QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Senatusconsultele







SENATUSCONSULTELE


Au devenit izvoare formale de drept in vremea lui Hadrian.

In epoca veche Senatul n-a avut atributiuni de legiferare, dar a influentat procesul legiferarii prin faptul ca legile votate de popor intrau in vigoare dupa ratificare de catre Senat.

Senatul a influentat legiferarea prin injonctiuni(sugestii) facute pretorului de care aceste tinea contastfel incat introducea in edictul sau anumite mijloace procedurale prin intermediul carora puteau fi promovate anumite interese ale Senatului.

Din vremea lui Hadrian hotararile Senatului devin obligatorii, se creeaza aparenta ca rolul senatului ar fi sporit. In realitate imparartul prezenta proiectul de senatusconsulte si apoi pararsea incinta senatului intrucat proiectul se senatusconsult se vota automat.



In textele vremii senatusconsultele se numeau si Orationes (simple discursuri imperiale)



CONSTITUTIUNILE IMPERIALE


Au devenit izvoare formale de drept tot in vremea lui Hadrian.

Clasificare:

  1. Edicta-dispozitiuni imperiale de maxima generalitate in domeniul public si privat
  2. Mandata-instructiuni cu caracter administrativ adresate inaltilor functionari imperiali (guvernatori de provincie)
  3. Decreta-hotarari judecatoresti pe care imparatii le pronuntau atunci cand erau alesi judecatori. Uneori, cu ocazia pronuntarii hoptararii, imparatul formula si o regula de drept aratand ca pe viitor judecatorii trebuie sa solutioneze cazurile similare in acelasi fel. Asemenea hotarari erau izvoare de drept si aveau valoare de precedent judiciar (izvoare de drept la anglo-saxoni)
  4. Rescripta-consultatiuni juridice pe care unii im0parati le ofereau in calitate de jurisconsulti, care deveneau obligatorii pt juristconsulti

In epoca postclasica societatea romana a cunoscut un proces general de decadere, iar imparatul Justinian incercand sa o salveze a initiat o uriasa opera legislativa si a ordonat unor comisii sa sistematizeze cele mai importante izvoare de drept clasic si sa le repuna in vigoare in speranta ca reinvierea dreptului clasic va atrage dupa sine reinvierea intregii societati romane.

Cu toate acestea, opera legislativa elaborata din ordinul imparatului Justinian a avut o uriasa importanta istorica, importanta care nu decurge din calitatea activitatii comisiilor formate intrucat acele comisii n-au creat nimic, ele doar au sistematiza creatiile juridica clasica astfel incat importanta operei legislative decurge dintr-un factor conjunctural si anume din faptul ca izvoarele dreptului clasic in frunte cu Jurisprudenta au fost distruse de barbari, pe cand oprea legislativa a lui Justinian care cuprinde frgmente importante ale textelor clasica ne-au parvenit si prin intermediul ei am putut reconstitui o parte din Constitutiunile Impeiale si mai cu seama lucrarile juristconsultilor clasici. In felul acesta societatea medievala si moderna au putut valorifica tezaurul gandirii juridice romane.

Aceasta opera legislativa a lui Justinian e formata din 4 parti:

  1. Codul (codex)
  2. Digestele
  3. Institutele (institutiones)
  4. Novelele

Codul (codex)-elaborat de o comisie formata din 10 profesori si avocati in frunte cu Tribonianus. Aceasta codificare a fost publicata in 2 editii, prima la 529 si a II-a la 534. prima edtie a codului s-a pierdut. A doua a fost numita „Codex repetitae praeectiones”s-a pastrat si cuprinde toate Constitutiunile Imperiale care au fost date din vremea imparatului Hadrian pana in 534.

Codul este structurat in 12 carti, cartile impartite in titluri, titlurile in consultatiuni, iar unele constitutiuni erau impartite in paragrafe.

Codul cuprinde atat dispozitiuni din dr privat cat si din dr public, iar in 2 carti sunt si dispozitii de drept canonic.

Fata de faptul ca textele din cod urmau a fi aplicate, in practica instantelor unele texte (cele depasite) au fost adaptate de membrii comisiei astfel incat sa poate fi aplicat e la noile cazuri.

Digestele-culegerea a celor mai valoroase fragmente din lucrarile juristconsultilor clasici.

Culegerea era elaborata de o comisie formata din 15 profesori si avocati de la Beirut si Constantinopole in frunte cu Tribonianus.

Metoda de lucru a fost stabilita de imparatul Justinian care a dat in acest scop 3 constitutiuni imperiale, ele devenind apoi prefete ale digestelor.

Potrivit acol Constitutiuni, comisia trebuia sa selectioneze fragmente de asa maniera incat ele sa si poat fi aplicate in practcia instantelor. Procedand la selectia fragmentelor, membrii comisiei au constatat ca unele solutii solutii sunt controversate si ca unele institutii erau depasite incat comisia l-a pus la curent pe imparat. In consecinta Justinian a mai dat inca 50 de constitutiuni imperiale („quiquaginta decisiones”) prin care a pus capat controverselor si de asemenea a defiintat toate institutiile depasite. In vederea elaborarii digestelor, comisia a cercetat 2000 de lucrari clasice, iar fragmentele extrase au fost sistematizate in 50 de carti, carti impartite in titluri, titlurile in fragmente, fragmentele in paragrafe. In fruntea fiecarui fragment se afla Inscriptio in care se mentioneaza lucrarea din care a fost extras acel fragment precum si autorul lucrarii (ex:daca fragmentul a fost extras din lucrarea lui Ulpian „regulae” se va mentiona Regulae Ulpiani)

Paragrafele-numerotarea lor incepea numai cu al II-lea, primul nefiind numerotat si se numea Principium.

Multa vreme s-a crezut gresit ca framentele din lucrarile clasice au fost asezate la intamplare, pornindu-se de la faptul ca toate cartile din Digeste au un continut eterogen, dar nu s-a obs ca titlurile se caracterizau prin unitate de continut, in intelesul ca fiecare titlu cuprinde fragmente care se refera la aceiasi problema de drept. Mai mault, in cadrul titlurilor fragmentele sunt asezate intr-o anumita ordine care decurge din metoda de lucru a comisiei, caci planul comisiei a fost impartit in 3 subcomisii conduse de prof. Teofil, Constantin si Doroteu. Ficare subcomisie avea misiunea de a extrage cele mai valoroase fragmente dintr-o anumita categorie de lucrari clasice. Astfel:

  • Prima subcomisie a cercetat lucrarile lui Sabinus, comentariile la adresa operei acestuia, precum si digestele lui Salvius Iulianus si a extras cele mai valoroase fragmente din aceasta categorie de lucrari, fragmente denumite Masa Sabiniana.
  • A II-a subcomisie a cercetat lucrarile prin care au fost comentate edictele pretorilor (Ad edictum) si a extras cele mai valoroase fragmente din aceste lucrari, iar fragmentele extrase in aceasta categorie de lucrari se numeau Masa Edictala.
  • AIII-a subcomisie a extras cele mai valoroase frgamente din opera lui Papinian, fragmente care se numeau Masa Papiniana si intrucat a 3-a subcomisie a avut mai putin de lucru a extras fragmente si din alte lucrari considerate mai putin importante, fragmente denumite Apendix.

Dupa extragerea tututor fragmentelor, somisia s-a unit si a trecut sub conducerea lui Tribonian la elaborarea titlurilor. In acest scop a venit mai intai prima subcomisie si a extras din Masa Sabiniana toate fragmentele care se refereau la titlul respectiv (ex:cand s-a elaborat titlul despre dota, Tribonian l-a chemat pe teofil si l-a pus sa verice cate fragmente despre dota exitsa in Masa Sabiniana); apoi a venit a II-a subcomisie si a extras din Masa Edictala toate fragmentele care se refereau la aceasta problema de drept si le-a asezat in ordine. Apoi a urmat a 3-a comisie si a facut la fel cu fragmentele din Masa Papiniana si Apendix.





Digetsele au fost publicate in 533, tot in 533 au fost publicate si Institutele.

Institutele-manual adresat studentilor ( ca si cele ale lui Gaius), dar spre deosebire de cele ale lui Gaius, cele ale lui Justinian au putere de lege.

Institutele lui Justinian-elaborate prin valrificarea unor fragmente din institutele clasice (Marcian,Florentin..), texte care au fost sitematizate in carti, cartile impartite in titluri, titlurile in paragrafe. Institutiile nu cunosc o impartire a materiei si pe fragmente, acestea neexistand rezulta ca nu exista Inscriptio, deci nu stim care sunt autorii txt clasice utilizate inm vederea elaborarii acestora.

Novelele-colectie a Constitutiunilor Imperiale pe care Justinian insusi le-a dat intre 534-565.

De fapt, colectia acelor constitutiuni n-a fost facuta de insusi Justinian, ci de persoane particulare dupa moartea imparatului, persoane care au inclus in colectie toate constitutiunile date de Justinian, si pe cele abrogatesi pe cele ramase in vigoare. De aceea in cazul novelelor constatam ca unele txt se contrazic.

Novelele poarta acest nume nu pt ca ar contine noi principii, ci pt ca sunt mai recente cu Constitutiunile din Codex.

Opera legislativa a lui Justinian avea finalitate practica, de accea la ordinul imparatului membrii comisiei au modificat unele txt clasice, iar modificarile pe care acesti membri le-au adus txt clasice cu buna stiinta se numesc Interpolari sau Interpolatiuni.

De-alungul timpului romanistii (Momsem in special) s-au preocupat de depistarea acestor interpolari pt a reconstitui cat mai fidel lucrarile juristconsultilor clasici, dar unele modificari ale txt clasice au fost facute inainte de codificarea lui Justinian si nu cu intentie, ci din greseala cu ocazia multiplicarii lucrarilor. Avand in vedere ca si in epoca clasica si postclasica lucrarile marilor juristconsulti se multiplica, multiplicare facut prin dictare si scriere, iar sclavul care citea nu avea pregatire de specialtiate. Alteratiunile acestui txt facute din eroare se numeau Glosse.





PROCEDURA CIVILA ROMANA


Procedura civila cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza desfasurarea proceselor private.

Romanii cunosteau 3 sisteme procedurale:

  1. Procedura Legisactiunilor
  2. Procedura Formulara
  3. Procedura extraordinara

Procedura Legisactiunilor-

Cuvantul legisactiune- legis actio-actiunea legii, caci de fapt legisactiunile sunt anumite tipuri de procese utilizate fie in vederea recunoasterii unor drepturi subiective pe cale juridica, fie in vedrea valorificarii acelor drepturi subiective care au fost recunoscute pe cale judiciara, iar titlurile de procese utilizate in vederea recunoasterii unor drepturi subiective se numeau legisactiuni de judecata si sunt in nr de 3:

  1. Sacramentum
  2. Indicis arbitrive postulatio
  3. Condictio

Tipurile de procese utilizate in scopul valorificarii acelor dr subiective care au fost recunoscute prin legisactiune de judecata se numesc legisactiuni de executare , sunt in nr de 2:

  1. Manus iniectio
  2. Pignoris Capio

In procedura legisactiunii(ca si in cea formulara) procesul se desfasoara in 2 faze:

  1. Faza in Jure- avea loc in fata magistratului judiciar care organiza judecarea procesului
  2. Faza In Judicio- avea loc in fata judecatorului

Legisactiunile aveau anumte caractere.

In I rand caracterul judiciar care decurge din faptul ca procesul poate fi organizat numai de acei magistrati care sunt investiti cu atributiuni de ordin judiciar.

In al II-lea rand- caracter formalist intrucat fiecare tip de proces sau legisactiune presupune pronuntarea anumitor formule solemne, iar greseala unui singur cuvant atragea dupa sine pierderea procesului.

In al III-lea rand- caracter legal intrucat legisactiunile au fost create prin legi, iar formulele solemne pe care partile le pronuntau cu ocazia organizarii procesului erau create de Pontifi pe baza unor texte din legi.

Faza In Jure are loc in fata magistratului judiciar si prezinta un caracter consensual ceea ce inseamna ca procesul putea fi organizat numai daca ambele parti erau prezente in fata magistratului, dar la acea epoca statul nu avea atributiuni de citare astfel incat paratul trebuia sa fie citat chiar de reclamant.



In acest scop exista trei procedee de citare



Cel mai vechi se numeste In Jus Vocatio deoarece reclamantul il cita pe parat prin cuvinte solemne „In Jus Te Vo” cuvinte care trebuiau pronuntate de fata cu martori, si nu la domiciliul cetateanului ci in public iar daca paratul nu venea la proces de bunavoie putea fi adus cu forta.

Este mai evoluat se numeste „Vadimonium Extrajudiciar”, consta intr-o conventie prin care partile stabilesc o data la care sa se prezinte in fata magistratului

Conditio”- e utilizat cand paratul e peregrin

Daca partile se prezinta in fata magistratului incep dezbaterile contradictorii prin utilizarea formulelor solemne corespunzatoare procesului care se organiza.

Fata de pretentiile reclamantului paratul putea adopta una din urmatoarele trei atitudini:

In I rand putea recunoste pretentiile formulate de reclamant, recunoastere denumita „Confesio In Jure” ,cel care recunostea pretentiile reclamantului era asimilat cu cel condamnat adagiului Confesus Pro Judicato Est” (cel care recunoate e considerat condamnat), in acest caz procesul nu mai trecea in faza II

In al II-lea rand paratul putea sa nege pretentiile reclamantului dar sa nu isi dea concursul la desfasurarea procesului si aici paratul era asimilat cu cel condamnat si procesul trecea in faza II

In al III-lea rand paratul putea nega pretentiile, dandu-si in ac timp concursul la desfasurarea procesului. Procesul deci trecea in faza II si se finaliza prin pronuntarea unei sentinte.

Magistratii care aveau dreptul de a organiza procese private se numeau de de jurisdictio. La origine au avut jurisdictio numai consulii. Dupa 367 cele mai importate atributiuni judiciare au fost preluate de pretori(intai urbani si apoi peregrini)

Procesele declansate in legatura cu actele juridice incheiate in targuri erau facute de edili.

In Italia Jurisdictio era executat de reprezentantii pretorului urban si de magistratii municipali.

In provincii procesele private erau organizate de guvernator si de magistrati municipali.

Jurisdictio este de doua feluri:

Jurisdictio contenciosa(jurisdictie contencioasa) – era atribuita de magistrat atunci cand interesele parilor erau opuse si procesul se finaliza cu pronuntarea unei sentinte

Jurisdictio gratiosa – interesele partilor nu erau opuse, erau convergente iar partile cooperau cu magistratul in cadrul unui proces ficriv in vederea obtinerii anumitor efecte juridice e.g. „In jure cessio”- renuntarea in fata magistratului; este o operatiune a jurisdictiei gratioase. In acest caz partile simuleaza ca se judeca de acord cu magistratul cu scopul de a obtine tranferul dreptului de proprietate ceea ce presupune ca dobanditorul lucrului in calitate de reclamant si afirma in termeni solemni ca un anumit lucru asa zis litigios este al sau iar asazisul parat tace incat fata de afirmatia reclamantului si fata de tacerea paratului magistratul ratifica reclamatia recunoscandu-i dreptul de proprietate

In procedura legisactiunilor magistratii care distribuiau jurisdictia nu aveau rol creator ci mecanic. Ei supravegheau daca partile pronunta corect formulele solemne corespunzatoare procedurii care se organiza iar daca partile pronuntau corect, in functiile de pretentiile reclamantului magistratul pronunta unul dintre urmatoarele trei cuvinte:

Do magistratul il confirma pe judecatorul ales de parti

Dico atribuia cu titlul provizoriu obiectul litigios uneia din parti

Adico – magistratul ratifica declaratia uneia din parti

Pretorul se bucura nu numai de Jurisdictio, ci si de Imperium iar in virtutea lui Imperium pretorul putea solutiona anumite litigii prin utilizarea unor procedee administrative adica fara organizarea unui proces iar procedeele administrative prin care pretorul putea solutiona anumite litigii se numea „Stipulatiuni Pretoricae –Misio In Possesione Interdicta E „ si „Restitutio In Integrum”

Stipulatiunile pretoriene- sunt contracte verbale incheiate prin intrebare si raspuns din ordinul pretorului caci la rmani stipulatiunile erau de doua feluri :

Stipulatiuni obisnuite – incheiate din initiativa partlor cu scopul de a da nastere unor obligatii

Stipulatiuni pretoriene – se incheiau nu din initiativa partilor ci din ordinul pretorului cu scopul de a se solutiona un litigiu





Misio In Possesione – trimiterea reclamantului in detentiunea sau in posesiunea bunurilor paratului pentru a-l determina pe parat sa adopte o anumita atitudine

Interdictele - ordine pronuntate de pretor

prin intermediul lor pretorul poate ordona partilor fie sa incheie un act, fie sa nu incheie un act

daca ordinul este adresat uneia din parti interdictul se numeste simplu iar daca este adresat ambelor parti se numeste compus

daca pretorul ordona partilor sa incheie un act juridic interdictul este Pozotiv iar daca le interzice sa incheie un act juridic interdictul este Negativ

Restitutio In Integrum - repunere in situatia anterioara. Pretorul desfiinteaza actul pagubitor pentru reclamant astfel incat partile sa fie repuse in situatia pe care o avea inainte de incheerea acelui act pagubitor, deci prin Restitutio In Integrum pentru reclamant renaste acel drept subiectiv pe care il pierduse anterior printr-un act pagubitor si totodata mai inseamna ca reclamantul a fost repus in situatia anterioara ,dar , numai in drept nu si in fapt. Pt ca reclamantul sa fie repus in situatia anterioara si in fapt, este necesar sa valorifice dr subiectiv renascut pe cale judiciara (proces) si numai dupa ce a fost pronuntata de judecator va fi pusa in executare, reclamantul este pus in situatia anterioara si in fapt.

In acest sens Gaius ne da un exemplu in Institute- pe care il denumeste Restitutio In Integrum Ob Absentiam, adica repunere in situatia anterioara din cauza absentei. Gaius are in vedere situatia unui cetatean care a lipsit vreme indelungata din Roma in interesul statului, in absenta lui o terta persoana i-a uzucapat pamantul, adica a dobandit dr de proprietate asupra pamantului sau prin indelungata folosinta (uzucapiune). Intors in cetate, cetateanul constata ca a pierdut dr de proprietate asupra pamantului sau. Il cheama in fata pretorului pe uzucapant si infatiseaza starea de lucruri , iar pretorul care actioneaza in virtutea principiului echitatii considera ca nu e echitabil ca un cetatean care a lipsit in interesul statului sa-si piarda dreptul de prorpietate si pronunta o Restitutio In Integrum prin care desfiinteaza actul pagubitor pt reclamant (uzucapiunea). Prin aceasta desfiintare reclamantul e repus in starea anterioara, dar numai in drept in sensul ca redobandeste dreptul de proprietate. Pt a fi repus in situatia anterioara si in fapt el trebuie sa-i intenteze in calitate de proprietar actiune in revendicare, sa obtina o sentinta impotriva paratului si sa o puna in executare, ceea ce achivalaeaza cu intrarea in posesie

Daca insa pretorul exercita Jurisdictio si procesul trece in faza II este necesar ca partile sa aleaga un judecator, dar in epoca veche nu exista judecatori de profesie, ci erau alesi de parti si confirmati de magistrat prin cuvantul Do.

Totusi judecatorii erau simpli particulari numai in sensul ca nu exista profesia de judecator si nu in sensul ca oricine putea fi ales judecator.

La origine puteau fi alesi judecatori numai senatorii, iar din vremea fratilor Grahi puteau fi alesi judecatori si cavaleri.

Ultimul act procedural desfasurat In Jure se numeste Litis Contestatium – consta in luarea de martori care constatau vointa partilor de a se prezenta in fata judecatorului.

In faza II procesul nu mai avea caracter consensual, ceea ce insemna ca era admisa si judecarea in lipsa unei parti, caci potrivit legii celor 12 table judecatorul astepta pana la amiaza si daca una dintre parti nu se prezenta procesul era castigat de partea prezenta.

Daca ambele parti se prezentau incepeau dezbaterile contradictorii prin utilizarea limbajului comun ( nu mai utilizau formule solemne). Primul vb reclamantul care-si formula pretentiile si administtra probele de care dispunea, fie inscrisuri, fie proba cu martori, insa la acea epoca nu era cunoscuta ierarhia probelor incat inscrisurile puteau fi combatute prin proba cu martori.

La randul lui paratul isi formula apararea aducand si el probele de care dispunea.

Eventual in sprijinul partilor puteau interveni si avocati care nu erau insa reprezentanti in justitie pt ca nu participau la prces in locul partii, ci alaturi de parte venind in sprijinul ei prin cunostintele sale juridice.

Cel mai vechi avocat Patronus Causarum dupa ce partile aduceau probele eventual pledoariile avocatilor, judecatorul isi frmeaza o convingere pe baza careia pronunta sentinta. Totusi judecatorul roman in sistemul legisactiunilor poate refuza sa pronunte sentinta pt ca nu si-a facut o convingere.

Pe langa judecatori, in procedura legisactiunilor au functionat si tribunale, unele nepermanente, altele nepermanente.

Cele nepermanente – formate din Recuperatores alesi in nr impar si judecau procesele dintre peregrini si cetateni precum si eventualele abuzuri comise de fostii magistrati.

Cele permanente – erau 2

1.Decenviri Litibus Judicandis (cei 10 barbati care sa judece)-judecau procesele cu privire la libertate

2. Centumviri (cei 100 de barbati care sa judece)- judecau procesele cu privire la prorpietate si mosteniri






Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }