Organizarea sociala si normele de conduita ale geto - dacilor in epoca prestatala

ORGANIZAREA SOCIALA SI NORMELE DE CONDUITA ALE GETO - DACILOR IN EPOCA PRESTATALA

Geto - dacii fac parte din neamul tracilor, Herodot afirmand ca este ,,cel mai numeros dupa cel al inzilor'. Tracii au patruns pe teritoriul tarii noastre in Neoliticul Tarziu, in cadrul procesului de indoeuropenizare a spatiului Carpato-Dunareano-Pontic. Ei au creat o stralucita civilizatie a bronzului pe un areal intins geografic, delimitat la Sud de Marea Egee, in Nord de zona Pripetului, in Est de gurile Bugului si la Vest de Dunare. Sunt purtatorii bronzului in tara noastra in sanul numerosului neam tracic, ce sunt si purtatorii Epocii Fierului si care au reprezentat cel mai important neam tracic, atat prin nivelul pe care civilizatia materiala si spirituala l-a atins cat si prin nivelul organizatoric, politic, la care ei au ajuns. Procesul de evidentiere a geto - dacilor ca o entitate distincta in cadrul neamului tracic s-a desfasurat pe un spatiu geografic delimitat la Nord de Carpatii Padurosi, la Sud de muntii Balcani, la Vest de Tisa si la Est de zona Nistrului, astfel incat geto - dacii pot fi considerati autohtoni in spatiul Carpato-Dunareano-Pontic. Prezenta statornica a geto - dacilor pe acest teritoriu este mentionat in izvoare istorice inca din sec 6 i.H., cu precizarea ca izvoarele latinesti ii denumesc ,,daci' cu referire la triburile care vietuiau in interiorul arcului carpatic, iar izvoarele grecesti ii denumesc ,,geti', cu referire la triburile din spatiul extracarpatic. Dincolo de aceste aspecte de ordin teritorial, trebuie sa precizam ca getii si dacii reprezinta acelasi popor, asa cum ne arata Strabon, in lucrarea lui ,,Rerum Geograficarum' (,,Geografia'), getii si dacii vorbeau aceeasi limba si aveau aceleasi obiceiuri. Prin urmare ei constituiau acelasi popor. Istoriografia latina si greaca contine informatii foarte valoroase referitoare la modul de viata al geto - dacilor, la nivelul de dezvoltare economic pe care l-au atins, precum si sistemul de realizare a conducerii sociale. Datele autorilor antici se completeaza cu informatii desprinse din rezultatele cercetarilor arheologice, intregind astfel imaginea organizarii sociale geto - daca in Epoca Prestatala. Dintre cele mai importante marturii ale autorilor antici referitoare la geto - daci, mentionam urmatoarele:

1. relatarea lui Herodot, care in a IV-a carte a Istoriilor sale, povesteste expeditia regelui persan Darius impotriva scitilor din stepele Nord - Pontice, expeditie care a avut loc in anul 514 i.H. Toate triburile intalnite in cale de armata persana s-au supus fara rezistenta. Singurii care s-au opus au fost geto - dacii, acestia fiind in cele din urma infranti, desi Herodot spune ca ei erau cei mai vitezi si mai drepti dintre traci.

2. relatarea lui Tucidide, in lucrarea ,,Razboiul Peloponesiac', care vorbeste despre uniunea de triburi geto-dace a odrizilor din Dobrogea, care, in sec 5 i.H. era condusa de o capetenie numita Sitalces si apoi o alta capetenie Senthes. Acelasi autor precizeaza un lucru foarte important: getii si alte popoare din aceste tinuturi sunt vecini cu scitii, avand aceleasi arme, aceleasi obiceiuri. Rezulta ca orice mentiune referitoare la sciti este in egala masura valabila si pentru geto-daci .

3. un autor latin Pompeius Trogus vorbeste despre o uniune de teritorii a getilor democratica, condusa de un asa numit ,,Rex Histrianorum', care a jucat un rol important in conflictul militar desfasurat intre regele Filip al II-lea al Macedoniei si capetenia scita Ateas.

4. istoricii Strabon si Arian relateaza expeditia lui Alexandru al Macedoniei din anul 335 i.H. de la Nord de Dunare, ocazie cu care Alexandru al Macedoniei a si cucerit una dintre cetatile geto-dace aflate la Nordul Dunarii.

5. Un alt autor latin, Kurbis Rufus, in lucrarea ,,Istoria Alexandriei' vorbeste despre getii da la N gurilor Dunarii , care in anul 326 i.H au infrant armata generalului macedonean Zopyrion.

6. istoricii Diodor din Sicilia si Polianus si geograful Pausarius relateaza pe larg conflictul dintre diodocul Lysimah si o capetenie geta din Campia Dunareana, Dromichaites, conflict ce s-a derulat intre anii 300 si 292 i.H.

7. istoricul Iustinius vorbeste despre conflictul regelui get Oroles cu tribul bastarnio, iar textele unor insciptii descoperite la Histria mentioneaza numele unor capetenii gete din zona Dobrogei, care in sec. 3 i.H. isi exercitau autoritatea asupra cetatilor grecesti de pe tarmul Pontului Euxinus (Remaxos, Zamoldegikos).

8. istoricul Pompeius Trogus vorbeste despre cresterea puterii dacilor sub regele Rubobostes (Incrementa Dacorum Per Rubobostem Rege), ceea ce reprezinta o uniune de triburi geto - dace din interiorul arcului carpatic.

Coroborand informatiile, desprindem din aceste relatari, tragand concluziile:

a. geto-dacii sunt o populatie sedentara, care practica agricultura pe scara larga, dispunea de cetati intarite, precum si de armata puternica si bine echipata.

b. geto-dacii au dezvoltat o stralucita civilizatie a fierului, mai ales in cadrul celei de-a II-a varste a fierului (epoca La Tèn), caracterizata printr-o puternica dezvoltare a mestesugurilor, a productiei si schimbului de marfuri, care au dus la acumularea unor bunuri de mare valoare, ce au reprezentat o permanenta tentatie pentru agricultorii veniti de pretutindeni.

c. formele de organizare si de conducere a geto-dacilor prezinta trasaturile unei societati gentilico-tribale, aflate pe ultimul stadiu de dezvoltare, ceea ce reprezinta o demonstratie militara a triburilor si uniunilor de triburi.

In cadrul sistemului, atributiile de conducere sociala apartin Adunarii Poporului, care reprezinta Adunarea Barbatilor, capabili sa poarte arme. Aceasta ia cele mai importante decizii pentru intreaga colectivitate pe baza principiului ca cine isi risca viata in lupta, trebuie sa si decida. Regii mentionati de autorii antici nu sunt asa cum s-ar crede, sefi de state, monarhii, ei sunt in realitate conducatorii unor triburi si uniuni de triburi, sunt alesi si revocati de Adunarea Poporului, aceasta stabilind totodata si atributiile. Nu este insa mai putin adevarat ca, asa cum rezulta si din izvoarele prezentate, pe fondul descompunerii societatii gentilico-tribale se manifesta mai acut tendinta conducerii militarizate, sprijinita de aristocratia gentilico-tribala, de a se impune in fata poporului, de a-si permanentiza si consolida decizia, ba chiar de a o transmite cu titlu ereditar, tendinta ce marcheaza tranzitia de la societatea gentilico-tribala la societatea organizata politic, astfel incat acesti sefi militari, anturati de aristocratia elementelor gentilico-tribale, devin unicul factor decizional in societate.