Filiatia fireasca - Consideratii introductive privind notiunea de filiatie

In sens larg, notiunea de filiatie evoca legatura juridica existenta intre o persoana si ascendentii sai ca urmare a descendentei biologice; in sens restrans, aceeasi notiune desemneaza raportul de descendenta a unei persoane fata de parintii sai, legatura directa si imediata dintre un copil si parintii sai.

Privita in raport cu mama, filiatia poarta denumirea de maternitate, iar in raport cu tatal, aceea de paternitate.

Legatura de filiatie poate fi din casatorie – daca persoana s-a nascut ori a fost conceputa in timpul casatoriei parintilor sai, cu mentiunea ca nu intereseaza valabilitatea actului juridic al casatoriei – sau din afara casatoriei – cand fie parintii celui in cauza nu erau casatoriti intre ei la data conceptiei sau la data nasterii copilului fie, desi copilul s-a nascut cu statutul de copil din casatorie, filiatia sa paterna prezumata a fost inlaturata prin hotarare judecatoreasca ramasa irevocabila.

Care e rostul acestei distinctii intre filiatia din casatorie si filiatia din afara casatoriei? Potrivit art. 63 C.fam.: „copilul din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita prin recunoastere sau prin hotarare judecatoreasca are, fata de parinte si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si situatia legala a unui copil din casatorie”. Abandonand conceptia promovata de legislatia anterioara, Codul familiei a consacrat principiul egalitatii in fata legii a copilului din afara casatoriei cu cel din casatorie, reafirmat prin art. 7 din legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, diferentele rezumandu-se la modalitatile de stabilire a filiatiei paterne.

Filiatia materna beneficiaza de o reglementare unitara, fara a deosebi intre copilul din casatorie si cel din afara casatoriei.

Filiatia, indiferent ca este din casatorie sau din afara casatoriei, constituie izvorul rudeniei firesti, o categorie cuprinzatoare, reunind atat persoanele care prin nastere descind unele din altele – rudenia in linie dreapta – cat si persoanele care au un autor comun – rudenia in linie colaterala.

In principiu, dovada rudeniei si a gradului de rudenie se face, atunci cand se urmaresc efecte de stare civila, adica se tinde la inregistrarea sau modificarea starii civile, cu actele de stare civila. Potrivit art. 22 din Decretul nr. 31/1954, starea civila se dovedeste cu actele intocmite sau cu cele inscrise in registrele de stare civila, actele de stare civila definindu-se ca inscrisuri autentice prin care se dovedeste nasterea, casatoria sau decesul unei persoane (art. 1 din Legea nr. 119/1996). Din motive evidente, starea civila, implicit rudenia, nu poate fi dovedita cu ajutorul actelor de stare civila daca intocmirea acestora a fost omisa ori refuzata sau, desi au fost intocmite, acestea fie s-au pierdut, fie au fost distruse in tot sau in parte, fie nu este posibila procurarea din strainatate a certificatelor sau a extraselor de pe actele de stare civila, astfel ca dovada se va face prin orice mijloc de proba atat in fata instantelor judecatoresti chemate sa se pronunte in cazul in care ofiterul de stare civila a refuzat sa intocmeasca actul (art. 10 si art. 16 din Legea nr. 119/1996), cat si in fata autoritatii administratiei publice competente sa dispuna asupra reconstituirii actului de stare civila (art. 16 din Legea nr. 119/1996).

Daca proba rudeniei serveste altor interese decat obtinerea unor efecte de stare civila, sunt admise oricare din mijloacele de dovada permise de lege, cum ar fi proba testimoniala, nefiind exclusa nici dovada cu actele de stare civila, fiindca ceea ce se urmareste este inlesnirea probatiunii prin largirea mijloacelor aflate la indemana partilor. Bunaoara, daca opozitia la casatorie este fondata pe faptul rudeniei in grad interzis intre viitorii soti, temeinicia opozitiei poate fi dovedita prin orice mijloc de proba.