Izvoarele obligatiilor comerciale

Izvoarele obligatiilor comerciale

Desi obligatiile comerciale pot lua nastere din toate sursele consacrate de dreptul civil, totusi cel mai important izvor ramane contractul. Dar, practica comer­ciala a scos in evidenta, pe langa contracte, doua noi izvoare care, desi au ca fun­dament tot vointa partilor, totusi nu pot fi confundate cu contractele, prezentand par­ticularitati proprii. Este vorba de actul juridic complex si actul juridic unilateral (declaratia unilaterala de vointa sau angajamentul unilateral).

Actul juridic complex se distinge de contractele obisnuite cu pluralitate de parti participante prin aceea ca este absenta contranetatea intereselor.

Intr-adevar, in contractele obisnuite, vointele care concura la formarea con­tractului sunt emanatia unor persoane cu interese opuse (care cauta satisfacerea acestora printr-o conciliere). Dimpotriva, in actele complexe, partile au interese con­cordante in vederea realizarii unui tel comun, ele nu se lupta, ci colaboreaza. De exemplu, in materie de vanzare-cumparare, vanzatorul se lupta sa obtina cel mai avantajos pret pe lucrul sau, sau pentru serviciul prestat, pe cand cumparatorul tinde sa Ie dobandeasca cu minimum de sacrificii banesti, in opozitie cu contractul de vanzare-cumparare, in deciziile de constituire a societatilor comerciale (act juridic complex) partile urmaresc, cel putin teoretic, un scop comun si anume exercitarea comertului in vederea obtinerii de profituri ce urmeaza a fi impartite asociatilor pe baza principiului proportionalitatii aporturilor.

Fata de paralelismul intereselor, apare logic si aplicarea principiului majoritar, potrivit caruia legiuitorul prezuma ca un anumit numar din partile participante la elaborarea actului juridic complex reprezinta vointa unanima (vointa producatoare de efecte juridice). Cu alte cuvinte, este sacrificata vointa minoritatii pe baza pre­zumtiei ca un anumit numar de asociati reprezinta vointa unanimitatii (fara ideea paralelismului scopurilor nu ar fi fost posibila sacrificarea vointei unora dintre con­tractanti). Este evident ca fara aplicarea principiului majoritar formarea societatilor n-ar fi posibila.

Actul juridic unilateral, care are drept fundament declaratia unilaterala de vointa ca izvor independent de obligatii, s-a nascut ca necesitate a explicarii funda­mentului cambiei, ca si al titlurilor de credit.

S-a argumentat ca, in masura in care se acorda vointei efect creator in materie contractuala, in mod logic nu poate fi negat acelasi efect vointei manifestata izolat, in afara oricarui raport, daca ea are drept scop sa creeze, in sarcina autorului sau, o datorie.

Codul civil a consacrat o seama de institutii care au la baza puterea de le­gamant a declaratiei unilaterale de vointa. Este vorba de: purga imobiliara (potrivit careia dobanditorul unui imobil grevat de sarcini ipotecare, care vrea sa le radieze prin purga, va fi legat de oferta facuta creditorilor ca va plati creantele garantate cu ipoteca, pana la concurenta pretului); vointa testatorului care este eficace, fara ne­cesitatea participarii eredelui la act sau acceptarea posterioara a acestuia; renun­tarea la un drept, cum este remiterea de datorie etc.

In materie comerciala, declaratia unilaterala de vointa ca izvor de obligatii a luat nastere ca fundament al obligatiei emitentului unei cambii, capatand in prezent numeroase alte aplicatii si anume: subscrierea unui titlu de credit la ordin sau la purtator, prin care emitentul titlului se obliga fata de posesorul legitim al acestuia; promisiunea emitentului unei oferte, care isi asuma astfel obligatia de a nu o revoca mai inainte de expirarea termenului necesar pentru raspuns etc.

Ordinea publica intervine uneori energic in obligatiile comerciale, astfel incat unele obligatii decurg direct din lege, asa cum este, de exemplu, obligatia de a cere inmatricularea in Registrul comertului (art. l din Legea nr. 26/1990).