QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate economie

Functiile administratiei fiscale





Functiile administratiei fiscale


Administrarea impozitelor cuprinde in sfera sa de actiune urmatoarele functii principale strict necesare pentru transpunerea in practica a legislatiei fiscale:




Inregistrarea fiscala a contribuabililor si evidenta acestora prin care se asigura o evidenta a persoanelor care, potrivit legislatiei fiscale, au calitatea de subiecti de impozite indirecte;

Asezarea  impozitelor si tratarea declaratiilor fiscale intrucat toate obligatiile fata de bugetul de stat, reprezentand impozite indirecte, trebuie sa fie stabilite si declarate de catre contribuabili (autoimpunere), procesul de administrare a declaratiilor fiscale prezinta o importanta deosebita;

Colectarea creantelor bugetare – prin care se asigura, prin diferite metode, de la plata voluntara pana la executarea silita, incasarea obligatiilor fiscale;

Asistenta pentru contribuabili care trebuie sa asigure, prin masurile si actiunile intreprinse, cresterea gradului de conformare voluntara a contribuabililor si respectarea drepturilor acestora;

Inspectia fiscala – prin care se verifica sinceritatea declaratiilor, precum si corectitudinea si exactitatea indeplinirii obligatiilor fiscale de catre contribuabili;

Contenciosul administrativ – care asigura solutionarea contestatiilor contribuabililor.


Pentru asigurarea desfasurarii activitatii de baza, administratia fiscala trebuie sa tina  seama de necesitatea realizarii in bune conditii a urmatoarelor functiuni existente in ori ce entitate juridica, respectiv:

functia financiar - contabila;

functia de personal.


Inregistrarea fiscala a contribuabililor si evidenta acestora


Aceasta functie are ca obiectiv asigurarea evidentei tuturor persoanelor fizice sau  juridice care, potrivit legislatiei fiscale, au calitatea de subiecti de impozite, respectiv au obligatia de a fi platitori de impozite si taxe.

Orice persoana sau entitate care este subiect intr-un raport juridic fiscal trebuie sa se inregistreze fiscal si sa primeasca un cod de identificare fiscala.

Pentru persoanele juridice, cu exceptia comerciantilor, precum si pentru asocierile si alte entitati fara personalitate juridica, codul de inregistrare fiscala este atribuit de organul fiscal competent.

Comerciantii primesc codul unic de inregistrare cu ocazia procedurii de infiintare.

Persoanele fizice se identifica prin codul numeric personal, iar pentru persoanele fizice care nu detin cod numeric personal, numarul de identificare fiscala este atribuit de organul fiscal competent.

Atribuirea codului de identificare fiscala se face pe baza unei declaratii de inregistrare fiscala.

Declaratia de inregistrare fiscala fiscala se intocmeste prin completarea unui formular pus la dispozitie de organul fiscal care cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de obligatii de plata datorate potrivit Codului fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a imputernicitului, datele privind situatia juridica a contribuabilului, precum si alte informatii necesare administrarii impozitelor si taxelor si va fi insotita de acte doveditoare ale informatiilor cuprinse in aceasta.

Orice persoana impozabila care realizeaza operatiuni taxabile sau scutite de taxa pe valoarea adaugata cu drept de deducere trebuie sa solicite inregistrarea ca platitor de taxa pe valoarea adaugata in urmatoarele situatii:

- la infiintare, daca declara ca doreste sa opteze pentru aplicarea regimului normal de taxa pe valoarea adaugata;

- ulterior infiintarii, daca cifra de afaceri realizata este sub plafonul de scutire prevazut de dispozitiile Codului fiscal privitoare la taxa pe valoarea adaugata, dar doreste sa opteze pentru aplicarea regimului normal de taxa pe valoarea adaugata;

- dupa infiintare, in mod obligatoriu, daca depaseste plafonul de scutire prevazut de dispozitiile Codului fiscal privitoare la taxa pe valoarea adaugata, in termen de 10 zile de la sfarsitul lunii in care a depasit acest plafon.

In cazul persoanelor inregistrate ca platitori de taxa pe valoarea adaugata, codul de identificare fiscala este precedat de litera R”.

Pe baza declaratiei de inregistrare fiscala, organul fiscal competent elibereaza certificatul de inregistrare fiscala, in care se inscrie obligatoriu codul de identificare fiscala.

Contribuabilii care realizeaza venituri din activitatea de comert sau prestari de servicii catre populatie sunt obligati sa afiseze certificatul de inregistrare fiscala in locurile unde se desfasoara activitatea.

Orice persoana impozabila inregistrata ca platitor de taxa pe valoarea adaugata care, ulterior inregistrarii, realizeaza exclusiv operatiuni care nu dau drept de deducere trebuie sa solicite scoaterea din evidenta ca platitor de taxa pe valoarea adaugata, in termen de 10 zile de la sfarsitul lunii in care realizeaza exclusiv astfel de operatiuni.

Orice persoana impozabila inregistrata ca platitor de taxa pe valoarea adaugata trebuie sa solicite scoaterea din evidenta ca platitor de taxa pe valoarea adaugata in caz de incetare a activitatii, in termen de 15 zile de la data actului in care se consemneaza situatia respectiva.

Platitorii de impozite si taxe au obligatia de a mentiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau orice alte documente emise codul de identificare fiscala propriu.

Documentele prezentate de platitorii de impozite si taxe bancilor, organelor

fiscale si altor institutii publice, contribuabililor si altor persoane interesate, fara a avea inscris codul de identificare fiscala a emitentului, nu sunt valabile ca documente fiscale.

Modificarile ulterioare ale datelor din declaratia de inregistrare fiscala trebuie aduse la cunostinta organului fiscal competent, prin completarea si depunerea declaratiei de mentiuni.

La incetarea conditiilor care au generat inregistrarea fiscala, contribuabilii au obligatia de a preda organelor fiscale, in vederea anularii, certificatul de inregistrare fiscala, o data cu depunerea declaratiei de mentiuni.

Atribuirea unui cod fiscal fiecarui contribuabil consta in acordarea unui numar unic pe tara, cu rol de identificare a contribuabilului respectiv, in toate relatiile acestuia cu autoritatea fiscala.

In acest fel, este creata premisa pentru realizarea unui sistem de evidenta

fiscala utilizandu-se tehnologia informatiei.

Organul fiscal competent organizeaza evidenta platitorilor de impozite si taxe in cadrul registrului contribuabililor, care contine:

datele de identificare a contribuabilului;

categoriile de obligatii fiscale de plata datorate potrivit legii, denumite vector fiscal;

alte informatii necesare administrarii obligatiilor fiscale.

Pentru a cunoaste in orice moment situatia, administratia fiscala trebuie sa deschida si sa gestioneze un dosar fiscal pentru fiecare contribuabil, dosar care sa includa  datele de identificare ale acestuia, toate declaratiile fiscale completate in conformitate cu cerintele legale, corespondenta dintre contribuabil si fisc, documentele intocmite de catre organul de control fiscal, precum si orice alte documente de interes financiar - fiscal.

Registrul contribuabililor trebuie sa furnizeze informatii atat pentru evidenta gradului de conformare a contribuabilului, cat si pentru activitati de evaluare a fiecarei surse de venituri bugetare provenind din impozite si taxe, precum si pentru situatii statistice necesare pentru fundamentarea deciziilor conducerii autoritatii fiscale.

Procesul de tinere la zi a inregistrarilor privind situatia nominala a contribuabililor este esential pentru cunoasterea categoriilor de contribuabili si pentru gestionarea corecta, cu mijloace moderne, a impozitelor datorate si incasate.


De asemenea, importanta acestei functii rezida in faptul ca pune la dispozitia celorlalte activitati de administrare baza de date a contribualililor de la care urmeza sa se primeasca declaratii fiscale, pentru care trebuie sa se calculeze sau sa se verifice impozitele datorate.

In cadrul acestei functii se realizeaza urmatoarele activitati si proceduri:

- procedura de inregistrare;

- procedura de atribuire a codului unic de inregistrare fiscala;

- conlucrarea cu Registrul Comertului pentru codul unic al contribuabililor - persoane juridice;

- conlucrarea cu Departamentul de evidenta computerizata a persoanelor cu privire la codul numeric personal pentru contribuabilii persoane fizice;

- constituirea bazei de date de evidenta a contribuabililor;

- procedura de actualizare a datelor din evidenta contribuabililor. Probabilitatea riscului in aceste activitati se manifesta in diferite grade, iar

analiza si constatarile indica faptul ca administratia fiscala trebuie sa acorde o atentie speciala modului de tinere la zi a informatiilor din baza de date privind evidenta contribuabililor, unde exista riscul de producere de erori, neconcordante sau informatii depasite.


Asezarea impozitelor si tratarea declaratiilor fiscale


Contribuabilii, persoane fizice sau juridice, au urmatoarele obligatii fiscale:

obligatia de a declara bunurile si veniturile impozabile;

obligatia de a calcula si de a inregistra in evidentele contabile si fiscale impozitele si taxele;

obligatia de a plati, la termenele legale, impozitul si taxa datorata;

obligatia de a plati dobanzi si penalitati de intarziere, aferente impozitelor

si taxelor, denumite obligatii de plata accesorii;

obligatia de a calcula, de a retine si de a inregistra in evidentele contabile si de plata, la termenele legale, impozitele care se realizeaza prin stopaj la sursa.

Sistemul fiscal romanesc este un sistem declarativ, care prevede urmatoarele situatii:

declararea materiei impozabile de catre contribuabili si emiterea deciziilor de impunere de catre unitatile fiscale, (cazul impozitului pe veniturile care se globalizeaza

● declararea directa a obligatiilor fata de buget, asa numitul sistem de autoimpunere, in care obligatia contribuabilului este de a calcula, declara si vira impozitul datorat, de exemplu cazul impozitelor indirecte: accize si taxa pe valoarea adaugata;

declararea impozitelor colectate prin stopaj la sursa, in cazul in care o terta persoana are obligatia legala de a calcula, retine si varsa impozite si taxe, in aceasta categorie se inscriu veniturilor care se impoziteaza final de catre platitorul de venituri.

Declaratia fiscala se intocmeste prin completarea unui formular specific fiecarei tip de impozit, contribuabilul avand obligatia de a inscrie datele corect, complet si cu buna-credinta, corespunzatoare situatiei sale fiscale.

Declaratia fiscala trebuie insotita de documentatia ceruta de prevederile legale. Nedepunerea declaratiei fiscale da dreptul organului fiscal sa procedeze la

stabilirea din oficiu a obligatiilor fiscale, prin estimarea bazei de impunere.

Pe   baza declaratiilor fiscale, autoritatea fiscala stabileste cuantumul impozitului datorat sau verifica corectitudinea calcularii acestuia.

Ca urmare, gestionarea declaratiilor fiscale si emiterea deciziilor de impunere reprezinta un proces complex, cu un volum deosebit de documente care circula, in multe cazuri, in ambele sensuri, intre contribuabili si unitatile fiscale.

Importanta deosebita a acestui proces rezida in stabilirea concreta a sumelor care reprezinta venituri bugetare cu titlu de impozite si taxe si care trebuie urmarite la incasare si implica:

verificarea declaratiilor de impozite depuse de persoanele juridice;

verificarea declaratiilor de impozite depuse de persoanele fizice;

prelucrarea declaratiilor de impozite;

emiterea deciziilor de impunere;

impunerea reprezentantelor din Romania ale societatilor comerciale si organizatiilor economice straine;

impunerea persoanelor nerezidente;

impunerea reprezentantelor diplomatice;

aplicarea conventiilor de evitare a dublei impuneri;

acordarea creditului fiscal extern;

completarea dosarului fiscal cu informatii privind obligatiile cu titlu de impozite si taxe.

Decizia de impunere se emite in forma scrisa si trebuie sa cuprinde urmatoarele elemente:

denumirea organului fiscal emitent;

data la care a fost emisa si data de la care isi produce efectele;

categoria de impozit si temeiul de drept;

baza de impunere;

cuantumul impozitului, pentru fiecare perioada impozabila in parte;

numele si semnatura persoanelor imputernicite;

stampila organului fiscal emitent;

posibilitatea de contestare, termenul de depunere a contestatiei si organul de solutionare competent.

Decizia de impunere trebuie comunicata contribuabilului caruia ii este destinat.

In domeniul impozitelor directe, o activitate cu potential ridicat de risc este reprezentata de aplicarea conventiilor de evitare a dublei impuneri.

Acest risc poate fi diminuat printr-o colaborare reglementata si continua intre autoritatile fiscale din tarile implicate.

Conventiile bilaterale pentru evitarea dublei impuneri care se refera la impozitele pe venituri si capital, incheiate pe baza modelului OECD, prevad la articolul 26 modul de efectuare a schimbului de informatii fiscale.

Partea intai a acestui articol se refera la natura si scopul schimbului de

informatii si stabileste faptul ca autoritatile competente pot schimba informatii in masura in care acestea sunt necesare pentru aducerea la indeplinire a prevederilor conventiei de evitare a dublei impuneri sau a reglementarilor legale interne a partilor contractante referitoare la impozitele acoperite de conventie.

Partea a doua prevede obligatiile si limitarile schimbului de informatii din punct de vedere juridic, administrativ si al drepturilor contribuabililor.


Partea a treia contine o serie de consideratii practice relativ la schimbul de informatii.

Formularea art.26 nu include schimbul de informatii pentru scopuri de colectare a impozitelor directe.

Maniera in care se finalizeaza schimbul de informatii prevazut in cadrul Conventiei se decide prin negocieri ale autoritatilor competente din statele contractante.

Informatiile ce se schimba intre state provin din cursul normal al procesului de

administrare fiscala, fie ca se afla in posesia autoritatii fiscale, fie ca se obtin prin

controale speciale efectuate asupra conturilor afacerii tinute de contribuabil sau de alta

persoana fizica sau juridica afectata de Conventia de evitare a dublei impuneri.

Aceasta inseamna ca statul solicitat trebuie sa colecteze informatiile de care

are nevoie alt stat in acelasi mod si cu aceleasi proceduri pe care le utilizeaza

pentru efectuarea impunerii pe plan intern.

Daca structura sistemului de informatii fiscale ale celor doua state

contractante este foarte diferita, ar rezulta un schimb de informatii la nivel scazut,

poate chiar nul.

Pentru eliminarea acestor situatii, administratiile fiscale implicate trebuie sa

negocieze formule comune pentru structura informatiilor care fac obiectul

schimbului de informatii.

In general, informatiile necesare stabilirii impozitelor pentru persoanele

fizice, care fac obiectul schimbului de informatii fiscale in cadrul conventiilor de

evitare a dublei impuneri, se refera la :

- date privind materia impozabila;

- declaratii fiscale depuse;

- confirmarea rezidentei;

- informatii privind conturile bancare;

- venituri obtinute;

- impozite platite in strainatate.

In cazul persoanelor juridice, schimbul de informatii fiscale se refera la:

- actul de constituire;

- identificarea asociatiilor sau a administratorilor;

- natura operatiilor efectuate;

- confirmarea tranzactiilor realizate;

- confirmarea cheltuielilor evidentiate;

- declaratii depuse.

Asistenta reciproca este realizabila numai daca fiecare administratie este asigurata ca cealalta parte va trata cu confidentialitatea corespunzatoare informatiile pe care le va primi.

Pastrarea secretului asupra informatiilor transmise sau primite se supune legii interne a fiecarui stat.

Sanctiunile pentru incalcarea confidentialitatii informatiilor sunt guvernate de legile administrative si penale ale statului pe teritoriul caruia s-a produs incalcarea.

Problema secretului in schimbul de informatii are aspecte variate, dintre care

se pot enumera:

a) Secretul bancar

In multe state, bancile si institutiile similare au obligatia de a pastra confidentialitatea in relatiile cu clientii, ca urmare a unei legi specifice sau a unui contract civil incheiat intre banca si client.


Totusi, in multe tari, administratia fiscala are puterea legala de a obtine peste clauza de confidentialitate informatii de la banci in scopuri de control fiscal.

b) Secretul profesional

Problema este similara secretului bancar si provine din faptul ca in unele tari exista profesii care au dreptul de a refuza furnizarea de informatii despre clientii lor.

Avocatii au acest privilegiu in toate tarile, in timp ce pentru alte profesii situatia difera de la tara la tara.

Totusi, administratia fiscala poate cere acestor categorii de profesii anumite tipuri de informatii despre clientii lor conform unor prevederi legale.

c) Secretul de comert si afaceri

In tarile dezvoltate industrial, este foarte important pentru contribuabilii implicati in afaceri si comert ca anumite informatii sa nu ajunga la concurenta.

Prevederile art 6 paragraf 2 lit.c) din modelul OECD pentru Conventia de evitare a dublei impuneri arata ca un stat contractant nu este obligat sa furnizeze informatii care ar divulga secrete de fabricatie, industriale, de afaceri sau de comert.


Colectarea creantelor bugetare


Creanta fiscala deriva din dreptul statului de a percepe prin organele fiscale impozite, taxe si alte venituri in contul bugetului ori al fondurilor speciale, de la persoane fizice sau juridice, in baza unor acte normative.

Creantele provenind din impozite, taxe, contributii, amenzi si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora, respectiv dobanzi, penalitati si penalitati de intarziere, constituie creantele fiscale si se colecteaza in baza unui titlu de creanta.

Titlul de creanta este actul prin care se stabileste si se individualizeaza

obligatia de plata privind creantele bugetare si este reprezentat de:

● documentul de impunere pentru obligatiile bugetare provenite din impozite, taxe si contributii, care se emite de catre organele de specialitate pe baza declaratiilor depuse de contribuabili;

declaratia sau documentul intocmit de platitor prin care declara impozitul, taxa, contributia ori alte venituri bugetare, in cazul obligatiilor bugetare care se

stabilesc de catre acesta;

documentul care cuprinde rezultatele controlului efectuat de organele abilitate de lege in acest scop pentru diferentele constatate intre obligatiile de plata determinate de platitor si cele legal datorate, inclusiv dobanzile si penalitatile de intarziere, precum si alte penalitati stabilite conform legii cu privire la impozite, taxe, contributii si alte venituri bugetare;

declaratia vamala pentru obligatiile de plata in vama;

documentul de plata sau actul pe care s-au anulat, conform legii, timbrele mobile fiscale pentru obligatiile bugetare, reprezentand taxe pentru prestarea unor servicii sau taxe de timbru;

● procesul-verbal de constatare a contraventiei, intocmit de organul prevazut de lege, pentru obligatiile privind plata amenzilor contraventionale;

● ordonanta procurorului, incheierea sau dispozitivul hotararii instantei judecatoresti ori un extras certificat, in cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare si al altor creante bugetare stabilite de procuror sau de instanta judecatoreasca;


procesul-verbal sau documentul prin care se stabileste si se individualizeaza suma de plata, pentru obligatii bugetare reprezentand dobanzi, penalitati de intarziere si penalitati, stabilite de organele competente pe baza evidentelor proprii;

● decizia emisa de organul competent in cazul solutionarii unei cai administrative de atac sau hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila prin care se stabileste obligatia la plata creantelor bugetare.

Dreptul de creanta fiscala si obligatia fiscala corelativa se nasc in momentul in care legea da dreptul organului fiscal de a stabili si a determina obligatia fiscala datorata.

Prin aceasta functie, autoritatea fiscala organizeaza si conduce evidentele privind obligatiile de plata ale contribuabilului si sumele achitate de catre acesta, asigurand astfel incasarea obligatiilor de plata catre buget ale persoanelor juridice si fizice.

Realizarea acestui obiectiv implica o gama de metode si proceduri care sa determine stingerea creantelor fiscale, pornind de la plata voluntara efectuata de contribuabil pana la executarea silita.

Potentialele zone de risc din activitatea de colectare a impozitelor se refera la:

colectarea impozitelor la termen si in cuantumul stabilit legal prin conformare voluntara;

colectarea impozitelor cu titlu de plati anticipate;

colectarea impozitelor cu retinere la sursa;

stabilirea dobanzilor pentru intarzierile la plata;

stabilirea penalitatilor;

restituirea taxei pe valoarea adaugata;

urmarirea platilor restante in termenul de prescriptie;

tinerea evidentelor analitice pe platitori, pe fiecare fel de venit si termen scadent, pentru obligatiile datorate bugetului de stat si a dobanzilor de intarziere aferente;

acordarea inlesnirilor la plata: a amanarilor si a esalonarilor, precum si a scutirilor pentru sume reprezentand dobanzi sau penalitati;

stabilirea momentului aplicarii masurilor de executare silita;

emiterea si transmiterea somatiilor;

aplicarea de popriri asupra disponibilitatilor din conturi bancare;

aplicarea de popriri pe venituri;

aplicarea de sechestre pe bunuri imobile;

aplicarea de sechestre bunuri mobile;

evaluarea bunurilor implicate in proceduri de executare silita;

declansarea procedurii de lichidare in conditiile legii privind societatile comerciale;

valorificarea bunurilor devenite proprietate privata a statului.

Modalitatile de stingere a creantelor fiscale sunt urmatoarele:

plata;

compensarea;

executarea silita;

prescriptia;

alte modalitati prevazute de lege.


Platitor al obligatiei fiscale este debitorul sau persoana care, in numele debitorului, are obligatia de a plati sau de a calcula, de a retine si de a plati impozite, taxe, contributii, amenzi sau alte venituri bugetare.

Pentru persoanele juridice cu sediul in Romania care au sucursale si/sau puncte de lucru, platitor de obligatii fiscale este persoana juridica, atat pentru activitatea proprie, cat si in numele sucursalelor si/sau punctelor de lucru.

In cazul in care obligatia fiscala nu a fost achitata de debitor, sunt obligati la plata sumei datorate, dupa caz, urmatorii:

mostenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;

cel care preia, in tot sau in parte, drepturile si obligatiile debitorului supus divizarii, fuziunii ori reorganizarii judiciare, dupa caz;

persoana careia i s-a stabilit raspunderea in conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;

persoana care isi asuma obligatia de plata a debitorului, printr-un anga- jament de plata sau printr-un alt act incheiat in forma autentica, cu asigurarea unei garantii reale la nivelul obligatiei de plata.

Stingerea creantelor bugetare prin efectuarea platii

In cazul stingerii prin plata a obligatiilor fiscale, momentul platii este:

in cazul platilor in numerar, data inscrisa in documentul de plata eliberat

de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;

in cazul platilor efectuate prin mandat postal sau prin decontare bancara,

data la care bancile debiteaza contul platitorului pe baza instrumentelor de

decontare specifice, confirmate prin stampila si semnatura autorizata a acestora.

Plata obligatiilor fiscale se efectueaza in urmatoarea ordine:

obligatii fiscale cu termene de plata in anul curent;

obligatii fiscale datorate si neachitate la data de 31 decembrie a anului

precedent, in ordinea vechimii, pana la stingerea integrala a acestora;

dobanzi, penalitati de intarziere aferente obligatiilor fiscale;

obligatii fiscale cu termene de plata viitoare, la solicitarea debitorului.

In situatia in care debitorul nu efectueaza plata obligatiilor fiscale in aceasta

ordine, creditorul fiscal va proceda la stingerea obligatiilor fiscale pe care le

administreaza, in conformitate cu ordinea prezentata si va instiinta despre aceasta

debitorul in termen de 10 zile de la data efectuarii stingerii.

Creantele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevazute de legile

care le reglementeaza.

Pentru diferentele de obligatii fiscale principale si pentru obligatiile fiscale

accesorii, termenul de plata se stabileste in functie de data comunicarii acestora, astfel:

daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 1 15 din luna, termenul de

plata este pana la data de 5 a lunii urmatoare;

daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 16-31 din luna, termenul

de plata este pana la data de 20 a lunii urmatoare.

Contributiile la bugetul asigurarilor sociale de stat, la bugetul asigurarilor

pentru somaj si la fondul asigurarilor sociale de sanatate, dupa calcularea si

retinerea acestora conform reglementarilor legale in materie, se vireaza pana la data

de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se efectueaza plata drepturilor salariale.

Pentru creantele fiscale restante esalonate sau amanate la plata, precum si

pentru dobanzile datorate pe perioada esalonarii, respectiv amanarii, termenele de

plata se stabilesc in documentul prin care se acorda inlesnirea la plata.


In cazul in care termenul de plata al obligatiei fiscale expira intr-o zi nelucratoare, acesta se prelungeste pana in ziua lucratoare imediat urmatoare.

Obligatiile de plata datorate de debitori, atat cele principale, cat si cele accesorii acestora, cum sunt dobanzile, penalitatile de intarziere si penalitatile, se calculeaza si se platesc in lei.

Plata obligatiei bugetare se face prin decontare bancara, mandat postal, in numerar sau prin anulare de timbre mobile, la termenele stabilite potrivit dispozitiilor legale.

Ministerul Finantelor Publice impreuna cu Banca Nationala a Romaniei stabilesc de comun acord mijloacele de plata autorizate care vor fi utilizate pentru plata obligatiilor bugetare prin decontare bancara.

La cererea temeinic justificata a debitorilor, persoane juridice sau fizice, organele fiscale pot acorda, pentru obligatiile bugetare restante pe care le administreaza, urmatoarele inlesniri la plata:

esalonari la plata impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor obligatii bugetare;

amanari la plata impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor obligatii bugetare;

esalonari la plata dobanzilor si/sau a penalitatilor de orice fel;

amanari si/sau scutiri ori amanari si/sau reduceri de dobanzi si/sau penalitati de intarziere;

scutiri sau reduceri de impozite si taxe, in conditiile legii.

Evolutia arieratelor

Arieratele raman inca o problema majora in economia romaneasca, desi au cunoscut o tendinta de reducere ca procent in PIB in ultimii doi ani.

Astfel, in anul , arieratele au scazut la % din PIB de la % in

Tendinta descrescatoare a fost si mai pregnanta daca ne raportam la anul 200 , cand stocul de arierate ca raport in produsul intern brut s-a cifrat la

7 la suta.

Referitor la arieratele catre bugetul general consolidat, s-a inregistrat o scadere a ponderii arieratelor intreprinderilor de stat si a celor proprietate mixta, ca urmare a masurilor de restructurare, privatizare, a reformelor din sectorul energetic si a politicilor de venituri la nivelul acestor intreprinderi.

In anul 20 3, pe total economie, ponderea in PIB a arieratelor inter- intreprinderi a scazut de la 17,2% in 002 la 14 % in 2 03, la fel ca si cea a arieratelor catre bugetul general consolidat (de la 13 5% la 12,0 ).

Dupa o perioada de crestere, arieratele la bugetul asigurarilor sociale si-au diminuat ponderea in PIB in anul 003 la 5,2% de la 5,8% in 00 .

Trebuie insa mentionat ca sumele mari reprezentand arierate trebuie privite cu  prudenta in conditiile in care in volumul total al arieratelor sunt incluse si majorarile si penalitatile de intarziere.

Din anul 2 04, au fost suspendate prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 40/2002, prin care se acordau facilitati la plata obligatiilor fiscale pe baza unui punctaj in functie de conditiile economico-financiare ale companiilor.

In cursul anului 2004 au fost acordate esalonari sau scutiri la plata unor datorii catre buget doar in cazul privatizarilor (OUG nr.37/2 0 ), dar si acestea doar prin notificarea si cu autorizarea de catre Consiliul Concurentei ca forma compatibila cu ajutorul de stat.

De asemenea, s-au luat masuri mult mai active de executare silita si declarari de faliment pentru companiile cu datorii.

Implementarea ferma a masurilor de executare, continuarea procesului de restructurare si privatizare, precum si o politica salariala prudenta in sectorul intreprinderilor de stat sunt esentiale pentru reducerea riscurilor de hazard moral in acumularea de noi arierate si pentru limitarea stocului existent.

O diminuare a ritmului de implementare a acestor masuri va face ca arieratele sa continue sa reprezinte un risc major pentru economia romaneasca prin mentinerea unei presiuni constante asupra cererii agregate, a inflatiei si a contului curent.


Accesoriile creantelor bugetare

Pentru neachitarea la termenul scadent a obligatiilor de plata, debitorii datoreaza dupa acest termen dobanzi si penalitati de intarziere.

Dobanzile de intarziere se calculeaza pentru fiecare zi, incepand cu ziua imediat urmatoare scadentei obligatiei fiscale si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Nu se datoreaza dobanzi pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobanzi, penalitati de intarziere, penalitati de orice fel, stabilite potrivit legii.

Nivelul dobanzii se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor Publice, corelat cu nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, o data pe an, in luna decembrie, pentru anul urmator, sau in

cursul anului, daca aceasta se modifica cu peste 5 puncte procentuale.

Dobanzile datorate pentru diferentele de obligatii bugetare stabilite de organele competente se datoreaza incepand cu ziua imediat urmatoare scadentei impozitului sau taxei, pentru care s-a stabilit diferenta, pana la data stingerii acesteia inclusiv.

Dobanzi se datoreaza si pe perioada pentru care au fost acordate amanari sau esalonari la plata obligatiilor fiscale restante.

Dobanzile datorate in cazul executarii silite se calculeaza pana la data intocmirii procesului-verbal de distribuire.

In cazul platii pretului in rate, dobanzile se calculeaza pana la data intocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului, iar pentru suma ramasa de plata dobanda este datorata de catre cumparator.

Dobanzi si penalitati de intarziere in cazul compensarii si in cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciara

In cazul creantelor fiscale stinse prin compensare, dobanzile se datoreaza

pana la data stingerii inclusiv.

Data stingerii este, pentru compensarile la cerere, data depunerii la organul competent a cererii de compensare, iar pentru compensarile efectuate inaintea restituirii sau rambursarii sumei cuvenite debitorului, data depunerii cererii de rambursare sau restituire.

In cazul in care in urma exercitarii controlului sau analizarii cererii de compensare s-a stabilit ca suma ce urmeaza a se compensa este mai mica decat suma cuprinsa in cererea de compensare, dobanzile si penalitatile de intarziere se recalculeaza pentru diferenta ramasa de la data inregistrarii cererii de compensare.

Pentru obligatiile fiscale stinse prin procedurile de compensare prevazute de actele normative speciale, data stingerii este data la care se efectueaza compensarea prevazuta in actul normativ care o reglementeaza sau in normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice.

Pentru obligatiile fiscale neplatite la termen atat inainte, cat si dupa deschiderea procedurii de reorganizare judiciara se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere pana la data deschiderii procedurii de faliment.

Pentru obligatiile bugetare ale debitorului declarat insolvabil dobanzile se calculeaza pana la data incheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilitatii.

Pentru obligatiile bugetare neplatite la termen atat inainte, cat si dupa deschiderea procedurii de reorganizare judiciara se datoreaza dobanzi pana la data deschiderii procedurii de faliment, daca aceasta a fost declansata inainte de inceperea procedurii de executare silita.


Penalitati de intarziere

Plata cu intarziere a obligatiilor fiscale se sanctioneaza cu o penalitate de intarziere de 0 % pentru fiecare luna si/sau pentru fiecare fractiune de luna de intarziere, incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care acestea aveau termen de plata. Penalitatea de intarziere nu inlatura obligatia de plata a dobanzilor.

Penalitatea de intarziere se datoreaza pana la data inceperii procedurii de executare silita.

In cazul in care s-au acordat inlesniri la plata, penalitatea de intarziere se datoreaza

pana la data de intai a lunii urmatoare celei in care s-au acordat inlesnirile.

Nerespectarea inlesnirilor la  plata, asa cum au fost acordate, conduce la calculul penalitatilor de intarziere de la data incetarii valabilitatii inlesnirilor.

Nivelul penalitatii de intarziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat.


Alte penalitati

Nevirarea, in termen de 0 de zile de la data scadentei, a sumelor datorate cu titlu de obligatii bugetare calculate si retinute la sursa atrage sanctionarea cu o penalitate de

% din aceste sume a celui obligat sa faca retinerea si virarea sumelor.

Penalitatea se aplica si platitorilor de venituri realizate in Romania de catre persoanele fizice si juridice, in cazul in care nu au retinut impozitul datorat de catre aceste persoane.

Sanctiunea se aplica de catre organele competente, o singura data pentru aceeasi suma retinuta si nevirata, respectiv neretinuta, iar aceasta nu inlatura obligatia de plata a dobanzilor si a penalitatilor de intarziere.


Dobanzi pentru sumele de rambursat sau de restituit de la buget

Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda.

Pentru aceasta, contribuabilul trebuie sa depuna la organul competent o cerere de restituire sau compensare, care trebuie sa fie solutionata de catre organul fiscal, in termen de 45 de zile de la inregistrare, cu exceptia cazurilor in care prin lege se prevede altfel.


Compensarea

Prin compensare se sting creantele fiscale cu creantele debitorului reprezentand sume de rambursat sau de restituit de la buget, pana la concurenta celei mai mici sume.


Compensarea creantelor debitorului se face cu obligatii datorate aceluiasi buget, urmand ca din diferenta ramasa sa fie compensate obligatiile datorate altor bugete, in urmatoarea ordine:

bugetul de stat;

fondul de risc pentru garantii de stat, pentru imprumuturi externe;

bugetul asigurarilor sociale de stat;

bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate;

bugetul asigurarilor pentru somaj.

Efectuarea unei compensari implica existenta unei drept de restituirr de sume.

Se restituie debitorului, la cerere, urmatoarele sume:

cele platite fara existenta unui titlu de creanta;

cele platite in plus fata de obligatia fiscala;

cele platite ca urmare a unei erori de calcul;

cele platite ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale;

cele de rambursat de la bugetul de stat;

cele stabilite prin hotarari ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;

cele ramase dupa efectuarea distribuirii in procedura de executare silita;

cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din retinerile prin poprire, precum si cautiunea depusa, in temeiul hotararii judecatoresti prin care se dispune desfiintarea executarii silite.

In cazul in care contribuabilul are obligatii fiscale restante, din suma de rambursat sau de restituit se va efectua mai intai compensarea.


Executarea silita

In cazul in care debitorul nu isi plateste de bunavoie obligatiile bugetare datorate la termenele stabilite prin lege, organele fiscale au dreptul sa procedeze la actiuni de executare silita in scopul recuperarii creantelor bugetare.

Executarea silita a creantelor bugetare se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu emis de catre organul fiscal in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal debitorul.

Titlu executoriu este documentul emis de organul de executare competent in a carui raza teritoriala isi are sediul sau domiciliul debitorul, persoana fizica sau juridica, ori unde acesta este luat in evidenta fiscala si constituie singurul temei al executarii silite a creantelor bugetare.

Titlul executoriu trebuie sa contina: antetul organului emitent, numele si prenumele sau denumirea debitorului, codul unic de inregistrare sau codul numeric personal, domiciliul sau sediul acestuia, precum si orice alte date de identificare; cuantumul si natura sumelor datorate si neachitate; temeiul legal al puterii executorii a titlului, data intocmirii titlului, stampila si semnatura organului de executare.

Pentru debitorii obligati in mod solidar la plata creantelor bugetare se intocmeste un singur titlu executoriu.

Executarea silita a creantelor fiscale nu se perimeaza si se desfasoara pana la stingerea creantelor bugetare inscrise in titlul executoriu, inclusiv a dobanzilor, penalitatilor de intarziere si altor penalitati ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare.

Executarea silita poate incepe numai dupa ce organul fiscal a transmis debitorului instiintarea de plata prin care i se comunica acestuia suma datorata, iar dupa instiintare au trecut 15 zile.

Instiintarea de plata este act premergator executarii silite.

Executarea silita se poate intinde asupra tuturor veniturilor si bunurilor proprietate a debitorului, urmaribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectueaza numai in masura necesara pentru realizarea creantelor bugetare si a cheltuielilor de executare.

Actiunile de executare silita se refera la recuperarea sumelor printr-o serie gradata de proceduri care incep efectiv prin transmiterea somatiei.

Prin  sechestrul aplicat asupra bunurilor mobile, creditorul bugetar dobandeste un drept de gaj, iar prin cel aplicat asupra bunurilor imobile, creditorul bugetar dobandeste un drept de ipoteca.

Dreptul de ipoteca confera creditorului bugetar in raport cu alti creditori aceleasi drepturi ca si dreptul de ipoteca in sensul prevederilor dreptului comun.

Din momentul in care se indeplineste conditia de publicitate prin inscrierea

titlului executoriu la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare ori in cazul in care bunul se ia in posesie, creditorul bugetar are prioritate fata de garantia reala a celorlalti creditori urmaritori asupra bunului mobil sau a sumei in cauza.

Executarea silita se suspenda:

cand suspendarea a fost dispusa de instanta sau de creditorul bugetar;

de la data comunicarii aprobarii inlesnirii la plata;

in alte cazuri prevazute de lege.

Executarea silita se intrerupe la data declararii starii de insolvabilitate a debitorului.

Executarea silita inceteaza daca:

● s-au stins integral creantele bugetare prevazute in titlul executoriu, inclusiv dobanzile, penalitatile de orice fel, cheltuielile de executare, precum si orice alte sume stabilite in sarcina debitorului, potrivit legii;

a fost desfiintat titlul executoriu;

in alte cazuri prevazute de lege.

Executarea silita nu se porneste sau nu se continua pentru obligatiile bugetare pentru care s-au aprobat inlesniri la plata, de la data comunicarii aprobarii; inlesnirile la plata se acorda atat inaintea inceperii executarii silite, cat si in timpul efectuarii acesteia.


Organele de executare

Organele de executare, care administreaza creantele bugetare, prin organele proprii, centrale sau teritoriale, ori cele ale administratiei publice locale si care sunt abilitate sa aduca la indeplinire masurile asiguratorii si sa efectueze procedura de executare silita, sunt denumite executori bugetari.

Executorii bugetari indeplinesc o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat pe timpul exercitarii atributiilor ce le revin si au imputernicire in fata debitorului sau a tertilor prin legitimatie de executor bugetar si delegatie in cauza.


Organul de executatre coordonator pentru efectuarea procedurii de executare silita este cel in a carui raza teritoriala debitorul isi are sediul sau domiciliul ori unde este luat in evidenta fiscala sau este cel in a carui raza teritoriala isi are domiciliul sau sediul ori este luat in evidenta fiscala debitorul despre care exista indicii ca detine mai multe venituri sau bunuri urmaribile, in cazul debitorilor solidari.

Organul de executare coordonator poate proceda la:

aplicarea acestei masuri de executare asupra tertului poprit, indiferent de locul unde isi are sediul sau domiciliul, in cazul in care executarea silita se face prin poprire;

- indisponibilizarea si executarea silita a bunurilor si veniturilor urmaribile ale debitorului, indiferent de locul in care se gasesc bunurile, cand se constata ca exista pericolul evident de instrainare, substituire sau de sustragere de la executare silita;

- sesizarea, in scris, a celorlalte organe competente comunicandu-li-se titlul executoriu in copie certificata, situatia debitorului, contul in care se vor vira sumele incasate, precum si orice alte date utile pentru identificarea debitorului si a bunurilor ori veniturilor urmaribile;

- inscrierea debitului in evidentele sale, comunicandu se intregul debit fiecarui organ de executare in a carui raza teritoriala domiciliaza sau isi au sediul ceilalti codebitori;

- solicitarea, in scris, organelor de executare respective de a inceta executarea silita atunci cand constata ca debitul a fost realizat prin actele de executare silita.

Organele de executare au obligatia:

- sa faca demersurile necesare pentru identificarea domiciliului sau sediului debitorului, precum si a bunurilor si veniturilor urmaribile ale acestuia;

- sa solicite organelor de politie sa faca cercetari, precum si sa ceara relatii de la oficiul registrului comertului sau de la oricare alta persoana fizica sau juridica ori de la alte organe competente, in scopul stabilirii locului unde se afla debitorul si al obtinerii oricaror date detinute in legatura cu acesta;

- sa asigure confidentialitatea informatiilor primite.

La cererea organului de executare, bancile, organele de politie, institutiile care gestioneaza registre publice sau altele asemenea ori alte persoane juridice sau fizice sunt obligate sa furnizeze de indata in scris datele si informatiile solicitate, in vederea aplicarii procedurii de executare silita, precum si pentru

luarea altor masuri privind stingerea creantelor bugetare, chiar daca prin legi speciale se dispune altfel, fara perceperea de taxe, tarife, comisioane sau alte sume.

Pentru aplicarea procedurii de executare silita, executorii bugetari, cu consimtamantul debitorului sau cu autorizarea instantei judecatoresti competente, pot:

a) sa intre in orice incinta de afaceri a debitorului, sa analizeze evidenta contabila a debitorului in scopul identificarii tertilor care datoreaza sau detin in pastrare venituri ori bunuri ale debitorului;

b) sa intre in toate incaperile in care se gasesc bunuri sau valori ale debitorului, persoana fizica;

c) sa solicite si sa cerceteze orice document sau element material care poate constitui o proba in determinarea bunurilor proprietate a debitorului.

Accesul executorului bugetar in locuinta, in incinta de afaceri sau in orice alta

incapere a debitorului, persoana fizica sau juridica, se poate efectua intre orele

- 20 00, in orice zi lucratoare.


Pentru fiecare debitor aflat in executare silita se deschide un dosar de executare care cuprinde toate documentele incheiate in cadrul procedurii de executare silita.

Cheltuielile de orice fel ocazionate de efectuarea procedurii de executare silita, denumite cheltuieli de executare, se avanseaza de creditorii care au inceput procedura de executare silita, din bugetul acestora si se recupereaza integral de la debitorul urmarit intr-un cuantum stabilt de organul de executare prin proces- verbal, pe baza caruia se emite titlul executoriu.


Modalitati de executare silita


Executarea silita prin poprire

Executarea silita prin poprire se intinde asupra sumelor urmaribile reprezentand venituri si disponibilitati banesti in lei si in valuta, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, detinute sau datorate debitorului de catre terti in baza unor raporturi juridice existente.

Poprirea asupra veniturilor debitorilor:

se infiinteaza de catre organul de executare printr-o adresa care va fi trimisa tertului poprit, impreuna cu o copie certificata de pe titlul executoriu;

nu este supusa validarii;

daca a fost infiintata anterior, ca masura asiguratorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, facuta tertului poprit, si instiintarea despre aceasta a debitorului;

se considera infiintata la data la care tertul poprit, prin instiintarea trimisa

organului de executare, confirma ca datoreaza sume de bani debitorului.

Tertul poprit este obligat:

sa informeze organul de executare in termen de 5 zile de la primirea comunicarii de infiintare a popririi daca datoreaza vreo suma de bani cu orice titlu debitorului;

sa faca retinerile prevazute de lege si sa vireze sumele retinute in contul indicat de organul de executare, comunicand existenta altor creditori;

● sa anunte in scris pe creditori ca sumele datorate debitorului sunt poprite de mai multi creditori si sa procedeze la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinta stabilita prin lege.

Executarea silita prin poprirea conturilor bancare presupune transmiterea catre banca a unei adrese de infiintare a popririi, din partea organului de executare, impreuna cu o copie certificata de pe titlu executoriu.

Banca trebuie sa procedeze la indisponibilizarea sumelor existente, precum si a celor viitoare provenite din incasarile zilnice in conturile in lei si in valuta cu incepere de la data si ora primirii adresei de infiintare a popririi asupra disponibilitatilor banesti.

Din acest moment, bancile nu vor mai efectua decontarea documentelor de plata primite, respectiv nu vor debita conturile debitorilor si nu vor accepta alte plati din conturile acestora pana la achitarea integrala a obligatiilor bugetare, cu exceptia sumelor necesare platii drepturilor salariale.

Poprirea inceteaza daca debitorul face plata in termenul prevazut in somatie, situatie in care organul de executare va instiinta de indata in scris bancile pentru sistarea totala sau partiala a retinerilor.


Mentinerea sau desfiintarea popririi la tert este dispusa de instanta judecatoreasca in a carei raza teritoriala se afla domiciliul sau sediul tertului poprit, pe baza probelor administrate, daca:

tertul poprit instiinteaza organul de executare ca nu datoreaza vreo suma de bani debitorului urmarit;

tertul poprit invoca alte neregularitati in legatura cu drepturile si obligatiile partilor privind infiintarea popririi.

Hotararea de mentinere a popririi pronuntata de instanta judecatoreasca constituie titlu executoriu in baza caruia organul de executare poate incepe executarea silita a tertului poprit.

Suspendarea temporara totala sau partiala a executarii silite prin decontare bancara poate fi dispusa de creditorul bugetar in urmatoarele conditii:

● popririle infiintate de organul de executare genereaza imposibilitatea debitorului de a-si continua activitatea economica, cu consecinte sociale deosebite,

debitorul aduce garantii legale ori bunuri libere de orice sarcini oferite in vederea sechestrarii.


Executarea silita a bunurilor mobile

Sunt supuse executarii silite orice bunuri mobile ale debitorului, dar in cazul debitorului persoana fizica nu pot fi supuse executarii silite, fiind necesare vietii si muncii debitorului, precum si familiei sale urmatoarele:

● bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor si la formarea profesionala, precum si cele strict necesare exercitarii profesiei sau a altei ocupatii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfasurarii activitatii agricole, cum sunt uneltele, semintele, ingrasamintele, furajele si animalele de productie si de lucru;

bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului si familiei sale, precum si obiectele de cult religios, daca nu sunt mai multe de acelasi fel;

alimentele necesare debitorului si familiei sale pe timp de doua luni, iar

daca debitorul se ocupa exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare pana la noua recolta;

combustibilul necesar debitorului si familiei sale pentru incalzit si pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarna;

obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate ingrijirii persoanelor bolnave;

bunurile declarate neurmaribile prin alte dispozitii legale.

Bunurile debitorului persoana fizica necesare desfasurarii activitatii de comert nu sunt exceptate de la executare silita.

Executarea silita a bunurilor mobile se face prin sechestrarea si valorificarea acestora, chiar daca acestea se afla la un tert.

Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal.

Executorul fiscal, la inceperea executarii silite, este obligat sa verifice daca bunurile se gasesc la locul aplicarii sechestrului si daca nu au fost substituite sau degradate, precum si sa sechestreze alte bunuri ale debitorului, in cazul in care cele gasite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creantei.

Bunurile nu vor fi sechestrate daca prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decat cheltuielile executarii silite.


Prin sechestrul infiintat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobandeste un drept de gaj care confera acestuia in raport cu alti creditori aceleasi drepturi ca si dreptul de gaj in sensul prevederilor dreptului comun.

De la data intocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate.

Cat timp dureaza executarea silita, debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decat cu aprobarea data de organul competent.

Nerespectarea acestei interdictii atrage raspunderea celui in culpa.

In cazurile in care nu au fost luate masuri asiguratorii pentru realizarea integrala a creantei fiscale si la inceperea executarii silite se constata ca exista pericolul evident de instrainare, substituire sau sustragere de la urmarire a bunurilor urmaribile ale debitorului, sechestrarea lor va fi aplicata o data cu comunicarea somatiei.

Procesul-verbal de sechestru trebuie sa cuprinda:

a) denumirea organului de executare, indicarea locului, a datei si a orei cand s-a facut sechestrul;

b) numele si prenumele executorului fiscal care aplica sechestrul, numarul legitimatiei si al delegatiei;

c) numarul dosarului de executare, data si numarul de inregistrare a somatiei, precum si titlul executoriu in baza caruia se face executarea silita;

d) temeiul legal in baza caruia se face executarea silita;

e) sumele datorate pentru a caror executare silita se aplica sechestrul, inclusiv cele reprezentand dobanzi si penalitati de intarziere, mentionandu-se si cota acestora, precum si actul normativ in baza caruia a fost stabilita obligatia de plata;

f) numele, prenumele si domiciliul debitorului persoana fizica ori, in lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuieste impreuna cu debitorul sau denumirea si sediul debitorului, numele, prenumele si domiciliul altor persoane majore care au fost de fata la aplicarea sechestrului, precum si alte elemente de identificare a acestor persoane;

g) descrierea bunurilor mobile sechestrate si indicarea valorii estimative a fiecaruia, dupa aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea si individualizarea acestora, mentionandu se starea de uzura si eventualele semne particulare ale fiecarui bun, precum si daca s au luat masuri spre neschimbare, cum sunt  punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se afla, sau de administrare ori conservare a acestora, dupa caz;

h) mentiunea ca evaluarea se va face inaintea inceperii procedurii de valorificare, in cazul in care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesita cunostinte de specialitate;

i) mentiunea facuta de debitor privind existenta sau inexistenta unui drept de gaj, ipoteca ori privilegiu, dupa caz, constituit in favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;

j) numele, prenumele si adresa persoanei careia i s-au lasat bunurile, precum

si locul de depozitare a acestora, dupa caz;

k) eventualele obiectii facute de persoanele de fata la aplicarea sechestrului;

l) mentiunea ca, in cazul in care in termen de 15 zile de la data incheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plateste obligatiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;

m) semnatura executorului fiscal care a aplicat sechestrul si a tuturor persoanelor care au fost de fata la sechestrare. Daca vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea sa semneze, executorul fiscal va mentiona aceasta imprejurare.

Cate un exemplar al procesului-verbal de sechestru se preda debitorului sub semnatura sau i se comunica la domiciliul ori sediul acestuia, precum si, atunci cand este cazul, custodelui, acesta din urma semnand cu mentiunea de primire a bunurilor in pastrare.

Daca se constata ca bunurile nu se gasesc la locul mentionat in procesul- verbal  de sechestru sau daca au fost substituite sau degradate, executorul fiscal trebuie sa incheie un proces-verbal de constatare.

Daca se sechestreaza si bunuri gajate pentru garantarea creantelor altor creditori, organul de executare le va trimite si acestora cate un exemplar din procesul-verbal de sechestru.

In cazul in care executorul fiscal constata ca in legatura cu bunurile sechestrate s-au savarsit fapte care pot constitui infractiuni va consemna aceasta in procesul-verbal de sechestru si va sesiza de indata organele de urmarire penala competente.

Bunurile mobile sechestrate pot fi lasate in custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau de executorul fiscal sau pot fi ridicate si depozitate de catre acesta.

Atunci cand bunurile sunt lasate in custodia debitorului sau a altei persoane

desemnate conform legii si cand exista pericol de substituire ori de degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.

In cazul in care bunurile sechestrate constau in sume de bani in lei sau in valuta, titluri de valoare, obiecte din metale pretioase, pietre pretioase, obiecte de arta, colectii de valoare, acestea se ridica si se depun la unitatile specializate, iar cel care primeste bunurile in custodie trebuie sa semneze un proces-verbal de sechestru.


Executarea silita a bunurilor imobile

Daca veniturile sau bunurile mobile nu acopera valoarea creantei bugetare, organele fiscale au dreptul de a executa silit bunurile imobile proprietate ale debitorului.

Executarea silita imobiliara se poate extinde si asupra bunurilor accesorii bunului imobil.

In cazul debitorului persoana fizica nu poate fi supus executarii silite spatiul minim locuit de debitor si familia sa, stabilit in conformitate cu normele legale in vigoare.

Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile constituie ipoteca legala.

Dreptul de ipoteca confera creditorului fiscal in raport cu alti creditori aceleasi drepturi ca si dreptul de ipoteca, in sensul prevederilor dreptului comun.

Pentru bunurile imobile sechestrate, organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de indata biroului de carte funciara efectuarea inscriptiei ipotecare, anexand un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

Biroul de carte funciara va comunica organelor de executare, la cererea acestora, celelalte drepturi reale si sarcini care greveaza imobilul urmarit, precum si titularii acestora, care vor fi instiintati de catre organul de executare si chemati la termenele fixate pentru vanzarea bunului imobil si distribuirea pretului.

La instituirea sechestrului si in tot cursul executarii silite, organul de executare poate numi un administrator-sechestru, daca aceasta masura este necesara pentru administrarea imobilului urmarit, a chiriilor, a arendei si a altor venituri obtinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apararea in litigii privind imobilul respectiv.

Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori alta persoana

fizica sau juridica.

Dupa primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare, in termen de 15 zile de la comunicare, sa ii aprobe ca plata integrala a creantelor fiscale sa se faca din veniturile bunului imobil urmarit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.

Executarea silita a fructelor neculese si a recoltelor prinse de radacini, care sunt ale debitorului, se efectueaza in conformitate cu prevederile privind bunurile mobile.


Valorificarea bunurilor sechestrate

In cazul in care creanta fiscala nu este stinsa in termen de 15 zile de la data incheierii procesului-verbal de sechestru, se trece la valorificarea bunurilor sechestrate.

Valorificarea bunurilor sechestrate se poate realiza de catre organul de executare competent prin una din urmatoarele metode:

intelegerea partilor;

vanzare directa;

vanzare la licitatie;

vanzare in regim de consignatie a bunurilor mobile;

valorificarea bunurilor prin case de licitatii, agentii imobiliare sau societati de brokeraj.

Vanzarea bunurilor sechestrate se face numai catre persoane fizice sau juridice care nu au obligatii fiscale restante.

Valorificarea bunurilor potrivit intelegerii partilor se realizeaza de debitorul insusi, cu acordul organului de executare, astfel incat sa se asigure o recuperare corespunzatoare a creantei fiscale.

Debitorul este obligat sa prezinte in scris organului de executare propunerile ce i s-au facut si nivelul de acoperire a creantelor fiscale, indicand numele si adresa potentialului cumparator, precum si termenul in care acesta din urma va achita pretul propus.

Pretul propus de cumparator si acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decat pretul de evaluare.

Organul de executare, dupa analizarea propunerilor debitorului, va comunica acestuia aprobarea operatiunii, indicand termenul si contul bugetar in care pretul bunului va fi virat de cumparator.

Valorificarea bunurilor prin vanzare directa se poate realiza in urmatoarele cazuri:

bunurile sechestrate sunt perisabile sau supuse degradarii;

daca se recupereaza integral creanta fiscala;

pe parcursul procedurii de valorificare prin licitatie sau dupa finalizarea ei, daca bunul nu a fost vandut si o persoana ofera cel putin pretul de evaluare.

Vanzarea directa se realizeaza prin incheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate.

In cazul in care organul de executare inregistreaza mai multe cereri, trebuie sa vanda bunul persoanei care ofera cel mai mare pret fata de pretul de evaluare.

Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vanzare la licitatie, organul de executare este obligat sa efectueze publicitatea vanzarii cu cel putin 10 zile inainte de data fixata pentru desfasurarea licitatiei.

Publicitatea vanzarii se realizeaza prin diferite metode, printre care: prin afisarea anuntului privind vanzarea la sediul organului de executare, al primariei in a carei raza teritoriala se afla bunurile sechestrate, la sediul si domiciliul debitorului, la locul vanzarii, daca acesta este altul decat cel unde se afla bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vanzare, in cazul vanzarii bunurilor imobile, si prin anunturi intr-un cotidian national de larga circulatie, intr-un cotidian local, in pagina de Internet sau in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.

Anuntul privind vanzarea cuprinde trebuie sa cuprinda urmatoarele date:

numarul dosarului de executare silita;

bunurile care se ofera spre vanzare si descrierea lor sumara;

pretul de evaluare ori pretul de pornire a licitatiei;

indicarea a drepturilor reale si a privilegiilor care greveaza bunurile;

data, ora si locul vanzarii;

invitatia, pentru toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, sa instiinteze despre aceasta organul de executare inainte de data stabilita pentru vanzare;

invitatia catre toti cei interesati in cumpararea bunurilor sa se prezinte la termenul de vanzare la locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferte de cumparare;

mentiunea ca ofertantii sunt obligati sa depuna, in cazul vanzarii prin licitatie, pana la termenul de vanzare, o taxa de participare reprezentand 10% din pretul de pornire a licitatiei;

mentiunea ca toti cei interesati in cumpararea bunurilor trebuie sa prezinte dovada emisa de creditorii bugetari ca nu au obligatii fiscale restante;

data afisarii publicatiei de vanzare.

Pentru a putea participarea la licitatie ofertantii trebuie sa depuna, cu cel putin o zi inainte de data licitatiei, urmatoarele documente:

oferta de cumparare;

dovada platii taxei de participare;

imputernicirea persoanei care il reprezinta pe ofertant;

pentru persoanele juridice de nationalitate romana, copie de pe certificatul unic de inregistrare eliberat de oficiul registrului comertului;

pentru persoanele juridice straine, actul de inmatriculare tradus in limba romana;

pentru persoanele fizice romane, copie de pe actul de identitate;

pentru persoanele fizice straine, copie de pe pasaport;

dovada, emisa de creditorii fiscali, ca nu are obligatii fiscale restante. Licitatia incepe de la cel mai mare pret din ofertele de cumparare scrise, daca

acesta este superior celui rezultat din evaluare, iar in caz contrar va incepe de la acest din urma pret.

Adjudecarea se face in favoarea participantului care a oferit cel mai mare pret, dar nu mai putin decat pretul de pornire.


In cazul prezentarii unui singur ofertant la licitatie, comisia poate sa il declare adjudecatar daca acesta ofera cel putin pretul de pornire a licitatiei.

In termen de 5 zile de la data intocmirii procesului-verbal de licitatie, organul de executare trebuie sa dispuna in scris restituirea taxei de participare participantilor care au depus oferte de cumparare si nu au fost declarati adjudecatari, iar in cazul adjudecarii taxa se retine in contul pretului.

Vanzarea la licitatie a bunurilor sechestrate este organizata de o comisie.

Daca la prima licitatie nu s-au prezentat ofertanti sau nu s-a obtinut cel putin pretul de pornire al licitatiei, organul de executare va fixa un termen in cel mult 30 de zile, in vederea tinerii celei de-a doua licitatii.

In cazul in care nu s-a obtinut pretul de pornire nici la a doua licitatie ori nu s-au prezentat ofertanti, organul de executare va fixa un nou termen in cel mult 30 de zile, in vederea tinerii celei de-a treia licitatii.

La a treia licitatie, creditorii urmaritori sau intervenienti nu pot sa adjudece bunurile oferite spre vanzare la un pret mai mic de 50% din pretul de evaluare.

Dupa licitarea fiecarui bun se intocmeste un proces-verbal privind desfasurarea si rezultatul licitatiei in care trebuie sa se mentioneze urmatoarele date: numele si prenumele sau denumirea cumparatorului, precum si domiciliul sau



sediul acestuia numarul dosarului de executare silita; indicarea bunurilor adjudecate, a pretului la care bunul a fost adjudecat si a taxei pe valoarea adaugata; toti cei care au participat la licitatie si sumele oferite de fiecare participant.

Dupa adjudecarea bunului, castigatorul licitatiei este obligat sa plateasca

pretul diminuat cu contravaloarea taxei de participare.

Daca adjudecatarul nu plateste pretul, procedura vanzarii la licitatie se va relua in termen de 10 zile de la data adjudecarii, iar acesta este obligat sa plateasca cheltuielile prilejuite de licitatie.

In cazul vanzarii la licitatie a bunurilor imobile, cumparatorii pot solicita plata pretului in rate, in cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din pretul de adjudecare a bunului imobil si cu plata unei dobanzi, in conditiile si termenele de plata a pretului in rate stabilite de organul de executare silita.

Cumparatorul nu poate instraina bunul imobil decat dupa plata pretului in intregime si a dobanzii stabilite.

Suma reprezentand dobanda nu stinge creantele fiscale pentru care s a inceput executarea silita si constituie venit al bugetului corespunzator creantei principale.

Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operand la data incheierii acestuia.

Procesul-verbal de adjudecare trebuie sa contina urmatoarele mentiuni:

numarul dosarului de executare silita;

numarul si data procesului-verbal de desfasurare a licitatiei;

numele si domiciliul sau denumirea si sediul cumparatorului;

codul de identificare fiscala a debitorului si cumparatorului;

pretul la care s-a adjudecat bunul si taxa pe valoarea adaugata, daca este cazul;

modalitatea de plata a diferentei de pret in cazul in care vanzarea s-a facut cu plata in rate;

datele de identificare a bunului;


mentiunea ca acest document constituie titlu de proprietate si ca poate fi inscris in cartea funciara;

mentiunea ca pentru creditor procesul-verbal de adjudecare constituie documentul pe baza caruia se emite titlul executoriu impotriva cumparatorului care nu plateste diferenta de pret, in cazul in care vanzarea s-a facut cu plata pretului in rate;

semnatura cumparatorului sau a reprezentantului sau legal, dupa caz.

In cazul in care cumparatorul caruia i s-a incuviintat plata pretului in rate nu plateste restul de pret in conditiile si la termenele stabilite, acesta va putea fi executat silit pentru plata sumei datorate, in baza procesului-verbal de adjudecare care constituie titlu executoriu.

Daca bunurile supuse executarii silite nu au putut fi valorificate, acestea vor fi restituite debitorului cu mentinerea masurii de indisponibilizare, pana la implinirea termenului de prescriptie.

In cadrul acestui termen, organul de executare poate relua oricand procedura de valorificare si va putea sa ia masura numirii, mentinerii ori schimbarii administratorului-sechestru ori custodelui.

In cazul bunurilor imobile, in baza procesului-verbal se va sesiza instanta judecatoreasca competenta cu actiune in constatarea dreptului de proprietate privata a statului asupra bunului respectiv.

In tot cursul executarii silite asupra bunurilor imobile ale debitorului persoana juridica, creantele fiscale pot fi stinse, la cererea debitorului, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea in proprietatea publica a statului a bunurilor imobile supuse executarii silite.

Suma cheltuielilor cu executarea silita se stabileste de organul de executare, prin proces-verbal, care are la baza documente privind cheltuielile efectuate.

Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silita sunt in sarcina debitorului.

Sumele recuperate in contul cheltuielilor de executare silita se fac venit la bugetul de stat.

In cazul in care executarea silita a fost pornita de mai multi creditori, organele de executare trebuie sa distribuie suma potrivit urmatoarei ordini de preferinta:

creantele reprezentand cheltuielile de orice fel, facute cu urmarirea si conservarea bunurilor al caror pret se distribuie;

● creantele reprezentand salarii si alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite somerilor, ajutoarele pentru intretinerea si ingrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporara de munca, pentru prevenirea

imbolnavirilor, refacerea sau intarirea sanatatii, ajutoarele de deces, acordate in

cadrul asigurarilor sociale de stat, precum si creantele reprezentand obligatia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii;

creantele rezultand din obligatii de intretinere, alocatii pentru copii sau de plata a altor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta;

● creantele fiscale provenite din impozite, taxe, contributii si din alte sume datorate bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetelor locale si bugetelor fondurilor speciale;

creantele rezultand din imprumuturi acordate de stat;


creantele reprezentand despagubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietatii publice prin fapte ilicite;

creantele rezultand din imprumuturi bancare, din livrari de produse, prestari de servicii sau executari de lucrari, precum si din chirii sau arenzi;

creantele reprezentand amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;

alte creante.

Pentru plata creantelor care au aceeasi ordine de preferinta, suma realizata

din executare se repartizeaza intre creditori proportional cu creanta fiecaruia.

Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silita trebuie sa fie consemnata de executorul fiscal intr-un proces-verbal, care trebuie semnat de toti cei indreptatiti.


Stingerea prin prescriptie

Dreptul organelor fiscale de a cere stingerea creantelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere acest drept.

Acelasi termen de prescriptie se aplica si creantelor provenind din amenzi contraventionale.

Termenul de prescriptie prevazut se suspenda in urmatoarele situatii:

in cazurile si in conditiile in care suspendarea executarii este prevazuta de lege ori a fost dispusa de instanta judecatoreasca sau de alt organ competent;

pe perioada valabilitatii unei inlesniri acordate;

cat timp debitorul isi sustrage veniturile si bunurile de la executarea silita. Termenul de prescriptie se intrerupe in urmatoarele situatii:

in cazurile si in conditiile stabilite de lege pentru intreruperea termenului de prescriptie a dreptului la actiune;

pe data indeplinirii de catre debitor, inainte de inceperea executarii silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de plata a obligatiei prevazute in titlul executoriu ori a recunoasterii in orice alt mod a datoriei;

pe data indeplinirii, in cursul executarii silite, a unui act de executare silita;

pe data intocmirii, potrivit legii, a actului de constatare a insolvabilitatii contribuabilului.

Efecte ale implinirii termenului de prescriptie

● Daca organul de executare constata implinirea termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita a creantelor fiscale, acesta va proceda la incetarea masurilor de realizare si la scaderea acestora din evidenta analitica pe

platitori

● Sumele achitate de debitor in contul unor creante fiscale, dupa implinirea termenului de prescriptie, nu se restituie.

Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creantelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire.


Alte modalitati de stingere a creantelor fiscale


Scaderea din evidenta a creantelor bugetare in caz de insolvabilitate

Obligatiile bugetare urmarite de organele de executare pot fi scazute din evidenta acestora in cazul in care debitorul respectiv se gaseste in stare de insolvabilitate.

Procedura de insolvabilitate este aplicabila in urmatoarele situatii:

debitorul nu are venituri sau bunuri urmaribile;

cand, dupa incetarea executarii silite pornite impotriva debitorului, raman debite neachitate;

debitorul a disparut sau a decedat fara sa lase avere;

debitorul nu este gasit la ultimul domiciliu sau sediu cunoscut si la acestea ori in alte locuri unde exista indicii ca a avut avere nu se gasesc venituri sau bunuri

urmaribile

cand, potrivit legii, debitorul persoana juridica isi inceteaza existenta si au ramas neachitate obligatii bugetare.

In cazurile in care se constata ca debitorii au dobandit venituri sau bunuri urmaribile dupa declararea starii de insolvabilitate, organele de executare au dreptul sa aplice masuri de redebitare a sumelor si de executare silita.


Deschiderea procedurii de reorganizare judiciara si faliment

Organul de executare este in drept ca pentru creantele bugetare datorate de comerciantii societati comerciale, cooperative de consum ori cooperative

mestesugaresti sau persoane fizice sa ceara instantelor judecatoresti competente inceperea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului, in conditiile legii.

Cererile organelor de executare privind inceperea procedurii reorganizarii

judiciare si a falimentului se vor inainta instantelor judecatoresti si sunt scutite de consemnarea vreunei cautiuni.

Masurile intreprinse de organele de executare silita nu se suspenda ca urmare

a declansarii procedurii reorganizarii judiciare sau a falimentului.


Anularea obligatiilor bugetare

In cazuri exceptionale, pentru motive temeinice, la propunerea ordonatorilor principali de credite, prin hotarare, Guvernul poate aproba anularea unor categorii

de obligatii bugetare.

In situatiile in care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin posta sunt mai mari decat obligatiile bugetare supuse executarii silite, conducatorul

organului de executare poate aproba anularea debitelor respective.

Activitatea din domeniul colectarii creantelor bugetare poate evidentia existenta unor fenomene economico-financiare care influenteaza neincasarea in

totalitate la bugetul de stat a obligatiilor fiscale ale contribuabililor, contribuind in

acest fel la fundamentarea unor masuri pentru inlaturarea acestor disfunctii.


. Asistenta pentru contribuabili


Aceasta functie trebuie sa asigure, prin masurile si actiunile intreprinse, cresterea gradului de conformare voluntara a contribuabililor fata de prevederile reglementarilor din domeniul fiscal, in acelasi timp cu promovarea conditiilor pentru respectarea drepturilor acestora.

Introducerea aceastei functii reprezinta o faza a procesului de modernizare care trebuie sa aiba loc si in administratia fiscala romaneasca.

Prin aceasta functie trebuie sa se asigure distribuirea si mediatizarea solutiilor

adoptate la nivelul central al autoritatii fiscale si extinderea competentelor catre structurile teritoriale.


In cadrul acestei activitati, trebuie promovate mijloacele orientate catre contri- buabil, pentru cresterea gradului de deservire si a calitatii prestatiei functionarului fiscal.

Strategia din domeniul functiei de asistare trebuie focalizata asupra cresterii gradului de conformare voluntara a contribuabililor, printr-o activitate

Aceasta functie trebuie sa asigure, prin masurile si actiunile intreprinse, cresterea gradului de conformare voluntara a contribuabililor fata de prevederile reglementarilor din domeniul fiscal, in acelasi timp cu promovarea conditiilor pentru respectarea drepturilor acestora.

Introducerea aceastei functii reprezinta o faza a procesului de modernizare care trebuie sa aiba loc si in administratia fiscala romaneasca.

Prin aceasta functie trebuie sa se asigure distribuirea si mediatizarea solutiilor adoptate la nivelul central al autoritatii fiscale si extinderea competentelor catre structurile teritoriale.

In cadrul acestei activitati, trebuie promovate mijloacele orientate catre

contribuabil, pentru cresterea gradului de deservire si a calitatii prestatiei functionarului fiscal.

Strategia din domeniul functiei de asistare trebuie focalizata asupra cresterii gradului de conformare voluntara a contribuabililor, printr-o activitate sustinuta si permanenta.

Asistarea contribuabililor reprezinta un concept nou in administrarea fiscala din Romania, care are ca model sistemul promovat in majoritatea statelor europene, unde stabilirea impozitelor se face pe baza declaratiilor fiscale ale contribuabililor.

Ca tara candidata si implicata in procesul de aderare la structurile europene, Romania trebuie sa acorde o atentie deosebita modernizarii administratiei fiscale si orientarii acesteia catre client, cerinta rezultata din standardele statelor membre ale Uniunii Europene.

In activitatea de asistenta pentru contribuabili, zonele de risc identificate se refera la:

diversitatea serviciile acordate contribuabililor;

accesibilitatea serviciilor;

calitatea serviciilor acordate;

formele de mediatizare a reglementarilor fiscale, a drepturilor si obligatiilor contribuabililor;

pregatirea si competenta personalului care acorda asistenta contribuabililor;

modul de organizare a serviciilor de asistenta.

Demararea activitatii de asistare a contribuabililor impune stabilirea cadrului general si a aspectelor de ordin tehnic si procedural legate de aceasta activitate.

Pe aceasta baza, urmeaza sa se faca definirea obiectivelor, metodelor si resurselor necesare asistarii.

Implementarea si dezvoltarea functiei de asistare pentru contribuabili necesita adoptarea unei strategii care sa aiba in vedere atat crearea unor structuri organizatorice adecvate la nivel central si teritorial, cat si elaborarea de programe specifice necesare pregatirii personalului fiscal din acest domeniu pentru realizarea unei asistari de calitate si in timp util.

Ca principale obiective strategice pentru realizarea unei asistente fiscale moderne in Romania, pot fi considerate urmatoarele:


a) asigurarea resurselor financiare si umane necesare desfasurarii activitatii de asistare a contribuabililor;

b furnizarea de servicii de calitate pentru contribuabili in ceea ce priveste problematica fiscala si conformarea la prevederile legislatiei fiscale in vigoare;

c) mediatizarea permanenta in randul contribuabililor a reglementarilor fiscale, a drepturilor si obligatiilor acestora;

d) formarea in randul populatiei a unui curent favorabil achitarii integrale si

in termenele legale a obligatiilor catre buget;

e) educarea contribuabililor pentru imbunatatirea gradului de conformare voluntara in materie de impozite si taxe ca baza pentru cresterea volumului

cheltuielilor publice destinate programelor ai caror beneficiari sunt.

Dintre caile prin care pot fi aduse la indeplinire obiectivele strategice fiscale pot fi enumerate urmatoarele:

a) furnizarea de informatii prompte si corecte in sprijinul indeplinirii obligatiilor de catre contribuabili, prin publicarea informatiilor in mass-media: cotidiane, posturi TV, radio;

b) organizarea de seminarii cu participarea contribuabililor si a personalului din administratiile fiscale;

c) elaborarea de materiale informative ca brosuri, pliante, fluturasi etc. pe

diverse teme privind problematica fiscala;

d) deschiderea de site-uri Internet adresate diferitelor categorii de contribuabili;

e) infiintarea de linii telefonice gratuite la care specialistii din administatia fiscala sa raspunda intrebarilor adresate de contribuabili.

Administratia fiscala trebuie sa acorde atentie asistarii contribuabililor inca

din momentul inceperii activitatii acestora ca platitori de impozite.

Complexitatea sistemului fiscal reclama informarea permanenta a contribua- bililor in legatura cu drepturile si obligatiile pe care le au in materie fiscala, precum

si consecintele neindeplinirii obligatiilor ce le revin.

Ca urmare asistarea contribuabililor trebuie sa se realizeze atat in mod individual, atunci cand contribuabilul solicita direct informatii organului fiscal, cat

si in mod colectiv, situatie in care informatiile trebuie sa fie difuzate prin intermediul campaniilor publicitare, ghidurilor, manualelor, brosurilor, pliantelor, adreselor catre anumite grupuri tinta, emisiunilor informative de la radio si

televiziune etc.

Intrebarile formulate de contribuabili care necesita un raspuns complex trebuie sa fie solutionate de o comisie cu competente in domeniul interpretarii

legislatiei fiscale.

In concluzie, in acest domeniu, modernizarea inseamna angajarea administratiei fiscale in slujba contribuabilului si orientarea activitatii catre client.

In baza acestui concept, contribuabilul este un client al serviciilor referitoare la indeplinirea obligatiilor privind impozitele si taxele, servicii care sunt oferite de catre administratia fiscala.



Sinteza activitatilor ce trebuie orientate catre clienti

Pentru aducerea la indeplinire a obiectivelor strategice ale functiei de asistenta pentru contribuabili este necesara asigurarea unei organizari institutionale adecvate, atat la nivel central, cat si la nivel teritorial.

La nivel central, in cadrul Ministerului Finantelor Publice, trebuie sa functioneze un compartiment specializat, la nivel de directie, care sa coordoneze activitatea de asistenta pentru contribuabili.

Liniile de actiune ale acestui compartiment trebuie sa fie indreptate spre:

a) dezvoltarea si perfectionarea activitatii de asistare a contribuabililor si de imbunatatire a nivelului de educare fiscala a acestora;

b elaborarea metodologiilor si coordonarea activitatii;

c) asistarea prin mijloace electronice de comunicare.


Materializarea acestor obiective se poate face pe urmatoarele niveluri de concretizare a atributiilor acestui compartiment:

- elaborarea proiectelor de acte normative in vederea aplicarii reformei in

domeniul informarii contribuabililor;

- elaborarea  procedurilor administrative si a metodologiilor necesare in

vederea desfasurarii normale a activitatii de asistare a contribuabililor;

- studierea sistemelor de informare si educare a contribuabililor din alte tari,

care sa conduca la:

redactarea unor materiale documentare in domeniu;

efectuarea de analize comparative;

formularea de propuneri pentru imbunatatirea activitatii;

- adoptarea unei politici comunicationale adecvate, capabila sa ofere

contribuabililor informatiile necesare unei bune serviri referitoare la impozite si taxe;

- definirea coordonatelor activitatii de instruire a angajatilor Ministerului

Finantelor Publice pentru lucrul efectiv cu contribuabilii;

- indrumarea activitatii compartimentelor de asistare si informare a

contribuabililor din cadrul unitatilor fiscale teritoriale;

- elaborarea de brosuri, pliante si alte materiale adresate contribuabililor privind:

drepturile si obligatiile referitoare la impozitele si taxele rezultate din legile

fiscale

evidentierea consecintelor neindeplinirii obligatiilor fiscale;

alte informatii utile contribuabililor;

- elaborarea de ghiduri adresate personalului fiscal pentru desfasurarea

activitatilor din domeniu;

- analizarea si avizarea proiectelor de acte normative cu implicatii asupra

relatiilor dintre administratia fiscala si contribuabili;

- mediatizarea raspunsurilor si solutiilor oferite de administratia fiscala, precum si

a intrebarilor formulate cel mai frecvent si adresate de catre contribuabili.

La nivel teritorial, in structura organizatorica trebuie sa figureze

compartimente specializate, in subordinea conducerii unitatilor fiscale, cu atributii

in domeniul organizarii, conducerii si coordonarii activitatii de informare, educare

si asistare a contribuabililor.

Aceste compartimente trebuie sa asigure asistenta fiscala pentru

persoanele fizice si juridice din aria de competenta referitoare la probleme de

legislatie fiscala.

In principal, asistenta trebuie sa furnizeze informatii in ceea ce priveste:

- inregistrarea fiscala;

- tipurile de declaratii fiscale pentru diferitele feluri de impozite si taxe;

- modul de completare a declaratiilor de impozite si taxe;

- cunoasterea responsabilitatilor legate de termenele de depunere a declaratiilor fiscale;

- respectarea termenelor de plata a impozitelor si taxelor;

- piesele care compun dosarul fiscal;

- schimbarile intervenite in legislatia fiscala.

La nivel teritorial, principalele forme de acordare a asistentei se concretizeaza in:

asistenta prin contact direct intre contribuabil si functionarii unitatilor fiscale, cu urmatoarele caracteristici principale:

* are loc la sediul fiscului;

* se desfasoara in cadrul unui program prestabilit;

* are forma de dialog;

* este acordata de personal instruit;

* are loc intr-un spatiu special amenajat;

* se ofera diferite materiale informative;

* este completata prin afisarea modelelor de declaratii si a instructiunilor de completare;

asistenta prin telefon, in care caz, la apelurile contribuabililor, functionarii fiscali trebuie sa formuleze raspunsuri clare si intr-o forma usor de inteles de catre acestia.

Principalele caracteristici ale sistemului de asistenta pentru contribuabili prin comunicari telefonice sunt:

* serviciu gratuit in tarile dezvoltate;

* se utilizeata pentru intrebari simple, care nu necesita interpretarea legislatiei fiscale;

* reclama o pregatire speciala din partea functionarului care ofera informatii;

* necesita linii telefonice suficiente pentru acces, pentru a nu crea siruri de asteptare;

* numerele liniilor telefonice trebuie aduse la cunostinta publicului;

asistenta pe baza de corespondenta, situatie in care functionarii fiscali trebuie sa raspunda la obiect si in termenele prevazute de reglementarile in vigoare.

Aceasta modalitate de acordare a asistentei pentru contribuabili, care in tara noastra este cea mai utilizata, prezinta caracteristicile urmatoare:

* corespondenta scrisa este utilizata pentru probleme la care se doreste un raspuns scris din partea unitatilor fiscale;

* raspunsul trebuie sa fie concret, cu indicarea bazei legale pentru tratarea situatiei prezentate;

* raspunsul trebuie transmis in timp util;

* intrebarile nesolutionate de structurile teritoriale se transmit la directiile de specialitate din Ministerul Finantelor Publice, care trebuie sa raspunda unitatilor

teritoriale si care vor comunica raspunsul, contribuabililor;

pentru intrebarile si spetele care necesita stabilirea de solutii cu caracter general, uniform aplicabile, se vor emite, dupa caz, ordine ale ministrului sau decizii ale comisiilor fiscale.

Asistenta la nivel teritorial reprezinta veriga de baza a activitatii de asistenta, pe linia mediatizarii problematicii fiscale, pentru cunoasterea acesteia de catre contribuabili, avand in vedere apropierea de contribuabili si de problemele specifice ale acestora.

Intr-o abordare moderna, unitatile fiscale teritoriale au obligatia de a organiza campanii publicitare locale la apropierea termenului de depunere a declaratiilor de impozite, precum si pentru termenele de plata a sumelor datorate la bugete, pentru a aduce in atentia contribuabililor aceste indatoriri.

De asemenea, unitatile fiscale teritoriale au responsabilitatea aplicarii programelor anuale de asistenta, informare si educare a contribuabililor, elaborate de Ministerul Finantelor Publice.


. Controlul fiscal sau inspectia fiscala


Controlul fiscal este instrumentul pe care il au la indemana autoritatile publice pentru a supraveghea si a determina prin metode si tehnici specifice asigurarea constituirii resurselor financiare publice cuvenite statului.

Controlul fiscal decurge, in mod necesar, din drepturile si obligatiile, conferite de lege organelor fiscale, in domeniul administrarii impozitelor si taxelor.

Controlul fiscal mai poate fi definit ca mod de cercetare si de actiune, cu procedee si modalitati proprii de investigare, in vederea prevenirii, constatarii si inlaturarii cazurilor de sustragere de la calcularea, evidenta si plata impozitelor si taxelor cuvenite statului.

Obiectivul controlului fiscal consta in verificarea sinceritatii declaratiilor fiscale, precum si a corectitudinii si exactitatii in ceea ce priveste indeplinirea obligatiilor rezultate din reglementarile fiscale de catre contribuabili sau reprezentantii acestora, precum si de catre tertii pentru care legea prevede responsabilitati in domeniu.

In acest fel, controlul fiscal are un rol deosebit in procesul de prevenire si combatere a fraudelor, contraventiilor si infractiunilor la regimul fiscal si vamal.

Recapituland principalele functiuni ale administratiei fiscale, se poate spune ca nucleul activitatii este format din functia de inregistrare fiscala a contribuabililor si de evidenta a acestora.

Pe  aceasta baza, stabilirea si colectarea impozitelor reprezinta functiile operative de gestionare a sumelor datorate si de urmarire a incasarii acestora, iar functia de control inglobeaza activitatile de verificare a modului de conformare a contribuabililor fata de prevederile reglementarilor legale din domeniul fiscal.

Asistenta pentru contribuabili reprezinta servicii oferite contribuabililor pentru fazele de inregistrare fiscala, stabilire si colectare a impozitelor, iar contenciosul administrativ este un serviciu acordat dupa efectuarea controalelor.

Inspectia fiscala are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalitatii si conformitatii declaratiilor fiscale, a corectitudinii si exactitatii indeplinirii obligatiilor de catre contribuabili, a respectarii prevederilor legislatiei fiscale si contabile, stabilirea diferentelor obligatiilor de plata, precum si a accesoriilor aferente acestora.

Inspectia fiscala are urmatoarele atributii:

constatarea si investigarea fiscala a tuturor actelor si faptelor rezultand din activitatea contribuabilului supus inspectiei sau altor persoane privind legalitatea si conformitatea declaratiilor fiscale, corectitudinea si exactitatea indeplinirii obligatiilor fiscale, in vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;

analiza si evaluarea informatiilor fiscale, in vederea confruntarii declaratiilor fiscale cu informatiile proprii sau din alte surse;

sanctionarea potrivit legii a faptelor constatate si dispunerea de masuri pentru prevenirea si combaterea abaterilor de la prevederile legislatiei fiscale.

Pentru ducerea la indeplinire a acestor atributii, organul de inspectie fiscala

va desfasura urmatoarele actiuni:

a) examinarea documentelor aflate in dosarul fiscal al contribuabilului;

b) verificarea concordantei dintre datele din declaratiile fiscale cu cele din evidenta contabila a contribuabilului;

c) discutarea constatarilor si solicitarea de explicatii scrise de la reprezentantii legali ai contribuabililor sau imputernicitii acestora;


d) solicitarea de informatii de la terti;

e) stabilirea de diferente de obligatii fiscale de plata;

f) verificarea locurilor unde se realizeaza activitati generatoare de venituri impozabile;

g) dispunerea masurilor asiguratorii necesare;

h) efectuarea de investigatii fiscale;

i) aplicarea de sanctiuni potrivit prevederilor legale.

Inspectia fiscala se exercita asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de  organizare, care au obligatii de stabilire, retinere si plata a impozitelor si taxelor si a altor obligatii fiscale prevazute de lege.

Inspectia fiscala se efectueaza in cadrul termenului de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale.

La contribuabilii mari, perioada supusa inspectiei fiscale incepe de la momentul finalizarii controlului anterior.

La celelalte categorii de contribuabili, inspectia fiscala se efectueaza asupra creantelor nascute in ultimii 3 ani fiscali pentru care exista obligatia depunerii declaratiilor fiscale.

Inspectia fiscala se poate extinde pe perioada de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale, daca:

exista indicii privind diminuarea impozitelor si taxelor;

nu au fost depuse declaratii fiscale.


. Tipuri de control fiscal


Din literatura de specialitate, precum si din practica administratiilor fiscale, rezulta  ca, in mod frecvent, se utilizeaza patru tipuri de control fiscal, si anume: control complet, control tematic, control la sediul organului fiscal si control pe documente.

De asemenea, organele de control fiscal pot efectua vizite de educare fiscala, care, in fapt, nu sunt vizite de control, insa sunt deosebit de utile pentru promovarea conformarii voluntare.

Analizand caracteristicile principale ale celor patru tipuri de control mentionate, se pot afirma urmatoarele:

Controlul complet sau aprofundat (de fond) este acel tip de control care se desfasoara la sediul/domiciliul contribuabilului si cu ocazia caruia sunt cuprinse in verificare toate activitatile desfasurate de catre contribuabilul respectiv, fiind controlat modul de respectare a tuturor obligatiilor fiscale ce revin acestuia.

Acest tip de control fiscal incepe printr-un test de credibilitate, ce include verificarea integritatii sistemului si evidentelor contabile. O astfel de verificare completa se realizeaza prin inspectarea tuturor conturilor contabile care contribuie la determinarea obligatiilor fiscale de plata. De asemenea, acest control presupune si verificarea - deseori, prin sondaj - a documentelor referitoare la achizitii si vanzari, precum si a conformitatii intre documentele justificative si inregistrarile din evidentele contabile.

Potrivit reglementarilor actuale, controlul fiscal cuprinde ansamblul activitatilor care au ca scop verificarea realitatii declaratiilor, precum si verificarea corectitudinii si exactitatii indeplinirii, conform legii, a obligatiilor fiscale de catre contribuabili.

Ca urmare, principalul scop al controlului complet il constituie asigurarea sinceritatii datelor din toate declaratiile fiscale depuse de catre contribuabilul in cauza, pentru perioadele fiscale cuprinse in control.

Controlul tematic sau controlul fiscal rapid se realizeaza la sediul/domiciliul contribuabilului, ocazie cu care sunt verificate numai unul sau mai multe aspecte ale activitatii contribuabilului sau numai unul sau mai multe impozite, fara a se acoperi intreaga activitate si nici toate obligatiile fiscale.

Acest tip de control are ca scop minimizarea evaziunii fiscale, in cel mai scurt timp posibil, prin axarea controlului fiscal pe aspectele care, in urma analizelor efectuate de factorii decizionali, se considera ca prezinta un risc ridicat.

Un exemplu tipic de control tematic il constituie controlul cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adaugata.

Controlul fiscal la sediul organului fiscal este acel tip de control care se realizeaza in cadrul unitatii fiscale teritoriale, pe baza unei relatii directe, bilaterale cu persoanele juridice sau fizice controlate.

In acest caz, organul de control fiscal solicita contribuabilului sa se prezinte

la sediul sau cu anumite documente, in vederea verificarii corectitudinii

declaratiilor fiscale depuse de acesta.

Acest tip de control are ca scop reducerea cheltuielilor aferente efectuarii

controlului fiscal, in special pentru situatia contribuabililor mici.

Controlul pe documente sau controlul declaratiilor fiscale este controlul

care se realizeaza la sediul organului fiscal, fiind insa diferit de controlul

mentionat anterior.

Controlul pe documente este un control unilateral, in care este implicat numai

organul fiscal, care verifica datele si informatiile din declaratiile fiscale depuse de

catre contribuabil.

La controlul pe documente pot fi deosebite doua categorii de control: un

control de forma si un control de continut.

a) Cu ocazia controlului de forma, organul fiscal efectueaza verificari privind

modul de completare a declaratiei depuse de platitor pe baza corelatiilor dintre

informatiile cuprinse in declaratie.

In cazul in care in declaratia depusa de platitor se poate identifica tipul erorii,

respectiv eroare de calcul, de completare sau eroare de aplicare a cotelor de

impozitare, stabilirea obligatiei de plata se poate face prin corectarea erorii si prin

inscrierea sumelor corecte, avandu-se in vedere urmatoarele:

- aplicarea corecta a cotelor de impozitare prevazute de legislatia fiscala in

vigoare

- inscrierea corecta a sumei reprezentand impozitul sau taxa datorata,

rezultata din inmultirea cotei legale de impozitare cu baza impozabila sau taxabila;

- inscrierea corecta a sumelor in rubricile prevazute de formular si anularea

celor inscrise eronat in alte rubrici;

-corectarea calculelor aritmetice care au avut drept rezultat inscrierea in

declaratie a unor sume eronate.

b) Controlul de continut presupune verificarea datelor si informatiilor

cuprinse in declaratie, prin comparare cu orice date si informatii detinute de organul fiscal in legatura cu contribuabilul respectiv, fie din dosarul fiscal al acestuia, fie prin compararea cu situatia fiscala a altor contribuabili de aceeasi marime si care desfasoara activitati similare.


Vizitele de educare fiscala sunt acele vizite efectuate de organul de control fiscal, in vederea informarii si instruirii contribuabililor cu privire la legislatia fiscala.

Scopul acestor vizite este de a face cunoscut contribuabililor nou inregistrati, obligatiile fiscale ce le revin, precum si contribuabililor existenti in sistem, obligatiile ce le revin din prevederile fiscale noi.

Controlul fiscal presupune respectarea unor reguli unitare de actiune si de adoptare a unor procedee, tehnici si modalitati sau instrumente de control specifice.


. Criterii de structurare a controlului fiscal


Structurarea tipurilor de control fiscal se poate face si in functie de diferite criterii care au in vedere modalitatile de efectuare a acestuia, dupa cum urmeaza:

● Din punct de vedere al scopului pentru care este efectuat, controlul fiscal poate fi:

- informativ, care are un caracter educativ, avand drept scop informarea

agentilor economici nou inregistrati asupra drepturilor si obligatiilor ce le revin;

- de rutina, care are scopul de a mentine legatura cu contribuabilii si de a

urmari modul de respectare a obligatiilor de inregistrare ca platitori de impozite si

taxe si de respectare a obligatiilor fiscale.

● Din punct de vedere al sferei de cuprindere a impozitelor si taxelor,

controlul fiscal poate fi:

- general, atunci cand sunt cuprinse in verificare toate impozitele si taxele

datorate de contribuabil. Acest control este considerat normal si se realizeaza la

sediul contribuabilului, avand drept scop controlul tuturor aspectelor privind

aplicarea, de catre contribuabil, a legilor si reglementarilor fiscale pe o perioada

mai indelungata de timp, de regula, de la ultimul control fiscal pana la zi;

- partial, cand se efectueaza numai controlul anumitor categorii de impozite

si taxe.

Aceasta clasificare este determinata de competentele si de gradul de pregatire

ale organului fiscal.

Controlul general este specific economiilor cu un sistem fiscal integrat, in

timp ce controlul limitat se regaseste in tarile care au administratii separate pentru

impozite si taxe.

● Din punct de vedere al operatiunilor supuse controlului fiscal, acesta

poate fi

- complet, cand sunt controlate toate operatiile, documentele si evidentele

care stau la baza calcularii si urmaririi unui impozit;

- selectiv, cand sunt controlate numai anumite operatiuni, documente sau

perioade cu privire la calculul si evidenta unui impozit.

Alegerea unei asemenea metode depinde de o serie de factori, cum ar fi:

volumul de activitate, sarcinile inspectorului fiscal, situatia fiscala a firmei,

antecedentele acesteia, seriozitatea contribuabilului.

In cazul in care controlul selectiv releva nereguli de fond, cercetarea fiscala

continua, trecandu-se la un control complet pentru a cunoaste realitatea si pentru a stabili dimensiunea reala a obligatiilor contribuabilului.

Din punct de vedere al cunoasterii realitatii unor operatiuni ce nasc obligatii fata de stat, controlul fiscal poate fi

- documentar, cand inspectorul fiscal examineaza forma si continutul evidentelor, pentru stabilirea realitatii si legalitatii operatiunilor, pe baza documentelor prezentate de contribuabil. Scopul principal al controlului este compararea evidentelor contabile si a documentelor primare cu datele din declaratiile si deconturile depuse de contribuabil, in vederea stabilirii corectitudinii sumelor platite, precum si al respectarii termenelor de plata;

- faptic, atunci cand se controleaza existenta si miscarea mijloacelor materiale si banesti si modul cum acestea sunt reflectate in documente, pentru a cunoaste sinceritatea contribuabilului in intocmirea evidentelor si a declaratiilor sale, precum si pentru identificarea in acest fel a cazurilor de evaziune fiscala.


. Proceduri specifice controlului fiscal


Pentru realizarea obiectivelor controlului fiscal, se impune adoptarea unor proceduri specifice, dintre care pot fi mentionate urmatoarele:

a) Controlul operativ si inopinat, care consta in activitatea de verificare faptica si documentara, in principal, ca urmare a unei sesizari cu privire la existenta unor fapte de incalcare a legislatiei fiscale, fara anuntarea in prealabil a contribuabilului; se desfasoara in orice loc unde se deruleaza operatiuni si se intocmesc documente care au ca efect nasterea unor obligatii fiscale (depozite, localuri, dependinte, puncte vamale, porturi, aeroporturi, piete, targuri).

Acest procedeu presupune o imbinare a mai multor forme de control (prin sondaj, faptic si documentar) si nu poate fi integrat unui program de control stabilit anticipat.

Un asemenea control imbraca, de fapt, forma unei anchete si presupune mai intai o activitate pregatitoare: supravegherea, culegerea de date si documente si alegerea momentului optim pentru declansarea controlului.

b) Controlul prin sondaj consta in activitatea de verificare selectiva a documentelor si operatiunilor semnificative in care sunt reflectate, modul de calcul, de evidentiere si de plata a obligatiilor fiscale datorate bugetului de stat.

c) Controlul reciproc si incrucisat presupune o cercetare atenta si complexa privind confruntarea datelor si informatiilor furnizate sau culese de la clienti, furnizori, organe vamale, diverse institutii, persoane fizice etc , cu cele din declaratii si din evidentele contabile, cu scopul identificarii omisiunilor, neconcordantelor si, prin urmare, a sustragerilor de la indeplinirea obligatilor fiscale.

Acest control, care consta in verificarea documentelor si operatiunilor impozabile ale contribuabilului in corelatie cu cele detinute de alte persoane, se efectueaza prin mai multe vizite de control, la mai multi agenti economici, intre care exista relatii

contractuale, in scopul compararii datelor pe parcursul intregului proces ce cuprinde producerea, prelucrarea si comercializarea produselor contractate.

d) Controlul de grup presupune controlul inopinat si simultan al tuturor societatilor intre care exista legaturi financiare sau comerciale (de regula societatile care au aceiasi asociati sau actionari, filiale, firme satelit, holdinguri etc.), pentru stabilirea  legalitatii si realitatii operatiunilor derulate intre acestea, a sinceritatii evidentelor intocmite, cu scopul de a depista cazurile de evaziune fiscala.

Acest procedeu presupune, de asemenea, imbinarea tuturor formelor de control (faptic, documentar - contabil, incrucisat, total si prin sondaj) cu informatii din domenii colaterale (juridic, comert etc.).

e) Controlul diagnostic este un control tematic care presupune cercetarea,

investigarea globala, de ansamblu, a unei societati cu scopul de a stabili corectitudinea fiscala a firmei. Acest control este de scurta durata si evalueaza seriozitatea contribua- bilului, iar daca releva nereguli se trece la un control complet.

Datorita schimbarilor intervenite in economia romaneasca, precum si necesitatilor de armonizare a legislatiei la cerintele Uniunii Europene, sfera de

cuprindere a controlului a fost largita prin legiferarea controlului intern, auditului intern si controlului financiar preventiv la institutiile publice, cu privire la utilizarea

fondurilor publice si la administrarea patrimoniului public.

Fazele inspectiei sau controlului fiscal

Orice proces indiferent de natura sa prezinta trei faze: un inceput, o perioada

de desfasurare propriu-zisa si un final.

In acelasi mod, se poate afirma ca o inspectie fiscala prezinta, de asemenea,

trei faze, reprezentate de :

initierea actiunii de control;

desfasurarea propriu-zisa a controlului;

finalizarea controlului.

Fiecare dintre aceste faze se poate considera a fi compusa dintr-un anumit

numar de pasi, caracterizati de lucrari specifice, care necesita inspectori cu

competente pe diferite domenii si probleme.

Ca urmare, lucrarile de control pot fi efectuate de un singur inspector fiscal

sau de catre o echipa, in functie de complexitatea si volumul actiunii..

In situatia constituirii unei echipe, este necesar sa fie desemnat un manager al

cazului, care sa fie o persoana desemnata ca responsabila cu organizarea activitatii

echipei, cu atributii de coordonare a lucrarilor, precum si cu competente de

indrumare a inspectorilor pe durata desfasurarii actiunii.

Acesta are sarcina de a programa detaliile activitatii, de a atribui sarcini de

lucru specifice fiecarui membru al echipei si de a obtine punctele de vedere ale

reprezentantilor entitatii inspectate.

In prima faza, dintr-o actiune de inspectie fiscala, care are rolul de a pregati

desfasurarea actiunii, inspectorii fiscali trebuie sa procedeze la colectarea tuturor

datelor si informatiilor disponibile, referitoare la contribuabilul verificat si la

activitatea desfasurata de catre acesta.

Un plus de informatii se poate obtine din consultarea entitatilor care, prin natura

atributiilor ce le revin, detin informatii referitoare la situatia contribuabilului controlat.

In cazul existentei unei inspectii anterioare, analiza procesului-verbal incheiat

cu aceasta ocazie poate conduce la extragerea, in special, a aspectelor la care au

fost constatate nereguli si a eventualelor masuri dispuse.

Toti acesti pasi care reprezinta divizari logice ale primei faze au ca obiectiv

principal pregatirea conditiilor pentru desfasurarea activitatii propriu-zise de control.

Inaintea desfasurarii unui control, organul fiscal are obligatia sa instiinteze

contribuabilul in legatura cu actiunea care urmeaza sa se desfasoare, prin

transmiterea unui aviz de inspectie fiscala.

Avizul de inspectie fiscala trebuie sa cuprinda urmatoarele date:

temeiul juridic al inspectiei fiscale;

data de incepere a inspectiei fiscale;

obligatiile fiscale si perioadele ce urmeaza a fi supuse inspectiei fiscale;

posibilitatea de a solicita amanarea datei de incepere a inspectiei fiscale. Amanarea datei de incepere a inspectiei fiscale se poate solicita, o singura data, pentru motive justificate.


Avizul de inspectie fiscala se comunica contribuabilului, in scris, inainte de inceperea inspectiei fiscale, astfel:

cu 30 de zile pentru marii contribuabili;

cu 15 zile pentru ceilalti contribuabili.

Comunicarea avizului de inspectie fiscala nu este necesara:

pentru solutionarea unor cereri ale contribuabilului;

in cazul unor actiuni indeplinite ca urmare a solicitarii unor autoritati, potrivit legii;

in cazul controlului inopinat.

Faza de desfasurare propriu-zisa a controlului fiscal are la baza principiile independentei, unicitatii, autonomiei, ierarhizarii, teritorialitatii si descentralizarii.

Aceasta faza debuteaza prin prezentarea inspectorului la contribuabilul care face obiectul controlului in baza unei imputerniciri scrise, emisa de conducatorul organului competent.

In desfasurarea actiunii de control, inspectorul fiscal trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:

daca au fost respectate toate legile si reglementarile fiscale;

daca toate elementele activitatii sunt inregistrate, corect si complet, in evidente si in contabilitate.

In efectuarea controlului, in functie de specificul activitatii si de problemele

care au reiesit din faza de pregatire, inspectorul fiscal poate utiliza, dupa caz:

procedura sintetica, situatie in care verificarea porneste de la datele de baza

(documente justificative), pana la stabilirea impozitului sau

procedura analitica unde se verifica situatiile finale si apoi se aprofundeaza elementele pe care inspectorul le considera necesare, pentru urmarirea obiectivului stabilit pentru verificare.

In desfasurarea efectiva a controlului, corectitudinea informatiilor obtinute se verifica, in general, prin:

calcule si comparatii cu situatia unor contribuabili similari;

informatii aflate la dispozitia inspectorului din faza de pregatire sau obtinute pe parcursul desfasurarii controlului;

stabilirea gradului in care documentele reflecta realitatea operatiunilor efectuate;

observatii la fata locului, culese in urma vizitarii incintelor de lucru;

analiza si interpretarea unor serii sau grupuri de cifre, pregatite in avans

(analiza si interpretare economica).

Inspectia fiscala se desfasoara, de regula, in spatiile de lucru ale contribuabilului, care trebuie sa puna la dispozitie un spatiu adecvat, precum si logistica necesara desfasurarii verificarii fiscale.

Daca nu exista un spatiu de lucru adecvat pentru derularea inspectiei fiscale, atunci activitatea de inspectie se va putea desfasura la sediul organului fiscal sau in orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.

Indiferent de locul unde se desfasoara inspectia fiscala, organul fiscal are dreptul sa inspecteze locurile in care se desfasoara activitatea, in prezenta contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta.

Inspectia fiscala se desfasoara, de regula, in timpul programului de lucru al contribuabilului.


Inspectia fiscala se poate desfasura si in afara programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia si cu aprobarea conducatorului organului fiscal.

La  inceperea inspectiei fiscale, inspectorul este obligat sa prezinte contribuabilului legitimatia de inspectie si ordinul de serviciu semnat de conducatorul organului de control. Inceperea inspectiei fiscale trebuie consemnata in registrul unic de control.

Contribuabilul are obligatia prin lege sa colaboreze la constatarea starilor de fapt fiscale, sa dea informatii, sa prezinte la locul de desfasurare a inspectiei fiscale toate documentele, precum si orice alte date necesare clarificarii situatiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

Contribuabilul poate numi persoane care sa dea informatii.

Daca informatiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se poate adresa si altor persoane pentru obtinerea de informatii.

Inspectia fiscala trebuie sa aiba in vedere examinarea tuturor starilor de fapt si raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere si trebuie sa fie efectuata in asa fel incat sa afecteze cat mai putin activitatea curenta a contribuabililor si sa

utilizeze eficient timpul destinat acestei actiuni.

Inspectia fiscala se efectueaza o singura data pentru fiecare impozit sau taxa si pentru fiecare perioada supusa impozitarii.

Prin exceptie, conducatorul inspectiei fiscale abilitat poate decide reverificarea unei anumite perioade daca, de la data incheierii inspectiei fiscale si pana la data implinirii termenului de prescriptie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuarii verificarilor sau erori de calcul care influenteaza rezultatele acestora.

Pe parcursul desfasurarii inspectiei fiscale, contribuabilul trebuie sa fie informat asupra constatarilor rezultate din inspectia fiscala.

La incheierea inspectiei fiscale, organul fiscal trebuie sa aiba o intalnire finala cu contribuabilul asupra constatarilor si consecintelor lor fiscale pentru care trebuie sa comunice contribuabilului data, ora, locul si problematica discutiei.

Contribuabilul are dreptul sa prezinte, in scris, punctul de vedere cu privire la constatarile inspectiei fiscale.

La finalizarea inspectiei fiscale, contribuabilul este obligat sa dea o declaratie scrisa pe propria raspundere din care sa rezulte ca au fost puse la dispozitie toate documentele si informatiile relevante pentru inspectia fiscala.

Contribuabilul are obligatia sa indeplineasca masurile prevazute in actul intocmit cu ocazia inspectiei fiscale, in termenele si conditiile stabilite de organele de inspectie fiscala.

Daca constatarile efectuate cu ocazia inspectiei fiscale indica posibilitatea existentei unor activitati care ar putea intruni elemente constitutive ale unei infractiuni, organele fiscale trebuie sa sesizeze organele de urmarire penala.

In aceste situatii, organele de inspectie au obligatia de a intocmi un proces- verbal semnat de organul de inspectie si de catre contribuabilul supus inspectiei, cu sau fara explicatii ori obiectiuni din partea acestuia.

Daca cel supus controlului refuza sa semneze procesul-verbal, organul de

inspectie fiscala va consemna acest fapt in procesul-verbal.


Rezultatul inspectiei fiscale trebuie consemnat intr-un raport scris, in care se vor prezenta constatarile inspectiei, din punct de vedere faptic si legal.

Daca verificarile efectuate conduc la modificarea bazei de impunere, raportul intocmit va sta la baza emiterii unei noi decizii de impunere.


. Controlul fiscal in conditiile pietii unice europene


Aderarea la Uniunea Europeana implica alinierea la reglementarile comunitare si asumarea responsabilitatii de a respecta permanent obligatiile ce decurg din aceasta calitate.

Aceste responsabilitati rezulta din faptul ca administratiile fiscale din statele membre au un rol direct in aplicarea politicii fiscale si in colectarea resurselor

proprii ale Uniunii Europene pentru care trebuie sa asigure dezvoltarea capacitatii operationale in ariile lor de competenta.

Realizarea acestui obiectiv major privind integrarea in sistemul comunitar de

administrare a impozitelor implica eforturi sustinute, care vor necesita resurse umane bine pregatite si resurse materiale corespunzatoare.

In conditiile desfiintarii granitelor fiscale si ale crearii pietii unice intra-

comunitare, s-a nascut o problema, si anume necesitatea punerii in lucru a unui nou sistem de control al taxei pe valoarea adaugata.

Principiile de functionare a acestui nou sistem de control al taxei pe valoarea

adaugata au fost stabilite prin Reglementarea Consiliului European nr.218/92 privind cooperarea administrativa in domeniul impozitelor indirecte.

Obiectivul principal care se urmareste a fi atins il constituie asigurarea unui

schimb de informatii realizat la timp si cu date verificate intre statele membre ale Uniunii Europene cu privire la taxa pe valoarea adaugata aferenta tranzactiilor intracomunitare, in vederea stabilirii corecte a sumelor datorate cu titlu de taxa pe

valoarea adaugata.

In aceste conditii, pentru efectuarea controlului unei tranzactii intra- comunitare, autoritatile fiscale impun comerciantilor respectarea a doua obligatii,

astfel

- cumparatorul trebuie sa declare achizitia sa intracomunitara in decontul sau normal de TVA;

- vanzatorul trebuie sa se asigure ca bunul furnizat va parasi statul membru de origine si ca persoana cumparatoare este un platitor de taxa pe valoarea

adaugata care actioneaza in alt stat membru.

De asemenea, vanzatorul este obligat sa declare trimestrial toate furnizarile intracomunitare intr-un decont recapitulativ al tranzactiilor.

Aceste obligatii ale comerciantilor reprezinta esenta controlului impozitarii

operatiilor efectuate in comertul intracomunitar.

Responsabilitatea efectuarii controlului asupra modului de impozitare revine administratiei fiscale din fiecare stat membru, in mod independent.

In primul rand, administratia fiscala din statul de destinatie al marfii are nevoie de informatii privind sosirea marfii pe teritoriul sau de competenta, pentru a sti daca achizitia intracomunitara a fost corect declarata de catre cumparatorul de

pe teritoriul sau. Aceasta informatie se regaseste in decontul recapitulativ al tranzactiilor intracomunitare depus de furnizor.


In al doilea rand, administratia fiscala competenta pentru impunerea furnizorului are nevoie sa stie daca un cumparator este intr-adevar o persoana platitoare de taxa pe valoare adaugata in alt stat membru.

Dovada ca persoana este platitoare de taxa pe valoarea adaugata in alt stat membru se face cu ajutorul numarului de identificare fiscala atribuit de statul membru partener.

Pentru a se asigura eficacitatea cotrolului, administratia fiscala din fiecare stat membru trebuie sa permita accesul administratiilor fiscale din celelalte state membre la informatiile necesare sau rezultatele din tranzactiile intracomunitare.

In conformitate cu prevederile Reglementarii Consiliului nr.218/92 privind cooperarea administrativa in domeniul impozitelor indirecte, fiecare stat membru este obligat sa tina un registru, respectiv o baza de date a tuturor numerelor de identificare fiscala atribuite platitorilor de taxa pe valoare adaugata.

O alta atributie consta in punerea la dispozitie a informatiilor mentionate direct fiecarui stat membru la cerere.

Reglementarea Consiliului nr.218/92 prevede ca fiecare stat membru are

dreptul sa obtina direct si fara intarziere de la fiecare stat membru sau sa poata

avea acces direct” la informatiile necesare privind impozitele.

In plus, reglementarea prevede ca statele membre trebuie sa schimbe aceste informatii prin mijloace electronice, utilizand un sistem electronic de stocare si transmitere a informatiilor in vederea efectuarii controlului taxei pe valoarea adaugata, sistem denumit VIES.

Prin acest sistem, informatiile despre numerele de identificare fiscala atribuite platitorilor de taxa pe valoarea adaugata din fiecare tara membra si informatiile din deconturile recapitulative sunt disponibile pentru oricare din statele membre in mod direct si fara intarzieri.

Principalul scop al utilizarii sistemului VIES este de a evita pierderile de venituri  provenind din taxa pe valoarea adaugata in conditiile functionarii pietei unice.

Sistemul VIES asigura o lista a tuturor comerciantilor dintr-un stat membru care au facut cumparaturi intracomunitare, in baza deconturilor recapitulative privind furnizorii din alte state membre.

Din cele prezentate, rezulta necesitatea regandirii sistemului de control fiscal si a abordarii pe baze noi a acestei activitati in tara noastra, in perspectiva pregatirii integrarii europene.

Sintetizand aspectele prezentate in capitolele anterioare, se pot formula principalele directii de actiune in dezvoltarea si modernizarea controlului fiscal din Romania.


. Latura calitativa a controlului fiscal – obiectiv strategic


O lunga perioada, controlul fiscal a fost axat, in principal, pe atragerea de sume suplimentare la bugetul de stat, fiind, de aceea, perceput de catre contribuabili ca un mjloc coercitiv, pe care statul il foloseste impotriva acestora.

Aceasta conceptie urmareste, in principal, aspectul cantitativ al efectelor controlului.

In ultimii ani, administratiile fiscale din tarile dezvoltate din punct de vedere economic si-au schimbat modul de abordare a acestei probleme.

Conform acestui mod nou de intelegere a controlului, administratia fiscala si contribuabilii se afla pe pozitii de parteneri de afaceri”, iar contribuabilii sunt considerati „clienti” ai administratiei.

Astfel, telul oricarei administratii fiscale moderne a devenit realizarea unui grad cat mai mare de conformare voluntara a contribuabililor fata de reglementarile

din domeniul fiscal.

In acest mod, se pune accent pe latura calitativa a controlului fiscal, pe rolul acestuia  de educare a contribuabililor pentru formarea unui comportament fiscal

responsabil

Activitatea de control fiscal, alaturi de informarea si educarea contribuabililor, reprezinta unul din principalele instrumente pentru imbunatatirea

conformarii fiscale voluntare.

Pentru a-si indeplini acest rol, controlul fiscal trebuie sa se desfasoare avand la baza proceduri unitare bine stabilite, care sa asigure cadrul pentru respectarea

drepturilor si obligatiilor ce revin, in timpul desfasurarii controlului, atat contribuabililor, cat si organelor de control fiscal.

Strategia de control trebuie sa se bazeze pe cateva coordonate principale :

reglementari specifice referitoare la inregistrare, declarare, impunere si colectare;

un sistem de schimb de informatii intre toate nivelele administratiei fiscale,

care sa asigure o permanenta actualizare a dosarului fiscal al contribuabilului;

un sistem robust de evaluare a riscului de neconformare a contribuabililor, puternic sprijinit de sistemul informatic;

● un sistem corespunzator de sanctiuni pentru cazurile de incalcare a reglementarilor legale in domeniu fiscal;

reglementari legale care sa ofere dreptul administratiei fiscale de a obtine

informatii de la terti.


. Orientarea spre combaterea ferma a evaziunii fiscale


Fenomenul evazionist reprezinta o coordonata inerenta economiei de piata.

De aceea, atitudinea cea mai eficace fata de acest fenomen este aceea de a realiza o buna administrare a lui, la nivelul identificarii, previzionarii, controlului si

valorificarii acestuia, in perspectiva asigurarii veniturilor bugetare proiectate.

Pentru aceasta, se impune o analiza profunda a mecanismelor interne ale fenomenului evazionist, care sa permita punerea la punct a unor instrumente si

masuri de tinere sub control a fenomenului.

O analiza succinta evidentiaza ca principale cauze ale evaziunii fiscale urmatoarele:

intentia de eludare sau nerespectare intentionata a legislatiei fiscale, in

scopul sustragerii de la plata obligatiilor catre stat;

desfasurarea de activitati nelegale, sub aspectul lipsei autorizarii de

functionare sau a respectarii obiectului de activitate autorizat;

refuzul sau tergiversarea achitarii efective a obligatiilor fiscale corect

determinate

conducerea incorecta sau incompleta a evidentelor privind elementele de

determinare a obligatiilor fiscale;


exploatarea unor incoerente, inconsecvente sau interpretari ale legislatiei,

indeosebi pe linia unor facilitati fiscale acordate de lege;

necunoasterea legislatiei fiscale;

lipsa unui Cod de procedura fiscala care sa cuprinda toate reglementarile

de natura fiscala si care sa unifice toate procedurile fiscale in materie de asezare, impunere si control.


Avand in vedere cele mentionate anterior, amploarea si dinamica evaziunii fiscale impun, de urgenta, regandirea si reproiectarea sistemului de administrare a veniturilor publice, precum si a sistemului de control al subiectilor economici in ceea ce priveste respectarea legislatiei fiscale.


Maximizarea raportului beneficiu/cost al actiunilor de control fiscal


Analiza procedurilor de control fiscal utilizate in tarile dezvoltate indica tendinta actuala de regandire a filosofiei controlului fiscal, asa incat sa se realizeze o maximizare a raportului beneficiu/cost al actiunilor de control.

Controlul financiar si fiscal trebuie sa identifice instrumente si indicatori care sa asigure functionarea sistemului economic in parametrii legali mai degraba sub impactul posibilitatii controlului decat sub cel al controlului efectiv realizat.

Efectuarea controlului trebuie sa se orienteze asupra controlului prin exceptie

si mai putin asupra controlului permanent si excesiv.

In acest sens, programele de control trebuie sa fie elaborate intr-o viziune mai

flexibila, care sa depisteze cazurile de neconformare fiscala, nu ca urmare a unui control exhaustiv, ci in urma sesizarii unor disfunctionalitati specifice administrarii

veniturilor publice.

Avand in vedere ca in domeniul controlului fiscal resursele umane sunt de

inalta  calificare si reduse ca numar, pentru folosirea acestora cu eficienta in

stabilirea de impozite suplimentare, se impune intocmirea unui program de control

pe o perioada de un an, asa cum se practica in cele mai multe tari.


Utilizarea de criterii si metode stiintifice in vederea selectarii contribuabililor pentru control


Actiunile de control trebuie sa se bazeze pe proceduri obiective si impartiale in selectarea contribuabililor pentru control.

Pentru realizarea acestui deziderat este necesar ca eforturile sa fie focalizate spre:

imbunatatirea permanenta a tehnicilor de selectare pe baza unor criterii

determinate strict stiintific;

elaborarea  un set de parametri cheie sau indicatori, care sa asigure

masurarea performantei sau capacitatii fiecarui contribuabil, pentru a fi utilizati in

procesul de evaluare a riscului de neconformare fiscala;

colaborarea cu celelalte componente ale administratiei fiscale pentru

stabilirea, utilizarea si actualizarea datelor din dosarul si cazierul fiscal, ca sursa de informatii pentru controlul fiscal.


Extinderea utilizarii tehnologiei informatiei in activitatea de control

Pentru orice administratie fiscala moderna, sistemul informatic reprezinta un element esential, care trebuie sa sustina toate domeniile administrarii.

In acest sens, o importanta deosebita o prezinta existenta unei baze de date complete, corecte si permanent actualizate, care sa contina toate informatiile despre contribuabili, obligatiile fiscale ale acestora, precum si informatii despre gradul de indeplinire a acestor obligatii.

Aceasta baza de date trebuie sa gestioneze si sa tina la zi toate informatiile din registrul si cazierul fiscal al contribuabililor.

Pentru permanenta actualizare a bazei de date, este necesara existenta unui schimb de informatii, in timp real, intre toate unitatile fiscale, astfel incat, in functie de competente, fiecare inspector sa aiba acces la toate informatiile referitoare la un anumit contribuabil, ceea ce prezinta o importanta deosebita, in special in faza de pregatire a controlului fiscal.

Pe langa atributiile organelor fiscale, in vederea realizarii acestui obiectiv este necesara reglementarea modului de colaborare si de schimb de informatii cu alte  entitati care detin informatii importante si relevante pentru calcularea impozitelor datorate pentru materia impozabila a contribuabilor.


. Contenciosul administrativ


Contenciosul administrativ reprezinta functia prin care autoritatea fiscala asigura o procedura unitara de solutionare a contestatiilor contribuabililor impotriva masurilor dispuse prin actele de control sau de impunere intocmite de organele Ministerului Finantelor Publice.

Pe cale administrativa se pot solutiona contestatiile prin care se solicita dimensionarea sau anularea, dupa caz, a impozitelor, taxelor, datoriei vamale, a majorarilor de intarziere sau a penalitatilor ori a altor sume constatate si aplicate de organele fiscale.

Prin acest sistem, se diminueaza posibilitatea existentei unor factori subiectivi in stabilirea impozitelor si a altor sume datorate de catre contribuabili si, astfel, se asigura conditii corecte pentru incasarea veniturilor bugetare.







Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }