Repere istorice in devenirea Psihologiei Animale

Lucrarile stiintifice asupra comportamentului animal din a doua jumatate a secolului trecut se lamentau asupra inceputurilor modeste in studiul reglajelor psihice ; nici denumirea nu era unanim recunoscuta, nici profilul si nici disciplinele conexe nu erau bine conturate.

Autorul francez al cartii "Les societes animales. De l'abeille au gorile", Remy Chauvin, biolog cercetator, tinea la inceputul anilor '60 cursul "Comportamentul animal" la Universitatea din Strassbourg . In 1966, in programul celui de-al XVIII -lea Congres International de Psihologie a fost si simpozionul "Ecologie si etologie" ; primul termen desemneaza habitatul biopsihic al animalelor, iar cel de-al doilea comportamentul propriu zis, evident in perspectiva comparativa si evolutiva.

In anii 1949 - 1957, M. Beniuc tinuse la Universitatea din Bucuresti cursul de Psihologie evolutiva si comparata. Speculatiile asupra sufletului animalelor au fost teme frecvente in filosofia antica, in medicina si stiintele naturii . Inceputurile benefice pentru identitatea unei Psihologii a lumii animale tin de Biologie si Zoologie. Cele doua lucrari ale lui Charles Darwin sunt de referinta: "On the origin of species", London, Murray, 1859; "On the expression of emotions", London, Murray, 1873. Cu Darwin, in gandirea stiintifica s-a instituit o continuitate animal - om; pe cat de benefica si fireasca ni se pare astazi aceasta viziune, pe atat de tulburatoare a fost in secolul al XIX - lea (chiar autorul a avut grave tulburari de sanatate). Pregatirea acestui nou mod de gandire, evolutionist, incepuse o data cu secolul respectiv. In 1909, imparatul Napoleon, la ceremonia de receptie a lucrarilor stiintifice la Academia Franceza, se exprima umilitor fata de savantul Lamarck: "Numai parul dumitale alb ma face sa-ti accept lucrarile". In acel an se nastea Ch. Darwin ! Metafizica si teologia au avut un soc dar, treptat, s-a inteles ca si stiinta insasi este un dar divin; combustia ei infinita este analogia adevar - lumina .

Studiul, intelegerea si acceptarea realitatii sufletului animal nu a estompat mandria omului; dimpotriva, a innobilat-o cu criterii care, in trecut, nu fusesera valorificate nici in definirea statutului fiintei umane. Daca astazi, prin legislatia europeana nu se admite sacrificarea unui animal in prezenta partenerilor de curte, in secolul al XIX-lea executiile condamnatilor la moarte se faceau in public, ca spectacol popular amuzant !

Revenind la traiectul evolutionist fundamentat in sec. al XIX-lea, in spirit istoric trebuie sa apreciem intuitiile ganditorilor antici . Poetul Lucretiu, care a trait in prima jumatate a sec. I i.e.n. , discipol al lui Epicur, formula perfect "taina naturii" de a genera diferente si a le selecta si pastra dupa criteriul utilitatii ("ceea ce are un rost") . Identitatea sufletului la animal si om era afirmata ca sigura, cu distinctia rationalitatii in favoarea omului . Trecusera cinci secole de cand mirificul Pitagora credea in metempsihoza, migrarea sufletului de la animal la animal ; un discipol al lui Pitagora, Empedocle (490 - 430 i.e.n. ) vedea toate fiintele vii inzestrate cu simtire, memorie si viata spirituala ; tocmai ferocitatea cu care omul a nimicit animale, zicea filosoful, a facut sa se piarda caracterul divin al sufletului omenesc .

Socrate adera la opinia identitatii, sesizand diferente : vorbirea, munca si utilizarea experientei proprii . Platon introduce criteriul : suflet este la orice fiinta a carei miscare isi are originea in ea insasi. Prin cultura, omul se domesticeste si capata atributul nemuririi .

Ilustrul sau elev Aristotel (384 - 322 i.e.n.) preia aceste idei ca cercetator, studiind o multime de specii animale ca anatomie, fiziologie, reproducere, obiceiuri, calitati psihice . In "Historia Animalium", in cartile a VIII-a si a IX-a, sesizeaza calitati si atitudini psihice comune la om si animale, dar de intensitati diferite: agresiune si blandete, impotrivire si obedienta, teama si curaj, josnicie si noblete ; in planul inteligentei, animalele se descurca prin perspicacitate. Viziunea evolutionista este respectata in toate secolele urmatoare. Sunt delimitate palierele vegetativ, sensitiv si intelectiv. Omul are capacitatea de a actiona liber, ceea ce-l deosebeste de animale; capacitatea sufleteasca subiacenta acestei calitati este intelectul activ. Tocmai la acest potential face trimitere Aristotel cand afirma, cu precautia unui cercetator naturalist: "se pare ca o parte a sufletului uman este de natura spirituala si nemuritoare". Este ideea cu cea ampla rezonanta in istoria gandirii umane, laica si religioasa. Ultimul ganditor al lumii vechi, Augustinus, spre finalul veacului al IV-lea e.n. conciliaza gandirea "materialista" a lui Aristotel cu Teologia . "Entelehia", potenta in act, - cum a definit Aristotel psihicul, da de gandit si astazi, cand modelarea digitala a inteligentei impune un exercitiu de izofunctionalitate ce obliga pe psihologi sa apeleze la conceptele de Subiect, Experienta, Traire, Sine, triada Satisfactie - Stare de bine - Fericire .

Curioasa este pozitionarea centrala in Psihologie a conceptului de instinct. Animalele ajung la rezultate spectaculare fara calcul, constiinta, dresaj sau imitatie, doar printr-un automatism, pe cat de economic si stereotip, pe atat de util mentinerii speciei pe o perioada de peste un milion de ani . In memoria personalitatii, gandirii si operei poetice a profesorului Mihai Beniuc, redaam o mirare a sa formulata la cursul de Psihologie animala, pe care il audiam in anii 1967-1970, pe cand eram doctorand la Universitatea Bucuresti sub coordonarea profesorului de formatie germana Gh. Zapan: "o specie dureaza circa un milion de ani si dispare datorita aparitiei parazitismului in cadrul ei" . Psihologul are vocatia generalizarii in materie de functionalitate si se intreaba daca si regimurile politice, partidele, prieteniile, familiile nu se destrama atunci cand in cadrul lor apare parazitismul . Faptul, replica si conceptul aduc un omagiu muncii, activitatii cu motivatie intrinseca, ce reprezinta o dimensiune majora a vietii . Dar de ce automatismul atat de generos a dat prilej renascentistilor sa nege existenta sufletului animal ? Descartes (1596 - 1650), dar si Loeb, Bethe, Beer, Uexkull si Bohnan au respins ideea sufletului animal . Pavlov (1849 - 1936) sanctiona cu amenda cercetatorii care foloseau conceptul de "psihic", dar ironia soartei, celebritatea sa stiintifica se perpetueaza datorita descoperirii reflexului de orientare si a dinamicii proceselor activitatii nervoase superioare, controlate prin forta, echilibru si mobilitate .

I. P. Pavlov a invins ofensiva renascentista a disjunctiei om-animal, primul termen fiind definit ca rational si nemuritor, iar al doilea ca automat, mecanicist, irational. Behaviorismul (Watson, Jenings, Yekkes si Thorndike) si Reflexologia pavlovista au creat o baza pentru obiectivitatea studiului Psihologiei animale. M. Beniuc remarca o prima lucrare in domeniu, in limba romana : Scorteanu, P. , "Sufletul animalelor", Bucuresti, "Adevarul", 1914. In fapt, toate tratatele de Psihologie aparute de-a lungul deceniilor au referiri la reglajul reflex, instincte, pattern-uri comportamentale, invatare. Insusi Mihai Beniuc, dupa doctoratul in Germania, a publicat o serie de studii in revistele de profil. Cartile sale in materie pot fi enumerate: 1934, Invatare si inteligenta la animale, Cluj, Inst. de Psihologie; 1938, Mediu, preajma, vatra. Principii de psihologie infraumana, Bucuresti, Societatea Romana de Cercetari Psihologice, 1968, Ce simt si pricep animalele, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1969.

Dimensiunea istorica a devenirii Psihologiei Animale ca stiinta cu identitate bine definita poate fi urmarita, intr-o framantare dramatica, intre inaugurarea Collosseumului din Roma, in anul 80 e.n., cand s-au sacrificat in arena 5.000 de animale (si, ulterior a devenit scena pentru masacrarea miilor de crestini martiri) si legislatia europeana actuala ce interzice masacrarea animalelor in fata celorlalte animale de coabitat.

Nu este o intoarcere la antropomorfism, ci un exercitiu de decentrare, umanizare a raportului psihoecologic, a depasirii conditiei de ostilitate si prada.

"Modulul antropomorfist" in istoria Psihologiei animale radiaza si astazi sugestii benefice. Ideatia a derivat din ostilitatea fata de evolutionism, manifesta de un adept si amic al lui Gh. Darwin: G.J. Romanes (1848-1894). Cartea sa "Animal intelligence", 1882, a innobilat reprezentarea umana despre sufletul animal, descriindu-l in termeni de subiectivitate, inteligenta si ratiune. Conceptia sa a nuantat-o in doua lucrari ulterioare ("Evolutia inteligentei animalelor", 1883; "Evolutia inteligentei umane", 1888), avand comparatiile pe calitativ si cantitativ, concret si abstract, simplu si complex. In tratatul sau de "Istoria Psihologiei", Iasi, 2007, M.I.Mihai, colaborator al prof. M. Beniuc, eticheteaza metoda lui Romanes ca anecdotica, continuata de altfel cu cercetarile pe insecte, minunat efectuate de Le Fabre.

Un fapt istoric curios, consemnat de psihologul experimentator pe delfini, M.J. Mihai: "valul" antropomorfist a fi zagazuit de tratatul "Introducere in Psihologia Comparata", de C.L. Morgan, 1894: un comportament este explicabil nu comparativ, ci prin componente structural-functionale proprii.