Relieful Romaniei

Relieful Romaniei

Trasaturi generale ale reliefului Romaniei

Relieful Romaniei este diversificat din punct de vedere genetic si tipologic . Astfel , intr-un spatiu relativ restrans se intalnesc tipuri si forme genetice de relief extrem de diferite , Romania beneficiind de un potential natural exceptional .

O a doua trasatura a reliefului Romaniei o constituie ecartul latitudinal cuprins intre 0 m care reprezinta nivelul Marii Negre si 2544 m , altitudinea maxima din Carpatii romanesti . Aceasta valoare maxima este situata in partea centrala a tarii fata de punctele extreme inregistrandu-se pante totale apropiate ca valoare : 9,3 m / km inspre S , apoi 7,6 m / km spre N , 6,5 m / km spre E si 5,8 m / km spre V .

O a treia trasatura generala o constituie dispunerea reliefului Romaniei pe mari trepte altitudinale : o treapta periferica de campie cu altitudini reduse , urmata apoi de o treapta intermediara a podisurilor si dealurilor cu altitudini medii si o a treia treapta , superioara caracteristica domeniului montan cu altitudinile cele mai mari .

O alta trasatura este reprezentata de apoximativa proportionalitate a celor 3 trepte majore de relief . Circa din teritoriu o reprezenta treapta de campie cu altitudini de sub 200 de metri . Apoi, reprezenta treapta intermediara a podisurilor si a dealurilor cu altitudini intre 200 - 700 m si treapta montana cu altitudini de peste 700 m .

Tinand cont de faptul ca unele masive montane au altitudini medii de sub 700 m , scade usor ponderea treptei deluroase si de podis in favoarea celei montane .

Urmatoarea trasatura generala a reliefului o reprezinta dispunerea generala a reliefului in trepte relativ concentrice . Asadar , cele 3 mari trepte de relief au o dispunere inelar concentrica avand in partea centrala inelul carpatic . In interiorul arcului carpatic functioneaza o vasta arie depresionara cunoscuta sub denumirea de Depresiunea Colinara a Transilvaniei .

In exteriorul inelului carpatic se dezvolta un al doilea inel deluros reprezentat prin Subcarpati in estul Carpatilor de Curbura in estul Orientalilor , Podisul Mehedinti si prin Dealurile Vestice in V . In exteriorul inelului deluros se dezvolta un semi-inel cu un relief de campie , respectiv in partea de S-E si de S a Romaniei , prin Campia Dunarii de Jos si in partea de V prin Campia de Vest ca parte componenta a Campiei Panonice .

O alta trasatura o reprezinta complementaritatea celor 3 mari trepte de relief care functioneaza ca zone de complementaritete prin transferuri de energie si masa din treptele superioare inalte spre cele joase periferice .

TRASATURI MORFOMETRICE

ALE RELIEFULUI

In aceasta categorie se includ toate trasaturile reliefului care pot fi cuantificate prin masuratori directe sau indirecte . Dintre aceste trasaturi cele mai importante sunt :

hipsometria / altimertia ,

energia de relief

densitatea fragmentarii reliefului

panta / declivitatea si

expozitia .

Hipsometria reda nivelele altitudinale ale reliefului reprezentate prin valori minime , maxime si medii .

Valoarea medie a altitudinii la nivelul teritoriului actual este de 420 m ceea ce reprezinta o altitudine comparabila cu cea a Europei de Est (Podisul Volano-Podolic). Dintre cele 3 trepte de relief altitudinea cea mai mare este caracteristica treptei montane . Astfel , altitudinea medie a Carpatilor este de 840 m , dar cu valori diferentiate in cazul celor 3 catene : 1135 m in Carpatii Meridionali , circa 950 m in Orientali si 655 m in Occidentali .

Prin altitudinea medie de 840 m teritoriul carpatic romanesc se incadreaza in categoria muntilor josi ai Europei . Astfel ca ponderea altitudinii mai mari de 1000 m ocupa circa 10% , iar cele mai mari de 2000 m 1% din teritoriul tarii .

Treapta deluroasa si de podis a Romaniei detine o altitudine medie de

495 m ceea ce presupune o diferenta a altitudinii medii de aproape 500 m fata de trepata montana Datorita acestei diferente se realizeaza un important transfer de materiale din domeniul montan spre cel extracarpatic .

Treapa de campie prezinta o altitudine medie de circa 60 m , dar in cazul sectoatelor piemontane altitudinea medie poate creste pana la circa 150 m .

Energia de relief (diferenta dintre maxim si minim ). Si in acest caz valorile medii sunt diferentiate pe mari trepte de relief . Astfel , cele mai mari valori ale energiei medii sunt caracteristice muntilor inalti , unde se inregistreaza valori care se apropie sau depasesc 1000 m . Masivele muntoase mici si mijlocii prezinta valori ale energiei medii cuprinse intre 500 si 1000 m . Treapta deluroasa si de podis inregistreaza o energie medie in jur de 400 m , in timp ce dealurile joase au o valoare de 200 - 300 m . In fine , treapta de campie inregistreaza valori ale energiei medii de sub 150 m , ajungand la valori mult mai modeste de sub 50 m in cazul campiilor tabulare , in unele cazuri fiind chiar de sub 10 m , ca in cazul campiilor de subsidenta .

Densitatea fragmentarii reliefului prezinta valori diferentiate pe trepte de relief fiind din ce in ce mai mici cu cat coboram in altitudine .

La nivelul tarii valorile sunt cuprinse intre 0 - 5 km / kmē . Cele mai mari valori , de peste 2-3 km / kmē se inregistreaza in domeniul montan fiind de peste 3 km / kmē in muntii cristalini si cei vulcanici , ajunge pana la 4 - 5 km / kmē pe flancul nordic al Fagarasului .

In treapta intermediara de relief , valorile medii sunt mai modeste , in unele situatii depasindu-se 1 km / kmē , mai mari in centrul tarii , in Dealurile Vestice , in Subcarpati si Podisul Piemontan Getic , in timp ce in unitatea de campie valorile sunt subunitare cel mai adesea sub 0,5 km / kmē .

Decvitatea / panta prezinta valori diferite pe trepte de relief . Astfel , cele mai mici valori se inregistreaza in treapta de campie fiind cuprinse intre 0 - 5° . Valorile tind spre 0° in cazul campiilor tabulare , pe terase si in sesuri aluviale si cresc pana la 3 - 5° in unele sectoare ale campiei piemontane .

In treapta deluroasa si de podis valorile pantei cresc . Cea mai mare parte a acestui teritoriu incadrandu-se in categoria cuprinsa intre 10 - 12 50% din aceasta treapta deluroasa ) . Sunt insa in aceasta treapta si valori mai mari , asa cum este cazul cu versantii din dealurile subcarpatice sau cu cei frunte de cuesta din unitatile de podis . Valori mai mici de 10 - 12° se inregistreaza in depresiunile subcarpatice , pe versantii revers de cuesta , pe platouri si interfluvii .

Domeniul montan este cel mai specific pentru suprafetele in panta astfel incat intre 75 - 80% din intreg teritoriul monat este ocupat de catre versanti . Categoria de panta cuprinsa intre 15 - 30° detine 70% din totalul suprafetelor inclinate . In domeniul montan exista si situatii in care panta depaseste 30° ca in cazul versantilor abrupti , ajungand frecvent la 60 - 70° , in cazul abrupturilor din domeniul alpin sau a versantilor din defilee , mai rar valorile depasind 70° ca in cazul abrupturilor structural-tectonice si litologice sau in cazul peretilor care strajuiesc sectoarele de chei .

Valori mai mici ale pantei din domeniul montan se inregistreaza pe platouri litologice , pe unele interfluvii largi , pe unele culmi montane foarte largi , in baza reliefului de glacisuri , pe terase , in lunci si depresiuni .

TRASATURI MORFOGRAFICE ALE RELIEFULUI

ROMANIEI

Reprezenta totalitatea aspectelor pe care le imbraca formele de relief . Aceste trasaturi sunt diferentiate tot pe trepte de relief .

Principalele trasaturi morfografice ale domeniului montan

In domeniul montan se individualizeaza 2 aspecte :

Pe de o parte sunt prezente trasaturi ale reliefului montan inalt de la altitudini de peste 2000 m . Acestea constituie munti de factura alpina in care separam urmatoarele trasaturi morfografice :

Creste alpine situate la altitudini de peste 2200 m . sunt extrem de inguste , zimtate , cu numeroase portiuni mai joase numite : STRUNGI . Dupa aspectul celor mai tipice sunt : creste unitare prelungi , monolitice sau penate ( Creasta Fagarasului ) . Alte forme sunt crestele ramificate , divergente , din care se desprind creste secundare ( crestele din Retezat , Parang , Rodnei sau cele secundare din nordul si sudul crestei principale a Fagarasului ) .

Varfurile montane cu aspect alpin . Sunt situate la nivelul crestelor functionand ca martori de eroziune litologica . Sunt ascutite , au aspect piramidal si domina crestele cu 100 pana la 200 m .

Abrupturile din domeniul alpin . Sunt cu declivitati foarte mari , sprijinind flancurile crestelor alpine sau ale varfurilor piramidale . Datorita declivitatilor ridicate si climatului sever , materialele rezultate prin dezagregare sunt transportate gravitational , formand in baza abrupturilor trenele de grohotis . Unele sunt active , iar altele sunt vechi din Pleistocen , fiind partial imbracate de vagetatie (reprezentata de tufarisuri alpine ).

La nivelul unor suprafete largi si putin inclinate apar campuri de pietre formate din materiale de dezagregare cu dimensiuni variabile , dar mari .

In acelasi domeniu alpin sunt frecvente si forme ale eroziunii glaciare reprezentate indeosebi prin circuri glaciare , continuate spre aval cu sectoare de vale glaciara .

Pe langa formele mentionate anterior in domeniul muntilor inalti de factura alpina se regasesc si forme ale unui relief ciclic , respectiv de nivelare , sub forma unor suprafete larg rotunjite sau intens nivelate care apartin compexului de nivelare Borascu . Astfel , aceste fragmente ale suprafetei Borascu sunt intalnite la altitudini de 2000 - 2200 m , indeosebi in masivele cristaline , cu precadere in Retezat - Godeanu , Parang , Lotru , Candrel , Sureanu , Tarcu , dar si in nordul Orientalilor in Muntii Rodnei .