QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente drept

Capacitatea succesorala



Capacitatea succesorala

Potrivit art. 654 C.civ.," pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana care succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii". Rezulta ca orice persoana care exista la momentul deschiderii succesiunii are capacitate succesorala, adica capacitatea de a mosteni, de a culege o succesiune. Dovada existentei in momentul deschiderii succesiunii incumba aceluia care pretinde drepturi asupra mostenirii, art.1169 C.civ. si care poate sa fie mostenitorul in cauza prin reprezentanti legali (daca este cazul), dar si succesorii sai in drepturi, in cazul in care mostenitorul a fost in viata la data deschiderii succesiunii fiind reclamata de proprii sai succesori in drepturi. In aceasta din urma ipoteza, dobandirea mostenirii are loc prin "retransmitere", care nu trebuie sa fie confundata cu mostenirea in nume propriu sau prin reprezentare. In cazul mostenirii in nume propriu, mostenitorul pretinde drepturile succesorale in virtutea calitatii personale de mostenitor legal sau testamentar. Pentru a culege mostenirea, el trebuie sa dovedeasca "existenta sa " in momentul deschiderii succesiunii. In cazul mostenirii prin reprezentare, specifica numai mostenirii legale, mostenitorul (unul sau mai multi) cu vocatie succesorala legala (reprezentat) decedat la data deschiderii succesiunii, urcand in locul, gradul si dreptul acestuia. In acest caz, reprezentatul trebuie sa dovedeasca ca el personal are capacitate succesorala "existenta sa" la data deschiderii succesiunii, iar reprezentatul era decedat la acea data.; pentru ca nu se reprezinta decat persoanele decedate. In caz de retransmitere a mostenirii, mostenitorul legal ( in nume propriu sau prin reprezentare) ori testamentar - supravietuind un timp cat de scurt defunctului - dobandeste el succesiunea acestuia din urma, chiar daca nu a acceptat, dar nici nu a repudiat-o si - confundata cu a sa proprie - o lasa propriilor sai mostenitori legali sau testamentar (mostenire succesiva, subsecventa). Intrucat dovada vizeaza existenta in raport cu momentul deschiderii succesiunii, ea se poate referi fie la dovada existentei persoanei in momentul deschiderii succesiunii, fie la dovada momentului deschiderii mostenirii in perioada existentei persoanei cu vocatie succesorala. Cu alte cuvinte, dovada vizeaza nu numai si nu atat existenta persoanei, ci mai ales corelatia ei cu momentul mortii celui care lasa mostenirea. In Atari conditiise impun unele precizari in legatura cu persoanele care au capacitate succesorala, fiindca exista in momentul deschiderii succesiunii si in legatura cu persoanele care nu au capacitate succesorala fiindca nu mai exista in acel moment. Persoanele fizice in viata la data deschiderii mostenirii au capacitate succesorala fara deosebire de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala ( art. 4 din Constitutie). Dovada se face cu actele de stare civila, iar in caz de deces al mostenitorului care a fost in viata la data deschiderii succesiunii cu certificat de deces al mostenitorului sau hotarare judecatoreasca declarativa de moarte, din care rezulta ca moartea mostenitorului a intervenit dupa deschiderea succesiunii persoanei interesate putand dovedi contrariul prin orice mijloc de proba admis de lege. Legea nu conditioneaza capacitatea succesorala de durata vietii mostenitorului dupa data deschiderii mostenirii. Daca mostenitorul moare imediat dupa deschiderea mostenirii, drepturile sale succesorale trec la proprii sai mostenitori ca parte componenta a partimoniului succesoral lasat de el. Astfel se explica posibilitatea unei persoane de a beneficia, pana la urma, de bunurile lasate de o alta persoana fata de care nu avea vocatie succesorala (nici legala nici testamentara). De exemplu, la moartea parintelui unuia dintre soti, urmata de moartea sotului mostenitor, partea acestuia din mostenirea parintelui va fi culeasa de sotul supravietuitor, ca parte componenta a patrimoniului succesoral lasat de el, desi sotul supravietuitor nu avea vocatie la mostenirea lasata de socrii lui. Persoanele disparute au, de asemenea, capacitate succesorala. In aceast sens, art. 19 din Dec. 31/1954 prevede ca " cel disparut este socotit in viata daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte ramasa definitiva". Aceasta inseamna ca persoana disparuta este considerata a fi in viata, asadar, persoana disparuta are capacitate succesorala, indiferent daca a intervenit sau nu o hotarare judecatoreasca declatativa de disparitie si indiferent de timpul care ar fi trecut de la disparitia persoanei. Insa capacitatea succesorala a disparutului este numai provizorie, definitivandu-se prin reaparitia lui sau prin constatarea fizica a mortii lui, intervenita dupa deschiderea mostenirii ori declararea prin hotarare judecatoreasca definitiva a mortii lui, stabilindu-se ca data a mortii o data ulterioara deschiderii mostenirii la care are vocatie succesorala. In toate aceste cazuri, ei vor putea culege, respectiv pastra drepturile mostenite. Capacitatea succesorala a disparutului se desfiinteaza cu caracter retroactiv daca se constata fizic sau prin hotarare judecatoreasca definitiva declarativa de moarte ca nu mai exista la data mortii celui care lasa mostenirea. In acest caz, tot ce s-a primit din mostenire in numele disparutului va trebui restituit mostenitorilor care au fost inlaturati de la mostenire prin prezenta disparutului sau ale caror cote-parti din mostenire au fost astfel micsorate. Desigur, urmasii lui care au dreptul sa-l reprezinte succesoral vor pastra cota lui parte din mostenire, dar nu ca parte componenta a patrimoniului mostenit de la disparutul declarat mort cu efect retroactiv, ci in calitate de mostenitor cu vocatie proprie. Cu toate ca existenta persoanelor fizice incepe din ziua nasterii, C.civ. recunoaste existenta copilului (qui in utero est) din ziua conceptiei, cu singura conditie de a se naste viu si nu viabil - art.654. Aceasta regula prevazuta de C.civ. in materie de mostenire, este consacrata cu caracter general - dupa regula dreptului roman - si prin art.7 alin.2 din Dec.31/1954 " drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el se naste viu." Rezulta ca legea, in interesul copilului, consacra expres capacitatea succesorala de la conceptiune, cu conditia sa se nasca viu. Fiind vorba de fapte materiale, cel care pretinde mostenirea in numele copilului, trebuie sa dovedeasca cu orice mijloace de proba admise de lege, data conceptiei copilului, situarea acestei date inainte de momentul deschiderii succesiunii si ca el s-a nascut viu. Daca aceste dovezi au fost facute, copilul se va bucura de dreptul la mostenire, fiindca acest drept, cu toate ca are ca obiect o universalitate, nu poate vatama interesele lui, deoarece "acceptarea mostenirii cuvenita unui minor . va fi socotita intotdeauna ca fiind facuta sub beneficiu de inventar" (art.19 din Dec.31/1954), astfel incat el va raspunde de datoriile mostenirii in limita activului, putand si abandona bunurile succesorale daca administrarea si lichidarea mostenirii ar fi prea impovaratoare. In legatura cu dovada conceptiunii, nefiind posibila stabilirea cu exactitate a momentului conceptiei, art.61 din C.fam. stabileste o prezumtie legala cu privire la perioada conceptiei ( timpul cuprins intre a treisuta si a o sutaoptsprezecea zi dinaintea nasterii copilului). Numai ca aceasta prezumtie este prevazuta de lege in material stabilirii filiatiei fata de tata. Astfel fiind, s-a pus problema daca aplicarea ei poate fi extinsa si la materia succesiunii, respectiv pentru stabilirea capacitatii succesorale a copilului? Daca problema stabilirii capacitatii succesorale se confunda cu aceea a stabilirii filiatiei, nu se pun probleme, deoarece stabilindu-se paternitatea, implicit si in mod necesar s-a stabilit si capacitatea succesorala a copilului nascut dupa moartea tatalui, pe care urmeaza sa-l mosteneasca (de ex. copilul nascut cel mult la 300 zile dupa moartea sotului mamei). Daca se stabileste ca defunctul nu putea fi tatal copilului pentru ca acesta s-a nascut dupa 300 zile, copilul nu va putea mosteni nici chiar pe cale testamentara, intrucat nu a avut capacitate succesorala la data deschiderii succesiunii. Consideram insa, alaturi de alti autori, cum ar fi C. Statescu, M. Eliescu, Gh. Beleiu ca prezumtia legala privitoare la perioada conceptiei (in material mostenirii intereseaza numai perioada maxima de 300 zile de gestatie) are - ca atare - o aplicabilitate generala si, deci, se impune a fi luata in considerare si in privinta stabilirii capacitatii succesorale, chiar daca aceasta problema nu coincide cu problema stabilirii filiatiei. De exemplu, cand se pune problema mostenirii unui frate decedat cu mai putin sau mai mult de 300 zile inainte de nasterea copilului care pretinde drepturi asupra mostenirii in calitate de frate sau sora, cel care pretinde mostenirea in aceasta calitate trebuie sa dovedeasca ca a existat in momentul deschiderii succesiunii - art. 654 C.civ. Asa fiind, copilul nascut dupa 300 zile de la moartea fratelui nu poate reclama mostenirea in aceasta calitate.Persoanele fizice predecedate si persoanele juridice care au incetat sa existe Deoarece au capacitate succesorala numai persoanele care "exista" la data derschiderii succesiunii, persoanele fizice predecedate si persoanele juridice care au incetat sa existe mai inainte de data deschiderii succesiunii nu mai au capacitate succesorala, nefiind subiecte de drept, deci nu vor putea mosteni. In cazul persoanelor fizice insa, partea de mostenire care s-ar fi cuvenit persoanei predecedate va fi culeasa - in cadrul mostenirii legale - de descendentii sai, in conditiile prevazute de lege pentru reprezentarea succesorala. Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, succesorii in drepturi ai persoanei predecedate, nu vor avea drept asupra partii din mostenirea lui de cuius ce s-ar fi cuvenit persoanei predecedate daca persoana predecedata ar fi existat la data deschiderii mostenirii, ea fiind culeasa de mostenitorii in viata (eventual chiar si de descendentii persoanei predecedate, dar in nume propriu, iar nu prin reprezentare sau retransmitere). Potrivit art. 21 din Decretul 31/1954, in cazul in care mai multe persoane au murit in aceeasi imprejurare, fara sa se poata stabili daca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata. Rezulta ca prin comorienti trebuie sa intelegem: doua sau mai multe persoane; decedate in aceeasi imprejurare; in astfel de conditii incat nu se poate stabili daca una a supravietuit alteia. La aceste trei conditii stabilite de lege, unii autori mai adauga inca o conditie si anume ca intre persoanele in cauza sa existe vocatie succesorala reciproca pentru ca numai intr-o astfel de situatie intereseaza a se stabili cu precizie momentul mortii fiecaruia. Daca nu exista o astfel de relatie, problema comorientilor nu se pune. In dreptul roman, in cazul comorientilor - commorientes sau simul periunt - se prezuma ca persoanele socotite mai puternice dupa sex si varsta au supravietuit si, deci, fiind in viata la data deschiderii succesiunii, puteau mosteni. In alte cazuri, de exemplu, daca intre comorienti nu exista o legatura de sange, se considera ca ei au murit deodata. Dintre cele doua solutii, cunoscute de dreptul roman si de legislatiile ulterioare, Decretul nr. 31/1954 a consacrat prezumtia mortii concomitente, solutie ce ar fi, indiscutabil, cea mai justa, prezumtia supravietuirii in functie de varsta si sex fiind criticata, socotindu-se arbitrara, chiar si in literatura juridica a tarilor unde legislatia o prevede. Intr-adevar, daca moartea se produce cu ocazia unei catastrofe aeriene sau feroviare sau cu ocazia prabusirii unei constructii din cauza cutremurului de pamant, ce importanta mai are rezistenta fizica in functie de varsta, sex, a persoanei in cauza? In plus, prezumtia mortii concomitente apare, de cele mai multe ori, ca fiind si mai echitabila. De exemplu, daca sotii, avand vocatie succesorala reciproca si ca mostenitori legali ai parintilor lor, decedeaza in aceeasi imprejurare fara a se putea stabili care dintre ei a supravietuit celuilalt, in lumina prezumtiei mortii concomitente, nici unul nu va putea dovedi "existenta", deci capacitatea succesorala a vreunuia dintre ei in momentul mortii celuilalt sot. Inseamna ca mostenirile lasate de soti vor fi culese, ca doua mosteniri distincte, de catre parintii fiecaruia. In schimb, daca s-ar prezuma, de exemplu, ca sotul a supravietuit sotiei, el ar mosteni - in concurs cu parintii sotiei - jumatate din mostenirea ei plus obiectele apartinand gospodariei casnice si darurile de nunta, bunuri care s-ar transmite in cadrul mostenirii lasate de el parintilor lui. Deci parintii sotului ar culege o buna parte din bunurile sotiei fiului, ceea ce evident nu ar fi echitabil. Daca comorientii au mostenitori diferiti, problema prezinta importanta chiar daca ei nu au vocatie succesorala reciproca . Astfel, daca - nefiind rude si nici soti - unul dintre comorienti a facut testament in favoarea celuilalt, prezumandu-se moartea lor concomitenta, legatul devine caduc din lipsa capacitatii succesorale a legatarului. Tot astfel, in domeniul devolutiunii legale a mostenirii, daca comorientii au fost casatoriti, dar casatoria se declara nula sau se anuleaza dupa decesul sotilor, constatandu-se ca unul dintre ei a fost de rea credinta la incheierea casatoriei(casatoria putativa), sotul de rea credinta nu are vocatie succesorala la mostenirea sotului de buna credinta. Deci art.21 din Decretul 31/1954 este aplicabil nu numai in cazul vocatiei succesorale reciproce, dar si unilaterale, atat in domeniul mostenirii legale cat si al celei testamentare. Problema care se pune este de a sti ce solutie urmeaza a fi adoptata in cazul in care doua sau mai multe persoane fizice cu vocatie succesorala reciproca sau unilaterala, legala sau testamentara decedeaza in acelasi timp, deci fara a se putea stabili ordinea deceselor si care nu sunt comorienti, in sensul art.21 din Decretul 31/1954? Astfel, daca moartea a survenit in aceeasi zi si ora, dar nu si in aceeasi imprejurare , ci din cauza bolilor de care sufereau persoanele in cauza, iar minutul mortii nu poate fi stabilit, tot astfel, daca doua sau mai multe persoane au disparut fara a se putea constata direct moartea lor si, din aceasta cauza nu se poate dovedi ca au murit in aceeasi imprejurare. Ce solutie urmeaza a se adopta in privinta momentului mortii si drept consecinta a capacitatii succesorale, notariatul public competent a desfasura procedura succesiunii necontencioasa sau de catre instanta chemata sa resolve litigiul succesoral in conditiile in care prin hotararea judecatoreasca declarativa de moarte s-a hotarat ca data a mortii pentru ambele persoane disparate, definitive, aceeasi zi ? Se considera ca in toate cazurile singura solutie posibila este tot aceea prevazuta de art.21 din Decretul 31/1954, adica prezumtia mortii concomitente cu consecinta lipsei capacitatii succesorale reciproce sau unilaterale, legale sau testamentare. Aceasta solutie se impune nu numai pentru ca este singura in dreptul nostru, ci mai ales pentru ca ea decurge din textul C.civ. aplicabil in materie. Intr-adevar, daca capacitatea succesorala se recunoaste numai persoanei care exista la data deschiderii succesiunii si dovada acestei existente trebuie sa fie facuta de cel care reclama mostenirea - actori incumbit probation - art. 1169, innseamna ca in situatia imposibilitatii dovedirii supravietuirii, drepturile succesorale nu pot fi recunoscute din lipsa capacitatii succesorale, urmand ca mostenirile sa fie considerate deschise in acelasi timp pentru toate persoanele in cauza si diferite, separate mostenitorilor fiecareia dintre persoanele decedate in acelasi timp, fara ca una dintre ele sa poate beneficia de mostenirea lasata de cealalta persoana sau de celelalte persoane. Rezulta ca art. 21 din Decretul 31/1954 consacra expres o solutie care s-ar impune si in lipsa lui si nu numai in cazul persoanelor care au murit in "aceeasi imprejurare", ci in toate cazurile in care nu se poate stabili cu certitudine daca una a supravietuit alteia, respectiv predecesul uneia fata de cealalta. Deci, conditia referitoare la aceeasi imprejurare este inutila si, de lege ferenda, ar urma sa fie inlaturata, solutia mortii concomitente fiind logica, echitabila si legala in toate ipotezele. Inseamna ca, de lege ferenda, textul corespunzator ar urma sa fie formulat in felul urmator: in cazul in care mai multe persoane au murit in astfel de imprejurari incat nu se poate stabili daca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata sau, si mai simplu: daca in cazul mortii mai multor persoane nu se poate stabili faptul ca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata. Este posibila si pastrarea textului actual al art. 21 din Decretul 31/1954, aratandu-se insa ca dispozitiile se aplica si in cazul in care nu se poate dovedi identitatea de cauza a mortii. O asemenea reglementare, inclusiv de lege lata, ar prezenta avantajul prevenirii oricaror controverse in literatura juridica sau situatii neuniforme in practica judecatoreasca.




Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }