QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate istorie

Epoca bronzului in egeea



EPOCA BRONZULUI IN EGEEA


a. Aspecte generale


Epoca bronzului in Egeea debuteaza, in general, prin aspecte culturale modeste cum sunt cele cunoscute de la Poliochni (Lemnos), Perachora, Eutresis (in Grecia continentala centrala), Phylakopi, Grotta, Kato Akrotiri (in Ciclade), Dikili Tas II A (in Tracia). In Thessalia, etapa este contemporana cu o cultura Rachmani ceea ce dovedeste conservatorismul zonei si trecerea tarzie la epoca metalelor, respectiv la ceea ce a fost numit Thessalian timpuriu I.

Doua precizari trebuie facute de la inceput. Cea dintai vizeaza imprejurarea ca aproape nicaieri nu se constata, fie pe continent, fie in insule, o evolutie organica de la neolitic la bronzul timpuriu. In Ciclade, acolo unde au fost descoperite nivele neolitice, raporturile acestea cu asezarile din Cicladicul timpuriu I sunt neclare. In alte locuri, ca la Lerna si Eutresis (Grecia continentala) intre cele doua faze se impune un hiatus, iar amestecul de materiale neolitice si helladice constatat in ambele asezari citate rezulta dintr-o operatie tarzie. De la Dikili Tash, un strat gros de incendiu suprapune ultima faza a culturii Gumelnita, dupa care urmeaza un numar de nivele atribuibile epocii bronzului timpuriu. Numai in Thessalia, in ciuda conservatorismului amintit, ca si in Macedonia, exista dovada stratigrafica si culturala a continuitatii de evolutie de la neoliticul tarziu pana la bronzul timpuriu.



Cea de a doua precizare se refera la faptul ca nu exista un sincronism absolut intre asezarile apartinand celor trei faze ale bronzului timpuriu (I, II, III).

Un alt aspect care merita sa fie semnalat priveste modul de constituire a asezarilor si durata lor. Din acest punct de vedere se poate face distinctia intre asezari monofazice (Kirrha a dat numai un nivel din HV III) si asezari polifazice cu o lunga existenta (Lerna, Polichini, Thermi, Korakou, Phylakopi, Ayia Irini).

Intre problemele cele mai complexe se numara aceea a originii purtatorilor unor culturi ale caror radacini in aria lor de formare nu sunt dovedibile. Este vorba de asezarile de la Poliochni (Lemnos), Thermi (Lesbos), Tigani (Samos), poate si de unele asezari din peninsula Calcidica, care sunt integrate in ceea ce s-a numit cultura de tip troian. Termenul nu presupune o relatie precisa cu Troia, ci in general, cu zona de nord-vest a Asiei Mici, unde in afara de Troia cele mai importante asezari sunt cele de la Kum Tepe si Yortan. In precizarea originii culturii bronzului timpuriu din arealul amintit si a purtatorilor ei trebuie sa se tina seama de faptul ca majoritatea elementelor constitutive ale complexelor enuntate tradeaza legaturile lor cu Troia si Troada si anume in tehnica arhitecturala, tipul de locuinta (megaron), in prezenta bothroi-ilor sau a pithoi-lor in podea sau in apropierea casei, in ceramica (tehnica, forme si decor), figurine, metalurgie (ace si arme de tip troian sau anatolian), sigilii si podoabe.

Este de adaugat faptul ca atat la Poliochni, cat si la Thermi sau Tigani se constata, in fazele mai recente de evolutie, o indepartare de Troia si tendinta de incorporare a unor elemente noi, in principal, de caracter cicladic, fie sub forma importurilor (de ceramica cicladica incizata si pictata sau de ceramica cu decor stampilat, dar si idoli de marmora, ace cu capul in forma de pasare), fie prin elaborarea unui stil propriu.

O situatie comparabila este banuita in cazul Ciprului unde asezarile din neoliticul final reprezentat de cultura Erimi au o alta distributie geografica decat cele apartinand bronzului timpuriu. Pe de alta parte, ceramica din stadiul Philia-Vounous, precum si obiceiurile funerare dovedesc stranse afinitati cu Anatolia, motiv pentru care s-a vorbit de o eventuala colonizare pornita din acest spatiu. In ciuda acestor afinitati, culturile bronzului cipriot se singularizeaza prin elaborarea unor modele proprii chiar in cursul fazei timpurii.

Nici originile helladicului timpuriu nu sunt foarte clare. La Atena, de exemplu, in Agora, nu s-a putut preciza legatura intre neoliticul de aici si nivelul de locuire mesohelladic, care este bogat reprezentat. In schimb pentru Attica si imprejurimi (Eubeea) si, foarte probabil, in Peloponez (Pavlopetri) au fost descoperite complexe culturale disponibile prin importante prezente cicladice, poate chiar urmand unei colonizari cicladice (=cultura mixta).

Influenta cicladica este evidenta si in cazul altor zone ale Greciei continentale(sistem de fortificatie, structura unor asezari cu locuinte de tip bloc ca la Ayos Kosmas si Zygouries, metalurgie, vehicularea si prelucrarea obsidianei, forme, tehnici ceramice, motive decorative, idoli). Intre inovatiile tehnice datorate contactelor cu Cicladele trebuie sa fie mentionate introducerea rotii olarului(Olimpia), a ceramicii pictate cu culoare inchisa pe fond deschis, precum si a speciei numita cu Urfirnis.

Stranse legaturi intre Ciclade si Creta si Vestul Peloponezului (mai exact Levkos si Ithaka) au fost dovedite de analizele tipologice efectuate de

K. Branigan pe inventarele funerare provenind din cimitirele de la Steno (Levkos) si Pelikata (Ithaka). Evident, influentele helladice nu sunt de neglijat, dar ceea ce deosebeste evolutia din aceasta zona il constituie tocmai numarul mare de obiecte de origine sau de factura minoica, cicladica si troiana.

Culturile bronzului timpuriu I nu se caracterizeaza prin trasaturi deosebite in raport cu epoca precedenta: Ceea ce frapeaza, in primul rand, este saracia obiectelor din metal (arama, arama arsenizata, aur plumb, argint). Afirmatia este valabila pentru quasi-totalitatea spatiului mediteraneean. De exemplu, din helladicul timpuriu I nu se cunoaste nici un singur obiect de metal din Grecia continentala.

Situatia este aproape quasi-similara in minoicul timpuriu I. Numai din Cicladicul timpuriu I se cunosc ceva mai multe obiecte de metal. Dar, arama este reprezentata numai prin patru fragmente dintr-o sarma descoperita intr-un mormant de la Panagia (Paros) si o bucata de zgura gasita la Avyssos (Paros). Mai numeroase si mai importante sunt obiectele din argint si plumb, ceea ce dovedeste importanta metalurgiei Ag/Pb in acest cerc cultural. Situatia din Ciclade isi gaseste paralele in aria culturala troiana. Din Thermi I si Poliochni (faza albastra) au fost scoase la lumina numeroase obiecte din metal (arama, aur, plumb).

Practicarea metalurgiei in cuprinsul asezarilor amintite este dovedita si de descoperirea de tipare bivalve pentru turnat pumnale si ace de prins, precum si a unui tipar de lut utilizat in metoda à cire perdue in Poliochni faza albastra. Una din trasaturile deosebitoare in raport cu neoliticul se inregistreaza in tehnicile de zidarie si in structura asezarilor, ca si in aparitia unor constructii sau amenajari cu destinatii speciale.

Astfel, la Eutresis, helladicul timpuriu I coincide cu aparitia primelor pavimente din prundis sau din pietre de forma neregulata, a unor resturi de constructii cu fundatie, de piatra atingand pana la 1, 05 m grosime si a unor platforme construite pentru locuinte. Din acea asezare si perioada, fac parte doua constructii deosebite constructie rotunda (tholos) B si un put sau o palnie-ambele poate cu o destinatie religioasa.

In insulele dominate de Troia tehnicile arhitecturale nu au egal. Ziduri de piatra din roci vulcanice dispuse in forma de spinare de peste, locuinte de tip megaron, organizate in cartiere de-a lungul a 1-2 strazi in Thermi I-II. La Poliochni, dupa cele trei nivele cu cabane ovale care corespund fazei negre, se dezvolta cetatea fortificata din faza albastra. B. Brea subliniaza fizionomia urbana a asezarii, caracterul grandios al incintei prevazute cu mai multe porti. Ca plan, locuintele dispuse in cartiere separate de strazi, sunt tot de tipul megaron. Frapeaza pentru aceasta perioada realizarea unor lucrari edilitare (canale de scurgere) si o mare constructie rectangulara cu destinatie publica (teatru sau bouleutherion). In Creta lipsesc descoperiri atat de spectaculoase, dar unele constructii ca cele de la Megasa Petsofa, Deba si Phournou Korifi sugereaza o evolutie asemanatoare.

Trebuie facuta precizarea ca in majoritatea cazurilor este vorba de asezari de lunga durata, de exemplu, 7 nivele la Eutresis, 7 faze la Poliochni (neagra, albastra, verde). Lunga existenta a unor asezari din Bronzul vechi I explica, in parte, stralucirea din etapa urmatoare. Ea a facut posibila acumularea treptata de experienta si de progrese tehnologice care au stat la baza uriasului salt care se inregistreaza in B V II in intreaga arie egeo-iono-mediteraneana.

Nu toate aspectele culturilor bronzului timpuriu sunt cunoscute. Este vorba de practicile funerare. Cu exceptia Cicladelor unde au fost deja identificate cincisprezece cimitire atribuibile grupelor Lakkoudes, Pelos, Plastiras si Kampos, precum si in Cipru unde au fost cercetate o serie de cimitire ca cele de la Dhenia. De asemenea in Creta, exista cateva descoperiri cu caracter funerar la Lebena (M. II), Koutsokoro, Kyparissi si A. Photia, dar pe continent si in mai multe insule continua sa persiste o mare lacuna a cercetarii.

Cicladele se mai singularizeaza si prin lucrarea unor obiecte care trebuie sa fie atasate unui ceremonial religios: Kandili de marmura, figurinele de tip Plastiras si, din ultima faza-Kampos, "tingirile" cu decor liniar sau spiralat realizat prin incizie, desi nici o constructie destinata practicarii actelor religioase nu este cunoscuta.

Evolutia din bronzul vechi II este atat de cuprinzatoare incat C. Renfrew nu s-a sfiit sa califice societatile din aceasta vreme drept societati urbane.

Chiar daca argumentele aduse in discutie de C. Renfrew sunt discutabile, chiar daca se pune la indoiala nivelul atins de toate comunitatile care au parcurs aceasta etapa, nu se poate contesta faptul ca se inregistreaza acum un salt spectaculos, o trecere de la structuri de caracter rural, in cea mai mare parte a cazurilor, la structuri protourbane si chiar urbane.

Practica fortificarii asezarilor se generalizeaza, tipul de zid de incinta de la Chalandriani fiind adoptat si in Grecia antica continentala (Lerna). Ca structura aceste asezari incep sa se diversifice, putandu-se eventual vorbi de asezari-resedinta administrativ-politico-religioase si asezari-satelit care graviteaza in jurul acelora dintai.

Aceasta dezvoltare corespunde si unor progrese economice si tehnologice insemnate, intre care, se numara progresele din agricultura(se vorbeste de trecerea la policultura), din mestesuguri(metalurgie, minerit, constructia de corabii, ceramica), in arta navigatiei, intensificarea relatiilor de schimb si crearea chiar a unor drumuri maritime care explica, fara indoiala, fenomenele de "colonizare" si construirea acelui "continuum cultural".

Trei aspecte trebuie sa fie mentionate in legatura cu aceasta etapa.

Primul dintre ele se refera la prosperitatea generala care se inregistreaza in intreg bazinul egeo-mediteranean demonstrabila prin intinderea si complexitatea asezarilor, prin numarul si calitatea materialelor descoperite, prin cresterea cantitatii obiectelor de metal (arama, bronz, argint, plumb) si a vaselor (sosiera, depas amphikypellon, bol), a bijuteriilor si obiectelor ceremoniale din aur, argint si electron, prin numarul si calitatea produselor de import care circula, precum si in stabilizarea drumurilor comerciale pe mare si a legaturilor cu Orientul Apropiat (Egipt, Siria, Sicilia, Anatolia de Vest si de Nord-Vest).

Aceasta prosperitate coincide cu un al doilea fenomen. Este vorba de cresterea bogatiei si de aparitia tendintei de concentrare a ei in centre rezidentiale, care, in multe cazuri, devin nucleele viitoarelor palate-capitala (Knossos, Phaistos, Palaikastro, Vasiliki, Theba, Orchomenos).

Cresterea bogatiei a avut drept corolar aparitia ideii de prosperitate (fie a comunitatii, fie a sefului ei) si a formelor ei de exprimare si anume aparitia sigiliului si a procedeului sigilarii.

Cel de al treilea aspect important este legat de intensitatea si complicarea legaturilor interegeene si intre Egeea si diversele zone ale Orientului Apropiat.

Aceste legaturi iau trei aspecte:

1. relatii comerciale directe sau mediate, poate de cicladici, a caror abilitate in materie de navigatie este dovedita;

2. stabilirea de colonii sau constituirea de provincii culturale de catre troieni (in insule si Tracia), de catre cicladici (pe coasta de nord a Cretei, in Peloponez, Attica si Eubeea;

3. difuziunea ideilor, a tehnologiilor, circulatia eventuala a mesterilor.

Larga circulatie a unor modele laolalta cu implantarea de grupe de populatie purtatoare ale unor traditii particulare au avut, in primul rand, ca rezultat unificarea culturala a unor arii geografice mai intinse. Din acest punct de vedere se poate aminti fie helladizarea celei mai mari parti a Greciei continentale, fie procesul de infiltrare a unor elemente de civilizatie distincte in arii culturale deja constituite.

In plan antropologic se poate opera cu conceptul de sefie asociabil, eventual, cu Chalandriani (Ciclade), Lerna (Peloponez), de exemplu.

Aceasta dezvoltare stralucitoare sfarseste brusc intr-o catastrofa care afecteaza o parte din asezarile databile in bronzul timpuriu II de pe continent.

In general, acest fenomen este asociat cu un val mare de migratie, despre care se crede ca a adus pe primii indo-europeni in Peninsula Balcanica.

Chiar daca se admite caracterul istoric al unor asemenea miscari de populatie este evident ca ele s-au desfasurat in etape. Cele dintai zone afectate au fost Tracia, Macedonia si Thessalia. In Tracia, asezarile de la Photolios (V), Paradimi si Dikili Tash, dispar la nivelul Troiei II. Un strat gros de incendiu, urmat de inaltarea unui tumul deasupra "Casei cu olane" marcheaza sfarsitul bronzului timpuriu II la Lerna. Data la care s-a produs acest eveniment este stabilita prin metoda C14 la aproximativ 2150 i.Hr. Aceeasi situatie a fost inregistrata la Asine si Tirjnth. La Poliochni au fost surprinse mai multe nivele de distrugere. Un nivel in cursul Perioadei rosii dupa care cetatea este reconstruita si rastimp unul ulterior Perioadei galbene (coincide cu Troia II), urmata de un hiatus corespunzator Troiei III-IV. Este drept ca B. Brea opteaza pentru solutia cutremur, dar eventualitatea unei invazii nu este exclusa. La Thermi situatia este mai complexa in sensul ca, in ciuda dovezilor de insecuritate care marcheaza faza Thermi V cetatea nu dispare intr-o conflagratie, ci este pur si simplu parasita, iar dupa un lung hiatus zona este repopulata in bronzul mijlociu.

Trebuie mentionat ca acest nivel de distrugere nu este general. El pare sa afecteze unele asezari din sud-estul Peloponezului, cele din insule si Troia, in vreme ce majoritatea continua sa evolueze si sa faca tranzitia organica la ultima faza a bronzului timpuriu (III). Situatia este valabila si pentru majoritatea statiunilor macedonene, pentru cele thessaliene si pentru cea mai mare parte a asezarilor din Grecia centrala (Orchomenos, Theba, Eutresis, Kirrha, Palaia Kokkinia, Ayas Kosmas) care par sa nu fi fost afectate de aceste evenimente. Vestul Peloponezului de asemenea nu pare sa fi fost atins, de vreme ce cimitirul din Leykos continua sa fie folosit fara intrerupere.

Important este insa faptul ca, indiferent de soarta lor imediata, nivelului de distrugeri ii corespund o serie de transformari culturale, dintre care unele se datoreaza, fara nici o indoiala, unor influente nord-balcanice sau nord-dunarene, sau unor infiltratii de populatii care pornind din aceeasi zona au adus cu ele un set diferit de traditii culturale.

In Ciclade, Creta si Cipru nu se inregistreaza nivele de distrugere. Zona a scapat valului de migratii care a atins doar Grecia Centrala, Egeea de nord-est si coasta anatoliana. Un sentiment de insecuritate trebuie sa fie dominat, totusi, de vreme ce in Ciclade, in etapa Cyc. Timpuriu II A se asista la o reducere a numarului asezarilor in comparatie cu perioada precedenta si la fortificarea si retragerea spre interior a asezarilor. Singura exceptie o constituie Ayia Irini, care se afla in apropiere de malul marii. Aceeasi tendinta se observa odata cu trecerea la bronzul mijlociu in Cipru, cand apararea asezarilor prin ziduri puternice prevazute cu bastioane se generalizeaza.

Doua trasaturi surprinse la Lerna sunt semnificative si ele dau masura diferentelor fundamentale dintre BT II si BT III. Asezarea care se inalta deasupra stratului de incendiu nu mai este de caracter protourban. Ca dimensiuni si ca structura se reduce la o asezare de tip rural. Sistemul de fortificatii s-a prabusit si noii locuitori nu par sa fi simtit nevoia vreunui mijloc de aparare. Al doilea caracter important este dat de aparitia unui nou tip de locuinta (locuinta de tip absidal), construita din materiale perisabile, pe fundatie de piatra. Trebuie facuta imediat observatia ca acest plan nu este singurul intalnit. Planul rectangular propriu perioadei precedente se mentine. In unele asezari ca la Kirrha, de exemplu, este si unicul tip de locuinta intalnit. O alta caracteristica care poate fi legata de transformarile culturale din aceasta vreme o constituie aparitia bothroi-lor in perimetrul asezarii. Nu este trasatura care ar putea fi pusa pe seama unor noi veniti. Caci in cercul de cultura troian (Troia, Thermi) gropile, ca si pithoii amenajati in locuinta sau in preajma ei constituie o caracteristica a epocii. Cel mult se poate admite faptul ca noile conditii istorice au favorizat si difuziunea unor traditii sau obiecte apartinand unor culturi egeene a caror arie de difuziune a fost mai restransa in epoca precedenta. In legatura cu aceasta idee este luata in considerare decaderea "imperiului" cicladic avand ca urmare difuziunea mai larga a unor produse troiene. Depas amphikypellon apare in Ciclade in contexte Cyc. III A.

Acesta este si momentul cand capata mai mare importanta ruta occidentala a comertului cicladic.

Alta modificare importanta priveste practicile funerare din Grecia continentala. Cercetarile de la Kirrha au dus la descoperirea unui mormant in pithoi in asezare, ceea ce reprezinta o noutate pentru cultura helladica timpurie.

Prezenta acestui ritual nou este de judecat in contextul intensificarii influentei anatoliene asupra Greciei continentale. In sfarsit, trebuie sa se mentioneze schimbarea repertoriului de forme ceramice, precum si aparitia unor noi specii ceramice.

Evolutii deosebite se constata in insule. Minoicul timpuriu III este de scurta durata, dar perioada este importanta prin inceputurile navigatiei la mare distanta, prin aparitia unei forme ceramice care va deveni tipica pentru perioada urmatoare (paharul "coaja de ou"), prin predilectia pentru pictura cu alb pe fond inchis si, mai ales, prin stabilirea unor legaturi care vor deveni traditionale (in Cipru), demonstrabile prin descoperirile de la Lapithos (care se dateaza) incepand cu Cipriotul Timpuriu III B). Cipriotul III (divizat in fazele III A si B) pare sa fie inca o faza exploziva, in care se inregistreaza modificari substantiale in numarul si structura asezarilor. Dar traditiile funerare continua, cu unele schimbari. Apar morminte sapate in stanca la Phylakopi, Aspro Chorio si morminte de copii in cista in cuprinsul asezarii la Phylakopi, Paroikia si in Thera.

Asezarile majore care corespund perioadei Cicladicului mijlociu (Ay Irini, Paroika, Phylakopi) au suferit o transformare fundamentala. Ele devin asezari urbane, probabil importante centre administrative si politice si sunt, ca plan si ca elemente de decoratie murala, asimilabile cu centrele minoice din epoca vechilor palate.

Este dificil sa se traga o concluzie asupra elementelor de continuitate si de discontinuitate care pot fi surprinse de-a lungul evolutiei intregii perioade a bronzului timpuriu. Ceea ce se poate afirma, in primul rand, este faptul ca rupturile, dezechilibrul in evolutia unor zone cu predilectie in Grecia Continentala, insulele din Nord-Estul Marii Egee au fost provocate de infiltrarea unor grupe culturale intrusive, avand ca patrie de origine mai indepartata Europa est-centrala si zona Dunarii inferioare.

Chiar daca cultural aceste grupe au introdus in zona putine trasaturi importante si durabile, nu se poate contesta faptul ca au provocat disparitia unor civilizatii stralucitoare si au initiat o perioada relativ lunga de declin, in care a avut loc asimilarea noilor veniti si a inceput procesul lent de elaborare a unei noi culturi. Rupturile sau mai degraba transformarile de substanta care se intalnesc in insule (Ciclade, poate Cipru) sunt de alta natura. Ele sunt rezultatul unui proces de colonizare pornind fie din Grecia (Ciclade), fie din Anatolia (Cipru).

In al doilea rand, este necesar sa se atraga atentia asupra puterii de supravietuire a unora din trasaturile culturale locale si care se mentin in diverse sectoare ale existentei-de la structura locuintelor pana la cele mai delicate laturi ale vietii spirituale - practici funerare, religie.

Prin fuzionarea lenta a acestor traditii mostenite si a elementelor alogene se formeaza culturile bronzului mijlociu, care se diferentiaza de cele ale epocii precedente prin fragmentarea acelui "continuum cultural", constituirea unor provincii culturale si prin disparitia trasatirilor care dadeau altadata unitate intregului spatiu egeo-mediteraneean. Deosebirea frapanta apare intre Grecia continentala care continua sa evolueze in forme de cultura "primitiva" si Cipru, unde se constituie civilizatii de tip palatial.


b. Prehelleni si helleni


Nu este usor de precizat originea populatiei care se instaleaza in Elada si Anatolia in cursul ultimei perioade a bronzului timpuriu, caci discutiile initiate inca in primul deceniu al secolului XX, ca si solutiile controversate, nu au facut posibila lamurirea a doua probleme fundamentale - stabilirea grupei etno-lingvistice careia ii apartin eventualii migratori si a patriei lor primitive. Eforturile nu lipsesc insa. Numai ca pe masura ce informatia arheologica s-a imbogatit considerabil si problematica ce se degaja din ea s-a complicat, au sporit si controversele legate de lamurirea originii populatiei care poate fi desemnata pentru Grecia Continentala cu un termen conventional mesohelladica. In judecarea acestei probleme doua aspecte contradictorii nu trebuie pierdute din vedere. Primul se refera la faptul ca observatiile de la Lerna (III-VI), Kirrha, Atena (Agora), Olympia, Pelikata, Ay. Stephanos, Nichoria, Zygouries, Mykene (cerc B) au dovedit treptata evolutie de la forme de cultura proprii helladicului timpuriu II si III pana la constituirea culturii miceniene propriu zise (helladic tarziu I-III).

S-a dovedit strategrafic ca tranzitia de la Lerna IV (HT III) la Lerna V (HM) se face direct, fara dovada vreunei catastrofe, a unei invazii sau a unui hiatus, trasaturile culturale tipice pentru Lerna IV transmitandu-se si devenind definitorii pentru Lerna V: locuinta de plan absidal, inmormantarile intramurale, ceramica "minyana" cenusie lucrata la roata etc. Elemente care anunta helladicul mijlociu au fost surprinse si la Theba (locuinte de plan absidal), la Lefkandi (Eubeea), la Olympia Altis si Steno (cimitirul Levkos).

Setul acesta de caractere este precedat sau asociat de o serie de aspecte culturale care se pierd in cursul evolutiei helladicului timpuriu III, cum sunt ceramica cu decor snurat si ceramica incizata sau imprimata umpluta cu alb.

Contraindicatia este provocata de imprejurarea ca, in ciuda acestei evidente, persista in literatura de specialitate ideea mai multor valuri de migratie (doua sau chiar trei), in functie de conceptia unui specialist sau altul privind originea creatorilor culturii helladice mijlocii si a civilizatiei miceniene.

Daca se admite ideea ca declansarea procesului de formare a culturii helladice mijlocii este rezultatul impactului grupelor indo-europene, atunci este inevitabila concluzia ca difuziunea acestei culturi in Grecia Continentala si, mai tarziu, insulara echivaleaza cu declansarea fenomenului de indo-europeinizarea a zonei. Arheologic, fenomenul se materializeaza in existenta nivelelor apartinand unei culturi mesohelladice peste straturile de incendiu care sigileaza asezarile din bronzul timpuriu III. Cel de al doilea aspect demn de semnalat tine de constatarea faptului ca formarea culturii bronzului mijlociu continental se realizeaza de-a lungul unei lungi evolutii, care a constat din treptata inghitire sau asimilare a trasaturilor culturale purtate de noii veniti.

Maturizarea culturii helladice mijlocii coincide cu generalizarea trasaturilor ei dominante si anume: dezvoltarea unei economii mixte, cresterea importantei unor mestesuguri (olarit, metalurgie, prelucrarea pietrei, osului si cornului), constituirea asezarilor formate din locuinte de plan rectangular si absidal, aparitia unor sisteme de fortificatie (Malthi-Dorion), reluarea legaturilor cu insulele din Egeea si Mediterana, elaborarea unor stiluri ceramice particulare, uniformizarea practicilor funerare prin aparitia cimitirelor extramurale cu ciste si pithoi si a inmormantarilor de copii in cuprinsul asezarii.

Cateva consideratii sunt necesare pentru a intelege evolutia acestei culturi. Un fenomen frapant ramane saracia culturii materiale in faza de inceput a helladicului mijlociu (HM I-II) raportat la structurile quasi-urbane din perioada precedenta. In ciuda acestui inceput purtatorii culturii vadesc, de-a lungul intregii perioade, o foarte mare vitalitate, chiar agresivitate ceea ce explica, pe de o parte, progresul economic si tehnologic, pe de alta parte, importantul spor demografic, cat si expansiunea teritoriala care poate fi considerata a reprezenta fenomenul de "minyenizare a Greciei Continentale. Arheologic acest proces se manifesta in aparitia asezarilor de mari dimensiuni fortificate ca cele de la Argos, Malthi-Dorion, prin intemeierea de noi asezari pe intreg intinsul Greciei Continentale, prin inceputul patrunderii in insule si prin reluarea contactelor peste mari, de multa vreme intrerupte.

Cu acest ultim aspect s-a atins a doua caracteristica. Lumea helladica mijlocie este, pentru cea mai mare parte a existentei ei, concentrata asupra ei insisi. Ca urmare a acestei obtiuni, Grecia Continentala se izoleaza de vechile trasee comerciale maritime sau terestre. Mai important ni se pare faptul ca reluarea acestor contacte nu pare sa se fi produs din initiativa continentalilor, desi in MH III trebuie sa se ffi manifestat un anumit interes pentru aceasta, dovada fiind prezenta ceramicii myniene in Troia V si in Lesbos. Pare mai probabil ca spre sfarsitul helladicului mijlociu cretanii, instalati deja in Ciclade, au inceput sa patrunda si in Grecia Continentala, mai exact, in Peloponez. Din aceasta constatare se poate ajunge la incheierea ca o data cu trecerea la helladicul mijlociu se petrece o transformare esentiala in Mediterana Orientala si Egea. Grecia Continentala, alta data parte importanta intr-o retea complexa de drumuri comerciale, se provincializeaza si se izoleaza. Lipsa flotei si slabele cunostinte in materie de navigatie trebuie sa fie una din cauzele acestui fenomen. Cicladele care, foarte probabil, au detinut monopolul comertului egeean, isi pierd puterea si poate, in parte, si independenta, devenind parti ale unui "imperiu" in devenire, "thalassocratia cretana". Este perioada in care "colonii de cetateni" cretani incep sa se instaleze in cateva centre importante din Ciclade (Phylakopi, Arotiri in Thera, Ayia Irini) si cand, sub influenta produselor minoice care invadeaza insulele, cultura cicladica isi pierde originalitatea producand un stil hibrid. Disparitia celor doua forte importante, Ciclade si Troia, au lasat loc pentru ridicarea Cretei si Ciprului, care isi cladesc o veritabila putere economica, maritima si politica, impartindu-si, intr-un fel, sferele de interese. Dupa datele arheologice cunoscute pana acum, Creta isi va extinde influenta in Egea (insule, Grecia Continentala si coasta de vest a Asiei Mici) si in Mediterana (Cipru, Rhodos) si, din MM II A, chiar in zone ale Orientului Apropiat, in vreme ce Cipru se va concentra asupra Levantului si Egiptului.

Un ultim aspect asupra caruia este necesar sa se retina atentia este acela legat de procesul de diferentiere sociala a carui realitate istorica este demonstrabila pe baza materialului arheologic. Trei fenomene sunt de subordonat acestui proces. Cel dintai poate fi exprimat in formula trecerea de la mormantul individual (care este regula) la mormantul familial sau colectiv, care se anunta prin inceputurile inmormantarilor intr-un spatiu rezervat, delimitat uneori printr-un ring de piatra, ca in cazul cercului B de la Mykene, a mormintelor "regale" de la Malthi, a grupului de ciste de la Kirrha, a tumulilor F si B din Levkas. Se poate banui ca aceasta tendinta reflecta treptata detasare a unor familii privilegiate, care isi elaboreaza rituri de trecere speciale, in cazul de fata, adoptand tipul de mormant colectiv. Este o forma de a exprima caracterul exclusiv al pozitiei pe care o detin, ca si maniera de transmisie a puterii la nivelul unui grup restrans.

De aceeasi explicatie trebuie sa fie legata si imprejurarea ca o insigna de rang cum este diadema apare si in morminte masculine (ex. la Asine) si in cercul B de la Mykene, dar si in morminte de copii (v. Ay. Irini), si relativ frecvent in morminte feminine (in acelasi cerc B de la Mykene). Ca membrii acestei aristocratii detin o putere efectiva este atestata de practica depunerii armelor in morminte (sabii, varfuri de lance, pumnale, halebarde). Iar bogatia lor si efortul de a-si intretine prestigiul sunt vizibile in aparitia unor obiecte de import (vase cretane sau cicladice), inceputul importului de ambra, depunerea de obiecte lucrate din aur si argint de productie sau de imitatie cretana (de exemplu diademele).

Aceasta evolutie a fost stimulata de progresele tehnice, reluarea contactelor peste mari si cresterea importului de marfuri si de tehnologie din Creta vizibile in metalurgie, orfevrerie, ceramica (tehnici, forme, décor), tehnica de zidarie, crearea unei retele de schimb la mare distanta.

Procesul nu pare sa fie de pre lunga durata. O accelerare brusca trebuie sa se fi produs in faza de sfarsit a heladicului mijlociu sau in ceea ce se numeste perioada de tranzitie de la HM la HR. Odata cu cresterea gradului de rafinament al acestei aristocratii, care ajunge sa detina bogatii imense, apare si practica etalarii ei pentru a-si perpetua pozitia si privilegiile pe care le-au dobandit. Fastul constatat in mormintele cu put si crearea "stilului palatului" sunt expresia arheologica a transformarilor culturale, socio-economice si politice care marcheaza trecerea de la etapa de sfarsit a epocii bronzului mijlociu continental la civilizatia miceniana.

O parte din insulele din Mediterana estica cunosc, spre deosebire de Grecia Continentala, o evolutie spectaculoasa. Sunt indeobste, arii geografice neatinse sau foarte slab atinse de miscarile populatiilor care au contribuit la disparitia culturilor epocii bronzului timpuriu din Egeea si la dezvoltarea acelui continuum cultural. Avantajate de pozitia lor geografica, vor beneficia de o lunga perioada de calm, ceea ce a favorizat finalizarea proceselor socio-economice si aparitia unor structuri statale de tip palatial. Incheierea acestei evolutii coincide cu fundarea palatelor de la Knossos si Phaistos in MM IA, cu o activitate constructiva febrila si cu aparitia unor categorii de produse mestesugaresti provenind din atelierele regale cum este ceramica de stil Kamares. Continuitatea de evolutie intre bronzul timpuriu si bronzul mijlociu in Creta este atestata, intre altele, de imprejurarea ca au fost surprinse aici cele doua faze care preced ceramica Kameres clasica si anume preKamares timpuriu (M M IA) si Kamares timpuriu (MM-II A). Totodata au putut sa fie trase radacinile stilului in etapele anterioare minoicului mijlociu. Crearea unei economii de caracter palatial, elaborarea uni aparat administrativ sofisticat, organizarea schimbului la mare distanta la nivel de stat, poate si crearea unei flote, explica marea forta de expansiune aminoienilor. Deja in minoicul timpuriu II si III exista indicii privind legaturi cu Egiptul (import de scarabei, vase de faianta si piatra) si se inregistreaza cel mai vechi import din Cipru (Lapithos), pentru ca din MM IA sa se constate o adevarata revolutie in istoria acestor raporturi. Ceramica cretana este descoperita in Levant (Ras Shamra, Qatna, Beirut, Byblos, Hazor), in Egipt (Harageh, Kahun, Abydos). Importanta influentei cretane imn Egipt este sugerata si de numarul mare de vase din argint provenind din tezaurul Tod care imita vase cretane databile din MM IIA-MM III. Cresterea simtitoare a influentei cretane pana la intemeierea de colonii de cetateni sau colonii-asezari este legata de perioada MM I A MR IB. Acum se inregistreaza in Ciclade veritabile orase cu elemente de civilizatie tipic cretana, ca la Phylokapi, Ay. Irini, in Kythera si Thera. Situatia din Ciclade isi gaseste bune paralele la Ras Shamra, unde un numar mare de morminte (XXXVI, LXXXVI, LXXXV) au dat vase intregi de stil Kamares. Permanenta legaturilor cu Levantul au facut necesara stabilirea de escale in Cipru si Rhodos. In minoicul mijlociu este vizitata coasta de Nord, in zona Lapithos si Vounous. Trebuie facuta mentiunea ca ponderea acestor importuri in Cipru ramane initial extrem de modesta si contrasteaza cu ceea ce se constata in Ciclade, Siria si chiar Egipt si cu prezenta cretana in insule in minoicul tarziu. Totusi, in MM II si mai ales in MM III Kasos, Karpathos si Saria, situate pe drumul dintre Creta si Rhodos, incep sa fie colonizate in asemenea masura incat in MM III Kasos si Karpathos sunt complet minoizate. In sfarsit, este obligatoriu sa se faca mentiunea ca din aceeasi perioada se dateaza primele asezari cretane de la Milet si Jassos. Judecand comparativ, expansiunea cretana pare sa se concentreze initial asupra Cicladelor si Sporadelor. Interesul asupra Greciei Continentale poate fi considerat ca rezultatul firesc al prezentei cretane in preajma tarmurilor Peloponezului. Raporturile cu Orientul (Levant, Egipt) intra in alta categorie - schimb la mare distanta, poate si unele interese de natura politica si militara. Nu este exclus ca produse cretane sa fi ajuns in Egipt prin intermediul Ciprului, desi evidenta din picturi, ca si prezenta numelui insulei in texte se opune unor legaturi mediate. Instalarea minoicilor in Cipru, Rhodos si pe coasta de vest a Asiei Mici trebuie sa fie considerata, in lumina intereselor maritimo-comerciale stabilite cu statele Orientului Apropiat - halte ocazionale sau temporare, puncte fixe de tranzit si, in cele din urma, veritabile colonii.

Este absolut necesar sa se atraga atentia asupra fragilitatii prezentei cretane in Levant si ponderea detinuta de Cipru in calitate de producator, distribuitor si de intermediar in aceasta parte a lumii vechi, mai ales a doua produse extrem de dorite - cuprul si opiumul.

Evolutia culturilor epocii bronzului din Cipru nu este mai putin semnificativa. Zona a fost avantajata de doi factori naturali: marea bogatie a zacamintelor de arama si pozitia cheie pe rutele comerciale care leaga lumea egipteana de Levant. Importanta legaturilor cu Orientul, in principal, cu Siria explica si dezvoltarea spectaculoasa a asezarilor situate pe coasta de rasarit: Ay. Iakovos, Paleoskoutella, Nitovikla si, mai ales, Kalopsidha, care devine un centru mestesugaresc important (metalurgie si olarit).

O precizare trebuie facuta de la inceput. Desi cercetarile arheologce sunt inca insuficiente, nu exista nici o indoiala asupra caracterului urban al bronzului mijlociu cipriot. Puternice fortificatii, cum este aceea de la Nitovikla (Karpas), servind ca cetate de refugiu populatiei din jur, construita intr-o faza relativ tarzie (Cip. M III), frapeaza prin zidurile sale ciclopice si prin portile flancate de doua megalite. Cazematele, cisterna, structura incaperilor interioare, planul casei de la Kalopsiha, locurile de cult de la Ay. Iakovos demonstreaza nu numai abilitatea constructorilor, ci si caracterul urban al asezarilor. Dezvoltarea economica este vizibila si in aparitia unui sistem numeric poate sub influenta liniarei A (asa numita scriere ciprominoica, dar mai ales, prin larga difuziune a unor produse cipriote care invadeaza piata levantina in asemenea proportii, incat este corect sa se vorbeasca de un adevarat monopol cipriot. Cresterea importantei Ciprului in relatiile comerciale din perioada se reflecta si in tendinta de deplasare a asezarilor importante spre coasta de sud, in aparitia unor noi venoti, fundarea unor asezari care vor acapara in bronzul tarziu, puterea economica si politica in insula: Enkomi, Hala Sultan Tekke si Sindha. Inmultirea asezarilor fortificate si a forturilor, sporirea numarului armelor depuse in morminte sugereaza si cresterea gradului de insecuritate care culmineaza cu nivelul de catastrofe care sigileaza Cipriotul mijlociu III.

Dovezile contactelor cu Levantul sunt de doua categorii: in primul rand importurile si imitatiile de marfa cipriota in diverse statiuni levantine (Ras Shamra, Atchania, Megiddo, Gezer, Akko, Dhart el Numeiraiya, Hazor, Tell Beit Mirsim, Tell Mevorakh, Tell el Yahudiejeh). Judecand dupa centrele producatoare cipriote nu este greu sa se precizeze si partenerii principali (Kalopsidha si Karpas). Punctele intermediare prin care trebuie sa fi fost vehiculata marfa cipriota par sa fie Ras Shamra si Akko. A doua serie de dovezi o constituie importurile din diversele centre orientale - vase siro-palestiniene, ceramica lucrata la roata pictata cu rosu, importata din ariaKhabur, ceramica decorata cu puncte sau caneluri de tip Tell el Yahudiyeh, in voga in Cipru la sfarsitul Cip. M III sau ceramica El Lisht. La obiectele de ceramica se adauga larga circulatie a unor piese de metal, dintre care unele vor deveni prototipuri pentru arme sau obiecte de podoaba, difuzate din Cipru pana pe continent-pumnale, sabia de tip A, topoare cu gaura de inmanusare, ace de prins etc., precum si obiecte de faianta si scarabei, intre care unul cu reprezentarea unui cap de negru. O problema discutabila ramane aceea a masurii in care orasul Mari a fost integrat in traficul cipriot, ca sursa intermediara in vehicularea cositorului, realizandu-se in felul acesta o bifurcare a drumurilor levantine cu Cipru. Problema nu este rezolvabila atata vreme cat dovezile legaturilor orasului Mari cu Egeea raman modeste si interpretabile si nici un document din arhiva de aici nu consemneaza eventuale legaturi cu Cipru. In schimb este prezent numele semitic al Cretei - Kaptara.

Doua sunt fenomenele de asociat cu sfarsitul epocii bronzului mijlociu in Egeea si Mediterana. In primul rand este vorba de tendinta de constituire a unor provincii culturale ca urmare a difuziunii si chiar a instalarii de grupe de populatii in teritoriu strain. Se pot cita, cu titlul de exemplu, expansiunea minyana in nordul si nord-vestul Greciei (Thessalia, Epir, Macedonia) sau in insulele din nord-estul Marii Egee, instalarea cretanilor in cateva insule din Ciclade, in zone din Cipru, si de inceputul asezarii in Rhodos (Trindha). De acelasi proces se leaga si tendinta de infiltrare a Ciprului pe pietele levantine.

Cel de al doilea fenomen extrem de interesant ramane saltul brusc care marcheaza trecerea spre o societate de tip oriental in Grecia continentala intr-o vreme in care are loc consolidarea vechilor structuri constituite in Creta si Cipru. In prima etapa a bronzului tarziu (MR IA si MR I B) vechile palate cretane ating maxim de stralucire. In Cipru incepe procesul de intarire a centrelor din sud, in special Enkomi, ce va deveni un fel de porto franco si capitala unui important regat cunoscut din documente hittite si egiptene sub numele de Alasia. Evident, se poate pune intrebarea: care au fost urmarile acelui val de distrugeri care marcheaza sfarsitul bronzului mijlociu cipriot. Sunt ele de asociat cu o invazie? Si cine sunt invadatorii? In ce masura evenimentele care au dus la lichidarea dinastiei hicsose ale carei bune raporturi cu Cipru sunt in afara oricaror indoieli explica situatia din Cipru? Distrugerile sunt de asociat cu instalarea elementelor hurrite la Enkomi, a caror prezenta acolo este atestata de documentele redactate in Ciprominoica II? Un raspuns corect este greu de gasit.

Ceea ce se poate afirma cu siguranta este faptul ca din aceasta catastrofa Ciprul va iesi intarit. Dovada o constituie intemeierea de colonii de cetateni la Ras Shamra si la Minet el Beida, cresterea importurilor cipriote in Levant, eliminarea cretanilor din Egipt si invadarea Egiptului cu produse ceramice cipriote asociate cu un anumit tip de comert (comertul cu opiu dizolvat in miere).

Frapeaza, in evolutia zonei, decaderea relativ brusca a Cretei, cu toata puterea si stralucirea pe care a atins-o in perioada imediat precedenta. Primul pas a fost cedarea locului in Ciclade, in conditii inca greu de lamurit. Poate ca fresca cu subiecte navale din "casa de vest" din Thera zisa si "casa amiralului" sa ofere o explicatie. Oricum, pare exagerata ideea ca evenimentul ar fi fost provocat de cutremurul care a dus la distrugerea asezarii de pe Akrotiri. Fara indoiala, insa, ca trebuie luat in considerare un complex de factori, din care nu poate lipsi cresterea puterii statelor continentale, tendinta spre hegemonie si de dobandire a unui imperiu maritim, o agresivitate careia cretanii, molesiti poate de rafinamentul propriei civilizatii, nu I-au putut opune rezistenta.


c. Bronzul tarziu in spatiul egeeo-mediteraneean.

Originea civilizatiei miceniene. Rivalitati in Mediterana si Egeea


Bronzul tarziu in spatiul egeeo-mediteranean se caracterizeaza, pe de o parte, prin continuitatea si inflorirea unor civilizatii, pe de alta parte, prin aparitia unor noi civilizatii. Aceasta continuitate se exprima, cu deosebire, in spatiul cretan prin legatura organica intre faza minoica mijlocie (MM III A-B) si cea minoica tarzie (MR I A si MR I B si MR II). Nivelul atins in MR I A si MR I B, MR II reprezinta faza maxxima de dezvoltare a lumii cretane. Ea se materilizeaza intr-o activitate constructiva fara precedent, inaugurata in MM III prin inaltarea noilor palate la Knossos, Phaistos, Mallia, Kato Zakro, Gornia si Palaikastro etc. si prin cresterea unor orase importante (Palaikastro, Mallia, Gournia). Separarea palatului de oras si cresterea populatiei urbane este corelativa cu organizarea unei economii centralizate, cu o administratie riguroasa, condusa de functionari literati, uzand de un sistem de scriere si de masuri si greutati unic. Este epoca in care palatul devine un centru redistributional. Evolutia de care vorbim se materializeaza si in realizari artistice de rafinament (fresca, sculptura mica si gliptica), precum si in aparitia unor noi stiluri decorative in ceramica (post Kamares si stilul marin). Judecand dupa nivelele de distrugere de la sfarsitul minoicului mijlociu II, dupa imprejurarea ca se renunta la ideea de asezare fortificata sau aparata natural, dupa faptul ca se procedeaza la demantelarea unor ziduri sau inceteaza construirea lor (ca la Mallia, de exemplu), dupa unificarea administrativa evidenta in impunerea unui sistem unic de masuri si greutati si de scriere, trebuie sa se admita ca acum are loc sfarsitul principatelor independente si se realizeaza, eventual, centralizarea insulei sub autoritatea regelui de la Knossos. Foarte probabil ca aceasta centralizare politica si administrativa a coincis si cu o crestere a puterii militare a cretanilor, in principal, cu o crestere a fortei lor navale. Dupa toate probabilitatiile, aceste fenomene au coincis si cu un spor demografic care explica, in parte, tendinta de instalare a insularilor in noi teritorii.

Paralel cu transformarile amintite, pe masura cresterii prestigiului si fortei de patrundere a formelor de civilizatie cretana, se asista la constituirea unui adevarat koine cultural format din o parte din insulele Cicladice(Kythera, Thera, Melos, Kea), parti din Cipru si insulele invecinate, parti ale litoralului vestic al Asiei Mici, Rhodos. Concomitent, prezenta Cretei in sfera de interese economice, politice, militare in care sunt implicate si state ale Orientului Apropiat este dovedita de prezenta marfurilor de origgine cretana pe coasta siro-palestiniana si in Egipt, de descoperirea unor obiecte de import in contexte minoice si de aparitia numelui cretanilor sau al tarii lor in insciptii egiptene (Kefniu) sau in arhiva de la Mari (Kaptra), de redarea, in picturi, a unor scene asociate cu plata tributului sau aducerea de omagii, de aparitia primelor consemnari ale pozitiei geografice ale acestor Keftiu (,, insule ddin mijlocul marii" sau,, Insule care sunt ]n mijlocul Marii Verzi"), ca si de aparitia unor elemente de limba cretana in texte scolare egiptene.

Fara indoiala ca in legatura cu natura prezentei cretane in toate zonele amintite se poate discuta. Nu exista nici o indoiala insa asupra valorii unor precizari la care a ajuns cercetarea actuala. Dintre acestea merita sa fie mentionata delimitarea teoretica intre ceea ce se numeste,, efect Versailles" si operatia de colonizare propriu zisa. Cea de a doua este strans legata de definirea criteriilor care stau la baza distingerii unei colonii-asezare de coloniile de cetateni. Situatii ca acelea din Kythera, Milet, Karpas unde este evidenta asocierea intre tehnica arhitehtonica, planul asezarilor si a locuintelor, natura ideilor religioase si forma de practicare a cultului, practicele funerare, mod de viata, specii ceramice, alte tipuri de comoditati, sitemul de masuri si greutati, sistem de scriere, arta etc. nu pot fi explicate decat prin acceptarea ideii ca este vorba de colonii-asezari instalate intr-o zona nepopulata sau foarte slab populata cu elemente locale. Cata vreme asimilarea, de catre paturile suprapuse, a unor forme exterioare ale civilizatiei cretane sunt comparate cu modalitatile de difuziune ale civilizatiei franceze la nivelul unor curti regale sau al aristocratiei europene in secolul al XVII - XVIII-lea, adica la ce s-a denumit "efect Versailles". Intre aceste doua extreme se situeaza cazurile tipice de colonii de cetateni si anume, instalarea, in cuprinsul unor asezari care au atins deja un nivel de dezvoltare urban, (de exemplu Ay. Irini, Phylakopi in Ciclade, Triandha in Rhodos) a unor grupe de cretani, care aduc cu ei elemente ale civilizatiei proprii, poate si forme de administratie, inclusiv sistemul de scriere. Ideea distingerii celor doua tipuri de colonii cretane se intemeiaza pe faptul ca in ultima categorie mentionata este evidenta si prezenta masiva a populatiei locale care conserva o parte din traditiile proprii. Cu alte cuvinte se bazeaza pe lipsa de unitate sau de omogenitate a culturii materiale si spirituale. Doua probleme importante se pun in legatura cu coloniile de cetateni. Cea dintai priveste modalitatile instalarii cretanilor intr-un teritoriu strain. Faptul ca au fost surprinse nivele de distrugere la Phylakopi si Ay. Irini, urmate de aparitia unor structuri arhitectonice deosebite, asociate cu lucrari de fortificatii, sugereaza un grad sporit de insecuritate, daca nu chiar conditii violente de asezare. Nu este exclus insa ca nivelele de distrugere sa se datoreze si unor fenomene naturale (cutremur) si, in acest caz, ideea unei instalari prin forta nu functioneaza. Sigur este faptul ca atat la Phylakopi, cat si la Ay. Irini se constata treptata crestere a influentei cretane, care evolueaza de la "efect Versailles" in Phylakopi II (MM I-II) si Ay. Irini la intemeierea de colonii de cetateni (in MM III si MR I A - I B) in cazul Therei. Cea de a doua problema este legata de masura in care acest grup de straini impune propriile structuri populatiei locale sau se instituie chiar in autoritate dominanta. Ridicarea unor constructii de caracter administrativ la Phylakopi si la Ay. Irini, impunerea scrierii si poate si a administratiei cretane, introducerea propriului sistem de masuri si de greutati si de sigilare sugereaza doua concluzii. Pe de o parte, ca respectivii colonisti detineau o pozitie cheie in viata economica si politica a insulei in care s-au instalat. Pe de alta parte ca, este greu de admis ca aceasta pozitie se intemeia pe simplul prestigiu al civilizatiei cretane. Dimpotriva, pare sa fie mai aproape de realitate sustinerea, cu forta, militara, a operatiei de colonizare. In ce masura forta militara, a operatiei de colonizare. In ce masura forta militara la care se face aluzie este expresia unei thalassocratii ramane o problema discutabila. Dar, nu se poate nega faptul ca realizarea unui koine cultural nu se explica doar prin simpla iradiere a civilizatiei minoice, a carei forta se diminueaza pe masura ce zona asupra careia se exercita se afla la o distanta mai mare fata de centrul propagator. Caracterul fortificat al asezarilor de la Phylakopi si Ay. Irini, de la Iassos si Milet, minoizarea quasi-totala a culturii cicladice in perioada tarzie a bronzului (Cic. R. I), minoizarea care merge de la adaptarea tipului cretan de greutati, de la razboiul de tesut si a prototipurilor cretane in ceramica pana la adoptarea scrierii si limbii si a modului de viata cretan, nu este de conceput in afara unor forme de constrangere politico-militara. Iar fresca din "casa de vest" din Thera care, fara indoiala, consemneaza un eveniment autentic constituie dovada materiala a aspectului pe care puteau sa-l imbrace relatiile dintre Creta si cicladici si a conditiilor in care era posibila mentinerea nestirbita a autoritatii ei.

Daca in ceea ce priveste Cicladele controversele se poarta, mai cu seama, in jurul statului cretanilor in Thera, Melos, Keasi Kythera, natura si complexitatea legaturilor cu Grecia continentala oscileaza intre ideea unei prezente efective (nu neaparat colonisti, dar mestesugari sau negustori), care a dus la treptata minoizare a culturii continentale, la acceptarea unei posibile dominatii politice de tipul aceleia exercitate in Ciclade, la Iassos, la Ialysos si intre o simpla difuziune a unor forme de civilizatie disparate, preluate si integrate de aristocratia mesohelladica in cadrul "efectului Versailles".

Valoarea unor asemenea formule nu poate fi judecata in afara faptelor. Ori, acestea nu sunt suficient de lamuritoare pentru a se putea intelege exact mecanismele prin care influenta cretana s-a insinuat in Grecia continentala. Un singur lucru pare sa fie limpede si anume, excluderea fara nici o rezerva, a pretinsei colonizari minoice pe continent sau a unei dominatii politice efective sau simbolice exercitate asupra formatiilor constituite aici, ca parte a thalassocratiei cretane. Doua fenomene nu pot fi insa negate: a) treptata crestere a ponderii elementelor de civilizatie cretana, chiar a celor mai inalte produse ale ei (scrierea liniara A), fara ca originalitatea culturii helladice tarzii sa fie anihilata, si b) influenta cretana se exercita nu numai la nivelul paturilor superioare (import de arme, obiecte ceremoniale, ceramica de lux etc., ci poate fi considerata un fenomen de masa, pornind de la constatarea treptatei minoizari a ceramicii continentale (forme, tehnica, tehnici si metode decorative) si a altor aspecte ale civilizatiei miceniene. O observatie trebuie facuta insa in legatura cu aceasta problema. Este vorba de faptul ca si in cazul Greciei continentale se constata aceeasi evolutie ca si in Ciclade. Adica importul de obiecte de lux, piese ceremoniale, de parada sau de rang este databil in helladicul mijlociu. Spre sfarsitul helladicului mijlociu III, se observa tendinta de crestere a importurilor si, totodata, inceputul asimilarii modului de viata cretan. Intre aceste elemente noi se numara modalitatile de subliniere a rangului si de etalare a bogatiei. Deci, daca este corect sa se vorbeasca si in cazul lumii continentale de preluare civilizatiei minoice intr-o forma care se integreaza "efectului Versailles", acest fenomen trebuie sa fie datat in limitele HM III. Atunci cand se vorbeste insa de o minoizare in masa a civilizatiei helladice este firesc sa se faca raportarile la HR I si HR II cand, alaturi de numeroasele obiecte de productie sau de influenta cretana din mormintele regale cu put sau cu tholos se intalnesc, in asezari modeste, de tipul acelora de la Kirrha, Ay Stephanos si Nichoria dovezi concrete ale preluarii unor tehnologii noi (producerea de ceramica cu lustru), a unor noi forme ceramice (cupa de tip Vapheio), metode (pictura stralucitoare) si motive decorative (toporul dublu, iedera, rozeta etc.), care sunt produse locale si sunt adaptate gustului local. Paralel, avand la origine aceeasi sursa, apare in HR II A ceea ce s-a numit "stilul palatului", care reprezinta ceramica de lux din epoca miceniana timpurie.

Care au fost caile concrete de propagare a influentei cretane ramane inca o problema discutabila. Se pare insa ca nu este vorba de o legatura directa, ci de o vehiculare, spre continent, a unor obiecte, tehnici, idei si chiar mesteri si negustori prin intermediul asezarilor, care ocupau o pozitie-cheie de-a lungul unor cai de navigatie. In cazul de fata, se pare ca sudul si vestul Peloponezului (Laconia si Messenia) s-au aflat in sfera de influenta a coloniei minoice de pe Kythera, dupa cum o dovedesc descoperirile din asezarea de la Ay Stephanos, tumulul nr. 1 de la Peristeria si faza de inceput a palatului de la Ano Engliano. Probabil, pe aceasta cale au fost introduse in Grecia forme si tehnici ceramice, ideea de mormant cu cupola, unele tehnici de constructie, practica cioplirii semnelor de zidar intalnite la Periateria si Pylos. Cea de-a doua cale trebuie sa fi fost mediata de Thera, poate si de Aegina, de unde elemente de civilizatie cretana au patruns in estul Greciei, in primul rand in Argolida, zona care pare sa concentreze, in forme supradimensionate, tot ceea ce inseamna rafinament insular.

In mod paradoxal, perioada de maxima inflorire a civilizatiei cretane coincide cu inceputurile pierderii "imperiului maritim". In primul rand, aceasta repliere este in favoarea Ciprului, care va fi, cel putin o vreme, principalul profitor pe piata levantina si in Egipt. Procesul nu este brusc. Primul semn al scaderii interesului pentru Creta il constituie absenta unor referiri la contacte istorice efective dupa domnia lui Thutmes III; deci, din a doua jumatate a secolului al XV-lea i.Hr. si, mai ales, in secolul al XIV-lea i.Hr. Imaginile si textele insotitoare care apar in complexe de caracter funerar sau palatial egiptene nu se refera la situatii reale, ci sunt simple preluari, uneori alterate, de pe monumente mai vechi. Aceasta lipsa de interes se manifesta si in scaderea importurilor cretane pana la totala lor disparitie si in "invadarea" Egiptului cu marfa cipriota. Numarul localitatilor egiptene in care au fost descoperite exemplare originale sau imitatiile locale ale produselor cipriote se ridica la 50 puncte, intinse din peninsula Sinai pana la Theba, in vreme ce din aceeasi perioada (dinastia a XVIII-a, inclusiv domnia lui Thutmes III) doar 12 vase cretane intra in Egipt.

Inca mai catastrofica se prezinta situatia in Siria si Palestina. La Byblos, in necropola "K", au fost descoperite nu mai putin de 100 vase cipriote. Foarte probabil ca la sfarsitul secolului al XVI-lea i.Hr. si in cursul secolului al XV-lea i.Hr. o colonie de cetateni ciprioti era deja instalata in portul Ugaritului, Minet el Beida. Pare verosimil ca Ciprul devine un partener insemnat al Ugaritului, de vreme ce tablite cu scrierea liniara cipro-minoica I au aparut in "Micul palat" si intr-o biblioteca particulara. Numarul acestor texte de la Ras Shamra, precum si sigiliul de la Lattaquie constituie dovada prestigiului de care se bucurau cipriotii. Iar, adaptarea silabarului cipro-minoic la fonetismul dialectal ugaritic (cipro-minoica 3) reprezinta un argument in plus privind locul detinut de acestia in viata economica a orasului. Mai la sud, ceramica cipriota a aparut in cimitirul de N de la Beth-Shan, Meggido (cimitir si asezare - strat IX), Tell el Ajjul (cimitir, cetatea III si Palat I-II), Hazr (asezare), Tell Far'ah (cimitir si asezare), Lachish (cimitir).

Trei aspecte se cuvin a fi inca subliniate. Cel dintai priveste preeminenta estului si sudului Ciprului in aceste contacte si rolul de centre de productie si comerciale jucate de Enkomi, Hala Sultan Tekke si Sinda. Al doilea aspect se refera la imprejurarea ca in Levant, ca si in Egipt, dupa toate probabilitatile, Ciprul apare si ca exponent al Cretei, o parte din produsele cretane fiind vehiculate prin intermediul negustorilor ciprioti. In sfarsit, este de semnalat locul pe care incep sa-l detina in istoria si economia Ciprului si a coastei levantine noi formatiuni politice constituite in Asia Mica si anume regatul hittit. Integrarea Ciprului in sfera de interese a hurritilor, paralel cu eforturile de unificare politica a insulei sub autoritatea regelui de la Enkomi, explica prezenta, in capitala insasi a Alasiyei, a unei colonii de cetateni hurriti. Este interesant de semnalat faptul ca acesti hurriti si-au asimilat forme de civilizatie cipriota, inclusiv sistemul de scriere, pe care l-au adoptat limbii lor aglutinante (cipro-minoica 2). Nu este posibil sa se reconstituie conditiile in care hurritii s-au instalat aici si nici statutul Alasiyei in raport cu statul Mitanni. Dupa cum nu sunt suficient de limpezi raporturile dintre Alasiya (Isy) si Egipt. Cateva inscriptii egiptene din vremea faraonilor Thutmes III, Sethi I si Ramses II inscriu Alasiya (Isy) printre tarile tributare. Constanta cu care apar lingourile de cupru printre darurile oferite, precum si figurarea Alasiyei pe lista "tarilor miniere" gravata in templul de la Luxor sunt argumente decisive pentru asimilarea Isy-Alasiya-Cipru. Desi Sethi I se lauda ca a cucerit Alasiya, raporturile dintre Cipru si Egipt par sa se fi redus la aceasta formula de schimb de daruri. Este de admis ca una din cauzele care a provocat pierderea de catre cretani a ariei sudice si sud-vestice a campului lor de operatii a fost ridicarea Ciprului datorita, mai ales, bogatiei in materii prime, in special arama si, poate, a unor produse cautate pentru valorile magice care le erau atribuite (opiu). Oferind produse dintre cele mai cautate, cipriotii au putut sa obtina o pozitie preferentiala in raport cu diverse centre orientale (Ugarit, Byblos, Alalakh) si sa vehiculeze spre Ciclade sau Grecia continentala produse levantine, cum erau fildesul, obiecte din metal pretios, pietre semipretioase etc.

A doua explicatie a decaderii Cretei trebuie cautata in ridicarea regatelor miceniene. Inceputurile expansiunii miceniene par sa coincida cu perioada cercurilor A si B de la Mykene, daca se ia in considerare opinia lui R. Laffineur despre data si semnificatia frescei navale din casa de vest din Thera si despre coincidenta dintre stilul obiectelor din unele morminte din cele doua cercuri si stilul frescelor si a unor podoabe si arme descoperite in insula. Aceasta subminare a thalassocratiei cretane se incheie prin micenizarea Cicladelor, colonizarea sau invadarea cu marfuri continentale a insulelor Rhodos si Cipru, prin aducerea sub influenta miceniana a Sporadelor si a Troiei si, in cele din urma, prin cucerirea Cretei si instalarea unei dinastii de obarsie continentala la Knossos, Phaistos si Agya Triada. Ramane de discutat masura in care cutremurul care a afectat, in jurul anilor 1500 - ­1450 i.Hr. Thera si alte insule din Ciclade, poate fi facut raspunzator de sfarsitul thalassocratiei cretane. S-au formulat opinii in conformitate cu care flota cretana a fost distrusa sau scufundata in quasi-totalitatea ei datorita acestui cataclism, ceea ce a afectat grav pozitia insulei in interiorul "imperiului" pe care si l-a faurit. Ideea este hazardata pentru ca este foarte greu de crezut ca intreaga flota cretana se afla pe mare in zona cel mai puternic afectata de cutremur. Cu atat mai mult cu cat este imposibil de demonstrat ca de la Iassos si Minet el Beida pana in Karpathos, la Milet, Triandha, Thera etc. efectele lui au fost de aceeasi intensitate. O singura conditie face acest punct de vedere plauzibil. Este vorba de eventuala intemeiere a thalassocratiei cretane nu pe forta proprie, ci pe forta navala cicladica stationata, in mod obisnuit, in insulele de obarsie. S-ar mai putea avea in vedere si numarul mic de nave care alcatuia flota subordonata regelui de la Knossos si in aceste conditii orice catastrofa, chiar de proportii mai modeste, era de natura sa provoace un dezechilibru anevoie de restabilit. In cazul de fata, o asemenea perspectiva a fost zadarnicita de interventia brutala a continentalilor. Intrebarea fireasca vizeaza masura in care regatele continentale dispuneau de o flota comparabila cu aceea cicladica, cipriota si cretana si in ce masura aveau cunostintele necesare navigatiei in larg pentru a putea anihila orice alte veleitati la suprematie in Egeea. Cu aceasta se ajunge la problema originii civilizatiei miceniene, a cauzelor care au determinat prosperitatea societatii helladice tarzii si puternica capacitate de expansiune care a adus pe micenieni pe coasta microasiatica, in Cilicia si in Levant, in totalitatea insulelor din Egeea si Mediterana estica, inclusiv in Creta, in jur de 1400 i.Hr.

Doua puncte de vedere contradictorii sunt de luat in considerare in contextul acestei problematici. Cel dintai, care se afla in prelungirea viziunii lui A. Evans si care face dependenta evolutia din bronzul tarziu din Grecia de o colonizare cretana. Evident, cercetarea actuala s-a indepartat intr-o masura simtitoare de punctul de vedere extremist formulat de Evans. D. Sinclair Hood, Peter Warren, Nik. Platon, Sakellariou raman atasati, daca nu ideii de colonizare, cel putin ideii unei puternice minoizari a Argolidei, Messeniei si Laconiei. Pentru toti acesti cercetatori, discutabila ramane doar modalitatea de propagare a influentei cretane - colonizare, mesteri itineranti, contacte comerciale, "efect Versailles". La polul opus se situeaza opinia privind autonomia civilizatiei miceniene si a rolului secundar pe care l-a jucat in acest proces lumea minoica, ale carei forme de civilizatie nu se regasesc niciodata in stare pura, ci prelucrate, asimilate gustului local. Intre aceste doua extreme se situeaza o a treia varianta sustinuta, intre altii, de S. Marinatos si R. Laffineur care introduc in judecata un factor nou, si anume eventualitatea originii necontinentale, mai precis therane a unei parti din patura suprapusa miceniana, in mod expres a printilor ingropati in cercul A de la Mykene insasi. In conceptia acestor doi cercetatori, ocupantii cercului A de la Mykene (M III, IV, V) ar putea fi, eventual, fostii guvernatori ai Therei si membri ai familiei lor, refugiati in preajma sau imediat dupa cutremurul care a distrus insula.

Nici unul din aceste puncte de vedere nu poate fi luat in considerare in afara faptelor arheologice. In primul rand, fara cunoasterea amanuntita a aspectelor pe care le imbraca ultima faza a culturii mesohelladice (HM III) si etapa de inceput a helladicului tarziu (HR I). Ori, cercetarile de la Asine, Lerna, Kirrha, Tsouniza, din cercul B de la Mikene, de la Ay. Stephanos au atras atentia asupra dezvoltarii gradate, chiar a intrepatrunderii formelor de cultura din HM III b si HR I in quasi-totalitatea aspectelor lor. Cercetatorii de la Kirrha subliniaza ca "nici o ruptura nu marcheaza sfarsitul civilizatiei HM; printr-o tranzitie insensibila mobilierul si obiceiurile HM cedeaza locul acelora din epoca urmatoare; nu se constata nici o modificare de populatie, nici modificari sensibile de influente sau raporturi comerciale". Domeniile in care aceasta tranzitie este evidenta sunt ceramica, practicile funerare, constituirea unei aristocratii militare. Jannory si Effenterre desemneaza aceasta etapa cu termenul de pre-micenian. Termenul ales este impropriu, iar daca ideea este aceea de a sublinia continuitatea de evolutie, atunci este mai potrivit acela de protomicenian (termen care ar acoperi HM III b si HR I). Trasaturile care anunta noua etapa culturala sunt: aparitia si cresterea ponderii ceramicii de culoare deschisa (galben), folosirea, alaturi de pictura mata, a ceramicii cu lustru, tendinta de separare a spatiului de ingropaciune destinat membrilor aristocratiei (Kirrha, Malthi, Asine, Mykene) si marcarea mormintelor cu semata (de exemplu, mormintele α, β, γ, δ, ε de la Kirrha), depunerea de ofrande bogate, in principal arme (sabii de tip A, sabii "cu coarne", varfuri de lance, pumnalul, cutitul), aparitia insignelor de rang (diadema). Nu se poate contesta insa faptul ca, paralel cu aceasta evolutie, se constata o continua sporire a importurilor (eginetice, cicladice si, mai ales, cretane) la nivelul categoriei care poate fi considerata de lux. Deja in HM III A isi fac aparitia cele mai timpurii cupe Vapheio, cupele pentru "ou" si sabiile de tip A. In HM III B continua sa fie prezente si sa evolueze cele doua forme ceramice amintite mai inainte, apare specia policroma si este adoptata sabia de tip B. Numarul obiectelor de import sporeste si se diversifica ca sursa. Astfel, mormintele Δ, Γ, Ο din cercul B de la Mykene au dat, pe langa importuri cretane (cupa din faianta, bol din cristal de stanca, vase post-Kamares) si obiecte sau elemente decorative din fildes (posibil import sirian), ambra bruta sau prelucrata (de provenienta baltica sau din Anglia), ca si vase decorate cu motivul pasarii in zbor, de origine cicladica. Concomitent se constata cresterea numarului de obiecte de metal pretios (de ex., mormintele Γ si N din cercul B de la Mikene) si din bronz (mormintele Δ si Γ). Un amanunt extrem de important il constituie depunerea armelor in morminte (sabia, pumnalul, varful de lance). In sfarsit, de la nivelul cercului B, sigilii sculptate in pietre semipretioase, intre care faimosul ametist cu portretul unui barbat cu barba, se numara printre obiectele de inventar.

Datele amintite sunt suficiente pentru a sustine o trecere gradata de la helladicul mijlociu la helladicul tarziu, accelerata brusc la sfarsitul HM II B. Cresterea bogatiei comunitatilor continentale si aparitia unei aristocratii care acapareaza numeroase obiecte de lux din Creta sau insulele aflate sub dominatia ei economico-culturala, atrage si intretine mesteri specializati (bijutieri, olari, zidari), adopta forme exterioare ale civilizatiei cretane (ornamente, podoabe, arme, ceramica) sunt semne evidente ale unei noi etape istorice.


d. Expansiunea miceniana in Mediterana


Constituita, asadar, prin altoirea a numeroase elemente culturale minoice pe fondul mesohelladic, civilizatia miceniana se diferentiaza de alte ansambluri egeo-mediteraneene si in principal de lumea cretana prin caracterul razboinic afisat, prin tendinta marcata de unificare politica, economica si culturala si printr-o mare putere de expansiune. Aceasta vitalitate, care caracterizeaza etapa tarzie a bronzului continental de-a lungul celor patru secole care reprezinta perioada ei de deplina maturitate, s-a materializat, mai intai, in insinuarea micenienilor in Egeea si in infiltrarea lor in reteaua de drumuri comerciale dominata de Creta si Cipru, iar in cele din urma, in constituirea unui veritabil "imperiu" continentalo-maritim, a carui forta era suficient de mare pentru a impune recunoasterea de catre dinastii orientali a statutului de egalitate pentru regele care se afla in fruntea lor.

Nu exista suficiente date pentru a reconstitui totalitatea laturilor civilizatiei miceniene din perioada ei de formare (Myc. I si II). Natura inventarului funerar din mormintele masculine (morminte cu put sau de tip tholoi) sugereaza tendinte de exaltare a functiei militare a regelui si a membrilor aristocratiei. Depunerea in morminte, ca in cele din cercurile A si B de la Mykene sau de la Dendra a unor veritabile panoplii trebuie sa fie subordonata nevoii de preamarire a virtutilor militare si a fortei fizice. Obiceiul alegerii printre ofrandele funerare a unor sabii uzate de o lunga folosire, ca si dovezile arheologice care atesta existenta unor deformari ale scheletelor datorita purtarii unor arme (scut, de exemplu) sunt de natura sa demonstreze ca posesorii lor au participat activ ca luptatori, fie in serviciul propriei societati, fie in calitate de mercenari in serviciul unei puteri straine. Poate ca din aceeasi vreme s-a pastrat si dovada manierei de glorificare a faptelor de vitejie, a succeselor militare. Daca se admite ideea ca "amiralul" care locuia in casa de vest din Thera era de origine continentala si reprezenta, in insula, interesele acestei lumi, atunci se poate conchide ca fresca bataliei navale descoperita pe peretii resedintei sale face parte din categoria monumentelor comemorative menite sa perpetueze amintirea unei victorii deosebite.

Chiar daca pentru aceasta faza din evolutia civilizatiei miceniene informatia se reduce la aceste trei categorii de fapte, interpretarea lor nu poate fi considerata exagerata. Cu atat mai mult cu cat din Myc. III A si III B li se adauga elemente noi, care nu fac decat sa intareasca aceasta impresie. In primul rand, trebuie sa fie amintita elaborarea unui sistem complex de fortificatii care, cu toate micile variatii constatate de la o cetate la alta, se dovedeste a fi un element comun al civilizatiei miceniene mature. Tipul de material de constructie folosit, masivitatea zidului de incinta, practica adosarii de camari sau incaperi la curtina, sistemul portilor se inscriu intre elementele care au putut fi preluate si dezvoltate din mesohelladic in micenian. Constructiile de zid sau pe fundatie de piatra descoperite la Peristeria, Tragana, ca si faza initiala a palatului de la Pylos, constituie dovezi ale continuitatii de traditii arhitecturale intre mesohelladic si micenian.

Caracterul ciclopic al fortificatiilor, ca si dimensiunile spatiilor inconjurate cu ziduri prezinta, fara indoiala, una din expresiile agresivitatii micenienilor, fie ca aceasta agresivitate se manifesta in natura relatiilor dintre diferitele structuri politice constituite in Grecia Continentala, fie ca este expresia tensiunii dintre rege, aristocratie si masele populatiei rurale, care-si ducea existenta in asezari satesti modeste de tipul catunelor sau fermelor individuale si se afla intr-o stare de dependenta fata de autoritatea centrala.

Sfarsitul brusc si timpuriu al unor asezari miceniene, de exemplu, al Thebei, sugereaza faptul ca tendintele hegemoniste ale unor cetati ca Mykene au putut sa se soldeze cu desfiintarea unor centre importante, a caror concurenta devenise suparatoare. Poate nu este de neconceput o incercare de a elimina, intr-o forma brutala, un pretendent la dominatia asupra marii. Ca distrugerea Thebei a fost opera unei singure cetati sau a unei coalitii, a carei existenta poate fi presupusa pe baza traditiei vehiculate de "Cei sapte contra Thebei", ramane o chestiune discutabila. Ceea ce nu poate fi pus la indoiala ramane faptul nud al disparitiei timpurii a unor cetati si starea de neliniste pe care o sugereaza fortificarea asezarilor.

La acestea trebuie sa se adauge mentiunea ca in arta miceniana (fresca, orfevrarie, sculptura), una din sursele de inspiratie pare sa rezulte din preocuparile de a slavi curajul si forta fizica, indiferent de imprejurarile in care s-au manifestat: batalii navale (fresca din Thera), asedii de cetati (Rhyton-ul "asediului" de la Mykene), lupta contra unor invadatori straini (fresca de la Pylos) sau vanatori regale (frescele de la Tirynth, stelele funerare de la Mykene etc.). Glorificarea puterii pe care o detinea un rege micenian putea sa capete insa si alta forma de exprimare decat cea obisnuita. Este vorba de valoarea simbolica atribuita unor reprezentari, cum sunt acelea din sala tronului de la Pylos si de la Knossos: asocierea dintre personajul care sedea pe tron si doi lei sau grifoni dispusi in pozitie heraldica. La Pylos se adauga un element suplimentar si anume figurarea unui octopus, simbolul marii, pe podea, la picioarele tronului. Intrebarea legitima care se pune priveste masura in care prezenta acestui motiv decorativ simbolizeaza dominatia asupra marii a regelui de la Pylos sau are alta semnificatie. Daca aceasta interpretare este corecta, atunci este firesc sa se mediteze asupra modalitatilor de impartire a sferelor de influenta intre mai multe cetati rivale sau asociate, dintre care nu pot lipsi Mykene, Tirynth si, intr-o faza mai veche, Theba.

Daca sub acest raport civilizatia miceniana se deosebeste de cea cretana, in ceea ce priveste tipul de societate, structurile administrative, ideologia politica ea se integreaza intr-un sistem socio-economic si politic care poate fi desemnat cu termenul de oriental sau palatial. Deosebiri exista, dar ele sunt mai ales de natura exterioara. Tipul de asezare, structura palatelor, organizarea militara si tipul de armament sunt deosebite, dupa cum credintele religioase, formele de practicare a cultului, obiceiurile funerare, predilectia pentru ornamente somptuoase sunt particulare acestei lumi. Dar, in ceea ce reprezinta fondul societatii miceniene, nu exista nimic care s-o opuna altor civilizatii constituite in spatiul egeo-mediteranean sau in Orient.

Ca si in Orient, in Creta palatul este centrul vietii politice, administrative, economice si religioase. Tot palatul organizeaza si controleaza schimbul la mare distanta in calitate de principal producator sau depozitar si de detinator al unui monopol al comertului cu unele produse. Astfel, Theba pare sa fi detinut monopolul comertului cu fildes adus din nordul Siriei (Halpu) via Creta sau Cipru. Analize efectuate pe ceramica descoperita in "casa negustorului de ulei" si "casa negustorului de vin" din "orasul de jos" de la Mykene demonstreaza rolul jucat de aceasta cetate in comertul cu vin si ulei de provenienta cretana. Este posibil, de asemenea, ca Atena sa fi fost implicata in relatiile cu Levantul, dupa cum o sugereaza unele descoperiri de caracter funerar din Agora. Totodata, palatul vegheaza asupra desfasurarii activitatii in ramura principala a economiei care este agricultura, realizand chiar lucrari hidraulice de mare amploare. Intre acestea se numara lucrarile de drenaj din zona lacului Kopais, realizate de Orchomenos. Pentru organizarea pazei acestei zone a fost conceput un sistem de fortificatii constituit din cinci cetati dispuse in jurul cetatii de la Gla, ultima asezare fiind legata de Orchomenos prin punctul de semnalizare de la Tourloyanni. Este foarte probabil ca la Gla rezidau functionarii regali, a caror sarcina consta in supravegherea muncilor agricole si perceperea impozitelor.

Ca centru administrativ, politic si redistributional, palatul concentreaza numerosi functionari, intretine scoli de scribi si registre contabile riguroase privind intaririle si distributiile de bunuri. Nu poate exista nici o indoiala asupra faptului ca ideea unei administratii centralizate si a organizarii unei evidente stricte a fost preluat din Creta. Dovada categorica o constituie descoperirea de fragmente ceramice pe care sunt inscrise semne din liniara A la Lerna. Judecand dupa descoperirile din "Casa lui Cadmos" si cele din str. Pelopidou (Theba) nu este improbabil ca cea dintai cetate care si-a format un aparat administrativ si a organizat o arhiva sa fi fost Theba. Deocamdata nu se cunosc decat vase cu inscriptii (120 de vase in "Casa lui Cadmos") si tablite in liniara B care sa fie mai vechi in Grecia continentala decat cele semnalate aici (mai exact, din Myc. III A 2).

In sfarsit, exista suficiente fapte care demonstreaza ca in palat aveau loc ceremonii religioase. Nu este posibil sa se precizeze masura in care actele rituale savarsite la palat faceau parte dintr-un cult oficial sau tineau de un cult domestic centrat in jurul vetrei sacre. Sigur este doar faptul ca in fiecare palat sau centru mai important (Mykene, Pylos, Tirynth, Theba, Asine, Malthi-Dorion etc.) au fost descoperite vetre in jurul carora s-a desfasurat un ceremonial, de vreme ce sunt asociate cu obiecte de cult, de exemplu, kylikes miniaturale, mese de ofranda, figurine sau amenajari speciale, cum sunt canalele de scurgere a sangelui provenind de la sacrificii etc. O problema discutabila ramane aceea a considerarii unor palate miceniene drept centre ceremoniale in care se desfasurau banchete rituale si avea loc aparitia regelui in calitate de epiphanie a divinitatii supreme, sezand pe tron, flancat de lei sau de grifoni. Ideea ii apartine lui G. Säflund, iar demonstratia sa nu este lipsita de substanta. Ceea ce frapeaza in cazul Pylos-ului, considerat de Säflund ca fiind in Myc. III B o asezare de caracter ritual ("Hieron") este marea concentrare a unor produse sau obiecte absolut necesare desfasurarii cultului (vin, ulei, miere, aromate, frigari, kylikes), descoperirea unei bai (poate lustrale), caracterul decoratiei din sala tronului ca si figurarea, in fresca, a unor procesiuni cu animale de sacrificiu si muzicanti. Urmand aceeasi linie de gandire, avem situatia de la Zygouries, unde, intr-o singura locuinta, au fost descoperite 1.000 de vase, intre care predomina ca tip kylix-ul, asociat cultului Herei sau echivalentului ei micenian.

Intelegerea mai exacta a naturii unora dintre ceremoniile care se desfasurau in palate nu este posibila fara apelul la inscriptii. Dar, din pacate nici prin lungimea textelor si cu atat mai putin prin continutul lor, acestea nu conduc la concluzii lipsite de echivoc. Iar textul homeric, desi sugestiv in cazul Pylos-ului, reprezinta, totusi, o sursa tarzie si mediata.

Oricum, acest capitol ramane inca sa fie dezbatut. Dar, este exclus sa se ajunga la intelegerea mai exacta a vietii religioase miceniene in afara acceptarii caracterului sacru al regalitatii si, prin transfer, a persoanei care o exercita. Ramane numai de stabilit daca sacralitatea persoanei regale rezulta sau nu din considerarea ei drept incarnarea unei divinitati, cum cred A. Furumark si G. Säflund.

Este foarte probabil ca aceasta lume continentala a fost divizata intre Myc. III - Myc. III­ B 1 in mai multe regate independente care si-au disputat, eventual, sferele de interese in Grecia continentala, in insule si in Orient. Abia intr-o perioada mai tarzie (Myc. III B 1 - III B 2), poate si in stransa legatura cu evenimentele care au dus la declansarea primului atac asupra Mykenei si trecerea de la stilul III B 1 la III B 2 sa se asiste la ridicarea vestitei cetati din Argolida, la formularea unor pretentii hegemoniste si chiar la impunerea unui statut de subordonare a celor invinsi.

Daca hegemonia Mykenei este atat de recenta, atunci cum se explica uniformitatea civilizatiei helladice tarzii? In primul rand, prin similitudinea de evolutie pornind de la un fond mesohelladic quasi-unitar. Cel de al doilea factor care ar trebui sa intre in judecata este prestigiul Mykenei, imitatia sau moda putand sa contribuie, de o maniera substantiala, la alegerea motivelor, formelor, modului de viata proprii lumii peloponeziace, in general, si a locuitorilor Mykenei, in special. Acest Koiné cultural, care coincide cu intreaga arie de difuziune orientala si sudica a civilizatiei miceniene se va prabusi la sfarsitul perioadei Myc. III B 2 ca urmare a valului de distrugeri care va duce la ruinarea palatului de la Pylos, decaderea Mykenei, disparitia a numeroase asezari mai modeste din Peloponez si va provoca o larga diaspora a populatiei continentale. Cu sfarsitul Myc. III B 2 inceteaza ceea ce Barber a numit "pacea miceniana in Egeea".

Un val de neliniste strabatea lumea insulara, contactele cu continentul se intrerup vremelnic. Dar in Myc. III C se inregistreaza un reviriment economic si cultural, are loc reluarea legaturilor cu Grecia, ceea ce explica formarea unui mini-koiné cuprinzand parti din continent (Argolida, mai exact Mycene, estul Atticii si insulele din apropiere, de exemplu Salamina), Cicladele, Cipru, Rhodos si Creta. Centrul acestei mini-koiné pare sa fi fost Naxos-ul, unde se presupune ca s-a instalat o dinastie continentala, care a adus cu ea bogatiile si o retea de relatii comerciale, pe a carei traditie au fost remodelate legaturile cu vechii parteneri.


e. Sfarsitul civilizatiei miceniene si inceputurile Epocii obscure


Sfarsitul civilizatiilor epocii bronzului si inceputul epocii fierului in Egeea este un fenomen quasiuniform si, concomitent, se explica pe de o parte, prin implicarea acestui spatiu in istoria lumii miceniene, pe de alta parte, prin suita de evenimente care afecteaza grav multe din statele Orientului Apropiat. Regate cu o traditie culturala infloritoare si cu o istorie indelungata - regatul hittit, unele regate canaaneite, Ugarit-ul, de exemplu, incapabile sa-si revina din catastrofa care le-a afectat centrele vitale, dispar definitiv de pe scena istoriei. In aceeasi vreme, formatiuni obscure sau aflate intr-o stare latenta de dezvoltare profita de noile imprejurari si incep o evolutie spectaculoasa, ca regatul assirian si regatul israelit. Alte orase, umbrite altadata de stralucirea unor regate levantine, preiau functia de centre economice si politice ale Mediteranei Orientale (Tyr si Sidon). Nume noi de popoare incep sa fie consemnate in texte egiptene sau hittite.

In general, cercetarea istorica asociaza aceste evenimente cu asa-numitele "popoare ale marii", un termen preluat din terminologia egipteana, prin care se explica evenimentele care au provocat o suita de catastrofe in Egeea si Mediterana.

Nu este o sarcina usoara incercarea de a le identifica. Trei concluzii esentiale par a rezulta dintr-o analiza a izvoarelor amintite. Cea dintai priveste imprejurarea ca implicarea unora dintre popoarele catalogate mai tarziu sub denumirea de "popoarele marii" in istoria regatelor orientale este mai veche si este consemnata inca de la sfarsitul secolului al XIV-lea i.Hr. Este cazul Dardanilor (Drdn) condusi de Alksndus, care figureaza, in calitate de aliati ai lui Muwattalu, in batalia de la Qadesh. Alte nume sunt mentionate inca din timpul domniilor lui Sethi I si Merneptah in legatura cu primele tentative de instalare a lor in Egipt. Pornind de la aceste mentiuni, se poate admite ca "popoarele marii", cel putin in parte erau, in realitate, de origine continentala si ca formau, in secolul al XIV-lea i.Hr., structuri politice aflate in sfera de influenta a unor regate orientale si, ca atare, au fost antrenate in conflictele militare din zona. Avand in vedere aceasta situatie se poate presupune pozitia lor in avangarda miscarilor care au atins punctul culminant in vremea lui Ramses III.

Cea de a doua concluzie este aceea ca nu este vorba de un singur atac si de o singura directie a miscarilor. Cel putin trei tentative sunt mentionate de izvoarele egiptene. Iar textele hittite tarzii (din vremea domniilor din Tudhalia IV si Arnunwadda) atesta o stare de neliniste in regat si fragilitatea frontierei nord-vestice si nordice. Aceasta constatare este importanta, caci ea corespunde, in linii mari, cu cele trei atacuri asupra Mykenei si cu gradarea dimensiunilor lor pana la distrugerea palatelor si disparitia structurilor economice si politice centrate in jurul lor. Atacurile indreptate asupra unor centre din Grecia continentala pot fi corelate cu evenimentele care au provocat barbarizarea Troiei si declansarea unor serii de conflicte care au dus la cucerirea Anatoliei Centrale, cu distrugerile care au atins o parte din "imperiul" insular al Mykenei (Cipru, Creta) si, in ultima instanta, cu incercarile de patrundere, in Egipt, a unor noi popoare.

A treia concluzie este aceea ca "ratacitorii" de pe mare si de pe uscat, in cautarea disperata a unor noi patrii, cunosteau drumurile si bogatia tarilor in care incercau sa se aseze, datorita contactelor mai vechi, poate si a unor relatii mai stranse incheiate anterior dislocarii lor, poate chiar in calitate de mercenari sau "vasali" angajati in slujba unor mari puteri orientale. Pe aceste temeiuri se poate admite ca ceea ce, in general, se subordoneaza conceptului de atac al "popoarelor marii" trebuie sa fie divizat in doua faze distincte. Una care a avut un caracter strict continental: este miscarea care a provocat slabirea si, in cele din urma, lichidarea regatului Ahhiyawei si a regatului hittit si care a constat din patrunderea in Grecia Continentala si in Asia Mica a unor neamuri nord-­balcanice. Cea de a doua faza, de proportii mai vaste, se particularizeaza prin aceea ca a implicat si importante raiduri pe mare urmate de instalarea unor fugari de pe continent in insule, pe coastele Asiei Mici, in Palestina si in incercarea de asezare in Egipt. Acesti fugari se disting de primul val prin aceea ca reprezinta grupuri razlete de continentali, carora li s-au adaugat, eventual, insulari, mai ales, din Creta si Cipru. Numai in acest fel se poate explica caracterul micenian tarziu sau micenian derivat al culturii cu care sunt asociati.

Doua precizari trebuie sa fie facute inca in legatura cu aceasta problema. In primul rand este necesar sa se faca sublinierea ca nu exista un consens relativ la imprejurarile si cauzele care au determinat nu atat distrugerea palatelor, cat parasirea asezarilor, depopularea unor zone intregi din Grecia continentala si reocuparea lor intr-o perioada tarzie, dupa un lung hiat. Nu lipsesc explicatiile care au in vedere un razboi cronic intre puteri rivale pe continent. O asemenea eventualitate nu poate fi exclusa, numai ca ea nu poate functiona decat cel mult in doua cazuri. Cel mai frapant fapt ramane distrugerea celui de al doilea palat theban. Dar aproximativ in aceeasi vreme au avut loc grave stricaciuni la palatul de la Ano Engliano.

Fara indoiala ca motive de animozitate puteau sa existe. Este vorba, in primul rand, de tendintele hegemoniste ale Mykenei, manifestate, intre altele, in quasi-uniformitatea civilizatiei miceniene, mai ales, in realizarea acelui Koiné cultural atribuibil fazelor Myc. III A si Myc. III B. Se pot banui rivalitati intre Mykene si Pylos, doua regate sau centre de egala stralucire. Iar distrugerea zidului de nord-est al "palatului lui Nestor" si nivelul de incendiu atribuit Myc. III A fac plauzibila o asemenea ipoteza. P.A.L. Greenhalgh, urmand pe Chadwick, face observatia ca nu exista dovezi arheologice si lingvistice care sa ateste o migratie.

Pe de alta parte, nu lipsesc din judecata nici eventuale catastrofe climatice si nici posibila rascoala a comunitatilor dependente fata de diversi regi micenieni absenti de multa vreme din tara. Acceptarea ideii migratiei nu constituie o solutie comoda. Precizarea originii atacatorilor, a cailor urmate de bandele invadatoare, recunoasterea culturii lor materiale, corelarea faptului arheologic (cultura intrusiva asociata cu nivele de distrugere) cu datele lingvistice prezinta inca serioase dificultati.

Din acest punct de vedere, evolutia Troiei in nivelele VII a, VII b l si VII b 2, indiferent de discutiile in jurul istoricitatii "razboiului troian" este mai sigur stabilita. Determinarea ariei de formare a culturilor materiale asociate cu ultimii locuitori ai Troiei VII b 2 indica cel putin doua zone ca patrii posibile. Zona Dunarii Mijlocii si a Banatului, caracterizata, in bronzul final si Hallstattul timpuriu prin ceea ce H. Schmidt si C. Blegen au denumit "Buckelkeramik" si zona de la sudul Gurilor Dunarii si coasta nord-estica a Bulgariei, mai exact, aria culturilor Babadag­-Pseničevo sau Tundza-Marica. Pornind de la constatarea locului jucat de aceste doua ansambluri culturale in ultima faza a Troiei, B. Hänsel nu se sfieste sa vorbeasca de o "balcanizare" a cetatii de pe tarmul nord-vestic al Asiei Mici. La acestea se adauga factorul etno-lingvistic, care atesta prezenta traco-frigienilor pe coasta si in Cappadocia.

In cazul Greciei situatia este mult mai complexa. Pe de o parte, nu exista nici un dubiu asupra realitatii mai multor nivele de distrugere. Un nivel de distrugere este asociat cu Myc. III A, limitat la Theba si Pylos, se explica, poate, prin rivalitati interne. Alte doua nivele sunt asociate cu Myc. III B. Primul dintre ele este observat numai la Mykene, de unde se poate deduce ca atacul a vizat exclusiv aceasta cetate. Efectele nu sunt catastrofice, dar este evident ca socul a provocat o modificare culturala sesizabila arheologic prin trecerea de la stilul III B 1 la III B 2 si prin amploarea masurilor defensive constatate atat la Mykene, cat si la Tirynth si Atena. Al treilea atac, acela de la sfarsitul Myc. III B 2, afecteaza cea mai mare parte a asezarilor miceniene continentale situate de-a lungul unui ax care strabate Grecia Centrala (Eutresis, Gla, Krisia), Argolida (Mykene, Tirynth, Zygouries, Prosymna), Laconia (Menelaion, de exemplu) si Messenia (Ano Engliano, posibil Nichoria). Aceste asezari sunt distruse si o parte din ele nu-si va mai reveni din ruina. Cu toate acestea, la Mykene, putinii supravietuitori vor reusi sa asigure renasterea partiala a asezarii, sa elaboreze chiar un nou stil, Myc. III C 1. Dar este evident ca aceasta ultima palpaire nu insemna si reinvierea vechii autoritati a cetatii, unde foarte multi istorici nu ezita sa aseze capitala regatului Ahhiyiawa. Curios este amanuntul ca supravietuitorii nu par sa fi incercat vreo tentativa de impotrivire. Palatele si multe asezari minore sunt parasite si locuitorii lor se refugiaza spre zonele continentale neafectate de acest raid sau spre insule.

In toata aceasta schema doua lucruri nu functioneaza. Cel mai grav dintre ele consta in faptul ca nicaieri nivelele de distrugere nu se asociaza sau nu sunt succedate de nivele care sa contina elemente de cultura materiala care sa ateste prezenta unei populatii intrusive, aceasta nu se aseaza nici peste, nici alaturi de asezarile miceniene si nici in restul teritoriului. Sa fie vorba de mercenari din zona Dunarii si a nordului Balcanilor, aflati in posesia sabiei de tip Sprokhoff II a Naue II - Neuzinger si a varfurilor lanceolate si care ataca pe fostii stapani, cum crede Catling sau de bande venite din nord care jefuiesc si se intorc in patria de origine, cum cred N. Sandars sau Heurtley?

Daniel vorbeste de faza greaca a invaziei doriene, si de consecintele ei, despre pierderea de catre Mykene a "coloniilor" si a comertului international, dizolvarea koiné-ului cultural. Nu exista nici un element care sa oblige la acceptarea exclusiva a uneia sau alteia din aceste trei solutii. Fara indoiala ca o serie de elemente nordice sau continentale sunt reperabile in Grecia, mult inainte de aceasta catastrofa. Este vorba de toporul, pumnalul si fibula de tip Peschiera, acul cu capul tronconic si nodul pe gat, varful de sulita lanceolat, sabia de tip Naue II. Astfel de piese se intalnesc in contexte databile in Myc. III B. Judecand dupa numarul acestor exemplare si dupa contextul in care apar, este greu de admis ca au patruns in lumea miceniana pe alta cale decat prin schimb.

Cel de al doilea amanunt a carui mentionare este absoluta necesara se refera la faptul ca acum, ca si dupa catastrofa finala care a insemnat distrugerea Mykenei (de la sfarsitul Myc. III C 1 a) nu se constata completa disparitie a traditiilor civilizatiei miceniene. Dimpotriva, la Mykene, ca si in numeroase centre continentale, in zonele neatinse de valul de distrugeri, ca si in zonele de refugiu, nu numai ca se inregistreaza modeste supravietuiri, dar chiar se asista la elaborarea unui stil nou si la treptata evolutie a acestuia pana la constituirea unei noi culturi, ale carei origini miceniene sunt clare in faza ei de formare: protogeometricul.

Asa cum s-a precizat mai inainte, catastrofa principala ramane aceea de la sfarsitul Myc. III B 2. Din acest moment, evolutia asezarilor miceniene imbraca trei aspecte: a) incetarea completa a locuirii la nivel Myc. III B (Zygouries, Berbati, Menelaion, Gla, Eutresis), a majoritatii asezarilor din Eubeea, Phthiotis si Phocida ca si a numeroase localitati din Thessalia; b) supravietuiri cu dezvoltarea sau preluarea unui nou stil ceramic si mentinerea unei parti din vechea civilizatie, poate si reactivarea unui fond mesohelladic sau asimilarea unor traditii culturale alogene, in limitele Myc. III C 1. In aceasta grupa intra Naflion, Iria, Palaia Epidauros, Korakou, Perichora, Derveni, un mare numar (9) de asezari din Achaia, Olympia, Palaikastro si Tegeea in Arcadia, sase asezari messeniene, intre care se numara Ano Engliano, Tragana si Malthi, cateva asezari mai putin importante din Laconia, Orchomenos si Theba, Delphi, Vardates, Ay Marina (in Grecia Centrala), Lefkandi si Chalkis in Eubeea. Dar numai o singura asezare in Aetolia (Zhermos), spre deosebire de Thessalia, unde dovezile unei locuiri in Myc. III C sunt relativ numeroase (9 localitati din cele 42 reperate in Myc. II - Myc. III B). Fara indoiala ca o restrangere importanta s-a produs. Din ansamblul punctelor de epoca miceniana clasica din intreaga arie atinsa de catastrofa, care se ridica la 289, doar 38 au dat descoperiri de data Myc. III C 1. Legat de aceasta supravietuire este asociat si fenomenul refolosirii unor morminte in Myc. III C 1. Trebuie sa se faca mentiunea insa ca evolutia lor inceteaza la sfarsitul perioadei. Reocuparea lor este tarzie (in protogeometric sau arhaic) si urmeaza dupa un hiatus. Este necesar, de asemenea, sa se retina amanuntul ca in foarte multe situatii presupusa continuitate se intemeiaza pe simpla semnalare a unui fragment ceramic.

Acestei faze finale de pe continent ii corespunde elaborarea stilurilor "Granary Class" si "Close Style", definite pe baza descoperirilor de la "Poarta leilor", "Cladirea de Est", "Casa cu vasul razboinicilor" si alte constructii de pe citadela de la Mykene, dar nu si pe baza descoperirilor din "Orasul de Jos". In schimb, cateva morminte din cimitirul de la km 3 au dat material "Granary Class" si "Close Style". Este stilul care caracterizeaza totalitatea asezarilor continentale care au supravietuit catastrofei, stil purtat, in afara Greciei continentale, spre insule (Ciclade, Cipru, Rhodos, Asia Mica, Milet), Cilicia (Tarsus) de catre refugiati. Din aceste motive este corect sa fie asimilata cu faza "exilica" a civilizatiei miceniene. Fara indoiala ca Myc. III C 1 nu s-a raspandit numai pe aceasta cale. Realizarea acelui mini-koiné, restabilirea partiala a legaturilor peste mare explica aparitia ceramicii de stil III C 1 la Scoglio del Tonno in Italia.

Cu trecerea la submicenian (L Myc. III C 2) se accentueaza caracterele nemiceniene ale culturii: inmormantarile in cista devin o regula, inmormantarile in groapa simpla sunt rare, mortii sunt depusi in pozitia chircita. Ritul general este inhumatia, dar un anumit procent de incineratie este semnalat in toate cimitirele. De altfel, s-a constatat cresterea numarului incineratilor de-a lungul celor cinci faze ale submicenianului pana la generalizarea ritului incineratiei la adulti in protogeometric.

Doua probleme importante se pun in legatura cu aceasta etapa. Una din acestea priveste aria de formare a submicenianului. Doua zone pot fi luate in considerare. Prima este Attica, care a dat cele mai mari complexe submiceniene si unde s-a putut observa trecerea gradata la geometric. Snodgrass inclina pentru aceasta solutie si admite ideea treptatei difuziuni, din aceasta arie, a submicenianului si protogeometricului. Alti cercetatori, cum este Styrenius considera evolutia din zona a doua, Argolida, mai timpurie intrucat aici formele submiceniene sunt asociate cu morminte cu camera, in vreme ce in Attica ele apar in relatie cu tipuri noi de morminte: cista, groapa simpla si mormintele de incineratie. Acest amanunt, ca si evolutia tipologica si stilistica a ceramicii pledeaza pentru o datare mult mai tarzie a submicenianului attic. Cea de a doua problema tine de raspandirea submicenianului in afara Greciei Continentale. Evident, judecand dupa numarul si amploarea descoperirilor atribuibile acestei faze s-ar putea admite caracterul ei exclusiv continental. O asemenea judecata ar fi falsa si grabita. Caci nivele submiceniene se cunosc in Ciclade si in Cipru, un subminoan cu o durata de existenta mai lunga a fost recunoscut in Creta, iar cateva asezari microasiatice (Smirna, Milet, Milos, Stratonikeia) au dat materiale apartinand Myc. III C 2.

Numai aceasta difuziune, care presupune si o anumita continuitate a vechilor legaturi cu Levantul, explica aparitia, in contexte submiceniene, a unor obiecte de provenienta orientala - scarabei, fildesuri, piese din pasta sticloasa. Amintirea acestor drumuri sta, in mare masura, la baza redeschiderii contactelor peste mari in cursul secolelor X-IX i.Hr.


Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }