QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate filozofie

Referat la filosofie KANT





INTRODUCERE

In acest referat eu am sa incerc sa fac o rezumare a vietii si a activitatii marelui filosof german Immanuel Kant, nascut in 1724 si decedat in 1804. Aceasta lucrare este compusa din mai multe sub-teme, incepand cu biografia si date despre I.Kant, si mai apoi teme pe care le-a abordat filosoful in decursul activitatii lui.
Am sa incerc sa fac o sumare la tot referatul ca sa va pot introduce in tema, si sa scriu cateva date despre marele filosof.
In activitatea lui I. Kant deosebim doua perioade mari:
1. precriticista (pana la deceniul VIII)
2. criticista (dupa deceniul VIII)
In perioada a doua el scrie lucrarile: "Critica ratiunii pure", "Critica ratiunii practice" si "Critica capacitatii de judecata". In prima perioada scrie: "Istoria naturala generala si teoria cerului " inaintand doua ipoteze principale:


1. Ipoteza cosmogonica, conform careia sistemul solara apare dintr-o nebuloasa, prin aceasta el considera ca universul se dezvolta promovand idei dialectice in astronomie dand prima lovitura metodei metafizice de gandire.
2. Cu privire la natura fluxurilor si refluxurilor, care influenteaza viteza de rotatie a pamantului. Prin aceasta el promoveaza idei dialectice in geografie. In lucrarea "Critica ratiunii pure" Kant elaboreaza sistemul sau al idealismului transcedental formuland trei notiuni principale.
. De lucru in sine
. Noument
. Fenomen
Prin lucru in sine el intelege lucrurile cum ele exizsta de la sine(sau in sine) spre deosebire cum el se prezinta pentru noi in cunoasterea noastra. Prin noument el intelege realitatea obiectiva posibila dar neaccesibila pentru experienta umana si prezinta sinonimul de notiunii de lucru in sine. Prin fenomen el intelege aceea ce este dat in senzatiile omului, ce poate fi cunoscut si atunci cand Kant admite ca reprezentarilor le corespunde ceva in afara noastra, anumite lucruri in sine. El este materialist, dar cand afirma ca acest lucru in sine incognoscibil transcendent de cealalta parte a cunoasterii el se pronunta ca agnostic. Kant a fost criticat din doua parti; din stanga de materialisti pentru idealism si agnosticism, iar din dreapta de idealisti pentru admiterea lucrurilor materiale. In lucrarea " Critica ratiunii pure" Kant elaboreaza teoria cunoasterii deosebind 3 trepte ale ei:
1. Cunoasterea senzoriala numita si intuitie sensibila
2. Trecerea de la cunoasterea senzoriala la cea rationala (numita si intelect analitic)
3. Cunoasterea rationala
Caracterizand prima treapta, Kant afirma ca toate cunostintele noastre provin de la perceptiile senzoriale din experienta. El afirma ca pot fi cunoscute numai fenomenele, dar nu esenta lucrurilor. Timpul si spatiul Kant le considera forma de contemplare subiectiva apriorice, adica date de pana la experienta si in experienta nu se manifesta . ele sunt forme apriorice a sensibilitatii. Astfel perceptia de noi, a fenomenelor, spatiu si timp, el opune in dependenta de activitatea constiintei noastre afirmand ca noi nu putem sti nimic despre ceea ce sunt lucrurile ce exista in afara lumii. Deci din aceasta treapta lucrurile nu pot fi cunoscute.
A doua o constituie activitatea care pana la experienta dispune de categorii logice cu ajutorul carora si se formeaza notiunile, sugestiile, asa ca cantitate, calitate, modalitate si altele. Aceste categorii logice sunt forme apriorice ale judecatii. Dupa cantitate ele constituie o schema neschimbata in care se inscrie judecata noastra si ele nu au nici un raport fata de realitatea obiectiva. El vine la concluzia ca omul introduce in natura, legitate cauzalitate, necesitatea, si la aceasta treapta obiectul nu poate fi cunoscut.
A treia o constituie activitatea ratiunii. Kant considera ca numai cu ajutorul ratiunii bazate pe formele judecatii se unesc ideile:
1. Ideea despre suflet
2. Ideea despre lume
3. Ideea despre Dumnezeu
El considera ca este posibila numai stiinta despre fenomenele psihicului, dar nu stiinta filosofica despre suflet ca unitate a acestor fenomene. La fel considera el sunt posibile numai stiintei naturii despre unele sau alte fenomene care au loc in lume, dar nu stiinta filosofica ca atare. El afirma ca este imposibila stiinta filosofica despre Dumnezeu, despre o cauza a tot ce exista. El respinge toate probele teoretice despre existenta in Dumnezeu, dar scrie ca trebuie sa crezi ca exista El pentru ca aceasta credinta ne este impusa de ratiune practica adica de constiinta morala si la aceasta treapta lucrurile nu pot fi cunoscute. Kant a elaborat si teoria antinomica deosebind 4 feluri de antinomii:
1. Lumea are incepu in timp si spatiu
2. In lume exista lucruri elementare si individuale si totul se divide pana la infinit
3. In lume exista nu numai necesitatea, dar si libertatea. In lume nu exista nici un fel de libertate, totul se face din necesitate.
4. Exista Dumnezeu si El este cauza lumii. Nu exista nici o fiinta suprema care sa fie cauza lumii.
Kant considera ca aceste contradictii sunt proprii nu lumii, ci doar numai ratiunii. El a formulat si problema premizelor logice ale cunoasterii afirmand ca inainte de a cunoaste un careva obiect trebuie sa dispunem de anumite mijloace de cunoastere. Aceste premize sunt apriorice in privinta oricarui om, dar sunt a posteriorice (dupa experimente) in cazul dezvoltarii istorice a omenirii.
Kant a elaborat si conceptii sociale. El a elaborat teoria imperativului categoric moral conform caruia exista o lege morala neschimbata buna pentru toti oamenii si pentru toate timpurile si care determina comportarea oamenilor. El scrie ca fapta va fi morala daca se infaptuieste benevol din stima fata de legea morala si amorala cand omul este impus sa o repete. El vorbeste despre pacea civica, dar analizeaza pacea dintre oameni si state ca scop indepartat subliniind ca in viata oamenilor si a statelor lupta si razboiul sunt de nelimitat. In revolutie se vede primejdia distrugerii statului.


IMMANUEL KANT
Nascut la Konigsberg in 1724, ca fiu al unui modest meserias, muri tot acolo in 1804, dupa o viata dedicata exclusiv studiilor si meditatiei. Amanunt interesant pentru viata sa este faptul ca nu a parasit niciodata regiunea in care s-a nascut, asa incat, el care era pasionat pentru geografie si care avea o mare curiozitate pentru lucruri si intamplari din lumea intreaga, nu a vazut niciodata un munte. Lecturile sale geografice au fost cu atat mai intense. Studiind la Universitatea din Konigsberg teologia, apoi stiintele naturale si filozofia el si-a castigat existenta ca preceptor in diferite familii cu stare, iar din 1755 isi incepe cariera profesionala la aceeasi universitate ca privat-docent, si din 1770, deci la 46 ani, ca profesor. Doua evenimente deosebit de importante in viata sa au izbutit sa-i tulbure regularitatea cu care-si organiza activitatea pana in cele mai mici amanunte: lectura cartii Emile a lui Rousseau si vestea izbucnirii Revolutiei franceze.


Kant este marele reformator al gandirii filozofice de dupa el, introducand in ea o noua atitudine, pe care el insusi o aseamana cu aceea a lui Copernic. Precum faptul ca soarele si bolta instelata ni se par a se misca in jurul pamantului, atarna de pozitia noastra fata de soare, tot astfel de natura simturilor si a intelectului nostru depinde faptul ca noi cunoastem lumea asa cum o cunoastem. Vazand lipsurile empirismului care admitea in experienta unica origine si unica intemeiere a cunostintei noastre, fapt prin care ducea la scepticism si lipsurile rationalismului dogmatic, care intemeia cunostinta de idei innascute, Kant cauta o baza mai solida, plecand de la critica si analiza a insesi puterii de cunoastere umana. De aici numele de criticism pentru atitudinea sa filozofica ce cauta a stabili granitele si valabilitatea cunostintei. El ajunge la o sinteza a empirismului si a rationalismului, care inseamna si o depasire a lor.
Faptul ca omul are posibilitatea de a avea cunostinte apriorice, independente de orice experienta, cum se vede in matematica, isi are originea in natura puterii de cunoastere umana, caci spiritul omenesc dispune de anumite forme, tipare, in care lucrurile lumii externe si chiar evenimentele sufletesti trebuie sa intre spre a putea fi "cunoscute ".

Precum ochelarii colorati fac ca totul sa ne apara in culoarea lor, astfel formele spatiului si timpului (care nu sunt realitati independente de constiinta cunoscatoare, ci sunt tocmai formele ei) fac ca toate perceptiile date in simturile externe si interne, deci in ceea ce Kant numeste intuitie, sa ne apara ca oranduindu-se in spatiu si depanandu-se in timp. Dar pe langa aceste doua forme apriorice ale intuitiei externe (spatiul) si interne (timpul), spiritul cunoscator mai poseda si alte forme apriorice, acelea ale intelectului, numite categorii, in numar de douasprezece, dintre care cea mai importanta este aceea a cauzalitatii.
Prin formele intelectului, prin categorii, omul introduce ordine in haosul datelor intuitiei strangandu-le in notiuni. Categoriile si formele intuitiei sunt conditia oricarei experiente posibile, deci a oricarei cunoasteri. Dar precum cunoasterea umana nu este posibila decat datorita formelor apriorice de care ea depinde, tot astfel ea nu e posibila decat pentru ca exista o lume inconjuratoare pe care o cunoastem prin aceste forme, asa precum in imaginea ochelarilor intrebuintata mai sus, ca sa putem vedea lucrurile in culoarea sticlelor, trebuie ca aceste lucruri sa existe. Dar ce nu putem cunoaste este natura in sine a lucrurilor inconjuratoare, asa cum ele sunt fara de formele spiritului nostru. Lucrul in sine "das Ding an sich ", noumenul, ne ramane necunoscut, el fiind totusi conditia necesara ca noi sa-l cunoastem, cel putin asa cum ne apare, potrivit formelor mintii noastre, га reprezentare, ca fenomen.
Ceea ce ne este dat in experienta, adica lumea asa cum ne apare, nu cum este in sine, devine obiectul stiintei, care astfel are deplina valabilitate in domeniul lumii fenomenale. Astfel Kant stabileste dreptul si siguranta stiintei dar inlauntrul anumitor margini, acelea care o fac perfect valabila inauntrul lumii fenomenale, dar o si reduc numai la ea.
De indata insa ce omul vrea sa treaca dincolo de acest domeniu, cunoasterea noastra nu mai este stiintifica, nu mai este cunoastere ci numai parere. Dar mintea omeneasca a simtit de totdeauna impulsul puternic de a se depasi, pentru a ajunge la o conceptie definitiva si unitara a universului. Acesta este motivul pentru care a existat intotdeauna preocuparea metafizica si religioasa. Kant ii recunoaste indreptatirea desi nu-i poate atribui valabilitate stiintifica.
Activitatea unificatoare a spiritului, neputandu-se multumi cu insiruirile cunostintelor bazate pe cauzalitate si pe celelalte categorii ale intelectului, a cautat sa le reduca la conceptii cuprinzatoare si unitare ale ratiunii, pe care Kant le numeste, dupa Platon, idei.
Astfel sunt ideea de suflet (psihologica), de lume (cosmologica) si de Dumnezeu (teologica). Aceste idei nu intra in domeniul stiintei, ele nefiind dobandite din experienta, totusi filozofia si teologia se pot ocupa cu ele, ramanand insa constiente ca prin aceasta au iesit din "campul productiv al experientei ", deci din sfera cunostintei general-valabile. Ideile de suflet, lume si Dumnezeu sunt principii regulative, care conduc activitatea noastra stiintifica si practica, in care, fara a avea siguranta absoluta, lucram totusi ca si cand ar exista un suflet, un cosmos si Dumnezeu. Totusi credinta in Dumnezeu, ca si aceea intr-un suflet nemuritor, desi nu pot fi stiintific probate, nu pot fi nici combatute stiintific. Domeniul credintei (ca si acel al metafizicii) ramane astfel separat de acel al stiintei, dar ramane in toata indreptatirea sa, indreptatire careia Kant ii gaseste argumente de natura practica, deci de natura etica.


Etica lui Kant este intemeiata pe ratiune, care ca ratiune practica, fara a o putea demonstra, ne impune totusi legea morala, imperativul categoric, care ne apare prin el insusi evident, necesar si general valabil: "Actioneaza in asa fel incat maxima vointei tale sa poata servi oricand in acelasi timp ca principiu al unei legiferari generale ".


Din legea morala deriva datoria, dar si putinta de a o indeplini. Ca apartinand lumii fenomenale, in care totul e supus cauzalitatii, s-ar parea ca omul nu e liber, ci actiunea lui este strict si intru totul determinata. Legea morala insa, prin insusi caracterul ei imperativ, care se impune neconditionat constiintei noastre, ne arata ca si putem sa o indeplinim, deci ca suntem liberi in vointa noastra sa o indeplinim, intr-adevar, potrivit filozofiei lui Kant, omul apartine la doua lumi. Ca cetatean al lumii empirice, fenomenale, sensibile, suntem determinati de principiul cauzalitatii, dai ca cetateni ai lumii lucrului in sine, ai lumii noumenale, inteligibile, in care cauzalitatea nu mai are nici un rol, suntem liberi. Ideea de libertate reiese, deci, din legea morala si constituie un postulat al ratiunii practice. Dar ratiunea practica mai postuleaza doua idei: aceea de nemurire si aceea de existenta a lui Dumnezeu, caci perfectia morala nefiind posibil de indeplinit in aceasta lume tiranizata de simturi, trebuie sa presupunem, sa postulam, continuarea existentei noastre dupa moarte, cand apropierea de perfectiunea morala va fi posibila. Existenta lui Dumnezeu o postulam din trebuinta morala pe care o simtim de a crede in existenta unei cauze a intregii naturi, si care, fiind deosebita de natura, "sa contina temeiul " acordului exact al fericirii cu moralitatea.
Precum teoria cunoasterii umane a fost tratata de Kant in Critica ratiunii pure, etica sa in Critica ratiunii practice, vedem in cea de a treia opera foarte importanta a sa: Critica puterii de judecare, incercarea de a stabili legatura intre cele doua lumi ce faceau obiectul primelor Critici: lumea cauzalitatii si lumea vointei libere, in Critica puterii de judecare, care cuprinde doua parti: Critica puterii de judecare estetica si Critica puterii de judecare teleologica, Kant arata ca intre lumea fenomenala si aceea a libertatii este o potrivire datorita fondului lor comun.
Meritele lui Immanuel Kant pentru progresul gandirii omenesti sunt multiple. Dar cel mai important este acela de a fi supus spiritul uman si puterea lui de cunoastere la o analiza profunda si amanuntita, pentru a gasi originea, granitele si valabilitatea cunostintei. Importanta solutiei sale, asa cum am vazut-o foarte pe scurt mai sus, puterea ei de imbold creator, datorita noului punct de vedere, apare atat in rezolvarea pe care el insusi o da diferitelor probleme particulare ale filozofii, cat si in curentele ce i-au urmat, si care pana astazi, mai toate, pleaca de la Kant, in care recunosc pe adevaratul lor premergator, fata de care toate trebuie sa ia pozitie, chiar cand nu il admit intru totul.
Ganditor dintre cei mai temeinici pe care genialitatea umana ii poate revendica, unind grandoarea privirii de ansamblu cu ascutimea distingerii amanuntului important si cu constiinta critica de a nu hazarda nimic necontrolat; om cu o viata de munca metodica necurmata si cu o moralitate exemplara, care prin aceasta insasi servea si va servi peste veacuri ca un model de concordanta intre severitatea gandirii si eroismul zilnic al infapuirii ei in viata, Immanuel Kant a fost si un om ce nu dispretuia bucuriile unei sociabilitati oneste, asa cum omul, chiar sfant, nu trebuie sa o dispretuiasca.
Viata si opera lui Kant raman ca o mare pilda a superiorului uman trait si infaptuit in forma individuala a personalitatii.
Printre operele sale cele mai de seama trebuie sa numim: Critica ratiunii pure (Kritik derreinen Vemuft-1781), Critica ratiunii practice (Kritik derpraktischen Vernuft-1788), Critica puterii de judecare (Kritik der Urteilskraft -1790), Prolegomene la orice metafizica viitoare (Prolegomena zu einerjeden kiinftigen Metapysik - 1783), intemeierea metafizicii moravurilor (Grundlegung zur Metaphysik der Sitten -1785), Religia inauntrul granitelor ratiunii (Die Religion innerhalb der Grenzen der blossen Vemunft - 1793), Spre pacea eterna (Zum ewigen Frieden - 1795). La acestea trebuie sa adaugam si prelegerile sale Asupra pedagogiei (Ober Padagogik - 1803) publicate de elevul sau Rink. Primele cinci dintre operele citate au aparut si in traducere romaneasca. De asemenea au aparutul limba romana urmatoarele lucrari ce pot fi citite cu folos: Ion Petrovici: Viata si opera lui Kant, Casa Scoalelor, 1936. C. Narly: Pedagogia lui Immanuel Kant, Cultura Romaneasca, 1936. P.P. Negulescu: Criticismul kantian, Edit. Academiei Romane. 1941; cap. Im. Kant semnat de Mircea Florian in "Istoria filozofiei moderne ", voi II. (Societatea Romaneasca de Filozofic).



CUM ESTE METAFIZICA POSIBILA CA STIINTA? (1)
Privita ca dispozitie naturala a ratiunii, metafizica exista, dar este dialectica si inselatoare, precum a dovedit-o solutia analitica a celei de a treia probleme fundamentale. Daca ne vom margini sa luam principiile noastre dintr-o astfel de metafizica si vom urma in elaborarea lor iluzia foarte naturala, dar pentru aceasta nu mai putin inselatoare, in care ea ne face sa cadem, nu vom putea niciodata concepe o stiinta, ci numai o arta dialectica zadarnica, in care o scoala poate fi preferata alteia, dar nici una nu poate gasi vreodata o aprobare legitima si durabila.
Pentru ca metafizica sa poata, ca o adevarata stiinta, sa pretinda a da nu numai convingeri iluzorii, ci o intelegere a lucrurilor si certitudine, trebuie ca o critica a insesi ratiunii sa expuna intr-un sistem complet intregul stoc de concepte a priori si diviziunea lor dupa diferitele izvoare pe care le au, sensibilitate, intelect si ratiune, apoi sa dea o tabla completa a lor analizandu-le, pe ele si tot ce se poate deduce din ele, si mai ales sa explice posibilitatea cunoasterii sintetice a priori printr-o deductie a acestor concepte, apoi sa arate principiile intrebuintarii acestui fel de cunostinta si in sfarsit sa ne spuna care sunt limitele ei. Prin urmare, critica, si numai critica singura, cuprinde planul intreg, verificat si pus la incercare, cum si toate mijloacele pentru aducerea lui la indeplinire, prin care metafizica poate fi constituita ca stiinta. Pe alte cai si prin alte mijloace, ea nu este posibila, intrebarea care se pune acum nu este cum aceasta opera este posibila, ci cum poate fi conceputa si cum mintile sanatoase pot fi intoarse de la o activitate pana acum gresita si stearpa si indreptate catre o munca ce nu insala, cum si in ce chip se poate realiza colaborarea cea mai potrivita a acestor minti in vederea telului comun.
Un lucru este sigur: cine a gustat o data din critica ramane pe veci dezgustat de toata vorbaria dogmatica cu care de nevoie se multumea mai inainte, fiindca ratiunea lui simtea o trebuinta si nu putea gasi ceva mai bun ca sa si-o satisfaca. Critica este fata de metafizica obisnuita de scoala intocmai cum chimia este fata de alchimie, sau astronomia fata de astrologie. Sunt sigur ca nimeni din cei ce au meditat si inteles principiile criticii, fie chiar numai din aceste prolegomene, nu se va mai intoarce niciodata la acea veche si sofistica stiinta inselatoare, ci va intampina cu placere o metafizica ce ii sta de acum inainte la dispozitie, care nu mai are nevoie de nici un fel de descoperiri premergatoare si este singura in stare sa procure ratiunii o satisfactie durabila, in adevar, este un avantaj pe care, singura intre toate stiintele posibile, numai metafizica se poate bizui ca il are: anume, ca ea poate atinge perfectia si ajunge la o stare definitiva din care sa nu se mai schimbe nici chiar ca sa se sporeasca prin descoperiri noi; aceasta se datoreste faptului ca ratiunea nu are, in acest domeniu, izvoarele cunostintei sale in obiecte si in intuitia obiectelor (care nu-i va putea da niciodata ceva nou) ci in sine insasi, si cand va fi stabilit cu precizie si fara eroare toate principiile facultatii sale, nu va mai ramanea pentru ratiunea pura nimic de cunoscut a priori, nimic despre care sa-si mai poata pune vreo intrebare. Perspectiva sigura a unei stiinte, in acest chip determinate si incheiate, are o deosebita atractie, chiar daca facem abstractie de folosul pe care il poate aduce si despre care vom vorbi mai departe.
Orice arta falsa, orice stiinta zadarnica tine catva vreme, caci ia urma urmei se distrage de la sine, si punctul cei mai inalt al dezvoltarii ei este in acelasi timp si momentul cand ii incepe pieirea. Dovada ca pentru metafizica acest moment a sosit o gasim in starea in care ea a cazut la toate popoarele de cultura, cu tot zelul cu care stiintele de orice fel sunt cultivate de aceste popoare, Vechea organizare a studiilor universitare ii mai pastreaza umbra, cate o academie, prin premiile ce fixeaza, mai ispiteste pe unul sau pe altul sa intreprinda cate o cercetare, dar metafizica nu se mai numara printre stiintele exacte si stim mai dinainte in ce chip un om de stiinta, pe care am voi sa-1 numim un mare metafizician, ar primi acest titlu care porneste dintr-o buna intentie, dar pe care nimeni nu-1 mai invidiaza.
Cu toate ca este in afara de orice indoiala ca a sosit vremea decadentei oricarei metafizici dogmatice, nu putem inca spune ca a venit si ceasul renasterii ei printr-o critica temeinica si completa a ratiunii. Orice trecere de la o directie la directie contrarie se face printr-un punct de indiferenta si acesta este momentul cel mai periculos pentru un autor, dar cred ca si cel mai prielnic pentru stiinta caci, prin ruperea completa a legaturilor de mai inainte, spiritul de partid este suprimat si mintile sunt in cea mai buna dispozitie pentru a asculta propunerile de a incerca o legatura noua dupa alt plan.



Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:




Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }