Titlurile de credit ca mijloace de plata

TITLURILE DE CREDIT CA MIJLOACE DE PLATA

1.Titlurile de credit

1.1.Definitie

Prin titluri de credit intelegem o categorie de valori ce constau in inscrisuri sau documente care incorporeaza dreptul patrimonial prevazut in ele astfel incat persoana care le detine este si titulara dreptului.

1.2. Caractere

Trasaturile esentiale ce particularizeaza titlurile de credit sunt: caracterul formal, literal si autonom.

Titlurile de credit sunt formale in sensul ca nasterea, existenta, circulatia, dar si exercitarea sau valorificarea drepturilor patrimoniale pe care le incorporeaza depind de existenta inscrisului ce le contine. Mai mult, rigorismul accentuat al titlurilor de credit se evidentiaza in obligativitatea indeplinirii unor conditii de forma (cambia, biletul la ordin si cecul presupun o suita de mentiuni obligatorii pentru a fi valabile).

Titlurile de credit au caracter literal, in sensul ca existenta si intinderea dreptului patrimonial sunt fixate numai prin mentiunile inserate in titlu; astfel raportul juridic ce a ocazionat emiterea titlului de credit nu mai are nici o inraurire asupra dreptului ce rezulta din titlu (fie ca e vorba de o vanzare - cumparare, un imprumut sau o deschidere de credit); nu exista posibilitatea ca titlul de credit sa fie interpretat sau completat cu alte inscrisuri.

Caracterul autonom al titlurilor de credit poate fi apreciat, fie de o parte, in legatura cu raportul juridic fundamental, care i-a dat nastere, caz in care vom considera ca cel ce a emis titlul este obligat nu in virtutea raportului fundamental, ci exclusiv in temeiul titlului pe care si-a depus semnatura; pe de alta parte, fiecare nou semnatar detine o pozitie juridica de sine statatoare, dobandind un drept nou, originar, si nu un drept cedat.

In acest sens autonomia titlurilor de credit explica principiul potrivit caruia fiecare posesor al titlului isi exercita propriul sau drept, neputandu-i-se opune exceptiile, adica mijloacele de aparare, ce li se puteau opune posesorilor anteriori (principiul inopozabilitatii exceptiilor).

1.3. Clasificare

Dupa modul lor de circulatie titlurile de credit se clasifica in nominative, la purtator si la ordin.

Titlurile nominative cuprind indicarea nominala a titularului dreptului patrimonial, urmand ca transmiterea titlului sa se faca numai cu concursul emitentului, care trebuie sa o mentioneze in registrul sau, dar si pe titlu (de exemplu: actiunile, obligatiunile).

Titlurile la purtator nu cuprind nominalizarea titularului dreptului patrimonial, acesta fiind anonim pana in momentul platii. Avantajul este ca, in acest caz, titlul circula prin simpla remitere materiala a acestuia si, ca la orice bun mobil simpla posesie justificand dreptul posesorului (de exemplu: actiunile la purtator, obligatiunile la purtator).

Titlurile la ordin se transmit prin gir si remitere materiala, nepresupunand concursul emitentului. In acest caz posesorul titlului pentru a-si valorifica dreptul trebuie sa prezinte titlul, dar si sirul neintrerupt de giruri care ajung pana la el (de exemplu: cambia, biletul la ordin, cecul, recipisa de depozit).

Dupa continutul lor, titlurile de credit sunt:

titluri reprezentative ale marfurilor, adica cele ce incorporeaza un drept real asupra unei cantitati de marfuri aflate in depozit sau in curs de transport (de exemplu: scrisoarea de trasura, conosamentul etc.);

titluri de participare, care certifica numai calitatea de component al unei societati comerciale, conferind o suma de drepturi patrimoniale (de exemplu: de a obtine dividende, de a obtine restituirea cotei de participare in cazul dizolvarii) dar si nepatrimoniale (de exemplu: de a participa la adunarile generale, de a vota, de a alege sau a fi ales in organele de conducere etc.);

titluri de credit propriu-zise, care cuprind obligatia de a achita o suma de bani determinata sau de a da o anumita cantitate de marfuri determinate prin gen (de exemplu: cambia, biletul la ordin etc.).

2. Cambia

2.1. Sediul reglementarii

In dreptul roman cambia este reglementata prin Legea nr.58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin[1].

2.2. Definitie

Cambia, ca inscris prin care o persoana, numita tragator sau emitent, da dispozitie altei persoane, numita tras, sa plateasca la scadenta o suma de bani unei a treia persoane, numita beneficiar, sau la ordinul acesteia, contine urmatoarele mentiuni obligatorii conform legii:

denumirea de cambie in limba de redactare a inscrisului;

ordinul neconditionat de plata a unei sume determinate;

indicarea numelui trasului;

indicarea scadentei;

indicarea locului de plata;

indicarea numelui beneficiarului;

indicarea datei si locului emiterii;

semnatura tragatorului.

Legea nr. 58/1934 privind cambia si biletul la ordin dispune ca absenta vreuneia din mentiunile de mai sus au drept consecinta faptul ca un astfel de inscris nu mai are valoarea de cambie, putand fi insa considerat un act sub semnatura privata, constatand o obligatie de drept comun.

Pe de alta parte, in Legea nr. 58/1934 se mentioneaza ca absenta unora din clauzele obligatorii este suplinita prin norme introduse in acest scop. Astfel, in cazul in care nu se indica scadenta, se considera ca titlul este platibil "la vedere", cand lipseste indicarea locului platii, se considera ca plata se face la locul aratat langa numele trasului, iar in absenta precizarii locului emiterii se naste prezumtia ca aceasta s-a produs in locul indicat langa numele tragatorului.

2.3. Procedura transmiterii cambiei

Girul este un act juridic prin care posesorul cambiei, numit girant, transmite altei persoane, numita giratar, toate drepturile izvorand din titlu.

Girul se mentioneaza pe dosul cambiei (de unde si denumirea de "andosare") sau pe un inscris separat numit allonge prin folosirea formulei "Platiti lui . " sau "Platiti la ordinul lui . ". Aceasta mentiune trebuie urmata de semnatura girantului si de data, precum si de predarea (remiterea titlului).

In functie de obiectul transmiterii girul poate fi:

• girul translativ (incluzand transmiterea drepturilor si a garantiilor decurgand din cambie, legitimarea si garantia acceptarii si a platii);
• girul netranslativ.

Girul translativ produce efectul de a investi pe giratar cu un drept propriu si autonom, deci noul titular dobandeste drepturi mai mari decat antecesorul sau (in sensul ca exceptiile opozabile acestuia nu pot fi valorificate fata de cel dintai). Doctrina romana a solutionat si controversa privind drepturile reale accesorii, in sensul ca, odata cu titlul se transmit si garantiile accesorii.

Girul translativ produce si efectul de legitimare a posesiunii titlului: detinatorul unei cambii este socotit posesor legitim daca justifica dreptul sau printr-un sir neintrerupt de giruri.

In temeiul girului translativ, girantul isi asuma raspunderea fata de giratar pentru acceptarea si plata cambiei in solidar cu toti ceilalti semnatari ai titlului; girantul isi asuma dubla obligatie de a face sa se plateasca, fiind totodata tinut sa achite personal cambia in cazul refuzului trasului.

Girul netranslativ poate fi:

• pignorativ (constituie in favoarea girantarului un drept de gaj asupra creantei cambiale prin inserarea clauzei "valoare in garantie" sau "valoare in gaj");
• pentru procura (pentru incasare) - imputerniceste pe giratar sa incaseze in numele girantului, suma inscrisa in titlu.

2.4.Garantarea cambiei

Avalul este garantia asumata de o persoana ca titlul va fi platit la scadenta.

Persoana care-si asuma obligatia de garantie se numeste avalist, iar persoana garantata se numeste avalizat.

Avalul se inscrie pe cambie si se semneaza de catre persoana care-l da, folosindu-se mentiunea "pentru aval" pusa pe fata titlului.

Avalul se poate da pentru garantarea executarii obligatiei fie de catre tras, fie de catre tragator sau chiar pentru alt avalist.

Avalul prezinta urmatoarele particularitati:

• nu poate fi dat sub conditii;
• poate garanta numai o parte a obligatiei;
• daca nu se precizeaza persoana avalizata, se presupune ca avalul este dat pentru garantarea obligatiilor tragatorului.

Efectele avalului sunt:

• desi se aseamana cu fidijusorul, avalistul nu dispune de beneficiul de discutiune, chiar in cazul nulitatii obligatiei avalizatului, avalistul ramane tinut la plata;
• avalistul poate opune posesorului titlului exceptiile pe care debitorul avalizat le avea contra lui;
• prin plata cambiei avalistul se subroga in drepturile posesorului-platit putandu-si exercita actiunea directa contra trasului (sau avalistilor lui) sau actiunea de regres contra: tragatorului, girantilor (si avalistii lor);
• avalistul raspunde solidar cu ceilalti semnatari cambiali.

2.5. Acceptarea

Legea nu prevede obligatia tragatorului de a incunostiinta pe tras despre emiterea cambiei. De aceea, la emitere, trasul este un extraneu putand fi perceput decat ca un potential debitor cambial[2]. Daca insa accepta cambia, prin mentiunea de acceptare facuta pe titlu, trasul devine debitor cambial principal direct.

Acceptarea este definita prin Normele-cadru ale B.N.R. pct.148 ca fiind actul prin care trasul catre care s-a adresat tragatorul pentru plata prin emiterea titlului, se obliga sa plateasca, la scadenta, suma aratata in cambie, posesorului legitim al titlului.

Acceptarea poate fi revocata numai in situatia in care trasul va inscrie pe titlu mentiunea "anulat", adaugand semnatura; revocarea e posibila numai inainte de inapoierea cambiei catre posesorul ei.

Refuzul de a accepta cambia se consemneaza intr-un protest de neacceptare, care se intocmeste si are valoarea unui inscris autentic inregistrat intr-un registru special al notarului public[3], procedura numita dresarea protestului (art. 48 din Legea 36/1995 privind notarii publici si activitatea notariala).

Acceptarea are ca efect introducerea trasului in circuitul cambial, el devenind, asa cum aratam, obligat cambial principal direct, toti ceilalti semnatari cambiali (girant, tragator sau avalistii lor) fiind obligati de regres.

Posesorul unei cambii acceptate trebuie sa ceara plata in primul rand trasului acceptant, putandu-se indrepta impotriva obligatiilor de regres, numai dupa ce trasul a refuzat plata, fapt constatat de data aceasta printr-un protest de neplata.

Refuzul de acceptare constatat prin protestul de neacceptare, indreptateste posesorul cambiei sa ceara plata, chiar inainte de scadenta, de la tragator sau de la oricare dintre giranti.

2.6. Plata

Plata cambiei se face la scadenta[4].

In timp ce plata efectuata de tras ii elibereaza pe toti debitorii cambiali, refuzul de plata al trasului are drept consecinta raspunderea solidara a tuturor debitorilor de regres.

Locul la care se face plata este indicat in cambie; in lipsa oricarei precizari plata se face in localitatea indicata langa numele trasului, iar daca si aceasta lipseste la domiciliul (sediul) trasului sau a celui indicat sa faca plata.

Legea 58/1934 reglementeaza diferitele situatii care se ivesc in cazurile in care in cambie este prevazuta plata in moneda straina (art. 45) caz in care se va tine seama de regimul valutar stabilit de B.N.R.

In principiu, este admisa atat plata partiala, cat si plata inainte de scadenta. Cand plateste partial, debitorul principal poate cere sa i se dea o chitanta si sa se faca mentine pe titlul cambial despre suma achitata. Cand trasul plateste anticipat o face pe riscul si pericolul sau (conf. art. 44 alin.2); astfel el se poate expune pericolului de a fi tinut sa plateasca a doua oara la scadenta, daca se dovedeste ca adevaratul creditor este o alta persoana decat cel ce a primit suma anticipat.

Efectele platii sunt:

• plata facuta la scadenta stinge datoria cambiala[5];
• plata efectuata de catre un girant libereaza de plata doar debitorii succesivi lui, nu si pe cei anteriori[6].

3.Biletul la ordin

Avand o structura apropiata de aceea a cambiei, biletul la ordin este reglementat prin acelasi act normativ, respectiv Legea nr.58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin cu modificarile aduse de O.G. 11/1993.

Biletul la ordin este un inscris prin care o persoana, numita emitent sau subscriitor, se obliga neconditionat sa plateasca o suma de bani la scadenta unei alte persoane, numita beneficiar sau la ordinul acesteia.

Potrivit Legii 58/1934 biletul de ordin, pentru a fi valabil trebuie sa contina:

denumirea de bilet la ordin in limba de redactare a inscrisului;

angajamentul neconditionat de a plati o suma determinata

scadenta;

locul de plata;

numele beneficiarului;

data si locul emiterii;

semnatura emitentului

Pentru ca regimul juridic al biletului la ordin se aseamana cu cel al cambiei, prezentam principalele trasaturi ce le deosebesc:

• la biletul de ordin, cel ce se angajeaza sa plateasca este chiar emitentul;
• biletul la ordin nu se prezinta la acceptare; nici chiar in cazul biletului la ordin cu scadenta la un anumit timp de la vedere care trebuie prezentat in termen de 1 an de la emitere, aceasta prezentare nu are valoarea unei acceptari a titlului, ci serveste doar la determinarea momentului exigibilitatii;
• in lipsa precizarii in titlu a locului emiterii se subintelege ca acesta este cel mentionat ca loc de plata (pentru ca emitentul este si cel care plateste);
• din natura specifica a biletului la ordin rezulta ca din dispozitiile aplicabile cambiei nu vor fi valabile biletului la ordin cele privind acceptarea si regresul dupa acceptarea partiala.

4.Cecul

Cecul este un inscris prin care o persoana numita tragator sau emitent da ordin unei banci, la care are un disponibil banesc, numita tras, sa plateasca, la prezentarea titlului, o suma de bani altei persoane, numita beneficiar.

Mentiuni obligatorii

Potrivit Legii nr. 59/1934, privind cecul, pentru valabilitatea acestuia trebuie sa contina urmatoarele mentiuni obligatorii:

• denumirea de cec;
• mandatul (ordinul) neconditionat dat bancii de a plati o anumita suma de bani;
• numele bancii platitoare;
• locul de plata;
• data si locul emiterii;
• semnatura tragatorului (emitentului).

Cecul se deosebeste de cambie prin:

• raportul juridic existent intre tras si tragator, numit fundamental la cambie, poarta denumirea de provizion sau disponibil la cec si consta intr-un contract incheiat intre tragator si banca unde se constituie acest disponibil, fie sub forma unui depozit banesc, fie ca urmare a unei deschideri de credit;
• cecul nu poate fi emis decat in limita sumei constituita ca provizion;
• la cec trasul nu poate fi decat o banca;
• numarul de conditii obligatorii este mai redus la cec;
• cecul nu poate fi tras asupra tragatorului insusi, spre deosebire de cambie;
• in timp ce cambia in mod normal urmeaza a fi acceptata de tras (exceptie cambia "la vedere"), cecul nu poate fi acceptat, chiar daca ar exista o mentiune de acceptare inscrisa pe titlu, aceasta se considera nescrisa;
• se plateste la prezentare;
• pe cand posesorul cambiei poate actiona, fie impotriva acceptantului si avalistilor sai, fie impotriva debitorilor de regres, beneficiarul cecului are la dispozitie doar actiunea de regres contra girantilor, emitentului si celorlalti din aceeasi categorie. Cecul este incompatibil cu actiunea directa (contra acceptantului) pentru motivul ca trasul (banca), lipsind obligatia acceptarii, nu are calitatea de debitor cambial.

Bibliografie utilizata:

1. D. Galasescu - Pyk "Cambia si biletul la ordin" vol.I si II, Editura Tiparul Universitar, Bucuresti, 1939.
2. E.Cristoforeanu "Legea asupra cambiei si biletului la ordin - comentata si adnotata", Ed. Curierul Judiciar, Bucuresti, 1936.
3. R. Economu "Manual practic de drept cambial", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1986.
4. I. Rucareanu si B. Stefanescu "Dreptul comertului international", Editura Didactica si Pedagogica. Bucuresti,
5. O.Capatana si B.Stefanescu "Tratat de dreptul comertului international", Ed. Academiei, vol.I 1986 si vol.II 1987.
6. S.Cristea "Cambia in dreptul comparat", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001.
7. S. Angheni, M. Volonciu, C.Stoica "Drept comercial", editia a III-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004.