numai metoda comparativa. Otetelisanu5 dedica un capitol intreg problemei dreptului comparat. Autorul supune metoda comparativa unei analize proprii. Se constata, potrivit conceptiei unor autori6, ca concluziile la care a ajuns Otetelisanu ar fi acelea ca:

- autorul face confuzie intre metoda si procedeu de cercetare;

- metoda comparativa a autorului inglobeaza cele trei metode generale stiintifice, acestea fiind: observatia, experienta si inductia, la care se adauga o alta metoda denumita deductia;

- regulile metodologice pe care le stabileste nu ar fi corecte, devenind banalitati.

Alti autori examineaza cu atentie problematica dreptului com­parat, facand observatii juste sau recurg la sfaturi pe care le considera necesare dezvoltarii stiintei dreptului comparat.

Se constata ca exista si o alta categorie de cercetatori care au examinat incidental diferite aspecte si probleme ale metodei compa­rative. De exemplu, Ascarelli a studiat in mod empiric si fragmentat, aluziv, problematicile dreptului comparat7. Consecinta acestui fapt este ca in fiecare din aceste lucrari s-au adunat sfaturi metodologice, putin utile, in ansamblu, nu se constata ca s-ar fi dedicat un anumit studiu sistematic, de ansamblu problemelor dreptului comparat. Rezultatul actual in domeniul pe care il analizam este, potrivit autorului8, o stare de confuzie generala.

Cercetatorii juristi apartinand sistemului socialist constata aceleasi confuzii metodologice. Astfel, Viktor Knapp mentioneaza ca stiinta dreptului comparat este studiata frecvent, dar este confundata cu alte probleme ce nu au legatura cu stiinta. Nu se constata o preocu­pare pentru elucidarea chestiunilor metodologice.


2. Experienta personala si invatamantul metodologic

Au fost efectuate numeroase studii ce au urmarit sa inteleaga ordinele de drept straine, prin care comparatistii au urmarit sa inteleaga modalitatile de legiferare in strainatate. Efectuarea studiilor de spe­cialitate, fara cunoasterea dreptului strain, adica fara un studiu personal referitor la dreptul comparat, folosindu-se numai de monografiile comparative pe care alti autori le-au elaborat in propria lor limba, ajung sa improvizeze in legatura cu aspecte pe care nu le cunosc.

S-a apreciat, in literatura de specialitate9, ca este absolut necesar sa se cunoasca in mod direct chestiunile metodologice, obtinuta prin experienta personala, prin aplicarea metodei comparative, pentru a se pune in lumina adevaratele probleme metodologice, in consecinta, imaginatia si speculatia nu servesc in activitatea comparativa, ci numai realitatile concrete din reglementarile legislative. Compararea facuta prin experienta personala ajuta in mod substantial la rezolvarea problematicii dreptului comparat.

2.1. Neajunsurile constatate la vechile definitii ale metodei comparative

Se constata, in mod cert, ca autorii din domeniul dreptului comparat nu reusesc sa accepte, in unanimitate, una din definitiile formulate. Cauza este determinata10 de:

incertitudinile controversei privind existenta unei stiinte a dreptului comparat, ca disciplina autonoma;

- cei care admit ca metoda comparativa nu este decat o simpla metoda, nu reusesc s-o defineasca. Recurg numai la raportare la scopul sau la scopurile predominante pe care dreptul comparat le are. De asemenea, se face raportare la functiile pe care dreptul comparat si le asuma. De fapt, fiecare dintre autori pune accentul pe unul sau altul dintre elementele mentionate. S-a constatat ca multitudinea scopurilor si functiilor metodei comparative duce, in mod necesar, la o multitudine de definitii ale caror neajunsuri sunt:

- discutiile contradictorii multiple, sterile;

- absenta unei definitii a metodei comparative;

- absenta unei baze ferme pentru un studiu sistematic al metodei comparative.


3. Compararea si metoda comparativa

Compararea este o operatiune a spiritului prin care se reunesc intr-o confruntare metodica obiectele de comparat, pentru ca raporturile lor sa fie precizate.

S-a apreciat, in doctrina, ca metoda compararii nu trebuie sa se limiteze la o simpla expunere informativa a diverselor obiecte intre care se realizeaza compararea. Pentru existenta unei comparari veri­tabile este necesar ca analiza ce se face sa nu se epuizeze in expunerea paralela a caracteristicilor a doua obiecte ce sunt supuse compararii. Rezulta ca obiectele comparate nu trebuie sa fie constante, ci numai variabile, in acest fel se face deosebire intre comparare si estimare, al carei scop nu este de a identifica punctele comune intre obiectele comparate, ci de a evalua sau de a masura obiectele pentru stabilirea valorii lor. in consecinta, compararea variabilelor impune ca examenul partial sa nu fie facut in scopul de a proceda la o estimare a valorilor in sensul absolut al termenilor, ci pentru a intelege meritele lor sau interesul pe care il prezinta in raport cu scopul urmarit. Se va exclude ideea unui tertium compar-ationis, care, conform unor autori, ar trebui sa se regaseasca in orice comparare ca o constanta. Compararea juri­dica se realizeaza numai intre termenii de comparat.

Autorul12 apreciaza ca este gresit sa se creada ca metoda comparativa in domeniul dreptului se reduce numai la enumerarea prin­cipalelor elemente ale compararii, in acest sens, metoda comparativa, care reprezinta o chestiune de tehnica generala, constituie un proces relativ. Astfel priveste situatia si doctrina dominanta, care apreciaza ca dreptul comparat se confunda cu metoda comparativa.

Unii autori13 au apreciat ca dreptul comparat se reduce la o metoda de natura comparativa. Cert este ca dreptul comparat nu trebuie sa fie confundat cu metoda comparativa. Dreptul comparat vizeaza precizarea unor elemente si obiective specifice metodei comparative, dar nu inseamna ca se transforma, prin aceasta, in metoda comparativa.

Alegerea si compararea termenilor de comparat trebuie sa se faca potrivit unui demers ordonat. Demersul acesta reprezinta rolul metodei de a ordona procesul compararii.

Daca avem in vedere numele de „metoda', aceasta desemneaza mersul rational pe care trebuie sa-1 realizeze spiritul pentru a ajunge la un scop determinat.

Autorul citat apreciaza ca metoda comparativa consta in ansamblul demersurilor si al procedeelor care se inlantuie potrivit unei succesiuni rationale, menite sa faca spiritul juridic sa inteleaga, printr-un proces ordonat, metodic si progresiv, de confruntare si de com­parare, asemanarile, diferentele si cauzele acestora. Se impune sa desprindem raporturile existente intre structurile si functiile termenilor de comparat ce apartin unor ordini juridice diferite.


4. Elementele metodei comparative

Se disting patru elemente care caracterizeaza metoda comparativa:

1. Existenta a numeroase procedee care se inlantuie intr-un demers sistematic si rational.

2. Demersul, la care ne-am referit mai sus, are misiunea de a solutiona un scop precis, acela de a intelege raporturile existente intre termenii de comparat si cauzele lor. De aceea, obiectivul metodei comparative este intotdeauna acelasi, adica identificarea raporturilor de asemanare si de deosebire dintre termenii de comparat. Daca sunt utilizate ulterior rezultatele obtinute, acest aspect nu mai tine de dreptul comparat sau de metoda comparativa.

Nu trebuie sa se creada ca metoda comparativa depinde de scopurile urmarite. De aceea nu putem afirma ca exista atatea metode cate obiective trebuie sa fie atinse. Metodele sunt destinate, intotdeauna, unei mai bune interpretari a unei reguli sau a unei institutii juridice, pentru a se incerca, eventual, o unificare juridica intre sisteme diferite de drept.

3. Cea de-a treia observatie se refera la faptul ca demersul (adica caracterizarea metodei comparative) realizeaza o comparare intre doua sau mai multe sisteme juridice supuse termenilor de comparat.

4. in privinta celei de-a patra observatii, aceasta se refera la faptul ca termenii de comparat vor apartine, cel putin, la doua ordini juridice diferite, astfel incat, prin ei, sa fie partial confruntate ordinile juridice insele.

4.1. Informarea comparativa si compararea sistematica

Se apreciaza14 ca, adesea, autorii confunda informarea comparativa cu compararea sistematica, intre acestea exista deosebiri esentiale, intrucat informarea comparativa reprezinta un mijloc ocazional si subsidiar pentru predarea dreptului national, in acest scop, informarea se bazeaza pe un element fragmentar sau pe o apreciere globala de natura comparativa. Acest gen de informatie constituie o apreciere globala. Constatam ca un astfel de procedeu folosit, permite, de exemplu, sa se afirme ca dreptul japonez a cunoscut, pe langa influenta dreptului german si francez, si influenta dreptului anglo-saxon. in acelasi mod se procedeaza in cazul in care se afirma ca legislatia elvetiana a fost considerata ca cea mai potrivita pentru a asigura nevoile natiunii turce, intrucat aceasta legislatie stabileste numai principiile generale, lasand judecatorului misiunea de a stabili si a aprecia detaliile cazului supus analizei. Pentru aceasta situatie, teoreticienii comparatisti considera o astfel de tehnica potrivita pentru realizarea studiului comparativ.

Se apreciaza, de asemenea, ca informatiile comparative ajuta dreptul national sa inteleaga dreptul strain. Aceste studii insista pe principalele asemanari sau deosebiri si folosesc in mod limitat metoda comparativa. Analiza comparativa nu este metodica, in sensul ca nu parcurge toate fazele prescrise de metoda comparativa, nu desprinde toate asemanarile si diferentele care caracterizeaza institutiile juridice comparate. Genul acesta de studii au o valoare comparativa sigura si se disting astfel de simplele informari comparative. Studiile constituie mijloace subsidiare importante pentru explicarea, critica sau aprecierea dreptului national, in cazul in care activitatea de comparare este limitata numai la anumite institutii sau ordini juridice, astfel de expuneri sunt meritorii prin informatiile valabile pe care le ofera cu privire la dreptul strain. Ajuta, in acest fel, la o mai buna intelegere a solutiilor ce se adopta pe plan national. De aceea studiile comparative sistematice folosesc, in principal, metoda comparativa.


4.2. Analiza compararii sistematice

Autorul, citat cu preferinta15, apreciaza ca juristii din tarile foste socialiste au fost si ei preocupati de clarificarea problemei privind caracterul dreptului comparat, dar au reprosat studiilor de drept comparat efectuate de catre cercetatorii din tarile vestice, faptul ca au efectuat studii cu caracter formal care i-au dus la cunostinte care se opresc la tehnica juridica si nu sunt interesati sa clarifice, sa dezvaluie fundamentele economice si nici realitatea sociala a lumii capitaliste. Pentru juristii din tarile foste socialiste, compararea ca si stiinta juridica burgheza nu are in vedere realitatea economica si sociala a populatiei, ocupandu-se numai de forme si notiuni juridice studiate in evolutia lor istorica. Autorul precizeaza ca din punct de vedere al juristilor socialisti, acestia grupeaza ordinile juridice din sistemele anglo-american si european ca fiind „drept burghez' sau „capitalist'. Dreptul din tarile socialiste a fost denumit „drept socialist'. Este adevarat ca socialismul si comunismul reprezinta doua conceptii de viata si de structura politica, sociala si economica diferite, acest aspect reflectandu-se si in domeniul dreptului. Realitatea pare sa fie alta, astfel, desi Suedia este guvernata de un sistem socialist, este totusi diferita fundamental de alte state socialiste, institutia suprema in stat fiind cea a monarhului, iar sistemul legislativ este cladit pe cu totul alte principii. Dupa cum precizeaza, in continuare autorul16, sistemele drepturilor socialiste si cele capitaliste sunt total diferite si din aceasta cauza nu pot fi comparate. Apreciem ca afirmatia evidentiaza inca o data conceptiile diferite existente intre aceste lumi, care se cred atat de antagonice incat nu se pot suporta nici in termeni comparativi. Realitatea este ca orice sisteme de drept pot suferi comparatii, daca exista dorinta de a se evidentia aspectele pozitive necesare imbu­natatirii legislatiei tuturor statelor si daca se doreste ca legislatia sa ajute la realizarea unui nivel decent de viata pentru majoritatea cetatenilor, indiferent din ce sisteme politice fac ei parte. In unele opinii se desprinde influenta politicului, de care, se pare, ca nu se pot desprinde unii teoreticieni.





Autorul citat mentioneaza, in continuarea studiului sau, ca juristii din cele doua sisteme politice diferite au fost ajutati de metoda compararii sa inteleaga ca in spatele normei juridice se afla o realitate sociala si economica, diferite in cele doua sisteme. Autorul recunoaste ca era justificata critica adusa de juristii socialisti cu privire la modul de abordare a compararii juridice. Realitatea este ca doar identitatea formelor juridice nu are semnificatie comparativa17. Se apreciaza ca juristii occidentali procedau la aplicarea unei metode incomplete care ii conducea la rezultate false. Acest gen de comparare era mai usor de realizat intrucat elementele determinante sunt comune si diferentele sunt, mai ales, de natura tehnica.

Autorul precizeaza ca in realitate necesitatea unei coexistente pasnice i-a obligat si pe juristi sa admita necesitatea coexistentei celor doua sisteme juridice, socialiste si capitaliste. Noi apreciem ca reali­tatea obiectiva, din acele timpuri, ar fi trebuit sa-i determine pe cercetatorii din cele doua sisteme politice sa accepte colaborarea, si, totodata, sa inteleaga ca nu se poate face abstractie de faptul existentei a doua sisteme diferite.

Instalarea regimurilor socialiste intr-un mare numar de state din Europa si din Asia, America si Africa, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, a determinat constituirea unui sistem de drept socialist, care a dat un nou obiect de studiu dreptului comparat.

Noul sistem de drept evidentia noile realitati economico-sociale create in statele socialiste, in anumite privinte cu specific nou fata de sistemul de drept existent pana atunci.

Cercetatori din vest au sesizat originalitatea sistemului de drept sovietic, pe care il opunea dreptului burghez.

Dupa evenimentele din 1989, cand sistemul socialist s-a prabusit, majoritatea statelor si-au mai adaptat legislatia noilor imprejurari si, in special, noii reglementari in privinta adaptarii legislatiei la economia de piata.

O a doua imprejurare de natura sa deschida noi orizonturi dreptului comparat a fost luarea in considerare a dreptului islamic.

Lyon Caen, Table ronde sur Ies etudes et Ies recherches de droit compare en U.R.S.S.. Editura RIDC, 1964, p. 73; Imre Szabo, Science du droit et coexistence, p. 426.

Dreptul islamic a existat de secole, dar comparatistii europeni 1-au ignorat considerandu-1 dreptul unei civilizatii care are prea putine afinitati cu dreptul european.

Cercetatorii europeni au elaborat, in limbi de circulatie internationala, lucrari valoroase privind dreptul coranic.

Schimbarile politice petrecute in lume a atras atentia asupra lumii arabe si a dreptului sau. Sistemul juridic islamic aplicabil unei populatii de sute de milioane de locuitori este prezent in toate clasificarile si analize moderne ce se fac in legatura cu marile sisteme juridice contemporane.

Se impune sa admitem si sa recunoastem nu numai cele doua sisteme juridice si politice, dar si alte sisteme, cum este cel religios, care reglementeaza relatiile sociale ce guverneaza viata a milioane de persoane. Nu este posibil sa se faca abstractie de sistemul respectiv. O cercetare care face asemenea abstractii, poate fi interpretata ca neobiectiva ori ca nu este interesata de a vedea realitatea si odata cu aceasta sa accepte ca sunt, poate, elemente pozitive in toate aceste sisteme, elemente ce ar putea fi valorificate in interesul intregii omenirii, prin imbunatatirea cadrului legislativ comun al umanitatii. Prin tratate sau conventii internationale s-a ajuns, de altfel, la influentarea reciproca a legislatiilor nationale, statele fiind nevoite ca in legislatia lor nationala sa introduca cerintele legislative cuprinse in tratatele la care au aderat. Acest fapt a facut ca legislatia nationala a acestor state sa devina, sub aspectele legiferate prin tratate, uniforma si nu doar asemanatoare, in acest fel legislatia statelor tinde sa devina, din ce in ce mai mult, o legislatie uniforma. Totusi nu se va putea realiza niciodata o uniformizare totala. Tendinta de universalitate se manifesta pregnant in dreptul comparat. Compararea reglementarilor juridice din diferite tarii evidentiaza nu numai ceea ce au diferit, dar si ceea ce au comun si, deci, aplicabil in mai multe tari. Cea mai cunoscuta realizare a studiului comparativ al legilor, datand din secolul al V-lea al erei noastre este Colatti legum Romanontl et Mosaicarum, prima incercare cu caracter sistematic de comparare a unor sisteme juridice diferite (cel roman si cel mozaic), unele din cele mai bine cunoscute din acea epoca.

Metoda comparativa a legislatiei existente in diferite tari este utila in procesul de perfectionare a reglementarilor existente in legislatiile nationale, dar si in procesul de interpretare a reglementarilor nationale, in acest fel dreptul comparat dobandeste un obiect propriu de studiu, de cercetare si de reglementare.

in epoca contemporana sunt cunoscute urmatoarele mari sisteme juridice18:

- sistemul romano-germanic (din care face parte si tara noastra);

- sistemul common law (cel englez aplicabil in Marea Britanic dar si in numeroase tari ce au fost asuprite si exploatate multe secole de-a randul de Marea Britanic, cum ar fi India, unele tari africane - ca de exemplu, Africa de Sud);

- sistemele religioase (de exemplu, dreptul iudaic, dreptul musulman general de Coran);

- sisteme cutumiare - din unele state africane.

Unii autori19 fac referire si la sistemul de drept socialist. Si in fostul sistem socialist a existat o reglementare unitara. Ceea ce a fost caracteristic tarilor socialiste a fost existenta unui stat social, care caracterizeaza implicarea statului in reglementarea in amanuntime a vietii sociale (exemplificam cu realizarea unei economii planificate, spre deosebire de cea a economiei de piata, avand un caracter haotic lasand pe fiecare cetatean sa se descurce cum stie mai bine in interesul sau personal).

Daca putem da un exemplu de un sistem comun de drept, ne putem referi la Sistemul European, care a facut mari progrese in a armoniza legislatiile nationale ale statelor membre. Ramane de vazut daca acest Sistem European va fi sau nu superior celorlalte sisteme ori reglementarilor nationale, in unele domenii acest sistem s-a dovedit nefast, cum ar fi acela al abrogarii unor infractiuni ce nu pot duce decat la o degradare a mediului social (ne referim, de exemplu, la abrogarea infractiunilor de „adulter'; „relatii homosexuale', „cersetoria', „insulta' si „calomnia' in relatiile dintre militari s.a.).

Pentru realizarea unei armonii intre sistemele diferite de drept, s-au organizat contacte intre cercetatori, care au devenit din ce in ce mai frecvente, colocviile, conferintele, la care au participat juristi din diferite sisteme politice, chiar si cei din sistemul anglo-american. Toate acestea au ftcut ca punctele de vedere, total diferite la inceput, sa se apropie sau sa devina chiar identice, numai sub aspect legislativ si nu politic, ceea ce, de altfel, nici nu intereseaza materia noastra.

Un prim colocviu de aceasta natura este cel ce a avut loc la Varsovia, organizat de catre Asociatia Internationala de Stiinte Juridice pe tema „Conceptul legalitatii in tarile socialiste'. Tema coexistentei in domeniul juridic a fost dezbatuta si in alte numeroase intalniri, articole, publicatii s.a.

Totusi juristii din sistemul socialist au evidentiat calitatea profund noua a dreptului lor20. Autorul mentioneaza, in continuare ca la intalnirile organizate intre juristii socialisti si cei occidentali, acestia din urma s-au prezentat intr-o pozitie de inferioritate, intrucat ei nu cunosteau limbile tarilor socialiste si nici ordinea de drept din aceste tari. Juristii din tarile socialiste nu aveau acest handicap, fiind bine informati si cu privire la dreptul occidental, fost odinioara liberal, dar cunosteau si limbile oficiale ale statelor capitaliste, in urma intalnirilor avute s-a realizat un fapt neobisnuit, dreptul capitalist s-a socializat, in parte, iar dreptul socialist s-a liberalizat.

Caracterizand, in continuare, sistemele legislative din cele doua sisteme, autorul precizeaza ca „sarcina ingrata de a preveni juristii occidentali impotriva iluziilor lor robuste revenea juristilor sistemului socialist'. Se preciza ca era vorba de o simpla modificare a mijloacelor de ducere a unei lupte care a continuat pana la destramarea sistemului socialist. S-a precizat, pe buna dreptate, ca relatiile de coexistenta ale celor doua sisteme nu reprezinta o sinteza, ci o accentuare a luptei dominante in interiorul celor doua sisteme politice diferite21.

Cert este ca folosirea metodei comparative solicita o impartialitate perfecta, ceea ce se pare ca nu se accepta intrucat politicul a jucat si va juca un rol deosebit in reglementarea juridica, ori compararea s-a facut si se va face, intotdeauna, intre sistemele juridice care servesc sisteme politice.

Comparatistul Loeber scria ca exista in U.R.S.S. foarte putine publicatii juridice care sa nu contina referinte la ordinile de drept burgheze, expresie a reactiunii si exploatarii. Si in literatura tarilor occidentale exista afirmatii asemanatoare privind dreptul socialist. Apreciem ca astfel de pozitii, practicate de catre juristi si nu de catre politicieni, nu sunt benefice dreptului comparat, care ar trebui sa aiba alte obiective, benefice cetatenilor obisnuiti dar si bogati din toate tarile, indiferent de regimul lor politic. Cercetarea obiectiva nu trebuie sa fie influentata de factorul nociv politic. Altfel cercetarea nu are cum sa se realizeze in mod obiectiv, necesitatea perfectionarii legislatiei in interesul progresului intregii societati nu se mai poate realiza. Cercetarea juridica partizana este de condamnat, indiferent de ce parte ar fi ea, pentru ca nu poate fi obiectiva.

Ceea ce se apreciaza este faptul ca atacurile cu tenta politica sunt, totusi, izolate, cercetarea stiintifica a avut mult de castigat din confruntarea de idei juridice. S-au efectuat si studii obiective asupra dreptului socialist, de catre cercetatori occidentali, cum au fost: Loeber, Hazard, David s.a. Autorul pe care 1-am citat frecvent apreciaza ca studii obiective in raport cu dreptul burghez nu au existat in literatura sovietica.

in cercetarea juridica s-a pus problema de a se sti daca obiectivitatea poate exista sau nu, daca spiritul partizan este dat de un comandament ideologic al sistemului, in aceasta ordine de idei, Lenin a apreciat ca nu exista stiinta care sa poata ramane in afara luptei de clasa. Daca aceasta conceptie este reala, de pierdut nu pot avea decat toate sistemele juridice, indiferent de sistemele politice existente in tarile lor, deoarece orice forma de cercetare juridica va fi axata pe deservirea luptei politice si nu pe cercetare obiectiva, fara a exista vreun castigator.

in concordanta cu conceptia lui Lenin, teoria marxist-leninista demasca adevaratul nucleu al dreptului burghez. Ea dirijeaza critica sa impotriva teoriilor antistiintifice, reactionare ale dreptului care ascunde esenta antinationala a dreptului burghez22. Doctrina juridica sovietica refuza compararea cu ordinile juridice capitaliste, intrucat odinea juridica capitalista este creata pe alte relatii economice decat cele socialiste, in realitate diferenta consta numai in relatiile economice bazate pe economia de piata in tarile capitaliste, fata de cea planificata in oranduirea socialista. Apreciem ca era posibila compararea juridica, cu efecte benefice pentru ambele sisteme de drept, cu conditia sa se realizeze cu obiectivitate.

Compararea care nu se realizeaza in spiritul independentei de opinie a cercetatorului nu mai poate fi considerata benefica si nici stiintifica. Juristii care slujesc metodei compararii trebuie sa se fereasca de influenta politicului, aflat foarte aproape de domeniul juridicului. De aceea este necesar ca cercetatorul comparatist sa se poata distanta, sa poata face abstractie de sistemul sau politic si juridic pentru realizarea unei cercetari obiective. Altfel activitatea cercetatorului va fi folosita de agitatorii politici si de propagandistii politici.

Este adevarat ca nu exista stiinta fara obiectivitate si nici pozitie obiectiva fara independenta de actiune si de opinie.

Domeniul compararii nu poate fi folosit pentru a se demonstra superioritatea sistemului propriu, intrucat orice sistem are deficientele sale ce pot fi corectate prin analiza altor sisteme juridice.

Formarea de comparare denaturata in substanta sa si falsificata in ceea ce priveste functia sa reprezinta un fapt total negativ, ce nu serveste adevarului.

4.3. Problematica numarului ordinilor juridice supuse compararii

Cercetatorul Radbruch23, citat de Constantinesco, afirma ca nu pot fi comparate mai mult de doua ordini juridice. Altfel nu se poate proceda decat indirect, adica sa se efectueze compararea in raport cu o a treia ordine, care trebuie sa fie mereu aceeasi. Cercetatorul considera ca pentru efectuarea unei comparari internationale ar trebui sa se caute punctele comune de referinta, adica sa se aiba in vedere un sistem juridic care se afla deasupra natiunilor.

Premizele acestei conceptii, adica ideea ca nu putem compara in mod direct mai mult de doua ordini juridice, sunt nerealiste, deoarece compararea directa se poate realiza intre nenumarate sisteme juridice diferite. Din acest punct de vedere nu exista piedici de natura logica sau metodologica. Este cunoscut ca activitatea comparativa se desfa­soara intre ordini juridice concrete.

S-a mentionat24 ca teoreticianul Staehelin25 comparase neexecutarea contractuala in dreptul elvetian si englez, considerandu-1 pe primul ca prototip al dreptului continental si s-a constatat ca un astfel de prototip nu exista. Termenul de comparat nici nu poate exista, intrucat nu exista un drept natural abstract planand deasupra odinelor juridice.

Este cunoscut faptul ca intotdeauna este necesar ca o comparare juridica sa se realizeze intre ordinele juridice confruntate. Compararea nu se poate face prin raportare la o unitate de masura prestabilita.

in acest sens Ascarelli a sustinut ca ansamblul problemelor sociale ce se gasesc in spatele fiecarei chestiuni juridice constituie baza comparabilitatii. Este evident ca in toate ordinele de drept exista probleme sociale si acestea, in mare parte, sunt comune tuturor sistemelor juridice.

Apreciem ca se impune ca necesitatile sociale identice in diferite state sa fie aparate prin norme de drept identice. De exemplu, pentru combaterea traficului de droguri ar trebui sa existe reglementari unice pentru ca infractorii sa nu poata profita de legislatia mai favorabila a unor state si sa se refugieze, sa se ascunda in acele state, care, de exemplu, nu accepta institutia extradarii.

Functia de cunoastere a dreptului national ne ajuta sa analizam si alte institutii ale dreptului nostru national, comparativ cu institutii similare din alte state. De exemplu, institutia comunitatii de bunuri din dreptul familiei, este asemanatoare, dar nu identica, cu institutii din alte sisteme de drept, in care sunt prevazute alte regimuri matrimoniale.

Un alt exemplu se refera la institutia ocrotirii minorului, care, in Romania, prin adoptarea Codului familiei in 1954 a determinat infiintarea Autoritatii tutelare, in principal, ca organ de supraveghere a tutelei, in alte state, Franta, Germania, Belgia s.a. se acorda un rol important consiliului de familie si instantelor pentru minori, regle­mentari preluate apoi si de Romania, intrucat s-a constatat ca acestea isi aduc un rol important in solutionarea unor neintelegeri dintre parinti si copii ori la realizarea cu mai multa eficienta a supravegherii copiilor-problema. Reglementarile diferite din state diferite evidentiaza, inca o data, existenta unor solutii diferite pentru rezolvarea aceleiasi probleme sociale. Exemple pot fi date si din alte domenii, cum ar fi, de exemplu, cel economic, comercial, al relatiilor de munca s.a.

Functia de cunoastere a propriei legislatii ne ajuta sa cunoastem mai bine legislatia nationala pentru realizarea perfectionarii acesteia. Comparata, apoi, cu legislatia altor state, poate duce la formularea de propuneri de lege ferenda, care, acceptate, vor perfectiona, fara sa degradeze, legislatia nationala.

Dreptul comparat are si un rol normativ. Sub acest aspect, de la aparitia sa dreptul comparat si-a adus un important aport la perfectionarea legislatiilor nationale, in cazul in care se doreste reglementarea unui nou domeniu social, responsabilii unui asemenea proiect trebuie sa studieze legislatia altor state in domeniul de legiferat si sa foloseasca in mod benefic experienta acelor state, daca, bineinteles, realitatile vietii economico-sociale sunt identice sau apropiate. Nu pot fi adoptate aceleasi reglementari daca realitatile la care ne-am referit sunt diferite, intrucat, intr-o astfel de situatie, reglementarea nu-si va realiza finalitatea si se va impune ulterior abrogarea reglementarii sau modificarea ei in functie de realitatile obiective sociale sau economice. Este cunoscut esecul pe care 1-a avut Constitutia napoleoniana aplicata cu forta poporului spaniol, Constitutie care, desi ultramoderna, nu a fost acceptata de spanioli si s-a impus revenirea la vechea lor Constitutie.

Cunoasterea reglementarilor din alte state inaintea adoptarii unor reglementari nationale s-a practicat din Antichitate, fiind exemplificat in cursuri26 cazul reglementarii din Legea celor XII table, pentru adoptarea careia au fost studiate actele normative din mai multe state ale lumii.





in vederea adoptarii legislatiei noastre nationale, Metodologia generala de tehnica legislativa privind pregatirea si sistematizarea proiectelor de acte normative prevedea: studiile prealabile privind intocmirea proiectului actului normativ vor cuprinde, printre altele, concluzii desprinse din cercetarea stiintifica si practica aplicarii dreptului din tara noastra si din alte tari. Iata ca rolul dreptului comparat este confirmat prin dispozitiile unei legi.

Metodologia la care ne-am referit a fost inlocuita cu o noua metodologie, adoptata prin Hotarare a Guvernului, in care se prevede aceeasi obligatie ca la elaborarea actelor normative sa se tina seama si de reglementarile adoptate in alte state, in domenii similare.

Apreciem totusi ca adoptarea unor noi acte normative sau modificarea celor existente nu se poate realiza fara a se tine seama de specificul national al fiecarei tari, de mentalitatea, obiceiurile, traditia, conceptia despre lume si viata a tarii in care se adopta legea.

Apreciem, de asemenea, ca in niciun caz nu se poate pune problema uniformizarii legislatiilor nationale, ci numai compatibilizarea acestora, in acest fel fiind posibila eliminarea conflictelor de legi in cazul in care se impune aplicarea legii altui stat. De exemplu, in cazul litigiilor comerciale, partile pot opta in privinta legislatiei aplicabila conflictului lor. Ori in situatia in care legislatia nationala a celor doua sau mai multe parti aflate in litigiu ar fi compatibila, nu s-ar isca un conflict de legi si nu s-ar mai pune problema de a se sti sau de a se stabili care lege sa se aplice in cazul in care partile au omis sa prevada legea aplicabila in cazul unui conflict.

Metodologii de pregatire si adoptare de proiecte de acte normative sunt stabilite si in alte state. Apreciem, totusi, ca dreptul comparat nu are o functie normativa, adica nu pot fi aplicate in mod direct regle­mentari din alte state si sa fie ignorat astfel, datorita dreptului comparat, rolul legislativ al legiuitorului national. Deci, dreptul comparat nu se poate transforma intr-un legiuitor universal si in baza acestui rol sa preia reglementari din alte state si sa le introduca in mod automat in legislatiile nationale ale altor state, motivandu-se ca aceste reglementari sunt moderne sau absolut necesare vietii economico-sociale. Realitatile din fiecare stat trebuie sa determine necesitatea reglementarii, iar dreptul comparat sa ne indice care ar fi reglementarea cea mai reusita pentru fiecare situatie in parte. Daca reglementarea indicata, specifica unui stat, chiar si din cele dezvoltate, nu corespunde spiritului poporului nostru, nu poate fi acceptata, intrucat nu va fi acceptata, se vor inregistra abateri de la reglementarea respectiva si deci va creste, in loc sa scada, starea infractionala. Un exemplu in aceasta directie il consti­tuie interzicerea intreruperii cursului sarcinii in timpul regimului socialist in tara noastra sau interzicerea sacrificarii de animale, daca nu sunt respectate anumite conditii, pentru uzul familial al producatorului.

Astfel de reglementari impuse contra ordinii si necesitatilor sociale nu au fost respectate si nu vor fi respectate indiferent de felul pe care il are, la un moment dat, oranduirea sociala din tara. De aceea, functia normativa a dreptului comparat trebuie inteleasa numai ca o sursa de inspiratie si comparatie, de analiza in vederea gasirii celor mai bune reglementari care sa se potriveasca specificului poporului si care sa ajute la imbunatatirea organizarii si desfasurarii vietii economico-sociale in domeniul de legiferat.

in literatura de drept comparat functia principala atribuita dreptului comparat era aceea de unificare a legislatiilor.

Au existat si teoreticieni care au sperat sa se realizeze un drept mondial, reglementare uniforma pe care statele ar trebui s-o adopte de buna voie si care va fi de natura sa elimine conflictele de legi in spatiu si sa ridice barierele juridice existente in calea comertului international, dand cale libera capitalului international.

Transformarile social politice de esenta ce au avut loc pe Terra dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, au fost de natura sa modifice considerabil aceste conceptii. Astazi teoreticienii, dar si politicienii nu mai doresc un drept mondial, ci s-a accentuat dorinta statelor de a-si afirma suveranitatea nationala. Traditiile si conditiile concrete din fiecare stat fac ca acestea sa-si adopte propria legislatie. Totusi, unificarea a avut loc in materii limitate, care reclama o cooperare internationala deosebit de stransa, ca de exemplu, protectia mediului inconjurator.

Unificarea este unul din aspectele de apropiere legislativa dintre state, proces cu o arie intensa care are cauze variate si se realizeaza sub forme multiple.

Adoptarea uniformismului in anumite materii se impune, creandu-se principii comune si o anumita apropiere la nivelul conceptelor si metodelor de formulare, de interpretare si prezentare sistematica dreptului, a reglementarilor din mai multe legislatii na­tionale si terminand cu unificarea care se realizeaza prin acceptarea si aplicarea identica a unor norme cu acelasi continut in mai multe state.

Unificarea este una din expresiile functiei normative a dreptului comparat. Indiferent de limitele in care se realizeaza unificarea, in masura in care aceasta are loc prin legiferare, dreptul comparat are un rol insemnat de jucat. De aceea nu se poate considera unificarea legislativa ca una din functiile dreptului comparat, rezumandu-se in a le socoti ca un aspect particular al functiei normative. Se disting doua tipuri de unificari:

a) interna;

b) internationala.

A. Unificarea interna se pune adesea, fie in cazul statelor care isi realizeaza unitatea nationala, fie in statele federale. Unificarea pre­supune ca sistemele juridice ce urmeaza a fi unificate nu reflecta suveranitati diferite.

B. in privinta unificarii internationale un exemplu special il constituie Uniunea Europeana, care are competenta de a forma legislatie pentru toate statele membre, o astfel de competenta fiind acceptata de state prin tratatele de aderare, in acest domeniu sunt adoptate „regu­lamente', care sunt adevarate legi comunitare, intrucat sunt aplicabile in mod direct in toate statele comunitare.

Cel de-al doilea instrument este reprezentat de „directive', care trebuie respectate de catre statele membre. Au fost adoptate directive in domenii cum ar fi: dreptul muncii, dreptul fiscal, reglementarea constructiei navale, structura intreprinderilor de transport, societatile comerciale.

Cu privire la reglementarea diferitelor probleme sociale prin norme juridice, in literatura de specialitate27 s-a sustinut ideea potrivit careia culturile sociale ale diverselor societati nu sunt omogene si de aceea sunt prezente diferite probleme sociale pe care dreptul trebuie sa le reglementeze, in alte cazuri problemele ce trebuie sa fie solutionate sunt de natura tehnica, familiala, religioasa s.a. Realitatea sociala nu constituie tertium comparationis ci numai unul dintre elementele pe care aplicarea metodei comparative trebuie s-o aiba in vedere cu ocazia examinarii. Numarul si alegerea ordinilor juridice de comparat constituie probleme metodologice ce trebuie solutionate. La inceputul activitatii de cercetare comparativa s-a folosit pentru comparare un numar cat mai mare de ordini juridice, in prezent se tinde sa se limiteze numarul de ordini juridice luate in considerare. S-a sustinut ca in felul acesta se realizeaza compararea mai eficienta. S-a sustinut, de asemenea, ca un studiu comparativ este mai eficient cu cat este restrans la un numar mai mic de ordini juridice. Se considera ca se obtine o calitate juridica a compararii mai buna daca nu sunt multe ordini juridice analizate in acelasi studiu, in acelasi timp. Consideram, si noi, ca numarul ordinilor juridice comparate poate fi cat de mare, dar este bine sa se tina seama si de scopul urmarit de catre cei ce realizeaza compararea.

Daca cercetarea comparativa este facuta de catre mai multi cercetatori, in echipe, numarul ordinilor juridice poate fi cat mai mare. Se mai pune problema alegerii ordinilor juridice supuse compararii. Savigny a apreciat ca orice comparare necesita o selectie a ordinilor juridice. In acest sens a limitat compararea la dreptul germanic, roman si anglo-saxon. in aceeasi ordine de idei, Lambert propunea sa se identifice elementele de uniformitate juridica pentru a selectiona ordinile juridice supuse compararii, pentru a alcatui dreptul comun legislativ.

Este necesar sa se stabileasca daca alegerea ordinilor juridice trebuie sa se faca in functie de sistemele juridice, daca nu trebuie comparate decat odini juridice inrudite si care apartin aceluiasi sistem juridic. O astfel de idee este depasita in zilele noastre.

Stiintific, tocmai compararile efectuate intre ordini juridice apartinand unor sisteme juridice diferite sunt cele care dau cele mai bune rezultate, in acest sens regulile metodologice nu pot limita ordinile juridice ce trebuie sa fie alese pentru comparare. Ordinea juridica selectionata poate fi determinata numai de scopul urmarit prin actul compararii.

Sunt si autori care cred ca alegerea ordinii juridice ce urmeaza a fi comparata trebuie sa inglobeze anumite ordini juridice reprezentative pentru intregul grup. O astfel de idee claseaza ordinile juridice in grupe, familii sau sisteme juridice. Kaden a facut afirmatia potrivit careia compararea ordinilor juridice indepartate este cea mai fructuoasa. Arminjon-Nolde-Wolff a afirmat ca o comparare aprofundata a sis­temelor juridice originale este benefica si trebuie limitata compararea sistemelor juridice derivate. Conform acestei idei, si Zweigert apreciaza ca un comparatist se poate limita la examinarea sistemelor juridice originale.

Referitor la institutii juridice, ordini juridice apropiate pot fi di­ferite, in acelasi sens, Ferid sustine ca nu se poate cunoaste majoritatea ordinilor juridice latine numai prin cunoasterea dreptului francez. Astfel situatia juridica a unei persoane in dreptul turc difera profund de cea din dreptul elvetian, chiar daca legislatia in domeniu este aceeasi. Analizand si domeniul raspunderii delictuale, in dreptul belgian si francez, solutiile vor fi diferite, chiar daca codurile celor doua tari sunt identice si chiar articolele in cauza. De aceea se cuvine sa fie examinata fiecare ordine juridica in parte, inainte de a se face generalizari.

Compararile de mica anvergura trebuie sa aiba in vedere studierea metodica a termenilor de comparat in ordinile juridice respective. Dupa comparare se va putea conchide ca solutiile a doua ordini juridice coincid in ceea ce priveste termenul de comparat, in intregime sau de loc, ori in mod partial.

Unificarea internationala a dreptului impune alegerea in vederea compararii a acelor ordini juridice pe care vrem sa le unificam. Daca compararea este facuta in scopul unei politici legislative, se va face apel la ordini juridice considerate apte pentru propunerea unei solutii corecte. De exemplu, ordini juridice derivate.

Daca se realizeaza o comparare care nu urmareste niciun scop practic, alegerea poate fi determinata de cunostintele comparatistului in domeniul unei ordini juridice straine precise.

Daca sunt si alte ipoteze, alegerea ordinii juridice se va face in functie de scopul urmarit de catre cel ce realizeaza activitatea de comparare.

4.4. Compararea juridica pe verticala si in plan orizontal2^

Compararea este orizontala atunci cand analizeaza ordini juridice apropiate in timp, dar indepartate in spatiu.

Se apreciaza ca este verticala compararea care se realizeaza prin referirea la ordini juridice indepartate in timp. Este cunoscut ca englezii au fost cei mai interesati de efectuarea unor studii de drept comparat, desi sistemul lor juridic este unul deosebit de conservator. Englezii au fost obligati la aceasta datorita gradului mare de originalitate a sis­temului lor de drept, diferentelor prea izbitoare pe care le sesizau la alte sisteme juridice ale lumii. Juristii din aceasta tara se mandreau cu propriul lor sistem de drept, chiar daca in Anglia a aparut prima opera de drept comparat in secolul XV, a lui Fortesque. Acesta a efectuat un studiu comparativ intre dreptul englez si cel francez. Studiul sau a dat posibilitatea de a se cunoaste dreptul continental pe insula.

La sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul secolului XVI a fost elaborata opera lui Cristofer Saint-Germain Doctor and Student, ce a fost conceputa ca un dialog care asigura efectuarea comparatiei intre Common Law si dreptul canonic. Lucrarea a fost considerata ca manual fundamental in materie pentru studentii englezi.

Alti autori, un secol mai tarziu, au efectuat importante cercetari de drept comparat, acestea referindu-se nu numai la dreptul tarilor europene, dar si sistemele orientale, indeosebi cel ebraic. John Selden este apreciat a fi fondatorul istoriei comparative a dreptului in Anglia.

Compararea intre structura si functiile juridice actuale, dar si formele, precum si functiile sale trecute, este posibila si deseori necesara, este chiar indispensabila daca analizam evolutia in timp a notiunilor juridice produse de evolutia nevoilor sociale si economice, dar si a conceptiilor sociojuridice care le slujesc ca baza. In acest sens, de exemplu, cercetatorii germani compara o institutie juridica actuala cu o institutie din dreptul roman. Elementul roman va ramane com­ponenta principala a dreptului german si, in special, a dreptului civil. in Germania un aport important la dezvoltarea dreptului comparat 1-au adus Gottfried Wilhelm, Leibnitz si altii, care au sustinut ca exista o unitate reala a intregii lumii, idee valoroasa pentru justificarea unor norme de drept asemanatoare, deduse din studiile comparative pe care acesti autori le faceau.

Pe de alta parte, se arata ca dreptul trebuie sa se separe de morala teologica si sa se refuze, sa adere la conceptia privind necesitatea existentei unui drept universal, dar abstract si dedus prin speculatie. Leibnitz nu vedea in dreptul roman izvorul principal de drept. Autorul a avut, cu privire la drept, parerea ca acesta are caracter universal si istoric.

Contributia germana s-a facut mult mai simtita in secolul al XlX-lea, incepand de la anul 1800, cand, sub influenta unor filozofi, precum: Kant, Hegel, Feuerbach, s-a dezvoltat in Germania interesul pentru studierea dreptului altor state.

Un moment insemnat in evolutia studiului dreptului altor popoare 1-a avut aparitia scolii istorice. Promotorul acestei scoli a fost SAVIGNI, in conceptia caruia dreptul unui popor este determinat de spiritul acelui popor, ajungand sa se opuna activitatii de codificare germana, pe care o considera potrivnica spiritului german. Era vorba despre adoptarea unui cod civil pe care nu-1 gasea necesar, sustinand ca Austria si Prusia, care adoptasera de curand un asemenea cod, incercau sa renunte la acestea. Disputele din acest domeniu au dus la obstacole serioase in privinta dezvoltarii dreptului comparat.

in realitate, Savigni si adeptii sai au avut in vedere numai studiul dreptului german si a celui roman, facand abstractie totala de dreptul ce s-a nascut si s-a dezvoltat in alte state.

Sub presiunea curentelor juridice ce se opuneau scolii istorice, in anul 1949 a fost adoptat Codul comercial, unic pentru intreaga Germanie si s-a inceput elaborarea unui Cod civil, prin stradania lui Anselm Feuerbach, adept al filozofiei kantiene si care studiase cu atentie dreptul popoarelor Siberiei, Asiei Centrale, Mongoliei, Chinei, Indiei si Americii, ca si cutumele unor popoare de pastori sau agricultori. Feuerbach s-a axat pe studiul evolutiei unor institutii, cum au fost proprietatea privata, contractele, sclavia, succesiunile, poligamia. Cercetatorul a fost penalist, elaborand Codul penal bavarez, dar a inteles necesitatea efectuarii de studii comparative intre sistemele de drept ale diferitelor popoare pentru realizarea unei adevarate cercetari juridice si pentru imbunatatirea reglementarilor in domeniu pentru Germania.

Se impune a fi amintit si cercetatorul german Eduard Gaus, care a elaborat o interesanta lucrare referitoare la dreptul comparat, lucrare ce este considerata initiatoare a dreptului comparat, alaturi de Karl Salomo, cunoscator al dreptului englez, francez si american. Acesta din urma a avut un rol hotarator in perfectionarea legislatiei germane, dupa care, ulterior, s-au inspirat si celebri autori ai literaturii juridice franceze.

Cunoasterea dreptului popoarelor nu trebuie sa se rezume numai la cunoasterea textelor de lege, ci si la cunoasterea cauzelor care au determinat aparitia legilor, apreciaza Montesquieu. La opera lui Montesquieu a fost criticat faptul ca nu a tinut seama ca se schimba repede conditiile care au stat la adoptarea unor legi. Autorul aprecia ca unele trasaturi specifice unor popoare joaca un rol important in adoptarea legilor, de exemplu, vanitatea francezilor si orgoliul spaniolilor.

S-a precizat ca factorul climatic este doar un element secundar in edictarea legilor, de factorul climatic.

Marc Ancei preciza un termen la care, de pe pozitiile noastre, putem sa subscriem integral. Montesquieu poate fi considerat ca primul initiator in sociologie, in politica legislativa, ca si Beccaria, desi nu era cunoscuta nici metoda istorica, nici metoda comparativa care sa-i fi permis un studiu critic al diferitelor sisteme legislative si al dezvoltarii institutiilor.

Se deduce ca legea straina trebuie sa fie integrata in cadrul sistemului din care face parte, urmand sa se deosebeasca efectele de cauzele care le-au provocat. Autorul a fost impresionat de modul in care chinezii au stiut sa imbine regulile de drept cu cele de morala si religioase.

Se stie ca dreptul roman a instrumentat in mod direct numeroase institutii ale dreptului civil. De aceea intelegerea unor institutii existente astazi in legislatia unor state nu pot fi intelese daca nu se realizeaza o comparare cu dreptul roman. Aceasta este explicatia potrivit careia in Germania sau in Italia astfel de compararii sunt, si in prezent, considerate printre fundamentele cele mai sigure ale formarii in domeniul civil. Altfel se pune problema in Franta, in care dreptul roman nu a fost asimilat dintr-o data, ci in decursul mai multor secole.

Potrivit opiniilor lui Rene Savatier, studiu dreptului roman in Franta constituia pana la sfarsitul secolului XIX, cercetarea unei filiatii. Dreptul roman reprezenta un model pentru dreptul civil.

Compararea se limiteaza la unele aspecte tehnice intrucat fundamentele politice si sociale au ramas inincipiile politice si sociale ale democratiei liberale si pe o structura economica capitalista.





2. Sistemul denumit de autor in 1950 „al lumii sovietice', profund diferit de primul din cauza structurii oranduirii sociale careia i se aplica.

3. Sistemul islamic, care nu poate fi inclus in niciunul dintre sistemele anterioare datorita bazei sale teologice si legatura stransa care uneste in Islam dreptul cu religia.

4. Dreptul hindus, drept traditionalist si el, dar care se sprijina pe o baza filozofica proprie, diferita atat de cea a tarilor crestine, cat si de cea a lumii musulmane.

5. Sistemul chinez traditional, de dinaintea proclamarii Republicii Populare Chineze.

Din aceasta clasificare este de evidentiat locul important ce se acorda dreptului sovietic. Se retine si faptul ca, spre deosebire de alte clasificari, autorul nu recurge la opozitia dintre sistemele romano-germanic (francez si german), pe de o parte, si cel anglo-saxon - de common law -, pe de alta parte, incluzandu-le in conceptul de sistem al lumii occidentale.

intr-o alta lucrare, autorul realizeaza o alta clasificare, dovedind nestabilitate.

in deceniul al Vl-lea s-a realizat o alta clasificare de catre un cercetator spaniol (Felipe de Sola' Canizares), potrivit caruia exista trei grupe de sisteme:

1) cele occidentale;

2) socialiste;

3) religioase.

Profesorul francez Rene Rodiere a criticat aceste clasificari. Potrivit acestuia, clasificarile au un defect comun. Ele risca sa transforme dreptul comparat intr-un studiu de civilizatie comparata. Daca, de exemplu, se compara reglementarile din dreptul iranian si cele din dreptul francez in materia casatoriei, se face o comparatie intre ideea de casatorie, potrivit civilizatiei musulmane si cea de civilizatie crestina.

Studiile de drept patrimonial comparat intre dreptul francez si cel sovietic va reprezenta compararea unui sistem socialist de non-apropriere privata a mijloacelor de productie cu un sistem bazat pe proprietatea privata.

Autorul francez propune si el o clasificare, socotita cea mai incompleta:

1. Dreptul continental in care include dreptul german, francez, spaniol.

Dreptul common law, in care include dreptul Regatului Unit, al diferitelor tari din Common Wealt si ale S.U.A.

3. Dreptul tarilor socialiste.

Toate acestea ar avea trasaturi comune decurgand din faptul ca reprezinta dreptul lumii crestine. Aceasta deoarece autorul, referindu-se la dreptul sovietic, considera ca oricat de profunde ar fi schimbarile inter­venite in sistemul socialist, reglementarile trecute au si ele influenta lor.

Autorul nu concepe alte sisteme juridice. Clasificarea autorului a avut la baza crestinismul. Clasificarea a ignorat toate sistemele juri­dice traditionale ale Africii si Asiei, desi acestea guverneaza milioane de persoane.

O alta clasificare a fost facuta de Marc Ancei, care distinge trei grupe esentiale de regimuri juridice si doua grupe complementare mai putin conturate. Grupele esentiale sunt:

1. Sistemul romano-germanic, caracterizat prin descendenta sa romana si tendinta de codificare.

2. Sistemul de common law, necodificat si prezentand particu­laritatea coexistentei a trei sisteme de reglementari paralele:

- common law propriu-zis;

- equity statute law;ez a fost un mare sistem de drept care a lasat urme profunde in sistemele de drept apartinand altor state.

Cuceririle napoleoniene au introdus legislatia franceza si in special Codul civil, in statele ocupate de Napoleon. Asa s-a intamplat in Olanda, Italia, Belgia, Luxemburg s.a., care au adoptat Coduri civile si comerciale dupa modelul francez.

Legea franceza a devenit aplicabila si in fostele colonii franceze. Dupa dobandirea independentei de catre fostele colonii, statele independente nou create au trecut, in marea lor majoritate, la sistemul romano-germanic.

De asemenea, anumite state in care influenta culturii si stiintei juridice franceze a fost preponderenta au adoptat reglementari inspirate dupa modelul francez. Romania si Polonia antebelice, ca si Egiptul au promulgat coduri civile sau comerciale de inspiratie franceza.

Alte state, cum ar fi Spania si Portugalia, foste mari puteri coloniale, si-au extins legislatia peste ocean. Statele din America Centrala si cea de Sud, la care se adauga Mexicul, create pe ruinele acestor imperii, au adoptat coduri civile de tip latin.

in alte state ale lumii, in care se afla fostele colonii britanice, a fost receptat sistemul de drept britanic „Common law', care insa nu a fost aplicat niciodata in Scotia, in Australia, Noua Zeelanda, Canada, (cu exceptia provinciei Quebec), common law a ramas si in prezent aplicabil. Unele state anglofone din Africa au adoptat, pe langa noi reglementari si cutume tribale, in India s-a realizat un sistem de o deosebita originalitate, din fuziunea dreptului hindus traditional cu dreptul britanic, care, pentru prima data in lume, a fost codificat.

Un alt fenomen interesant a avut loc in S.U.A., cu exceptia provinciei Louisiana, (fosta colonie franceza, care a receptat dreptul francez), in S.U.A., common law adus de colonistii englezi s-a impamantenit, dar a evoluat, adaptandu-se structurii federale a S.U.A. si modului de viata american. A rezultat un sistem juridic diferit de cel britanic.

Si alte state au receptionat dreptul strain, cum ar fi Elvetia, care este rezultatul unei reusite imbinari intre dreptul francez si cel german. Acelasi sistem de drept a fost adoptat si in Turcia dupa victoria junilor turci.

in felul acesta sistemele nationale se grupeaza in mari sisteme de drept. Conceptul de drept este strans legat de fiecare tara, astfel ca necunoscandu-i sistemul de drept, nu intelegem viata economico-sociala din tara respectiva.

2. Tipologia marilor sisteme juridice contemporane

Gruparea sistemelor nationale in mari familii de drept da particularitate fiecarei institutii juridice.

Un mare sistem de drept reprezinta gruparea unor sisteme juridice nationale in raport de anumite trasaturi comune ale acestora. Se disting doua mari sisteme, traditionale si religioase.

Caracteristic pentru sistemele traditionale este statutul personal al acestora, normele lor nu se aplica tuturor persoanelor rezidente intr-un anumit stat sau teritoriu, ci tuturor care, avand o anumita religie, indiferent in ce stat ar domicilia, sunt supuse unui statut personal care isi gaseste temeiul in preceptele acelei religii. Un exemplu il constituie dreptul islamic, care, intr-o unitate de norme inseparabile, cu religia si cu morala mahomedana, se adreseaza tuturor adeptilor islamului, indiferent unde s-ar gasi ei in lume. Juristii mahomedani mentioneaza si in prezent ca inainte de razboi, limita europeana a sistemului juridic o reprezenta Dobrogea, unde populatia de origine turca locala practica dreptul islamic folosind limba romana. Revistele de jurisprudenta ale timpului publicau chiar hotarari ale cadinilor (judecatori musulmani).

3. Criteriile de impartire a sistemelor nationale in mari sisteme sau familii juridice

Din punct de vedere istoric se evidentiaza faptul ca problema structurilor marilor sisteme de drept s-a pus numai dupa Primul Razboi Mondial, care a determinat aparitia pe harta lumii a unui mare numar de state independente.

incepand cu anul 1900, cand a avut loc primul congres de la Paris pentru dreptul comparat, s-au facut numeroase incercari de clasificare a marilor sisteme de drept. Potrivit unor pareri sistemul mondial de drept ar fi impartit in:

- indo-european, cu subsistemele latin, german, englez, mongol, semit si unul barbar. O astfel de clasificare nu poate fi acceptata intrucat intre dreptul indian si cel latin sunt diferente foarte mari;

- clasificarea potrivit gradului de evolutie si de cultura al diverselor comunitati umane. Se avea in vedere rolul predominant, intr-un anumit sistem de drept, al legii, cutumei sau religiei.

Au fost facute si alte clasificari ale sistemelor de drept, dar nu si-au dovedit viabilitatea.

Toate clasificarile au avut la baza criterii nestiintifice, ceea ce a facut ca ele sa nu reziste in timp.

Dupa profesorul francez Rene David ar exista cinci sisteme de drept:

1. Sistemul lumii occidentale, bazat pe principiile moralei crestine, pe principiile politice si sociale ale democratiei liberale si pe o structura economica capitalista.

2. Sistemul denumit de autor in 1950 „al lumii sovietice', profund diferit de primul din cauza structurii oranduirii sociale careia i se aplica.

3. Sistemul islamic, care nu poate fi inclus in niciunul dintre sistemele anterioare datorita bazei sale teologice si legatura stransa care uneste in Islam dreptul cu religia.

4. Dreptul hindus, drept traditionalist si el, dar care se sprijina pe o baza filozofica proprie, diferita atat de cea a tarilor crestine, cat si de cea a lumii musulmane.

5. Sistemul chinez traditional, de dinaintea proclamarii Republicii Populare Chineze.

Din aceasta clasificare este de evidentiat locul important ce se acorda dreptului sovietic. Se retine si faptul ca, spre deosebire de alte clasificari, autorul nu recurge la opozitia dintre sistemele romano-germanic (francez si german), pe de o parte, si cel anglo-saxon - de common law -, pe de alta parte, incluzandu-le in conceptul de sistem al lumii occidentale.

intr-o alta lucrare, autorul realizeaza o alta clasificare, dovedind nestabilitate.

in deceniul al Vl-lea s-a realizat o alta clasificare de catre un cercetator spaniol (Felipe de Sola' Canizares), potrivit caruia exista trei grupe de sisteme:

1) cele occidentale;

2) socialiste;

3) religioase.

Profesorul francez Rene Rodiere a criticat aceste clasificari. Potrivit acestuia, clasificarile au un defect comun. Ele risca sa transforme dreptul comparat intr-un studiu de civilizatie comparata. Daca, de exemplu, se compara reglementarile din dreptul iranian si cele din dreptul francez in materia casatoriei, se face o comparatie intre ideea de casatorie, potrivit civilizatiei musulmane si cea de civilizatie crestina.

Studiile de drept patrimonial comparat intre dreptul francez si cel sovietic va reprezenta compararea unui sistem socialist de non-apropriere privata a mijloacelor de productie cu un sistem bazat pe proprietatea privata.

Autorul francez propune si el o clasificare, socotita cea mai incompleta:

1. Dreptul continental in care include dreptul german, francez, spaniol.

2. Dreptul common law, in care include dreptul Regatului Unit, al diferitelor tari din Common Wealt si ale S.U.A.

3. Dreptul tarilor socialiste.

Toate acestea ar avea trasaturi comune decurgand din faptul ca reprezinta dreptul lumii crestine. Aceasta deoarece autorul, referindu-se la dreptul sovietic, considera ca oricat de profunde ar fi schimbarile inter­venite in sistemul socialist, reglementarile trecute au si ele influenta lor.

Autorul nu concepe alte sisteme juridice. Clasificarea autorului a avut la baza crestinismul. Clasificarea a ignorat toate sistemele juri­dice traditionale ale Africii si Asiei, desi acestea guverneaza milioane de persoane.

O alta clasificare a fost facuta de Marc Ancei, care distinge trei grupe esentiale de regimuri juridice si doua grupe complementare mai putin conturate. Grupele esentiale sunt:

1. Sistemul romano-germanic, caracterizat prin descendenta sa romana si tendinta de codificare.

2. Sistemul de common law, necodificat si prezentand particu­laritatea coexistentei a trei sisteme de reglementari paralele:

- common law propriu-zis;

- equity statute law;

3. Sistemul statelor socialiste.

in afara acestor sisteme sunt mentionate grupele complementare:

- sistemele de drept religios;

- sistemul tarilor din lumea „a treia' care sunt cele ce si-au dobandit recent independenta.

Nu se poate face o comparatie intre sistemele de drept „burghez' si cel „socialist'. Nu se poate nega ca inainte de marile schimbari social-politice din Europa Rasariteana, determinate de Conferinta de la Malta, existenta unui sistem juridic al tarilor socialiste nu poate fi negat.

Deosebirile de esenta dintre dreptul socialist si cel al tuturor celorlalte state, care despartea geografia juridica a lumii, reprezinta mai mult o problema a teoriei dreptului.

Dupa evenimentele din 1989, sistemul de drept socialist s-a modificat. Privatizarea a avut consecinte deosebit de insemnate si a dus la modificarea esentiala a dreptului socialist.





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }