QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Renuntarea la judecata si renuntarea la drept








Renuntarea la judecata si renuntarea la drept

Principiul disponibilitatii procesuale confera partilor dreptul de a se desista de la judecata ori de a renunta la dreptul subiectiv, iar paratului posibilitatea de a achiesa la pretentiile reclamantului sau chiar la hotararea pronuntata impotriva sa. De asemenea, partile pot pune capat procesului civil printr-o tranzactie. In sistemul nostru procesual desistarea reclamantului imbraca doua forme: renuntarea la judecata si renuntarea la dreptul subiectiv dedus judecatii. La randul sau, achiesarea poate privi pretentiile formulate prin actiune sau chiar hotararea pronuntata.

Toate incidentele mentionate se infatiseaza ca acte de dispozitie ale partilor. De aceea ele trebuie facute personal de partea in cauza sau prin mandatar cu procura speciala.




Art. 246 alin. (1) C. proc. civ. reglementeaza doar renuntarea la judecata. In mod obisnuit reclamantul uzeaza de acest drept atunci cand constata ca imprejurarile cauzei nu-i sunt prielnice, fie datorita faptului ca nu a propus probe convingatoare, fie ca dreptul nu a devenit inca actual. Reclamantul va putea astfel introduce o noua actiune, dupa caz, la implinirea termenului sau atunci cand va detine probe suficiente pentru justificarea pretentiilor afirmate.

Renuntarea reclamantului se poate produce in orice moment procesual si in orice proces civil. Cu toate acestea, daca renuntarea la judecata intervine dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, instanta la cererea paratului, va obliga pe reclamant la cheltuieli de judecata. Solutia legii este logica, caci inainte de comunicarea cererii de chemare in judecata paratul nefiind incunostintat despre existenta procesului nu s-a aflat nici in situatia de a efectua cheltuieli de judecata. Daca cererea de chemare in judecata a fost comunicata ulterior paratului, reclamantul va putea fi obligat la plata cheltuielilor invocate si justificate de partea adversa.

O conditie restrictiva a renuntarii la judecata este impusa de art. 246 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit acestui text, daca partile au intrat in cercetarea fondului renuntarea nu se poate face decat cu acordul celeilalte parti. Si aceasta solutie este rationala, ea fiind destinata sa evite promovarea unor actiuni intempestive si cu caracter sicanatoriu. Solutia enuntata se aplica si in cazul in care renuntarea intervine in fata instantei de apel sau de recurs, intrucat ne aflam in prezenta aceleiasi restrictii impuse de art. 246 alin. (4) C. proc. civ.[1]

Renuntarea reclamantului se infatiseaza nu numai ca un act unilateral, in principiu neconditionat de vointa altui participant procesual, ci si ca un important act de dispozitie[2]. De aceea, pentru a fi valabila, reclamantul trebuie sa aiba in momentul renuntarii capacitatea de a dispune, respectiv sa posede capacitate de exercitiu. Prin urmare, persoanele care poseda numai capacitate procesuala de folosinta nu vor putea face, in mod valabil, acte de renuntare in cursul procesului civil. Jurisprudenta noastra este constanta in sensul ca renuntarea minorilor sau a persoanelor incapabile se poate face numai de catre reprezentantii legali ai acestora si doar daca un asemenea act a fost incuviintat de autoritatea tutelara . De asemenea, consilierii juridici pot face acte de dispozitie numai in baza unei procuri speciale, respectiv in care sa se mentioneze expres actul de dispozitie pentru care au fost imputerniciti.

In doctrina mai veche s-a considerat ca renuntarea la judecata se poate face fara sa fie necesara capacitatea de a dispune[4]. Solutia se intemeia pe faptul ca desistarea la judecata sau desistarea de instanta, cum o denumea doctrina veche, se infatiseaza ca „o stare procedurala, chestie de administratie a procesului, folositoare chiar cand actiunea ar fi pornita neregulat” . In opinia enuntata s-a considerat totusi ca tutorele ar avea nevoie de o autorizare, dar numai in privinta actiunilor reale imobiliare; de asemenea se apreciaza ca desistarea la judecata presupune capacitatea de a dispune in acele cazuri in care prin renuntare dreptul de fond se prescrie .

Opinam ca solutia promovata de doctrina mai veche nu mai poate fi sustinuta, in mod intemeiat, in conditiile actualei legislatii procesuale. Din intreaga reglementare rezulta ca desistarea, sub ambele sale forme, a fost considerata de legiuitor ca un act unilateral si de dispozitie. Or, in dreptul nostru persoanele fara capacitate si cele cu o capacitate restransa se bucura de o ocrotire eficienta din partea ordinii de drept. Este incontestabil ca si renuntarea la judecata poate produce adeseori consecinte negative sau chiar grave pentru persoana lipsita de capacitate deplina de exercitiu.

Renuntarea la judecata trebuie sa fie neconditionata[7]. Orice conditie sau rezerva formulata de partea care renunta la judecata va afecta valabilitatea desistarii. De asemenea, renuntarea la judecata trebuie sa fie expresa, clar formulata si fara echivoc. Acesta este si motivul pentru care art. 246 C. proc. civ. precizeaza ca reclamantul poate renunta la judecata fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa. De aceea, nu credem ca renuntarea la judecata poate fi si implicita, astfel cum se sustine de o parte a doctrinei .

Asupra renuntarii la judecata instanta se pronunta printr-o incheiere. Prin acest act procedural instanta ia pur si simplu act de desistarea reclamantului de la judecata. Potrivit art. 246 alin. (2) C. proc. civ. incheierea se pronunta fara drept de apel. Incheierea va putea fi atacata insa cu recurs conform art. 299 C. proc. civ.

Renuntarea la judecata determina numai efecte de ordin procedural. Intr-adevar, o data cu pronuntarea incheierii procesul civil se va considera stins. Datorita acestui fapt in doctrina[9] si jurisprudenta s-a decis ca prin incheiere instanta trebuie sa dispuna inchiderea dosarului. Stingerea procesului civil face ca partile sa se afle in pozitia anterioara promovarii actiunii. Ele se afla practic, astfel cum se exprima un reputat doctrinar francez, in situatia in care n-ar fi exercitat niciodata actiunea in justitie . Recent si in practica instantei supreme s-a statuat ca efectele renuntarii la judecata sunt retroactive, in sensul ca instanta printr-o incheiere, luand act de renuntarea la judecata, finalizeaza legatura juridica realizata intre parti si le repune in situatia anterioara procesului (I. C. C. J., dec. nr. 3566 din 10 iunie 2005, in B. C. nr. 2/2006, p. 67).

Partea interesata va putea promova o noua cerere de chemare in judecata intre aceleasi parti, avand acelasi obiect si cauza, dar numai daca intre timp dreptul la actiune nu s-a prescris .

Stingerea procesului civil are efecte fata de toate partile din proces. Aceasta constatare are in vedere insa numai ceea ce se intampla cel mai adesea (de eo quod plerumque fit). Renuntarea la judecata se poate face insa si in cazul unei coparticipari procesuale. Astfel, in cazul coparticiparii procesuale active renuntarea se poate face de catre toti reclamantii, iar o atare desistare determina sistarea procesului in toata plenitudinea sa. Daca numai unul dintre reclamanti renunta la judecata aceasta desistare nu este opozabila celorlalti reclamanti care doresc sa continue judecata.

Situatia este asemanatoare si in cazul coparticiparii procesuale pasive. Astfel, in cazul in care reclamantul renunta la judecata numai fata de unul dintre parati, judecata va continua cu ceilalti parati.

Renuntarea la judecata nu afecteaza cererile incidente care au dobandit un caracter de sine statator, cum este cazul interventiei principale sau al cererii reconventionale. In privinta interventiei principale trebuie sa facem distinctie dupa cum aceasta a fost sau nu admisa in principiu. Astfel, dupa admiterea in principiu a interventiei principale, renuntarea reclamantului nu influenteaza soarta interventiei principale, aceasta urmand sa fie solutionata in continuare. Daca renuntarea intervine inainte de admiterea in principiu aceasta desistare se repercuteaza si asupra interventiei principale, in sensul ca ea nu mai poate fi admisa in principiu[12]. Renuntarea la judecata atrage dupa sine si caducitatea cererii de interventie accesorie, intrucat aceasta are un caracter accesoriu fata de actiunea principala.





Desistarea reclamantului poate viza insa nu numai partile intre care s-a legat raportul procesual, ci si obiectul judecatii. Codul de procedura civila are in vedere, in art. 246 C. proc. civ., cu deosebire renuntarea la judecata in integralitatea sa. Cu toate acestea, trebuie sa recunoastem, in consonanta cu principiul disponibilitatii procesuale, ca renuntarea poate fi si partiala. De altfel, o parte a doctrinei referindu-se la formele renuntarii precizeaza ca aceasta poate fi totala sau partiala[13]. Renuntarea partiala este aceea care are ca obiect doar o parte din pretentiile formulate de catre reclamant, respectiv doar unele din capetele de cerere deduse in justitie. In acest caz desistarea va produce efecte numai cu privire la capetele de cerere ce formeaza obiectul renuntarii; pentru celelalte capete de cerere judecata va continua . Prin urmare, se poate afirma ca renuntarea partiala determina o limitare a obiectului judecatii.

Renuntarea reclamantului poate viza insa si unele acte de procedura. Codul nostru de procedura civila nu reglementeaza in mod distinct o atare desistare, dar ea este intotdeauna posibila in considerarea principiului disponibilitatii procesuale. Asa fiind, instanta va fi obligata sa ia act de o atare desistare, cum ar fi renuntarea la o cerere aditionala, la o cerere privind invocarea unei exceptii sau renuntarea la orice alt act determinat. Si in acest caz este vorba de o renuntare, dar ea are un caracter partial si nu conduce la stingerea in intregime a procesului civil[15].

Legislatia noastra procesuala ii confera reclamantului si posibilitatea de a renunta la insusi dreptul subiectiv dedus judecatii. Renuntarea la drept se infatiseaza ca un act procedural unilateral prin care reclamantul renunta la dreptul subiectiv dedus in justitie. O atare desistare prezinta urmatoarele trasaturi:

a) este un act unilateral de vointa al reclamantului. Efectele acestui act nu sunt insa conditionate de acceptarea partii adverse. In acest sens art. 247 alin. (2) C. proc. civ. precizeaza ca renuntarea „se poate face si fara invoirea celeilalte parti, atat in prima instanta cat si in apel”. Prin urmare, indiferent de faza in care intervine renuntarea este eficienta independent de pozitia paratului. De altfel, paratul nici nu ar avea interesul sa se opuna la o atare renuntare tinand seama de efectele energice pe care aceasta le produce.

b) este un act de dispozitie cu efecte defavorabile pentru reclamant. De aceea, pentru a fi valabila este necesar ca reclamantul sa aiba capacitate de exercitiu. Mandatarul reclamantului sau jurisconsultul unei institutii sau societati comerciale nu poate renunta la dreptul subiectiv dedus in justitie decat in baza unei procuri exprese in acest sens.

c) renuntarea reclamantului trebuie sa fie expresia libera si neconditionata a consimtamantului reclamantului. Consimtamantul trebuie sa fie exprimat intr-o forma precisa si neechivoca. In caz contrar, un asemenea act nu va putea produce efectele vizate de art. 247 C. proc. civ. De altfel, in cazul tuturor actelor de dispozitie ale partilor instantele judecatoresti trebuie sa manifeste preocuparea necesara spre a verifica daca partile au capacitatea de a tranzactiona, daca actul respectiv este expresia vointei libere a acestora si daca prin realizarea lor nu se urmareste un scop ilicit, contrar ordinii publice.

Din punct de vedere al formei renuntarea la drept se poate face in sedinta publica sau prin inscris autentic. Observam in aceasta privinta redactarea diferita a textului mentionat anterior fata de art. 246 alin. (1) C. proc. civ. Din acest punct de vedere remarcam ca date fiind consecintele mai grave ale renuntarii la drept legea este mult mai exigenta; ea impune renuntarea in sedinta sau printr-un inscris autentic[16].

In ceea ce priveste termenul in care se poate face renuntarea art. 247 alin. (2) C. proc. civ. precizeaza ca aceasta poate avea loc atat in prima instanta cat si in apel. Din aceste dispozitii procedurale se desprinde concluzia ca renuntarea la drept nu poate interveni in fata instantei de recurs. In pofida dispozitiilor enuntate, se considera ca renuntarea la drept poate avea loc si in fata instantei de recurs[17]. Socotim judicioasa aceasta opinie care tine seama de natura renuntarii la drept. Ea reprezinta un act de dispozitie si este o expresie a principiului disponibilitatii procesuale. Pe de alta parte, renuntarea la drept este, astfel cum am aratat, in toate cazurile favorabila paratului. De aceea, paratul nu are interes de a se opune unei asemenea renuntari. O atare renuntare nu dauneaza nici procesului de administrare a justitiei, intrucat ea determina stingerea definitiva a procesului civil.

Asupra renuntarii la drept instanta se pronunta printr-o hotarare. Prin hotarare, instanta dispune, astfel cum prevede in mod expres art. 247 C. proc. civ., respingerea in fond a actiunii. In aceste conditii, hotararea prin care se ia act de renuntarea la drept are valoarea unei hotarari de fond, desi judecatorul nu a fost chemat practic sa se pronunte asupra temeiniciei actiunii. De aceea, cu alt prilej[18] am preconizat o alta solutie, anume aceea a inchiderii dosarului. Hotararea pronuntata determina stingerea definitiva a procesului civil. Drept urmare, reclamantul nu mai poate promova cu succes o a doua actiune intre aceleasi parti, avand acelasi obiect si cauza juridica.

Hotararea asupra renuntarii la drept se da fara drept de apel. La cererea paratului reclamantul poate fi indatorat si la suportarea cheltuielilor de judecata pe care le-a ocazionat. Daca renuntarea are loc in fata instantei de recurs hotararea nu este supusa nici unei cai de atac. Cand renuntarea intervine in instanta de apel, hotararea primei instante va fi anulata in totul sau in parte in masura renuntarii. Solutia este similara si in cazul in care renuntarea intervine in fata instantei de recurs, cu precizarea ca in acest caz vor fi anulate ambele hotarari pronuntate de instantele de fond[19].





A se vedea in acelasi sens I. Deleanu, Tratat . , op. cit., Ed. Europa Nova, vol. I, p. 194.

I. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., p. 498; V. Negru, D. Radu, op. cit., p. 270; V.M. Ciobanu, op. cit., p. 236; I. Les, Participarea . , op. cit., p. 76.

Exista insa situatii in care renuntarea nu se poate face nici cu avizul autoritatii tutelare. Asa este, de pilda, cazul unor actiuni privitoare la stabilirea paternitatii din afara casatoriei.





P. Vasilescu, op. cit., vol. III, p. 350.

Ibidem, p. 350-351.

Ibidem, p. 351.

A se vedea in acest sens E. T. Liebman, op. cit., p. 400.

I. Deleanu, Tratat . , op. cit., vol. I, p.193

V. Negru, D. Radu, op. cit., p. 271; I. Les, Consideratii privind solutiile ce se pronunta de catre instantele judecatoresti in cauzele civile in unele situatii speciale, in R.R.D. nr. 6/1981, p.44; V.M. Ciobanu, Tratat , op. cit., vol. II, p. 239.

R. Japiot, op. cit., p. 581. A se vedea in acelasi sens D. Ferland, B. Emmery, op. cit., p. 313.

V. Negru, D. Radu, op. cit., p. 76; V.M. Ciobanu, Tratat , op. cit., vol.II, p. 239; I. Deleanu, Tratat, op. cit., vol. I, p. 195; I. Les, Participarea . , op. cit., p. 76.

A se vedea I. Les, Participarea . , op. cit., p. 132; I. Deleanu, Tratat . , op. cit., vol. I, p. 196; I. Mihuta, Probleme de drept din practica Tribunalului Suprem in materie procesual civila, in R.R.D.nr. 1/1973, p. 126; I. Les, nota la dec. civ. nr. 4691/1975 a Jud. Sibiu, in R.R.D. nr. 6/1978, p. 48-51. A se vedea pentru unele circumstantieri si P. Vasilescu, op. cit., vol. III, p. 353.

A se vedea in acest sens: A. Camacho, op. cit., p. 317-318.

In doctrina s-a apreciat ca in litigiile de munca renuntarea nu poate avea ca obiect decat cererea in totalitatea sa. A se vedea in acest sens Al. Atanasiu, Unele aspecte de fond si de procedura in legatura cu stabilirea si acordarea despagubirilor, in cazul anularii desfacerii contractului de munca, in R.R.D. nr. 10/1988, p. 27. A se vedea in sens contrar V.M. Ciobanu, Tratat , op. cit., vol. II, nota 805, p. 238.

A se vedea in acest sens R. Japiot, op. cit., p. 577.

A se vedea cu privire la aceasta exigenta V. Negru, D. Radu, op. cit., p. 272; I. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., p. 501.

G. Boroi, D. Radescu, Codul . , op. cit., p. 338; I. Deleanu, Tratat . , op. cit., p. 197; V.M. Ciobanu, Tratat , op. cit., vol. II, p. 240; T. Mandrea, Renuntarea la judecata in instanta de recurs, in R.R.D. nr. 4/1970, p. 91; A. Nicolae, Particularitati privind executarea actelor procesuale de dispozitie in faza recursului, in Dreptul nr. 5/2001, p.113.

I. Les, Observatii privind solutiile ce se pronunta de catre instantele judecatoresti in cauzele civile in unele situatii speciale, p. 44-45.

A se vedea G. Boroi, D. Radescu, Codul . , op. cit., p. 338; V.M. Ciobanu, Tratat , op. cit., vol. II, p. 241; A. Nicolae, loc. cit., p. 114.




Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }