Politici de ocupare a factorului munca

POLITICI DE OCUPARE A FACTORULUI MUNCA

Ca ansamblu al instrumentelor publice pe piata muncii pentru realizarea obiectivelor, politicile de ocupare se manifesta sub doua forme: active si pasive.

Politicile pasive, pornind de la un nivel de ocupare ce se considera dat, cauta solutii pentru valorificarea excedentului de resurse de munca. Ele folosesc instrumentele liberale, pornind de la considerentul ca nivelul ocuparii este determinat de conditiile generale din economie, care sunt reglate de piata si orice interventie ar dauna echilibrului pietei. Pentru aceasta, singurul lucru permis este indemnizarea somerilor sau incitarea actiunilor sa se retraga de pe piata muncii.

Un alt aspect al politicilor pasive de ocupare il reprezinta raportul dintre ajutorul de somaj si salariul mediu, element considerat decisiv in formarea optiunii de intrare pe piata muncii sau de ramanere in somaj. Atunci cand limita saraciei este atinsa, chiar si o diferenta minora intre veniturile salariale si ajutorul de somaj poate determina decizia de intrare pe piata muncii.

Politicile active reprezinta ansamblul de masuri luate de autoritatile publice pentru a se asigura o cat mai mare mobilizare a ofertei de munca in vederea unei adaptari imbunatatite la exigentele aparatului productiv, dezvoltarea capitalului uman, cresterea eficientei functionarii pietei muncii Aceste politici pun accent pe realizarea unui  cadru institutional apt sa faciliteze mobilitatea factorului munca. Prin ele se incearca minimizarea pierderilor de capital uman, care apar ca urmare a unor schimbari tehnologice rapide si a neconcordantei dintre obiectivul maximizarii cotei profitului si cel al realizarii ocuparii depline.

In tarile dezvoltate, cresterea importantei politicilor active pentru combaterea somajului in defavoarea masurilor pasive a fost determinata de actiunea concomitenta a cel putin trei factori:

necesitatea cresterii eficientei cheltuielilor destinate protectiei sociale a somerilor in conditiile unei presiuni crescande asupra fondurilor provenite de la bugetul de stat;

utilizarea exclusiva a unor masuri pasive in tratarea somajului prezinta dezavantaje pentru activitatea agentilor economici deoarece conduce indirect la mentinerea unei cote relativ ridicate a contributiei la asigurarile sociale si la o rigidizare a ofertei de munca;

ritmul alert al schimbarilor tehnologice impune o mobilitate accentuata a cunostintelor profesionale. Ca urmare, excluderea de pe piata muncii a unei parti a populatiei active, conduce la o risipa nerecuperabila a capitalului uman.

Politicile active se realizeaza, in principal, prin subventii pentru crearea de noi locuri de munca si prin politicile de formare. Crearea de noi locuri de munca poate fi facilitata de scutirea de taxe fiscale si sociale, prime, credite sau dobanzi reduse. Se practica, de asemenea, si plata partiala sau totala a salariului pentru angajarea unor categorii de personal pentru o anumita perioada de timp.

In vederea realizarii practice a politicilor active de ocupare, mecanismele de promovare a ocuparii factorului munca se grupeaza in doua mari categorii:

a) mecanisme de sustinere a echilibrelor macroeconomice, in care se includ:

- relansarea investitiilor pentru crearea de locuri de munca;

- credite pentru investitii productive cu dobanzi mai reduse;

- sporirea capacitatii de retinere a factorului munca in activitati utile, in conditii de sporire a eficientei, a competitivitatii si calitatii;

- extinderea si sprijinirea initiativelor locale; eficienta acestui obiectiv depinde, in mare masura, de traditia si mobilitatea structurii economice zonale precum si de gradul de dezvoltare a capacitatii antreprenoriale;

- scutirea sau reducerea de impozite si taxe pentru agentii economici care creeaza locuri de munca si, mai ales, pentru somerii care se lanseaza in activitati economice;

- subventionarea, pentru o perioada limitata, a unei parti a costului salarial pentru agentii economici care creeaza noi locuri de munca sau angajeaza someri, asigurarea prin lege a unor facilitati si stimulente specifice unor domenii economice avand in vedere lipsa de capital, riscul si rezervele factorului  munca de a se angaja in activitati productive pe cont propriu.

- promovarea unor sisteme de salarizare in care salariul sa reprezinte, in mod real, pretul muncii si instrumentul reglarii cererii si ofertei de munca a unor forme de participare a salariatilor la profit, capabile sa asigure o flexibilitate crescuta a salariilor si, prin aceasta, a factorului munca;

- dimensionarea marimii ajutorului de somaj si a modalitatilor de plata ale acestuia, astfel incat sa garanteze un minim de venit, dar totodata sa stimuleze participarea la munca.

b) mecanisme de echilibrare, de flexibilizare a pietei muncii, aplicabile la nivel microeconomic, in care se includ:

- dezvoltarea invatamantului, a formarii profesionale;

- strategii de formare si recalificare, in vederea investitiei profesionale a noilor veniti pe piata muncii, a reocuparii si reintegrarii in activitatea economica a somerilor; teoretic, reconversia profesionala ar trebui sa masoare probabilitatea de a gasi un loc de munca. Practic insa, reconversia profesionala s-a dovedit mai eficienta pentru cei care au un loc de munca si doresc sa-si imbunatateasca nivelul de calificare, decat pentru someri;

- formarea profesionala initiala printr-o corelatie mai stransa cu evolutia previzibila a pietei muncii, sub aspectul structurii ocupational-profesionale si de calificare. Formarea profesionala si perfectionarea continua a pregatirii in acceptiunea cea mai completa , policalificarea si reciclarea, au un nucleu comun si, evident, o serie de elemente de diferentiere. Indiferent de formele concrete de realizare, fiecare dintre aceste forme si toate la un loc indeplinesc o serie de functii pe piata muncii:

a) principala functie consta in adaptarea numerica si structural - calitativa a ofertei de munca la volumul si structura cererii;

b) reducerea costului somajului prin asigurarea unor conditii de pregatire, reocupare si reintegrare cat mai rapid in activitate a unei parti a somerilor;

c) reducerea costurilor de reintegrare a factorului munca si sporirea eficientei utilizarii factorului munca.

- dezvoltarea, pe baza unor studii ale pietelor muncii locale, a unor lucrari de utilitate publica ce pot oferi locuri de munca, temporare sau contracte pe durata determinata, unor importante efective de populatie neocupata, inclusiv someri; in contextul tranzitiei la economia de piata, lucrarile de utilitate publica ca sursa de revigorare a cererii de munca au fost prea putin utilizate. Avantajele acestui tip de masuri active includ: crearea unor noi active in cadrul sectorului public, reducerea costurilor adiacente somajului pe termen lung (pierderea calificarii, sentimentul de marginalizare si descurajare) prin mentinerea legaturii cu piata muncii de catre cei care nu pot sa gaseasca un loc de munca;

- amenajarea duratei muncii in diferite formule convenabile sub aspectul ocuparii si flexibilizarii pietei muncii: munca cu timp partial; partajul locului de munca; trecerea de la reglementarea duratei saptamanale a muncii la cea trimestriala, lunara sau chiar anuala;

- incurajarea si sprijinirea - prin diferite modalitati, altele decat diferentele de salarii -  a mobilitatii factorului munca (teritoriale, profesionale etc.);

- participarea pe baza de contracte ferme, fie intre state, fie intre firme, la realizarea unor lucrari in strainatate, permitandu-se astfel libera circulatie a factorului  munca.