Metoda precursorilor hidrosilicatici

Metoda precursorilor hidrosilicatici

In sinteza silicatilor de calciu, magneziu, etc., precum si in sinteza pigmentilor termorezistenti cu continut de SiO₂ acesta reprezinta de regula componentul cel mai inert sau altfel spus cu reactivitatea cea mai mica dintre oxizii uzuali care intervin in obtinerea acestor compusi si ca urmare dioxidul de siliciu este cel care controleaza viteza reactiilor in faza solida, impunand temperaturi ridicate de sinteza. Chiar si in cazul utilizarii unor forme reactive de silice, cum este silicea coloidala (denumita comercial "Aerosil') sporul de reactivitate al amestecului de materii prime este modest deoarece in mod obisnuit reactiile in faza solida, intre oxizii componenti ai amestecurilor destinate obtinerii compusilor amintiti se desfasoara cu viteze apreciabile doar peste 900 sau chiar 1.000°C, ori la aceste temperaturi are loc concomitent si procesul de cristalizare al SiO₂, cu formare de α-cristobalit, ceea ce echivaleaza cu inertizarea lui si anularea in buna masura a efectului pozitiv asteptat ca urmare a utilizarii formei reactive a dioxidului de siliciu in amestecul initial.

Acest neajuns poate fi partial evitat prin utilizarea unor hidrosilicati ai metalelor alcalino-pamantoase obtinuti in urma unor reactii de precipitare care au loc la aducerea in contact a unor saruri solubile ale metalelor alcalino-pamantoase cu solutie de silicat de sodiu. Prin calcinarea acestor hidrosilicati la temperaturi peste 800°C se obtin metasilicatii metalelor alcalino-pamantoase respective (wolastonit, enstatit, diopsid) care reprezinta materii prime ceramice valoroase, in plus, acesti metasilicati pot fi utilizati ca surse de SiO₂ legat, in amestecuri de materii prime destinate obtinerii unor pigmenti termorezistenti sau altor materii prime ceramice.

In continuare prin ridicarea temperaturii, acesti metasilicati reactioneaza cu ceilalti oxizi din amestecul de materii prime, fara sa mai existe neajunsul inertizarii SiO₂. Se intelege ca hidrosilicatii metalelor alcalino-pamantoase pot fi utilizati ca materii prime numai pentru obtinerea compusilor oxidici care alaturi de SiO₂ contin si oxizi alcalino-pamantosi sau alti oxizi care se adauga dupa necesitati.