Formele si fundamentul raspunderii civile.

FORMELE SI FUNDAMENTUL RASPUNDERII CIVILE.

1. FORMELE RASPUNDERII CIVILE

In dreptul civil exista doua forme de raspundere: delictuala (care presupunne obligatia de a repara prejudiciul cauzat unei persoane printr-o fapta ilicita extracontractuala) si contractuala (care presupune repararea prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea de catre debitor a obligatiilor contractuale). Intre cele doua forme ale raspunderii unii autori considera ca nu exista deosebiri fundamentale, ambele fiind guvernate de principiul repararii integrale a prejudiciului cauzat altuia. Cu toate acestea, Codul civil a reglementat distinct raspunderea delictuala de ceea ce astazi numim raspundere contractuala si intre ele exista anumite deosebiri

2. CONSIDERATII GENERALE CU PRIVIRE LA FUNDAMENTUL RASPUNDERII CIVILE

Analiza istorica a fundamenelor raspunderii duce la concluzia ca nota dominanta in aceasta materie o constituie culpa si deci, ideea ca trebuie sanctionata numai o conduita culpabila. Cu toate acestea, mai ales din a doua jumatatate a secolului XIX s-a conturat, alaturi de teroia raspunderii subiective si aceea a raspunderii obiective.

1) Teoria subiectiva. Aceasta teorie este prezenta in reglementarea raspunderii din Codul civil (art. 998-999 Cod civil), unde se prevede ca orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga a-l repara pe acela din a carui greseala, culpa, neglijenta sau imprudenta a fost cauzat. Potrivit acestei conceptii intreaga raspundere civila se fundamenteaza pe ideea de culpa , greseala sau vinovatie a persoanei raspunzatoare. Conditia culpei trebuie, in principiu dovedita de catre victima. Dificultatile regimului probatoriu in aceasta privinta, i-au determinat pe sustinatorii acestei teorii sa recurga la constructia prezumtiilor relative sau absolute de culpa, pentru a justifica anumite tipuri de raspundere.

2) Teoria raspunderii obiective. Conceptia obiectiva a fost formulata si argumentata in a doua jumatate a secolului XIX in doctrina germana si apoi in cea franceza. Fundamentele ideologice ale raspunderii obiective sunt diverse (cauzalitatea, interesul activ, interesul preponderent si ideea de risc). Dintre toate acestea, teoria riscului s-a bucurat de cea mai larga audienta. In aceasta conceptie, se considera ca este normal ca cel care profita de o activitate sa suporte, in schimb, sarcina repararii prejudiciului cauzat de o asemenea activitate (ubi emolumentum ibi onus). Teoria raspunderi obiective cunoaste mai multe variante care reprezinta tot atatea incercari de a conferi un temei exhaustiv intregii raspunderi (riscul profit, riscul de activitate, riscul creat).

3) Teoria garantiei. Dintre toate teoriile mixte, cea care s-a bucurat de cea mai mare sustinere a fost aceea a garantiei. Conform acesteia, fundamentul raspunderii trebuie sa fie obiectiv, atunci cand se pune problema repararii prejudiciilor corporale sau materiale, deoarece trebuie sa fie considerat garantat dreptul la viata, integritate corporala si sanatate, precum si dreptul la integritatea materiala a bunurilor; dimpotriva, fundamentul raspunderii trebuie sa fie subiectiv daca se pune problema repararii daunelor economice si a celor morale, deoarece trebuie considerat garantat dreptul de a actiona intr-un anume fel, cu exceptia conduitelor culpabile care vatama altor persoane.

4) In dreptul roman, au fost sustinute treptat, atat in literatura de specialitate cat si in jurisprudenta, toate teoriile prezentate mai sus. In principiu, ideea pe care se fundamenteaza raspunderea in dreptul nostru este aceea de culpa. Pe baza interpretarii textelor Codului civil dar si a aparitiei unor noi reglementari, s-a conturat si o raspundere obiectiva. De asmenea, mai ales in cazurile de raspundere directa este adesea prezenta ideea de garantie, careia i s-a conferit atat intelesul specific teoriei garantiei, cat si acela de garantie-fidejusiune.