QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate comunicare

ConstrucȚia argumentativa Și tipurile de argumente





CONSTRUCȚIA ARGUMENTATIVA ȘI TIPURILE DE ARGUMENTE



I. PRECIZARI CONCEPTUALE


In cadrul teoriei argumentarii, vom lucra cu cateva concepte fundamentale: argumentare, argument, actori ai argumentarii, relația cu auditoriul, elaborarea argumentarii.





Argumentarea e reprezentata conceptual de intersecția dintre retorica, lingvistica și cu logica. Din punct de vedere logic, argumentarea se va ocupa de probarea logica a unei propoziții, presupunand o relaționare dintre o serie de argumente și o concluzie. Din cealalta perspectiva, lingvistica atribuie argumentarii semnificația unei activitați verbale, cu valoare cognitiv-sociala, avand in vedere aprobarea ori respingerea de opinii.


Argumentul poate fi vazut atat ca variabila independenta a unei funcții, cat și ca propoziție presupusa ca adevarata pentru a servi la demonstrarea altor enunțuri. Dincolo de necesitatea obiectivarii logice a argumentarii, argumentele in sine vor avea o valoare puternic contextuale presupunand adaptare la situațiile argumentative particulare. Așadar, ideea unei argumentari-tip cu valabilitate universala contrazice chiar esența exercițiului argumentativ de a convinge acel public in acel context dat, și nu orice public in orice context.


Actorii argumentarii vor fi vazuți diferit in funcție de poziționarea lor in relația de comunicare și de natura teoretica a modului in care interpretam procesul comunicarii. In sens lingvistic, actorii vor fi locutorul care produce enunțuri și interlocutorul care le primește. Din punctul de vedere al teoriei actelor de vorbire vom avea un emițator și un receptor. Iar retoric vorbind, relația se va consuma intre orator și auditoriu.


Pregatirea auditoriului presupune eficiența relaționarii cu publicul prin intermediul catorva principii: apelul la presupoziții comune (activarea unei valori prezente la auditor); reincadrarea realului (strategii de redefinire conceptuala etc.); recursul la autoritate (experiența personala, autoritate instituționala etc.).


Elaborarea argumentarii presupune o construcție care sa fie acceptata de catre public. In acest sens ea trebuie construita, in genere, in baza probelor (probationes) existente, care pot fi naturale sau extrinseci (fapte expuse sau obtinute contextual, legi, statistici etc.) și artificiale sau intrinseci (plecand de la tehnica și creativitatea oratorului).




II. TIPURI DE ARGUMENTE

(selecție alcatuita de Silvia Savulescu)



Argumentum ab auctoritate

(argumentul autoritatii)


Mod de argumentare care consta in invocarea, in sprijinul unei pozitii, afirmatii etc., a unei instante investite cu autoritate, prestigiu in opinia comuna; implicit, oponentul recunoaste aceasta autoritate.


Argumentul autoritatii este un argument de confirmare avand urmatoarea forma canonica: P, fiindca A sustine P, iar A este o autoritate in materie. Autoritatea reprezinta fie un punct de sprijin, fie un refugiu pentru cel ce argumenteaza.


Un tip aparte de argument al autoritatii il constituie autoritatea citata (care include sursele credibile)


Respingerea argumentelor autoritatii se poate face din perspectiva atacului impotriva autoritatii (in cele mai multe cazuri se suprapune cu atacul impotriva persoanei). „Autoritatile“ in diferite domenii beneficiaza de existenta unui sistem de norme de evaluare si de control a activitatii lor (control reciproc in cadrul unei colectivitati de experti, „excelenta“ in cercetare). Unii autori considera ca „ critica tinde a aduce autoritatea la surse umane, institutionale, stiintifice, reperabile si controlabile. Domeniul de validitate a acestui argument [dogmatic] a constituit si constituie inca in zilele noastre o miza sociala si culturala majora“.


Argumentum ab invidia

(argumentul urii)


Demonstratie falsa care, sub pretextul apararii adevarului, urmareste sa provoace ura impotriva parerilor altora sau sa-i compromita pe nedrept.


Argumentum a contrario


Mod de argumentare analogica ce se bazeaza pe transferul de la contrariu la contrariu, avand schema: daca lui A ii corespunde B, lui non-A este probabil sa-i convina non-B.


Argumentum ad hominem

(privitor la om, la individul cu care se discuta)


Mod de argumentare care consta in a-i opune adversarului consecintele care rezulta din tezele cele mai putin probabile admise de acesta; in sens larg, atac cu referire stricta, precisa la individualitatea, doctrina adversarului.


Se poate vorbi despre argumentum ad hominem intotdeauna cand este vorba despre adevarul unei asertiuni sau despre legitimitatea unei conduite care se resping prin referire la trasaturile negative ale persoanei care le sustine. Mecanismul organizarii acestui argument se bazeaza pe deplasarea accentului de la problema la persoana.


Respingerea argumentului ad hominem este foarte productiva. Unii cercetatori arata ca cel mai important mecanism al respingerii este reprezentat de punerea adversarului in contradictie cu el insusi, ceea ce echivaleaza cu „a argumenta in sistemul de credinte si valori al adversarului, a degaja contradictii si a crea disonante“. Se disting mai multe cai de

realizare:

– contradictia la nivelul cuvintelor (oponentul pune in contradictie afirmatiile

locutorului, emise, in general, in momente diferite);

– contradictie la nivelul cuvintelor si al convingerilor/credintelor;

– contradictie la nivelul cuvintelor si al actelor;

– contradictie intre norma si realitate.


Argumentum ad personam

(atacul la persoana/atac personal)


Reprezinta o varianta a argumentarii ad hominem si consta intr-un atac personal asupra adversarului (ad personam vs. ad hominem). Mecanismul acestei argumentari se bazeaza pe ironizarea adversarului in legatura cu aspecte ce nu tin de problema in discutie („hors de propos“), formularea unor aluzii in termeni negativi, transferul discursului din planul general al argumentarii in plan personal. Efectele acestui tip de argumentare pot declansa o reactie simetrica (adversarul isi pierde calmul, recurgand si el la atacul personal).


Insulta


Desi deontologia interactiunilor sociale, regulile de politete, sunt prescriptiv normative (se interzice insulta adresata interlocutorului/adversarului), se constata ca insulta este adesea prezenta in dezbaterea publica. Insulta care la prima vedere nu pare sa fie o problema de argumentare invalideaza adesea interlocutorul, iar atacul la persoana influenteaza dezbaterea. Dezbaterea electorala reprezinta cadrul predilect pentru manifestarea atacului la persoana.


Argumentum ad ignorantiam

(argumentare asupra ignoranței)


Mod de argumentare care consta „in folosirea dovezilor scoase din unul dintre fundamentele cunoasterii sau probabilitatii“ (Locke). Acest tip de argumentare este strans legat de administrarea de (sau demonstrarea prin) probe. Strategia se bazeaza pe solicitarea ca adversarul sa admita ca proba ceea ce i se prezinta sau, daca nu, sa furnizeze la randul lui o proba (mai buna).


In multe cazuri, acest tip de argumentare ia forma unei „argumentari prin absenta probei“, ceea ce echivaleaza cu o argumentare asupra unei noncunoasteri: se respinge argumentul advers pentru ca nu exista nici un fapt care sa demonstreze valabilitatea sa.




Argumentum ad verecundiam

(argument care face apel la respect)


Mod de argumentare in care se recurge la respectul adversarului pentru opinia unui om sau a unor oameni care au dobandit o buna reputatie in ochii opiniei comune (Locke). Acest tip de argument se organizeaza pe o schema argumentativa inadecvata care se bazeaza pe a sustine ca un punct de vedere este valabil doar pentru ca este sustinut de o autoritate (a carei reputatie nu este de obicei obtinuta in domeniul in discutie).

Argumentum a fortiori

(dintr-un motiv mai puternic, cu atat mai mult)


Mod de argumentare prin care ceea ce este demonstrat printr-un caz se extinde si asupra altui caz, care prezinta fata de primul motive mai puternice de a fi „cu atat mai adevarat“.


Argumentum ad judicium

(bazat pe judecata asupra naturii lucrurilor)


Mod de argumentare constand in „folosirea dovezilor scoase din unul dintre fundamentele cunoasterii sau probabilitatii“ (Locke). Acest tip de argument reprezinta din perspectiva lui Locke singura forma valida de argumentare, spre deosebire de argumentum ad hominem, argumentum ad ignorantiam si argumentum ad verecundiam, deoarece, bazandu-se pe judecata asupra naturii lucrurilor, este singurul care poate conduce la cunoastere.


Argumentum ad misericordiam


Mod de argumentare care se bazeaza pe presiunea exercitata asupra adversarului prin apelul constant la sentimentele si interesele sale. Acest tip de argumentare este frecvent folosit in discursurile politice, electorale si publicitare si se axeaza pe manipularea sentimentelor de compasiune ale adversarului sau pe strategia amenintarii acestuia.


Argumentum a pari

(argument dintr-un motiv egal)


Mod de argumentare care se bazeaza pe transferul unei demonstratii specifice unui caz la un alt caz, din ratiuni de identitate sau analogie intre cele doua cazuri.


Argumentum a tuto


Mod de argumentare analogica bazat pe transferul de certitudine de la ceea ce e sigur la ceea ce nu are acelasi grad de certitudine.


Argumentum baculinum/argumentum ad baculum

(argumentul batei)


Mod de argumentare bazat pe folosirea fortei in locul oricarui argument; initial, desemna posibilitatea dovedirii existentei lumii exterioare prin lovirea pamantului cu o bata. Adica orice forma de amenintare care tinde sa obtina avantaje prin constringerea interlocutorului. O somatie de tipul „Banii sau viata!” are o semnificatie „argumentativa” care este evident discutabila. Singura „ratiune“ pe care cineva se poate baza in acest caz este aceea ca daca nu se raspunde afirmativ la o astfel de solicitare amenintarea implicita poate fi pusa in aplicare.

Structura argumentului „batei” este deci urmatoarea:

– atat amenintarea, cat si sugerarea unei cai posibile de a evita punerea in practica a amenintarii sunt emise simultan;

– cel amenintat isi face rapid un calcul al intereselor si decide de a accepta un rau mai mic (pierderea bunurilor materiale, banii), pentru a evita producerea unui rau mai mare, iremediabil (pierderea vietii).


Argumentum ex concessis

(prin concesie)


Mod de argumentare indirecta prin acceptarea provizorie a tezei adversarului pentru a-l pune in contradictie cu sine insusi sau a-l determina sa accepte ceea ce initial respinsese.


Argumentum ex silentio

(prin tacere)


Mod de argumentare bazat pe tacerea adversarului, care nu neaga afirmatia enuntata.


Paralogismul de compozitie


Se bazeaza pe confuzia legata de sistemul parte/intreg: intregului i se atribuie o proprietate a unei parti.


Falsa analogie


Consta in a folosi incorect schema argumentativa a analogiei, fara a fi indeplinite conditiile unei comparatii corecte.


Ignoratio entelechi

(ignorarea subiectului/argumentație nepertinenta)


Sofism care consta in neluarea in consideratie tocmai a problemei care trebuie dovedita impotriva unui adversar; se bazeaza pe demonstrarea sau respingerea altei probleme decat cea care face subiectul discutiei.


Petitio principii

(intoarcerea la enunțul initial)


Eroare logica care foloseste, in vederea demonstratiei, un echivalent sau un sinonim a ceea ce se urmareste a fi demonstrat; ceea ce este echivalent cu a considera admisa insasi teza de demonstrat, cu precizarea ca aceasta se afla intr-o forma usor diferita


Post hoc ergo propter hoc

(dupa aceasta, deci din cauza aceasta)


Sofism prin „falsitatea cauzei“ care consta in confuzia dintre concomitența si cauzalitate.


Ecundum quid

(generalizare pripita)


Folosire incorecta a schemei argumentative a simultaneitatii producerii unor evenimente prin generalizari bazate pe observatii disparate, nereprezentative, insuficiente.


Argumentum ad consequentiam


Se bazeaza pe folosirea unei scheme argumentative cauzale neadecvate care conduce la respingerea unei perspective descrise datorita consecintelor sale indezirabile.



Paralogismul ambiguitatii


Se bazeaza pe exploatarea ambiguitatii referentiale, sintactice, semantice si pragmatice.


Paralogismul sperietoarei


Consta in a atribui un punct de vedere fictiv celeilalte parti sau in a deforma neadecvat propriul punct de vedere; contravine regulii de a organiza atacul asupra punctului de vedere al adversarului respectand conditiile enuntarii sale.


Afirmarea consecintei


Paralogism care se bazeaza pe confuzia conditiilor necesare si suficiente, considerand ca o conditie necesara este si suficienta.


Soritul


Este o inlantuire de argumente a carei concluzie reia un termen din primul si din ultimul argument.


„Presa ne face mai liberi.

Or libertatea o avem din nastere.

Daca nu o stim este pentru ca suntem ignoranti.

Presa se adreseaza ignorantilor.”


Sofismul


Numit si paralogism, este o forma de silogism care pare logic, dar care este inselator de fapt deoarece se bazeaza pe diferitele sensuri ale unui cuvant; se ajunge astfel la demonstrarea unui lucru si a contrariului sau.


„Toti oamenii imi sunt frati.

Un frate nu se tradeaza niciodata.

Deci nu pot sa tradez pe nimeni.”


Sofismul este adesea folosit in manipulare (se incearca deci inducerea deliberata a unei erori).


Dilema


Silogism cu premise ipotetice disjunctive.


Exista doua moduri de a respinge o dilema:

– a fi cucerit de una dintre alternative, ceea ce inseamna a accepta una dintre alternative, dar a nega rationamentul cauzal pe care il implica;

– a evita alternativele: se incearca sa se arate ca nu au fost expuse toate alternativele enumerate. Trebuie sa fie o a treia cale, o solutie intermediara, care nu ar avea consecintele neplacute ale celorlalte doua.

O dilema la care nu se poate raspunde printr-unul dintre aceste rationamente este o falsa dilema.


Entimema


Tip de argument deductiv in care una dintre cele trei propozitii este omisa sau suprimata pentru a se evita un silogism greoi. Propozitia care lipseste poate fi premisa majora, minora sau concluzia si se presupune ca propozitia lipsa ar putea fi furnizata de cel care argumenteaza.


Gandesc, deci exist


X va fi un bun presedinte fiindca este originar din Moldova Avem premiza minora si concluzia. Premiza majora “Toti politicienii din Moldova sunt buni presedinti “ a fost omisa. Numai prostii folosesc un calculator si tu folosesti un calculator, lipseste premiza minora : Tu esti un prost.


Diferenta intre adevar si validitate


Cei mai multi dintre logicieni folosesc termenii „valid“ si „nevalid“ pentru a indica daca argumentatia se prezinta sub o forma corecta. Acesti termeni se aplica la argumentare in ansamblul sau, si nu la fiecare dintre propozitiile sale.


Argumentatia:

1. Toate animalele sunt carnivore.

2. Vaca este un animal.

3. Deci vaca este carnivora.

este valida in plan formal. Totusi, oricine stie ca prima premisa este falsa.


Toti oamenii sunt muritori.

Presedintele este un om.

Deci presedintele este muritor.


O argumentare completa, mai mult decat a se supune legilor reflectiei, trebuie sa contina ceva recunoscut unanim. Se considera ca influenta argumentarii depinde esential de felul in care consideram adevarul asertiunii.


Epicherema


Este o proba, un exemplu, insotind o argumentare a priori o premisa.


Paralogismul


Sofism realizat fara intentia de a induce in eroare; se datoreaza mai ales folosirii improprii a limbajului. Studiul paralogismelor a stimulat cunoasterea si definirea mai exacta a sensurilor diferite ale aceluiasi cuvant sau a unor cuvinte diferite. In teoria argumentarii paralogismele pot fi reduse la un singur principiu organizator: ele tin de prezenta „omului in limba“, de prezenta argumentatorilor in argumentare. Aceste paralogisme se organizeaza in jurul unei zone legate in special de exigentele metodei stiintifice: circumstantele enuntarii enuntului nu trebuie sa intervina asupra valorii de adevar a enuntului.





Reluate din manualul Silviei Savulescu, Retorica și teoria argumentarii.





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }