QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate geografie

Silvicultura



Silvicultura. in intreaga Europa, doar fragmente izolate din adevaratele paduri naturale supravietuiesc, majoritatea fiind localizate in Europa de Nord si Europa de Sud-Est. Aproape toate padurile au fost modificate prin interventia umana in cursul a sute sau chiar mii de ani. Asemenea alterari pot reduce sau creste biodiversitatea, dar intotdeauna schimba structura padurii.  Acolo unde exista paduri virgine, ele ar trebui conservate urgent, in marea majoritate prin arii protejate. Oricum, in general conservarea padurilor in Europa se refera mai mult la asigurarea faptului ca administrarea tuturor padurilor este durabila si mai putin la conservarea padurilor originale. Padurile naturale si seminaturale continua sa fie transformate in forme mai intensive de paduri (cu arbori mai tineri, mai putine specii, mai putina biomasa si o fragmentare mai mare a padurii). Ca activitate agricola, pasunatul poate devasta padurile; de asemenea, poluarea aerului nu respecta nici o granita; chiar si ca fenomen declansat in mod natural, focul poate deveni devastator in padurile modificate, in special daca este urmat de pasunat intensiv.



politicile nationale pentru o silvicultura durabila cer:
-stabilirea unei paduri permanente garantate legal;
-pregatirea in ecologie silvica si in management;
- standarde pentru taieri anuale permise, cicluri de taiere, tehnici de recoltare si infrastructura, metode de salvare a mediului;
- controlul tuturor aspectelor recoltarii si tratamentului padurii pentru protectia mediului;
- politici economice si financiare care nu cer mai mult de la paduri decat poate fi sustinut;
- politici de folosinta multipla, pentru a fi siguri ca societatea primeste intregul beneficiu (cherestea, locuri de munca, servicii ecologice, recreere etc.) de la toate padurile;
- politici ecologice care protejeaza serviciile ecologice, diversitatea biologica si baza de resurse pentru toti cei care folosesc padurile;
-standarde pentru compozitia speciilor care favorizeaza arborii nativi;
-monitorizarea efectiva a tuturor celor de mai sus.
Operatorii silvici comerciali - de stat si privati - ar trebui sa permita unei parti a proprietatii lor sa evolueze natural, fara taieri sau plantari (de ex. luminisuri cu arbori batrani de-a lungul cursurilor de apa si pe marginea drumurilor; in cateva cazuri, managementul de conservare activ poate fi necesar, de exemplu reducerea numarului cerbilor in numeroase regiuni din Europa). Aceste abordari ar trebui sa constituie o parte a managementului care cauta sa mareasca valoarea intregii paduri pentru mediul inconjurator. in ariile protejate din categoriile I-III, nu ar trebui sa existe nici o operatiune silvica. Exploatarea cherestelei ar trebui permisa doar in categoria a IV-a, daca aceasta slujeste obiectivelor de conservare. Padurile din categoria a V-a ar trebui administrate astfel incat sa se mentina sau sa se mareasca valoarea lor de conservare.

5. Turismul, ca activitate economica, poate cauza pagube mari ariilor protejate, in special daca nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii. Presiunile din partea turismului cresc rapid. Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel incat ariile naturale valoroase devin din ce in ce mai mult locuri pentru turismul de lunga durata, vizite de o zi si chiar sport. In cateva arii protejate exista pur si simplu atat de multi vizitatori in anumite parti, sau la anumite momente, incat natura - si calitatea experientei vizitatorilor - sufera;in altele, vizitatorii pot patrunde in cele mai indepartate zone. Facilitatile turistice intra deseori in conflict cu telurile de conservare si strica peisajele naturale; presiunile pentru dezvoltarea unor asemenea facilitati sunt deosebit de puternice in fostul bloc al tarilor est-europene, in timp ce, in unele arii protejate, turismul pur si simplu nu are loc.
Dar, daca este planificat si administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forta foarte pozitiva, aducand beneficii atat ariilor protejate cat si comunitatilor locale. Turismul va fi binevenit in perimetrul sau in proximitatea ariilor protejate, daca respecta caracterul special al ariei, astfel incat, pagubele si poluarea sa fie minime. Principalele forme de turism agreat in cadrul ariilor protejate sunt:
- turismul bazat pe aprecierea naturii

- turismul cultural si educational

- activitatea turistica a grupurilor mici, linistite

- ecoturismul, in general

Turismul poate ajuta la justificarea infiintarii ariilor protejate in regiunile marginale, si poate duce la o inviorare a comunitatilor locale din punct de vedere economic si al culturilor traditionale.
Tehnicile de administrare a vizitatorilor in medii sensibile nu sunt in general bine cunoscute. Desi ele costa deseori timp si bani, venitul pe care il genereaza poate ajuta la acoperirea costurilor. De asemenea, dezvoltarea ecoturismului poate fi legata de industria manufacturiera si de locurile de munca alternative la ferme, pentru a produce elementele necesare unei economii rurale durabile.
Din ce in ce mai multi tur operatori devin constienti de faptul ca un mediu sanatos si atragator este esential pentru supravietuirea pe termen lung a comertului lor. Acest lucru este recunoscut in liniile directoare pentru turism adoptate in 1982 de World Travel and Tourism Council (WTTC). in prezent, unele companii turistice europene incearca sa actioneze in moduri durabile si sa lucreze cu organismele de conservare, pentru a investi in conservare; de asemenea, tot mai multi turisti cauta vacante care nu pagubesc mediul inconjurator si nu ofenseaza cultura locala.
Federatia Europeana a Parcurilor Nationale si Naturale (FNNPE) a trecut recent in revista turismul in si in jurul ariilor protejate si a concluzionat ca turismul si conservarea pot fi deseori compatibile, reciproc avantajoase, dar numai daca este practicat intr-un mod durabil, in ariile potrivite (raportul FNNPE, Loving them to Death - turismul durabil in parcurile nationale si naturale din Europa, 1993).
Guvernele nationale ar trebui sa implice administratorii ariilor protejate si industria turismului in dezvoltarea si implementarea planurilor pentru turismul durabil. Acestea ar trebui sa fie parte din strategiile nationale de dezvoltare durabila si ar trebui incluse in planurile individuale de management ale ariilor protejate.
Din punct de vedere al utilizarii turistice, masurile de care beneficiaza ariile protejate pentru conservarea ecosistemelor acestora includ:

a) transformarea dezvoltarii existente nondurabile in forme mai durabile;

b) stabilirea standardelor durabile pentru noile dezvoltari, in special in mediile sensibile;
c) desemnarea unor zone pentru diferite grade de turism, bazate pe capacitatea portanta a ariilor protejate, incluzand sanctuare si zone linistite, ca si zone potrivite pentru diferite niveluri de folosinta turistica si de dezvoltare;

d) reducerea poluarii si descongestionarea traficului de vacanta;

e) evitarea turismului si a recrearii excesive in ariile protejate;

f) asigurarea ca din turism beneficiaza si comunitatile locale;

g) asigurarea de ajutoare si resurse pentru aplicarea din timp a planurilor;

h)pregatirea managerilor ariilor protejate in turismul durabil.


Turismul durabil in interiorul si in afara ariilor protejate cere:

cooperare stransa cu autoritatile ariilor protejate;

operatorii turistici si ghizii care lucreaza in ariile protejate sa aiba inalte cunostinte ecologice;

contributii practice si financiare ale operatorilor turistici pentru conservarea ariilor protejate;

reguli pentru promovarea si marketingul vacantelor bazate pe ariile protejate;

linii directoare pentru implicarea comunitatilor locale;

standarde pentru proiectarea si operarea facilitatilor de turism durabil si a afacerilor.



6. Transportul, in special cel rutier, are un impact crescand asupra mediului: prin poluarea aerului, congestie, zgomot si intruziune vizuala si prin insasi construirea drumurilor. infiintarea unei retele de arii protejate de-a lungul Europei, cu coridoare ecologice, este impiedicata de faptul ca Europa este fragmentata de o retea si mai densa de cai de comunicatii.

Drumurile noi si 'imbunatatite' ameninta numeroase arii protejate; cateva proiecte vizeaza drumurile europene strategice, sprijinite de finantari internationale. De asemenea, canalizarea raurilor poate pune in pericol tinuturile umede riverane, iar traseele alese pentru caile ferate de mare viteza pot afecta habitate valoroase. Si transportul pe mare, al unor marfuri adesea periculoase, poate afecta zonele costiere.
Deseori, pagubele produse ariilor protejate sunt ignorate sau subestimate in planificarea infrastructurii transporturilor. Dificultatile de reconciliere a marilor programe de construire a drumurilor cu cerintele ariilor protejate sunt in mod special acute, acolo unde arii protejate mari se intind pe drumurile dintre centre majore de populatie.

Si totusi, exista alternative, cel putin pentru transportul local. Unele arii protejate au indicatoare pentru incurajarea (sau constrangerea) oamenilor de a-si lasa masinile langa marginea perimetrului protejat si sa foloseasca mijloace alternative de transport (autobuzele, bicicletele sau barcile) sau sa mearga pe jos. Unii incurajeaza chiar locuitorii oraselor sa faca intreaga calatorie cu mijloacele de transport in comun.
Ca si masurile locale, sunt de dorit si masuri nationale, prin adoptarea de catre tari a politicilor durabile in sectorul transporturilor. Acestea sunt necesare urgent din motive ecologice mai largi - in special reducerea gazelor cu efect de sera si poluarea cu noxe - dar ar fi necesare si ariilor protejate. Progresul nu va fi usor, intrucat politicile de transport afecteaza in mod direct stilul de viata a milioane de oameni si durabilitatea va cere reevaluarea relatiei societatii umane contemporane cu cea mai indragita proprietate dupa locuinta - masina personala.

Principalele elemente ale unei politici pentru durabilitate in transport urmaresc:

sa asigure faptul ca politica de transport tine cont pe deplin de costurile sociale si ecologice ale fiecarei forme de transport;

sa revizuiasca balanta curenta de cheltuieli intre constructia drumurilor si imbunatatirile in domeniul feroviar si alte forme de investitii in transport;

sa foloseasca instrumente economice, cum ar fi amenzi si taxe, pentru a promova folosirea eficienta a transporturilor si a tehnologiilor mai curate;

sa lege planificarea in transporturi cu planificarea folosirii terenurilor, astfel incat sa se reduca nevoia pentru calatorii, in special cu mijloace de transport privat;

sa extinda mult cercetarile in domeniul vehiculelor nepoluante si curate si a transportului public eficient.


Degradarile datorate circulatiei sunt cele mai vizibile in peisaj; ele imbraca diferite aspecte, functie de caracteristicile proprii mediilor-suport, dar si de tipul de retea de circulatie si de mijloacele de transport utilizate.
Principalele forme de degradare legate de circulatie si care ridica probleme deosebite sub aspectul gestionarii acestora sunt datorate soselelor si traficului rutier aferent. in Europa, un mare numar de parcuri nationale este traversat de sosele, unele dintre acestea fiind foarte intens circulate; spre exemplu, aproape toate parcurile nationale din Franta, Italia si chiar din Elvetia pot fi parcurse cu automobilul sau autobuzul. Aceste mijloace de transport deranjeaza peisajul, atat prin tulburarea climatului de liniste specific habitatelor naturale ale organismelor animale, cat si prin poluarea generata de gazele de esapament sau chiar accidentarea unor specii faunistice.

Alte aspecte negative generate de circulatia rutiera rezida in:

facilitarea accesului acelor vizitatori ale caror motivatii de frecventare a ariilor protejate contravin principiilor de utilizare publica a acestora (organizarea de picnicuri zgomotoase, parcarea masinilor in locuri improprii si chiar abandonarea deseurilor in perimetrele protejate).

Utilizarea nisipului si mai ales a sarii pentru prevenirea derapajului in timpul iernii; sarea imprastiata pe carosabil contamineaza solul ecosistemelor naturale, uneori deosebit de fragile, perturband circuitul biogeochimic si periclitand astfel existenta biocenozelor;

Accidentele rutiere care por conduce la poluarea solurilor si a apelor cu substante toxice; in acest sens, este relevant accidentul produs pe o sosea cu trafic intens, care traverseaza Parcul National Plitvice din Iugoslavia, unde, un camion care transporta hidrocarburi s-a rasturnat, deversand incarcatura in apele unui lac.

Activarea proceselor geomorfologice actuale si destabilizarea versantilor, ca urmare a amenajarii cailor de comunicatie Caile de comunicatie au fara indoiala un rol determinant in modificarea calitatii agrementului dar si a supraincarcarii teritoriului ariilor protejate; o mare artera rutiera atrage inevitabil un turism de masa, dar in acelasi timp, poate diminua ineditul si spectaculozitatea unui peisaj. in ultimul timp, din ce in ce mai multi administratori constientizeaza acest fapt si actioneaza in consecinta; in Parcul National Muntii Tatra, unele sosele au fost inchise circulatiei, autovehiculele motorizate fiind inlocuite de cele cu tractiune animala; o alternativa la circulatia pe sosele cu trafic intens in spatiile protejate o reprezinta inlocuirea acestora cu piste si poteci.

Comparativ cu caile rutiere, infrastructura reprezentata de piste si poteci corespunde intr-o masura mult mai mare dezideratelor ariilor protejate; aceasta favorizeaza plimbarile la pas, echitatia, schiatul, mersul cu bicicleta, skateboard-ul etc., escaladarile, excursiile stiintifice, motiv pentru care, in special in cadrul parcurilor nationale, preponderenta acestora trebuie incurajata. Parcurile europene sunt in general bine echipate din acest punct de vedere, pistele si potecile fiind primele elemente de infrastructura turistica ce insotesc amenajarea refugiilor. Daca aceste piste, poteci si trasee reprezinta mijlocul ideal pentru descoperirea peisajului parcurilor nationale, nu este mai putin adevarat faptul ca ele antreneaza unele perturbari si degradari care, in anumite locuri pot pune probleme; trasarea acestora necesita masuri speciale in raport cu eroziunea pe care o antreneaza utilizarea lor de catre vizitatorii adesea brutali cu natura locurilor vizitate. Studiile stiintifice americane efectuate in parcurile nationale din Muntii Stancosi au concluzionat faptul ca, atunci cand o poteca turistica este bine trasata si intretinuta, impactul utilizarii turistice este minor; pe de alta parte, daca poteca a fost creata spontan, de trecerea repetata a grupurilor de turisti prin locuri alese de acestia in scopul diminuarii efortului, impactul asupra peisajului poate fi major. Legat de relatia poteci - eroziune, Bettie Willard Scott-William, membru al IUCN (1967) conchide: 'drumul cel mai scurt este adesea o sursa de eroziune'.

Efectele frecventarii turistice a ariilor protejate prin intermediul potecilor se manifesta si la nivelul invelisului biotic. Studiile efectuate in Parcul National Grand Paradiso au aratat faptul ca, datorita echipamentului greu, inaintarea alpinistilor pe poteci este lenta, astfel incat comportamentul muflonilor nu este perturbat; dintre animale, pasarile sunt cele mai vulnerabile la prezenta omului in peisaj; spre exemplu, cocosul de munte isi abandoneaza cuibul atunci cand este deranjat; alte animale, ca de exemplu marmotele, sunt mai sociabile si se adapteaza bine prezentei umane, ceea ce, in anumite parcuri (parcul Engadine), le transforma in veritabile atractii turistice. In fapt, in timp ce natura substratului vegetatia, panta, factorii climatici si traseul ales conditioneaza calitatea unei poteci, la randul ei, utilizarea turistica depinde de mai multi factori: frecventa, numarul turistilor, perioada in care se efectueaza activitatile turistice, tipologia turistilor si a echipamentelor folosite, mijloacele de deplasare utilizate (schi, cal, bicicleta), comportamentul vizitatorilor etc.

Studiile asupra raporturilor existente intre evolutia numarului de vizitatori ai unui spatiu dat si numarul de poteci, demonstreaza cresterea corelativa a acestora cu intensitatea frecventarii turistice. Aceste studii ar trebui sa constituie puncte de plecare obligatorii pentru o amenajare coerenta, in spiritul respectului pentru natura si, in special, pentru teritoriile protejate care pot fi puse in valoare cu ajutorul unor tehnici si materiale simple, de exemplu, ansambluri de pietre, care protejeaza solurile si stabilizeaza versantii (intr-adevar costisitoare sub aspectul bugetului de timp alocat amenajarilor).O astfel de amenajare se intalneste de exemplu in Parcul National Muntii Tatra, unde accesul catre Lacul Negru (amonte de Morskie Oko) se realizeaza pe un traseu pavat cu blocuri de piatra sau dale groase, bine asamblate, astfel incat inaintarea este facila, chiar si pentru turistii fara incaltaminte corespunzatoare; eroziunea este minima, iar din punct de vedere estetic, traseul se incadreaza foarte bine in peisaj. Trebuie precizat faptul ca, amenajarea de trasee confortabile, adica pe pante ce nu depasesc 8 grade, pavate corespunzator, canalizeaza fluxul turistic si distrage interesul vizitatorilor pentru abaterea catre siturile aflate sub protectie.
in perioada hibernala, pistele si potecile pot fi utilizate ca partii pentru schi fond sau pentru sanii; acest din urma mod de deplasare este specific mai ales tarilor scandinave. Impactul schiului sau al saniilor asupra solurilor este nul, iar asupra vegetatiei este minim datorita amortizarii oferita de stratul de zapada. Se poate vorbi deci, despre o activitate sportiva si recreativa corespunzatoare pentru majoritatea parcurilor inzapezite. Nu acelasi lucru se poate spune despre practicarea schiului pe partii special amenajate.

Impactul practicarii schiului pe piste special amenajate in parcurile nationale

Practicarea schiului pe partii special amenajate presupune crearea unei infrastructuri aferente care afecteaza solul, vegetatia forestiera si lumea animala; pe culmile montane inalte, trebuie efectuate lucrari de remodelare a suprafetei topografice si deschideri in cadrul padurilor, cu largimi de 50 - 80 metri; amenajarea pistelor este insotita de lucrari destinate asigurarii masurilor de securitate: taluzuri, refugii, panouri de protectie impotriva avalanselor etc.; atunci cand stratul de zapada este subtire, talpa schiurilor distruge vegetatia subiacenta; acelasi impact negativ il exercita actiunea senilelor buldozerelor care niveleaza traseul partiilor.

Impactul utilizarii ambarcatiunilor

Un mare numar de parcuri nationale poseda in perimetrul lor diferite suprafete acvatice: lacuri glaciare, lacuri de baraj natural sau artificial, lagune, limanuri fluviatile, platforme litorale, rauri, fluvii sau chiar torenti care pot permite accesul ambarcatiunilor. Mijloacele de transport acvatic cu impact minor asupra ecosistemelor acvatice sunt:

- barcile cu vasle sau cele cu panze in scopuri utilitare sau pentru agrement;
- plutele de lemn, utilizate de exemplu, in Parcurile Nationale Pieniny (Polonia) si Durmitor (Iugoslavia);
- canoele si caiac-canoele, ca mijloace de transport preferentiale pe rauri si fluvii;
Ambarcatiunile enumerate anterior constituie excelente mijloace de descoperire a naturii, iar efectele negative asupra peisajului sunt aproape nule, cu conditia ca densitatea acestora sa nu depaseasca anumite limite de suportabilitate, atat pentru mediul natural cat si pentru confortul turistilor, situatie care poate aparea vara, la sfarsit de saptamana.
Un impact considerabil asupra ecosistemelor acvatice il exercita utilizarea ambarcatiunilor cu motor; acesta se materializeaza prin:

zgomotul puternic pe care il genereaza;

perturbarile, uneori grave, la nivelul florei si faunei acvatice, datorate miscarilor elicei, scurgerilor 'normale' sau accidentale de benzina si uleiuri de motor;

eroziunea malurilor datorata valurilor generate de deplasarea sistematica a ambarcatiunilor, asa cum este cazul lacului Sabaudia, din Parcul National Circeo (Italia).

In parcurile nationale europene, desi transporturile intensive provoaca perturbari si degradari asupra mediilor naturale, in realitate este dificila interzicerea utilizarii mijloacelor de transport, in special a autoturismelor si chiar a reglementarilor prea stricte referitoare la acest aspect, atat timp cat cererea este foarte mare, iar spatiul parcurilor are implicatii sociale. in acest context, pentru evitarea supraincarcarii peisajului, ar fi de dorit ca:

mijloacele de transport individuale sa fie inlocuite in cat mai mare masura cu mijloacele de transport public;

in cazuri exceptionale, utilizarea barcilor cu motor si infrastructura destinata practicarii sporturilor de iarna sa fie diminuate sau chiar interzise.



Necesitatea protectiei mediului inconjurator

Organizarea ansamblului Terrei pe invelisuri suprapuse si intrepatrunse la limitele lor este rezultatul a milioane de ani de individualizare a fiecarui invelis, prin statornicirea starilor de agregare a materiei in forme si structuri diferentiate si a serierii lor in raport cu forta gravitationala la intensitatile specifice planetei noastre[1].

Atmosfera si sistemul climatic global. Conditiile climatice determina o serie de particularitati ale morfogenezei si pedogenezei, influenteaza, pana la determinare, habitatul geografic terestru si se constituie in factor vital, cu caracter adesea limitativ, pentru intreaga lume organica.

In interiorul marilor zone climatice, repartizarea uscatului si a marilor, caracterele particulare ale reliefului, determina recunoasterea climatelor regionale. La scara mai redusa, prezinta interes climatele locale, avand in vedere topoclimatele - conditiile de temperatura si umiditate in interiorul si in apropierea padurii, in apropierea marilor mase de apa (lacuri naturale sau artificiale) - si microclimatele (in frunzisul unui arbore sau la nivelul vegetatiei erbacee).

In calitate de suport fizic, caracteristicile scoartei terestre induc o mare varietate a peisajelor, influentand procesele de transfer a materiei si energiei prin celelalte geosfere. In acelasi timp, desfasurarea acestora actioneaza ca un factor de modelare, care tinde sa elimine variabilitatea superficiala a scoartei terestre. Actiunea lor este contracarata de procesele de profunzime, care, influentate intr-o masura mai mica de cele de la suprafata, determinate fiind de energiile care se elibereaza la nivelul magmei, genereaza permanent noi elemente de diversitate prin participarea la edificare formelor pozitive de relief.

Componenta vie. Organismele organizate in sisteme complexe ierarhizate atat functional, cat si spatial se integreaza profund proceselor de transfer a materiei si energiei din celelalte geosfere. In ansamblul ecosferei, ca sistem biologic de dimensiune planetara, s-a creat un mecanism antientropic, unic prin caracteristicile sale.

Aceasta "economie" complexa se bazeaza pe utilizarea unei surse de energie abundente, inepuizabile si accesibile la nivelul suprafetei terestre - radiatia solara - sau pe mecanisme chimice de eliberare a energiei si pe recircularea continua a elementelor minerale. Astfel, adaptandu-se continuu la resursele disponibile in spatiul terestru, biosfera actioneaza in sensul mentinerii echilibrului propriu si al incetinirii proceselor de transformare geomorfologica a uscatului, constituind un factor moderator.

Mediul inconjurator

De la formarea sa, Pamantul a evoluat mult. Istoria sa a fost marcata de evenimente importante, ca formarea oceanelor, aparitia vietii, aparitia sau disparitia unor animale si plante. Oamenii de stiinta au numit prima perioada din istoria Pamantului Precambrian-ul (acum, 4,6 miliarde-540 milioane-de ani).

Urmeaza apoi patru perioade numite ere geologice: Era Primara (acum 540-245 milioane de ani), Era Secundara (245-64 milioane de ani), Era tertiara (acum 65-2 milioane de ani), si, in sfarsit, Era Cuaternara (acum 2 milioane de ani-pana in zilele noastre).
Din acele timpuri pana astazi, Pamantul a cunoscut o serie de schimbari majore in ceea priveste aspectul mediului inconjurator.

Prin mediu inconjurator sau mediu ambiant se intelege ansamblul de elemente si fenomene naturale si artificiale de la exteriorul Terrei, care conditioneaza viata in general si pe cea a omului in special. Sensul dat acestei notiuni in cadrul Uniunii Europene este cel al unui ansamblu de elemente care, in complexitatea relatiilor lor, constituie cadrul, mijlocul si conditiile de viata ale omului, cele care sunt ori cele care nu sunt resimtite. O alta definitie o gasim in Legea protectiei mediului, in care mediul inconjurator este ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul si subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune, cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv, valorile materiale si spirituale.

Bineinteles ca starea mediului inconjurator, ce depinde numai si numai de fiecare dintre noi, ne afecteaza in mod direct viata si sanatatea noastra. Aceasta tema "Un mediu curat - o viata sanatoasa", ar trebui sa fie o deviza pentru intreaga populatie a globului. Este nevoie de mai multa atentie si de mai multa responsabilitate din partea fiecarui cetatean pentru a trai intr-un mediu curat, pentru a respira aer curat, pentru a bea apa curata si pentru a putea folosi conditiile de viata pe care ni le ofera natura. Insa, se pare ca oamenii trateaza cu neglijenta acest aspect important al vietii lor, ceea ce duce la agravarea procesului de poluare si distrugere a mediului si implicit la distrugerea sanatatii fiecaruia dintre noi si a celor din jur.

Poluarea reprezinta modificarea componentelor naturale prin prezenta unor componente straine, numite poluanti, ca urmare a activitatii omului, si care provoaca prin natura lor, prin concentratia in care se gasesc si prin timpul cat actioneaza, efecte nocive asupra sanatatii, creeaza disconfort sau impiedica folosirea unor componente ale mediului esentiale vietii. (Conferinta Mondiala a O.N.U., Stockholm, 1972)

Din cuprinsul definitiei se poate constata clar ca cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poarta omul, poluarea fiind consecinta activitatii mai ales social - economice a acestuia.

Privita istoric, poluarea mediului a aparut odata cu omul, dar s-a dezvoltat si s-a diversificat pe masura evolutiei societatii umane, ajungand astazi una dintre importantele preocupari ale specialistilor din diferite domenii ale stiintei si tehnicii, ale statelor si guvernelor, ale intregii populatii a pamantului. Aceasta, pentru ca primejdia reprezentata de poluare a crescut si creste neincetat, impunand masuri urgente pe plan national si international, in spiritul ideilor pentru combaterea poluarii.

Poluarea mediului privita indeosebi prin prisma efectelor nocive asupra sanatatii a imbracat de-a lungul timpului mai maulte aspecte concretizate in diferite tipuri de poluare si anume:
I. Poluarea biologica, cea mai veche si mai bine cunoscuta dintre formele de poluare, este produsa prin eliminarea si raspandirea in mediul inconjurator a germenilor microbieni producatori de boli. Astfel, poluarea bacteriana insoteste deopotriva omul, oriunde s-ar gasi si indiferent pe ce treapta de civilizatie s-ar afla, fie la triburile nomade, fie la societatile cele mai evoluate.
Pericolul principal reprezentat de poluarea biologica consta in declansarea de epidemii, care fac numeroase victime. Totusi, putem afirma ca, datorita masurilor luate in prezent, poluarea biologica - bacteriologica, virusologica si parazitologica, are o frecventa foarte redusa.
II. Poluarea chimica consta in eliminarea si raspandirea in mediul inconjurator a diverselor substante chimice. Poluarea chimica devine din ce in ce mai evidenta, atat prin cresterea nivelului de poluare, cat mai ales prin diversificarea ei. Pericolul principal al poluarii chimice il reprezinta potentialul toxic ridicat al acestor substante.
III. Poluarea fizica este cea mai recenta si cuprinde, in primul rand, poluarea radioactiva ca urmare a extinderii folosiri izotopilor radioactivi in stiinta, industrie, agricultura, zootehnie, medicina etc..
Pericolul deosebit al substantelor radioactive in mediu si in potentialul lor nociv chiar la concentratii foarte reduse. Poluarii radioactive i se adauga poluarea sonora, tot ca o componenta a poluarii fizice. Zgomotul, ca si vibratiile si ultrasunetele sunt frecvent prezente in mediul de munca si de viata al omului modern, iar intensitatile poluarii sonore sunt in continua crestere.

Supraaglomerarea si traficul, doi mari poluanti fonici, au consecinte serioase asupra echilibrului psihomatic al individului. Un numar tot mai mare de persoane din orasele aglomerate recurge la specialistii psihiatri pentru a gasi un remediu pentru starea lor proasta (anxietate, palpitatii, amnezii nesteptate, lipsa puterii de concentrare, dureri de cap).

In sfarsit nu se poate trece cu vederea poluarea termica, poate cea mai recenta forma de poluare fizica cu influente puternice asupra mediului inconjurator, in special asupra apei si aerului, si, indirect, asupra sanatatii populatiei. Marea varietate a poluarii fizice, ca si timpul relativ scurt de la punerea ei in evidenta, o face mai putin bine cunoscuta decat pe cea biologica si chimica, necesitand eforturi deosebite de investigare si cercetare pentru a putea fi stapanita in viitorul nu prea indepartat.

Insa cele mai des intalnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului, poluarea aerului (atmosferica). Aceste elemente de baza vietii omenesti se pare ca sunt si cele mai afectate de actiunile iresponsabile ale fiintei omenesti.

Solul, ca si aerul si apa este un factor de mediu cu influenta deosebita asupra sanatatii. De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atat a celei de suprafata cat mai ales a celei subterane. Poluarea solului este considerata ca o consecinta a unor obiceiuri neigienice sau practici necorespunzatoare, datorata indepartarii si depozitarii la intamplare a reziduurilor rezultate din activitatea omului, a deseurilor industriale sau utilizarii necorespunzatoare a unor substante chimice in practica agricola.

Tinand seama de provenienta lor, reziduurile pot fi clasificate in:
- reziduuri menajere, rezultate din activitatea zilnica a oamenilor in locuinte si localuri publice;
- reziduuri industriale, provenite din diversele procese tehnologice care pot fi formate din materii brute, finite sau intermediare si au o compozitie foarte variata in functie de ramura industriala si de tehnologia utilizata (in industria alimentara - predominant componente organice, pe cand in industria chimica, metalurgica, siderurgica, miniera - predominant substante chimice organice sau anorganice);
- reziduuri agro - zootehnice, legate indeosebi de cresterea si ingrijirea animalelor;
Elementele poluante ale solului sunt de doua categorii:

elemente biologice, reprezentate de organisme (bacterii, virusuri, paraziti), eliminate de om si de animale, fiind in cea mai mare parte patogene. Ele fac parte integranta din diferitele reziduuri (menajere, animaliere, industriale);

elemente chimice, sunt in cea mai mare parte, de natura organica. Importanta lor este multipla: ele servesc ca suport nutritiv pentru germeni, insecte si rozatoare, sufera procese de descompunere cu eliberare de gaze toxice, pot fi antrenate in sursele de apa, pe care le degradeaza etc. Ca masuri de prevenire si combatere a poluarii solului sunt: colectarea igienica a reziduurilor menajere in recipiente speciale, indepartarea organizata si la perioade cat mai scurte a reziduurilor colectate in afara localitatilor, depozitarea controlata sau tratarea corespunzatoare a reziduurilor indepartate prin neutralizarea lor, utilizarea in agricultura, ca ingrasamant natural, a reziduurilor, incinerarea reziduurilor uscate, recuperarea si reutilizarea (reciclarea) reziduurilor etc.

Apa este un factor de mediu indispensabil vietii. Ea indeplineste in organism multiple functii, fara apa toate reactiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apa sau consumul de apa poluata are multiple consecinte negative asupra omului si sanatatii sale.
La poluarea apei contribuie un numar mare de surse, care sunt clasificate in:
Surse organizate:

- apele reziduale comunale, care rezulta din utilizarea apei in locuinte si institutii publice, bogate in microrganisme, dintre care multe patogene;

- apele reziduale industriale, provenite din diverse procese de fabricatie sau sunt utilizate la transport, ca solvent sau separator, la purificarea si spalarea materiilor prime, semifinite si finite, sau a ustensilelelor si instalatiilor, si au o compozitie heterogena.

- apele reziduale agro - zootehnice, provenite mai ales ca urmare a utilizarii apei in scopuri agricole (irigatii), cat si pentru alimentarea animalelor si salubritatea crescatoriilor de animale.

Sursele neorganizate, sunt reprezentate de apele meteorice (ploaie, zapada), reziduurile solide de tot felul, diversele utilizari necorespunzatoare (topirea inului sau canepii).
Multitudinea si variabilitatea surselor de poluare a apei conduc la pluralitatea elementelor poluante, impartite in:
- elemente biologice, reprezentate, in principal, de microorganismele patogene;
- elemente chimice, reprezentate de substante chimice organice sau anorganice;
Ca masuri de prevenire a poluarii apei sunt: interzicerea indepartarii la intamplare a reziduurilor de orice fel care ar putea polua apa, organizarea corecta a sistemelor de canalizare si a instalatiilor locale, construirea de statii de epurare, construirea de statii sau sisteme de epurare specifice pentru apele reziduale ale intreprinderilor industriale, inzestrarea cu sisteme de retinere si colectare a substantelor radioactive din apele reziduale ale unitatilor unde se produc sau se utilizeaza radionuclizi, controlul depozitarii reziduurilor solide.

Aerul formeaza invelisul gazos al Pamantului, reprezentans si el un element indispensabil vietii. Poluarea aerului consta din modificarea compozitiei sale normale (78% N, 21% O2, 0.03 CO2, 0.01% ozonul si alte gaze, vapori de apa, pulberi) in mod deosebit prin patrunderea in atmosfera a unor elemente straine si cu efecte nocive.

Sursele de poluare a aerului sunt:

  • Surse naturale, reprezentate de diversele procese care se petrec in natura sunt:
    - solul, care sufera fenomene de eroziune si macinare cu eliberare de particule foarte fine;
    - plantele si animalele, care pot elimina in aer diverse elemente (fulgi, polen, par) eruptiile vulcanice, care arunca in aer mari cantitati de gaze, particule solide;
  • Sursele artificiale, reprezentate de activitatile omului:

procesele de combustie, de la incalzirea locuintelor si pana la combustibilul utilizat pentru producerea de energie in scopuri industriale;

procesele industriale, constituite din raspandirea in aer a diversilor poluanti eliminati de intreprinderile industriale;

transporturile, constand in transporturi de tip feroviar, naval si aerian si in special rutier;
Ca elemente poluante principale sunt: suspensiile, reprezentate de particulele solide sau lichide dispersate in atmosfera; gazele sub forma de poluanti in stare gazoasa, raspanditi in atmosfera;
Masurile cele mai importante pentru impiedicarea poluarii masive a atmosferei sunt: construirea de intreprinderi in afara zonelor de locuit, tratarea prealabila a combustibilului folosit sau a unor materii prime pentru reducerea concentratiei de poluanti, asigurarea unor arderi complete a combustibililor utilizati in industrie, inzestrarea intreprinderilor industriale cu instalatii de retinere a poluantilor, reglarea corespunzatoare a arderilor la autovehicule pentru reducerea eliminarii poluantilor, inlocuirea combustibilului inferior cu cel superior, mai putin poluant, amenajarea cat mai multor spatii verzi etc.

Formele de poluare sunt foarte diverse si afecteaza multe aspecte ale Terrei. Unele din efectele devastatoare ale poluantilor nu pot fi observate in momentul poluarii insa, in timp, consecintele majore vor afecta intreaga planeta si in acelasi timp si pe cel care da nastere aceastei situatii : omul. Desi o parte din poluarea mediului este rezultatul unor fenomene naturale cum ar fi eruptiile vulcanice, cea mai mare parte este cauzata de activitatile umane.

Actiunea mediului poluant asupra organismului uman este foarte variata si complexa. Ea poate merge de la simple incomoditati in activitatea omului, disconfortul, pana la perturbari puternice ale starii de sanatate si chiar pierderea de vieti omenesti. Aceste efecte au fost sesizate de multa vreme, insa omul a ramas tot iresponsabil fata de natura. Efectele acute au fost primele asupra carora s-au facut observatii si cercetari privind influenta poluarii mediului asupra sanatatii populatiei. Ele se datoreaza unor concentratii deosebit de mari ale poluantilor din mediu, care au repercusiuni puternice asupra organismului uman.

Efectele cronice reprezinta formele de manifestare cele mai frecvente ale actiunii poluarii mediului asupra sanatatii. Acestea se datoreaza faptului ca in mod obisnuit diversii poluanti existenti in mediu nu ating nivele foarte ridicate pentru a produce efecte acute, dar prezenta lor, continua chiar la concentratii mai scazute, nu este lipsita de consecinte nedorite. Efectele cronice au insa o deosebita importanta si sub aspect economic si social.

Incarcarea organismului populatiei expuse cu anumiti poluanti cunoscuti a avea calitati de depozitare in anumite organe reprezinta un alt aspect important al influentei poluarii mediului asupra sanatatii. Este vorba, in special, de plumb, de cadmiu, de pesticide organo - clorurate, de unele substante radioactive si alti poluanti care intra in aceasta categorie.

Efectele indirecte ale poluarii constau insa si din influentele asupra faunei si florei, care uneori sunt mult mai sensibile decat organismul uman la actiunea diversilor poluanti. Se stie astfel ca animalele, pasarile, insectele, unele organisme acvative, ca si plantele sufera influenta poluantilor pana la disparitia sau distrugerea lor.

Cunoasterea acestor efecte ale poluarii mediului asupra sanatatii a condus la necesitatea instituirii unor masuri de protectie a mediului inconjurator. S-a afirmat ca toate efectele asupra sanatatii oamenilor aratate mai sus sunt rezultatul ruperii echilibrului dintre organismul uman si mediuul inconjurator. In anumite situatii de poluare s-au inregistrat numeroase cazuri de: bronhopneumopatii, bronsite, cancer pulmonar (poluarea aerului), febra tifoida, dizenteria, holera, poliomelita, hepatita epidemica, amibiaza, lambliazafascioloza, intoxicatii (poluarea apei).

In concluzie, se pare ca poluarea mediului inconjurator dauneaza foarte mult sanatatii omului si de aceea ar trebui sa ne indreptam cu totii atentia asupra acestei consecinte a poluarii.
Intrucat mediul ne ofera conditiile de trai de care avem necesara nevoie, la nivel international au fost stabilite unele zile pentru a fi dedicate mediului inconjurator:

22 martie - Ziua mondiala a protectiei apelor

27 martie - Ziua internationala a apei

1 aprilie - Ziua internationala a pasarilor

15 aprilie - Ziua padurii

22 aprilie - Ziua Pamantului

5 iunie - Ziua mondiala a mediului

8 iunie - Ziua mondiala a oceanelor

16 septembrie - Ziua internationala a ozonului

4 octombrie - Ziua internationala a protectiei animalelor

6 octombrie - Ziua mondiala a habitatului

Aceste zile oficiale recunoscute la nivel international, formeaza "calendarul ecologistului", si fiecare pamantean ar trebui sa-si aminteasca, in aceste momente, importanta faptului de a trai intr-un mediu nepoluat, curat, si totodata sa-si dea seama cat de esential este acest lucru pentru viata sa. In aceste zile, numerose organizatii nonguvernamentale si organisme internationale, incearca, pe diferite cai, sa atraga atentia populatiei asupra efectelor majore pe care le-ar avea traiul intr-un mediu poluat, murdar si plin de substante toxice.

Protectia mediului inconjurator a aparut ca problema a omenirii numai in zilele noastre, respectiv atunci cand omul a cucerit intreg spatiu al Terrei, prielnic vietii. Acum, bogatiile si resursele de energie au fost afectate in asa masura incat se intrevede epuizarea rapida a unora dintre ele, iar unele conditii esentiale existentei umane, ca apa sau aerul, dau semne de otravire. Se deduce astfel posibilitatea ca viitorul omenirii sa fie pus sub semnul intrebarii, daca bineinteles nu se iau masuri energice de protectie a planetei.

Omul a inteles ca face si el parte din natura, ca Terra si resursele ei sunt limitate, ca aceasta planeta functioneaza ca un sistem si ca dereglarile produse intr-un loc pot avea repercusiuni pentru un intreg circuit, inclusiv pentru om. Omenirea nu poate renunta insa la ritmurile inalte ale dezvoltarii economice. Calea pentru realizarea acestor ritmuri, cu mentinerea unei bune calitati a mediului, este exploatarea acestuia in asa fel incat sa se poata regenera si conserva in permanenta.

Primele initiative de ocrotire a mediului au aparut acum aproximativ 200 de ani, din necesitatea salvarii unor specii pe cale de disparitie. Cu timpul, motivele care au impus ocrotirea naturii s-au diversificat. Incepand din 1970, au aparut semne clare de imbolnavire a planetei: subtierea stratului de ozon, incalzirea globala, ploile acide, poluarea apelor, a aerului si a solului. Oamenii au inceput sa inteleaga necesitatea adoptarii unui comportament responsabil fata de natura. Insa responsabilitatea omului pentru ocrotirea mediului inconjurator este atat individuala, dar mai ales colectiva: protectia naturii angajeaza colaborare si sprijin reciproc pe plan local, judetean, national si mai ales international.

Construind fabrici si uzine, dezvoltand orasele si transporturile, defrisand padurile pentru a folosi lemnul si a mari suprafetele agricole, aruncand nepasator in apa si in aer cantitati mari de deseuri toxice omul a stricat echilibrul natural existent in mediul inconjurator, asa incat uneori si-a pus in pericol insasi viata lui. In asemenea situatie, fiinta umana s-a vazut nevoita sa ia atitudine pentru inlaturarea raului pe care l-a produs si sa treaca urgent la luarea unor masuri pentru protectia mediului inconjurator, pentru mentinerea in natura a unui echilibru normal intre toti factorii care compun mediul.

Pentru ca Pamantul sa ramana o planeta vie, interesele oamenilor trebuiesc corelate cu legile naturii. Organizatii nonguvernamentale au luat fiinta la nivel local, national si international pentru combaterea poluarii din lumea intreaga. In lume exista numerose organizatii de acest tip, dintre care se disting: FEEE (Fundatia Europeana de Educatie pentru Mediu), GREENPEACE, POWERFULL INFORMATION (Marea Britanie), UNESCO (Organizatia Natiunilor Unite pentru educatie, stiinta si cultura), PNUE (Programul Natiunilor Unite pentru mediul inconjurator).

La nivel national exista de asemenea numeroase organizatii al caror scop este de a atrage interesul populatiei asupra protectiei mediului: Ministerul apelor, padurilor si protectiei mediului, Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii din cadrul Academiei Romane, ECOSENS (Bucuresti), ALBAMONT (Alba Iulia), ECOTUR (Sibiu), MARENOSTRUM (Constanta), PRIETENII PAMANTULUI (Galati), CENTRUL CARPATO - DANUBIAN DE GEOECOLOGIE (Bucuresti) : coord. proiect ECO - SCHOOLS , OAMENII SI MEDIUL INCONJURATOR (Tg. Mures), FOCUS ECO CENTER (Ploiesti), ECO - LIFE (Bacau).

Totodata, exista si cateva organizatii care actioneaza pentru ocrotirea mediului in judet: Agentia de supraveghere si protectie a mediului, ECO - TERRA (Vaslui), Prietenii Naturii (Barlad), Ecos (Barlad), Montana (Barlad), Concordia (Barlad)

Asigurarea unei calitati corespunzatoare a mediului, protejarea lui - ca necesitate supravietuirii si progresului - reprezinta o problema de interes major si certa actualitate pentru evolutia sociala. In acest sens, se impune pastrarea calitatii mediului, diminuarea efectelor negative ale activitatii umane cu implicatii asupra acestuia.

Poluarea si diminuarea drastica a depozitelor de materii regenerabile in cantitati si ritmuri ce depasesc posibilitatile de refacere a acestora pe cale naturala au produs dezechilibre serioase ecosistemului planetar.

Protectia mediului este o problema majora a ultimului deceniu dezbatuta la nivel mondial, fapt ce a dat nastere numeroaselor dispute intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare. Acest lucru a impus infiintarea unor organizatii internationale ce au ca principale obiective adoptarea unor solutii de diminuare a poluarii si cresterea nivelului calitatii mediului in ansamblu.

Cercetarile amanuntite legate de calitatea mediului, de diminuarea surselor de poluare s-au concretizat prin intermediul unui ansamblu de actiuni si masuri care prevad:

cunoasterea temeinica a mediului, a interactiunii dintre sistemul economic si sistemele naturale; consecintele acestor interactiuni; resursele naturale trebuiesc utilizate rational si cu maxim de economicitate

prevenirea si combaterea degradarii mediului provocata de om, dar si datorate unor cauze naturale

armonizarea intereselor imediate si de perspectiva ale societatii in ansamblu sau a agentilor economici privind utilizarea factorilor de mediu. Pentru protejarea mediului, in primul rand trebuie identificate zonele afectate, evaluat gradul de deteriorare si stabilite cauzele care au produs dezechilibrele respective.

In ceea ce privesc modalitatile de protejare trebuie solutionate trei categorii de probleme:
' crearea unui sistem legislativ si institututional adecvat si eficient care sa garanteze respectarea legilor in vigoare.

' evaluarea costurilor actiunilor de protejare a mediului si identificarea surselor de suportare a acestora.

' elaborarea unor programe pe termen lung corelate pe plan national si international referitor la protejarea mediului.

In ceea ce priveste evaluarea costurilor si stabilirea modului in care aceste sunt suportate se poate sustine ca protejarea mediului este costisitoare si nu pot fi intotdeauna identificati factorii poluarii. Datorita acestei situatii costurile de protejare a mediului se impart intre societatile comerciale potentiale poluatoare si stat. Fondurile alocate protejarii mediului difera de la o tara la alta in functie de nivelul de dezvoltare al fiecareia.

Pentru elaborarea unor programe pentru protejarea mediului, trebuie identificati toti factorii de mediu si zonele in care pot aparea probleme de poluare a acestora. Un astfel de program presupune identificarea zonelor, evaluarea costurilor necesare si stabilirea responsabilitatilor pentru derularea proiectelor.

Presiunea activitatii omului asupra mediului natural creste foarte rapid. De asemenea, se accelereaza dezvoltarea industriala, schimburile, circulatia marfurilor, spatiul ocupat, parcurs si utilizat pentru activitatile umane este din ce in ce mai vast. Aceasta evolutie isi pune amprenta in mod nefavorabil asupra mediului si a componentelor sale.

Un alt factor care dauneaza mediului este modernizarea transporturilor, accesibilitatea lejera in spatiile verzi. Comportamentul individului polueaza mediul intr-o masura mai mare sau mai mica, fie sub forma activitatii cotidiene, fie a consumurilor turistice.

Prin dezvoltarea activitatii umane sunt afectate toate componentele mediului in proportii diferite. Dintre aceste elemente cele mai importante sunt: peisajele, solul, apa, flora, fauna, monumentele, parcurile si rezervatiile, precum si biosfera.

In consecinta, conservarea functiilor igienico-sanitare, recreativa si estetica ale elementelor componente ale mediului natural constituie garantia unei dezvoltari continue a societatii umane.



Protectia mediului - componenta obligatorie a dezvoltarii economice

Datorita faptului ca societatea contemporana a avut ca principiu de baza goana dupa profit, au fost neglijate costurile sociale ale dezvoltarii, ajungandu-se la o contradictie puternica intre societatea industriala si sistemul ecologic al planetei noastre. Atata timp cat civilizatia ca intreg, cu puterea ei tehnologica de care dispune, continua sa urmeze un tipar in gandire ce incurajeaza dominarea si exploatarea resurselor naturale - si a mediului, in general - pentru castiguri pe termen scurt, indiferent de ceea ce am face noi ca indivizi, dezastrul nu va putea fi evitat. Concluzia ce se poate trage este aceea ca este timpul sa realizam faptul ca salvarea mediului trebuie considerata ca un principiu central de organizare al civilizatiei noastre.

Intensitatea, ca de altfel si complexitatea procedeelor economice in conditiile actuale nu pot fi abordate fara a se tine cont si de aspectele ecologice. Ignorarea acestor aspecte duce la aparitia unor noi dezechilibre ecologice si, totodata, agravarea celor existente. Mediul inconjurator si dezvoltarea economica sunt indisolubil legate, primul reprezentand locul in care traim cu totii, iar dezvoltarea este ceea ce facem cu totii pentru a ne imbunatati soarta in acest mediu. Intensificarea activitatii umane, urmata de cresterea economica, creste presiunea asupra mediului inconjurator si, in special asupra mediului natural, fie prin consumul irational de resurse si spatii, fie prin producerea unor deseuri pe care natura nu le poate absorbi si care au efecte negative.

In vederea satisfacerii trebuintelor lor, oamenii sunt tentati sa consume cat mai multe resurse naturale, materii prime si energie, fara a se gandi la consecinte. Asa se face ca dezvoltarea economica preponderent cantitativa a cunoscut timp de secole, o crestere exponentiala in intreaga lume, ea bazandu-se pe tehnologii liniare, mari consumatoare de materii prime, energie si resurse. Acest tip de dezvoltare poate fi considerat responsabil pentru multe dintre dificultatile zilelor noastre. In primul rand nu s-a urmarit valorificarea tuturor componentelor materiilor prime intrate in procesul de productie; in consecinta, la o serie de materii prime se utiliza doar un procent mic, restul fiind considerat reziduu sau deseu si se deversa in apa sau atmosfera sau, in alte cazuri, era depus direct pe sol, ceea ce avea ca rezultat poluarea solului si a panzei freatice. In al doilea rand, consumul ridicat de materii prime si resurse minerale neregenerabile a determinat epuizarea intr-un interval de timp relativ scurt a stocurilor de resurse. In cel de-al treilea rand, agricultura datorita utilizarii de utilaje din ce in ce mai specializate, a pesticidelor, erbicidelor si ingrasamintelor chimice, a devenit, pe langa consumatoare de resurse neregenerabile si o sursa, deloc de neglijat, de poluare a solului, a panzei freatice si a apelor de suprafata. In unele cazuri, pentru cresterea suprafetelor arabile au fost defrisate paduri, ceea ce a avut drept rezultat modificari ale peisajului prin alunecari de teren sau inundatii. In al patrulea rand, industrializarea puternica a determinat concentrarea populatiei in mari aglomerari urbane, consecinta fiind cresterea numarului de agenti poluanti.

Evolutia economica arata ca o astfel de dezvoltare a afectat mediul natural sub mai multe aspecte: biologic (prin infestarea cu substante nocive; prin poluarea sonora); estetic (prin degradarea sau disparitia unor peisaje; prin crearea de peisaje modificate, unele aparute in urma depozitarii necontrolate a deseurilor menajere si industriale); functional (prin afectarea factorilor de mediu - apa, aer, sol).

In aceste conditii are loc degradarea mediului inconjurator, poluarea sa si aparitia dezechilibrelor ecologice, cu consecinte incalculabile asupra dezvoltarii economice si asupra calitatii vietii.

Acest tip de dezvoltare economica bazata pe utilizarea abuziva si irationala a resurselor neregenerabile si regenerabile nu poate continua la infinit. Este necesara schimbarea atitudinii si a gandirii, renuntarea la vechile tipare economice pentru a putea asigura integritatea pe termen lung a sistemelor naturale care intretin viata pe pamant. Totodata trebuie realizata o dezvoltare economica aflata in acord cu necesitatile si constrangerile naturii, dezvoltare care cere asigurarea legaturii dintre politica economica si cea ecologica la toate nivelurile statului si in toate ramurile economiei. Armonizarea extinderii activitatilor economice cu ocrotirea mediului inconjurator cere recunoasterea faptului ca dezvoltarea economica este capabila de a genera beneficii ecologice, tot asa cum ecosistemele sanatoase implica beneficii economice.

Dezvoltarea economica ridica nivelul aspiratiilor societatii si genereaza cerinte de imbunatatire ecologica. Sporirea veniturilor si ridicarea nivelului de trai aduc dupa sine satisfacerea nevoilor materiale fundamentale si in felul acesta, cand prezentul este sigur, oamenii isi pot concentra atentia asupra viitorului, acordand problemelor de mediu importanta cuvenita.

Desi corelatia dintre cresterea venitului si preocuparile ecologice este aceeasi pe plan international, totusi exista diferente in ceea ce priveste tarile puternic industrializate si tarile lumii a III-a si tarile foste comuniste.

In tarile puternic industrializate, tari cu o economie puternica si cu un nivel de trai mai ridicat, tendinta este aceea de a se aloca mai mult timp si mai multe fonduri si resurse problemelor ecologice, ceea ce duce la o conditie ecologica mai buna, la un mediu mai putin poluat. Pe de alta parte, tarile subdezvoltate, care au de luptat cu saracia, cu datoriile externe si cu grave probleme sociale nu dispun de timp, fonduri banesti si resurse pentru ocrotirea naturii. Consecintele acestor probleme sunt deosebit de grave: mediul nu este sanatos, factorii de mediu sunt puternic afectati de poluare, iar calitatea vietii populatiei lasa de dorit.

Expertii apreciaza ca si in tarile subdezvoltate, progresul economic realizeaza o conciliere intre mediul natural si presiunile la care acesta este supus prin reducerea saraciei si limitarea cresterii populatiei. Cresterea necontrolata a populatiei in aceste tari in ultimele decenii a dus la intensificarea presiunilor asupra mediului natural; oamenii au incercat sa-si asigure existenta prin: defrisarea masiva a terenurilor impadurite pentru extinderea suprafetelor de cultivat (pentru a-si putea asigura hrana si totodata lemnul pentru incalzit si preparat hrana); utilizarea de substante toxice si a pesticidelor pentru obtinerea de recolte mai bogate; activitati industriale puternic poluante s.a.

Rezultatele au fost dintre cele mai triste, ducand atat la o poluare ridicata a solului, atmosferei, apelor freatice si de suprafata, cat si la disparitia unor specii de plante si animale.

Limitarea cresterii populatiei se realizeaza prin reducerea ratei natalitatii. Dar pentru ca rata natalitatii sa scada este necesara educarea populatiei, in special a femeilor si copiilor, existand o corelatie intre educatie si scaderea ratei natalitatii. In cazul in care rata natalitatii va continua sa creasca, atat castigurile ecologice cat si potentialul investitiilor ecologice vor scadea. Pe de alta parte, pe masura ce tarile se dezvolta din punct de vedere economic, rata natalitatii tinde sa scada, lucru evident in tarile puternic industrializate. Educatia si dezvoltarea economica sunt cele mai sigure cai pentru obtinerea stabilitatii demografice si reducerea saraciei.

Dezvoltarea economica, prin beneficiile aduse, apare in relatia prosperitate-progres atat in partea de cerere, cat si in partea de oferta: in partea de cerere apare prin beneficiile pe care le aduce - cerinte mai mari in ceea ce priveste calitatea mediului inconjurator in tarile industrializate si reducerea presiunii asupra mediului in tarile subdezvoltate, iar in partea de oferta apare prin faptul ca genereaza resursele financiare pentru ca imbunatatirea calitatii mediului sa fie posibila.

In concluzie, pentru reducerea presiunilor asupra mediului in-conjurator este necesara elaborarea unei strategii de dezvoltare economica care sa fie in acord cu mediul. Pentru aceasta, dezvoltarea economica trebuie sa se bazeze pe administrarea rationala a resurselor naturale (indiferent ca sunt regenerabile sau neregenerabile), pe adoptarea unor decizii intelepte cand este necesara extinderea in industrie si agricultura (trebuie evitate atat industriile puternic poluante, cat si o agricultura extensiva in care sunt utilizate fara discernamant diferite substante toxice - pesticide, erbicide, fungicide si ingrasaminte chimice - pentru obtinerea de recolte bogate). Daca dezvoltarea economica se realizeaza in consens cu natura, genereaza numeroase beneficii: noi locuri de munca, stabilitate economica si chiar progres social si economic.

POLUAREA MEDIULUI INCONJURATOR

Cele mai des intalnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului, poluarea aerului. Aceste elemente de baza pentru viata omului se pare ca sunt si cele mai afectate de actiunile iresponsabile ale fiintei omenesti.

Solul, ca si apa si aerul, este un factor de mediu cu influenta deosebita asupra sanatatii. De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atat a celei de suprafata, cat, mai ales, a celei subterane.

Apa este un factor de mediu indispensabil vietii. Ea indeplineste in organism multiple functii. Fara apa, toate reactiile biologice devin imposibile. Lipsa de apa sau consumul de apa poluata favorizeaza multiple consecinte negative asupra sanatatii omului.

Poluarea reprezinta modificarea componentelor naturale prin prezenta unor componente straine, numite poluanti, ca urmare a activitatii omului si care provoaca, prin natura lor, prin concentratia in care se gasesc si prin timpul cat actioneaza, efecte nocive asupra sanatatii, creeaza disconfort sau impiedica folosirea unor componente ale mediului, esentiale vietii (Conferinta Mondiala a ONU, Stockholm, 1972). Din cuprinsul definitiei se poate constata clar ca cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poarta omul, poluarea fiind consecinta activitatii, mai ales, social-economice a acestuia.

Privita istoric, poluarea mediului a aparut o data cu omul, dar s-a dezvoltat si s-a diversificat pe masura evolutiei societatii umane, ajungand astazi una dintre importantele preocupari ale specialistilor din diferite domenii ale stiintei si tehnicii, ale statelor si guvernelor, ale intregii populatii a pamantului. Aceasta, pentru ca primejdia reprezentata de poluare a crescut si creste neincetat, impunand masuri urgente pe plan national si international, in spiritul ideilor pentru combaterea poluarii.

Poluarea poate fi naturala si artificiala. Principalele surse naturale ale poluarii sunt eruptiile vulcanice, furtunile de praf, incendiile padurilor, gheizerele sau descompunerea unor substante organice.

Eruptiile vulcanice genereaza produsi gazosi, lichizi si solizi, exercitand influente negative asupra puritatii atmosferice. Cenusile vulcanice, impreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic si alte numeroase gaze, sunt suflate in atmosfera, unde formeaza nori grosi, care pot pluti pana la mari distante de locul de emitere. Timpul de ramanere in atmosfera a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani.

Furtunile de praf sunt, si ele, un important factor de poluarea a aerului. Terenurile afanate din regiunile de stepa, in perioadele lipsite de precipitatii, pierd partea aeriana a vegetatiei si raman expuse actiunii de eroziune a vantului. Vanturile continue, de durata, ridica de pe sol o parte din particule, care sunt retinute in atmosfera perioade lungi de timp. Depunerea acestor particule, ca urmare a procesului de sedimentare sau a efectului de spalare exercitat de ploi, se poate produce la mari distante fata de locul de unde au fost ridicate.

Incendiile naturale sunt o importanta sursa de fum si cenusa, care se produc atunci cand umiditatea climatului scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit de raspandit, mai ales in zona tropicala, desi, in general, gradul de umiditate al padurilor din aceasta zona nu este de natura sa favorizeze izbucnirea incendiului.

Din punct de vedere al surselor de poluare produse de om (artificiale), se disting:

- poluare industriala  20-25%

- poluare casnica   50-60%

- poluare datorata mijloacelor de transport    20-25%.

Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scara mondiala. Procesele de productie industriala si productia de energie a industriei sunt principalele surse de poluare atmosferica, dar la aceasta putem adauga orice arderi din care rezulta substante poluante.

Gazele industriale, gazele rezultate din arderi, fie ca e vorba de incalzirea locuintelor sau de gazele de esapament eliminate de autovehicule, polueaza atmosfera cu numeroase substante daunatoare sanatatii, aceste substante provocand, printre altele, boli respiratorii si alergii, precum si ploi acide ce distrug padurile.

Praful, cenusa si fumul au o proportie destul de mare in totalitatea poluantilor care exista in atmosfera. Sursele artificiale generatoare de praf, cenusa si fum cuprind, in general, toate activitatile omenesti bazate pe arderea combustibililor lichizi, solizi sau gazosi. O importanta sursa industriala, in special de praf, o reprezinta industria materialelor de constructii, care are la baza prelucrarea unor roci naturale (silicati, argile, calcar, magnezit, ghips etc.).

Monoxidul de carbon (CO) este un gaz foarte periculos, ce are o pondere din ce in ce mai mare printre poluantii devastatori.

Aerul pe care il inspiram este parte din atmosfera, acest amestec de gaze ce acopera globul pamantesc, amestec ce asigura viata si ne protejeaza de razele daunatoare ale Soarelui. Echilibrul natural al gazelor atmosferice este amenintat acum de activitatea omului. Aceste pericole sunt reprezentate de efectul de sera, incalzirea globala, poluarea aerului, subtierea stratului de ozon si ploile acide.

Stratul de ozon din stratosfera ne protejeaza, retinand razele ultraviolete ale soarelui. Deoarece in zilele noastre a crescut foarte mult folosirea frigiderelor, detergentilor etc., gazele emanate de acestea au ajuns in aer in cantitati mai mari decat cele care ar putea fi suportate de atmosfera. Pe masura ce se ridica, ele descompun, distrug stratul de ozon. O mare gaura in ozon se dezvolta deasupra Antarcticii, timp de cateva luni, in fiecare an.

Gazele de sera, rezultate din procesele industriale si din agricultura, deregleaza echilibrul atmosferic, retin razele infrarosii si le reflecta pe suprafata Pamantului. In consecinta, creste temperatura medie globala. Stratul gros de agenti poluanti eliberati de un oras mare poate crea o ceata sufocanta, mai ales cand nu exista curenti de aer care sa imprastie poluantii. Gazele acide emanate de cosurile fabricilor si de autovehicule se amesteca cu precipitatiile, rezultand ploi acide care distrug cladiri si paduri si omoara pestii. Unii agenti poluanti ajung in atmosfera, distrugand ozonul natural care protejeaza animalele si plantele impotriva razelor ultraviolete nocive ale Soarelui.

Ploaia acida distruge plantele si animalele. Ele spala nutrientii de pe sol si frunze, acestea se ingalbenesc si mor. Aluminiul eliberat de ploi slabeste radacinile copacilor, favorizand distrugerea lor. Paduri intregi au disparut din aceasta cauza. Este si mai rau daca ploaia acida ajunge in rauri sau lacuri, pentru ca acestea transporta otrava la distanta, omorand si cele mai mici organisme. Pestii sunt determinati de aluminiu sa produca o mucoasa lipicioasa, care le infunda branhiile si ii "sufoca" in cele din urma. Apele acide distrug si icrele.

Gazul carbonic (CO2, dioxidul de carbon) este cel mai important gaz din ciclul carbonului. Inofensiv, el asigura clorul necesar fotosintezei. Lasa sa treaca undele scurte ale radiatiilor solare in atmosfera, absorbind undele lungi ale radiatiilor Pamantului, ceea ce provoaca o reincalzire a aerului (efectul de sera).

Activitatile casnice sunt, fie ca vrem sau nu, o importanta sursa de poluare. Astazi, in multe tari in curs de dezvoltare, lemnul de foc este la fel de vital ca si elementele, pretul sau crescand permanent. Aceasta crestere este datorata restrangerii suprafetelor impadurite. Multe tari, altadata exportatoare de material lemnos, au devenit importatoare, in masura in care nu s-au preocupat de regenerarea fondului forestier.

Ca masuri de prevenire a poluarii apei, amintim: interzicerea indepartarii la intamplare a reziduurilor, de orice fel, care ar putea polua apa, oragnizarea corecta a sistemelor de canalizare si a instalatiilor locale, construirea de statii de epurare, inzestrarea cu sisteme de retinere si colectare a substantelor radioactive din apele reziduale ale unitatilor unde se produc sau se utilizeaza radionuclizi, controlul depozitarii reziduurilor solide etc.

Poluarea solului este considerata ca o consecinta a unor obiceiuri neigienice sau practici necorespunzatoare. Este datorata indepartarii si depozitarii la intamplare a reziduurilor rezultate din activitatea omului, a deseurilor industriale sau utilizarii necorespunzatoare a unor substante chimice in practica agricola. Tinand seama de provenienta lor, reziduurile pot fi clasificate astfel:

reziduuri menajere, rezultate din activitatea zilnica a oamenilor in locuinte si localuri publice;

reziduuri industriale, provenite din diversele procese tehnologice, care pot fi formate din materii brute, finite sau intermediare si au o compozitie foarte variata, in functie de ramura industriala si de tehnologia utilizata (in industria alimentara - predominant componente organice, pe cand in industria chimica, metalurgica, siderurgica, miniera - predominant substante organice si anorganice);

reziduuri agro-zootehnice, legate indeosebi de cresterea si ingrijirea animalelor.

Elementele poluante ale solului sunt de doua categorii:

Elementele biologice, reprezentate de organisme (bacterii, virusuri, paraziti), eliminate de om si de animale, fiind, in majoritate, patogene.

Elementele chimice sunt, in cea mai mare parte, de natura organica. Importanta lor este multipla: servesc ca suport nutritiv pentru germeni, insecte si rozatoare, sufera procese de descompunere cu eliberare de gaze toxice, pot fi antrenate in sursele de apa, pe care le degradeaza etc.

Ca masuri de prevenire si combatere a poluarii solului, amintim: colectarea igienica a reziduurilor menajere in recipiente speciale, indepartarea organizata si la perioade cat mai scurte a reziduurilor colectate in afara localitatilor, depozitarea controlata sau tratarea corespunzatoare a reziduurilor indepartate prin neutralizarea lor, utilizarea in agricultura, ca ingrasamant natural a reziduurilor, incinerarea reziduurilor uscate, recuperarea si reutilizarea (reciclarea) reziduurilor etc.

Construind fabrici si uzine, dezvoltand orasele si transporturile, defrisand padurile pentru a folosi lemnul si a mari suprafetele agricole, aruncand nepasator in apa si in aer cantitati mari de deseuri toxice, omul a stricat echilibrul natural existent in mediul inconjurator, asa incat, uneori, si-a pus in pericol chiar viata. In asemenea situatie, fiinta umana s-a vazut nevoita sa ia atitudine pentru inlaturarea raului pe care l-a produs si sa treaca urgent la luarea unor masuri pentru protectia mediului inconjurator, pentru mentinerea in natura a unui echilibru normal intre toti factorii care compun mediul.

Pentru ca Pamantul sa ramana o planeta vie, interesele oamenilor trebuiesc corelate cu legile naturii.




Tufescu, V., Tufescu, M. (1981), Ecologia si activitatea umana, Ed. Albatros, Bucuresti, p.21

Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }