Strategia de securitate a Chinei si Independenta Taiwanului

Strategia de securitate a Chinei si Independenta Taiwanului

Prezentul eseu va incerca sa prezinte intr-o maniera mai comprimata abordarea asupra politicii externe adoptata de catre Republica Populara Chineza o data cu intrarea in secolul al XXI-lea mai clar spus asa numita dezvoltare pasnica, facand de asemenea referire si la strategia privind Taiwanul dar si la puterea militara a Chinei.

Incepem prin a vorbi despre dezvoltarea pasnica un concept care a aparut initial sub forma conceptului de crestere pasnica a Republicii Populare Chineze care a fost folosit pentru prima data 2003 in cadrul Forumului Boao pentru Asia. Problemele legate de concept se datorau cuvantului crestere (englezul rise) care ar fi adus o imagine negativa asupra Chinei aceasta putand fi considerata mai mult o amenintare astfel la Forumul Boao pentru Asia din 2004 presedintele Hu Jintao nu a folosit conceptul de crestere pasnica ci conceptul de dezvoltare (englezul development) pasnica. Mentionam ca termenul de dezvoltare pasnica a fost utilizat si de catre Deng Xiaoping, pentru a facilita tranzitia de la regimul lui Mao la un regim bazat pe politici pragmatice care vizau clar interesele Chinei.

Conceptul de dezvoltare pasnica este strans legat de traditia culturala chineza, urmareste intotdeauna interesele nationale ale Chinei avand ca si punct central nevoia de o dezvoltare socio economica, nevoie care poate fi satisfacuta doar printr-o continua colaborare dar si competivitate cu intreaga lume, criteriile ideologice fiind in mare parte eliminate iar unul dintre scopurile mai importante ar fi integrarea Chinei in economia globala.

In mod evident pentru ca acest concept de dezvoltare pasnica sa functioneze nu este de ajuns ca Republica Populara Chineza sa participe in cadrul unui climat international favorabil. Este necesara si o reforma interna care vizeaza:

-creearea unei economii de piata capabila sa tina pasul cu economiile puternice ale lumii;

-mentinerea unei politici a portilor deschise, iar unul dintre efectele produse a fost integrarea Chinei in Organizatia Mondiala a Comertului;

-o imbunatatire a sistemului legal;

-schimbari aduse pe plan politic.

Exista anumite obstacole peste care China va trebui sa treaca pentru ca dezvoltarea pasnica sa functioneze. In primul rand in privinta resurselor China se afla sub medie in mai toate categoriile de resurse insa din punct de vedere al consumului de resurse de energie se afla printre primele locuri, apoi mai apar si problemele legate de disparitatile privind dezvoltarea economica si cea sociala, problemele legate o proasta intretinere a mediului inconjurator care a evident a dus la o deteriorare a acestuia.

Pe plan international China a creat multe relatii de prietenie cu majoritatea vecinilor sai, dar si cu o varietate de state din lume printre care enumeram Statele Unite ale Americii si Rusia insa exisa evident si dispute sau diferente la care vom face referire. Japonia se numara printre tarile care au diferente cu sistemul politic al Chinei, de asemenea China a avut probleme cu prezenta armelor nucleare din peninsula Coreeana, si bineinteles mai exista si problema Taiwanului.

Este foarte important de mentionat ca intre China si Taiwan exista o lupta pentru recunoastere pe plan international inca din 1949 insa problema a devenit mai complexa incepand cu 1979. Strategia Chinei privind Taiwanul a trecut prin trei stadii importante: primul stadiu este reprezentat de o politica de eliberare militara care a fost sustinuta in perioada 1949-1979, al doilea stadiu este cel al unei politici de reunificare pasnica care a durat intre 1979-1993, iar al treilea stadiu este unul ce se bazeaza pe o politica de crestere economica si integrare culturala fara insa de a renunta la o perspectiva armata.

Primul stadiu considerat a fi si cel mai agresiv a fost caracterizat de lupte armate incepand cu anul 1958 cand fortele Taiwanului, atunci sub numele de Republica Chinei, ajutate de fortetele Statelor Unite ale Americii au spart blocada creata de catre fortele armate ale RPC in insula Jinmen. Este important de mentionat ca Mao privea disputa dintre cele doua parti ca fiind una dintre capitalism si comunism iar eliberarea Taiwanului de sub capitalism era un scop al revolutiei socialiste. Unul din motivele pentru care strategia Chinei de a elibera Taiwanul prin intermediul fortei armate nu a fost pusa in aplicare a fost implicarea directa a Statelor Unite ale Americii.

Al doilea stadiu a fost influentat de o imbunatatire a relatiilor dintre S.U.A. si China si a fost caracterizat de solicitari pentru o reunificare pasnica. Un rol important a fost jucat de politicile de stabilizare atat interna cat si pe plan international si profitarea de pe urma noilor relatii sino-americane. Tot in aceasta perioada apare solutia oferita de catre Deng Xiaoping solutie ce era descrisa de sintagma „ o tara, doua sisteme” care oferea Taiwanului oportunitatea de a isi pastra propriul sistem social, economic si cultural, de a isi pastra relatiile deja formate cu alte state si de a pastra fortele armate. Putem spune ca acest al doilea stadiu a fost caracterizat ca fiind pasnic in principiu pentru ca interesele Chinei au suferit schimbari, renuntandu-se la scopurile socialiste propuse de revolutie si trecand la scopuri privind dezvoltarea economica iar o integrare economica a Taiwanului era privita cu ochi buni de catre toata lumea.

Al treilea stadiu incepe odata cu o politica mai agresiva pentru a obtine recunoasterea si o data cu dezvoltare unor capabilitati moderne de armament a Taiwanului. Considerand cele spuse mai inainte China a raspuns emitand on Carta Alba cu privire la Taiwan care avertiza Taiwanul in privinta unei duble recunoasteri care ar fi presupus existenta a doua Chine, de asemenea era clar specificat ca problema Taiwanului era o problema interna a Chinei si ca va fi rezolvata de catre China nefiind nevoie de interventii din afara. De asemenea disputa dintre China si Taiwan era pusa in carca interventiilor straine. In urma mai multor incidente printre care reamintim cel din Piata Tiananmen care amenintau sa produca instabilitate Chinei aceasta a inceput sa se foloseasca de nationalism, iar Taiwanul era reprezentat de o problema care tinea de nationalitatea chineza deci era necesara o strategie mai increzatoare, cu toate acestea nu s-a ajuns la politici agresive impotriva Taiwanului din cauza ca s-ar fi provovat o instabilitate mai puternica. Totusi China s-a folosit de orice ocazie si mijloace pentru a bloca sau chiar neutraliza orice incercare a Taiwanului de a capata recunoastere pe plan international. Stategia se bazeaza pe integrarea economica a Taiwanului si pe amenintari de folosire a fortei armate.

China adopta o strategie de intimidare pentru a face tot posibilul in indepartarea Taiwanului de la orice gand de independenta, facand chiar demosntratii de forta cu ocazia alegerilor prezidentiale din 1996 si din 2000. In timpul alegerilor din 2004 China renunta la astfel de tactici, desi pana la data prezenta isi indeplinisera oarecum scopul propus dar avusese si efectul de a prezenta China ca intervenind in procesele democratice ale unui stat democratic.

Dupa cum bine am mai spus una dintre probleme importante pe care China le are cu Taiwanul este problema interventionismului, in acest caz a interventionismului american care din punctul de vedere al Chinei aduce incalcari ale suveranitatii in cazul in care Taiwanul isi va declara independenta actiune care ar putea conduce la aceleasi solicitari din partea altor grupari separatiste. Luand toate in considerare, China ar fi intreptatita sa foloseasca forta armata justificarea fiind incalcarea adusa suveranitati insa acest lucru este putin probabil deoarece va aduce clar prejudicii Chinei, facand-o sa-si piarda credibilitatea pe plan international dar si punand in pericol sansele la o dezvoltare economica.

In continuare vom vorbi despre puterea militara a Chinei. Realizand pericolul reprezentat de tehnologia militara de care dispuneau S.U.A. si de interesele sale in Taiwan care se indrepta spre independenta posibilitate unui razboi trebuia luata in considerare astfel dezvoltarea in domeniul armamentului capata un rol mai important in cadrul discutiilor despre securitate.

Capabilitatile militare ale Chinei sunt reduse in comparatie cu cele ale Statelor Unite ale Americii sau ale Rusiei, si clar este loc de imbunatatiri, bugetul utilizat de China in 2006 pentru cheltuieli de securitate a fost de 35 de miliarde de dolari americani pe cand al Statelor Unite a fost de aproximativ 440 de miliarde. Se fac schimbari in privinta aceasta prin o crestere a procentului alocat din buget pentru securitate, buget care trebuie sa includa cheltuielile pentru noi tehnologii militare cat si pentru o armata ce contine 2,3 milionane de soldati activi si 4 milioane de trupe paramilitare cat si cheltuielile necesare importurilor de armamente din alte tari. Trebuie mentionat ca exista o lipsa de transparenta in privinta dezvoltarii militare a Chinei.

Incheiem acest scurt eseu, dupa cum am mai spus compact, sperand ca am atins anumite puncte cheie in constructia sa si ca am prezentat ceea ce era de retinut cu privinta la modul Chinei de a percepe securitatea.

Bibliografie:

1.Guoli Liu, Domestic Sources of China’s Emerging Grand Strategy, publicat in Journal of Asian and African Studies 2008, pp.544-560, articol disponibil in format electronic pe site-ul  http://jas.sagepub.com/cgi/content/abstract/43/5/543

2. Gupta Sonica, Chinese Strategies for Resolution on the Taiwan and South China Sea Disputes, publicat in International Studies 2005, pp. 250-257, articol disponibil in format electronic pe site-ul http://isq.sagepub.com/cgi/content/abstract/42/3-4/247

3. Wei-chin Lee, Long Shot and Short Hit: China as a Military Power and its implications for the USA and Taiwan,publicat in Journal of Asian and African Studies 2008, pp. 523-526, articol disponibil in format electronic pe site-ul  http://jas.sagepub.com/cgi/content/abstract/43/5/523