Romania si Europa in secolul XX

Romania si Europa in secolul XX

Incepand cu secolul al XV-lea Romania (impartita in mai multe voievodate si principate: Moldova, Tara Romaneasca (Valahia) si Transilvania, au fost sub suzeranitatea Imperiului Otoman (in secolul XVI Transilvania trece in componenta Imperiului Habsburgic, pana in anul 1918), pana in anul 1878, cand la Congresul de la Berlin a fost recunoscuta independenta Moldovei si a Tarii Romanesti, sub denumirea generica de Romania. Noul stat a fost destul de slab, administratia sa corupta si ineficienta, iar puterea mosierilor a ramas intacta. Acest lucru a condus la o serie de rascoale taranesti in anul 1888 si in anul 1907, care au fost reprimate cu brutalitate. In pofida fragilitatii interne, a reusit sa isi mobilizeze fortele neceseare pentru a obtine controlul asupre Dobrogei de Sud, in defavoarea Bulgariei in anul 1913. Aliat al Germaniei si al Austro-Ungariei inca din anul 1883 (deoarece regale Romaniei Carol I facea parte din Fam. Hohenzzolern), a ramas neutra in primii doi ani ai Primului Razboi Mondial. Primul ministru Bratianu, presedintele al PNL, a recunoscut insa ca implicandu-se in razboi impotriva Ungariei si nu de partea ei ar fi putut recupera Transilvania. De aceea la 27 august 1916 Bratianu a declarat razboi Ungariei. Trupele romanesti insa au fost coplesite de armata germana si bulgara, iar la 7 mai 1918 Bratianu a fost silit sa cere pacea in numele Romaniei si a regelui Ferdinand I.

Romania a reintrat in razboi la 9 noiembrie 1918, astfel ca a beneficiat de statutul de stat victorios. La Conferinta de Pace de la Paris a beneficiat de un tratament neobisnuit de generos, in efortul de consolidare a statutului impotriva Rusiei bolsevice, si mai ale in defavoare Ungariei invinse. A obtinut controlul asupre Transilvaniei, Banatului, Bucovinei si Basarabiei, adica mai mult de jumatate din teritoriul de atunci.

In pofida intentiilor sale initiale, unificarea tuturor zonelor in care se afla populrul roman a dus mai mult la slabirea decat la consolidarea statului. Noile minoritati care reveneau Romaniei includeau comunitati numeroase de rusi, unguri, tatari, truci, germani si evrei. Integrarea permanenta si pasnica a acesotr grupuri a depasit mijloacele de care dispunea un stat fragil precum Romania, chiar daca aceasta a fost intentia elitelor conducatoare. In ciuda intentiilor aceste elite nu au acordat atentia necesara minoritatilor, pentru ca majoritatea sunt fostii inamici din Primul Razboi Mondial. Romanii din noile teritorii si-au pastrat caracterul distinct simtindu-se instrainati intr-un stat cu obiceiuri politice si administrative diferite. Aceste tensiuni s-au generalizat in momentul adoptarii Constritutiei din anul 1923, care a creat un stat centralizat desi descentralizat ar fi fost unul mult mai potrivit. Credibilitate statului a scazut si mai mult ca urmare a slabei gestiunari economice. Datorita unei serii de politici contradictorii, investitiile straine s-au redus drastic, dar industrializarea a fost totusi incurajata. A fost promovata agricultura dar totusi s-au impus anumite taxe vamle pentru exporturile de produse alimentare. In anul 1928 liberalii care se aflau la conducerea Romaniei de 8 ani, au fost inlanturati de la putere de un guvern nationalist condus de Iuliu Maniu. Iuliu Maniu insa a inselat asteptarile electoratului si a ratat ocazia de a opera rerforme, datorita propriilor ezitari, precum si neintelegerilor dintre partide. Incapacitatea partidelor politice de a gasi o solutie coerenta pentru declinul datorat de Marii Crize a inlesnit dezvoltarea extremei dreapta. In cele din urma ascensiunea "Garzii de Fier" (Legiunea Arhanghelului Mihail) a fost tinuta in frau, insa numai prin aplicarea unor metode dictatoriale, initial de regale Carol al II-lea, iar mai apoi de Gen.Ion Antonescu.

Adevarata fragilitate a tarii s-a dovedit insa in anul 1940, cand pe parcursul a doar cateva saptamani a pierdut Basarabia in favoarea URSS, o parte din Transilvania in favoarea Ungariei si Cadrilaterul in favaoarea Bulgariei. Toate aceste pierderi au fost datorate ca urmare a Pactului Hitler-Stalin, pact de neagresiune intre Germania Nazista si URSS. In Al Doilea Razboi Mondial, Romania a fost aliat al Germaniei Naziste, fiind cel mai important furnizor de petrol prin intermediul rafinariilor de la Poloiesti si de pe Valea Prahovei si prin , si de asemenea acordand ajutot militar acestui stat. Romania a intrat in razboi dupa data de 22 iunie 1941 cand Hitler a inceput punerea in aplicare a Planului "Barbarossa", invazia URSS. Romania a pierdut efective importante in Batalia de la Stalingrad si mai apoi in contraatacul sovieticilor (lupte desfasurate mai ales in nordul Marii Negre si in Pen.Crimeea). In perspective unei infrangeri iminente la 23 august 1944, maresalul Ion Antonescu este arestat (executat dupa doua zile) iar Romania intoarce armele impotriva Germaniei devenind aliata URSS si a SUA. Astfel Adolf Hitler a fost privat de principala sursa de petrol pentru masinaria de razboi, iar Germania s-a intreptat spre un sfarsit de razboi rapid. Sovieticii care au ocupat Bucurestiul au impus un regim communist, primul conducator communist fiind Ghorghe Ghorghiu Dej, care a distrus opozitia, l-a obligat pe regale Mihai I sa abdice la 30 decembrie 1947 si a proclamat Republica Populara Romania. Proprietatea privata a fost desfintata, astfel incat pana in anul 1960, 98%din firme si 80% din ferme au fost nationalizate. Gheorghe Gheroghiu Dej a instaurat un regim nemilos cu ajutorul serviciilor secrete ale URSS (NKDV si KGB) si cu ajutorul fortelor proprii de ascnesiune. Liderii opozitiei au fost inchisi, haituiti sau ucisi, fiind introdusa totodata cenzura presei. Pentru ca Romania avea o granita extinsa cu URSS, Gheorghe Ghorghi Dej s-a asigurat ca regimul sau este pe placul lui Iosif Stalin, mai ales pentru ca Romania era ocupata inca de trupele Armatei Rosii.

In anul 1958, URSS si-a retras trupele ca si un gest de bunavointa pentru ca Romania a acordat sprijin militar in infrangerea Revolutiei de la Budapesta. Aceste lucru a permis lui Nicolae Ceausescu, urmatorul lider comunist al Romaniei, sa poate opera cu o mai mare independenta fata de URSS in comparatie cu ale state din Europa de Est. Romania era astfel prima tara din Europa, in afara de URSS care a initiat relatii diplomatice cu Germania de Vest (RFG) si singura tara ce a aderat la Pactul de la Varsovia (o replica pentru NATO) si nu a rupt relatiile diplomatice cu Israelul dupa Razboiul de 6 zile din 1967. Popularitatea de care se bucura Romania in Occident crestea in continuu, lucru care s-a materializat prin finantarea a tot mai multe investitii spre industria grea cu ajutorul unor tari din Occident si astfel Romania devine prima tara est - europeana care este membra FMI. Situatia dezastruasa a economiei sale a fost de multa vreme mascata de bogatia resurselor de petrol. Pana in anii '80 insa aceste resurese au fost in mare parte epuziate, ceea ce a facut exterm de dificila restituirea imprumuturilor. Romania a fost totodata a fost atinsa si de socul pretului petrolului din anul 1979, care a afectat pe rand toate tarile participante la Pactul de la Varsovia si a provocat o stare vecina cu falimentul in industrie, iar in anul 1982 a fost introdusa ratia alimentelor. Pentru a face fata nemultumirii tot mai accentuate a populatiei, inevitabila in aceasta stare de fapt, fortele de securitate au luat masuri extreme de dure, care au fost inasprite pe masura accentarii megalomaniei lui Nicolae Ceausescu. In anul 1981, de pilda, s-a dat ordin ca toate masinile de scris particulare sa fie inregistrate la militie pentru a eviuta transmiterea unor scrisori de nemultumire ambasadelor straine din tara. Nici macar aceste masuri insa nu au putut evita inlaturarea de la putere a lui Nicolae Ceausescu in decembrie 1989, dupa caderea comunismului in RDG, Ungaria si Polonia. Ceausescu a fost arestat si in urma unui process sumar este executat prin impuscare la data de 25 decembrie 1989. Segmentele importante ale vechilor structuri politice s-au mentinut insa la putere, astfel incat revolutia anticomunsita din Romania a fost practic ineficienta in comparatie cu cele din Cehoslovacia (Revolutia de catifea), RDG sau Polonia.

Ion Iliescu a stabilit "noul" regim, confirmat in urma alegerilor din mai 1990 cu o majoritate zdrobitoare de voturi, ceea ce a minimilizat desprinderea de regimul Ceausescu. Aparatul birocratic si administratia au ramas in mare masura neschimbate si a continuat discriminarea impotriva minoritatilor nationale. Fosta politie secreta a continuat sa functioneze in calitate de securitate a statului. In anul 1990 presedintele Ion Iliescu a chemat de trei ori minerii din Valea Jiului pentru a pune capat cu brutalitate demonstratiilor studentesi si ale opozitiei (aceste fenomene au fost cunoscute sub numele de "mineriade"). Dupa anul 1992 unii indicatori ai economiei s-au imbunatatit, ca de pilda rata inflatiei care a scazut de la 2600% la mai putin de 50% in 2001. In anul 1996 partidul condus de Ion Iliescu a pierdut putere in favoarea partidelor de centru-dreapta, care l-au desemnat la presedintie pe Emil Constantinescu. Conventia Democratica din Romania (CDR) a obtinut cel mai mare numar de mandate in Parlament, ceea ce reprezenta insa numai o treime din fotolii. Situatia politica a fost marcata de o profunda instabilitate, mai ales ca CDR, ea insasi o miscare alcatuita din 17 grupari politice, a fost silita sa se angajeze intr-o serie de coalitii intr-un sistem politic extrem de fragmentat. Obiectivul lui Constantinescu ce viza acceptarea Romaniei la U.E. ca membru cu drepturi depline s-a dovedit mult prea ambitios in conditiile in care economia Romaniei s-a aflat intr-un decline continuu in epoca post-comunista. In anul 2000, Ion Iliescu si PSD au revenit la putere iar la sumitul de la Praga din anul 2002, Romania, datorita importantei sale geo-politice, a trecut pen liste viitoarelor candidate la NATO. La 29 martie 2004 la Washington DC a avut loc ceremonia depunerii instrumentelor de ratificare a protocoalelor de aderare la NATO de catre 7 state prinntre care si Romania. In urma alegerilor din noiembrie 2004, fosta opozitie din Romania, revine la putere, Alianta D.A. (alianta intre PNL si PD) obtinand si functia de presedinte prin intermediul Traian Basescu. In decembrie 2004 s-au incheiat negocirile pentru aderarea Romaniei la UE, iar in final de la 1 ianuarie 2007 Romania a devenit membru cu drepturi depline a Uniunii Europene.

Asa cum secolul al XIX-lea poate fi considerat ca secol al natiunilor si al revolutiilor, la fel secolul al XX-lea, poate fi socotit drept secol al integrarii si al globalizarii. Aceste doua aspecte, integrarea si globalizarea, pot fi apreciate ca aspecte positive daca se are in vedere ca pe parcursul aceluiasi secol XX s-au desfasurat cele mai mari conflicte militare din istoria omenirii si s-au manifestat doua dintre cele mai malefice ideologii: fascismul si comunismul.

Astfel ca, revolta coloniilor engleze din America de Nord in sec. XVIII si eliberarea Americii LAtine de sub ocupatia Spaniei in sec XIX au fost uneori interpretate drept primele indepartate exemple de decolonizare(= procesul prin care popoarele si tarile supuse regimurilor coloniale si.au capatat independenta; fenomenul s-a desfasurat in special in perioada de dupa al doilea razboi mondial, atingand apogeul intre 1947 si 1962). Dar aceste fapte au caracteristici cu totul proprii, fie pentru ca lupta a fost condusa in mare parte de catre colonisti europeni(si nu de catre populatiile autohtone), fie pentru ca in Europa lipsea o adevarata constiinta coloniala deplina, care s-a facut manifestata abia in epoca imperialismului. Puterea cea mai active in colonialism, Marea Britanie, a fost, in orice caz, prima care a acceptat forme de autonomie in unele teritorii(dominions) care erau dependente de ea (Canada, 1867).

In cursul primului razboi mondial au luat nastere in sanul multor popoare coloniale sentimente de autonomie, legate de noua constiinta de sine, care a aparut in urma contributiei date in razboi de partea Antantei. Presedintele american Th. W. Wilson (1919) a pus problema unei revizuiri ale colonialismului, printer obiectivele "noii diplomatii" al carei sustinator a fsot, dar posibilitatea de a atribui pregatirea popoarelor supuse, prin intermediul unor "trimisi" ai Societatii Natiunilor, a fost limitata doar la fostele colonii germane. Aceasta a intarit oricum opiniile anticoloniale exprimate de mai mult timp in domenii importante ale opiniei publice europene si care au devenit un element constant in luarile de cuvant ale URSS in materie de politica externa.

Dupa al doilea razboi mondial, propaganda antifascista a Aliatilor si in special declaratia din Carta atlantica(1941) cu privire la dreptul de autodeterminare al popoarelor au favorizat relansarea tendintelor autonomiste ale elitelor nationaliste in multe tari.

Totodata, sec XX cunoaste o crestere a consumului de energie de peste zece ori din 1945. Avantajele tehnice si economice s-au conjugat pentru a ridica proportia hidrocarburilor, gazelor naturale si mai ales petrolului, pana la ¾ din bilantul energetic al marilor tari industrializate. In schimb, carbunele cunoaste un decline provizoriu incetinit de cresterea recenta a pretului petrolului. Mai ales energiile regenerabile (solara, forta mareelor, geotermala, biomasa) sunt cele care impreuna cu cea nucleara, deschid perspective unei noi epoci energetice in secolul XXI. Progresele transporturilor au asigurat o mai buna stapanire a spatiului, deci a utilizarii sale rationale si eficiente in serviciul economiei. Toate mijloacele clasice de transport(aeriene, feroviare, pe mare, sosele sau alte cai navigabile) au cunoscut o crestere a vitezei lor, a volumelor transportate, o ameliorare a securitatii si o mai mare flexibilitate in utilizare. Trebuie, evident, subliniata, dezvoltarea transporturilor prin conducte(gazoduct sau oleoduct), mijloace ieftine, avand in vedere rolul sporit al hidrocarburilor in viata economica.

Gratie fenomenului decolonizarii si evolutiei mijloacelor de transport, trebuie subliniat cu pregnanta rolul esential al cresterii demografice puternice si durabile de dupa razboaie, caci aceasta a furnizat marii cresteri milioanele sale de consumatori si producatori. Intr-adevar, amorsat inca de la sfarsitul razboiului prin nasterile de recuperare (celebrul baby-boom), un regim demographic dynamic vine pretutindeni sa dezminta, cel putin pana in 1965, tendintele malthusiene ale anilor '30 - '40. Desigur, cresterea demografica a tarilor industrializate a fost mult mai moderata decat cea a lumii a treia, factorul demograpfic nefiind totusi neglijabil. Populatia celor mai avansate 20 de tari industrializate cu economie de piata creste de la 502 mil. De locuitori in 1950 la 648 mil. in 1973 si la 693 de mil. in 1981. America de Nord(254 mil. in 1981), Europa occidentala(370 mil.), si Japonia(118 mil.) constituie marile centre de populatie ale lumii dezvoltate. Sunt tari deja avansate in 1950 si care au profitat de cei "treizeci de ani gloriosi" pentru a-si ameliora in continuare nivelul de trai si a intra in era civilizatiei de masa, a carei omogenitate nu este decat aparenta. Reflectarea mentalitatilor si a factorului social determinant duce la o evolutie demografica a carei ruptura pe cat de neta, pe atat de paradoxala a devenit prin excelenta deceniul prosperitatii, modernizarea economica antrenand o profunda redistribuire a locurilor de munca, o mobilitate sociala sporita si o integrare a conflictelor sociale in procedurile democratice.

Axat pe o miscare de "diversitate in unitate", secolul XX european detine fundamente in scopul trecerii de la un sistem de state si economii nationale la un altul integrat pe plan mondial. Acest process de unificare europeana pare sa fie puternic accentuat printr-o extindere a Europei, prin realizarea unei unitati politice, economice si monetare conform deciziilor de la reuniunea la nivel inalt de la Paris din 1972. Se incheie, asadar, un acord interguvernamental care anuleaza controlul de la frontiere intre statele membre, intarind in schimb granitele externe ale acestei zone; tratatul de la Schengen a fost incheiat in 1985 intre Franta, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg si a cuprins apoi alte sapte state printer care Italia (1998), Spania si Portugalia(1991), Grecia (1992), Austria (1995), DAnemarca, Suedia si Finlanda(1996) si Islanda, Norvergia in 2001.

Acordurile de la Schengen (1985, 1990 cu intrare in vigoare din 1995) au reprezentat si reprezinta masurile cele mai importante in privinta punerii in aplicare a principiilor privind trecerea frontierelor. Astfel, prin Conventia de Aplicare a Acordurilor de la Schnegen1 a fost inlaturat controlul la frontierele interne pentru toate persoanele indiferent de nationalitate, dar s-au luat masuri de intarire a controlului la frontierele externe: politica comuna in domeniul vizelor, cooperare si schimb de informatii intre politiile si institutiile judecatoresti din tarile membre, la frontierele externe cetatenii Uniunii pot intra prin simpla legitimare, in timp ce cetatenii tertelor tari au nevoie de viza de intrare pentru spatiul Schengen (in toate aceste tari daca doresc, guvernele pot cere vize de intrare speciale). Tarile din Europa Centrala si de Est candidate la UE au beneficiat si ele de ridicarea vizelor in ultimii ani, Romania obtinand aceasta facilitate din anul 2002. Ca instrument tehnic s-a creat Sistemul de Informatii Schengen (SIS) ce include si furnizeaza informatii cu privire la eliberarea de vize si intrarea in UE a unor cetateni din terte tari, sistem ce poate fi accesat doar de politia si de autoritatile ce asigura controlul de frontiera, asigurand astfel cooperarea intre politiile de frontiera a tarilor UE.

Concluzionand, secolul al XX-lea a avut cea mai bogata istorie din evolutia umanitatii. In acest secol s-au inregistrat doua razboaie mondiale, au disparut imperiile, au aparut mai multe state nationale, viata oamenilor s-a schimbat datorita stiintei si tehnicii ce au revolutionat toate domeniile existentei umane. Circulatia rapida a informatiei, revolutionarea transporturilor, migratia oamenilor din zonele mai slab dezvoltate, catre statele Europei Occidentale si ale Americii de Nord sunt fenomene care demonstreaza in mod cert globalizarea. Ramane ca viitorul sa demonstreze ca omenirea va impartasi un set de valori commune si ca pana la urma zonele lovite de saracie vor fi doar o amintire.