Desfacerea casatoriei prin acordul sotilor

Desfacerea casatoriei prin acordul sotilor

Asa cum prevede art. 38 alin. (2) C.fam., „divortul poate fi pronuntat si numai pe baza acordului ambilor soti, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

a) pana la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la incheierea casatoriei si

b) nu exista copii minori rezultati din casatorie”.

La aceste cerinte exprese se adauga una subinteleasa, cea a consimtamantului valabil exprimat al sotilor.

Sa vedem ce precizari implica cerintele enuntate.

2.1. Pana la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la incheierea casatoriei [art. 38 alin. (2) lit. a) C.fam.]. Daca desfacerea casatoriei este pronuntata pe temeiul acordului sotilor, ce rost mai are „osandirea” lor la cel putin un an de casatorie?

Din capul locului, consideram ca cerinta referitoare la durata minima a casatoriei este necesara si, fata de termenul scurt – un an – impus de lege, este mai mult decat rezonabila. Consimtamantul sotilor in vederea desfacerii casatoriei este doar temeiul divortului pronuntat de instanta, nu si cauza divortului, care, departe de a fi marca deplinei armonii dintre soti, ascunde, sub acoperirea consimtamantului, cauzele reale ale destramarii. Or, este necesar ca sotii sa fi avut macar ragazul de a incerca depasirea nemultumirilor, neintelegerilor sau conflictelor ivite, pentru a nu se lasa coplesiti de o pornire impulsiva care mai apoi s-ar putea dovedi pripita.

Bineinteles, atat inainte cat si dupa implinirea termenului de un an de la incheierea casatoriei, oricare dintre soti poate promova cererea in desfacerea casatoriei potrivit art. 38 alin. (1) si alin. (3) C.fam., fiind tinut sa faca dovada motivelor temeinice de divort, pentru ca aceasta modalitate (comuna) de desfacere a casatoriei nu este conditionata de durata a casatoriei.

Mai este de observat ca de vreme ce termenul de un an se verifica in raport de data cererii de divort, acordul sotilor poate fi anterior implinirii lui, dar este inapt de a produce efecte juridice mai inainte de expirarea termenului de reflectie ; cererea prematur formulata urmeaza a fi respinsa de instanta.

In literatura de specialitate se apreciaza ca termenul de un an stabilit prin art. 38 alin. (2) lit. a) C.fam. nu este nici de prescriptie, nici de decadere, prin urmare se va socoti pe zile intregi, fara a se lua in calcul ziua incheierii casatoriei – practic, ziua de plecare fiind cea de-a doua zi de casatorie, termenul considerandu-se implinit in ziua si luna corespunzatoare momentului initial.

2.2. Nu exista copii minori rezultati din casatorie [art. 38 alin. (2) lit. b) C.fam.]. Nevoia ocrotirii intereselor copiilor face ca soarta casatoriei sotilor-parinti sa se decida in conditii de exigenta sporita, numai pentru motive temeinice, apreciate ca atare de instanta, motive temeinice din cauza carora nu este posibila continuarea casatoriei.

Asadar, desfacerea casatoriei prin acordul sotilor este posibila doar daca sotii nu au copii. Legiuitorul are in vedere, fara indoiala, „copiii minori” la data cererii de divort, rezultati din casatoria a carei desfacere se cere; descendentii majori, precum si copiii unuia dintre soti – proveniti dintr-o casatorie anterioara sau din afara casatoriei, precum si copiii adoptati numai de unul dintre soti – nu impiedica aceasta modalitate a divortului. Cat priveste fiica minora a sotilor, casatorita inainte de implinirea varstei majoratului [in conditiile art. 4 alin. (2) C.fam.], ea dobandeste capacitate deplina de exercitiu prin efectul incheierii casatoriei [art. 8 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954], astfel ca drepturile si indatoririle parintesti privitoare la persoana sa si la bunurile sale se sting. In consecinta, divortul prin consimtamantul parintilor minorei casatorite este admisibil.

In ipoteza in care sotii au adoptat un copil ori sotul a adoptat copilul firesc al celuilalt sot, divortul este inadmisibil pe timpul minoritatii celui adoptat. Prin efectul incuviintarii adoptiei drepturile si indatoririle parintesti referitoare la persoana si bunurile celui adoptat trec asupra parintilor adoptivi, iar in cazul in care cel adoptat este copilul firesc al celuilalt sot, parintele firesc si cel adoptiv, casatoriti intre ei, asigura impreuna infaptuirea ocrotirii parintesti; in ambele situatii, prezenta copilului impiedica desfacerea casatoriei in aceasta varianta, obligand sotii sa recurga la forma clasica de divort, sa aduca asadar in atentia instantei motivele lor temeinice.

Parintii firesti ai copilului adoptat indeplinesc conditia in discutie daca, se intelege, nu mai au alti copii la data cererii de divort.

Cum se poate observa, esential este ca sotii sa nu aiba drepturi si

2.3. Consimtamantul liber al sotilor. Desi nu este prevazuta in mod explicit printre cerintele divortului prin consimtamant mutual, existenta si caracterul liber, neviciat al consimtamantului sotilor in sensul desfacerii casatoriei este subinteleasa; de fapt, existenta acordului acestora este premisa declansarii si conditia finalizarii procedurii judiciare.

Asa cum stabileste art. 613¹ alin. (2) C.proc.civ., primind cererea de divort formulata in conditiile art. 38 alin. (2) C.fam., presedintele instantei va verifica existenta consimtamantului sotilor, dupa care va fixa un termen de 2 luni in sedinta publica, termen la care instanta va verifica daca sotii staruie in desfacerea casatoriei pe baza acordului lor si in caz afirmativ va trece la judecarea cererii.

Impacarea sotilor stinge actiunea de divort [art. 618 alin. (2) C.proc.civ.].

Procedura divortului

Desfacerea casatoriei urmeaza o procedura speciala, reglementata prin art. 607-619 C.proc.civ., intelegand prin „procedura speciala” acel ansamblu de reguli care, intr-o materie strict determinata de lege, deroga sub mai multe aspecte de la normele generale de procedura civila, completandu-se insa cu normele dreptului comun in masura necesara si compatibila. Sunt de semnalat indeosebi urmatoarele caracteristici ale procedurii divortului: dreptul de a cere desfacerea casatoriei este recunoscut exclusiv sotilor; determinarea instantei competente teritorial urmeaza reguli speciale; asupra unora dintre cererile accesorii sau incidentale instanta de divort este obligata sa statueze chiar si din oficiu; admisibilitatea unora dintre mijloacele de proba propuse in dovedirea existentei si temeiniciei motivelor de divort invocate se apreciaza dupa criterii anume stabilite; actele de dispozitie ale partilor in cursul procesului sunt lipsite de unele din restrictiile dreptului comun; in fine, hotararea de divort se particularizeaza si ea, sub numeroase aspecte, de actul instantei dat in alte materii.

3.1. Dreptul de a cere desfacerea casatoriei. Are caracter strict personal, deci fie ca cererea este fondata pe motive temeinice, fie ca se intemeiaza pe acordul sotilor, poate fi valorificat exclusiv de catre soti.

3.2. Cuprinsul cererii de chemare in judecata. Alaturi de mentiunile general-obligatorii pentru orice cerere de chemare in judecata indicate de art. 112 C.proc.civ., in cererea de divort trebuie sa se faca aratarea numelui copiilor nascuti din casatorie sau care au aceeasi situatie legala (de exemplu, minorul adoptat de ambii soti), iar daca nu sunt copii, se va face o precizare expresa in acest sens (art. 612 C.proc.civ.).

Cererea principala, adica pretentia principala, este desfacerea casatoriei. Intrucat reclamantul nu poate obtine divortul invocand propria sa culpa, el este tinut sa arate in ce consta culpa sotului parat, precum si dovezile care sustin alegatiile sale.

Cererea principala poate fi insotita de unele cereri accesorii, a caror solutionare este dependenta de rezolvarea data in cererea principala, in sensul ca numai admiterea cererii in desfacerea casatoriei face posibila statuarea instantei cu privire la cererile accesorii divortului. Unele din aceste cereri accesorii sunt obligatorii, urmand ca instanta sa se pronunte chiar daca partile nu au solicitat in mod expres o „interventie” judecatoreasca – incredintarea copiilor spre crestere si educare unuia dintre parinti sau unei terte persoane, de asemenea, stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor [art. 42 alin. (1), (2) si (3) C.fam.], precum si, in opinia noastra, chestiunea numelui sotilor dupa desfacerea casatoriei (art. 40 C.fam.) – altele sunt cereri accesorii facultative care vor fi abordate de instanta numai in prezenta solicitarii exprese a cel putin uneia din parti – stabilirea pensiei de intretinere in favoarea sotului aflat in nevoie [art. 41 alin. (2) si art. 86 C.fam.], partajarea bunurilor comune ale sotilor (art. 36 C.fam.), atribuirea locuintei domiciliu conjugal. Pretentiile din aceasta din urma categorie pot fi valorificate in cadrul unui proces separat, ulterior desfacerii casatoriei.

In cuprinsul cererii de desfacere a casatoriei prin acordul sotilor [art. 38 alin. (2) C.fam.], semnata de ambii soti, vor fi aratate, atunci cand este cazul, modalitatile in care au convenit sa fie solutionate cererile accesorii divortului referitoare la numele pe care il vor purta sotii dupa desfacerea casatoriei, pensia de intretinere in favoarea unuia dintre soti si atribuirea locuintei comune; in lipsa invoielii partilor, instanta va solutiona aceste cereri accesorii pe temeiul probelor administrate in cauza [art. 6131 alin. (1) C.proc.civ.].

Cererea de divort impreuna cu inscrisurile doveditoare (certificatul de casatorie in extract, certificatele de nastere ale copiilor minori in extract) va fi prezentata personal de catre reclamant presedintelui judecatoriei [art. 612 alin. (3) si (4) C.proc.civ.]. Primind cererea, presedintele judecatoriei va da sfaturi de impacare, iar daca sotul staruie in demersul sau, va fixa termen pentru judecarea cauzei (art. 613 C.proc.civ.).

In cazul divortului prin acordul sotilor, presedintele judecatoriei, primind cererea, verifica existenta consimtamantului sotilor – ceea ce implica, in opinia noastra, prezenta personala a ambilor soti – dupa care fixeaza un termen de doua luni in sedinta publica [art. 6131 alin. (2) C.proc.civ.].

3.3. Cererea reconventionala. Sotul parat nu este „condamnat” la atitudine pur defensiva in fata cererii introductive a reclamantului, ci poate solicita la randul sau divortul pe calea cererii reconventionale la cererea principala in desfacerea casatoriei. Avem in vedere, bineinteles, divortul la initiativa unuia dintre soti, fiindca, in ipoteza divortului prin acordul sotilor, in ceea ce priveste pretentia principala (desfacerea casatoriei), cererea reconventionala este incompatibila cu temeiul cererii principale (acordul sotilor).

Intrucat instanta nu poate acorda divortul din vina exclusiva a sotului reclamant, ori de cate ori paratul urmareste desfacerea casatoriei din culpa doar a sotului recla-mant, el este tinut sa formuleze cerere reconventionala. In lipsa unei asemenea cereri paratul poate obtine, cel mult, divortul din vina ambilor soti daca din dovezile administrate instanta a conchis in sensul vinovatiei amandurora [art. 617 alin. (1) C.proc.civ.]. Cererea reconventionala poate fi facuta cel mai tarziu pana la prima zi de infatisare, in sedinta publica – pentru faptele petrecute pana la aceasta data, sau pana la inceperea dezbaterilor asupra fondului in cererea reclamantului – pentru fapte petrecute dupa prima zi de infatisare; nerespectarea acestor termene atrage sanctiunea decaderii, ceea ce inseamna ca sotul parat pierde posibilitatea de a mai cere divortul pentru motive proprii dar, in eventualitatea respingerii cererii sotului reclamant, aceste motive vor putea fi valorificate intr-un nou proces de divort, declansat oricand dupa solutionarea irevocabila a primei actiuni.

Cererea reconventionala se solutioneaza in toate cazurile impreuna cu cererea reclamantului, disjungerea nefiind posibila [art. 608 alin. (2) C.proc.civ.].

3.4. Instanta competenta a se pronunta asupra cererii de divort este judecatoria in a carei circumscriptie se afla ultimul domiciliu comun al sotilor, daca, la data introducerii cererii, cel putin unul dintre soti isi are domiciliul in raza acestei instante; daca sotii nu au avut un domiciliu comun, sau daca nici unul dintre ei nu mai locuieste in circumscriptia judecatoriei de la ultimul domiciliu comun, competenta teritoriala revine judecatoriei de la domiciliul sotului parat; cand paratul nu are domiciliul in tara, cererea va fi introdusa la instanta de la domiciliul reclamantului  (art. 607 C.proc.civ.).

Semnalam dispozitia derogatorie in ceea ce priveste competenta teritoriala a judecatoriei. Daca de drept comun competenta teritoriala revine instantei de la domiciliul paratului, in materie de divort, din ratiuni legate de inlesnirea administrarii probelor in sustinerea motivelor de divort, determinarea judecatoriei competente se realizeaza potrivit normei imperative speciale, de stricta interpretare. Sunt imperative nu doar criteriile de stabilire a competentei teritoriale, ci si ordinea de aplicare a acestor criterii, ele operand in „cascada”, iar nu potrivit optiunii reclamantului, cu alte cuvinte, de exemplu, judecatoria de la domiciliul paratului este competenta numai daca sotii nu au avut niciodata un domiciliu comun sau daca nici unul dintre ei nu mai locuieste in raza teritoriala a acestei instante.

In determinarea instantei competente teritorial intereseaza domiciliul real, efectiv al partilor la data introducerii cererii, iar nu cel care ar rezulta din actele de identitate sau din evidentele organelor de politie. Schimbarea domiciliului uneia dintre parti sau chiar a domiciliului fiecaruia dintre soti ulterior declansarii procesului nu are efecte asupra competentei teritoriale definitiv stabilite prin investirea instantei.

Instanta de divort este competenta sa rezolve si cererile accesorii divortului – privitoare la incredintarea copiilor minori, plata pensiei de intretinere in favoarea copiilor minori sau a unuia dintre soti, incuviintarea pastrarii numelui comun dobandit prin casatorie, atribuirea spatiului locativ, partajarea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei – chiar daca unele din aceste cereri accesorii, valorificate separat, pe cale principala, ar stabili competenta in favoarea altei instante.

3.5. Infatisarea personala a sotilor in fata instantelor de fond este obligatorie, stabileste art. 614 C.proc.civ. Cerinta prezentei personale a sotilor inaintea instantelor de fond – asadar, in principiu, partile nu vor putea fi reprezentate ci doar asistate – este de asemenea derogatorie de la dreptul comun care permite exercitarea drepturilor procesuale atat personal, cat si prin mandatar [art. 67 alin. (1) C.proc.civ.]. Se urmareste in acest fel asigurarea conditiilor necesare solutionarii juste a cauzei, caci partile – si numai ele – sunt in masura sa ofere instantei explicatii lamuritoare asupra relatiilor dintre soti; pe de alta parte, instanta are obligatia de a incerca impacarea partilor, ceea ce reclama prezenta personala a sotilor in fata judecatorului.

In mod exceptional, reprezentarea este permisa in urmatoarele situatii limitativ stabilite prin art. 614 C.proc.civ.: unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate; este impiedicat de o boala grava sa se infatiseze in fata instantei; este pus sub interdictie; are resedinta in strainatate.

3.6. Probele in procesul de divort. Daca, in principiu, dreptul comun nu ingaduie audierea ca martori a rudelor si afinilor pana la gradul trei inclusiv, in procesele de divort persoanele amintite pot fi ascultate ca martori, cu exceptia descendentilor partilor (art. 190 C.proc.civ.). Excluderea descendentilor, fie si majori, este de inteles; respectul datorat parintilor obliga legiuitorul de a nu pune copiii sotilor in situatia de a face, in public, dezvaluiri stanjenitoare privind comportamentul parintilor. Credem ca impedimentul de natura morala ar fi de asemenea prezent in cazul afinilor de acelasi grad, adica a sotilor sau sotiilor descendentilor partilor din procesul de divort (pe scurt, a ginerilor si nurorilor).

In ceea ce priveste proba interogatoriului, potrivit art. 612 alin. (6) C.proc.civ., aceasta nu poate fi primita in dovedirea motivelor de divort; insa dispozitia a fost declarata neconstitutionala, apreciindu-se ca este de natura sa „aduca atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin.(3) din Constitutie si art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece impiedica administrarea interogatoriului in dovedirea motivelor de divort. Or, interogatoriul constituie o proba esentiala in proces, in ceea ce priveste faptele personale ale sotilor, care poate duce la lamurirea cauzei.”

Daca din casatoria partilor au rezultat copii, minori la data solutionarii cererii, instanta este obligata sa statueze cu privire la incredintarea acestora, precum si cu privire la obligatia de intretinere datorata lor. Solutionarea cererii accesorii obligatorii avand ca obiect incredintarea minorilor se va face cu ascultarea imperativa a copilului care a implinit varsta de 10 ani [art. 42 alin. (1) C.fam. si art. 24 alin. (2) din Legea nr. 272/2004]. Se impun cateva sublinieri : ascultarea copilului se face in legatura cu incredintarea sa la unul dintre parinti sau la o terta persoana (cu consimtamantul acesteia), nicidecum cu privire la motivele de divort ale parintilor, astfel incat copilul nu este martor in procesul de divort ci participant la proces avand o pozitie procesuala aparte, fiind ascultat in propria sa cauza; ascultarea copilului in varsta de peste 10 ani este obligatorie (dar poate fi audiat si cel care nu a implinit 10 ani) altfel omisiunea instantei atrage casarea (desfiintarea) hotararii; opiniile sale vor fi luate in considerare si li se va acorda importanta cuvenita, in raport cu varsta si gradul de maturitate [art. 24 alin. (4) din Legea nr. 272/2004].

Incredintarea copiilor se va decide tinandu-se seama si de concluziile autoritatii tutelare. Prin art. 42 alin. (1) C.fam. este instituita, imperativ, cerinta ascultarii autoritatii tutelare, instanta procedand la citarea acesteia si solicitandu-i o informare cu privire la traiul sotilor, modul in care sunt ingrijiti copiii, precum si propuneri de masuri in interesul copiilor, propuneri care au numai valoare consultativa. Lipsa concluziilor scrise ale autoritatii tutelare sau a concluziilor expuse oral de delegatul acesteia atrage nelegalitatea hotararii asupra incredintarii minorilor.

In cazul divortului prin consimtamant mutual, daca sotii nu au convenit asupra modalitatilor in care sa fie solutionate cererile accesorii divortului – numele pe care il vor purta dupa divort, pensia de intretinere intre fostii soti, atribuirea spatiului locativ – instanta va putea dispune administrarea de probe potrivit dreptului comun [art. 613¹ alin. (3) C.proc.civ.].