Resursele economice -  obiectul de studiu al contabilitatii

Contabilitatea isi defineste obiectul de studiu pornind de la problematica gestiunii miscarilor de valori economice autonomizate pe persoane fizice si juridice dupa caz. In abordarea acestui subiect in literatura de specialitate se intalnesc cu precadere doua conceptii:

conceptia juridica

conceptia economica

Conform conceptiei juridice, obiectul de studiu al contabilitatii vizeaza cu prioritate patrimoniul agentiilor economici. Aceasta abordare va fi prezentata in continuare numai in scop didactic, ea nemaifiind de actualitate.

Patrimoniul este format din totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica, apartinand unei persoane fizice sau juridice (subiect de drept), precum si din totalitatea bunurilor (obiectelor) la care acestea se refera.[1]

Ecuatia patrimoniului definit in sens juridic este:

	Bunuri economice = Drepturi + Obligatii

Bunurile economice reprezinta substanta materiala a patrimoniului;

Drepturile si obligatiile exprimate valoric indica raporturi de proprietate in cadrul carora se gestioneaza bunurile economice.

Ca urmare, ecuatia generala a patrimoniului asa cum este studiata de contabilitate este:

	ACTIVE PATRIMONIALE = PASIVE PATRIMONIALE

Activele pot avea forma de bunuri economice materiale, nemateriale ori financiare, trezorerie si creante.

In structura ele sunt diversificate dar pot fi ordonate dupa natura lor pe categorii asa cum rezulta din tabelul de mai jos:

Structura activelor patrimoniale

Pasivele sunt reprezentate de sursele de finantare ale bunurilor care pot fi proprii si genereaza drepturi (capitaluri proprii) sau straine si genereaza obligatii (datorii).

Structura pasivelor se prezinta asa cum rezulta din tabelul urmator:

Structura pasivelor patrimoniale

Conform conceptiei economice, resursele economice sunt alternative in definirea obiectului contabilitatii. In plan economic definirea patrimoniului prin prisma resurselor, reprezinta o structura calitativa care valorizeaza in unitati monetare bunurile economice in corelatie cu datoriile si capitalurile proprii. Pentru resursele economice se utilizeaza structura calitativa de active, pentru capitalurile proprietarilor cea de capitaluri proprii, iar pentru capitalurile creditorilor structura de datorii.

Prin urmare, ecuatia obiectului contabilitatii este de forma:

	ACTIVE = CAPITALURI PROPRII + DATORII

In reglementarile contabile din tara noastra armonizate cu Standardele Internationale de Contabilitate si cu Directivele europene, mai intai, si acum, conforme cu Directivele europene, notiunea de patrimoniu nu mai apare explicit formulata, aceasta fiind definita prin termenul de "pozitie financiara", pozitie reglementata de active, datorii si capitaluri proprii.

Pozitia financiara a entitatii este definita de resursele economice pe care le controleaza, de structura financiara a activelor si datoriilor si capitalului propriu, de lichiditatea si solvabilitatea valorilor economice si de capacitatea sa de a se adapta la schimbarile mediului in care isi desfasoara activitatea

Potrivit cadrului contabil general elaborat de Comitetul de Standarde Contabile Internationale, care este de esenta anglo-saxona, se renunta la categoria de patrimoniu in favoarea celei de resurse controlate. Conform acestei conceptii activele sunt definite ca fiind resurse controlate de entitate ca rezultat a unor evenimente trecute si de la care se asteapta sa genereze beneficii viitoare pentru entitate, iar datoriile reprezinta obligatii actuale ale entitatii ce decurg din evenimente trecute si prin decontarea carora se asteapta sa rezulte o iesire de resurse care incorporeaza beneficii economice.

Problema care apare este daca in aceste conditii se pastreaza sau nu notiunea de patrimoniu in intelesul conceptiilor mentionate sau in cel al reglementarilor contabile internationale. Categoria de patrimoniu consacrata este prin Standardele Internationale de Contabilitate practic abandonata si acest aspect necesita unele clarificari si opinii.

Un alt element semnificativ in definirea obiectului contabilitatii il reprezinta veniturile si cheltuielile.

Activitatile desfasurate de catre agentii economici sunt simultan "producatoare" si "consumatoare " de resurse economice. Aceste raporturi privesc rezultatul  entitatii, pentru stabilirea lui, contabilitatea utilizeaza termenii de venituri si cheltuieli.

Veniturile desemneaza, in expresie monetara, bogatia obtinuta prin activitatea desfasurata de catre entitatea contabila sau obtinuta din afara cu titlu gratuit;

Cheltuielile, delimiteaza in expresie monetara utilizarea bogatiei in cadrul activitatilor desfasurate de entitatea economica.

Prin compararea veniturilor obtinute cu cheltuielile efectuate pentru obtinerea lor, rezultatul poate fi profit sau pierdere:

Profit, atunci cand veniturile obtinute sunt mai mari decat cheltuielile efectuate;

Pierdere, atunci cand veniturile obtinute sunt mai mici decat cheltuielile efectuate.

Ca urmare, ecuatia rezultatului exercitiului este:

	Rezultatul exercitiului = Veniturile exercitiului - Cheltuielile exercitiului

Potrivit Cadrului contabil general veniturile reprezinta cresterile de beneficii economice ale perioadei exercitiului, determinate de cresterile de activ si micsorarile de pasiv care au ca efect cresteri de capitaluri proprii altele decat cele privind aportul proprietarului, iar cheltuielile reprezinta micsorarile de beneficii economice ale perioadei exercitiului, determinate de micsorarile de activ si cresterile de pasiv si care au ca efect micsorari de capitaluri proprii altele decat cele privind restituirile de capital catre proprietari.

In concluzie, se poate spune ca, prin obiectul sau de studiu, contabilitatea se delimiteaza ca o disciplina stiintifica specializata in reprezentarea si cunoasterea pozitiei financiare si a rezultatelor obtinute (profit sau pierdere) de o entitate.

Un alt aspect privit ca un ansamblu de relatii de schimb studiat in obiectul contabilitatii priveste modificarile pozitiei financiare a entitatii economice.

Operatiile, ca raporturi de schimb care produc modificari in viata economico-financiara a entitatii sunt grupate dupa urmatoarele activitati: investitie, finantare si exploatare.

Operatiile de investitii se refera la alocarea de resurse financiare pentru procurarea bunurilor de folosinta indelungata denumite imobilizari;

Operatiile de finantare se refera la crearea resurselor de finantare ale imobilizarilor;

Operatiile de exploatare au ca obiect:

achizitia -productia-vanzarea de bunuri;

achizitionarea -vanzarea de marfuri ;

datorii si creante rezultate in urma unor operatii.

Modificarile pozitiei financiare, apeland la fluxurile de numerar poate fi determinata prin ecuatia:

Fluxul net de trezorerie = Incasari - Plati

Pe baza analizei de mai sus, obiectul contabilitatii consta in masurarea, evaluarea, calculul, analiza si controlul raporturilor de schimb dintre investitia si finantarea, destinatia si provenienta, utilizarea si resursa valorilor economice cu scopul de a dezvalui pozitia financiara si performanta unei entitati economice si juridice.