QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate istorie

Echilibrul european



Principiul politic de echilibru al fortelor apare odata cu desavarsirea procesului de centralizare a statelor din Europa occidentala, odata cu crearea premiselor aparitiei statelor moderne.
Acest principiu de echilibru al fortelor i-a nastere din nevoia afirmarii tendintelor monarhilor de a-si extinde autoritatea si teritoriul in afara. Acesta consta intr-un sistem de aliante prin care se urmarea impiedicarea expansiunii unui stat in detrimentul altuia. Astfel ca, in momentul in care un stat se dovedea periculos prin modul de abordare al politicii sale externe, acestea din urma se coalizau, pentru a ii opune rezistenta, in acest fel statul respectiv era impiedicat sa triumfe.


Acest sistem bazat pe principiul echilibrului de forte este aplicat pentru prima oara in Italia in cadrul luptelor interne pentru putere, incheiate prin Pacea de la Lodi din 1454 care este considerata prima incercare a se institui o balanta politica in Europa, succesul acestei politici fiind perioada de 40 de ani de pace care a urmat in Italia.
Eficacitatea acestui sistem face ca la sfarsitul secolului XV si inceputul secolului XVI majoritatea statelor europene sa se angajeze in aceasta politica internationala pentru a gasi solutii la cele doua probleme esentiale care amenintau suveranitatea statelor europene: extinderea dominatiei otomane si cresterea puterii habsburgilor. Habsburgii si otomanii urmareau sa-si extinda dominatia in detrimentul celorlalte state, aducand diferite argumente mai ales de ordin religios.
Papalitatea care reprezenta principala forta politica din Italia, se implica in diplomatia europeana, avand la un moment dat rolul de arbitru al Europei, angajand acum statele europe pe fondul acestui principiu intr-o lupta non-confesionala prin care urmarea inlaturarea otomanilor din Europa.
Monarhii europeni se coalizeaza impreuna cu pontiful roman pentru a-i alunga pe otomani din Europa, desfasurand diferite lupte, asa-numitele cruciade, dar acestea nu au rezultatul scontat, in principal datorita divergentelor aparute in armatele cruciatilor.
Triumful echilibrului european in prima jumatate a secolului XVI, este concretizat prin Pacea de la Cateau-Cambresis din 1559, care a insemnat izbanda principiului national, unele parti componente originare ale unui stat anume au fost recuperate de catre acestea (Italia recupereaza teritoriile din nord, Spania se desprinde de Imperiu), totodata aceasta pace pune capat tendintelor de a inainta spre inima Europei a Imperiului Otoman.
La inceputul secolului XVII aceasta tendinta de echilibru european este reafirmata, mai ales datorita dorintei habsburgilor de a detine intaietatea politica in Europa. Germania forma acum un vast imperiu condus de Casa de Habsburg. Acest imperiu era faramitat in circa 300 de state, asupra carora imparatul nu avea autoritate. Singurele teritorii pe care habsburgii le controlau cu adevarat erau posesiunile ereditare precum Austria si Cehia. Aceasta situatie era inrautatita si de faptul ca Germania era divizata din punct de vedere religios, intrucat nordul si centrul erau protestante, iar sudul catolic, ca de altfel si habsburgii care erau de rit catolic. Acestia urmareau realizarea unui puternic stat centralizat german. In fata acestui proiect maret al habsburgilor, care erau sprijiniti si de Spania unde domnea o alta ramura a acestora statea opozitia principilor germani care nu doreau sa renunte la privilegiile lor. Pentru a se proteja de planurile acestora, principii protestanti isi unesc fortele in cadrul Uniunii Evanghelice. La randul lor principii catolici alcatuiesc sub egida imparatului Liga catolica. Planurile care urmareau transformarea Germaniei intr-un stat centralizat condus de habsburgi, ar fi marit prea mult puterea acestora ei fiind si suveranii Spaniei si posesorii uriaselor sale posesiuni. Datorita acestor considerente Franta, in ciuda faptului ca era catolica, se opune acestui proiect. Daca pentru habsburgi, un razboi pentru indeplinirea acestor planuri, imbraca si tente religioase, in cazul Frantei criteriul ratiunii de stat era precumpanitor in raport cu cel religios. Asa ca aceasta nu ezita sa se alieze cu statele protestante (principatele germane, Olanda, Danemarca, Suedia) pentru a opri ascensiunea habsburgilor. Cel ce urmareste cu consecventa respectarea principiului ratiunii de stat in politica extena a Frantei este cardinalul Richelieu, primul ministru al regelui Ludovic al XIII-lea.
Principalul promotor al dorintei de unificare a Germaniei intr-un stat centralizat este imparatul Ferdinand al II-lea (1619-1637), care prin functia indeplinita era si rege al Cehiei. Nobilii cehi s-au rasculat deoarece le-au fost incalcate drepturile religioase, si il aleg rege pe principele Palatinului, seful Uniunii Evanghelice. In acest mod este declansat razboiul de 30 ani. Rascoala cehilor este infranta in urma batalii de pe Muntele Alb din 1620. Ferdinand al II-lea declansand o ampla represiune impotriva nobilimii cehe, cat si impotriva principelui Palatinului.
Principii protestanti germani cer sprijinul regelui Danemarcei, acesta intervenind dar armata sa este infranta in 1629, dupa 4 ani de lupte, cand Danemarca este nevoita sa ceara pace. Imediat dupa aceasta Ferdinand emite Edictul de restituire, prin care ii obliga pe protestanti sa cedeze bunurile pierdute de clerul catolic, acesta fiind aproape gata de a-si duce planul la indeplinire de a devine stapanul absolut al Germaniei.
Infrangerea Danemarcei provoaca intrarea in razboi a Suediei, a carei actiune este finantata de Franta. In fruntea armatei suedeze se afla regele Gustav Adolf, unul dintre cei mari comandanti ai Epocii, care obtine numeroase victorii, dar din nefericire moare in timpul bataliei de la Lutzen din 1632, acest lucru scotand Suedia un timp din razboi.


In aceste conditii in 1635, Franta declara Spaniei razboi, implicandu-se direct in razboi din acest moment. Trupele franceze sprijinite de cele suedeze si olandeze obtin stralucite victorii, determinandu-l pe imparatul Ferdinand al III-lea sa ceara pace, deoarece amenintau chiar pozitia Vienei, resedinta imparatului.
La razboiul de 30 de ani participa si Transilvania condusa de principele Gabriel Bethlen. In urma mai multor batalii, transilvanenii obtin succese impotriva trupelor imperiale, dar din cauza lipsei unui ajutor eficient care sa fi parvenit de la celelalte state implicate acestia sunt nevoii sa incheie pace in 1626. acest fapt il determina pe Principele transilvanean sa conceapa un plan prin care sa sporeasca forta economica si militara pentru a juca un rol mai activ in relatiile internationale, alcatuind chiar un plan de unire statelor romanesti care nu s-a putut realiza insa.
Razboiul de 30 de ani reprezinta o combinatie de arta militara si diplomatica, numeroasele tratate incheiate si negocierile purtate pentru infrangerea habsburgilor, in care au murit aproape jumatate din populatia statelor germane.
Incepute in 1644 tratativele de pace s-au desfasurat in doua orase din provincia germana Westfalia. Considerata ca avand valoare universala, aceasta pace incearca sa stabileasca raportul de forte si frontierele statelor implicate in conflict. Noua geografie politica europeana era construita pe un nou concept politic: echilibrul european. Se intentiona astfel sa se inlature dominatia unui singur stat asupra celorlalte, acest concept fiind recunoscut ca principiu al dreptului international, pana la inceputul secolului XX.
Aceasta pace consacra in primul rand ascensiunea politica a Frantei in Europa, Ludovic al XIII-lea, dar mai ales primul ministru al acestuia carddinalul Richelieu si urmasul acestuia Mazarin, reusesc sa aplice cu fermitate Marele proiect si sa impiedice transformarea statelor germane intr-o monarhie centralizata. Frantei ii era recunoscuta stapanirea asupra Alsaciei.
Suedia la randul ei primeste provinciile germane de la Marea Baltica, transformata astfel intr-un lac suedez. Acest stat devine acum o veritabila forta in nordul Europei, dar si in Occident datorita in principal sprijinului acordat de francezi.
Era mentinuta divizarea teritoriala a Germaniei, iar puterile imparatului au fost reduse considerabil in favoarea principilor germani, imparatul nu mai putea lua decizii fara acordul Dietei, iar vechile libertati germanice erau confirmate. Alianta austriaco-spaniola era subminata, imparatul fiind constrans sa promita ca nu va interveni in razboiul franco-spaniol. Austria devenitaunul dintre multele state germane, va pasi din acest moment pe calea constituirii unui imperiu propriu, acest lucru fiind confirmat si de raporturile politice din spatiul german, care vor fi marcate de competitia cu celelalte state mari state germane: Bavaria, Saxonia, Brandemburg-Prusia.
Pozitia statelor germane protestante era consolidata, sase dintre acestea urmand sa fie reprezentate in Consiliul aulic, iar 24, in Camera imperiala de Justitie, cele mai importante instante ale conducerii imperiale.
De asemenea acest tratat recunoaste independenta Provinciilor Unite, pe care Spania o recunoaste dar nu semneaza tratatul de pace razboiul prelungindu-se inca un deceniu. Desemenea este recunoscuta si independenta Elvetiei.
In 1659 Spania pierde razboiul cu Franta, pierzand astfel statutul de mare putere pe care il detinuse timp de un secol si jumatate.
Victoria militaro-diplomatica obtinuta in cadrul confruntarilor cu habsburgii din timpul razboiului de 30 ani, ii permite regelui Ludovic al XIV sa promoveze o politica externa dinamica, prin care sa asigure statul francez prin consolidarea unor granite naturale eficiente si a unei politici de dimensiune europeana pentru statul francez.
In urma unui razboi purtat cu Spania si Olanda (1672-1679) anexeaza in nord Flandra iar la est stabileste actualele hotare ale statului francez, el devenind astfel cu adevarat arbitrul Europei. Aceasta politica a regelui francez il aduce fata in fata cu Liga de la Augsburg, adica cu Imperiul German, Olanda, Spania si Anglia. Wilhelm de Orania regele Angliei, care il ura pe Ludovic al XIV-lea, poarta impreuna cu Olnada intre 1688-1697, un razboi impotriva acestuia care se incheie prin pacea de la Ryswick, care ii recunostea Frantei cuceririle anterioare, dar Franta pierde hegemonia pe continent. In linii generale Ludovic al XIV-lea asigura regatului sau o faima europeana si granite mult mai stabile si mai usor de controlat, fara sa fi putut sa isi materializeze scopul de atinge granitei Rinului, pretul acestei politici fiind epuizant pentru Franta.

Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }