PRACTICI UTILE PRIVIND GESTIONAREA RISCULUI DE LICHIDITATE IN BANCILE COMERCIALE

A - GESTIONAREA RISCULUI DE LICHIDITATE IN BANCILE

COMERCIALE IN CONDITII DE CRIZA

1. DEFINITII

Lichiditatea este o proprietate generala a activelor, ea exprima capacitatea acestora de a fi transformate rapid , cu o cheltuiala minima in moneda lichida, fara a le afecta pretul . Lichiditatea unei firme reprezinta capacitatea acesteia de a-si onora obligatiile scadente pe termen scurt ( nevoile de lichiditate) .

Riscul de lichiditate pentru o banca este expresia probabilitatii pierderii capacitatii de finantare a operatiunilor curente. Lichiditatea bancara este o problema de gestiune a activelor si pasivelor bancare cu grade diferite de lichiditate. Activele si pasivele se grupeaza pe benzi de scadenta, in functie de gradul de lichiditate descrescator pe activ si de gradul de exigibilitate crescator pe pasiv.

Criza de lichiditate se manifesta in doua etape :

etapa aparenta (operativa) - sesizata in timp real de entitatile functionale ale bancii, care lucreaza direct cu clientul ( sucursale ); se manifesta prin cresterea intr-un interval de timp scurt a iesirilor de resursa din banca pe diverse cai - ridicari de numerar, ordine de plata si alte substitute de numerar

etapa de confirmare - in care se cuantifica dimensiunile reale ale crizei; acestea se calculeaza pe baza datelor cuprinse in situatiile operative, balantele contabile si bazele de date ale bancii.

Potentiala criza se face semnalata operativ prin scaderea constanta si continua a diferentei pozitive intre incasari si plati la nivelul bancii, ( cont si numerar ) si din scaderea constanta a cuantumului excedentului inregistrat pe prima banda de scadenta, calculat zilnic in situatia indicatorului de lichiditate.

2. SURSE DE LICHIDITATE PENTRU BANCA

Satisfacerea necesarului de lichiditate presupune identificarea  surselor de lichiditate accesibile fiecarei banci si adecvarea acestora la nevoile deja evaluate. Din punct de vedere al gestiunii lor , sursele pot fi surse traditionale ( active lichide si imprumuturi) si surse noi ( generate de utilizarea unor noi tehnici si instrumente financiare : cumparare de titluri cu optiune de rascumparare inainte de scadenta la prêt fix, etc)

Surse   Nivel procentual in total active 

Rezerve primare :- numerar 3 - 4 %

depozite la banca centrala    max. 25 %

depozite la banci corespondente  min. 4 - 5 %

Rezerve secundare : portofoliul de titluri 12 - 15 %

Plasamente in credite : rate scadente la creditele acordate clientilor

Imprumuturi: - emitere de certificate de depozit

imprumuturi de la bancile de corespondent

imprumuturi de la banca centrala

emisiune de obligatiuni in valuta pe pietele externe

imprumuturi subordonate si altele.

3. URMARIREA LICHIDITATII : - INDICATORI ; - RESPONSABILITATI

In sistemul bancar romanesc problema lichiditatii este reglementata prin norma de lichiditate si este monitorizata de banca centrala. Urmarirea lichiditatii se face prin intermediul unui set de indicatori, dintre care amintim lichiditatea efectiva, lichiditatea necesara, care stau la baza determinarii indicatorului de lichiditate. Limita minima a indicatorului, pe fiecare banda de scadenta, trebuie sa fie 1, ceea ce inseamna ca lichiditatea efectiva inregistrata este cel putin egala cu lichiditatea necesara la aceeasi scadenta, asigurand posibilitatea onorarii obligatiilor si angajamentelor asumate de institutie.

Urmarirea si asigurarea lichiditatii reprezinta o preocupare majora a managementului oricarei banci . Dintre situatiile operative, ce stau la baza analizei, mentionam :

Periodicitate Situatia operativa

Zilnice  situatia operativa zilnica de calcul a lichiditatii

urmarirea zilnica a rezervei minime obligatorii

urmarirea zilnica a evolutiei principalelor structuri bilantiere

pe tipuri de monede

indicatorii selectati din sistemul CAMPL, zilnic 

ecartul A/P pe tipuri de moneda, pe sucursale   

evolutia zilnica a nivelului resurselor si plasamentelor la nivelul

sucursalelor

situatia operativa a numerarului din ATM-uri   

- situatia operativa a numerarului din casierii

situatia operativa a disponibilitatilor din  contul curent BNR

si a conturilor de corespondent ale bancii

situatia operativa a incasarilor si platilor pe tipuri de moneda 

pozitia valutara zilnica.   

Saptamanal

calculul indicatorului de solvabilitate

Periodic

Raport catre Comitetul Managerial  

Raport catre Consiliul de Administratie si eventuale

masuri

4. PROCEDURI DE URMAT IN CAZ DE CRIZA

Criza de lichiditate este operativ semnalata prin cresterea solicitarilor de retragere - pe cont sau numerar - de disponibilitati ale clientelei. Semnalarea instaurarii unei situatii de criza este cel mai adesea facuta de catre unitatile operative ale bancii. Mesajul receptat impune instaurarea unui comandament de criza - alcatuit din directorul de trezorerie si coordonatorul acestuia din CM. Comandamentul de criza hotaraste operativ masurile si ordinea in care vor fi luate ele. Atributiile membrilor comandamentului sunt :

directorul general are atributii de decizie strategica atat in relatia cu directia trezorerie, cit si in relatia cu Comitetul Managerial si Consiliul de Administratie

directorul de trezorerie are atributii operative, el este cel care primeste toate informatiile de la sucursale si de la compartimentele centralei ( de exp. Directia decontari ) , le prelucreaza si aplica operativ deciziile luate in comandamentul de criza.

In functie de gravitatea crizei, resursa la vedere - care are cel mai inalt grad de exigibilitate - poate sa creasca pina la nivelul totalului resursei atrase, prin desfiintarea tuturor depozitelor constituite, datorita psihozei deponentilor generata de zvonurile din piata interbancara . Procedura de desfiintare a depozitelor la termen presupune trecere obligatorie prin contul de disponibil (cont de tranzit ) a sumelor provenite din depozitele desfiintate, de aceea indicatorul care semnaleaza aparitia si masoara dimensiunile crizei este cuantumul disponibilului la vedere. In functie de cresterea ponderii resursei la vedere, care da dimensiunea crizei, se vor lua masuri in urmatoarea ordine de prioritate :

1. utilizarea numerarului din casierii si a disponibilitatilor din conturile nostro

2. resursa atrasa de la banci - limitata de nivelul maxim al limitelor de expunere ale bancilor partenere fata de banca noastra

3. suspendarea liniilor de credit neangajate, limitarea temporara a creditarii prin parghii comerciale uzuale, tinerea sub control a scadentelor de incasat din rate de credit, dobanzi speze si comisioane

4. reducerea pozitiei valutare in limitele admise de reglementarile in vigoare

5. lichidizarea partiala sau totala a portofoliului de titluri de stat fie prin operatiuni REPO/REVERSE REPO, fie prin vanzare definitiva

6.obtinerea de credite pe perioade mai lungi de la banci corespondente , si/sau BNR

7. masuri ce incalca prevederile legale , ale caror sanctiuni sunt cuantificabile , anume reducerea pozitiei valutare sub minimul impus de norme , utilizarea disponibilitatilor din RMO ( nerealizarea RMO )

8. majorarea capitalului social , imprumuturi subordonate

Gravitatea crizei depinde de cresterea ponderii resursei la vedere . Nivelul de alerta determinat ca abatere procentuala fata de nivelul programat este de 10 %, adica cresterea resursei la vedere cu 10% inseamna trecerea la un alt nivel al crizei . Teoretic ar exista 4 stadii.

Pentru contracararea iesirilor de resursa din banca vom apela la metodele descrise mai sus in ordinea mentionata

TABELUL 1

NOTA :Ponderea resursei pe benzi de scadenta este calculata luand ca baza de calcul total pasiv (reprezinta 70 % din total pasiv bilantier).

TABEL 2

ETAPE PENTRU ACOPERIREA FAZELOR DE CRIZA

Nota : Pentru acoperirea necesarului de resursa exigibila la un anumit moment dat al crizei, mobilizam diverse surse proprii ( lichidizarea diverselor elemente de activ) sau imprumutate. De exemplu : in prima faza de criza- a crescut resursa la vedere cu 10 % pe seama desfiintarii a 10 procente din depozitele la termen ( tabelul 1 ), iar necesarul de acoperire a resursei exigibile presupune mobilizarea unor surse lichide ( numerar, dispo in conturile nostro, resursa atrasa de la banci, linii de credit neangajate, titluri - conform tabel 2 ).

In functie de dimensiunile si caracterul crizei de lichiditate se va nuanta utilizarea masurilor propuse, din perspectiva ordinii lor de aplicare, coreland profitabilitatea bancii cu restrictiile impuse de normele de reglementare ale activitatii bancare.

Impactul fazelor proiectate ale crizei de lichiditate asupra contului de profit si pierderi este prezentat in tabelul de mai jos :

Diminuarea cheltuielilor

Diminuarea veniturilor

Impactul crizei de lichiditate pe profit

In afara impactului pe profit banca se mai supune, de la un anumit nivel al crizei, si unor sanctiuni administrative din partea bancii centrale, mergind de la avertisment, pina la supraveghere prudentiala si amenzi .

B - PRACTICI UTILE IN GESTIONAREA LICHIDITATII BANCILOR RECOMANDATE DE CATRE COMITETUL DE LA BASEL

1. PRINCIPIILE RECOMANDATE DE CATRE COMITETUL DE LA BASEL PENTRU

EVALUAREA UNEI GESTIUNII PERFORMANTE A LICHIDITATI IN INSTITUTIILE

BANCARE

Lichiditatea sau capacitatea de a finanta cresteri de active si de a face fata obligatiilor, pe masura ce acestea devin scadente are o influenta foarte mare pentru viabilitatea viitoare a oricarei institutii bancare. Din acest motiv gestionarea lichiditatilor este una din cele mai importante activitati cotidiene ale bancilor.

Analiza lichiditatii impune conducerii bancilor nu numai sa-si analizeze situatia lichiditatii in mod continuu, dar si sa examineze modul in care cerintele de finantare pot evolua in diverse situatii, inclusiv in conditii adverse.

In activitatea sa de supraveghere a lichiditatilor, Comitetul de la Basel si-a concentrat atentia asupra modului in care bancile isi gestioneaza in general lichiditatile. Progresele tehnologice si financiare au oferit bancilor modalitati noi de finantare a activitatii lor si de gestionare a lichiditatii. Datorita faptului ca practicile standard de gestionare a lichiditatilor bancare s-au schimbat de la publicarea in septembrie 1992 a studiului "Un cadru de analiza si gestionare a lichiditatilor" Comitetul de la Basle emite un nou studiu. Acesta expune cateva principii care pun in evidenta elementele principiale ale unei gestionari eficiente de lichiditati.

Forma si complexitatea procesului folosit in gestionarea lichiditatilor depinde de marimea si complexitatea bancii si de natura si complexitatea activitatii sale. Desi studiul se concentreaza asupra bancilor mari, principiile au o aplicabilitate larga pentru toate bancile.

In special, sistemele bune de gestiune a informatiilor, analiza cerintelor de finantare neta in diverse scenarii alternative, diversificarea surselor de finantare si planul de prevedere sunt elemente tehnice de prima  importanta pentru o gestiune sustinuta si eficienta a lichiditatilor intr-o banca indiferent de dimensiune sau de natura operatiunilor.

Totusi, sistemele de informare si analiza necesara pentru o astfel de abordare absorb in mod normal mai putine resurse si sunt mai putin complexe intr-o banca mica sau o banca activa mai putine piete decat bancile mari si complexe.

Ca si celelalte studii facute de Comitetul de la Basel, acest studiu este organizat pe cateva principii cheie pentru gestiunea de lichiditati. Aceste principii sunt urmatoarele:

Principiul 1: Fiecare banca trebuie sa aiba o strategie convenita pentru gestiunea zilnica de lichiditati. Aceasta strategie sa fie comunicata in toata banca.

Principiul 2 Consiliul de Administratie al unei banci trebuie sa aprobe strategia si metodele semnificative cu privire la gestiunea de lichiditati. Consiliul de Administratie trebuie de asemenea sa se asigure ca executivul bancii ia masurile necesare pentru a monitoriza si controla riscul de lichiditati. Consiliul de Administratie trebuie sa fie informat cu regularitate despre situatia lichiditatilor bancii si imediat, daca apar schimbari majore in pozitia lichiditatii curente sau de perspectiva.

Principiul 3 Fiecare banca trebuie sa dispuna de o structura de management care sa permita executarea eficienta a strategiei privind lichiditatea. Aceasta structura presupune o implicare continua a membrilor conducerii.

Conducerea trebuie sa se asigure ca lichiditatea este gestionata eficient si ca s-au stabilit metode si proceduri adecvate pentru a controla si limita riscul de lichiditate. Bancile trebuie sa stabileasca si sa revizuiasca in mod regulat dimensiunea pozitiilor de lichiditate in anumite perioade de timp.

Principiul 4: O banca trebuie sa detina un sistem informational adecvat pentru evaluarea, monitorizarea, controlul si raportarea riscului de lichiditate. Rapoartele trebuie sa se faca pe baza unui program catre Consiliul de Administratie al bancii, conducerea executiva si alte persoane corespunzatoare.

Principiul 5: Fiecare banca trebuie sa stabileasca un proces de evaluare si monitorizare curenta a cerintelor de finantare neta.

Principiul 6: O banca trebuie sa-si analizeze lichiditatea folosind o varietate de scenarii de tipul "Ce se intampla daca".

Principiul 7 O banca trebuie sa-si revizuiasca frecvent ipotezele in cadrul gestiunii de lichiditati pentru a stabili daca acestea continua sa fie valide.

Principiul 8: Fiecare banca trebuie periodic sa-si revizuiasca eforturile de a stabili si mentine relatii cu titularii de angajamente, de a mentine diversificarea pasivului si de a se asigura ca are capacitatea de a vinde active.

Principiul 9 O banca trebuie sa aiba planuri de prevedere care sa vizeze strategia de a face fata crizelor de lichiditate si sa includa procedee de compensare a deficitelor de flux numerar in situatii de urgenta.

Principiul 10 Fiecare banca trebuie sa aiba un sistem de evaluare, de monitorizare si de control a pozitiilor sale de lichiditate in valutele importante cu care opereaza. O banca isi evalueaza cerintele totale de lichiditati valutare si nepotrivirile acceptabile cu angajamentele in moneda locala si in plus trebuie sa faca analize separate ale strategiei sale pentru fiecare valuta luata in mod individual.

Principiul 11 Sub rezerva analizei prevazute de principiul 10, o banca trebuie, acolo unde este cazul, sa stabileasca si sa revizuiasca in mod regulat limitele privind dimensiunea nepotrivirilor din fluxul de numerar, in anumite perioade, pentru valuta in general si pentru fiecare moneda semnificativa luata in mod individual cu care opereaza banca.

Principiul 12 Fiecare banca trebuie sa aiba un sistem de control adecvat al procesului de gestiune a riscului de lichiditate. O componenta esentiala a sistemului de control intern consta in revizuiri independente si regulate si evaluari ale eficientei sistemului si, acolo unde este necesar, siguranta ca aceste revizuiri sunt corespunzatoare sau amplificarea acestor controale interne. Rezultatele acestor revizuiri trebuie puse la dispozitia autoritatilor de supraveghere.

Principiul 13 Fiecare banca trebuie sa aiba un mecanism care sa asigure un nivel potrivit de publicare de informatii despre banca pentru a se asigura de o buna perceptie publica a institutiei si sanatatii ei.

Principiul 14 Supraveghetorii trebuie sa faca o evaluare independenta a strategiilor, metodelor, procedurilor si practicilor bancare legate de gestiunea de lichiditati. Ei trebuie sa ceara bancilor sa dispuna de un sistem eficient de evaluare, monitorizare si control a riscului de lichiditate si sa se asigure ca banca are planuri de prevedere adecvate privind lichiditatea.

2.-GESTIUNEA CONTINUA DE LICHIDITATI

Gestiunea riscului de lichiditate impune stabilirea unei strategii bancare, care sa asigure supraveghere atenta din partea conducerii executive si a Consiliului de Administratie, precum si un proces de masurare, monitorizare si control a riscului de lichiditate.

Activitatea de baza a bancilor este crearea de lichiditati, deoarece multe alte activitati bancare depind direct sau indirect de abilitatea bancii de a oferi lichiditati clientilor. Datorita acestor aspecte, bancile sunt obligate sa tina cont de strategia, metodele si gestiunea lor cu privire la lichiditati.

Strategia privind lichiditatile trebuie sa descrie abordarea generala a lichiditatii de catre o banca, incluzand diverse obiective calitative si cantitative.

Strategia unei banci privind lichiditatea trebuie sa precizeze metodele specifice privind anumite aspecte ale gestiunii de lichiditati, cum ar fi: compozitia activului si pasivului, gestiunea de lichiditati in diverse monede si de la o tara la alta, increderea relativa in anumite instrumente financiare si lichiditatea si facilitatea de concretizare a activelor.

Datorita importantei mari a gestiunii de lichiditati, care asigura viabilitatea oricarei banci, Consiliul de Administratie trebuie sa aprobe strategia bancii privind gestiunea riscului de lichiditate. Consiliul de Administratie trebuie sa:

aprobe metodele semnificative care influenteaza riscul de lichiditate a bancii;

sa se asigure ca executivul ofera linii directoare clare pentru un nivel acceptabil al riscului de lichiditate care sa respecte strategia bancii privind lichiditatea;

sa monitorizeze performanta si riscul de lichiditate a bancii si periodic sa revizuiasca informatiile, care sunt detaliate periodic si suficient pentru a permite intelegerea si evaluarea riscului de lichiditate al portofoliilor cheie ale bancii.

O banca trebuie sa aibe o structura de gestiune a lichiditatii care sa execute eficient strategia bancara, programele si procedeele privind lichiditatea. Bancile trebuie sa desemneze la cel mai inalt nivel de conducere responsabilitatea de a stabili programul de lichiditate si de a revizui deciziile privind lichiditatea.

Conducerea bancii trebuie sa ia decizii privind structura de gestionare a lichiditatii, trebuie sa stabileasca un program de analiza frecventa a lichiditatii, precum si in profunzime.

Oricare este structura folosita, este important ca sa existe legaturi stranse intre persoanele care raspund de lichiditati si acelea care monitorizeaza conditiile pietei, ca si persoanele care au acces la informatii importante, cum ar fi directorii de credite.

Un element important al gestiunii de lichiditate este sistemul imformational al gestiunii menit sa ofere Consiliului de Administratie, Directiei executive, etc. informatii periodice despre pozitia de lichiditate a bancii.

Sistemul informational al gestiunii trebuie sa aiba capacitatea de a calcula pozitiile de lichiditate in toate monedele importante cu care opereaza banca, in mod individual dar si in general. Sistemul informational trebuie sa fie folosit pentru verificarea respectarii metodelor, procedeelor si limitelor stabilite de banca. Un proces eficient de evaluare si monitorizare este important pentru o gestiune adecvata a riscului de lichiditate.

Un aspect important al gestiunii de lichiditati este emiterea de ipoteze cu privire la nevoile de finantare in viitor. Bancile trebuie sa emita ipoteze despre nevoile de lichiditati in viitor, atat pe termen foarte scurt, cat si pe perioade mai lungi.

In conditiile pietei de astazi bancile au o mare varietate de surse de finantare care trebuie luate in considerare in activitatea de trezorerie. Intrarile de numerar pot proveni din active ajunse la scadenta, active care nu au ajuns la scadenta dar sunt vandabile, accesul la depozite, linii de credit care pot fi apelate si din ce in ce mai mult, din conversia de active in valori mobiliare. Acestea trebuie sa fie puse in corelatie cu iesirile de capital aferente angajamentelor devenite scadente si angajamentelor eventuale, in special linii de credit angajate care pot fi platite.

Un scadentar al portofoliului poate fi un mijloc util pentru a compara intrarile si iesirile de numerar atat zilnic cat si pentru anumite perioade de timp. Analiza nevoilor de finantare neta presupune o ierarhizare in trepte a scadentelor si calcularea surplusului sau deficitului cumulativ net la anumite date scadente.

Nevoile de finantare neta a unei banci sunt determinate de analiza fluxurilor de trezorerie din viitor bazata pe ipotezele privind conduita activelor, posturilor din pasiv si in afara bilantului in viitor, calculandu-se apoi surplusul sau deficitul cumulativ net intr-o perioada de timp pentru a se determina lichiditatea.

In constructia scadentarului, o banca trebuie sa stabileasca fiecare iesire sau intrare de numerar la o anumita data calendaristica, avand ca punct de plecare, de obicei ziua urmatoare. Ca o masura preliminara in stabilirea scadentarului, intrarile de numerar trebuie sa fie ordonate pe datele de scadenta ale activelor si sa existe o estimare prudenta a datelor de angajare a liniilor de credit.

La fel si iesirile de numerar pot fi ordonate pe datele la care angajamentele devin scadente si la datele cele mai apropiate la care angajamentele din afara bilantului pot fi apelate. Cele mai lichide active pot fi introduse in scadentar la data cea mai apropiata la care pot fi lichidate.

Bancile sau supraveghetorii trebuie sa ia in considerare discontul care se poate aplica la aceste active pentru a reflecta riscurile pietei. Trebuie sa se includa si dobanzile semnificative si alte fluxuri de trezorerie. In plus trebuie sa se construiasca ipoteze pe baza experientei din trecut. Diferenta dintre intrari si iesiri in fiecare perioada, surplusul sau deficitul de fonduri, devine punctul de plecare in evaluarea surplusului sau deficitului de lichiditati la diferite date in viitor.

Bancile care se bazeaza pe finantari pe termen scurt se vor concentra in principal pe gestionarea lichiditatii pe termene foarte scurte (pana la cinci zile). Bancile care sunt mai putin dependente de pietele monetare pe termen scurt, pot sa-si gestioneze cerintele de finantare neta pe perioade ceva mai lungi, poate de la 1 la 3 luni.

Bancile trebuie sa-si monitorizeze pozitiile de lichiditate pe perioade ceva mai indepartate putand astfel sa identifice unele lacune de finantare in perioade mai indepartate si depunand eforturi pentru a raspunde acestor nevoi prin influentarea scadentelor tranzactiilor.

Bancile care opereaza cu active si pasive pe termene mai lungi vor avea nevoie de perioade mai lungi decat bancile care opereaza pe piete monetare pe termen scurt si care sunt in situatia de a raspunde unor nevoi de finantare in timp scurt.