Organizarea de stat si dreptul in tara romaneasca si moldova de la 1821 la 1859

ORGANIZAREA DE STAT SI DREPTUL IN TARA ROMANEASCA SI MOLDOVA DE LA 1821 LA 1859

Insemnatatea istorica si juridica a revolutiei din 1821

Revolutia din anul 1821, ca eveniment de legatura  intre doua perioade istorice, a dat expresie tuturor acumularilor anterioare; ea a dat contur si a definit dupa expresia lui Nicolae Balcescu, obiectivele acelei "june partide nationale, care continuandu-i si dezvoltandu-i programul isi propune a realiza intru tot dorintele si trebuintele poporului, surpand ciocoismul si fanariotismul si inaltand romanismul la putere". Tot Balcescu aprecia ca revolutia de la 1821 a fost prologul revolutiei de la 1848.

Ingradirea treptata a monopolului turcesc dupa pacea de la Kuciuk-Kainargi din 1774 a stimulat productia pentru piata. Cresterea populatiei urbane si frecventa razboaielor austro-ruso-turce, care au mentinut pe teritoriul tarii noastre armate numeroase, au creat pentru productia agricola debusee destul de largi pentru a motiva interesul stapanilor de mosii. Contactul cu ofiterii straini le-a trezit gustul pentru moda si pentru obiceiurile europene apusene. Pentru a-si procura banii necesari unei vieti de lux ei se straduiesc sa scoata cat mai mare folos din exploatarile lor.

Prin dezvoltarea relatiilor comerciale prin intensificarea si mai buna organizare a muncii, prin folosirea monopolurilor banesti, prin extinderea arendasiei, prin cumpararea venitului ocnelor si vamilor, prin camatarie si coruptie s-au constituit capitaluri insemnate.

Aceste tendinte prefigurau adanci schimbari de structura, pe care revolutia din 1821 avea sa le accentueze. In memorii adresate cabinetelor imperiale din Petersburg si Viena, mari boieri au propus proiecte de reforma constitutionala. Ei au cerut ca cetatile de la Turnu, Giurgiu si Braila sa fie restituite, talvegul Dunarii sa devina hotar intre Imperiul otoman si teritoriul romanesc iar sarcinile catre Poarta sa fie reduse la cuantumul stabilit in capitulatii in secolul al XVII-lea. Autorii altui memoriu din preajma declansarii revolutiei reclamau libertatea comertului, dreptul de a deschide "fabrici de orice fel de mestesug", de a explora si prelucra fara nici o restrictie materiile prime ale tarii. Ei cer ca negustorii si mestesugarii straini care se vor aseza in tara sa fie supusi legilor tarii.

In acelasi timp, marii proprietari voiau sa-si pastreze privilegiile feudale, in primul rand scutirile de impozite si taxe.  Dimpotriva negustorii, mestesugarii voiau atat abolirea relatiilor si institutiilor feudale, cat si rasturnarea dominatiei straine, caci aceasta insemna sa aiba libertatea muncii. Interesele lor erau afectate de lipsa unui sistem monetar unic, a institutiilor capabile sa asigure desfasurarea tranzactiilor, siguranta proprietatii. Pe langa acestia existau, in numar tot mai mare elemente sarace care formau plebea orasului; mestesugari saraciti, tarani fugiti de pe mosii, calfe care, din lipsa de mijloace sau din cauza exclusivismului breslelor nu puteau ajunge mesteri. Ei se aflau alaturi de burghezie si taranime.

Politica fiscala excesiva a statului nemultumea pe toata lumea: negustorii se plangeau ca vamile, diferitele taxe asupra circulatiei marfurilor, licentele de export, vandute de Domnie chiar si pentru marfurile lasate libere de Poarta, absorbeau cea mai mare parte a castigurilor.Taranii dependenti se plingeau de agravarea obligatiilor. Numarul zilelor de claca pentru taranii cu invoiala care in secolul precedent era de 3-6, convertibile in bani, se majorase la 12, iar obligatiile in bani se transformasera in zile de claca. Drepturile de folosinta asupra padurilor, pasunilor si iazurilor fusesera limitate.

Generalizarea arendasiei a contribuit la agravarea conditiei taranilor, caci mosiile erau arendate pe termen scurt, iar arendasii nu faceau investitii.

Programul revolutiei reiese din Proclamatia de la Pades, din scrisorile lui Tudor catre Marile Puteri vecine, din proclamatiile catre locuitorii Bucurestilor si mai ales din "Cererile norodului romanesc", document elaborat in februarie 1821. In cele peste 30 de puncte ale acestui act cu caracter constitutional se evidentia scopul revolutiei ca fiind acela de a pune stavila amestecului Puterilor straine in treburile interne ale tarii, ca si realizarea unor reforme profunde, intre care desfiintarea privilegiilor feudale, egalitatea locuitorilor in fata legii, desfiintarea institutiilor feudale, reorganizarea aparatului administrativ, reorganizarea sistemului de invatamant, instituirea unei armate regulate a tarii.

Revolutia de la 1821 a solidarizat toate clasele si categoriile societatii romanesti. Tudor Vladimirescu a fost conducatorul primei revolutii democratice din istoria poporului roman si in acelasi timp un erou al luptei pentru neatarnarea tarii. El a urmarit modificarea radicala a statutului Tarii Romanesti prin desprinderea treptata de sub suzeranitatea si protectia Imperiului Otoman si Rus.

Revolutia de la 1821 a avut ca urmare directa abolirea regimului fanariot, inlocuirea domnilor straini cu domni pamanteni; aceasta nu a fost o simpla schimbare de persoane, ci o revolutie nationala. Resursele irosite prin sistemul fanariot au ramas de acum in tara si au putut fi folosite pentru modernizarea institutiilor romanesti. Libertatea comertului si dreptul de a avea in proprietate manufacturi, fabrici si mine, redobandirea cetatilor de la Dunare transformate de turci in raiale, stabilirea granitei dintre Principate si Imperiul Otoman pe talvegul Dunarii au fost realizate in 1829 prin tratatul de la Adrianopol, coform cererilor formulate in 1821 si 1822 si sub inraurirea revolutiei lui Tudor.

Modificari in structura de stat in perioada domniilor pamantene

Trupele turcesti care au patruns in Tara Romaneasca in mai 1821 s-au dedat in toata vara acelui an la jafuri, devastari, violuri si incendieri, intrucat ca si Moldova de altfel, era lipsita de orice autoritate de stat. Puterea s-a aflat in mana pasilor turci, a muhafizilor (comisari militari) care si-au arogat dreptul de a numi ispravnici, zapcii, vamesi, vatafi. Boierii intorsi din pribegie n-au putut constitui un organ capabil sa asigure ordinea de stat. In urma presiunilor diplomatice exercitate de Marile Puteri (Anglia, Austria, Rusia) trupele turcesti s-au retras din Principate pana in septembrie 1822, numai dupa ce s-au platit sume insemnate comandatilor lor.

Datorita acelorasi interventii, Poarta a convocat la Constantinopol cate o delegatie de boieri din fiecare Principat, pentru a le consulta asupra problemei reorganizarii administrative, lichidarii haosului si anarhiei.

Cele doua delegatii, formate din 7 boieri pentru Tara Romaneasca si 6 pentru Moldova au dus cu ele propuneri in spiritul revendicarilor formulate anterior fata de Rusia, Austria si Turcia. Delegatia munteana a redactat un memoriu de 24 de ponturi care reflecta nu numai doleantele unor anume clase sau categorii sociale, ci si nazuintele generale ale populatiei in noul stadiu in care se afla societatea romaneasca:

Domn pamantean numit pe viata, dar fara drept de succesiune in familia sa;

Domnul sa nu poata angaja cheltuieli, sa numeasca in slujbe, sa confere titluri de boierie si privilegii fara aprobarea marii boierimi;

Strainii sa fie exclusi din slujbe, iar acestea sa revina boierilor romani;

Libertatea comertului, navigatiei, industriei si exploatarii subsolului.

Problemele asupra carora Poarta Otomana a admis discutia s-au restrans la urmatoarele:

instituirea domniilor pamantene;

constituirea unui corp de paza format din autohtoni;

dreptul exclusiv al pamantenilor de a ocupa demnitati publice;

administrarea manastirilor inchinate prin autohtoni;

interdictie pentru suditii straini de a dobandi bunuri imobile.

Poarta a respins cerinta libertatii comertului, navigatiei, industriei, dar a admis lichidarea regimului fanariot, excluderea grecilor din toate functiile civile si bisericesti. Ca urmare la 1 iunie 1822 a fost numit Domn in Tara Romaneasca Grigore Dimitrie Ghica iar in Moldova Ioan Sandu Sturdza.

Primele masuri luate de noii domnitori au fost de natura financiara, intrucat ocupatia otomana provocase pierderi banesti si materiale enorme. Au fost ridicate birurile, s-au fixat noi taxe asupra carciumilor si pravaliilor, s-au pus noi impozite. In anul 1826 birnicii satelor plateau 18 categorii de dari. Pentru prima data chiar si boierii au fost impusi temporar la plata vanariciului.

In plan administrativ, ambii domnitori au incercat sa limiteze abuzurile slujbasilor, pentru a detensiona situatia sociala si a imbunatati colectarea darilor. Astfel, Grigore Dimitrie Ghica a dat un nou regulament privind atributiile si indatoririle ispravnicilor, zapciilor si vamesilor. Insa faptul ca nu s-a produs nici o schimbare in structura institutionala a redus substantial efectele masurilor luate.

S-a ajuns astfel la un blocaj in functionarea aparatului de stat datorita contradictiilor tot mai mari dintre structura si modul de lucru al acestuia si nevoile producatorilor de bunuri materiale. Din nou se cauta solutii prin intermeiul memoriilor si proiectelor de tot felul in care reprezentantii claselor si categoriilor sociale isi afirma dolenatele, in vreme de Domnul si marea boierime actioneaza ca si in vremea fanariotilor. Domnul Ionita Sandu Sturdza de pilda a vandut intr-un singur an aproape 300 titluri de boierie.

Presiunea exercitata de burghezia in formare si mica boierime a rabufnit, in aprile 1822 in "memoriul carvunarilor" redactat de Ionita Tautul. Documentul propunea schimbari importante in structura statala, unele de esenta:

Instituirea unui sfat obstesc compus din reprezentantii tuturor paturilor boieresti; mica boierime urmarea obtinerea egalitatii in drepturi cu marea boierime prin unificarea celor doua sectiuni care formau Sfatul obstesc (Divanul intai al marii boierimi si Divanul al doilea al micii boiermi).

respectul absolut al proprietatii; prin aceasta se intelegea lichidarea principiului feudal al conditionalitatii proprietatii fata de stat reprezentat prin Domn si totodata includerea loturilor taranesti in domeniu ceea ce ar fi lipsit taranimea dependenta de dreptul de folosinta a pamantului;

principiul egalitatii persoanelor in fata legii;

libertatea si inviolabilitatea persoanelor ;

abolirea principiului venalitatii slujbelor si inlocuirea lui cu principiul acordarii titlurilor boieresti dupa merit;

trecerea mosiilor manastiresti inchinate sub administratia statului;

infiintarea de scoli publice in limba romana.

Proiectul nu prevedea insa nici desfiintarea privilegiilor boieresti, nici a legaturilor de dependenta ale clacasilor. Eforturile de reorganizare a vietii de stat au primit un impuls prin semnarea la 7 octombrie 1827 a Conventiei de la Akkerman de catre Imperiul Rus si Imperiul Otoman. Acest act de organizare interna a Principatelor a prevazut:

alegerea de Domni pamanteni alesi pe sapte ani, cu aprobarea Portii Otomane si Rusiei;

libertatea comertului, cu conditia asigurarii aprovizionarii cu grane a Portii;

fixarea tributului si redeventelor catre Poarta conform hatiserifului din 1802;

instituirea unor comisii care sa propuna masuri de reforma in Principate.

Imprejurarile internationale au impus amanarea eforturilor de reforma, odata cu declansarea, in anul 1828, a unui nou razboi ruso-turc purtat pe doua fronturi: in Caucaz si la Dunare, din nou pe teritoriul Moldovei si Tarii Romanesti. Pacea a intervenit in 1829 prin Tratatul de la Adrianopole, care a reprezentat un moment important pentru Principate.

Regulamentele Organice - formarea institutiilor dreptului modern

Actul osabit pentru principaturile Moldova si Tara Romaneasca din Tratat a acordat tarilor romane autonomia administrativa, Domnii - numiti pe viata - avand dreptul de a rezolva liber problemele interne in colaborare cu Divanul; locuitorii urmau sa se bucure de deplina libertate a comertului pentru toate produsele pamantului si industriei lor; cetatile Turnu, Giurgiu si Braila s-au restituit Principatelor; pana la plata despagubirilor de razboi Principatele urmau sa se afle sub administratie ruseasca; in acest timp Rusia urma sa elaboreze regulamente administrative.

Administratia ruseasca a durat din 1828 pana in 1834 sub conducerea generalului Pavel Kisseleff care a devenit si presedinte plenipotentiar al Divanurilor Moldovei si Tarii Romanesti.

Primele masuri au constat in desfiintarea scutelnicilor si poslusnicilor (era vorba de 40.000 familii care pana acum fusesera scutite de contributii), efectuarea unui recensamant general al populatiei, organizarea armatei, separarea justitiei de administratie. Cea mai importanta masura a constat in elaborarea Regulamentelor Organice (30 martie 1830).

Acestea au fost primele legi fundamentale de organizare a tarilor romane dupa modelul constitutiilor elaborate in Occidentul Europei, intemeiate pe principiul separatiei puterilor in stat. Din pacate nu a fost preluat si principiul drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Cu privire la Domnie, Regulamentele Organice au stabilit urmatoarele:

era ales de o Adunare obsteasca extraordinara (cea din Tara Romaneasca avea 190 membrii, cea din Moldova 132);

dupa alegerea Domnului membrii Adunarii semnau un "arz" catre Poarta Otomana prin care solicitau investirea lui si o nota oficiala Curtii protectoare (Rusia) pentru a confirma alegerea;

in caz de incetare a Domniei sau vacanta a ei se instituia o vremelnica carmuire compusa din trei caimacami (presedintele Divanului, ministrul treburilor dinlauntru, ministrul dreptatii).

Domnia era deci electiva si viagera.

Domnul avea urmatoarele drepturi:

dreptul de initiativa legislativa (in exclusivitate);

dreptul de a dizolva Adunarea obsteasca in anumite conditii;

dreptul de a aproba sau respinge legile votate de Adunarea obsteasca;

dreptul de a numi si revoca pe dregatori;

dreptul de a comanda armata nationala reconstituita;

dreptul de a prezida sedintele Divanului domnesc;

dreptul de a confirma hotararile judecatoresti ramase definitive;

dreptul de a acorda titluri de noblete si a le revoca dupa aprecierea sa.

Comparativ cu perioadele anterioare se constata o restrangere semnificativa a prerogativelor Domnului. Astfel, el nu mai avea dreptul de a judeca, camara sa era separata de visteria tarii; el nu mai exercita dreptul de a fixa impozitele, de a controla veniturile si cheltuielile.

Adunarea obsteasca impartea cu Domnul dreptul de legiferare. Era formata din 42 membrii in Tara Romaneasca si 35 membrii in Moldova, alesi pe 5 ani. Componenta in Tara Romaneasca era urmatoarea: mitropolitul (ca presedinte de drept), 3 episcopi, 20 boieri de clasa I, 18 boieri din judete. Ea lucra in sesiuni ordinare convocate de Domn. Adunarea vota bugetul de venituri si cheltuieli al statului, controla executarea bugetului, stabilea lista civila a Domnului si prezenta acestuia, precum si Curtilor suzerana si protectoare angarale (memorii), in care expunea starea tarii.

Conducerea administratiei statului revenea Sfatului administrativ format din 3 ministrii: de interne, de finante si marele postelnic. Acest organ elabora si proiectele de legi supuse apoi Adunarii obstesti.

Prin Regulamentele Organice au fost infiintate ministerele care au activat alaturi de Departamente precum:

Departamentul vorniciei dinlauntru cuprinzand: afacerile interne, invatamantul, lucrarile publice, agricultura, sanatatea.

Secretariatul de stat (postelnicia) condus de postelnic, totodata sef al cancelariei domnesti.

Departamentul finantelor (visteria) cuprinzand finantele, industria si comertul.

Ministerul Justitei, condus de marele logofat al dreptatii.

Marea logofetie a credintelor si pricinilor bisericesti .

Eforia scoalelor.

A fost definita conditia juridica a functionarilor publici care, primind leafa fixata de Domn deveneau salariati ai statului, fiindu-le interzis sa mai adune venituri colaterale din slujbe. Functionarii publici au primit pensii.

Regulamentele au stabilit modalitatile de reorganizare si functionare ale armatei, formate din trupe permanente si militii teritoriale, aceleasi in ambele tari. Serviciul militar a devenit obligatoriu pentru toti barbatii. In evolutia organizarii justitiei Regulamentele Organice au marcat un salt de insemnatate deosebita caci au trecut de la formele organizationale feudale  la forme moderne, dupa model european apusean. Scopul urmarit a fost de a pune capat abuzurilor si de a spori autoritatea actului justitiar.

Conform unei organizari judecatoresti, pe principiul separatiei puterilor in stat, s-au infiintat, tribunale judetene, cate unul in fiecare judet, ca prima instanta. Impotriva sentintelor acestora se putea face apel la Divanele judecatoresti aflate la Bucuresti, Craiova si Iasi. Instanta suprema era Divanul domnesc, competent sa judece apelurile impotriva hotararilor tribunalelor judetene.

Pentru a asigura stabilitatea sistemului si prestigiul actului de judecata s-a instituit autoritatea lucrului judecat, incat, un proces pierdut sub o Domnie nu putea fi deschis sub alta Domnie. Prin aceasta s-a dat mai multa stabilitate institutiei proprietatii si s-a favorizat incheierea tranzactiilor comerciale.

Alte doua institutii acum infiintate au fost corpul avocatilor si institutia procurorilor, chemati sa asigure corectitudinea judecatii, sa apere pravilele.

Magistratii erau numiti pe 3 ani putand fi reconfirmati.

In domeniul procedurii penale s-a stabilit suprimarea torturii si mutilarii ca mijloace folosite in actul de justitie.

Pentru a degaja instantele de avalansa pricinilor marunte civile sau penale au fost infiintate judecatorii de impaciuire formate din preot si trei jurati. In acelasi sens, cauzele cu caracter comercial - tot mai frecvente - au fost trimise judecatoriilor comerciale formate din judecatori numiti si judecatori alesi de bresle.

Logofatul dreptatii supraveghea legalitatea procedurilor, problemele legate de functionarea instantelor si disciplina judecatorilor, se ingrijea de relatiile externe de specialitate.

Indiscutabil, Regulamentele Organice au constituit un pas important in directia modernizarii statului, in formarea statului national roman.