QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Apararea drepturilor fundamentale





APARAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE



1. Protectia drepturilor sociale


Protectia sociala contine, pe de o parte, regulile care vizeaza asigurarea protectiei lucratorului salariat in relatia de munca, iar pe de alta parte, regulile care asigura protectia oricarei persoane impotriva anumitor riscuri sociale (securitatea sociala).


1.1. Drepturile lucratorilor salariati

1. Politica europeana comuna





a. Accesul la un loc de munca


Accesul la un loc de munca constituie primul drept al lucratorului. Cresterea somajului a determinat constientizarea faptului ca promovarea locului de munca trebuia sa fie unul din obiectivele majore ale politicii sociale (art. 121, noul art. 136 TCE).

Regimul juridic al accesului la un loc de munca este susceptibil sa exercite o influenta asupra nivelului locurilor de munca. Desi a fost conceput, in principal, in ideea mobilitatii lucratorilor (libera circulatie a lucratorilor), nu se poate contesta importanta drepturilor pe care le consacra.


a.1. Contractul de munca


Directiva 91/533 din 14 octombrie 1991 impune angajatorului obligatia de a informa lucratorul asupra aspectelor esentiale ale contractului de munca: identitatea partilor, relatii de munca, calitatea muncii, durata zilnica sau saptamanala a muncii, cuantumul remuneratiei si accesoriilor sale, durata concediului platit, data inceputului contractului, durata estimativa, durata intervalelor de preaviz, conventiile colective aplicabile.

Lucratorul trebuie sa dispuna de un recurs jurisdictional, daca este cazul, dupa un recurs la alte autoritati.

Statele pot sa excluda de la aplicarea directivei contractele pe o durata inferioara sau egala cu o luna sau cele care prevad o durata saptamanala de mai putin de 8 ore.


b. Conditiile de lucru


b.1. Organizarea timpului de lucru


Reglementarea comunitara este data de Directiva 93/104 din 23 noiembrie 1997 cu privire la anumite aspecte ale organizarii timpului de munca , pe care Curtea a considerat-o, pe buna dreptate, bazata pe art. 118A TCE (noul art. 137, pentru ca obiectivul sau esential este protectia sanatatii lucratorilor . Aceasta directiva stabileste reguli minimale privind perioadele de repaus si de instalare ca si cu privire la munca in timpul noptii si ritmul de lucru. Ea impune mai ales un repaus zilnic de 11 ore consecutive in cursul fiecarui interval de 24 de ore (art. 3), un timp de pauza in caz de munca zilnica depasind 6 ore (art. 4), un repaus saptamanal - in principiu duminica - de 24 de ore fara intrerupere la care se adauga cele 11 ore de repaus zilnic (art. 5) si 4 saptamani de concediu platit anual (art. 7). Pe de alta parte directiva stabileste, la 48 de ore in medie, durata maxima de lucru saptamanala (art. 6) si prevede garanti specifice pentru lucratorii de noapte, pe langa limitarea la 8 ore din 24 de ore (art. 8).


b.2. Protectia securitatii si sanatatii lucratorilor


Aceasta protectie isi gaseste fundamentul art. 55 al Tratatului CECA, care impune dezvoltarea 'securitatii muncii' in industriile carboniera si siderurgica. Tratatul CEEA consacra un capitol protectiei lucratorilor si populatiei impotriva radiatiilor ionizante (art. 30-39) si permite elaborarea unei reglementari specifice. Pe baza art. 117, 118 si mai ales 118 A TCE, Consiliul a putut adopta o abundenta legislatie, textul fundamental fiind Directiva cadru 89/391 din 12 iunie 1989 cu privire la punerea in aplicare a masurilor vizand promovarea ameliorarii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca .

Ulterior, in limitele Directivei cadru, Consiliul a adoptat o serie de directive particulare adaptand si precizand protectia in domenii specifice ca: echipamente de lucru (89/655 din 30 noiembrie 1989, modificata prin directiva 95/63), utilizarea protectiilor individuale (89/656 din 30 noiembrie 1989), munca pe ecran (90/270 din 29 mai 1990), expunerea la substante carcinogene (90/394 din 29 mai 1990), expunerea la agenti biologici (90/679 din 26 noiembrie 1990), sistemul de alerta (92/58 din 24 iunie 1992), protectia femeilor insarcinate (92/85 din 19 octombrie 1992)

Directiva din 22 iunie 1994[4] cu privire la protectia tinerilor sub varsta de 18 ani urmareste un obiectiv similar si vizeaza prevenirea exploatarii economice. Ea interzice orice munca pentru tinerii sub varsta de 15 ani sau supusi unei obligatii legale de invatamant, impune protectia impotriva riscurilor particulare inerente varstei tinere si limitari ale duratei de munca.

Agentia Europeana pentru securitatea si sanatatea muncii, instituita la 18 iulie 1994 (regulamentul 2062/94 al Consiliului), asista Comisia si statele in cunoasterea informatiilor cu privire la sanatatea si securitatea lucratorilor.


c. Protectia locului de munca si a veniturilor lucratorului


c.1. Protectia in caz de concedieri colective


Ea este reglementata prin Directiva 75/129 din 17 februarie 1975, modificata prin Directiva 92/56 din 24 iunie 1992[5] care priveste incetarile contractului de munca, atat economice cat si colective, intervenite la initiativa angajatorului. Acesta din urma are obligatia sa consulte in timp util reprezentantii personalului in vederea ajungerii la un acord asupra posibilitatilor de a evita sau reduce concedierile si asupra masurilor sociale auxiliare.


c.2. Pastrarea drepturilor lucratorilor in caz de transfer


Directiva 77/187 din 14 februarie 1977[6] se aplica transferurilor din intreprinderi, institutii sau parti din institutii cu un alt sef de intreprindere ca urmare a unei cesiuni sau fuziuni. Trebuie insa ca intreprinderea sa subziste ca entitate economica .

Cedentul si cesionarul sunt obligati sa informeze si sa consulte organizatiile lucratorilor. Mai ales salariatii intreprinderii transferate sunt protejati impotriva oricarei concedieri colective, intrucat cesionarul, in patrimoniul caruia sunt transmise drepturile si obligatiile rezultand din contractul de munca, este obligat sa ii mentina in locul lor de munca (art. 3 si 4). Daca, in urma unei modificari substantiale ale conditiilor de munca salariatul rupe contractul, aceasta reziliere este considerata ca survenind in urma faptului angajatorului.


c.3. Protectia in caz de insolvabilitate a angajatorului


Directiva 80/97 din 20 octombrie[8] obliga statele sa instituie un sistem de garantie care sa asigure plata creantelor de remuneratie a salariilor si a indemnizatiilor complementare ramase neplatite. Starea de insolvabilitate este atestata de deschiderea procedurii colective care vizeaza satisfacerea creditorilor. Obligatia de garantie poate fi plafonata cu conditia de a asigura plata unui minim (in general ultimele 3 luni de salariu); ea se intinde asupra cotizatiilor legale de securitate sociala, cu exceptia cazului cand legislatia nationala dispune altfel si poate acoperi cotizatiile la regimuri profesionale complementare.


d. Participarea lucratorilor la mersul intreprinderii


In stadiul actual participarea imbraca 3 forme:

- informarea si consultarea reprezentantilor lucratorilor este prevazuta in cazul transferurilor de intreprinderi si al protectiei sanatatii si securitatii personalului

- participarea la rezultate, capital si beneficiu nu este decat obiectul unei simple recomandari (92/443 din 27 iulie 1992)[9]

- la aproape 2 decenii dupa depunerea 'propunerii VREDELING', Consiliul a adoptat la 22 septembrie 1994 'Directiva 94/45 vizand instituirea unui Comitet European al Intreprinderilor sau a unei proceduri in intreprinderi de dimensiune comunitara si in gruparile de intreprinderi de dimensiune comunitara pentru informarea si consultarea lucratorilor[10].

Neconsultarea Comitetului European de Intreprindere a fost considerata ca ilicita in cazul inchiderii uzinei Renault din Vilvorde[11].


e. Egalitatea de tratament intre barbati si femei


e.1. Principiul si reglementarea sa


Desi egalitatea de tratament nu se aplica numai in dreptul relatiilor de munca, ea are legaturi foarte stranse cu acest domeniu, deoarece isi gaseste in acesta nu numai principalul domeniu de aplicare, ci si originile.

Singura recunoastere a principiului de catre Tratatele fondatoare se afla in art. 119 TCE (noul art. 141) care impune egalitatea de remuneratie. Cazurile DEFRENNE au dat Curtii ocazia de a recunoaste efectul direct al art. 119[12], fapt care a contribuit la curmarea imobilismului statelor, inainte ridicarea eliminarilor bazate pe sex la rang de drept fundamental al persoanei avand valoare de principiu general in dreptul comunitar .

Consiliul a adresat Statelor 2 recomandari: la 24 noiembrie 1991 pentru lupta impotriva hartuirii sexuale, la 31 martie 1992 cu privire la supravegherea copiilor. Comisia a invitat statele sa promoveze o participare echilibrata in luarea deciziilor . Pe langa aceasta, actiunea normativa este completata de punerea in practica a programelor de actiune (al patrulea program acopera anii 1996-2000) si de numeroase initiative ale Comisiei.


e.2. Intinderea principiului egalitatii


Domeniul material de aplicare este definit prin directive: pe langa securitatea sociala, el priveste remuneratiile (Directiva 71/117 din 10 februarie 1975 ), accesul la un loc de munca, la formarea si la promovarea profesionala si la conditiile de munca (Directiva 76/207 din 9 februarie 1976).

Notiunea de remuneratie este interpretata larg ca incluzand toate prestatiile platite lucratorului in baza relatiei de munca[15], incluzand prestatiile platite dupa incetarea activitatii si permite evitarea exceptiilor in privinta egalitatii din domeniul securitatii sociale si conditiile de concediere sunt incluse in conditiile de munca (Directiva 76/207, art. 5.1).

Beneficiarii sunt lucratorii, inclusiv persoanele care sunt in cautarea unui loc de munca, fie ca este vorba de sectorul privat sau de cel public[16].

Discriminarile interzise

Fiind vorba de remuneratie, Directiva 71/117 impune egalitatea pentru 'aceeasi munca sau pentru o munca careia ii este atribuita o valoare egala', iar criteriul muncii de aceeasi valoare a fost reluat in noul art. 141, in timp ce vechiul art. 119 nu se referea decat la notiunea de munca. Evaluarea trebuie facuta printr-o luare in considerare obiectiva a naturii muncii de indeplinit[17].

Dreptul comunitar interzice nu numai discriminarile directe, cum ar fi concedierea unei femei datorita faptului ca era insarcinata[18], dar si discriminarile indirecte. Astfel, Curtea cenzureaza orice situatie dezavantajoasa care afecteaza un procent de femei sensibil superior celui de barbati, cu exceptia cazului cand angajatorul se poate prevala de 'factori justificati in mod obiectiv si straini oricarei discriminari bazate pe sex'.


e.3. Derogarile la egalitatea de tratament


Exista doua serii de derogari cu privire la egalitatea de tratament.

a. Prima priveste excluderile din domeniul de aplicare a principiului egalitatii pe care statele sunt autorizate sa le mentina. Ele sunt mai putin numeroase in ce priveste relatiile de munca decat cu privire la securitatea sociala, mai ales pentru ca, in conformitate cu art. 119 TCE (noul art. 141), ele nu pot sa priveasca remuneratiile. Directiva 76/207 autorizeaza statele sa excluda activitatile profesionale pentru care, datorita naturii sau a conditiilor de exercitiu, sexul constituind o conditie determinanta (art. 2.2), de exemplu locurile de munca din administratia penitenciara sau politie. Dar, Curtea interpreteaza foarte strict aceasta dispozitie .

b. O a doua serie de derogari, stabilite in favoarea femeilor, pune probleme si mai delicate datorita faptului ca arata complexitatea notiunii de egalitate de tratament.

Directiva 76/207 'nu se opune dispozitiilor relative la protectia femeii, mai ales in ce priveste sarcina si maternitatea' (art. 2.3), nici cu privire la 'masurile vizand promovarea egalitatii de sanse intre barbati si femei, in special remediind inegalitatile de fapt care afecteaza sansele femeilor' (art. 2.4).

Protectia sarcinii si a maternitatii, reglementata de Directiva 92/85 din 19 octombrie 1992[20], constituie o derogare pe care Curtea o interpreteaza strict. Ea autorizeaza legiuitorul national sa interzica lucrul in timpul noptii pentru femeile insarcinate , dar nu sa transforme in principiu interzicerea lucrului in timpul noptii pentru toate femeile .

Promovarea 'egalitatii de sanse' conduce in mod clar la discriminari pozitive ce vizeaza remedierea inegalitatilor de fapt care, dincolo de egalitatea formala, impiedica egalitatea reala intre barbati si femei.

Tot astfel, judecatorul comunitar nu putea ramane insensibil, chiar inainte de intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, la determinarea pe care o aratase acesta in favoarea promovarii egalitatii dintre barbati si femei. Conform art. 3.2 nou TCE, in toate actiunile pe care le intreprinde, Comunitatea trebuie 'sa incerce sa elimine inegalitatile si sa promoveze egalitatea intre barbati si femei'.


1.2. Protectia sociala: coordonarea regimurilor
de securitate sociala

1. Generalitati


Sistemele de securitate sociala asigura protectia persoanelor impotriva anumitor riscuri sociale ca bolile, batranetea, somajul, maternitatea, statele membre ale Uniunii Europene avand un nivel inalt de protectie sociala. Dar, sistemele lor de securitate sociala, a caror finantare constituie o sarcina dificila pentru economie, sunt in criza: cheltuielile legate de boala, pensie, somaj nu inceteaza sa creasca in timp ce slabirea, chiar disparitia cresterii economice, face finantarea din ce in ce mai dificila. Acest context a impiedicat orice largire notabila a competentei comunitare care ramane identica celei din 1958 .

Principiul ramane ca securitatea sociala tine de competenta statelor. Carta comunitara a drepturilor sociale din 1989 stabileste ca obiectiv instituirea unei protectii sociale adecvate, dar acest obiectiv trebuie realizat 'dupa modalitati specifice fiecarei tari' (art. 100). Tine, deci, de 'statele membre sa stabileasca principiile si organizarea propriilor sisteme'[24].

Totusi, dreptul comunitar se limiteaza, in principal, (a se vedea in sens contrar Recomandarile 66/462 din 20 iulie 1966 si 90/326 din 22 mai 1990 ale Comisiei invitand la o armonizare a indemnizatiilor bolilor profesionale) sa asigure coordonarea regimurilor aplicabile lucratorilor migranti in asa fel incat acestia sa-si pastreze drepturile dobandite sau in curs de dobandire.


2. Domeniul de aplicare al regulamentelor comunitare


2.1. Persoanele beneficiare


Acestea sunt lucratorii, membrii familiei lor si mostenitorilor lor, carora li se aplica legislatia mai multor state membre.


2.1.1. Lucratorii


Lucratorul salariat beneficiaza de coordonarea regimurilor de securitate sociala, daca indeplineste conditiile urmatoare prevazute de Regulamentul 1408/71:

- trebuie sa fie cetatean al unuia din statele membre la momentul exercitarii muncii, sau apatrid sau refugiat cu resedinta pe teritoriul unui stat membru;

- trebuie sa fie sau sa fi fost supus ca lucrator legislatiei unuia sau unora din statele membre, adica unui regim obligatoriu sau voluntar de securitate sociala, conditiile de afiliere la aceste regimuri fiind determinate de legislatia nationala[25]

- lucratorii frontalieri si cei sezonieri intra in campul de aplicatie al regulamentului


2.1.2. Membrii familiei si supravietuitori


Regulamentul 1408/71 se aplica acestora oricare ar fi cetatenia lor (art. 2.1). El se aplica si supravietuitorilor unui lucrator care a fost supus legislatiei unui stat membru, chiar daca nu este cetatean comunitar, din momentul in care supravietuitorii sunt cetateni ai unui stat membru, apatrizi sau refugiati (art. 2.2.)






2.2. Prestatiile respective


Coordonarea priveste legislatiile relative la ramurile securitatii sociale ce privesc prestatiile de boala si de maternitate, invaliditate, batranete, supravietuitori, accidente de munca sau boli profesionale, deces, somaj si prestatii familiale (art. 14)

Termenul legislatie acopera regulamentele, masurile de aplicare si dispozitiile statutare, dar nu si dispozitiile pur conventionale (cu exceptia declaratiei contrare a statului).

Spre deosebire de prestatiile de securitate sociala, prestatiile de asistenta sociala nu sunt acoperite de Regulamentul 1408/71 (art. 4.4). Distinctia dintre cele doua categorii de prestatii se bazeaza nu pe calificarea atribuita de legiuitor, ci pe finalitatile si conditiile de acordare a prestatiei.


3. Principiile directoare ale coordonarii


Regulile coordonarii sunt foarte complexe si variaza in functie de diferitele categorii de prestatii.


3.1. Determinarea legii nationale aplicabile


Pentru a evita orice conflict de legi, este aplicabila o singura legislatie lucratorului migrant (principiul unicitatii legii, art. 13-1, cu rare exceptii)

Acest principiu sufera totusi numeroase exceptii. Lucratorii detasati raman supusi legii statului in care erau angajati anterior, in cazul in care detasarea lor nu depaseste 12 luni si nu sunt trimisi pentru a inlocui un alt lucrator ajuns la finalul perioadei de detasare (art. 14-a). Legea sediului intreprinderii se aplica si angajatilor din transporturile internationale (art. 14-1 b) si intreprinderilor frontaliere (art. 14-1 d). Legea statului de resedinta se aplica lucratorilor care-si exercita activitatea in 2 sau mai multe state membre (art. 14-1).



3.2. Egalitatea de tratament


Orice discriminare bazata pe nationalitate este interzisa, fie directa, fie indirecta[26], cum ar fi clauzele de rezidenta (art. 10-1) sau faptul de a subordona acordarea unei alocatii nationalitatii copiilor . Aceasta exigenta se impune nu numai statelor, dar si autoritatilor comunitare.

Aici se adauga obligatia de nediscriminare dintre barbati si femei, aplicatie a unui principiu general al dreptului comunitar reluat in directiva 79/7 din 19 decembrie 1978[28] relativa la punerea progresiva in aplicare a principiului egalitatii de tratament dintre barbati si femei in materie de Securitate sociala, caruia Curtea i-a recunoscut efectul direct , apoi in Directiva 86/378 din 24 iulie 1986 relativa la regimurile profesionale, adica la regimurile acoperind lucratorii unei intreprinderi, unui grup de intreprinderi sau a unui sector de activitate si Directiva 86/613 din 11 decembrie 1986 cu privire la activitatea independenta, inclusiv agricola.

Directive care vizeaza asigurarea egalitatii de acces la regimurile securitatii sociale, cotizatii si prestatii, au suscitat un important contencios, cu atat mai mult cu cat recunosc statelor o putere de derogare deloc neglijabila, cum este cazul stabilirii varstei de pensionare.


1.3. Lupta contra marginalizarilor

Ca si lucratorii salariati odata, marginalizatii sunt intr-o situatie precara care ii opreste de la beneficiile unei calitati minimale a vietii, pentru ca nu pot nici 'sa participe de maniera convenabila la viata economica si sociala a societatii in care traiesc, nici sa se inscrie cu succes intr-un proces de integrare economica si sociala' (Recomandarea Consiliului 92/441, 24 iunie 1992 fata de criteriile comune relative la resursele si prestatiile suficiente in sistemele de protectie sociala).


1.3.1. Marginalizarea sociala


Lupta contra marginalizarii sociale a devenit un obiectiv major al politicilor sociale ale statelor Uniunii iar Acordul asupra politicii sociale din 1992 a consacrat-o printre obiectivele Comunitatii Europene. Aceasta includere este cu siguranta confirmata de Tratatul de la Amsterdam (art. 136 TCE), dar nu fara restrictii. Acordarea de drepturi sociale marginalizatilor, continua sa fie, in principal, de competenta statelor.

Totusi, Recomandarea 92/441 recunoaste 'dreptul fundamental al persoanei la resurse si prestatii suficiente pentru a trai conform demnitatii umane'.


1.3.2. Persoanele handicapate


Persoanele handicapate, care sunt in numar de 10% din populatie, constituie din multe puncte de vedere un grup particular de exclusi. Ei sufera de un dezavantaj social provocat de deficienta sau incapacitatea fizica sau psihica care limiteaza sau interzice indeplinirea unui rol normal in societatea, mai ales in ce priveste integrarea la scoala si la locul de munca. Carta Comunitara a Drepturilor Sociale Fundamentale a lucratorilor prevede ca 'orice persoana handicapata trebuie sa poata beneficia de masuri aditionale concrete vizand favorizarea integrarii sale profesionale si sociale'.

Directiva 89/654 din 30 noiembrie 1989 cu privire la regulile minime de securitate si de sanatate pentru locurile de munca impune amenajarea de locuri de munca ocupate de lucratori handicapati si de localuri anexe pe care sa le utilizeze, se completeaza la includerea expresa a acestor prestatii in Regulamentul 1408/71. (art. 4 si 2 bis).



2. Protectia consumatorilor


Dreptul comunitar are in campul sau normativ aceasta exigenta, constient, insa, de riscul de a lasa sa se dezvolte obstacole nationale fata de schimburi, neglijand drepturile fundamentale ale persoanei. Totusi, tehnicile utilizate pentru protejarea intereselor economice, de exemplu informarea consumatorului sau responsabilitatea furnizorului, nu trebuie insa sa fie mai putin adaptate si completate in aceste domeniu ce tine atat de protectia sanatatii cat si de protectia consumatorilor. De aceea sunt si reguli specifice, cu efecte generale sau sectoriale.


2.1. Securitatea generala a produselor

Doua directive au un rol complementar, prima asigurand repararea prejudiciilor cauzate de produsele defectuoase, a doua vizand prevenirea punerii pe piata a produselor susceptibile sa cauzeze pagube consumatorilor.


2.1.1. Responsabilitatea pentru produsele defectuoase (Directiva 85/374)


Directiva 85/374 din 25 iulie 1985 defineste regimul responsabilitatii pagubei cauzata persoanelor sau lucrurilor de catre un produs, adica orice bun mobil cu exceptia materiilor prime agricole si produselor rezultate din vanat.

Sistemul retinut este cel al responsabilitatii fara culpa a producatorului, identificat ca fiind fabricantul produsului, sau in lipsa, a furnizorului. Producatorul este „responsabil de prejudiciul cauzat de o lipsa a produsului sau” (art. 1), victima trebuind sa probeze doar „prejudiciul, lipsa si legatura de cauzalitate dintre lipsa si prejudiciu” (art. 4). Lipsa consta in faptul ca produsul „nu ofera securitatea asteptata in mod legitim”, tinand cont de prezentarea sa, de folosirea rezonabila si de momentul punerii in circulatie (art. 6)

Este un sistem , daca nu de responsabilitate obiectiva, cel putin de prezumare a responsabilitatii, riguros pentru producator care nu se poate exonera stabilind ca prejudiciul a fost cauzat de un tert, ci doar demonstrand ca este datorat culpei victimei (art. 8) sau ca lipsa este posterioara punerii in circulatie sau datorata conformitatii produsului cu reglementarea in vigoare.

Responsabilitatea producatorului este limitata la 10 ani incepand de la data punerii in circulatie a produsului, iar actiunea in reparatie la 3 ani de la momentul cunoasterii, de catre victima prejudiciului, a lipsei si a identitatii producatorului.


2.1.2. Obligatia de a nu pune pe piata decat produse sigure (Directiva 92/59)


Directiva 92/59 din 29 iunie 1992 impune producatorilor sa nu „puna pe piata decat produse sigure” (art. 3). Ea priveste produsele destinate consumatorilor si furnizate in cadrul unei activitati comerciale cu titlu oneros sau gratuit, fie ca sunt noi, de ocazie sau reconditionate, cu exceptia situatiei cand aceste produse fac obiectul unei reglementari specifice.

Produsul sigur este cel care in conditii normale de utilizare nu prezinta nici un risc sau doar riscuri reduse si acceptabile pentru sanatate si securitate, tinand cont de caracteristicile sale, de efectele sale, de prezentarea si de categoriile de consumatori carora le este destinat. Conform art. 4, aceasta este situatia cand produsul este conform normelor comunitare specifice sau codurilor de buna conduita.

Respectul acestor obligatii revine statelor care trebuie sa ia masurile de control necesare. Orice interdictie de punere pe piata trebuie notificata Comisiei care, dupa consultare, decide daca masura este sau nu justificata (art. 7). Un sistem de alerta rapid este prevazut pentru situatiile de urgenta (art. 8).



2.2. Reglementari sectoriale

Legislatia comunitara este de mare amploare, continand directive cadru si directive speciale care combina tehnicile de protectie: informare a consumatorului asupra caracteristicilor produsului, referiri la normele tehnice care, cel mai adesea, sunt elaborate de institutii europene de specialitate (CEN si CENELEC). In afara medicamentelor si produselor cosmetice, care tin mai mult de politica de sanatate publica, trei sectoare prezinta o importanta particulara: produsele alimentare, jucariile, automobilele.

Directivele aplicabile produselor alimentare impun o obligatie de informare extinsa care, in afara caracteristicilor produsului, se intinde si la data-limita de consumare . Doua directive din 11 februarie 1989 determina aditivii autorizati si conditiile utilizarii lor , ca si compozitia ambalajelor . Reguli specifice se aplica mancarii destinate sugarilor, copiilor de varsta mica si altor persoane cu situatie particulara sau produselor congelate . Pe langa acestea se adauga obligatia unui dublu control exercitat de fabricant si de autoritatile nationale . Decizia Comisiei de a institui un comitet stiintific de alimentare umana intarita de diversificarea comitetelor intervenind in domeniul sanatatii consumatorilor si al sigurantei alimentare lasa sa se prevada o intarire a actiunii comunitare.

Normele cu privire la pericolele fizice pe care le pot prezenta jucariile sunt revizuite periodic iar reglementarea caracteristicilor tehnice a automobilelor exista in zeci de directive.


3. Protectia sanatatii


Dreptul comunitar, ca si cel national si international considera protectia sanatatii ca un sector de actiune particular .


3.1. Specificitatea dreptului comunitar al sanatatii

1. Definitia sanatatii


Definitia sanatatii cel mai des retinuta, pe care o propune Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) este foarte extinsa:

Sanatatea este o situatie de completa bunastare fizica, mentala si sociala si nu consta doar in absenta de boala sau de infirmitate”.

Consecinta este ca sunt foarte multe actiunile susceptibile sa aiba o incidenta asupra starii sanatatii unei persoane conform Tratatului CE „toate politicile si actiunile Comunitatii” concura la asigurarea protectiei sanatatii (art. 152, art. 129).

Preocuparile de protectie a sanatatii se regasesc in libera circulatie a persoanelor si a marfurilor.


2. Dreptul la sanatate privit ca drept fundamental


Conform Constitutiei OMS, „posesia celei mai bune stari de sanatate posibile este unul din drepturile fundamentale ale oricarei fiinte umane, fara deosebire de rasa, religie, opinii politice, conditie economica si sociala”.

Implicarea puterilor publice este, deci, de o amploare considerabila devreme ce priveste nu numai serviciile de sanatate, ci si preluarea sarcinilor financiare a prestatiilor de ingrijire. Dreptul comunitar, spre deosebire de numeroase drepturi nationale, se refera la notiunea de „sanatate publica” (TCE, titlul XIII nou, noul art. 152, vechiul art. 129). Aceasta notiune marcheaza trecerea de la o conceptie individuala, conform careia sanatatea este bunul fiecarei persoane, la o conceptie colectiva erijand sanatatea in bun comun al cetatenilor, ceea ce implica si justifica interventia puterilor publice nationale si internationale”.


3. Protectia sanatatii si tratatele comunitare


a. Competenta statala


Principiul originar este ca protectia sanatatii apartine competentei statale intrucat statele dispun, de o veritabila rezerva de competenta nationala care le autorizeaza, pentru protejarea sanatatii publice, sa limiteze libera circulatie a marfurilor (TCE, art. 30, ex. art. 36) si a persoanelor (TCE, art. 39.3 si 46.1, ex. art. 48.3 si 56.1). Pe de alta parte, actiunea Comunitatii ramane foarte puternic marcata de principiul subsidiaritatii si se prezinta ca un simplu complement al politicilor nationale (TCE art. 152.1, alin. 2 si 152.6)


b. Dezvoltarea dreptului comunitar al sanatatii


Tratatele constitutive lasa competenta instantelor comunitare doar in ce priveste asigurarea protectiei securitatii si sanatatii lucratorilor (art. 46 si 55 CECA, art. 117-118 CEE, art. 30 si urm. CEEA). Doar Tratatul EURATOM adauga protectia populatiilor impotriva radiatiilor ionizante (art. 30 si urm.), aceasta particularitate fiind explicabila prin riscurile de contaminare radioactiva pe care le prezinta industria nucleara.

AUE nu citeaza sanatatea decat ca pe o componenta a politicii mediului (art. 100 R.1 TCE) iar art. 100 A TCE (noul art. 95) invita Comisia la luarea ca baza pentru directivele privind instituirea pietei comune a unui nivel ridicat de protectie a sanatatii.

TUE este primul care acorda Comunitatii o competenta specifica in materie de sanatate, introducand in TCE Titlul XII relativ la sanatatea publica (art. 129, noul art. 152), dupa ce afirmase ca actiunea Comunitatii comporta „o contribuite la realizarea unui nivel ridicat de protectie a sanatatii” (art. 3, litera O). Dar, desi face din „exigentele in materie de protectie a sanatatii . o componenta a altor politici ale Comunitatii” si intelege sa favorizeze cooperarea cu tarile terte si organizatiile internationale, Tratatul de la Maastricht supune politica sanatatii publice principiului subsidiaritatii.

Tratatul de la Amsterdam prevede ca actiunea comunitara trebuie „sa respecte pe deplin responsabilitatile statelor membre in domeniul organizarii si furnizarii serviciilor de sanatate si de ingrijire medicala” (art. 152.5) si exclude, in principiu, armonizarea legislatiilor vizand la protejarea sanatatii.

Tratatul, totusi, largeste campul de actiune al Comunitatii la toate actiunile care vizeaza protejarea si ameliorarea sanatatii umane. Pe langa aceasta, criza transfuziilor de sange si cea a „vacii nebune” obliga tratatul sa imputerniceasca Consiliul sa adopte „norme ridicate de calitate si securitate a organelor si substantelor de origine umana, a sangelui si derivatelor sangelui”, ca si „masuri in domeniul veterinar si fitosanitar avand legatura in drept obiectiv direct protectia sanatatii publice” (art. 152.4 a si b TCE).


c. Dreptul comunitar al sanatatii si bioetica


Dreptul sanatatii este tot mai marcat de consacrarea juridica de noi exigente etice. Desi institutiile comunitare nu dispun de competente pentru a edicta norme care sa consacre principii etice, ele manifesta rol activ pentru ca reglementarile lor sa respecte principiile comune statelor membre. Un exemplu semnificativ al acestei atitudini consta in rolul Comunitatii Europene la elaborarea Conventiei Drepturilor Omului si Biomedicinei, adoptata de Consiliul de Ministri al Consiliului Europei la 19 noiembrie 1996 si faptul ca aceasta conventie este deschisa adeziunii Comunitatii (art. 33).

Parlamentul European a votat numeroase rezolutii in acest domeniu, iar Comisia a creat, la 20 noiembrie 1991 a unui grup de consilieri pentru etica biotehnologiei, care din 1998, se numeste Grupul European pentru Etica Stiintei si a noilor tehnologii.



4. Protectia mediului


Dreptul mediului a cunoscut o puternica dezvoltare dupa anii 1970 ca fiind un drept din cea de-a treia generatie, axat pe calitatea conditiilor de viata ale omului in relatie cu mediul ambiant.


4.1. Caracteristicile generale ale protectiei
comunitare a mediului

4.1.1. Dezvoltarea politicii comunitare a mediului


a. Reglementari




Cu exceptia protectiei impotriva radiatiilor ionizante (art. 30-39 CEEA), tratatele originare nu contin nici o dispozitie care sa abiliteze Comunitatea pentru protectia mediului. In schimb, art. 36 TCE (noul art. 30) rezerva statelor dreptul de a restrange libera circulatie a marfurilor pentru „motive de protectie a sanatatii si vietii persoanelor si animalelor sau a prezervarii vegetatiei”.



Actul Unic European recunoaste explicit competenta comunitara in art. 130 R, S, T care constituie titlul consacrat mediului, dar introduce o interactiune mai ales cu art. 100 A cu privire la masurile de armonizare vizand realizarea pietei interioare.

Tratatele instituind Uniunea Europeana si cel de la Amsterdam (noile art. 174-176) nu aduc o modificare importanta.


b. Actiuni  


Actiunea Comunitatii, definita si incadrata din 1973 de programele de actiune, imbraca, pe langa reglementari, formele:

- ajutoarelor financiare acordate proiectelor ce contribuie la protectia mediului, fie prin Fondurile Structurale, fie in cadrul programelor LIFE;

- atribuirii unei marci, „ecolabel”, pentru organizatiile nationale produselor ce raspund exigentelor normelor comunitare

- crearii Agentiei Europene pentru Mediu si a retelei europene de informare si de observare a mediului

- participarii la conferinte si actiuni internationale care se concretizeaza prin participarea Comunitatii la incheierea conventiilor internationale.


4.1.2. Principii de baza ale dreptului comunitar


Incluse in prezent in tratate, ele determina obiectivele si cadrul juridic al regulilor comunitare.


a. Obiectivele


Propunandu-si sa asigure un nivel ridicat de protectie a mediului, legislatia comunitara se bazeaza pe un anumit numar de principii (noul art. 174 TCE): principiile „prudentei si actiunii preventive”, principiul „corectiei prin prioritatea sursei”, principiul „poluatorul platitor” precum si principiul participarii si informarii cetatenilor consacrat de Directiva 90/313 din 7 iunie 1990 , din care rezulta libertatea de acces la informatiile din domeniul mediului detinute de autoritatile publice pentru orice persoana fizica sau juridica, care o solicita, sub rezerva, bineinteles, a informatiilor confidentiale (aparare nationala, securitate publica, secret comercial sau industrial).


b. Cadrul juridic


Este marcat de interactiunea a 2 principii:

- principiul subsidiaritatii actiunii comunitare in raport cu cea a statelor enuntat de art. 130 R, inainte de a se dizolva in formula generala a art. 3 B (noul art. 5) si

- principiul integrarii exigentelor protectiei mediului in toate politicile Comunitatii (vechiul art. 130 R, noul art. 6).


4.2. Reglementarea

Dreptul comunitar al mediului cuprinde un numar mare de directive si regulamente care au ca obiect, atat protejarea unui mediu determinat, cat si incadrarea unei activitati poluante.


4.2.1. Mediile protejate


a. Aerul


Lupta contra poluarii atmosferice are la baza fixarea de norme de calitate care determina pragurile care nu trebuie depasite relativ la anihidridul sulfuros , plumbul, dioxidul de azot , amiantul , ozonul . Statele au obligatia de a asigura controale si de a informa Comisia si de a schimba informatii cu celelalte state membre cu privire la poluarea atmosferica (Decizia Consiliului 82/459).

Comunitatea, totodata, este parte la diverse conventii internationale printre care Conventia de la Geneva din 13 noiembrie 1979, asumandu-si obligatia de a reduce emisiile de gaz carbonic care raresc stratul de ozon .


b. Apa


Lupta contra poluarii apelor dulci, inclusiv a apei potabile, se bazeaza pe stabilirea unor norme de calitate, care variaza in functie de natura utilizarii: ape superficiale destinate producerii de apa alimentara , ape destinate consumului , ape de scaldat . Comunitatea a aderat la Acordul semnat la Berna la 29 aprilie 1963 care ii permite sa participe la Comisia Internationala pentru protejarea Rinului si la Conventia de la Bonn, din 3 decembrie 1976, numita „Conventia chimica”; ea a adoptat directiva antipoluare nr. 76/464 din 4 mai 1976 , participand si la acordurile internationale care vizeaza asigurarea protectiei marilor, in special a Balticii, a Marii Nordului si a Marii Mediterane .


c. Fauna si flora salbatica


Protectia faunei si florei este asigurata prin Directiva 79/409 din 2 aprilie 1979 vizand conservarea rezervatiilor salbatice .

Si in acest domeniu Comunitatea este parte la numeroase conventii internationale: Conventia de la Washington din 3 mai 1973 asupra comertului international al speciilor de fauna si flora pe cale de disparitie, Conventia de la Bonn din 23 iunie 1979 asupra conservarii speciilor migratoare, Conventia de la Berna relativa la conservarea vietii salbatice si a mediului natural in Europa din 19 septembrie 1979, Conventia de la Rio de Janeiro asupra biodiversitatii din iunie 1992.



4.2.2. Activitatile reglementare


Activitatile susceptibile a genera vatamari grave fac obiectul unor reglementari diverse, concentrate, in esenta, pe 4 tipuri de activitate.


a. Prevenirea riscurilor industriale majore


Intoxicarea accidentala cu dioxina survenita in Italia la 10 iulie 1976 a condus la adoptarea Directivei „Seveso” din 24 iunie 1982, substantial modificata prin Directiva „Seveso II” 96/82 din 9 decembrie 1996 . Instalatiile care prezinta riscul de accidente sunt supuse obligatiei de prevenire a riscurilor. Industriasii trebuie sa notifice autoritatilor informatii cu privire la riscuri ca si masurile prevazute pentru a le preveni si a le contracara in caz de accident. Producerea de accidente trebuie notificata Comisiei iar un regim particular se aplica industriei nucleare.


b. Deseuri


Conform primei directive cadru, 75/442 din 15 iulie 1975, ca si Directivei 91/156 din 22 martie 1991 , statele trebuie sa vegheze in principal la prevenirea sau reducerea productiei de deseuri, apoi la valorificarea lor (reciclare, refolosire, recuperare de energie), in loc sa le elimine fara pericol si cu respectarea principiului „poluatorul plateste”. In acest scop fiecare stat trebuie sa creeze o retea adecvata de instalatii de eliminare si sa desemneze autoritatile insarcinate cu stabilirea planurilor de gestiune a deseurilor.

Directiva 91/689 din 12 decembrie 1991 modificata prin Directiva 94/31 din 27 iunie 1994 impune precautii specifice de identificare, inregistrare, ambalare si autorizare in sarcina institutiilor care asigura eliminarea deseurilor periculoase.


c. Transportul


Transportul constituie una din sursele de amenintare cele mai serioase pentru mediu.

Reglementarea comunitara cea mai dezvoltata priveste poluarea provocata de vehiculele cu motor. Pe de o parte, au fost stabilite valori limita pentru emisia gazelor poluante: Directiva cadru 70/220 din 20 martie 1970, modificata periodic, mai ales prin Directiva 96/69 din 8 octombrie 1996 si directive specifice fiecarui tip de vehicule. Pe de alta parte, a scazut concentratia de plumb din carburanti , statele avand chiar puterea de a interzice vanzarea de carburanti obisnuiti cu plumb .


d. Biotehnologia (MGM si OGM)


Din ce in ce mai frecventa, utilizarea de material genetic prezinta riscuri pentru sanatatea umana si pentru mediu pe care doua directive din 23 aprilie 1990 modificate in 1994 incearca sa le impiedice. Directiva 90/219 prevede masuri de prevenire si de control aplicabile utilizarii micro-organismelor genetic modificate (MGM). Ea impune notificarea lucrarilor catre autoritatea competenta si obtinerea unei autorizatii daca MGM-ul este patogen. Directiva 90/220 priveste diseminarea organismelor genetic modificate (OGM), mai ales punerea lor pe piata. Aceasta este supusa autorizarii prealabile a autoritatii competente care, daca avizul este favorabil, transmite dosarul Comisiei, care decide asupra posibilitatii de punere in vanzare pe piata dupa consultarea statelor membre, dupa care statul vizat adopta decizia.



5. Protectia culturii


Dreptul comunitar nu se limiteaza numai la protejarea culturii; el are ca obiect asigurarea libertatii si dezvoltarii culturii.


5.1. Cultura si comunitate europeana

Politica culturala este, in prezent, un domeniu complex, in care actiunea primeaza asupra reglementarii.


5.1.1. Cultura in tratatele comunitare


Cultura, ca obiectiv si politica a Comunitatii, a fost consacrata abia prin Tratatul instituind Uniunea Europeana (TUE).


a. Tratatul CEE


Tratatul CEE considera (art. 36) cultura decat ca pe o valoare nationala a carei protectie ii revine fiecarui stat. In acelasi timp, in masura in care vizeaza instituirea liberei circulatii a persoanelor sau serviciilor, tratatul favorizeaza dezvoltarea cooperarii culturale in interiorul Comunitatii.


b. Tratatul asupra Uniunii Europene


In preambulul TUE se afirma dorinta „de a aprofunda solidaritatea (intre popoarele europene) cu respectul istoriei lor, a culturii si traditiilor”. Art. 128.1 TCE (noul art. 151.1) se arata mai explicit, trasand ca sarcina pentru Comunitate contribuirea „la dezvoltarea deplina a culturilor Statelor membre respectand totodata diversitatea lor nationala si regionala si punand in evidenta mostenirea culturala comuna”.

Tratatul consacra complementaritatea de actiune intre Comunitate si Statele membre, conform exigentelor principiului subsidiaritatii. Competenta Comunitatii se limiteaza sa „incurajeze cooperarea dintre statele membre, si, daca este necesar, sprijina si completeaza actiunea acestora „ (art. 128.2, noul art. 151.2).

Tratatul de la Amsterdam nu modifica principiul ci, dimpotriva, intareste exigenta respectului si promovarii diversitatii culturale (art. 151.4 TCE).





JOCE, L 307, 13 decembrie 1993.

CJCE, 12 noiembrie 1996, REGATUL UNIT /CONSILIUL, C 84/94, Recueil, p. I-5755.

JOCE   L 183/1, 29 iunie 1989.

JOCE, L 216/12, 20 august 1994.

JOCE L 228, 26 august 1992.

JOCE L 61, 6 martie 1977.

CJCE, 15 iunie 1988, P.BORK INTERNATIONAL 101/87, Recueil, p. 3057





JOCE L 283/23, 28 octombrie 1980.

JOCE, L 245 26 august 1992.

JOCE L 254, 22 septembrie 1994.

Paris, 7 mai 1997, Droit social, 1997, p.443.

DEFRENNE II, 8 aprilie 1976, 43/75, Recueil, p.455.

DEFRENNE III, 15 iunie 1978, 149/77, Recueil, p. 1365

Recueil din 30 mai 1996

CJCE, 28 septembrie 1994, BEUNE, C 7/93, Recueil, p I, 4471.

CJCE, 21 mai 1985, COMISIA/GERMANIA, 248/83, Recueil, p. 1459.

CJCE, 1 iulie 1986, RUMMLER 237/85, Recueil, p. 2101.

CJCE, 8 noiembrie 1990, HERTZ, C 179/88, Recueil p. I-3979.

CJCE, 30 iunie 1988, COMISIA/FRANTA, 318/86, Recueil, p.3359.

JOCE L 348, 28 noiembrie 1992.

CJCE, 5 mai 1994, HABERMANN, C 421/92, Recueil p.I-1657.

CJCE 25 iulie 1991, STOECKEL, C 345/89, Recueil I-4047.

L. Dubois si C. Bluman, „Droit communautaire materiel”, Montchrestien, 2000, p. 112.

Recueil Conseil 92/442 din 27 iulie 1992, JOCE 245 /49

CJCE, 24 aprilie 1980, COONAN 110/79, Recueil, p.1445.

CJCE, 30 mai 1989, ALLUE, 33/88, Recueil, p.1591.

CJCE, 12 iulie 1979, CRAM/TOIA, 237/78, Recueil, p.2645.

JOCE L6, 10 ianuarie 1979.

CJCE, 19 ianuarie 1982, BECKER 8/81, Recueil, p.53.

JOCE L 225, 12 august 1986.

JOCE L 210, 7 august 1985

JOCE L 228, 11 august 1992.

Directiva 79/112 din 18 decembrie 1978 , JOCE l33, 4 februarie 1979.

Ex., Directiva cadru 89/107, JOCE L 40 , 11 februarie 1989.

Ex., Directiva cadru 89/109.

Directiva 89/398 din 3 mai 1989, JOCE L 186 , 30 iunie 1986.

Directiva 89/108 din 11 februarie 1989 , JOCE L 40, 11 februarie 1989.

Directiva 93/43 din 14 iunie 1993, JOCE L 175 , 19 iulie 1993.

Directiva 89/397 din 14 iunie 1989, JOCE L 186, 30 iunie 1989.

95/273 din 6 iulie 1995, JOCE L 167, 8 iulie 1995 .

97/579 din 23 iulie 1997, JOCE L 237 , 28 august 1997.

Regulament 880/92 din 23 martie 1992 ; JOCE L 99, 11 aprilie 1992.

Regulament 1210/90 din 7 mai 1990, JOCE L 120, 11 mai 1990.

JOCE, L 158, 23 iunie 1990.

SO2, Directiva 80/779 din 15 iulie 1980, JOCE L 229, 30 august 1980.

Directiva 82/884 din 3 decembrie 1982, JOCE L 378, 3 decembrie 1982.

Directiva 85/203 din 7 martie 1985, JOCE L 87 , 27 martie 1985.

Directiva 807/217 din 19 martie 1987 , JOCE L 85 , 28 martie 1987.

Directiva 92/72 din21 septembrie 1992 , JOCE L 291 , 13 octombrie 1992.

Regulamentul 3093/94 din 15 decembrie 1994.

Directiva 75/440 din 16 iunie 1975, JOCE L 194/75 , 27 iulie 1975.

Directiva 80/778 din 15 iulie 1980, JOCE L 229/80, 30 august 1980.

Directiva 76/160 din 8 decembrie 1975, JOCE L 31, 5 februarie 1976.

JOCE L 129/76 , 18 mai 1976.

Conventia de la Barcelona din 16 februarie 1976.

JOCE L 103, 25 aprilie 1979.

JOCE L 10 , 14 ianuarie 1997.

JOCE L 78, 26 martie 1991

JOCE L 118 din 2 iulie 1994 care inlocuieste Directiva 78/319.

JOCE L 282 , 1 noiembrie 1996 .

Directiva 78/64 din 29 iunie 1978 apoi 85/210 din 20 martie 1985, JOCE L 96, 3 aprilie.

Directiva 87/416.

JOCE L 117 , 8 mai 1990.





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }