Reabilitarea persoanelor deportate

Reabilitarea persoanelor deportate

a) Eliberarea deportatilor din asezarile speciale

Eliberarea masiva a deportatilor din asezarile speciale s-a inceput dupa moartea lui Stalin. Unii deportati, insa au fost eliderati din Gulag si pina la aceasta. De exemplu, in anul 1949 Consiliul de Ministri al RSSM a primit de la deportati 251 de plingeri, in care acestia isi dovedeau nevinovatia si cereau sa li se permita a se intoarce la locul de bastina. O parte a cererilor au fost examinate, si unor familii (in primul rind cele ale caror membri aveau merite deosebite fata de URSS) li s-a permis intoarcerea in republica. Pina la 9 iunie 1952 au fost eliberate din asezarile speciale, ca familii deportate neintemeiat 87 familii (389 persoane) si 108 persoane singure. In anii 1954-1955 pe adresa Consiliului de Ministri al RSS Moldovenesti au parvenit de la deportati 8904 cereri. O parte infima dintre ele au fost examinate si solutionate pozitiv.

Dupa moartea lui Stalin eliberarea deportatilor s-a intensificat de la un an la altul. In perioada 1 ianuarie 1954 - 31 octombrie 1956 din asezarile speciale au fost eliberate 3300 familii: ca 'deportate pe nedrept', ca 'persoane singure', 'din motive de virsta inaintata' sau din cauza 'incapacitatii de munca'. Astfel in anul 1954 au fost eliberate 1000 familii (2057 persoane), in 1955 -- 1459 familii (3070 persoane), in perioada 1 ianuarie -31 octombrie 1956 -- 831 familii (1823 persoane). Pina la data de 1 august 1961 din asezarile speciale au fost eliberate in total 14.902 familii de deportati din Moldova. La aceiasi data isi mai asteptau eliberarea in Siberia 965 familii. Din cele 14.902 familii eliberate din Gulag 5.747 familii au fost eliberate fara dreptul de a locui pe teritoriul republicii. Ei puteau locui in orice localitate a URSS dar nu in Moldova. Cu toate acestea o mare parte a acestora s-au intors in Moldova locuind la rude, se angajau la munca in colhozuri, sovhozuri, la organizatiile de constructie. Intr-un raport comun al Comitetului Securitatii de Stat al RSSM si a Ministerului afacerilor interne al RSSM, din 13 septembrie 1961, se arata ca 'Organele de militie ale MAI al RSS Moldovenesti au intreprins si continua sa intreprinda masuri ca aceste familii sa nu se stabileasca pe teritoriul republicii, de la ei s-au luat recipise cu angajamentul de a parasi RSSM, s-au luat masuri de ordin administrativ, dar aceste masuri nu au dat rezultatele scontate'.

Deportatii eliberati din lagare fara dreptul de a locui pe teritoriul RSSM asaltau organele de partid si sovietice cu cereri de a li se permite sa locuiasca pe teritoriul Moldovei. In anii 1958 - 1961 Consiliul de Ministri al RSSM a permis sa locuiasca pe teritoriul Moldovei la 833 familii.Cei care nu puteau obtine permisiunea autoritatilor de a locui la bastina s-au asezat cu traiul in Ucraina, in special in regiunea Odesa in raioanele limitrofe cu Moldova, ori au ales drept loc de trai diferite localitati din Rusia, Kazahstan, etc.

Pina in luna ianuarie 1957 din Gulag-uri in RSSM s-au intors si circa 500 de familii de germani, dintre care 104 familii se aflau in raionul Grigoriopol . In anul 1959 numarul persoanelor de origine germana pe teritoriul Moldovei s-a ridicat la 'circa 5 mii persoane', sporind in anul 1972 la 'peste 10 mii'. Acestia erau nemtii eliberati din lagarele din RSS Kazaha, regiunile Perm, Sverdlovsk, Celeabinsc, Kurgan s.a. Cea mai mare parte a lor pina la razboiul sovieto-german au locuit pe teritoriile regiunilor Odesa (in care intra si sudul Basarabiei), Nikolaev, Dnepropetrovsk s.a .

Drept baza legala pentru eliberarea persoanelor stramutate din Moldova au servit mai multe hotariri ale Guvernului URSS si decrete ale Prezidiului Sovietului Suprem al URSS adoptate dupa moartea lui Stalin. Asa, in conformitate cu Decretul de la 17 septembrie 1955 cu privire la amnistia cetatenilor care au colaborat cu ocupantii in anii razboiului din anii 1941-1945, din locurile de surghiun au fost eliberate 5681 persoane deportate din RSSM, iar in baza hotaririi Consiliului de Ministri al URSS nr.1963-1052 s din 25 noiembrie 1955 din locurile de surghiun au fost eliberate peste 2000 de familii ale participantilor la razboiul sovieto-german, ale persoanelor decorate cu ordene si medalii ale URSS, familiilor care au avut membri cazuti in razboi de partea sovieticilor, ale profesorilor institutiilor de invatamint, ale persoanelor singure, invalizilor si a persoanelor care sufereau de boli incurabile. Toate familiile mentionate au fost eliberate din locurile de surghiun fara dreptul de a locui pe teritoriul RSSM.

Prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 7 ianuarie 1960 (vezi anexa nr.3) au fost abrogate restrictiile si eliberati de sub supravegherea administrativa a Ministerului Afacerilor Interne 'fostii comercianti, mosieri, fabricanti, membri ai guvernelor si partidelor politice burgheze expulzati din regiunile de vest ale Ucrainei, din republiciile unionale Moldoveneasca, Litianiana, Letona si Estona' , cu alte cuvinte persoanele deportate la 13 iunie 1941.

Ultimii care au fost eliberati din gulaguri au fost 'martorii lui Iehova'. Unele familii din aceasta categorie au parasit lagarile siberiene tocmai la jumatatea anilor 60.

b) Reabilitarea persoanelor deportate

Eliberarea din asezarile speciale, iar apoi permisiunea pentru deportati si recrutatii la munci de a locui in locurile de bastina nu a insemnat reabilitarea lor.In perioada sovietica cazurile de reabilitare a persoanelor stramutate ori rechizitionate la munci au fost foarte rare.

In RSSM , ca si in intreaga URSS, reabilitarea persoanelor represate in anii stalinismului s-a inceput dupa Congresul XX al PCUS, la care a fost condamnat cultul personalitatii. In RSSM a fost organizata o Comisie de reexaminare a dosarelor persoanelor condamnate pentru activitate contrarevolutionara. In baza materialelor reexaminate de acesta comisie, in anii '50 au fost reabilitate 1.166 persoane, in marea lor majoritate lideri de partid si sovietici ai fostei RASSM, oameni de stiinta, cultura si arta.

De la sfirsitul anilor 50 procesul de reabilitare a stagnat dar nu s-a intrerupt cu totul. Lucrul de reabilitare s-a infaptuit doar la solicitarea persoanelor care au fost supuse represiunilor ori a rudelor lor. In rezultat, in anii 1962-1987 de catre organele Procuraturii RSSM si organele Comitetului Securitatii de Stat, au fost reexaminate dosarele doar asupra 1527 persoane, dintre care 923 au fost reabilitate .

In anii restructurarii gorbacioviste procesul de reabilitare a victimelor represiunilor staliniste a fost reluat. Dupa emiterea decretului Prezidiului Sovietului Suprem al URSS 'Cu privire la masurile suplimentare de restabilire a adevarului privind jertvele represiunilor din anii 30-40 si inceputul anilor 50', din 16 ianuarie 1989, in cadrul Comitetului Securitatii de Stat al RSSM a fost creat un grup de lucru care pina la sfirsitul anului 1989 a reexaminat dosarele persoanelor supuse represiunilor de organele extrajudiciare din anii stalinismului. 'Au fost reexaminate 6572 dosare, in baza carora au fost reabilitate 7259 persoane, inclusiv 1789 post-mortem'. Pe linga acestea, in primele 8 luni ale anului 1989, Comitetul Securitatii de Stat, in basa recursurilor Procuraturii Republicii, a reexaminat 157 dosare a unor persoane deportate in diferiti ani din RSSM si a 'restabilit in drepturi peste 700 persoane'

Dat fiind faptul ca deportarile din Moldova s-au realizat in urma unor decizii a organelor administrative, dar nu judiciare sau extrajudiciare, pina in anul 1989,dosarele persoanelor stramutate la 13 iunie 1941, 6 iulie 1949 si 1 aprilie 1951 nu au fost examinate in vederea reabilitarii. Abia la 10 aprilie 1989 Consiliul de Ministri al R.S.S.M. a adoptat o hotarire cu privire la anularea hotaririi Consiuliului de Ministri al R.S.S.M. de la 28 iunie 1949 'Cu privire la deportarea din RSS Moldoveneasca a familiilor de chiaburi, a fostilor mosieri si a marilor comercianti'. Prin aceasta hotarire toti cetateni care au intrat in categoriile mentionate si supuse stramutarilor in anii stalinismului au fost declarati reabilitati. Aceasta regula insa nu s-a extins asupra persoanelor 'care au colaborat cu ocupantii fascisti germano-romani'. Pentru asemenea cetateni a ramas in vigoare ordinea anterioara privind examinarea cererilor despre justetea deportrii lor.

Prin hotarirea din 10 aprilie 1989 ministerele Justitiei, Finantelor, Afacerilor interne ale R.S.S.M., impreuna cu alte institutii din republica, au fost obligate sa pregateasca si in termen de o luna sa propuna guvernului republicii proiectul hotaririi cu privire la ordinea, conditiile si proportiile restituirii averii sau compensarii costului ei cetatenilor reabilitati, cit si solutionarea altor probleme ce decurg din hotarirea sus-mentionata.

A fost adoptata de asemenea o hotarire a Sovietului Ministrilor al R.S.S.M. si a Consiliului republican al sindicatelor din Moldova, prin care cetatenilor reabilitati li s-a acordat unele inlesniri la primirea spatiului locativ .

In ultimii ani ai existentei sale a condamnat deportarile staliniste si Partidul Comunist al URSS, inclusiv filiala sa din RSS Moldoveneasca. La 1 iulie 1989 Biroul C.C. al Partidului Comunist al Moldovei a adoptat o hotarire cu privire la invesnicirea memoriei jertfelor represiunilor din perioada anilor 30-40 si inceputul anilor 50. In hotarire se sublinia ca 'practica represiunilor in masa si a samovolniciilor a avut consecinte tragice pentru oamenii de toate natiunile si nationalitatile, care locuiesc pe teritoriul Moldovei, a influentat in mod nefast asupra republicii, a consolidat in constiinta oamenilor dispretul fata de normele legii si de morala umana. De aceea restabilirea adevarului istoric a capatat o importanta politica foarte mare'. S-au 'sustinut propunerile oamenilor muncii, organizatiilor obstesti cu privire la declararea zilei de 6 iulie drept zi a comemorarii jertfelor represiunilor staliniste', s-a considerat rational de a inalta in orasul Chisinau un monument jertfelor fardelegilor si represiunilor staliniste, s-a subliniat necesitatea de 'a se activiza munca comisiilor sociale create in republica cu scopul examinarii cererilor fostilor deportati in vederea restituirii pagubelor materiale, de a acorda toata atentia si grija persoanelor represate nelegitim' etc.

Dupa declararea independentei, condicerea Republicii Moldova a abordat in repetate rinduri problema reabilitarii persoanelor care au avut de suferit in urma deportarilor din Moldova, iar la 8 decembrie 1992 Parlamentul a adoptat 'Legea Republicii Moldova privind reabilitarea victimelor represiunilor politice savirsite de regimul totalitar de ocupatie (7 noiembrie 1917 - 23 iunie 1990') . Scopul legii adoptate de Parlament a fost 'reabilitarea victimelor represiunilor politice savirsite pe teritoriul actual al Republicii Moldova, reintegrarea lor in drepturile politice, sociale si civile si compensarea, in masura posibilitatilor, a daunelor materiale pe care le-au suferit, precum si lichidarea altor consecinte ale samovolniciei regimului comunist'. In conformitate cu articolul 2 al Legii mentionate, de rind cu alte 8 categorii de persoane ce au avut de suferit in urma regimului de ocupatie, persoanele deportate din Moldova precum si membrii familiilor lor, 'inclusiv copiii care s-au nascut in locurile de represiune sau in drum spre ele, persoanele care au fost impuse sau nevoite sa-si urmeze parintii, rudele, tutorii in exil ori la locul de detinere speciala sau ramase fara ingrijirea acestora, precum si copiii persoanelor executate in urma represiunilor politice', au fost considerate victime ale represiunilor politice. Articolul 3 al Legii le-a declarat nevinovate si ele 'urmeaza a fi reabilitate in fata societatii si reintegrate in drepturi, indiferent de locul lor de trai in prezent' (sublin. apartine aut.).

Conform textului initial al Legii cererile de reabilitare, puteau fi depuse de 'persoanele supuse represiunilor, de alte persoane sau organizatii obstesti interesate'. In dependenta de categoria victimelor represiunilor politice ele erau examinate de MAI, Procuratura Generala, Judecatoria Suprema si de judecatoriile populare. Cererile privind reabilitarea persoanelor deportate si a celor 'supuse la munca fortata in conditii de limitare a libertatii, inclusiv in coloniile de munca ale NKVD-ului si in batalioanele disciplinare', atit conform textului initial al Legii cit si dupa modificarile ulterioare, sunt examinate de MAI. Persoanele care au fost supuse represiunilor in baza unor decizii a organelor judiciare sau extrajudiciare sunt examinate de catre Procuratura Republicii.

Cererile de reabilitare trebuie sa fie exminate in termen de pina la trei luni de la depunerea lor. Totodata, organele care se ocupa nemijlocit de reabilitare cu dreptul de a adopta decizii in problema data sunt obligate sa examineze toate dosarele, inclusiv asupra carora nu au fost depuse cereri de reabilitare .

Dupa 8 decembrie 1992 Parlamentul RM a facut anumite incercari de a simplifica procedura de reabilitare insa ea continua sa ramina complicata. Printr-o Lege din 26 martie 1996 au fost introduse cateva articole noi in Legea din 1992, prin care Ministerului afacerilor interne i s-a acordat dreptul de a formula concluzii privind reabilitarea persoanelor represate in baza deciziilor organelor administrative, iar Procuraturii Generale - sa formuleze concluzii privind reabilitarea persoanelor represate in baza hotaririlor organelor extrajudiciare. In ceea ce priveste dosarele asupra carora au fost luate hotariri ale organelor judiciare, Procuratura Generala trebuie sa faca recurs in anulare sau sa ia decizie privind refuzul reabilitarii.

Din cauza faptului ca cu reabilitarea persoanelor supuse represiunilor se ocupa nu numai Procuratura Generala dar si MAI autorul acestui studiu a intimpinat dificultati in calcularea numarului persoanelor declarate reabilitate pina in prezent. Ne-a devenit cunoscut ca in anii 1988-1998 Procuratura Generala a RM a reabilitat 40.493 persoane, inclusiv 1219 persoane in anul 1998. Cite persoane insa au fost reabilitate de MAI, care se ocupa in exclusivitate de asa numitii chiaburi nu ne-a fost dat sa aflam. Nimeni nu a fost in stare sa ne spuna cu exactitate nici cit va mai dura procesul de reabilitare. In opinia mai multor persoane cu care a discutat autorul, actuala redactie a Legii din 8 decembrie 1992, din cauza procedurii de reabilitare complicate, taraganeaza mult procesul de reabilitare a victimelor represiunilor politice. Ca rezultat, astazi in arhivele Ministerului Securitatii Nationale se mai pastreaza dosare in privinta a circa 7 mii persoane nereabilitate.

Conform procedurii actuale recursurile in anulare sunt examinate de Curtea de Apel, iar ele sunt inaintate Curtii de catre Procurorul General. In anul 1996 Procurorul General a inaintat 18 asemenea recursuri, in 1997 - 98 si in 1998 -119. Cu asemenea ritmuri de inaintare a recursurilor, procesul de examinare a celor circa 7000 de dosare din Arhiva MSN ar putea dura inca 30-35 de ani. In opinia Procuraturii Generale, iesirea din situatie ar fi ca Parlamentul Republicii Moldova sa aduca modificari art. 5 al Legii din 8 decembrie 1992, care ar permite Procuraturii Generale sa formuleze insasi concluzii de reabilitare asupra dosarelor asupra carora au fost luate decizii de catre organele judiciare ale URSS, precum si sa elibereze cerificate de reabilitare.

c) Averea persoanelor deportate si problemele restituirii ei

Proprietatile persoanelor deportate, indiferent de anul deportarii, a fost confiscata si trecuta in proprietatea statului, a autoritatilor locale si cea a colhozurilor. Drept exmplu in acest sens poate servi modul de utilizare a proprietatii persoanelor deportate la 6 iulie 1949.

Dupa cum am mentionat mai inainte punctul 5 al hotaririi de la 28 iunie 1949 prevedea ca 'ordinea de confiscare si folosire a averii ramase a persoanelor deportate sa se stabileasca printr-o hotarire suplimentara'. O asemenea hotarire a fost adoptata de Consiliul de Ministri al RSSM peste o zi, la 30 iunie 1949: 'Cu privire la confiscarea si comercializarea averii deportatilor de pe teritoriul RSS Moldovenesti'.

In conformitate cu aceasta hotarire, familia deportata ('a chiaburilor, a fostilor mosieri, a marilor proprietari, a complicilor cotropitorilor germani, a persoanelor care au colaborat cu organele politiei romano-germane, a membrilor organizatiilor si partidelor profasciste, albgardiste, a membrilor sectelor nelegale') avea dreptul sa ia cu sine o avere ce nu trebuia sa depaseasca greutatea de 1500 kg. Restul averii - plantatiile de vii, livezile, vitele, inventarul, constructiile locative, intreprinderile de productie - urma sa fie confiscata. Averea confiscata a celor deportati trebuia sa fie utilizata pentru acoperirea datoriilor si angajamentelor fata de stat. Locuintele si cladirile administrative, intreprinderile de productie (inclusiv morile, fabricile de ulei), inventarul agricol sii mestesugaresc, precum si plantatiile de vii, dupa achitarea datoriilor erau puse in mod gratuit la dispozitia colhozurilor si incluse in fondul indivizibil. Cerealele alimentare, cele furajere si culturile tehnice urmau sa fie predate Statiilor de masini si tractoare (SMT). Batozele si motoarele trebuiau sa fie predate statului. Hotarirea mai prevedea ca imobilele si constructiile agroindustriale confiscate sa fie utilizate cu precadere pentru amenajarea spitalelor, scolilor, caselor de copii, bibliotecilor. Pastrarea si gestionarea averii era pusa pe seama presedintilor sovietelor raionale de deputati ai poporului si a sefilor sectiilor raionale financiare. Ultimul punct al hotaririi avertiza asupra inadmisibilitatii cazurilor de delapidare a averii confiscate.

La 14 iulie 1949, 'in legatura cu interpelarile primite cu privire la ordinea de intocmire a documentelor, evaluarii si inregistrarii la venituri a averii confiscate de la chiaburi si transmise gratuit spre folosirea colhozurilor' Ministerul Agriculturii al RSSM a adoptat instructiunea 'Cu privire la ordinea de legalizare si evidenta a averii chaiburilor, transmisa gratuit colhozurilor' (anexa nr.2). Instructiunea explica modul de transmitere a averii confiscate, continutul actelor intocmite in acest scop, precum si faptul ca evaluarea averii era necesar sa se efectueze de o comisie speciala, iar actul evaluarii sa fie aprobat de adunarea generala a colhoznicilor.

Desi hotarirea de la 30 iunie 1949 avertiza asupra inadmisibilitatii cazurilor de delapidare a averii, asemenea fapte au avut loc cu prisosinta. In timpul evaluarii si comercializarii averii confiscate a deportatilor au avut loc incalcari ale legii si abuzuri grave, mai ales din partea conducatorilor comitetelor raionale de partid si executive ale sovietelor de deputati ai poporului si activistilor satesti. Drept urmare, o parte a averii din raioanele Tirnova, Chisinau, Balti, Vadul lui Voda, Riscani, Edinet s.a. a fost furata ori vinduta la pret redus. In raionul Vadul lui Voda, de exemplu, din avutia sechestrata au fost furate lucruri in valoare de 47 mii ruble. Pentru furtul si irosirea averii confiscate de la deportati, organele procuraturii au tras la raspundere judiciara in raionul Chisinau 5 persoane, in raioanele Balti si Riscani - cite 7, in raionul Tirnova - 8 persoane etc.

Soarta averii familiilor deportate in anul 1951 a fost decisa printr-o hotarire a Consiliului de ministri al RSSM din 24 martie 1951 'Cu privire la confiscarea si comercializarea averii deportatilor de pe teritoriul RSS Moldovenesti'. Textul acestei hotariri este aproape identic cu cel al hotaririi cu privire la aceeasi problema din 30 iunie 1949, despre care am vorbit mai sus.

Pina la perestroika gorbaciovista deportatilor eliberati din asezarile speciale averea si bunurile confiscate nu li se restituia. Hotaririle si decretele adoptate cu privire la eliberarea lor stipulau, de regula, ca abrogarea restrictiilor 'nu implica restituirea averiilor confiscate in timpul deportarii si nu le da dreptul de a se intoarce in locurile de unde au fost expulzat'

Cauza principala pentru care persoanelor ce se intorceau la bastina nu li se restituia averea si in primul rind locuintele era faptul ca conform hotaririlor cu privire la deportari, casele au fost, in cea mai mare parte, transferate colhozurilor. Acestea au transformat casele deportatilor in gradinite de copii, spitale, farmacii, scoli etc. De exemplu, in raionul Kotovski (astazi Hincesti), prin hotarirea comitetului executiv al Sovietului raional de deputati ai poporului, in casele confiscate de la deportat in anul 1949 s-au instalat cirmuirile colhozurilor, gradinite de copii (218 case), spitale, puncte medicale (10 case), scoli, internate, case de copii (37), cluburi si biblioteci (11), gospodarii comunale raionale (12), ospatarii, magazine (15); au fost folosite in alte scopuri 16 case . Restituirea averii fostilor deportati, inclusiv a caselor lor, ar fi condus, deci, la lichidarea multor institutii de acest fel la sat, ceea ce ar fi provocat un ghem de probleme pentru autoritati.

Situatia a inceput sa se schimbe in timpul politicii de 'transparenta' gorbaciovista cind stramutarile masive de populatie au inceput sa fie condamnate de insasi PCUS si autoritatile sovietice. Astfel, la 24 mai 1989 Consiliul de Ministri al RSS Moldovenesti 'in scopul ocrotirii drepturilor si intereselor legitime ale cetatenilor, stramutati in mod nelegitim in anul 1949' a adoptat hotarirea 'Cu privire la restituirea bunurilor si compensarea daunelor cetatenilor, stramutati in mod nelegitim in anul 1949'. Prin aceasta hotarire s-a stabilit ca 'tuturor cetatenilor care au fost stramutati fara temei in baza hotaririi CM al RSSM din 28 iunie 1949 nr.509 si care au fost ulterior reabilitati (indiferent de timpul reabilitarii), li se restituie bunurile ori li se compenseaza costul lor. In caz, daca persoana reabilitata a decedat, bunurile se restituie ori se compenseaza costul lor mostenitorilor legitimi de gradul intii'. Pentru a determina marimea averii ce urma sa fie restituita sau a costului ei la comitetele executive raionale si orasenesti au fost create comisii speciale. Pentru cazurile de imposibilitate de a restitui bunurile ori a compensa valoarea lor, hotarirea prevedea ca persoanei reabilitate sa i se compenseze dauna prin platirea unei recompense de o marime strict determinata: pentru avere - in limitele a 1,5 mii de ruble si pentru cladiri - in limitele a 5,5 mii de ruble, adica nu mai mult de 7 mii de ruble pentru intreaga avere (inclusiv cladirile, vitele, inventarul agricol si a.m.d.) unei familii deportate. Cererile cu privire la restituirea averii confiscate ori pierdute in urma reprimarilor trebuiau sa fie depuse la comitetele executive raionale in termen de trei ani dupa adoptarea hotaririi, iar in cazul reabilitarii mai tirzii a persoanei represate - in termen de trei ani dupa instiintarea lui despre reabilitare.

La 9 aprilie 1990 CM al RSSM a extins efectul hotaririi sale din 24 mai 1989 si asupra cetatenilor represati neintemeiat in perioada anilor 30-40 si inceputul anilor 50, , iar in luna martie 1993 i-a adus un sir de modificari, in special in articolele ce prevedeau determinarea costului averii.

Ordinea descrisa mai sus de restituire a averii si de compensare a daunelor s-a pastrat pina in anul 1994, deoarece articolul 12 din Legea RM privind reabilitarea victimelor represiunilor politice in prima redactie, a anului 1992, a pastrat procedura de restituire a bunurilor materiale conform Hotaririi Consiliului de Ministri al RSS Moldova din 24 mai 1989. In prezent articolul 12 din Lege , intitulat 'Restituirea averii persoanelor supuse represiunilor' stipuleaza:

'Cetatenilor Republicii Moldova, supusi represiunilor politice si ulterior reabilitati, li se restituie, la cererea lor sau a mostenitorilor lor, averea confiscata, nationalizata sau luata in alt mod

In cazurile, cind averea nu poate fi restituita, se recupereaza valoarea ei, luindu-se ca baza preturile in vigoare la data satisfacerii cererii. Daca valoarea averii nu poate fi determinata, dauna se recupereaza prin achitarea compensatiei.

Modul de restituire a averii, de recuperare a costului ei sau de achitare a compensatiei, precum si marimea platii pentru imobil, se stabilesc de Guvern .
Persoanele care urmeaza a fi evacuate din casele restituite sunt asigurate cu spatiu locativ peste rind, la momentul evacuarii, de catre autoritatile administratiei publice locale, in conformitate cu legislatia'.

In 1989 a fost creata si o Comisie guvernamentala pentru examinarea cererilor fostilor deportati, condusa de M. Platon, prim-vicepresedinte al Consiliului de Ministri al RSSM. Dupa datele preliminare ale acestei comisii pagubele pricinuite deportatilor din anul 1949 constituiau circa 77 milioane ruble. Aceasta suma urma sa fie platita deportatilor din bugetul republicii si 'din mijloacele colhozurilor si sovhozurilor' .

Indata dupa adoptarea hotaririi din 24 mai 1989 o parte din cererile deportatilor de a li se restitui averea sau a fi despagubiti au fost satisfacute. Mai tirziu insa, dificultatile economice cu care a inceput sa se confrunte republica si birocratismul in examinarea cererilor a spulberat speranta deportatilor ca-si vor mai vedea vre-o data bunurile recuperate sau ca vor fi despagubiti. Pina la 14 noiembrie 1989, de exemplu, 'in raioanele Leova, Anenii-Noi, Ceadir-Lunga, Slobozia si intr-un sir de alte raioane' nu fusesera satisfacuta nici o cerere inaintata de persoanele deportate ori urmasii lor in drept. La inceputul anului 1990 redactiile ziarelor si revistelor au inceput sa primeasca scrisori in care deportatii se plingeau ca intreaga avere a familiei ce o aveau la anul deportarii a vost evaluata de organele financiare la 60- 100 de ruble . Situatia nu s-a schimbat cu mult nici in prezent si multi dintre deportati considera procesul de restituire a averii drept o farsa.

Credem ca aceasta stare de lucruri ar putea sa se schimbe daca Guvernul Republicii ar putea obtine resurse financiare de la organismele financiare in acest scop, si daca la procesul de compensare a pagubelor ar putea fi atrasa Rusia, ca succesoare a URSS. Parlamentul Republicii Moldova a insarcinat guvernul sa actioneze in acest sens inca in hotarirea sa din 8 decembrie 1992 'Cu privire la punerea in aplicare a Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice savirsite de regimul comunist totalitar de ocupatie (7 noiembrie 1917-23 iunie 1990) '. Pina in prezent insa interventiile Guvernului RM pe linga Moscova au ramas fara rezultat.

Dupa 1989 problemele aparute in restituirea averii sunt legate in primul rind de dificultatile economice prin care trece Moldova si de lipsa cadrului legislativ necesar penru repunerea in drepturi a persoanelor stramutate. Statului, care nu are posibilitate sa achite salariile si pensiile populatiei, nu a rezolvat inca in totalitate problema 'refugiatilor' (IDPs) din Transnistria , ii este greu sa gaseasca resurse financiare pentru a compensa pagubele suportate de populatia stramutata in regiunile indepartate ale URSS. Mai sunt si cauze 'de ordin tehnic'. Dupa 50-60 de ani de la deportari este dificil a stabili cu exactitate pagubele suportate de deportati.