Resurse financiare extraordinare - Trasaturile caracteristice ale imprumutului de stat

Resurse financiare extraordinare - Trasaturile caracteristice ale imprumutului de stat

1.     Caracterizarea generala a imprumuturilor publice

Categoria financiara cea mai importanta, din grupa resurselor extraordinare, o reprezinta imprumuturile publice interne si externe (sau creditul public) care cuprind sumele mobilizate din veniturile disponibile ale persoanelor fizice si juridice prin intermediu unor institutii specializate la dispozitia statului, a colectivitatii locale si a institutiilor de stat. Asadar, creditul public este o forma de credit acordat statului sau oricarui alt organism dependent de acesta, in calitate de debitori, creditorii putand fi persoane fizice sau juridice, rezidente sau nu, care dispun de mijloace banesti temporar disponibile si care accepta sa le dea ca imprumut.

In cazul resurselor de imprumut, putem vorbi atat de cerere, cat si de oferta. Cererea de credit vine din partea autoritatilor publice, agentilor economici si populatiei, in timp ce oferta de resurse de imprumut este reprezentata de capitalurile disponibile temporar ale agentilor economici, bancilor, altor institutii financiare, populatiei etc.

Resursele de imprumut fiind aceleasi, indiferent de agentii reprezentanti ai cererii de credit, putem vorbi de o competitie intre creditul public si creditul privat. Astfel, intre creditul public si cel privat exista o serie de asemanari si deosebiri.

Dintre asemanari putem mentiona:

1.     ambele sunt sume puse la dispozitia investitorilor;

2.     ambele se bazeaza pe principiul facultativitatii;

3.     au un caracter benevol;

4.     se obtin pe baze contractuale;

5.     reprezinta un transfer de putere de cumparare;

6.     nu se ofera gratuit ci in schimbul unei remuneratii sub forma de dobanda.

Deosebirile dintre cele doua tipuri de credite sunt:

1.     calitatea debitorului difera, astfel incat, la creditul privat debitorul este o persoana fizica sau juridica, in timp ce la creditul public, debitorul este statul.

2.     creditul privat poate fi comercial, bancar, ipotecar, iar la creditul public este creditul bancar;

3.     documentele care stau la baza creditului sunt, in cazul celui privat, titlurile de comert, iar in cazul creditului public, efectele publice (bonuri de tezaur, obligatiuni etc.). Acestea atesta calitatea de debitor al statului si confera dreptul detinatorului de a incasa dobanda.

4.     creditul privat este intotdeauna benevol si rambursabil, in timp ce creditul public poate fi obligatoriu in cazuri deosebite, si perpetuu in sensul ca nu se ramburseaza, ci se plateste doar dobanda aferenta.

Diferenta dintre creditul public si respectiv imprumutul public tine de calitatea partilor contractante. Astfel, pentru statul debitor, suma obtinuta de la subscriitori se denumeste imprumut, iar din punctul de vedere al creditorului poarta denumirea de credit.

Creditul reprezinta, pentru economiile contemporane, o sursa principala de finantare, datorita faptului ca autofinantarea nu le-ar putea imprima, singura, o evolutie ascendenta. In cazul in care se inregistreaza un deficit temporar, completarea veniturilor curente se face cu ajutorul imprumuturilor. Statul poate apela la aceasta solutie in masura in care se bucura de credibilitate pe pietele financiare externe si interne.

Imprumutul de stat, sub raport juridic, reprezinta intelegerea dintre persoane fizice si/ sau juridice, pe de o parte si stat, pe de alta parte, prin care prima consimte sa puna la dispozitia statului o suma de bani, sub forma de imprumut, pe o perioada determinata, iar aceasta din urma se angajeaza sa o ramburseze la termenul stabilit si sa achite dobanda si alte costuri aferente.

Trasaturile caracteristice ale imprumutului de stat:

a.     caracter contractual si voluntar;

b.     caracter rambursabil;

c.      caracter remunerator.

Imprumutul de stat asigura detinatorilor de inscrisuri publice, pe langa rambursarea sumei imprumutate si o anumita contraprestatie (sub forma dobanzii).

Caracterul rambursabil se refera la faptul ca imprumutul de stat se restituie, la termenul fixat, persoanele fizice si juridice care l-au acordat, spre deosebire de impozite care constituie o prelevare, la dispozitia statului, definitiva si nerambursabila.

Caracterul remunerator se refera la faptul ca imprumuturile de stat sunt purtatoare de dobanda, castiguri si alte avantaje. In anumite situatii, se poate intampla ca avantajele oferite de imprumuturi de stat sa fie restranse.

Astfel daca rata dobanzii pe piata scade, statul procedeaza la conversiunea datorie sale, in sensul ca preschimba inscrisurile unui imprumut mai vechi cu o dobanda ridicata cu inscrisuri ale unui imprumut nou cu o dobanda mai redusa.

Operatiunea de preschimbare a inscrisului unui imprumut mai vechi cu o dobanda mai redusa cu inscrisuri ale unui imprumut nou cu o dobanda mai ridicata poarta denumirea de AROZARE.

2.     Clasificarea imprumuturilor de stat

1)     dupa locul de plasare a imprumuturilor, distingem:

imprumuturi interne

imprumuturi externe.

Primele se contracteaza pe piata tarii respective si se exprima in moneda nationala, celelalte sunt contractate pe pietele straine in valuta.

2)     dupa durata pentru care se contracteaza imprumutul, exista:

imprumuturi cu termen

imprumuturi fara termen.

Din prima categorie fac parte imprumuturile cu diverse scadente:

pentru imprumuturi pe termen scurt cuprinse intre 1-5 ani

imprumuturi pe termen mediu cuprinse intre 2-5 ani

imprumuturi pe termen lung peste 5 ani.

In cea de-a doua categorie sunt cuprinse imprumuturile fara termen de rambursare, statul consumandu-si doar obligatia de a plati anual dobanda.

Obligatiunile la aceste imprumuturi pot fi totusi retrase de pe piata pe calea rascumpararii la bursa.

3)     dupa forma pe care o imbraca, se delimiteaza:

imprumuturi cu dobanda, care sunt remunerate cu o suma fixa;

imprumuturi cu dobanda si castig, ce sunt remunerate cu o dobanda stabilita, la care se adauga un castig in situatia tragerilor la sorti castigatoare.

4)     dupa forma de exprimare, distingem:

imprumuturi in natura, care nu apartin finantelor si au un caracter exceptional;

imprumuturi in bani, cele care se practica in mod obisnuit in statele moderne.

5)     dupa caracterul raporturilor juridice dintre parti, sunt:

imprumuturi voluntare

imprumuturi fortate.

Primele sunt liber consimtite, actiunea de a subscrie la imprumut fiind benevola. Cele fortate sunt mai rar intalnite, statul impunand subscriere la imprumut in situatii exceptionale (crize, razboaie).

3.    Elementele tehnice ale imprumuturilor de stat

Cele mai importante elemente tehnice sunt:

a)     imprumutul sau subscrisul= debitorul sau emitentul titlurilor este in cazul acesta STATUL care solicita un imprumut.

b)     imprumutatorii sau subscriitorii= creditorii sau depunatorii reprezinta persoanele fizice si juridice care dispun de capital banesc temporar liber si consimt sa crediteze statul.

In scimbul sumelor varsate primesc titluri de stat.

c)      denumirea imprumutului= se pune in legatura cu destinatia pe care urmeaza sa o primeasca imprumutul, cu anul contractarii sau cu marimea sumei imprumutate, etc. Denumirea se practica atunci cand se doreste atragerea atentiei asupra caracterului exceptional al imprumutului sau asupra obiectivului urmarit considerat de interes national (Ex: imprumut pentru reconstructie, imprumut 1990 etc.)

d)     inscrisurile la imprumuri de stat,  valoarea si cursul acestora.

Atunci cand valoarea imprumutului este mare si se adreseaza indeosebi bancilor si institutiilor financiare, statul nu  emite titluri propiu-zise,ci inregistreaza suma in contul institutiei respective, aceasta modalitate purtand denumirea de “datorie in cont”.

Daca imprumutul se adreseaza persoanelor fizice, statul emite inscrisuri nominative sau la purtator urmand o forma si un continut concretizat prin acte normative reprezentand obligatia statului de a rambursa suma la scadenta.

In legatura cu evaluarea titlurilor se disting urmatoarele elemente:

valoarea nominala= este valoarea inscrisa pe titlu si exprima datoria statului fata de detinatorii titlului ;

valoarea reala= reprezinta valoarea la care se cumpara/ vinde obligatiunea pe piata atunci cand detinatorul doreste sa-si recupereze banii inainte de scadenta.

cursul obligatiunii= care este valoarea a 100 de unitati valoare nominala si care variaza in functie de cerere si oferta.

e)     cuantumul imprumutului de stat= sta la baza evaluarii datoriei publice si se stabileste multiplicand numarul titlurilor emise cu valoarea unui titlu. Distingem: cuantum aprobat de autoritatea emitenta, limitati sau nelimitati ca valoare si timp, si un cuantum realizat care reflecta in vederea autoritatii emitente, respectiv in conditiile imprumutului.

f)      termenul de rambursare= arata scadenta imprumutului

g)     veniturile subscriitorilor= sunt plati efectuate de catre stat creditorilor sai pentru folosirea temporara a capitalurilor cedate. Cele mai importante forme pe care le imbraca veniturile sunt:

1)     dobanda = reprezinta suma de bani pe care statul o plateste creditorilor sai in schimbul utilizarii capitalului imprumutat.

2)     castigurile sau premiile= sunt venituri pe care le incaseaza subscriitorii la imprumuturile de stat, inlocuind dobanda. Obligatiunile sunt trase la sorti, iar premiile sunt platite detinatorilor de inscrisuri castigatoare.

3)     prima de rambursare= se incaseaza de subscriitori numai cand cursul obligatiunilor in momentul rambursarii este mai mare decat cel in momentul plecarii. Ca marime este egala cu diferenta de valoare a inscrisurilor in cele doua momente. Prima se adauga la dobanda aferenta ce cuprinde atractivitatea pentru plasamente in credit public.

4)     activitatea perpetua si activitatea viagera=sunt venituri creditorilor statului pentru imprumuturile perpetue si continue in primul caz dintr-o suma echivalenta cu dobanda si amortizarea imprumutului pentru o perioada de timp stabilita si in cel de-al doilea caz, este suma varsata de catre stat pana la decesul creditorului, dupa care datoria se stinge.