Teoria Relativitatii Universale

Teoria Relativitatii Universale

Revenind la:  E = mc²

Dualismul corpuscul-unda, pentru lumina, impune, alternanta egaland cele doua expresii, putem calcula:

mc² r²
cand: r = 0 E = mc² 0
(m, c², r² - constante universale)

0 = defineste punctul, adica un cerc avand: r = 0

daca r =   E = mc² ³
(ambele relatii sunt generale - absolut -
si se aplica tuturor particulelor din Univers)

Tridimensionalitatea undei energetice - cu toate ca, r² defineste suprafata energetica a desfasurarii punctului: un cerc (r = 0) pana la dimensiunea astrala (r = ), ceea ce indica, exact, ca suprafata expansiva a cercului, nu este un cerc, ci un spatiu - o sfera cu limitele neprecizate - finite in definitiv, dar fara a putea aprecia concret, in unitatea de timp = t (s), granita decelabila (nici macar teoretic!). Asadar, cu toate ca cercul, ca forma geometrica, este finit (vizibil) din punct de vedere material, cuantificabil, nu poate fi cuprins, exclusiv, intr-o suprafata, deoarece p = 3,14 (!)

S-au extras peste 10.000 de zecimale, fara periodice (3), (6) constatandu-se prezenta unui numar (constanta) care are ca particularitate ca, desi tinde spre unitate, totusi nu o atinge niciodata Astfel: r = p, in formula S = r² S = ³, punctul E = 0 ® expansionand la dimensiuni astrale (constituind Universul), fiindca se supune definitiei: un punct care este in acelasi timp: centrul si periferia (marginea). Desfacerea undei, ajunsa la extrema extensibilitatii, se face in momentul t(s), cand se completeaza, in punctul p (p isi completeaza finitul constantei sale, identificabile, cifric - folosim atunci notiunea de Teoria Pulsatiei Universale, pentru a nu crea un deficit de comunicare - explicand astfel cuantumul, initial, cand r = 0 (conservarea energiei si impulsului).

r = 0, E = 0 (din E = mc² r², r = 0 E = 0), reprezentand un punct, de echilibru, intre irational (deficit energetic absolut - antimateria, gaurile negre si expansiunea energetica maxima - suma vectoriala - perfectibila, odata cu producerea rupturii, in punctul p, a cercului si sferei care au un singur p), domeniu diedru, comun, in acelasi moment, punct si volum QED. In miscarea energetica (Universul putand fi identificabil, spiritual, ca un perpetuum mobile), miscarea dinspre expansiunea universala, spre cea punctiforma, se face si invers E = mc²  r², r restrangandu-si arealul material, ca atunci cand aruncam, o piatra, in apa (domeniu concentric), punctul recurent, confirmand repausul energetic, iar disparitia, spiritualizarea teoreticul filosofic - se confunda cu antimateria, confirmat doar statistic :

 Clopotul lui Gauss

Acesta, pentru a ne incadra in lantul antagonic, de sorginte dialectica: alb-negru, corpuscul-unda etc. Aspectul real - cosmic - se configureaza astfel:

In acest mod, fenomenologia (cercul, ca forma perfecta!) are si o reprezentare, in sensul negativ, fie chiar in domeniul, in care, este teoretic implicabila sau e demonstrata, prin reducere la absurd, dar in nici un caz, ca un fapt inevitabil sau care nu ar putea exista, intr-una din variantele: real-virtual, unda-corpuscul, materie-antimaterie, dextrogir-levogir etc. De aceea punctul se defineste, prin p, care nu poate fi localizat, undeva, pe perimetrul cercului sau oriunde, pe acelasi perimetru. Iar r = 0, in aceleasi conditii (precizate). Dispersarea, reevaluand domeniul cercului (suprafata), unde r = , va produce o scadere a sanselor de manifestare spre 0 ( punctul, r² = r = 0 si  prin inlocuirea r = p = ³

Gauss a pierdut din vedere ca, nu pot exista doua fenomene, definibile, cu aceiasi parametri, desi ele pot parea identice - se pierd in t (diferit) iar manifestarea, rationala, are o reflectare, identica, in conditii perfect echilibrabile, insa de semn contrar ( si , dextrogir - levogir etc.) - aplicabilitatea clopotului se face la fenomene finite, in timp, si are caracter orientativ . In momentul t, cand aruncam piatra in apa, luciul formeaza cercuri concentrice, dinspre centru spre periferie; in acelasi timp t, executandu-se si cercuri concentrice, deasupra (in aer) si dedesubt (apa), dupa mentiunea:

mc² r²
r = 
mc² ³
(in unitatea de timp, ts = timp spatial)

Revenirea in punctul 0 (unde s-a aruncat piatra, fluxul si refluxul, traducandu-se prin cresterea si descresterea corespunzatoare, a lungimii de unda) si cel periferic, unul care completeaza , are aceeasi valoare punctuala indiferent unde, in ceea ce am putea numi, sfere concentrice, din punct de vedere (ts) energetic. Evolutia sintetica ar putea fi imaginata atunci cand, am reusi, urmarind un clabuc ce se formeaza, din sfere din ce in ce mai voluminoase, care ar fi mentinute, una in cealalta, la o diferenta de o pelicula (punct statistic) energetica, osciland intre r = 0 si r = , a formulei spatiale mc^{2 3}, in momentul t(s), al spargerii deficitului energetic, fiind indiferent ca apare acolo unde a inceput, r = 0 sau cand r = , oscilatia (pulsatia inspre si dinspre r = 0) mc²  r², in timpul t(s), concorda cu forta centrifuga proprie, imposibil de definit altfel, in ambele sensuri ale sistemului, inpansiv si expansiv. Printr-un efort minim de imaginatie, cercul format prin efortul nostru de-a arunca o piatra in apa, cercul energetic astfel format, actioneaza in plan, arcuindu-se peste toata suprafata, sferica, a Pamantului. Cele doua extreme ale Cercului se vor intalni, primordial, intr-un punct de tangenta: Si spatial, desfasurarea se face identic, orice fenomen creeaza astfel un efect cu debut punctiform si evolutie spre cerc (de la r = 0 spre r = )  QED.