QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Punerea in executare a pedepselor



Punerea in executare a pedepselor


Potrivit art.53 C.p. pedepsele sunt: principale, complimentare si accesorii. Acestea din urma, datorita naturii lor, nu trebuie puse in executare, condamnarea la pedeapsa inchisorii atragand de drept interzicerea tuturor drepturilor care formeaza continutul pedepsei .



In consecinta, Codul de procedura penala nu a reglementat decat punerea in executare a pedepselor principale (art.420-425) si punerea in executare a pedepselor complimentare (art.426-428).

Punerea in executare a pedepselor principale. In conformitate cu sistemul sanctionator prevazut de Codul penal sunt pedepse principale: detentiunea pe viata, inchisoarea si amenda (art.53 C.p.). Decretul-Lege nr.61/1990 a abrogat expres art.54 C.p., abolind pedeapsa cu moartea pe care a inlocuit-o cu pedeapsa detentiunii pe viata. Corespunzator acestor reglementari Codul de procedura penala cuprinde dispozitii referitoare la punerea in executare a celor trei pedepse.

Punerea in executare a pedepsei inchisorii si a detentiunii pe viata. Pedeapsa inchisorii si pedeapsa detentiunii pe viata se pun in executare prin emiterea de catre instanta de executare a unui mandat de executare in trei exemplare.

Continutul mandatului de executare este dat in art.420 si cuprinde: denumirea instantei care a emis mandatul, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului prevazute in art.70, numarul si data hotararii care se executa si denumirea instantei care a pronuntat-o, pedeapsa pronuntata si textul de lege aplicat, durata retinerii si arestarii preventive deduse din pedeapsa, mentiunea daca cel condamnat este recidivist, ordinul de arestare si de detinere precum si semnatura presedintelui instantei care a emis mandatul.

Unul din cele trei exemplare ale mandatului ramane la instanta fiind atasat dosarului cauzei pentru a se sti ca hotararea a fost pusa in executare. Celelalte doua exemplare se trimit dupa caz organului de politie cand condamnatul a fost judecat in stare de libertate, comandantului locului de detinere cand condamnatul este arestat sau comandantul unitatii militare unde cel condamnat efectueaza serviciul militar (art.421).

a) condamnatul liber; organul de politie procedeaza la arestarea acestuia pe baza mandatului de executare. Cu ocazia arestarii un exemplar al mandatului se inmaneaza condamnatului, masura constituind o garantie care permite folosirea, in caz de necesitate, a contestatiei la executare (de exemplu: in mandat s-a dedus gresit durata arestarii preventive). Condamnatul este condus de organul de politie la cel mai apropiat loc de detinere unde este predat impreuna cu ultimul exemplar al mandatului de arestare.

Persoana supusa executarii poate ridica obiectii cu privire la identitate. In acest caz potrivit art.423 organul de politie procedeaza conform reglementarilor referitoare la executarea mandatului de arestare preventiva, aplicandu-se in mod corespunzator prevederile art.153 C.p.p.

Daca in grija condamnatului se afla un minor, o persoana pusa sub interdictie sau careia i s-a constituit o curatela ori o persoana bolnava sau care are nevoie de ajutor se aplica in mod corespunzator prevederile art.161 C.p.p. in vederea luarii masurilor de ocrotire.

Daca persoana condamnata nu a fost gasita organul de politie insarcinat cu executarea mandatului incheie un proces-verbal prin care se constata aceasta situatie si ia masuri pentru darea in urmarire a celui disparut. Un exemplar al mandatului insotit de un exemplar al procesului-verbal se trimite instantei care a emis mandatul de executare.

Daca cel condamnat refuza sa se supuna mandatului de executare ori incearca sa fuga se aplica prevederile art.184 alin.5 C.p.p.

b) condamnatul s-a judecat in stare de arest sau se afla arestat in alta cauza in momentul punerii in executare a hotararii; in astfel de situatii cele doua exemplare ale mandatului se trimit comandantului locului de detinere unde se afla cel arestat. Inmanarea catre condamnat a unui exemplar al mandatului este obligatorie, aceasta facandu-se de comandantul locului de detinere.

c) condamnatul militar; mandatele se trimit comandantului unitatii militare unde persoana condamnata efectueaza serviciul militar. Comandantul unitatii militare inmaneaza un exemplar al mandatului persoanei condamnate si ia masuri pentru trimiterea acesteia la locul de executare a pedepsei impreuna cu celalalt exemplar al mandatului.

In toate cele trei ipoteze comandantul locului de detinere consemneaza intr-un proces-verbal data de la care persoana condamnata a inceput executarea pedepsei.

Acest ciclu procedural se finalizeaza prin trimiterea de catre administratia locului de detinere a unei copii a procesului-verbal de incepere a executarii pedepsei, instantei de executare, prin aceasta atestandu-se punerea efectiva in aplicare a hotararii judecatoresti.

Punerea in executare a pedepsei la locul de munca. Pentru punerea in aplicare a pedepsei cu executarea la locul de munca instanta emite un mandat care cuprinde pe langa mentiunile prevazute in art.420 si urmatoarele date: denumirea si sediul unitatii unde se executa pedeapsa, dispozitiile de executare a pedepsei catre conducerea unitatii si de retinere si varsare la bugetul statului a cotei de retributie prevazute de lege.

Mandatul de executare se emite in acest caz in patru exemplare (art.4221), unul din ele ramanand la dosarul cauzei. Celelalte exemplare se trimit la unitatea unde se va executa pedeapsa, condamnat, organul de politie din localitatea unde isi are sediul unitatea.

Deosebit de comunicarea mandatului, instanta de executare trimite o copie de pe dispozitivul hotararii primariei in a carei circumscriptie teritoriala isi are domiciliul condamnatul.

Schimbarea locului de munca pentru motive independente de vointa condamnatului se face fie la sesizarea unitatii fie la cererea condamnatului pe calea contestatiei la executare (incident ivit in cursul executarii). Schimbarea locului de munca presupune modificarea dispozitivului hotararii si nu poate fi dispusa de judecatorul delegat cu executarea ci numai de catre instanta de executare .

Punerea in executare a amenzii penale. Realizarea acestei proceduri de catre instanta are un caracter subsidiar, executarea avand loc numai in masura in care amenda nu este achitata de condamnat de buna voie.

Art.425 prevede ca obligatia achitarii amenzii revine condamnatului in termen de cel mult trei luni ce curge de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, termen in care urmeaza a se face dovada achitarii amenzii prin depunerea la instanta de executare a recipisei de plata a amenzii.

Cand cel condamnat se gaseste in imposibilitatea de a achita integral amenda in termenul prevazut de lege, instanta de executare, la cererea condamnatului poate dispune esalonarea in rate lunare a platii amenzii pe cel mult doi ani.

Instanta trece la punerea in executare a amenzii numai daca cel condamnat nu indeplineste singur obligatia de plata, aceasta constatandu-se din nedepunerea in termen a recipisei de plata a amenzii in integralitate sau a oricarei rate lunare.

Punerea in executare se realizeaza dupa cum urmeaza:

a) cand cel condamnat realizeaza venituri din munca ori este pensionar instanta comunica unitatii care face plata drepturilor banesti cuantumul amenzii de executat precum si dispozitia de a efectua retinerile in contul amenzii si a le varsa la bugetul statului. Daca in raport de cuantumul amenzii si de veniturile condamnatului rezulta ca amenda nu poate fi achitata in intregime in termen de doi ani, executarea ei se face asupra altor bunuri ale condamnatului. In acest caz instanta de executare comunica organului financiar al primariei localitatii in care domiciliaza condamnatul un extras de pe acea parte a dispozitivului hotararii care priveste aplicarea amenzii.

b) cand condamnatul nu se gaseste in vreuna dintre situatiile prevazute mai sus instanta comunica organului financiar al primariei localitatii in care domiciliaza condamnatul un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea amenzii.

Punerea in executare a pedepselor complimentare. Potrivit art.53 C.p.p. pedepsele complimentare sunt: interzicerea unor drepturi si degradarea militara.

Pedeapsa interzicerii exercitarii unor drepturi se pune in executare prin trimiterea de catre instanta de executare a unei copii de pe dispozitivul hotararii primariei localitatii unde isi are domiciliul condamnatul si organului care supravegheaza exercitarea acestor drepturi (art.426). Primaria primind copia actului prin care s-a aplicat pedeapsa complimentara aduce aceasta la cunostinta serviciilor competente pentru luarea in evidenta si pentru a proceda in consecinta.

Pedeapsa degradarii militare se pune in executare prin trimiterea de catre instanta de executare a unei copii de pe hotarare comandantului unitatii militare din care a facut parte cel condamnat in scopul realizarii efective a degradarii militare potrivit cu normele prevazute in regulamentele militare.

Intrucat pedeapsa degradarii militare poate fi aplicata si rezervistilor, instanta poate trimite copia hotararii comandantului centrului militar in circumscriptia caruia domiciliaza condamnatul (art.427).





Trib. Suprem, sect.pen. dec. nr.545/1978, RRD nr.9/1978, p.65.

In cazul unei condamnari la pedeapsa detentiunii pe viata se poate aplica atat pedeapsa complimentara prevazuta de art.64  C.p.cat si cea prevazuta de art.67 C.p. (Curtea Suprema de Justitie. Sectia penala, dec. nr.366/1998 in I.Neagu; C.Anastasiu; Codul de procedura penala adnotat. 2003, p.312).

Trib. Suprem, sect.pen. dec. nr.498/1981, RRD nr.12/1981, p.108.

Aplicand pedeapsa complimentara a interzicerii unor drepturi instanta nu poate interzice in bloc toate drepturile prevazute de art.64 C.p. ci trebuie sa arate care anume din acestea vor fi interzise (Curtea de Apel Timisoara. dec. pen. nr.380/2001. I.Neagu, C.Anastasiu, op. cit. p.316).

Art.64 C.p. prevede ca instanta poate pronunta ca pedeapsa complimentara interzicerea dreptului de a alege si de a fi ales, interzicerea dreptului de a ocupa anumite functii, a drepturilor parintesti, a dreptului de a fi tutore sau curator.

Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi incepe dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori dupa prescrierea executarii pedepsei (art.66 C.p.).

Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }